Ionut Tene

Impotența Occidentului: "asasinul" moral al ambasadorului rus la Ankara

364
(reînnoit 10:33 20.12.2016)
Asasinarea cu sânge rece și într-un mod laș a ambasadorului rus la Ankara îmi pare o repetare a crimei din Sarajevo de la 1914, când Franz Ferdinand a murit ucis de un radical sârb și a fost pretextul declanșării primului război mondial. Acum ce va începe?

Editorial de Ionuț Tene

Filmul asasinatului e îngrozitor, mai mult știindu-se că a fost implicat un polițist din forțele anti-revoltă turce, care a urlat ca un dement "Allahu Akbar" în timp ce trăgea în ambasadorul rus Andrei Karlov, care vorbea în fața unui public elevat la un centru cultural, despre expoziția "De la Kaliningrad la Kamceatka", organizată de Ambasada Rusiei în Turcia. Karlov, a fost împuşcat în spate de un individ înarmat în timp ce ţinea un discurs. După ce l-a împuşcat pe ambasador, atacatorul a strigat "Allah e mare! Nu uitaţi de Siria, nu uitaţi de Aleppo!" Bărbatul, un poliţist care, conform autorităţilor turce, nu se afla în misiune în momentul atacului, a fost împuşcat de către forţele de ordine turce după un schimb de focuri de câteva minute. Conform agenţiei EFE, martorii atacului spun că bărbatul a acţionat sigur şi că probabil ştia că nu va scăpa cu viaţa după atac.

"Purta un costum negru, o cămaşă albă şi era singur. Nu cred că mai era cineva cu el", a spus o martoră care se afla în sala de expoziţie în momentul atacului. "A strigat că ştie că nu va scăpa cu viaţă şi că nouă nu ne va face nimic şi ne-a spus să ieşim. Apoi s-a întors şi l-a împuşcat din nou pe ambasador. Nu ştiu ce naţionalitate avea, dar vorbea limba turcă", a adăugat femeia. Un jurnalist al cotidianului Hurriyet a mai spus că ambasadorul nu avea escortă şi că venise singur la eveniment. Acest atac a avut loc în ajunul vizitei ministrului de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, la Moscova, pentru consultări cu omologii săi rus şi iranian cu privire la Siria.

Cât cinism din partea asasinului turc să împuști laș pe la spate un diplomat fără escortă care vorbea despre un eveniment cultural. Nu întâmplător sunt uciși diplomații ruși în Turcia pentru că Rusia, din păcate, a rămas singura țară din lume care duce cu adevărat și real un război împotriva terorismului islamic și a Statului Islamic. SUA, care a creat în 2003 harababura din Orientul Mijlociu, declanșând un război inutil fără aprobarea ONU și fără să existe arme de distrugere în masă, fapt ce a dus la crearea Statului Islamic, și de când e condusă de democrații lui Obama (citește comuniști), a mimat doar lupta împotriva islamismului.

O altă țară complice la deteriorarea păcii în lume și Europa este Germania lui Angela Merkel, care prin invitarea milioanelor de imigranți pe bătrânul continent a creat premisele unei invazii organizate a Statului Islamic cu luptători care stau în adormire până la "semnalul următor" să ponească noi atacuri sângeroase ca cele de la Paris sau Bruxelles. De fapt Berlinul, Bruxellul sau Parisul au mimat cu succes lupta împotriva terorismului islamic, în realitate prin politica neo-marxistă, stângistă și pseudo-multiculturalistă au devenit complici cu Statul Islamic, permițând prin valul masiv de refugiați intrarea de teroriști în Europa.

Ideologic, Occidentul e complice cu islamismul radical, permițând formarea de enclave "no go", în care se aplică legea Șariei, iar Crăciunul e izgonit din capitala Europei, din Bruxelles, în numele unei corectitudini politice prost înțelese. Se avantajează islamiștii și se persecută creștinismul că așa doresc politicienii stângiști care conduc UE, ce permit islamizarea nu doar de dragul lui Marx, ci din interesul petrodolarilor saudiți.

Tocmai, și nu întâmplător, în ziua când Germania și Franța forțau Comisia Europeană să se prelungească sancțiunile împotriva Rusiei care luptă real pentru eradicarea islamismului terorist în Siria, ambasadorul Moscovei e ucis cu sânge rece pe la spate la un eveniment cultural în Ankara. Prin sancțiunile UE împotriva Rusiei se încearcă slăbirea luptei acestui stat împotriva Statului Islamic și a terorismului islamist? Pe cine deranjează o luptă eficientă împtriva ISIS și a islamismului radical de există o complicitate între sancțiunile economice occidentale și sabotarea războiului împotriva terorismului din Orientul Mijlociu? Impotența suspectă a Occidentului în fața terorismului islamist este vinovatul moral indirect al asasinării pe la spate a ambasadorului rus Andrei Karlov!?

Sursa: Napocanews

364
Tagurile:
Asasinat, Terorism, Ambasador, Federația Rusă, Turcia, România

Загрузка...