Ilie Catrinoiu

Pledoarie pentru revoluţie. Parlamentul - sediul traficului de fiinţe umane

310
(reînnoit 10:13 27.02.2017)
Ilie Catrinoiu
Aceste partide ar fi bine să dispară. Nu doar pentru că sunt mafii transfrontaliere, dar mai ales pentru că am intrat deja în societatea postsocialistă şi postliberală.

Donald Trump ştie că economia globală este în colaps. Vladimir Putin la fel. Partidele naţionaliste din Europa, de asemenea. Experţii ONU, de asemenea. Dar ce ştie Klaus Iohannis? Ce ştie Dragnea? Ce ştie Grindeanu? Ce ştiu politrucii din Parlamentul României? Ca şi poporul român adormit de către presa infectă şi analiştii inculţi, clasa politică de la noi nu ştie nimic.

Poporul român, iremediabil distrus

Priviţi protestele! Circ total ca şi în guvern şi Parlament. În jurul circului, comentatorii politici întreţin isteria că ne confruntăm cu o "lovitură de stat", cu un nou "euromaidan", cu o "revoluţie". Nimic din toate acestea. Nu zic că protestele sunt controlate total sau că nu este bine că oamenii protestează împotriva legilor aberante date de PSD, dar protestul nu este constructiv, nu are o ţintă, nu are un program de înlocuire a sistemului economic şi social, cât şi a clasei politice. Şi nu are nimic din toate acestea pentru că poporul român are ceva iremediabil distrus în el: principialitatea, verticalitatea. Şi setea de cunoaştere. Esenţialismul nostru este linguşeala, slugărnicia, frica de viaţă. Sabotăm viaţa supravieţuind; ne ratăm istoria neorganizând nicio revoluţie.

O profundă teza de doctorat în filosofie şi neoroştiinţe s-ar putea face pe români. Acest popor are ceva iremediabil stricat şi distrus în el. Un popor care e tot mai fără principii, fără caracter, fără coloană vertebrală, fără curiozitate şi sete de cunoaştere, fără lecturi. Un popor pentru care, pe zi ce trece, slugărnicia, linguşeala, impostura, egoismul, lipsa spiritului de sacrificiu sunt singurele caracteristici. Ne dăm după cum bate vântul, dar suntem şi şmecheri. Pe cei care sunt plătiţi pentru a fi impostori, parcă îi mai înţelegi, dar pe cei care nu sunt — ei sunt tarele stricat al acestei naţii. Ei sunt esenţa României de azi, aşa cum e ea de vreo 200 — 300 de ani.

Eliade, Cioran, Ionesco, Culianu au observat asta. Niciunul din ei nu a scris de bine despre România din prisma prezentului, din unghiul contemporaneității lor, ci din prisma trecutul istoric pentru un viitor mare. Eminescu la fel. Carol I le-a spus bine intelectualilor din vremea lui, când s-a deschis prima Universitate din România: nu vreau specialiști, ci caractere. Este limpede că avem în genă lipsa caracterului.

N-am fost aşa dintotdeauna. De vreo 200 — 300 de ani ne-am pierdut vâna imperială. Nu mai avem demnitate. Am fost duşi într-o stare de sărăcie şi supravieţuire care ne-a distrus interioritatea, posibil pentru totdeauna. Acei puţini care au principii se nasc aşa — pentru că verticalitatea e un dat, te naşti sau nu te naşti cu ea. Principialitatea nu se învaţă, nu se educă şi nu este o calitate pe care ţi-o poţi adăuga. Eşti dintr-o bucată sau nu eşti.

Să ne privim în oglindă. Suntem un neam de pui de vipere şi trădători. V-aţi gândit vreodată la inventarul marilor români, intelectuali sau politicieni din ultimii 300 de ani? Toţi au fost asasinaţi. Mihai Viteazul, asasinat. Eminescu, asasinat. Iorga, asasinat. Barbu Catargiu, asasinat. Virgil Madgearu, asasinat. Ion Mihalache, asasinat. Ioan Petru Culianu, asasinat. Chiar dacă nu venea comunismul şi intelectualii nu plecau pe calea exilului, pun pariu că ar fi fost asasinaţi şi ei de români.

