Rusia, Kremlin

Ivan Ilyin: „Uniunea Sovietică nu este Rusia” (partea a cincea)

45
(reînnoit 16:29 06.12.2016)
Idealizarea Rusiei prerevoluţionare ar fi deopotrivă lipsită de inteligenţă, neonestă şi dăunătoare intereselor de stat. Nici nu ne-am propus să facem aşa ceva; noi căutăm pentru Rusia doar dreptate şi înţelegere istorică.

(Acest articol este continuarea unei traduceri mai ample realizată de Iurie Roșca. Anterior pe site-ul ro.sputnik.md au fost publicate prima, a doua, a treia și a patra parte)

Despre puterea de stat

Cel de-al doilea element al statului îl constituie puterea.

Iată că Puterea sovietică nu continuă câtuşi de puţin cauza guvernului naţional rus: ea n-a acceptat nici moştenirea lui, nici tradiţiile lui, nici scopurile lui, nici metodele lui de conducere. Dimpotrivă, aceasta a irosit şi a distrus moştenirea Rusiei, i-a călcat în picioare tradiţiile, a renunţat la scopurile ei şi a introdus propriile metode de conducere, nemaiîntâlnite în istorie. Cel cu dragoste pentru Rusia nu poate privi acest mod de conducere altfel decât cu indignare şi dezgust, şi nu va deveni niciodată un „ patriot sovietic".

Puterea sovietică n-a preluat moştenirea statală a Rusiei imperiale. Această moştenire a constat în primul rând în existenţa unui număr considerabil de funcţionari, care dădeau dovadă de gândire statală, experienţă şi onestitate; în al doilea rând, ea se manifesta prin legi bine chibzuite, care ţinteau triumful dreptăţii şi arătau respect faţă de persoana umană; în al treilea rând,  în sistemul de  instituţii care organizau viaţa naţională rusă, mai ales în existenţa unei justiţii de cea mai bună calitate, una „rapidă, publică şi echitabilă". Astăzi toată această moştenire de veacuri este suprimată, batjocorită, anulată şi înlocuită cu o rânduială de-a dreptul de  coşmar…

S-au făcut multe afirmaţii pline de ură, prostie şi minciună despre cinovnicii perioadei imperiale. Toate acestea ar putea să fie adevărate pentru epoca „Sufletelor moarte" ale lui Gogol, dar au fost depăşite definitiv în a doua parte a secolului XIX. Iată câteva dovezi în acest sens.

În 1911 Societatea pentru studierea Europei de Est din Germania a cerut permisiunea ministrului Krivoşein să viziteze Rusia şi să ia cunoştinţă la faţa locului de reforma agrară a lui P. A. Stolâpin în curs de desfăşurare. Krivoşein a comis o greşeală de neiertat, permiţându-le nemţilor să efectueze aceste acţiuni de cercetare în adâncul teritoriului nostru. Această misiune a fost îndeplinită. Comisia Societăţii, în frunte cu eminenţii savanţi germani Zering şi Auhagen  a vizitat cele mai importante puncte de organizare a comunităţilor şi de strămutare a acestora în Siberia, iar întorcându-se în Germania i-a raportat guvernului lui Wilhem al II-lea, că reforma respectivă este înfăptuită cu un succes deosebit şi că dacă în Rusia lucrurile vor merge pe acelaşi făgaş, atunci peste 10 ani orice război cu Rusia va fi lipsit de orice speranţă. Rusia va deveni o mare democraţie ţărănească, iar orice revoluţie şi război nu vor mai constitui nici un pericol pentru ea. Tocmai atunci Germania a decis să pregătească un atac preventiv împotriva Rusiei către anul 1914, fapt despre care Duma de Stat a fost avertizată de către unul dintre membrii săi încă la sfârşitul anului 1912. Profesorul de la Berlin Zering (unul dintre cei mai buni cunoscători ai problemei agrare din Europa) susţinea în rapoartele sale, între altele, următoarele: „Reforma lui Stolâpin este realizată de către o pătură de funcţionari, pe care i-ar putea invidia orice putere europeană, pentru că este vorba de nişte oameni oneşti, incoruptibili, convinşi de necesitatea reformei, experimentaţi şi competenţi"…

…Cine cunoaşte câtuşi de puţin chestiunea finanţelor publice, îşi poate aminti de strălucita reformă a circulaţiei monetare, realizată cu un succes deosebit de către Witte[1]. O astfel de reformă putea să-i reuşească doar unui demnitar rus experimentat, instruit şi integru.

