Nicolae Ceaușescu

Nicolae Ceaușescu - numele care transformă prezentul în minciună

1049
(reînnoit 10:41 26.01.2017)
O provocare la dezbaterea aspectelor pro și contra, o punere față în față, fără ipocrizie, a trecutului cu prezentul

Acum 99 de ani se năștea Nicolae Ceaușescu. Cu certitudine a fost om extraordinar — unii ar spune în bine, alții în rău, dar oricum era departe de fi obișnuit; mă voi mărgini să afirm că îi respect în primul rând pe cei care studiază istoria sa, faptele sale, așa cum fiecare pagină importantă a istoriei merită studiată — în primul rând pentru a învăța.

Există multe motive pentru care președintele Ceaușescu este lăudat, există și argumente împotriva faptelor sale. Acum, după 27 de ani de la execuția sa, nu mai suntem sub imperiul acelor momente, ci putem încerca să judecăm la rece, să iterăm diversele date care l-au condus pe conducătorul statului să ia diverse decizii și să adopte politici pe care mulți dintre noi le-am blamat. Dar, cred că acum, când vedem direct ce se întâmplă în România dar și în alte state, putem fi de acord că nu există niciunde perfecțiune, poate nici chiar bine majoritar — și nici măcar nu există vreo administrație din lume care să nu se facă vinovată de etape de autoritarism, de pierderi economice mari sau de crize, ba chiar de moartea unor nevinovați. Și, culmea, cu cât apropiem analiza de statele mai puternice, cu atât vedem cum se măresc aceste vicii ale puterii, ale conducătorilor.

Vă propun o înșiruire de chestiuni care mi se par clare în privința lui Nicolae Ceaușescu, dar și în ceea ce privește prezentul, iar o punere față în față se impune, dacă nu am devenit cumva ipocriți sau lași să ne uităm în oglinda istoriei reale:

— Nicolae Ceaușescu a fost executat după cel mai grotesc simulacru de proces;

— orice reformă a justiției s-ar face, orice cauze s-ar redeschide după zeci și zeci de ani, atât timp cât celui care a însemnat o perioadă importantă din toate punctele de vedere nu i se judecă procesul corect, pe bază de probe ale acuzării dar și ale apărarii, pe bază de experți, până atunci ideea de justiție română democratică va fi anulată în fața istoriei;

— acuzația de genocid a fost o aberație, fapt constatat chiar în primele luni după revoluție;

— acuzația de subminare a economiei naționale a fost o aberație, fapt constat prea târziu, din păcate, când "greaua moștenire" comunistă s-a dovedit mijlocul de subzistență națională, pe când greaua moștenire capitalistă, sau democratică, a devenit o modalitate de a justifica minciuni electorale, ba chiar și dispariții criminale din avera statului;

— se estimează că aproape 10.000 de femei au murit din cauza interzicerii avortului, dar înainte de decretul din 1966 se înregistrau circa 1 milion de avorturi anual, ceea ce înseamnă ca în 23 de ani cât a mai funcționat au fost salvate 23 milioane de suflete, total echivalent cu populația României — de menționat că astăzi s-a revenit la cifra colosală de omoruri, numite eufemistic avorturi, iar în prezent, în câteva țări occidentale sunt legi mult mai dure decât decretul lui Ceaușescu;

— situația financiară lăsată de Ceaușescu a fost pozitivă, acum avem o datorie uriașă, cu o creștere constantă, limitarea acestei creșteri a datoriei, nicidecum lichidarea ei, fiind o promisiune electorală și o obligație guvernamentală;

— dezvoltarea economică reală, în toate domeniile, în toate așezările, a fost o realizare colosală, chiar dacă aceasta a însemnat neglijarea unor facilități în anumite zone, prin comparație, în prezent, sunt ruine și locuri părăsite în marea majoritate a țării;

— proprietatea asupra pământului, a bogățiilor naturale, a apelor, pădurilor, a întreprinderilor era poporului, acum majoritatea celor enumerate aparțin străinătății;

— nivelul de trai în ultimii ani ai lui Ceaușescu era scăzut, nu din lipsă de bani, ci din lipsa mărfurilor, acum există un excedent de marfă, iar populația este din ce în ce mai îndatorată pentru a-și satisface dorințele;

— siguranța zilei de mâine, atât pentru pensionari cât și pentru tinerii absolvenți, asigurarea locuinței, a cheltuielilor sociale erau chestiuni de la sine înțelese și atunci, și acum — dar atunci în sens pozitiv, acum în sens negativ;