Sindromul conspiraţiei, dar boala o avem în sânge

Să nu-mi spuneţi că nu românii i-au asasinat, ci "puterile străine". Nu! Puterile străine au acţionat pentru că românii nu au fost capabili să construiască în jurul lor interesul naţional, din cauza dezbinării noastre. Problema acestei naţii este naţia însăşi. Iar de nu ne vom rezolva urgent această problema, pieri-vom. Pentru că s-a trecut de mult sub stadiul supravieţuirii. Un popor supravieţuieşte 100, 200, 300 de ani, 500 de ani, dar nu poate supravieţui la infinit. El trebuie să iasă la un moment dat din zodia supravieţuirii şi să renască în zodia gloriei şi a puterii; sau să dispară etnic.

Toţi românii pe care i-am întâlnit suferă de sindromul pericolului din afara ţării, de sindromul conspiraţiei globale, al ocultei care doreşte distrugerea României pentru că… suntem ortodocşi sau foarte bogaţi în resurse naturale. Sau, mai nou, pentru că globalizarea este în colaps. Iar eu zic: problema acestei naţii este în sângele celor care gândesc astfel. Aceşti oameni s-au născut infirmi, fără forţa descendenţei principiale în ei. Ei sunt produsul toxic al lamentaţiei puturoase, scursura unei boli incurabile.

Rusia, Ungaria, SUA, Austria, Franţa şi, în curând, Germania, vor "destabilizarea" şi "ruperea" României, potrivit ultimului raport al SIE.

Este uşor să dai vina pe alţii când serviciile secrete, instituţii ce trebuiau în mod normal vegheze la stabilitatea ţării prin consolidarea economiei, fac bani din reţele de prostituţie, cu aprobarea CSAT, cum arăta Cornel Nistorescu într-un editorial

Există totuşi şansa de renaştere a acestei naţii? Răspunsul este acesta: în condiţiile normale ale mersului spiritului prin istorie¸ în sens hegelian, — nu există nicio şansă. În condiţiile anormale ale mersului istoric, când istoria se opreşte şi catastrofa intervine ca să alimenteze istoria cu combustibil — în acest caz ar mai fi posibilă o şansă.

Pentru popoarele care şi-au pierdut principiile şi doar supravieţuiesc, nu trăiesc, catastrofa este singura şansă de ieşire la suprafaţă a puţinelor caractere tari care pun mâna pe par şi lege şi încep să conducă poporul pierdut spre devenire.

Interlopi şi partide

Instituţiile României sunt distruse total de clasa politică. Parlamentul, preşedinţia, Justiţia — distruse total. Cine poate fi liber în aceste momente, dincolo de partizanat politic? PNL, PSD, USR, UDMR, toate aceste partide au aservit şi aservesc interesul naţional grupurilor de interlopi care lucrează mână în mână cu instituţiile financiare globale — FMI, BM, corporaţiile. Politicianismul ascunde mereu lupta dintre clanurile interlopilor care deţin partidele politice.

România este pe primul loc în Europa la numărul victimelor traficului de persoane umane. Cauza? Sărăcia generată de sistemul economic al partidelor politice — neoliberalismul / capitalismul financiar/globalizarea. România este forţă de muncă ieftină pentru Occident, dar şi pentru corporaţiile din România. Cine câştigă? Partidele din Parlament prin finanţarea pe care o au din partea interlopilor şi corporaţiile care, mituind guverne şi politicieni, menţin acest sistem economic.

Potrivit Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, în 2015, 56% dintre victimele traficului de fiinţe umane au fost recrutate prin ofertarea cu locurile de muncă în Europa; 6 din zece victime sunt femei, iar principala activitate din sfera traficului cu fiinţe umane este exploatarea sexuală, prostituţia, dar şi vânzarea de organe.

Grăitor însă pentru guvernul Grindeanu, pus de Dragnea — PSD ca să aibă grijă de economia naţională, să o dezvolte, să prospere românii, este că judeţul Timiş, locul de unde provine sfinţia sa premierul României, se află pe primul loc în România în ce priveşte traficul cu fiinţe umane. PSD este o caracatiţă criminală, ca şi PNL, USR sau alt partid din Parlament, clanuri bune de pus în furca unei revoluţii populare de amploare.

Aceste partide ar fi bine să dispară. Nu doar pentru că sunt mafii transfrontaliere, dar mai ales pentru că am intrat deja în societatea postsocialistă şi postliberală.

Să fim tari pentru ce urmează!

Ilie Catrinoiu este critic social, membru fondator şi vicepreşedinte al Ligii Distributiste Române Ion Mihalache; el scrie despre politică, economie şi cultură dintr-o perspectivă creştină şi transdisciplinară.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia Redacției Sputnik.

310
Tagurile:
Ilie Catrinoiu, România

Загрузка...