În Rusia imperială toate sectoarele de activitate publică şi economică au cunoscut o adevărată înflorire; căile ferate ruseşti erau un model pentru întreaga Europă; monopolul asupra vinurilor s-a justificat pe deplin; creşterea cailor atinsese cote fără precedent; corupţia în sistemul judecătoresc era de neimaginat. Serviciile de informaţii militare ruseşti, care nu atrăgea în activităţile sale persoane private şi cetăţeni liberi (aşa cum se întâmplă în Europa), îi uimea pe străini prin nivelul său de documentare: anume acest serviciu a pregătit campania victorioasă din Galiţia în 1914; anume acesta l-a pus în gardă pe lordul Kitchener că îl paşte un pericol de moarte în Marea Nordului din cauza unui submarin german, ceea ce s-a şi întâmplat etc. Precum se ştie, activitatea într-o asemenea structură necesită o incoruptibilitate totală şi un patriotism dus până la sacrificiu.

Ruşinoasa poveste, cunoscută ca „suhovlinovşcina"[2], a reprezentat o excepţie.

Unde-i astăzi această pleiadă de preţ a intelectualităţii ruseşti, aflate în slujba ţării? Aceşti oameni au murit de foame, au fost sfâşiaţi de „Comisia extraordinară"[3], au fost distruşi în lagărele de concentrare ori s-au stins în emigraţie. Statele şi popoarele europene trebuie să ia aminte că şi intelectualităţii lor li se pregăteşte aceeaşi soartă, adevăr care deja a fost însuşit în Ungaria, România şi Iugoslavia…

Idealizarea Rusiei prerevoluţionare ar fi deopotrivă lipsită de inteligenţă, neonestă şi dăunătoare intereselor de stat. Nici nu ne-am propus să facem aşa ceva; noi căutăm pentru Rusia doar dreptate şi înţelegere istorică.

În secolul XIX poporul rus, fiind copleşit timp de secole de nevoia de a se apăra, care îi absorbea toate forţele şi nu-i dădea răgaz pentru o organizare calmă şi creatoare a vieţii sale, şi-a revenit şi, fiind condus de către împăraţii săi, a adunat şi a sistematizat legile sale (cauza şi tradiţia lui Speranskyi[4]), a pregătit propria intelectualitate (cauza geniului lui Puşkin şi a faimoaselor universităţi ruseşti), a eliberat ţăranii (cauza lui Aleksandr al II-lea şi a lui Miliutin[5]), a renovat şi a organizat sistemul judecătoresc şi a început realizarea unui şir de reforme liberal-democratice (de la recrutarea militară obligatorie şi până la reprezentarea populară). Îi mai rămânea încă multe de făcut, dar toate acestea (de la reţeaua de şcoli populare de instruire generală, situate la distanţa de o verstă, şi până la planurile de industrializare a ţării şi de construcţie la scară largă a căilor ferate, care n-au fost realizate de către comunişti nici până în prezent) erau deja elaborate şi începute sau chiar se aflau în plină desfăşurare.

Nu avem de ce să idealizăm. Nu are nici un rost să ne lăudăm. Dar putem afirma cu certitudine că dreptul statal rusesc a fost unul reuşit şi chibzuit cu înţelepciune, că Statutul de Procedură Penală nu cedează în faţa celor europene; că justiţia rusească era la un nivel foarte înalt, atât în ceea ce priveşte calitatea judecătorilor, cât şi cea a avocaţilor, dar şi în ceea ce ţine de rapiditatea soluţionării cauzelor şi tendinţele sale creatoare; că deciziile de casare ale Senatului rus reprezintă un monument remarcabil în istoria omenirii, ce cuprinde mai multe tomuri de creaţie legislativă fină, profund creştină şi echitabilă; că oraşele şi zemstvele ruseşti au nişte merite culturale enorme; că universităţile ruseşti reprezentau din mai multe puncte de vedere nişte modele de instituţii academice europene; că medicina rusă, cu capacitatea ei de diagnosticare sensibilă şi individualizată, cu tratamentul ei „organic" şi dezinteresul material, era un motiv de mândrie naţională a ruşilor; că soldatul rus îmbina în luptă vitejia exemplară cu iniţiativă personală; că arta rusă (cântecele populare, necunoscute până în prezent Occidentului în toată originalitatea lor, muzica rusă, opera, pictura, sculptura, arhitectura, teatrul, dansurile, poezia şi literatura în general) — că toate acestea se manifestau în deplină libertate şi originalitate, atingând cele mai înalte culmi ale frumuseţii artistice; că actele de binefacere publică pot fi comparate doar cu cele americane.