— economia la combustibili și electricitate de atunci, întreruperea curentului și a căldurii au fost probleme ale ultimilor șase — șapte ani, generate de plata datoriilor și investițiile masive, dar și de o politică forțată, greșit aplicată și prost explicată;

— tot în ultimii ani s-a exagerat cu limitarea transmisiei TV, în ziua de azi înregistrându-se un exces de posturi de televiziune, calitatea programelor fiind extrem de slabă, ceea ce reprezintă un pericol pentru societate, din multe puncte de vedere;

— cozile la alimente au fost o mare problemă și o greșeală a regimului Ceaușescu, dar cozile la plăți, la taxe și impozite, la diverse așa-zise facilități, neclaritatea actelor fiscale, controalele exagerate și multe altele sunt o problemă a zilelor noastre, nu a perioadei Ceaușescu;

— infracționalitatea era redusă, impactul direct cu organele coercitive era minim, în schimb astăzi înregistrăm în fiecare zi un număr imens de relatări despre infracțiuni, multe cu violență, dar și de arestări, audieri, anchetări, condamnări etc.

— deplasările în străinătate erau limitate, nu însă interzise, acum avem de-a face cu un adevărat fenomen al migrației, populația scade ireversibil, iar turismul extern este, într-o proporție imensă, doar un mijloc de adâncire a gregarului, a imitației unor modele de proastă calitate mult mediatizate;

— exprimarea pozitivă, mai ales cu argumente, referitoare la foștii șefi ai statului era permisă, unele nuanțe critice în cazul Mareșalului și al lui Carol al II-lea, azi este inclusă și pedepsită aspru în codul penal referirea la Mareșal dar și la Ceaușescu — în baza acelei condamnări aberante;

— învățământul era favorizat, alocarea din PIB fiind atunci de circa 11%, acum fiind nici măcar jumătate, iar calitatea, cel puțin în zona privată, este lamentabilă;

— cultura anilor lui Ceaușescu rămâne un reper în multe domenii, calitatea și acuratețea produsului sau actului de cultură de atunci, chiar supus unor norme ale "socialismului revoluționar" fiind net superioară subculturii de import sau a celei dedicată destrăbălării, promiscuului;

— respectul, voluntariatul, rușinea, grija pentru exprimare, sunt noțiuni care atunci țineau de firesc, acum sunt pe cale de dispariție;

— religia — cel puțin ortodoxia, catolicismul marile religii și cultele — nu a fost persecutată pe vremea lui Ceaușescu, acum este atacată fie de propaganda fără limitări a sectelor și șarlatanilor, fie de interese de afaceri sau politice, fie de o așa-zisă libertate de exprimare;

— libertatea de exprimare a fost socotită mult timp câștigul major al revoluției, dar de ceva timp vedem că exprimarea politică e cenzurată de patronate sau conduceri, de partizanate, iar exprimarea artistică decade cumplit, datorită nivelului tot mai scăzut al spectatorului, cultura sau alte teme ce impun abordări elevate fiind fie excluse, fie pe cale de eliminare din atenția publică;

— promiscuitatea exagerată, perversiunile sau deviațiile psihice au devenit normalități, iar tendința este de a le oficializa;

— România lui Ceaușescu era o țară a păcii, care câștiga din relațiile internaționale prietenii și bani, azi este o țară care participă la războaie ale altora, se teme de terorism, instalează baze militare străine pe propriul teritoriu ca să se apere de dușmani altădată priteni și parteneri;

— Ceaușescu nu a semnat tratatul de renunțare la litigiile privind teritoriile românești din componența Ucrainei, după 1989 au fost semnate la impunerea Occidentului;

— în fine, România condusă de Nicolae Ceaușescu era o țară liberă, nu era dominată nici de Est, nici de Vest, nu era datoare cămătarilor mondiali, era un actant respectat și un arbitru solicitat în toată lumea diplomatică.

Adaug la listă doar cuvintele președintelui american Jimmy Carter, spuse chiar la Casa Albă, "Astăzi îl primesc pe marele conducător al unei mari națiuni". Comparația? Nu există.

