Mihai Ghimpu în compania Alinei Zotea și altor doamne din PL

De ce și Alina Zotea l-ar putea părăsi pe Mihai Ghimpu

562
(reînnoit 14:55 20.12.2016)
Puțini cred că Alina Zotea este pe punctul de a-i spune „pa, pa" lui Mihai Ghimpu. Dar tocmai această fată cu merite în PL ar putea fi una dintre următoarele decepții ale bătrânului șef al PL-ului muribund.

Editorial de Nicu Goncear

Alina Zotea afișează o fidelitate exagerat de exemplară față de Mihai Ghimpu. Și are pentru ce-i fi fidelă și recunoscătoare. Cred că alt lider politic nu s-ar fi aventurat să o aburce pe Zotea, de pe terenul de fotbal, unde poza în lenjerie intimă, tocmai în parlamentul țării.

Alina Zotea
https://www.facebook.com/AlinaZotea/

Însă tocmai această „creație" politică a domnului Ghimpu ar putea să-i facă o surpriză extrem de neplăcută. Și aici, la fel ca în cazul lui Anatol Șalaru, Traian Băsescu ar putea să-și bage cu multă abilitate și cu mult cinism „coada". Pentru că are la dispoziție o pârghie foarte eficientă.

Alina Zotea s-ar fi logodit recent cu Vlad Durnea, iar ultimul este un om din echipa lui Eugen Tomac, care, la rândul său, este în politică „copilul de suflet" al lui Traian Băsescu.

Dacă Alina Zotea va fi nevoită cândva să aleagă între Ghimpu și iubitul dânsei, Durnea, atunci, ghici ghicitoare, de partea cui va fi Alina?

Deci, Băsescu cel îndrăgit de unioniști ar putea să-i facă un mare „serviciu frățesc" altui unionist — lui Ghimpu — i-ar putea rupe, direct sau prin „intermediari", încă un deputat — pe domnița Alina Zotea.

Opinia autorului nu reflectă neapărat opinia redacției Sputnik Moldova.

562
Tagurile:
PL, Zotea, Ghimpu, Politica, Plecare, Vlad Durnea, Alina Zotea, Mihai Ghimpu, Traian Băsescu, Moldova, România
Tematic
Ce i-a urat Mihai Ghimpu Alinei Zotea de ziua ei de naștere
Флаги России, ЕС, Франции и герб Ниццы на набережной Ниццы

Europei nu-i permit se elibereze de obligațiile de stăvilire a Rusiei

420
(reînnoit 16:36 25.02.2021)
Uniunea Europeană a convenit asupra introducerii unor sancțiuni personale împotriva unui număr de oficiali ruși responsabili de "urmărirea penală a lui Navalnîi", iar Statele Unite finalizează pregătirea unui pachet întreg de "sancțiuni și alte măsuri".

Editorial realizat Piotr Akopov

Occidentul lansează o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei: luni, Uniunea Europeană a convenit asupra introducerii unor sancțiuni personale împotriva unui număr de oficiali ruși responsabili de "urmărirea penală a lui Navalnîi" (o listă concretă va apărea peste câteva zile), iar Statele Unite finalizează pregătirea unui pachet întreg de "sancțiuni și alte măsuri", dar deja nu numai din cauza lui Navalnîi, ci și din cauza atacurilor cibernetice (numite SolarWinds) asupra instituțiilor și companiilor americane, de care este acuzată Rusia.

Toate acestea erau previzibile – ca să nu mai vorbim de faptul că presiunea sancțiunilor asupra țării noastre se desfășoară (la scară largă și nu sub formă de acțiuni individuale americane) deja de șapte ani. S-ar putea obișnui cu asta? Desigur, dar argumentele cu care "partenerii" noștri occidentali își susțin acțiunile sunt întotdeauna interesante – concluzii, argumente, nicidecum motive. Motivele, pe de altă parte, sunt extrem de clare – și Vladimir Putin le-a menționat miercuri, în cardul unui discurs la consiliul de administrație al FSB.