Toate acestea au crescut şi s-au dezvoltat în mod organic, împreună cu poporul rus, constituind propria lui cultură, ca formă de viaţă ce-i aparţinea doar lui, aceasta fiindu-i insuflată de către duhul credinţei religioase (Ortodoxia) şi de conştiinţa lui naţională…

Dar unde se află la ora actuală toată această moştenire a istoriei naţionale ruseşti? Unde sunt aceste tradiţii creatoare? Totul este distrus, călcat în picioare, stins, batjocorit. Bolşevicii au respins această moştenire şi au nimicit-o. Ei aveau nevoie de altceva, de cu totul altceva: de un regim antinaţional, internaţional, ce transformă Rusia într-o unealtă şi o victimă a revoluţiei mondiale.

Ei aveau nevoie de un stat totalitar, care să cucerească întreaga lume pentru socialism. Ei râvneau să transforme Rusia într-un arsenal al revoluţiei mondiale, iar poporul rus — într-o turmă miloagă, dependentă, cuprinsă de frică şi depersonalizată, care este gata, asemeni unei cirezi de bizoni în prerii, să se năpustească asupra altor popoare  şi să le strivească cultura lor necomunistă… Însă aceştia trebuie să ţină minte: nu le va reuşi una ca asta, îi aşteaptă o prăbuşire grandioasă!

De-a lungul întregii istorii ruseşti n-a existat nici un moment, n-a existat nici un cneaz sau împărat, n-a existat nici un politician care ar fi pus la cale ceva similar şi ar fi definit astfel  menirea poporului rus.

Această politică monstruoasă — aceste scopuri hidoase, aceste mijloace nemiloase şi ucigaşe, — toate acestea ies la suprafaţă pentru prima oară nu doar în istoria Rusiei, ci şi în istoria mondială. Iar poporul rus nu are nici o atribuţie la toate acestea şi nu este vinovat de ele, el nu este creatorul, ci victima acestei politici. Însăşi ideea acestei revoluţii comuniste mondiale n-a apărut în Rusia, ci în Occident, ea a fost elaborată de către Marx şi Engels, care nu cunoşteau Rusia; ea a fost născocită în Europa Occidentală, iar Rusia a avut marele nenoroc să devină primul teren al acestui experiment.

Priviţi ce se întâmplă: din primele zile ale revoluţiei ruse, această aventură mortală bătea la uşile Occidentului; ea râvnea acolo de unde a ieşit, în mediul capitalismului marilor industriaşi, pentru care a şi fost zămislită… Iată că acum a sunat ceasul şi aceasta dă buzna în statele mici din Europa de Est.

Traducere şi note de subsol  — de Iurie Roşca

[1] Contele Serghei Iulievici Witte — 1849-1915. A fost unul dintre cei mai influenţi oameni politici care au condus industrializarea extensivă a Imperiului Rus, a deţinut funcţia de Ministru de finanţe din 1882 până în 1903, iar în 1905 e numit Preşedinte al Consiliului de miniştri.

[2] „Suhovlinovşcina" — termen creat după numele lui Vladimir Alexandrovici Suhovlinov, care în timpul Primului Război Mondial deţinea funcţia de Ministru de război, acesta pomenindu-se în mijlocul  mai multor scandaluri şi denigrări.

[3] „Comisia extraordinară" sau CK — organ represiv al poliţiei politice a bolşevicilor.

[4] Speranskyi Mihail Mihailovici (1772-1839) — demnitar şi reformator rus,  unul dintre fondatorii sistemului de drept al Rusiei prerevoluţionare.

[5]  Miliutin Dmitrii Alekseyivici (1817-1912) — istoric şi teoretician militar rus, Ministru de război între 1861-1881, principalul autor şi promotor al reformei militare din anii 1860.