Sunt multe de comentat, dar eu mă opresc aici. Vă invit să vă spuneți părerea pe forumul de sub articol, fiindcă, orice ați crede despre Ceaușescu, sper că sunteți de acord că e un personaj despre care merită să se vorbească. Iar urarea pe care i-o fac azi, de ziua lui, este ca la anul, când se va aniversa — ori măcar se va contabiliza — centenarul nașterii sale, să se anunțe că se va (re)judeca, oficial, procesul familiei Nicolae Ceaușescu.

Dragoș Dumitriu — analist sistemic

1049
Sistemul american de apărare antirachetă Patriot

România: rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți

55
Cu ceva vreme în urmă, nu multă, am intrat în posesia unor interviuri din SUA cu diplomaţi americani, consilieri politici, ofițeri ai serviciilor de informații cu statut diplomatic etc. privind anii de serviciu în România.

BUCUREȘTI, 26 sep - Sputnik, Radu Toma. De tipul debriefings (raport de informare audio, oficial, depozitat la instituția de comandă), interviurile acoperă o perioadă de peste o jumătate de secol (1946-1997)  și sunt  una dintre cele mai consistente  surse de informaţii inedite, politice, diplomatice, militare, economice, instituționale etc. privind  România  de  după Al Doilea Război Mondial. O sursă primară deci - clasificată timp de decenii și apoi declasificată, dar neadusă în spațiul public până în paginile de față ale Sputnikului - din toată perioada fostului regim de la București, 1945 - 1989, văzută de americanii trimiși oficial în misiuni dincolo de mult temuta fostă "Cortină de Fier".  

Mărturii în premieră absolută despre lideri şi politicieni locali şi internaţionali, despre superputerile vremii, îndeosebi fosta Uniune Sovietică; despre Cominformul de la Moscova, despre „o femeie foarte manierată şi elegantă” numită Ana Pauker, apropiată a Kremlinului venită la București și asemănată  de americani galanți care au cunoscut-o aici cu Golda Meir a Israelului; despre sovromuri, despre România în doliu o săptămână la moartea lui Stalin; cu insistență despre ecouri ale disputelor fierbinți sovieto-americane, de genul Crizei Caraibelor  etc.

Concluzia cea mai importantă a documentelor, însumând 525 de pagini (!),  este că oficialitățile americane trimise la București în acei ani  au avut  misiunea  nr.1 să culeagă informații nu atât despre România și români, cât despre  mișcările  Moscovei în Estul Europei, de asemenea să sesizeze  posibile "semnale"  din  România  ale  unei eventuale dizidențe politice anti-Moscova de tipul Ungaria  '56, Cehoslovacia '68, Polonia anii '80  etc.  

Astăzi, după 30 ani de la dispariția Uniunii  Sovietice și a fostelor regimuri socialiste din Europa de Est documentele confirmă solid o concluzie esențială, anume că percepția și interesul primar al Washingtonului fața de România au rămas aceleași timp de 75 de ani: (1) în timpul fostului regim România ca un avanpost al Washingtonului dincolo de "Cortina de Fier", de supraveghere a mișcărilor Moscovei și  (2) în prezent România  ca  un "portavion nescufundabil"  (Churchill, despre insula Malta, apărată și păstrată de englezi în tot timpul ultimului război mondial)  al SUA în imediata vecinătatea sud-vestică  europeană a Rusiei. Bucureștiul oficial 2020  drept "capul de pod" principal al strategiilor și reconfigurărilor militare ale Washingtonului în Europa de Est și la Marea Neagră, strategii și reconfigurări militare reflectând toate eterna obsesie  a Americii oficiale, obsesie numită Rusia. De asemenea dovedind și o rivalitate agresivă, inflamată periodic, față de Moscova, ca în anii cei mai întunecați ai fostului Război Rece.           

Suntem, prin urmare, din nou martori la un alt episod dintr-un  Război Rece declarat oficial mort, în realitate  intrat în clandestinitate, un ultim episod declanșat acum câteva zile, când Washingtonul, Bucureștiul și media internațională au anunțat sosirea oficială în România a primelor părți din sistemul balistic sol-aer Patriot cumpărat din SUA. Cum s-a ajuns la rachete interceptoare americane,  operaționale din 2021, pe țărmul românesc al Mării Negre, la câteva sute de kilometri de Rusia? Cum a ajuns România parte din această escaladare militară letală Statele Unite - Rusia post-Războiul Rece? Cum a ajuns România, după căderea Zidului Berlinului, singura, unica  țară est - europeană  cu sisteme balistice americane pe teritoriul ei, Aegisurile de la Deveselu și acum vectorii Patriot de la Marea Neagră? Cum a ajuns Bucureștiul, din 2015 încoace, să fie marcat cu un steguleț roșu, adică țintă pe planiglobul Apocalipsei nucleare ruso-americane?  Rachetele Aegis și Patriot, sunt într-adevăr arme defensive, dar capabile să modifice  mai vechiul echilibru  dintre celelalte tipuri de arme nucleare rusești și americane  -  "echilibrul terorii", atât de prețuit de americanii Kissinger, Brzezinski și părintele Războiului Rece, George Kennan - arme nucleare  de sub incidența defunctului INF, arme ofensive lăsate acum în voia soartei! România a ajuns aici, astfel.           