"Ne confruntăm cu așa-numita politică de stăvilire a Rusiei. Nu este vorba despre o concurență firească în relațiile internaționale, ci despre o linie consecventă și foarte agresivă menită să ne perturbe dezvoltarea, să o încetinească, să creeze probleme de-a lungul perimetrului extern, să provoace instabilitate internă, să submineze valorile care unesc societatea rusă și, în cele din urmă, să slăbească Rusia și o pună sub control extern, așa cum vedem, cum știm că acest lucru se întâmplă în unele țări din spațiul post-sovietic".

Aceste obiective nu sunt secrete: după cum a remarcat Putin, "este suficient să vă familiarizați cu documentele strategice publice și cu declarațiile destul de sincere ale oficialilor de stat dintr-o serie de țări". "Nici măcar nu încearcă să ascundă atitudinea neprietenoasă față de Rusia, față de o serie de alte centre suverane și independente ale dezvoltării mondiale".

Toate metodele de izolare sunt, de asemenea, binecunoscute, Putin le-a enumerat pur și simplu: "Încearcă să ne împiedice cu sancțiuni economice și de altă natură, să blocheze mari proiecte internaționale de care, apropo, suntem interesați nu numai noi, ci și partenerii noștri, se amestecă direct în viața publică și politică, în procedurile democratice ale țării noastre. Și, desigur, instrumentele din arsenalul serviciilor secrete sunt utilizate în mod activ".

Toate acestea s-au întâmplat nu o dată în istoria noastră: în diferite combinații, toate metodele menționate mai sus au fost utilizate împotriva noastră, astfel încât ne-am învățat să contracarăm și să răspundem. De aceea, Putin și a spus că "o astfel de atitudine față de Rusia nu are nicio perspectivă" – nicio presiune nu ne va putea obliga să facem concesii sau să ne subminăm din interior. În același timp, Rusia își declară rolul de apărător, care își apără suveranitatea și interesele – nu rolul de agresor.

Mai mult, subliniem în permanență disponibilitatea noastră de a dezvolta relații cu toată lumea, de a deschide un dialog bazat pe încredere reciprocă și respect, după cum a amintit Putin și de această dată. Dar ce auzim drept răspuns?

Rusia nu este interesată de cooperarea cu Uniunea Europeană, iar autoritățile ruse conduc țara pe calea spre autoritarism – aceasta este concluzia la care au ajuns miniștrii de Externe ai țărilor UE în cadrul reuniunii, pe parcursul căreia au decis să introducă noi sancțiuni. Iar șeful democrației europene, Josep Borrell, a numit Rusia "un vecin care a decis să se comporte ca un adversar", subliniind faptul că: "Noi trebuie să definim un model pentru a evita confruntarea permanentă cu vecinii care au decis să acționeze în sens invers".

Adică Europa în special și Occidentul în general prezintă problema în așa mod – Rusia caută confruntări și nu vrea să dezvolte relații. Mai mult, Rusia se amestecă în mod constant în treburile europene și exercită presiuni asupra UE. Prin urmare, Uniunea Europeană va construi acum relații cu Moscova reieșind din trei principii.

Iată cum le-a descris Borrell: să adopte represalii în cazul în care Moscova va încălca dreptul internațional și drepturile omului, să adopte o politică de stăvilire dacă Rusia va crește presiunea asupra UE și să coopereze cu Rusia în domeniile în care UE este interesată. Represalii, stăvilire, cooperare acolo unde îi este convenabil Uniunii Europene – kitul de luptă a diplomației europene. Dar despre ce vorbim?

Practic totul este acoperit de "încălcarea dreptului internațional și a drepturilor omului" – de la Crimeea și Navalnîi până la orice alt subiect, atât intern, cât și internațional. Sancțiuni pentru absența căsătoriilor homosexuale în Rusia – adică pentru încălcarea drepturilor omului? Poftim. Sancțiuni pentru refuzul de "a returna" Georgiei Abhazia? Fără îndoială. Sancțiuni pentru un nou emigrant sau refugiat rus ucis în Europa, sau, de fapt, pentru oricine altcineva (ca în povestea veche despre un cecen din Georgia ucis la Berlin) – în orice moment. Ați spart sistemul informatic al Bundestagului german? Desigur, Rusia trebuie pedepsită.