45
Tagurile:
Engels, Marx, poporul rus, Gogol, Stolâpin, Ortodoxie, Stat, Germania, URSS, Rusia, Occident, Krivoşein, Ivan Ilyin, Iurie Roșca, Federatia Rusa, Rusia
Tematic
Ivan Ilyin: „Uniunea Sovietică nu este Rusia” (partea a patra)
Ivan Ilyin: „Uniunea Sovietică nu este Rusia” (partea a treia)
Ivan Ilyin: Uniunea Sovietică nu este Rusia
Recep Tayyip Erdogan și Volodimir Zelenski

Cum Turcia își consolidează pozițiile în spațiul ex-sovietic

345
(reînnoit 07:45 13.04.2021)
Turcia își extinde influența în spațiul ex-sovietic, consolidându-și influența în Ucraina și Azerbaidjan. Ce se ascunde în spatele acestei agende.

Analiză de Serghei Markedonov

Serghei Markedonov, cercetător principal al Institutul de State de Relații Internaționale de la Moscova a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, redactorul șef al revistei “Mejdunarodnaia Analitika”

Intensificarea cooperării turci-ucrainene poate influența în mod substanțial situația din regiunea Mării Negre. Totodată, semnificația acestui factor depășește limitele geografice ale bazinului Mării Negre.

Relațiile dintre Ankara și Kiev, care cunosc o dezvoltare dinamică, sunt actualizate de probleme precum pătrunderea energică a Turciei în spațiul fostei URSS, disponibilitatea ei de a-și atribui rolul de protector politico-militar al unor state post-sovietice, precum și o oportunitate pentru unele state de a-și consolida relațiile cu Alianța fără a fi membri formali ai organizației.

Vizite și simboluri politice

În ultimii ani se observă o activizare semnificativă a contactelor bilaterale dintre reprezentanții Kievului și Ankara la cel mai înalt nivel. Prima vizită a liderului ucrainean în Turcia a avut loc în august 2019. Acest lucru s-a întâmplat doar peste patru luni de la victoria lui Zelenski în alegerile prezidențiale. La începutul lui februarie 2020, a venit rândul Kievului să găzduiască înaltul oaspete de la Ankara. Peste opt luni a avut loc o nouă vizită de lucru a lui Zelenski în Turcia. Între cele două evenimente, pe 27 august 2020, președintele Recep Tayyip Erdogan a purtat discuții cu vicepremierul guvernului ucrainean, Oleg Urupski. Pe 10 aprilie 2021, Turcia a fost vizitată de președintele Ucrainei.

Din câte observăm, intensitatea contactelor bilaterale este destul de înaltă. Însă mult mai important este contextul în jurul acestor evenimente diplomatice. Merită să atragem atenție la faptul că vizita lui Erdogan la Kiev pe 3 februarie 2020 a fost dedicată nu doar celor 28 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Turcă și Ucraina post-sovietică. Aceasta a avut loc pe fundalul unei escaladări bruște în Siria. Dacă în timpul primei întrevederi cu Zelenski pe pământul turc Erdogan s-a distanțat de orice critică în adresa Moscovei, atunci la Kiev a dat frâu liber emoțiilor. Rusia a fost acuzată că a închis ochii premeditat la acțiunile “regimului sirian”. Pe acest fundal, Kievul și Ankara au convenit asupra activizării cooperării în domeniul tehnico-militar.

Voiajul lui Zelenski pe țărmurile turcești în octombrie a anului trecut a decurs în contextul celui de-al doilea război în Karabahul de Nord. În acest eveniment rolul Ankarei nu se rezuma doar la fraze simbolice cu privire la susținerea integrității teritoriale a Azerbaidjanului, principalul aliat în spațiul ex-sovietic. Turcia și-a adjudecată noul rol în regiunea Caucazului. A devenit clar că odată ce și-a consolidat pozițiile în regiunea Caspică, Turcia va devenit mult mai activă atât în direcția Asiei Centrală, cât și în regiunea Mării Negre.

Sub acompaniamentul armelor din conflictul din Nagorno Karabah, Kievul și Ankara au semnat un memorandul cu privire la o cooperare pe termen lung pentru consolidarea sistemelor de apărare. Drept urmare a acestui fapt a devenit acordul Ministerului Apărării din Ucraina cu un șir de companii turcești pentru producția dronelor și corvetelor, semnat în decembrie 2020.