Президент РФ Владимир Путин
© Sputnik / Алексей Дружинин

Anii '90 trecuți, de după căderea zidului Berlinului și dispariția Uniunii Sovietice, au fost anii promisiunii solemne a euroatlanticilor: "NATO, niciun inch către Est" făcută lui Gorbaciov și rușilor de președintele Bush Sr. și secretarul de Stat american James Baker, de Mitterand al Franței, cancelarul Kohl al Germaniei, PM Thatcher și Major ai Marii Britanii, de Manfred Wörner, secretarul general al NATO. Promisiune făcută  în  vara lui 1990 și uitată grabnic de președintele următor  Bill Clinton în 1994. Au fost, totodată şi anii ieşirii României de sub dominaţia fostei Uniuni Sovietice şi ai alunecării ei treptate în sfera de influenţă politico-militară a SUA, ceva mai târziu  Bush Jr. avea să spună  asta „puţin” diferit, anume că România era prietenul bun al Americii... 

Adevărul a fost altul, acela că după  1989 orientările de politică externă ale României nu  au apucat să prindă o pârtie cât de cât practicabilă nici către Europa de Vest și nici o consistență regională, estică sau balcanică. În atare situaţie, din tot Estul european  numai aici, în România, a fost posibil ca administraţiile Clinton, mai prudent şi apoi Bush Jr. fără ezitări, să instaleze politicile și interesele hegemonice americane în acest loc prielnic, ca să nu spunem un loc uitat de toți, inclusiv de clasa politică locală preocupată de trădări, loialități reciclate și navete de la un partid la altul, de chivernisirea personală și de găsirea de susțineri externe. Estonia, Letonia şi Lituania, ţări germanice şi cu grupuri rusofone importante, s-au întors la legăturile tradiţionale cu Germania şi au menţinut o cooperare economică profitabilă cu Rusia și alți exsovietici.

Deşi a avut legături stabile cu America prin grupul  etnic, mare, emigrat peste ocean – circa 15 milioane de americani de origine poloneză – Polonia catolică a întreţinut legături cu Vaticanul, cu Europa, Germania, Franţa, arealul baltic, dar şi schimburi economice cu Rusia, dincolo de disputele istorice. Cehii au fost "adoptaţi" imediat de către Germania și au continuat fostele afaceri profitabile cu rușii; slovacii, imuni istoricește la rusofobii, au mers cu Vestul,  dar neabătut şi cu Moscova. Ungaria şi-a aşezat politica externă alături de Germania şi Austria, puțin mai târziu s-a întors, pragmatic și către spațiul eurasiatic. Germanii şi-au amintit că bulgarii sunt „prusacii Balcanilor” şi s-au ocupat de ei, bulgarii au fost cuminți și au ascultat de Deutsche Bank  şi, de asemenea, au ținut minte că Nicolae I al Rusiei este „ţarul eliberator” şi că a înălţat în mijlocul Sofiei Catedrala Naţională „Aleksandr Nevski". Cu o populaţie neinformată, cu instituţii democratice firave, o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice; cu lideri în căutare eternă de sponsori peste hotare şi, mai ales, fără parteneri europeni puternici, tradiţionali, preocupaţi de soarta  ei, România a reprezentat "veriga slabă" a Estului.