În același mod, orice poți numi drept presiune asupra UE. Separatiștii votează pentru secesiunea Cataluniei? Căutăm o urmă rusească. Reprezentanții fracțiunii parlamentare "Alternativă pentru Germania" vin la Moscova? Rușii sapă sub Merkel. Moscova anunță proteste împotriva dezmembrării monumentelor în cinstea soldaților sovietici din Polonia sau Republica Cehă? Pun presiune asupra europenilor estici nefericiți și iubitori de libertate. Construiesc o conductă de gaz? Vor să împartă Europa. Refuză construcția? Vor să înghețe Europa. Absurd? Nu, este o reacție destul de calculată.

Adică, UE dorește să dețină un drept unilateral de a reglementa relațiile cu Rusia, dreptul de a pedepsi și de a ierta la propria sa discreție – iar Rusia ar trebui să se resemneze cu acest lucru și să nu se indigneze și să fie gata, de îndată ce vor avea nevoie, să coopereze, dar numai în domeniile care sunt avantajoase pentru europenii buni.

Dar, în realitate, totul este exact opus: UE este un vecin care se comportă ca un adversar. Exercită presiune asupra Rusiei, ne pune condiții, ne învață și ne demonizează, se amestecă în afacerile noastre interne (chiar și acum Borrell a spus că "uniunea își va extinde sprijinul pentru societatea civilă din Rusia") și consideră că acest lucru este normal. UE (chiar și la inițiativă atlantică) este cea care încearcă să rupă Ucraina de Rusia, să schimbe granițele istorice din Est și Vest, să-și extindă spațiul de trai în detrimentul civilizației rusești – și vrea ca Rusia să accepte calm acest lucru? O astfel de îndrăzneală ar fi putut fi explicabilă acum un sfert de secol, chiar și 15 ani în urmă, când Rusia se lupta pentru propria supraviețuire și nu putea să se ocupe nici de întreaga lume rusă, nici să ceară europenilor să se comporte decent, dar este ridicol acum să se aștepte că Rusia va fi ascultătoare.

În orice caz, Rusia va reconstrui relațiile cu Europa în condiții acceptabile pentru ea însăși – și cu cât UE va înțelege mai repede acest lucru, cu atât acest proces va fi mai ușor și mai rapid. Europa oricum nu are nicio alternativă: ea nu își poate permite să se îngrădească pur și simplu de Rusia sau să se transforme dintr-un vecin într-un dușman al nostru. Mai precis, își poate permite – dar numai pentru o ultimă dată.

420
Tagurile:
Rusia, SUA, Sancțiuni

Загрузка...

Ce este în neregulă cu declarațiile lui Pașinean privind complexul «Iskander»?

412
(reînnoit 15:54 25.02.2021)
Evaluând rezultatele ostilităților recente din Nagorno-Karabah într-un interviu acordat publicației 1in.am, prim-ministrul Republicii Armenia, Nikol Pașinean, s-a îndoit de fiabilitatea și eficacitatea în luptă a armelor rusești

Utilizarea în luptă a sistemelor de arme de înaltă tehnologie și de înaltă precizie necesită o pregătire adecvată a operatorilor specialiști, necesită organizarea unui contur de spionaj și atac fiabil, precum și o înțelepciune politică și responsabilitate pentru deciziile luate. Într-un sistem de coordonate divers, cele mai avansate rachete se pot «trezi» într-un «sistem greșit», nu pot fi lansate, pot să zboare pe lângă ținte sau să explodeze «la 10 la sută».