Și, în final, aprilie 2021. Vizita lui Zelenski în Turcia a avut loc pe fundalul izbucnirii spontane a unui interes față de situația din Donbas. În Sud-Estul Ucrainei are loc o “dezghețare” a conflictului. Problema aici constă nu atât în incidentele militare, înregistrate de reprezentanții OSCE, jurnaliști și experți. Pe față e o vădită stagnare a procesului de instaurare a păcii, o tentativă de a modifica formatul existent al negocierilor prin cooptarea în “grupul normand” a SUA, de a transfera negocierile de la Minsk într-o altă capitală “neutră”. Chiar dacă autoritățile belaruse, în ciuda unor relații strânse cu Rusia, s-au obținut de la formularea unei poziții în ceea ce privește Donbas.

Zelenski și Erdogan au demonstrate mai multe semne ale susținerii și solidarității reciproce. De altfel, în astfel de istorii întotdeauna există anumite nuanțe la care merită să atragem atenție. Ce premise sistemice există pentru activizarea relațiilor turco-ucrainene? Pot fi considerate pozițiile Ankara și Kiev în totalitate identice?

Bazele pentru parteneriatul bilateral

Să începem cu faptul că pentru Ucraina președintele Erdogan și establishment turcesc reprezintă un public recunoscător. În special, atunci când vine vorba de pierderea suveranității Kievului asupra Crimeii. Comunitatea tătară reprezintă un factor intern important pentru Turcia. Potrivit unor aprecieri, în țără locuiesc peste 4-5 milioane de urmași ai tătarilor din Crimeea. Potrivit turcologului rus Pavel Șlîkov, “în Turcia există niște forțe care sunt dispuse să exploateze sentimentele romantice ale elitei turcești, care visează la intensificarea expansiunii spre Caucaz, Crimeea, Volga, Asia Centrală și care privesc Rusia nu în calitate de partener, ci ca pe un adversar geopolitic”.

De aici vine și poziția clar exprimată a autorităților de la Ankara în problema Crimeii. De fiecare data establishmentul turc subliniază că nu recunoaște jurisdicția rusă asupra acestei peninsula. Mai mult, elita turcă, conștientizând complexitatea relațiilor dintre Moscova și Kiev, utilizează canalele ucrainene pentru a transmite nemulțumirile față de politica Rusiei.

În afară de aceasta, pentru Zelenski sunt foarte importante contactele cu Patriarhul de la Constantinopol Bartolomeu, al cărui influență încearcă s-o instrumentalizeze pentru consolidarea tendinței de “naționalizare” a bisericii ortodoxe în țara lui.

Observăm disponibilitatea Ucrainei de a-și demonstra poziții speciale în raport cu Azerbaidjan, precum și respingerea politicii de recunoaștere a genocidului armean în Imperiul Otoman.

Între timp, pentru Turcia Ucraina nu este doar un canal pentru lansarea nemulțumirilor existente și a emoțiilor în contextul unei “cooperări competitive” controversate cu Moscova. În cele din urmă, canalele de comunicare ale președinților și miniștrilor Afacerilor Externe ai Rusiei și Turciei sunt ajustate și funcționează bine. Apropo, în ajunul călătoriei lui Zelenski, la inițiativa părții turcești, a avut loc o discuție telefonică între Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin. Ankara încearcă să-și promoveze propria direcție, pentru ca, pe de o parte, să nu intre într-un conflict deschis cu SUA și NATO, păstrându-și calitatea de membri al Alianței Nord-Atlantice, pe de altă parte, să-și demonstreze politica externă independentă. Problema Crimeii sau activizarea în spațiul postsovietic, în primul rând, e inițiativa părții turce. În același timp, e un prilej de a demonstra solidaritatea cu Washingtonul și Bruxelles. Drept urmare, declarația lui Erdogan de sprijinire a aspirațiilor euro-atlantice ale Kievului. Speranțele de admitere a Ucrainei în Alianță sunt mici, însă declarațiile de susținere a integrității teritoriale, precum și opțiunii pro-NATO vor fi privite pozitiv de aliații americani și europeni.

