Ilie Catrinoiu

Sfârşitul ocultei financiare. Începutul ordinii bizantine. Trump, providenţialul

4074
(reînnoit 10:46 17.11.2016)
Ilie Catrinoiu
Un proces al liberalismului trebuie realizat. Toţi criminalii, de la şefi de state până la ONG-işti şi "intelectuali", să răspundă pentru ceea ce au făcut şi pentru ceea ce urmează. Iar ceea ce urmează este grav. Lumea fierbe, nu este deloc atât de calmă cum pare la televizor

Câştigarea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite de către miliardarul Donald Trump este momentul radical de cotitură în istoria lumii. În general, masele nu înţeleg ce se petrece. Mulţi cred că şi Trump este omul sistemului, alţii cred că este dictator fascist infiltrat de Vladimir Putin şi FSB în politica americană. În realitate, Donald Trump este unul din exponenţii principali ai paleoconservatorismului american, antiliberal şi antiglobalist.

Sfârşitul marii finanţe

Partidul Republican din Statele Unite a fost, până în vremea preşedintelui Ronald Reagan, platforma politică a conservatorilor de modă veche, sau a paleoconservatorilor, cum se numesc azi, curent ideologic şi cultural catolic-tradiţionalist, agrar, anti-corporatist, opus naturii imperialiste a capitalului privat şi promotor al păcii în relaţia cu Rusia antecomunistă şi postcomunistă (deşi paleoconservatorii nu mai erau la putere după căderea URSS). Paleoconservatorii au căteva reviste în care scriu, cum ar fi "The American Conservative", "Chronicles: A Magazine of American Culture" şi "Taki's Magazine"; au câţiva editorialişti ortodocşi şi câteva nume sonore de intelectuali şi economişti, cum ar fi Pat Buchanan, Paul Craig Roberts, Paul Gottfried şi alţii.

Din al doilea mandat al preşedintelui Reagan, paleoconservatorii au fost înlăturaţi din administraţie şi din structurile Partidului Republican şi înlocuiţi cu neoconservatorii, copiii şi nepoţii comuniştilor leninişti expulzaţi din Rusia de Stalin. Leniniştii şi troţkiştii care nu au apucat să fugă din Rusia au fost omorâţi de Stalin, dar cei care au apucat să fugă au ajuns fie în Europa occidentală, fie în Statele Unite unde au infiltrat mediul academic şi, în timp de decenii, au reuşit să pună mâna pe putere în Washington.

Neoconservatorii, plini de frustrare şi ură pe Rusia datorită educaţiei primite în familie de la părinţii lor leninişti (dintre care unul din ei, în versiune românească, este Vladimir Tismăneanu), au dezvoltat, imediat după căderea URSS, actuala doctrină NATO de încercuire a Rusiei şi de răspândire a religiei drepturilor omului, desigur cu finanţare din partea Wall Street-ului, şi au fondat think-tank-uri pentru ambele partide politice, Democrat şi Republican, punând astfel mâna pe întregul sistem politic american. Viziunea lor despre lume este cea a iacobinilor Revoluţiei Franceze: universalismul Iluminismului (cu ambele lui forme — capitalismul / liberalismul şi socialismul / etatismul), mesianismul tehnologic şi religia drepturilor omului.

Însă Donald Trump face parte din vechea gardă agrară a republicanilor, paleoconservatorii. Paleoconservatorii sunt antiliberali, tradiţionalişti şi nonintervenţionişti în afacerile interne ale altor state. În plus, au aceeaşi viziune despre lume ca şi Rusia şi celelalte ţări continentaliste; ei cred că agrarianismul este sursa bunăstării şi a păcii sociale şi internaţionale.

Donald Trump este vocea autentică a americanismului. Prin faptul că se întâlneşte perfect cu viziunea rusă despre lume, adică cu multipolaritatea şi cu distributismul, ceea ce urmează este o revoluţie a bunăstării împotriva marii finanţe. Tuturor celor care spun că şi Trump este un oligarh, am să le răspund că întotdeauna schimbările de paradigmă la nivel global se fac cu "insideri". Cu oculta financiară, mai ales în Statele Unite, nu te poţi pune dacă nu eşti "tare pe contul propriu". Trump este reprezentantul geopoliticii Uscatului împotriva geopoliticii Apei.