Evaluând rezultatele ostilităților recente din Nagorno-Karabah într-un interviu acordat publicației 1in.am, prim-ministrul Republicii Armenia, Nikol Pașinean, s-a îndoit de fiabilitatea și eficacitatea în luptă a armelor rusești. Potrivit acestuia, rachetele complexului operativo-tactic «Iskander» fie nu au explodat deloc, fie au explodat «la 10 la sută» (nu a urmat nicio precizare). În același timp, șeful statului și-a exprimat intenția de a efectua reforme semnificative în armată – structurale și privind armamentul.

Ministerul Apărării al Republicii Armenia a refuzat să comenteze declarația ambiguă a prim-ministrului despre complexul «Iskander». Poate că Pașinean nu a fost bine informat sau a fost indus în eroare de unul dintre consilieri. Caracteristicile tehnico-tactice și reputația sistemelor de rachete rusești sunt într-atât de mari încât nu au nevoie de protecție împotriva profanilor. Nu întâmplător Rusia controlează o treime din piața mondială a armelor. Volumul exporturilor de arme rusești în 2020 a constituit 13 miliarde de dolari. Aceste cifre și fapte mărturisesc calitatea produselor de apărare, pe care majoritatea țărilor le achiziționează pe banii lor câștigați cu greu și la costuri depline.

În mâini capabile, complexul de rachete operativo-tactic «Iskander» distruge cu succes ținte în munții Caucazului și pe mare (în timpul exercițiilor), iar într-o situație de luptă – pe teritoriul Siriei și în nordul Africii. Zeci de țări ar dori să achiziționeze o astfel de armă, dar doar câteva au posibilitatea de a obține varianta de export – «Iskander-E». Armenia a fost norocoasă, întrucât nu există rachete cu traiectorie cvasi-balistică, care ocolesc evaziv mijloacele de apărare antiaeriană a inamicului, similare în ceea ce privește raza de acțiune și precizia.

Obsesie cvasi-balistică

Rusia nu se împarte cu armele de înaltă tehnologie cu toate țările la rând. În acest context, interviul lui Pașinean este ca un trăsnet din cer senin. Complexul «Iskander-M» a fost adoptat de Armata Rusă în 2006, recunoscut ca fiind cel mai bun din clasa sa de pe planetă, iar calificarea «arma anilor '80» pare insultătoare.

Declarația deschis-acuzatoare a prim-ministrului Armeniei cu privire la complexul de rachete operativo-tactic rusesc ne permite să facem mai multe ipoteze și concluzii. Este posibil ca incompetența sau dezinformarea să nu fie scenariile cele mai rele (ele par prea simple). Poate că discreditarea publică a armelor rusești este «o chestiune de alegere strategică», care face parte dintr-un anumit program de reformă structurală și calitativă a Armatei Armene, dar atunci apar întrebări. Ce arme intenționează să achiziționeze Erevanul în viitorul apropiat, în conformitate cu ce standarde ar trebui să își consolideze capacitatea de apărare? Și, cel mai important, care este scopul final al noii etape în dezvoltarea militară?

Este logic să presupunem că, după bătăliile din toamnă din Karabah, au fost trase concluzii și au fost elaborate planuri. Cu toate acestea, vechiul adevăr spune: «Victoria are întotdeauna mulți tați, în timp ce înfrângerea este întotdeauna orfană». Din interviul cu Pașinean, rezultă că se desfășoară o mulțime de lucrări analitice în Ministerul Apărării și în Statul Major General pentru a «demonstra, afla, vedea întregul adevăr despre război», cu peste 1000 de dosare penale inițiate. Este dificil de înțeles ce este mai mult aici – căutarea adevărului și corectarea strategiei sau «numirea vinovaților» – pentru represiunea ulterioară. Și pentru a-i elibera de responsabilitate pe principalii «tați» ai înfrângerii, ai căror număr este limitat, în mod obiectiv, la o cifră fără zerouri.