Aici ne-am dori să atragem atenția la un scenariu de o importanță primară. În jurul Ucrainei și Georgiei nu încetează disputele: vor deveni în curând membri ai NATO? Însă această chestiune, în ciuda importanței sale, este secundar. Istoria cunoaște o mulțime de cazuri în care o țară a devenit un partener privilegiat al SUA sau altor aliați ai Washingtonului, fără a fi formal membru al Alianței. Oare nu era așa în cazul Israelului, Coreei de Sud, Japoniei, Spaniei în perioada dictaturii lui Franco? Să nu plecam atât de departe. Oare absența calității de membru al NATO a împiedicat Azerbaidjanul să devine un partener strategic al Turciei, țară care are a doua armată ca mărime în Alianță?

Kievul nu e Baku

Prin urmare, între Ucraina și Turcia nu există probleme, iar alianța lor în curând se va transforma în ceva similar modelului turco-azer? Să nu ne grăbim cu concluzii. În primul rând, pentru că Baku, spre deosebire de Kiev, își ajustează politica prin distanțarea de orice procese integraționiste. Ucraina își definește foarte clar astfel de obiective strategice, cum ar fi aderarea la NATO și UE. Ceea ce înseamnă că este mult mai dependentă de modul în care este definit formatul bilateral.

Cât timp relațiile în triunghiul Washington – Bruxelles – Ankara sunt bune, nu există nicio problemă. Însă e suficient ca SUA să simtă o gelozie față de partenerul său eurasiatic, situația se poate schimba, iar Kievul va fi nevoit să aleagă. Baku nu apleacă urechea atât de atent la “sfaturile străine” în ceea ce privește democrația și reformele. Nu și Kievul. Ucraina nu dispune de acea independență față de Occident în procesul de luare a deciziilor, ceea ce are Azerbaidjanul.

Aici ar fi momentul să menționăm istoria din agenda relațiilor turco-ucrainene, cum ar fi extrădarea Turciei a adepților liderului spiritual Fethullah Gülen. În ianuarie 2021, din Ucraina au fost deportați doi învățători turci – Samet Gur și Salih Fidana. Reveniți acasă, aceștia au ajuns sub acuzare. Însă o astfel de cooperare, de regulă, provoacă proteste și reacții critice din partea diverselor organizații internaționale (cum ar fi Freedom House). Chiar dacă Statele Unite balansează de obicei între “politica reală” și abordarea idealist, Ucraina este percepută de opinia publică de acolo nu ca o țară “specifică” a Orientului arab, ci ca un stat european, care aspiră la „standarde înalte ale democrației”. Ceea ce li se iartă statelor din regiunea Golfului, Kievului nu i se admite.

Pe lângă factorul SUA există și alte constrângeri. În ultimii ani Erdogan i-a provocat pe mai mulți. În listă se află și Moscova, Washingtonul, Beijingul, Delhi. Totuși, promovându-și imaginea de cel care tulbură liniștea publică, președintele turc și-a demonstrat în mai multe rânduri capacitatea de a raționaliza confruntarea. Nu în zadar în timpul vizitei omologului său ucrainean, liderul turc i-a indicat asupra necesității realizării acordurilor de la Minsk. În ciuda faptului că autoritățile de la Kiev susțin deschis că acestea sunt învechite și nu mai sunt relevante pentru actuala agendă.

În același timp, livrarea armatei ucrainene a dronelor “Bayraktar”, care și-au demonstrat eficiența în timpul acțiunilor militare din Karabah, ar putea să vină în contradicție cu discursurile diplomatice bine puse la punct. E puțin probabil ca Ankara va putea garanta că Ucraina nu-și va dori să repete în Donbas, cu ajutorul lor, experiența de anul trecut din Karabah.

345
Tagurile:
Azerbaidjan, Ucraina, CSI, Turcia

Загрузка...
Militari din Moldova și SUA la JCET-2021

Exercițiile trupelor speciale ale Moldovei și SUA la ce-i trebuie asta Chișinăului?

1371
Exercițiile unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA în preajma Transnistriei sunt cu adresă exactă și riscă să destabilizeze regiunea.

O singură operațiune diversionistă “de succes” la arsenalul din Cobasna poate avea niște urmări similare cu bombardamentele americane de la Hiroshima și Nagasaki.