Corectitudinea politică, corporatismul, drepturile omului şi sistemul bancar sunt lucruri pe care e bine să le uităm. Bancherii şi finanţiştii şi-au făcut de cap destul până acum. Invazia Serbiei, Afganistanului, Irakului, Libiei şi Siriei au alimentat terorismul, nu l-au eradicat.

Evangheliştii homosexualităţii şi preotesele feminismului din presă, cultură şi politică vor fi eliminaţi unul câte unul. Imperiul lui George Soros va fi lichidat. Democraţia nu a fost inventată de grupurile LGBT şi nici clasa de mijloc nu a fost vreodată întreţinută de creditul bancar.

Ordinea bizantină

Sărăcia şi excluderea socială au atins azi cote inimaginabile. Pe acest pământ civilizaţiile şi culturile sunt atât de diferite încât să crezi în universalismul drepturilor omului este de-a dreptul iraţional, iar să mai şi pui la lucru aceste idei este criminal. Toţi acei care fac uz de limbajul de lem al liberalismului nu ştiu nimic despre democratie.

Un proces al liberalismului trebuie realizat. Toţi criminalii, de la şefi de state până la ONG-işti şi "intelectuali", să răspundă pentru ceea ce au făcut şi pentru ceea ce urmează. Iar ceea ce urmează este grav. Lumea fierbe, nu este deloc atât de calmă cum pare la televizor.

Sunt forţe extrem de puternice, reţele subterane pregătite să dea lovitura decisivă. Dacă Donald Trump pierdea alegerile, cei 200 de generali din CIA şi Pentagon cu ajutorul cărora a ajuns la Casa Albă ar fi executat, probabil în cursul anului viitor, lovitura de stat împotriva dnei Clinton.

Prin anii '70 sau '80, un misterios supravieţuitor al dinastiei franceze a acordat un interviu unei reviste pariziene. A menţionat atunci, în treacăt şi neobservat de nimeni, că peste aproximativ 30-35 de ani, Franţa va redeveni monarhie. Pe 5 noiembrie, istoricul rus Nikolai Tolstoy a scris în New York Times un editorial în care propune americanilor trecerea de la republică la monarhie.

Eurasianismul concentrează mistica islamică, taosimul, budismul, ortodoxia, cabala, iezuiţii şi, mai nou, toate cultele protestante şi neoprotestante în ceea ce înseamnă justiţie socială, postcapitalism şi ecologie. Consiliul Mondial al Bisericilor este cea mai mare instituţie ce a reuşit să ofere aceeaşi voce comună tuturor religiilor şi cultelor: justiţia socială şi ecologia.

O ordine bizantină, în sensul Imperiului Multipolar şi democratic din punct de vedere economic, deja se naşte sub ochii noştri.

Ce face România

România este 100% colonia ocultei financiare. România nu mai are azi economie, cultură, politică, presă şi educaţie. Nu mai are natalitate şi nici păduri. Cei care au adus România aici, toate partidele politice împreună cu BNR, sunt aserviţi mental liberalismului. Cu ei nu se poate construi nimic. În scurt timp România îşi va da ultima suflare. Un colaps social este inevitabil. Este indicat, pentru garantarea păcii sociale, ca PNL să dispară efectiv din viaţa publică. Este insultător la adresa bunului simţ să ai un partid liberal într-o lume postliberală. În SUA, politicienilor români li s-a închis deja uşa. Iar din 2017 nu vor mai avea ieşire nici în Europa. Când România va fi cât Ilfovul, atunci nu vor mai avea nici refugiu. De multe ori în istorie renaşterea se realizează printr-o distrugere totală.

Ilie Catrinoiu este critic social, vicepreşedinte şi membru fondator al Ligii Distributiste Române Ion Mihalache; el scrie despre politică, economie şi cultură dintr-o perspectivă creştină şi transdisciplinară.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia Redacției Sputnik.

4074
Tagurile:
neoconi, ordinea bizantina, marea finanta, Ordine mondiala, Ilie Catrinoiu, Donald Trump, SUA
Tematic
Donald Trump este noul președinte al SUA!

Загрузка...