În textul deplin al interviului privind securitatea națională după reverența «angajamentele Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) sunt formulate în granițele recunoscute la nivel internațional ale Armeniei”, relațiile cu CSTO nu sunt menționate mai departe nicăieri. Dar CSTO este singurul sprijin de încredere pentru Armenia în condițiile turbulențelor post-război și a păcii fragile din Karabah. Adesea folositele cuvinte «Revoluție» și «Constituție» nu vor reglementa nimic de la sine, nici nu vor garanta securitatea țării. Armata este baza stabilității oricărui stat, dar discuțiile despre «reforme semnificative», fără un plan concret de acțiuni, par distructive. La fel și discuțiile superficiale despre potențialul scăzut de luptă al armelor rusești, cu aluzii la corupția ineradicabilă din armata națională și în sectorul alăturat de aprovizionare în ceea ce privește cooperarea tehnico-militară.

Evazive și irezistibile

Complexul de rachete «Iskander-M» este conceput pentru a distruge țintele inamice critice (baze militare, posturi de comandă și centre de comunicații, sisteme de rachete, aeronave și elicoptere la aerodromuri) la o distanță de până la 500 km cu o precizie înaltă (Armenia dispune de varianta de export al complexului de rachete operativo-tactic «Iskander-E», care are o rază de acțiune de până la 300 km). Principalele avantaje ale complexului: mobilitate strategică, posibilitatea de a efectua în mod ascuns sarcini de luptă și de a ataca cu rachete, calcul automat și introducerea unei misiuni de zbor, o mare probabilitate de a finaliza sarcina de luptă în condiții de foc și contramăsuri radio-electronice.

Eficiența în luptă a fost sporită grație utilizării a două tipuri de rachete – balistice și de croazieră. Timpul de lansare a primei rachete din mers este de câteva minute, intervalul dintre lansări este de un minut. Viteza de zbor a rachetei este mai mare de 7200 km/h (adică zborul durează 3-4 minute). În secțiunile inițiale și finale ale traiectoriei, racheta 9M723K1 cu o greutate de lansare de aproximativ 4 tone dezvoltă o viteză de peste 2000 m/s, se deplasează de-a lungul unei curbe cvasi-balistice (incalculabile) și manevrează cu suprasarcini de până la 30g (ceea ce face imposibilă interceptarea rachetei cu toate mijloacele de apărare antiaeriană și antirachetă existente).

Fiecare lansator al complexului «Iskander» este mobil și autonom. Poate funcționa oriunde și oricând, și chiar independent de sateliții sau avioanele de recunoaștere. Pentru a determina ținta este folosit programul, sistemul de navigație inerțială, semnalele de la sateliții GLONASS. Rachetele pot fi redirecționate în zbor, ceea ce permite atacarea țintelor în mișcare, inclusiv navele Marinei inamice. În porțiunea finală, se activează un cap căutător inteligent optic, care oferă o precizie unică. Focoasele 9M728 sau R-500 se abat de la țintă cu cel mult 1 metru. Rachetele de înaltă precizie ale complexului «Iskander» au o mică suprafață reflectorizantă și traiectorii de zbor complexe (controlate de cârme gazodinamice și aerodinamice). Complexul dispune de două tipuri de rachete: aerobalisticele 9M723 – zboară de-a lungul traiectoriilor cvasi-balistice la altitudini de până la 50 km, rachetele de croazieră 9M728 sau R-500 – zboară spre țintă la altitudini mici.

Complexul de rachete operativo-tactic «Iskander-M» depășește cele mai bune complexe operativo-tactice străine (LORA, Lance, ATACMS, Pluton) în ceea ce privește precizia, rapiditatea pregătirii rachetelor pentru lansare și alte caracteristici. Cel mai apropiat analog este complexul operativo-tactic israelian LORA, care este inferior în ceea ce privește raza de acțiune și precizia (mai mult, rachetele complexului LORA se deplasează de-a lungul unei traiectorii balistice previzibile). Americanii rămân în urmă – în 2020, au abandonat modernizarea complexului «antic» ATACMS și au început să dezvolte o rachetă de înaltă precizie pentru sistemele de rachete cu lansare multiplă M270 MLRS și HIMARS, cu o rază de acțiune de până la 300 km. Conform previziunilor specialiștilor de frunte ai Federației Ruse, analogii străini ai complexului «Iskander» vor apărea nu mai devreme de 2025.