La poligonul din Bulboaca al Armatei Naționale a Republicii Moldova, începând cu 23 martie, se desfășoară exerciții comune JCET-2021 (Joint Combined Exchange Training) ale unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA. Din partea Moldovei participă batalionul cu destinație specială “Fulger” (a nu se confunda cu brigada de poliție cu același nume). Militarii din cele trei state vor îndeplini exerciții speciale și de tragere, parașutare, exersarea elementelor de tactică. Obiectivul declarat este “instruirea comună și schimbul de experiență între soldații trupelor speciale moldovenești, române și americane”.

Exerciții similar JCET-2021 au avut loc pe 15 februarie – 5 martie în localitatea Predeal din România. Oaspeții din Moldova (batalion Fulger) au fost găzduiți de batalionul 52 al Forțelor de operațiuni speciale Băneasa-Otopeni ale României.

Militarii din cele două state au îndeplinit o serie de sarcini specific pentru unitățile speciale, inclusiv trageri complexe pe un poligon care imită construcții urbane. În scenariul din martie a JCET-2021 americanii au lipsit, chiar dacă “franciza” Joint Combined Exchange Training (programul de pregătire a trupelor speciale din lumea a treia) aparține anume Pentagonului.

Probabil, cele 19 zile ale primei etape JCET-2021 pe teritoriul românesc au fost considerate insuficiente pentru realizarea întregului plan al exercițiilor. În orice caz, exercițiile trilaterale în Moldova nu arată atât a antrenament, cât a misiune de recunoaștere a unui viitor teatru de acțiuni militare. A se observa că trupele speciale militare sunt create nu pentru lupte defensive pe propriul pământ sau teritoriul aliaților, ci pentru recunoaștere și diversiuni pe teritoriul inamicului. Probabil, prin această specializare și orientare spre acțiuni militare concrete poate fi explicată lipsa “rangerilor” americani în episodul românesc al JCET-2021 (acolo nu există un inamic real) și prezența lor îndelungată pe poligonul moldovenesc Bulboaca din preajma Transnistriei.

Unde va lovi “Fulgerul”

“SUA instruiesc trupele speciale moldovenești împotriva Tiraspolului”, astfel de titluri au apărut în presa din Moldova.

Se știe că Batalion moldovenesc cu destinație specială ”Fulger” a fost înființat în noiembrie 1992 pentru realizarea unor sarcini concrete: operațiuni speciale, misiuni de recunoaștere și distrugere a obiectivelor strategice ale inamicului, operațiuni contrateroriste și psihologice. Aceasta este cea mai bine pregătită unitate a Armatei Naționale a Republicii Moldova. Militarii au participat și la exercițiile NATO. Menționăm că în decurs a trei decenii, batalionul Fulger a rămas fidel sistemului american de instruire. Dar sarcinile trupelor speciale moldovenești ar putea fi definite în cu totul altă parte decât la Chișinău.

Potrivit acordului militar dintre Republica Moldova și România din 27 iunie 2013, pe teritoriul țării se pot afla pe un timp nelimitat trupe românești (anterior și jandarmeria română a obținut un astfel de drept). Acordul a creat o bază pentru schimburi de informații cu caracter militar, organizarea unor exerciții comune, crearea unui comandament comun, controlul asupra spațiului aerian, operațiuni comune de menținere a păcii. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul în iunie 2017. În acest fel, neutră conform Constituției, Moldova ar putea ajunge „sub umbrela” NATO în cazul unor “dezordini” reale sau orchestrate. Ipotetic, ”instaurarea ordinii în Transnistria” este posibilă tehnologic cu participarea forțelor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne a României și cu asistența altor țări NATO (să ne amintim de cazul Iugoslaviei).

Serghei Reabkov
© Sputnik / Александр Натрускин

Interesul Bucureștiului este destul de transparent – “înghițirea” Moldovei a devenit o idee obsesivă din momentul în care președintele României, Traian Băsescu, (2004-2014) a declarat că nu va recunoaște niciodată frontiera cu Moldova, stabilită după cel De-Al Doilea Război Mondial (Tratatul de Pace de la Paris din 1947). Doar trupele rusești de menținere a păcii din Transnistria împiedică destabilizarea sistemului de securitate regional. Ce înseamnă acest lucru pentru Chișinău?

Începând cu anul 2018, trupele speciale americane au desfășurat sute de exerciții similare în 70 de state, cu participarea a 5000 de militari SUA.