A fost o  oportunitate excelentă, atunci când a început ofensiva globalistă, politică , ideologică și militară a SUA, de după dispariția Uniunii Sovietice. Și astfel a fost posibilă apariția lui Traian Băsescu, un lider-vasal necondiționat al hegemonului mondial. Calea sa către puterea de la București, pregătită cu întâlniri de taină încă de la sfârșitul  anilor  '90 și planificată simultan cu expansiunea administrației neoconservatoare Bush Jr. și a NATO către Est (anii 2003 și 2004), n-a făcut necesară  intervenția străzii, ca în Georgia sau Ucraina,  ambasadorul american  Jack Dyer Crouch II, expert în nucleara sovieto-americană și revoluții colorate a fost, totuși, prin preajmă, la drum de seară  contracandidatul Adrian Năstase a plecat acasă  cu coada între picioare. Iar la 13 decembrie 2004, la o zi după victorie, Băsescu a bătut în cuie politica externă a României: “Axa Washington – Londra – Bucureşti va fi o prioritate în politica externă în următorii 5 ani”.

Comentăm scurt:  prioritate nu pentru următorii 5 ani, ci pentru următorii 16, până  astăzi, la episodul cu rachetele Patriot americane aduse în Romania. Întorcându-ne și lăsând de o parte Londra, aliatul de serviciu al Americii din Europa, ce anume a fost acea axă? A fost o struțo-cămilă fantasmagorică, ca multe din isprăvile neoconservatorilor americani, o alianţă asimetrică, bizară, dintre prima superputere din lume și România, o ţară  îndepărtată, mică, lipsită de forţă politică şi militară şi cu interese strict regionale.           

Vasalitatea lui Băsescu față de administrația neoconservatoare Bush Jr. a fost nu numai necondiționată, dar și hiperactivă, din prima clipă. După ce a preluat de la fosta guvernare Năstase o înţelegere bilaterală cu partea americană privind extrădarea militarilor americani pasibili de inculpare pentru fapte penale în România, document juridic neacceptat de nici o altă ţară membră a Uniunii Europene, Băsescu a semnat în 2005 (primul șef de stat din tot Estul) un  acord pentru instalarea de  baze militare americane în România.

Apoi, când toţi est-europenii şi-au retras soldaţii din Irak, în 2005 -2007,  Băsescu a mărit numărul lor de la 287, la 950 de militari, aproape la fel cât ceilalți estici la un loc (1 028) şi a rămas singurul care nu a vorbit niciodată de aducerea lor acasă. Cu ieşiri intempestive, necontrolate, cu un sac fără fund de violenţă verbală, insulte, golănisme  şi înjurături marinăreşti, din primele clipe ale mandatului său și până la sfârșit Băsescu a deteriorat iremediabil relaţiile cu Rusia, retorica sa antirusă, patetică, a fost constant sancționată de Moscova oficială, media rusească l-a considerat pur și simplu  o ameninţare la adresa Europei postbelice, sub cele două mandate ale sale relațiile politice româno-ruse au "înghețat" complet. În schimb, în martie 2005, la Washington, asumându-și pur și simplu poziția de purtător de cuvânt al neoconservatorilor americani, troțkiști și de profesie adversari ai Rusiei oricare ar fi ea, sovietică sau postsovietică, a cerut la Washington o intervenție energică a Congresului SUA pentru așa-zisa "internaționalizare" a Mării Negre, adică deschiderea ei discreționară pentru flotele militare ale SUA și NATO.

Alegerile prezidențiale în Belarus
© Sputnik / Виктор Толочко

Apoi, la summitul NATO de la 2-4 aprilie 2008, la București, toate planurile expansioniste ale președintelui american  la Marea Neagră, admiterea Ucrainei și a Georgiei în NATO etc. au fost date peste cap de veto-ul europenilor occidentali. Bucureștiul a fost Stalingradul lui Bush Jr. și a neoconservatorilor din administrația sa. Dar, dacă Bush Jr. și-a consumat ultimul an de mandat într-un anonimat desăvârșit, nu la fel s-a întâmplat cu Băsescu. A fost preluat de următoarea administrație, Obama și în 2011 a dat ultima sa lovitură, a semnat la Washington un acord pentru instalarea în România a unei baze de rachete americane, la Deveselu, unică și aceasta în toată Europa de Est.

L-a susținut în 2014 în România și la americani pe următorul președinte, Iohannis, i-a transferat starea de vasalitate oarbă față de Washingtonul suzeran, precum și întreaga sa "moștenire" de relații româno-americane, rezumată în trei cuvinte: militărie, militărie şi iarăşi militărie. Aceasta a fost calea către tranzacția cu rachete Patriot americane pentru România anunțată zilele trecute la Washington și București. O tranzacție a guvernului României fără negocieri și fără obiecțiuni ale părții române. O tranzacție a "guvernului său"  aplaudată de Iohannis, și el un președinte-vasal supus  necondiționat, la fel ca predecesorul lui, rigorilor megabeneficiarului extern.           