412
Tagurile:
Iskander, Nikol Pashinyan
Tematic
General rus: NATO nu are mijloace de combatere a Iskander-M
Răspunsul SUA la rachetele ”Iskander”: Pericolul reprezentat de rachetele americane
NATO, măsuri de răspuns Rusiei la amplasarea sistemelor “Iskander-M” cu rachete 9M729

Загрузка...
Școală

Spiegel avertizează asupra unei „generații pierdute” din cauza Covid-19

0
Din cauza pandemiei Covid-19, decalajul global în educație crește prăpastia dintre clasele privilegiate și cele mai sărace. Spiegel consideră că vine o generație „pierdută” și explică de ce.

Criza de sănătate provocată de coronavirus riscă să creeze o „generație pierdută”, întrucât milioane de copii nu mai au acces normal la educație. Și ei vor trebui să „plătească datoria pandemiei”, scrie revista germană Spiegel.

Într-adevăr, potrivit unui raport al Băncii Mondiale din iunie, pierderea veniturilor generației actuale de școlari se va ridica la 10 000 de miliarde de dolari dacă școlile lumii nu se redeschid rapid.

În Germania, instituțiile de învățământ au fost închise de luni de zile, iar în unele țări mai puțin dezvoltate nu s-au deschis de un an. În consecință, tinerii își pierd posibilitatea de a scăpa de sărăcie și de a-și putea modela viața, regretă mass-media citată.

Astfel, conform datelor UNESCO publicate în august anul trecut, 24 de milioane de copii nu se vor întoarce niciodată la școală, deoarece au devenit esențiali pentru familiile lor în lupta zilnică pentru supraviețuire. „Majoritatea studenților cu risc, 5,9 milioane, trăiesc în Asia de Sud și de Vest; 5,3 milioane se află în Africa subsahariană ", se spune în raport.

Amenințarea nemulțumirii

Pe lângă crearea unor dificultăți economice, acest decalaj global în educație aprofundează decalajul deja existent între clasele privilegiate și cei care nu își pot permite o educație mai bună, menționează Spiegel.

Mai rău, experții consideră nemulțumirea crescândă ca o cauză potențială a viitoarelor conflicte, creșterea migrației și creșterea extremismului, subliniază sursa geramnă.

Katrin Kuntz, redactor la departamentul internațional al ziarului, a vorbit cu experți în educație despre consecințele închiderii școlilor. Potrivit acesteia, este încă posibil să se evite sosirea unei generații pierdute.

„Pentru a face acest lucru, guvernele trebuie să aleagă să investească în cei mai tineri. Și nu ar trebui să piardă deloc timpul".

O criză alarmantă

Fondul Monetar Internațional este, de asemenea, îngrijorat de criza economică cauzată de pandemie.

„Estimăm că până la sfârșitul anului 2022, venitul cumulat pe cap de locuitor va fi cu 13% mai mic decât proiecțiile dinaintea crizei în economiile avansate, comparativ cu 18% pentru țările cu venituri mici și 22% pentru țările emergente și în curs de dezvoltare din lume, cu excepția Chinei”, a menționat într-o postare de blog, din 24 februarie, Kristalina Georgieva, director general al FMI.

Confruntată cu această situație gravă, Save the Children, o organizație caritabilă din Londra, a apelat la donatori la mijlocul lunii ianuarie pentru a ajuta guvernele să trimită copiii din țările sărace înapoi la școli. Conform calculelor ONG-ului, pentru a proteja viitorul celor mai marginalizați este nevoie de puțin peste 50 de miliarde USD, sau 370 USD (aproximativ 300 EUR) per elev.

0
Tagurile:
Restricții, coronavirus, Educație, școală, Studii, generație, COVID-19, Pandemie
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...