Ținta prioritară a Joint Combined Exchange Training este un antrenament pentru forțele Alianței pe poligoanele acelor țări, unde sunt posibile acțiuni militare.

Militari ai armatei SUA și avioane militare americane
© Sputnik / Евгений Биятов

Comandantul Forțelor de operațiuni speciale ale SUA (SOCOM), generalul Richard Clarke, declarase încă în 2019 că programul JCET va avea o importanță cheie pentru susținerea forțelor militare americane și ale aliaților într-un potențial conflict cu Rusia. Pe acest fundal global, interesele statelor mici pot fi neglijate.

Anterior, revista americană The Atlantic a relatată că “forțele americane de operațiuni speciale acționează peste tot” și chiar “vor substitui gândirea strategică”. Ele sunt responsabili pentru cea mai mare parte a acțiunilor militare în punctele geografice real sau potențial problematice din întreaga lume “concurând la limita conflictului”. Cu forțele a 75 de mii de specialiști, SOCOM cuprinde astăzi peste 80 de state.

Moartea comandantului militar iranian Qasem Soleimani în Irak este opera SOCOM, însă cea mai mare parte a operațiunilor sunt secrete. Secretomania patologică a partenerilor mai mari și imprevizibilitatea deciziilor Washingtonului sunt extreme de periculoase. Până la un anumit moment, Chișinăul ar putea nici să nu bănuiască faptul că teritoriul și interesele naționale ale Moldovei sunt utilizate în interesele unei sau altei operațiuni a Pentagonului sau NATO. De altfel, o singură diversiune “de succes” a unor trupe speciale (moldovenești, românești sau americane) în preajma  arsenalului de la Cobasna este suficientă pentru ca acolo sî apară o groapă de mărimea unui crater de pe Lună – toată Moldova va avea de suferit.

1371
Tagurile:
Moldova, SUA, Exerciții militare

Загрузка...
Один день ученика в пандемии

Școlile din Capitală, la un pas de pericol: polițiștii, în acțiune!

0
Oamenii legii au început, în dimineața zilei de astăzi, 15 aprilie 2021, să facă percheziții la peste 200 de adrese atât din Bucureti, cât și din 28 de județe, într-un dosar de înșelăciune, evaziune fiscală și spălare a banilor. Cum puteau fi afectate școlile.

BUCUREȘTI, 15 apr – Sputnik. Situație extrem de gravă în România, care ar fi putut duce la producerea unor tragedii. O firmă din București, care trebuia să asigure buna funcționare a echipamentelor de protecție la incendiu din mai multe instituții publice și private de interes național, inclusiv unități de învățământ, făcea fictiv aceste controale.

© Sputnik / Александр Кряжев

Problema nu este de ieri, de azi ci ea datează încă din anul 2019. Firma ar fi trebuit să aibă activități de luptă împotriva incendiilor și de prevenire a acestora. Ea trebuia să asigure buna funcționare a echipamentelor de protecție din instituții – extinctoare, hidranți, dar, de fapt, nu făceau aceste verificări.

Astfel s-ar fi înlocuit sigilii, etichete de conformitate și de valabilitate, scrie digi24.ro.

Totul este cu atât mai grav cu cât actele materiale vizau spitale, școli, unități militare, penitenciare, sedii ale unor instituții publice, stații de alimentare cu carburant, companii de transport public, companii de transport aeriene, companii de producere a energiei termice, electrice și nucleare, combinat chimic etc.

Este de-a dreptul strigător la cer faptul că toți administratorii acestor instituții menționate au fost efectiv induși în eroare cu privire la funcționalitatea și calitatea echipamentelor de stingere a incendiilor, fapt pentru care ar fi achitat sume considerabile pentru aceste servicii.

Astfel, s-a creat o stare de pericol cu privire la viața, sănătatea și integritatea persoanelor, dar și cu privire la patrimoniul acestora, potrivit polițiștilor.

Perchezițiile se desfășoară sub supravegherea  Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și au loc în București, Mureș, Arad, Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Galați, Giurgiu, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Timiș, Teleorman și Vâlcea.

0
Tagurile:
capitală, școli
Tematic
Anisie, mesaj pentru directorii de școli: Se anunță schimbări
Grădinițe și școli închise: dă statul părinților bani pentru bone?
Acum: Câmpeanu, anunț crucial pentru școli!

Загрузка...