Și, unde a ajuns astăzi România lui Iohannis în raporturile cu SUA?A ajuns acolo, că nimeni și nicăieri, de la un prim-ministru amețit la propriu și figurat, și până la  media locală nu a discutat nimic despre o achiziție apreciabilă pentru orice buzunar din lume, de 3,5 miliarde dolari. Nu s-a spus nimic, deși în State Unite  și în alte părți politicieni, membri, comisii, comitete și subcomitete ale Congresului de pe Hill au dezbătut de ani de zile și au făcut publice opinii, multe controversate, despre  rachetele Patriot.

Deși numeroase documente militare provenite de la experți, inspectori, utilizatori etc. din țări care au folosit în războaie aceste rachete, au exprimat obiecții serioase în ce privește eficiența lor în condiții de luptă. Deși reputata publicație "Foreign Policy"  tipărită  acum 50 ani la Washington de către celebrul politolog Samuel Huntington (Ciocnirea civilizațiilor), pur și simplu își intitula în martie 2018 un comentariu acid:  "Rachetele Patriot sunt făcute în America și o dau în bară în lumea întreagă"; sau "New York Times"  în 1991: "După război: și-au făcut treaba rachetele Patriot? Nu prea bine, zic oamenii de știință" etc. Deși undeva, în Orientul Mijlociu, au fost lansate rachete Patriot împotriva unei  drone și astfel o amărâtă de jucărie quadropteră de 200 dolari a consumat un "Patriot" de 3,4 milioane de dolari. Deși prețurile date publicității arată limpede, că România plătește 10 milioane de dolari pentru o rachetă (cifre oficiale românești: 450 rachete sol-aer, în valoare totală de 3,9 miliarde euro, 1 euro = 1,17 dolari, adică valoarea tranzacției în dolari egală cu 4,56 miliarde dolari, adică o rachetă costă în realitate 10,13 milioane dolari), de unde a scos PM Orban  8 milioane? Deși, în continuare se poate ridica întrebarea: cum a ajuns guvernarea Iohannis-Orban la prețul de 10 milioane pentru o rachetă Patriot, când Departamentul de Stat al SUA ne-a anunțat recent, că Emiratele Arabe Unite  au negociat și obținut de la Raytheon și Lockheed Martin  452  rachete Patriot, ca și cele pentru România, la prețul total de 2,7 miliarde dolari, adică  5,77 milioane  o rachetă, adică cu 41 %  mai ieftină decât cea negociată de guvernarea de la București (?! vezi Defense News, Washington, D.C., May 3, 2019) Deci, despre ce vorbim: patrioți, sau patrihoți?           

În sfârșit, un lucru bun s-a petrecut în România zilele trecute, cu ocazia sosirii aici a rachetelor Patriot americane. Și, pentru acest lucru bun, mulțumim pe această cale lui Raytheon, că le-a denumit, cum le-a denumit. De foarte mulți ani, peste 30, românii nu au mai văzut, auzit, rostit sau citit în această țară un cuvânt pe cale de dispariție din limba română: cuvântul Patriot.

55
Tagurile:
Patriot, NATO

Загрузка...
Председатель Еврокомиссии Урсула фон дер Ляйен.

Europa luptă pentru uniformizare liberală și totalitarism democratic

138
(reînnoit 20:53 25.09.2020)
Noul Război Rece, deja declarat de facto de către Occident, intră într-o fază complet nouă, când retorica anti-rusească este inevitabil urmată de apeluri la persecuția propriilor disidenți, ale căror opinii nu se încadrează în ideologia oficială.

Editorial realizat de Vladimir Kornilov

Și pe măsura evoluției situației, se dovedește că Rusia nu mai reprezintă ținta principală a tuturor acestor atacuri și sancțiuni anti-rusești, reflectează editorialistul RIA Novosti.

S-ar părea că ultimele rezoluții ale Parlamentului European cu privire la Rusia și politica rusească, care conțin chiar și o cerere de modificare a Constituției noastre, nu puteau fi mai dure decât atât. Însă iată că șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vorbește de la tribuna aceleiași instituții - și în discursul ei oficial a menționat Rusia doar o singură dată. Dar ce mențiune! Ea îi amenință direct „pe cei care favorizează relațiile mai strânse cu Rusia”. Adică, este mai degrabă un apel nu atât față de Moscova, cât către acele state și mai ales grupuri politice din cadrul Uniunii Europene însăși, care încă îndrăznesc să spere la o abordare mai sănătoasă a Bruxelles-ului față de politica externă. Fostul ministru german al Apărării avertizează astfel opoziția europeană: „Mergem după voi”.

Mai mult decât atât, presa occidentală în acest discurs extins scoate în evidență această scurtă mențiune a Rusiei ca mesaj principal, plasând-o pe primele pagini: ”Liderul Uniunii Europene avertizează împotriva menținerii unor legăturilor cu Rusia”. Adică, această teză ar trebui adusă la cunoștința publicului și auzită de toți cei care sunt etichetați cu regularitate de aceeași presă drept „idioți utili ai Kremlinului”.

Nu există nicio îndoială că înăsprirea puternică a atitudinilor față de opoziția internă nu este o reacție la scandalul din jurul „pacientului de la Berlin”, așa cum susțin unii politicieni europeni. Este mai degrabă un răspuns la scandarea masivă "Putin! Putin!" la zidurile ambasadei ruse la Berlin. Este, de asemenea, teama de a auzi cuvântul adevărului, care, după cum se dovedește, câștigă din ce în ce mai mult respect în Germania însăși.

Ziarul german ”Süddeutsche Zeitung” a indicat direct zilele trecute asupra acestei „probleme”. Iată citatul: ”Influența mass-mediei de stat ruse este mare în Germania, unde otrăvirea lui Navalnîi a provocat o mulțime de controverse. Articolele din ”RT Deutsch”, departamentul germanofon al televiziunii de stat, sunt incredibil de populare: conform SEAE (Serviciul European pentru Acțiune Externă. - Nota autorului) este al doilea cel mai citat site pe rețelele de socializare din Germania".

Autorii ”Süddeutsche Zeitung” nu sunt în stare să mediteze asupra faptului de ce se întâmplă acest lucru, precum și de ce popularitatea ziarelor germane a scăzut brusc în ultimii ani. În opinia lor, principalul obiectiv al mediilor de informare rusești în Europa este de a „pune totul la îndoială” în cadrul armonioasei societăți europene. Mă întreb, de când consideră jurnaliștii occidentali că a avea îndoieli este ceva rău și teribil? O Europă aparent democratică a condamnat întotdeauna (cel puțin în cuvinte) totalitarismul și consensul oficial. Și acum jurnaliștii și politicienii occidentali sunt sincer surprinși de ce compatrioții lor, încercând să găsească ceva sens în știrile despre „otrăviri” și „ingerințe”, caută o alternativă sănătoasă ziarelor locale și canalelor de știri care, fără nicio analiză critică, transmit doar „singura versiune corectă" lansată de sus.

Acest lucru este valabil nu doar pentru Germania. Practic în orice țară din Europa veți constata discuții despre motivul pentru care punctul de vedere „pro-rus” este atât de popular în mass-media non-sistemică și în rețelele sociale. Expertul ceh Jan Shir, de exemplu, explică acest lucru prin „nepregătirea” jurnaliștilor. Ei trebuie doar să fie „corect orientați”: iată dacă i-ați face ca să nu-i numească ”separatiști” pe rebelii din Donbass, ci „armata rusă” - și vom obține imediat rezultatul dorit. Și cui îi pasă că nimeni nu a găsit armata rusă în Donbass în toți acești ani! Principalul lucru, la urma urmei, este să le impui cititorilor o imagine „neestompată” care să nu permită punerea la îndoială și interpretări diferite. Și pentru aceasta, potrivit lui Shire, ar trebui invitați la televiziunea cehă numai experți „corecți”, care nu își permit (ce groază!) să se îndoiască de „interesul regimului rus în otrăvirea lui Navalnîi și că asta s-a făcut cu ajutorul substanței ”Novichok”.

Oare Shire și alți experți ca și el nu știu că orice persoană cu o gândire sănătoasă, aflând informații despre „ocupanții” ruși sau „Putin otrăvitorul” în toate ziarele fără excepție, va încerca, mai devreme sau mai târziu, să găsească o confirmare acestor „fapte” senzaționale.

Și, fără a găsi nimic în ziare, sigur că va apela la surse alternative. De fapt, aceasta (și nu unele intrigi ale inamicului intern) explică faptul că mass-media rusească este din ce în ce mai populară în Europa. Aceasta oferă posibilitatea să privești măcar la o problemă sau alta din diverse unghiuri și să tragi propriile concluzii. Iată de ce se tem experții occidentali, obsedați de lupta împotriva Rusiei și de curățarea disidenței în Europa.

Un alt exemplu recent, care scoate la iveală această obsesie, sunt alegerile locale desfășurate în această săptămână în mai multe regiuni ale Italiei. Speriați de perspectiva victoriei partidului de opoziție „Liga” care gravitează spre flancul drept, în Toscana tradițional „roșie”, mass-media a scos din nou la lumină cartea anti-rusească, care a reamintit de povestea demult uitată despre „finanțatorii din Rusia”. Principala „dovadă”: un anumit proprietar al unei companii electrice, asociat odată cu „Liga”, are o soție rusoaică și ... și-a transferat banii în Rusia. Deși un astfel de „scandal” dezminte de fapt acuzațiile aduse „Ligii”, se dovedește că banii merg în Rusia și nu invers. Dar cititorul trebuie să fie convins în orice caz de legăturile opoziției cu Kremlinul, indiferent dacă acest lucru este logic sau nu.

Declarațiile liderului „Ligii”, Matteo Salvini, despre faptul că nimeni nu a găsit „nici o rublă, nici o matrioșka” la el în toți acești ani nu prezintă deloc interes pentru mass-media liberală italiană și pentru politicienii de la Bruxelles. Susținând aceste speculații, unul dintre ideologii și principalul purtător de cuvânt al liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, în sala Parlamentului European îl acuză public pe Salvini că a primit „bani de la Putin”. „Personal, consider că este un scandal faptul că acești oameni care încearcă să ne dea lecții primesc bani pentru a distruge Uniunea Europeană”, a spus fostul prim-ministru al Belgiei.

De fapt, aceasta este esența „acuzațiilor” aduse împotriva opoziției interne - nu contează dacă este într-adevăr pro-rus, dacă are sau nu legături cu Moscova. Principalul lucru este să-i închidem gura. Și ce ar putea să răspundă adversarul tău dacă îi spui în față că unul dintre susținătorii săi are o soție rusoaică sau o matrioșka? O metodă care a fost testată mult timp în mai multe țări europene.

Acesta este sensul amenințărilor flagrante care au răsunat la adresa adversarilor din gura noii „doamne de fier” a Europei, Ursula von der Leyen. Războiul rece este imposibil fără o vânătoare de vrăjitoare. Europa nu va lua prizonieri în cursul acestui război, amenințând că îi va distruge pe toți cei pe care îi declară „a cincea coloană”. Și acesta este doar începutul.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu poziția redacției.

138
Tagurile:
Libelulă, Europa
Tematic
Riscă eliminarea din Europa League: FCSB - FK Backa Topola
Ce urmează pentru FCSB și CFR în Europa League?
Covid-19: OMS așteaptă creşterea numărului de morţi în octombrie și noiembrie în Europa
Caz unic în Europa: demență ucigașă în Timișoara lui Robu
Șeful Comitetului de Investigații: Europa nu reacționează la neonazism

Загрузка...
Nori

Cod portocaliu: furtuni și vijelii puternice în 30 de județe

0
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că 30 de județe se vor afla astăzi sub Cod portocaliu de ploi abundente, vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice

Vânt puternic
© Sputnik / Владимир Трефилов
BUCUREȘTI, 26 sept - Sputnik. A fost anunțat Cod portocaliu de ploi abundente, vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice în 30 de județe. Astfel, potrivit avertizării ANM mai mult de jumătate din ţară se va afla sâmbătă sub acest cod portocaliu.

În intervalul 26 septembrie, ora 9:00 - 27 septembrie, ora 3:00, în zona de munte, precum şi în Maramureş, Transilvania şi local în Oltenia, Muntenia şi Moldova, va ploua abundent şi vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice), a transmis ANM.

Cantităţile de apă vor depăşi 50 - 60 litri/mp şi, izolat, 70 - 90 litri/mp, iar avertizarea de vreme rea vizează zone din 30 de judeţe.                                                                  

0
Tagurile:
Cod portocaliu
Tematic
Alertă meteo ANM de vreme severă: vânt puternic
Alerte meteo: se schimbă vremea, vin vijeliile
Vremea se schimbă iar: surpriza meteo din următoarele zile

Загрузка...