Dragoș Dumitriu

Tezaurul de la Moscova - arma nucleară a rusofobiei (I)

656
(reînnoit 12:38 25.11.2016)
Îi scriam unui prieten din Chișinău că povestea - sau problema - tezaurului României trimis la Moscova este cea mai puternică armă a rusofobiei, din păcate (pentru mine, cel puțin) mai penetrantă decât Basarabia.

Asta pentru că împletește ideea de nedreptate istorică laolaltă cu bătaia de joc și furtul. Tradus în limbajul omului simplu, chestiunea tezaurului sună cam așa: "Rușii ne-au luat tezaurul, o mare moștenire din moși — strămoși, poate chiar de la daci, cu care am fi fost o țară puternică iar fiecare român ar fi fost bogat — ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, Ivan ți-a băgat mâna în buzunar — ție, personal!". Ei bine, în fața unui asemenea argument "concret", pentru celula opiniei publice, omul simplu, analiza pe bază de date nu mai contează, iar orice atac la adresa Rusiei beneficiază de susținere populară. Ce mai contează că povestea, așa cum am relatat-o mai sus și cum e propagată — e construită pe date incorecte. Iar această armă "nucleară", vom vedea, este adevărata miză a poveștii tezaurului și valorează enorm.

Nu am pretenția că voi descoperi tot adevărul, dar o analiză bazată pe dialectica istorică și probatorie este necesară. Pornesc deci de la premiza că argumentul este cea mai sigură cale către rezolvarea unei situații — chiar dacă, în cazul (articolului) de față, argumentarea va susține, de fapt, multe nedumeriri.

Pe scurt, faptele istorice (consemnate) se rezumă la trimiterea pentru siguranță la Moscova aliată a unei cantități de valori de către guvernul României — ocupată majoritar de trupele germane și ale cobeligeranții lor bulgari și turci — transmitere care s-a făcut în două tranșe, 1916, respectiv 1917, valori care au fost returnate în trei tranșe de Moscova — 1935, 1956 și 2008 — România reclamând o restanță constând în aur bancar, o cantitate de aproape 94 de tone.

De fapt, era aurul statului român?

Prima nedumerire — se spune că era aurul României, ceea ce este fals. Aurul era al Băncii Naționale a României — conform actelor încheiate între reprezentanții României și Imperiului Rus: "tezaurul constituie proprietatea privată a Băncii Naţionale a României". Asta pentru că, la data respectivă, BNR nu era a statului, ci avea acționariat 100% privat! Concret, BNR a fost înființată în 1880 cu 70% capital privat și 30% capital de stat, dar în 1900 statul rămâne fără participație — cum, asta e o altă problemă — pentru a reveni în acționariat în 1925. Dar, aurul trimis la Moscova în 1916 și 1917 nu era al statului român, cu atât mai puțin al poporului. Cine erau proprietarii aurului? Acționarii BNR. În perioada respectivă situația României semăna cu cea de azi — resursele și principalele active industriale aparțineau străinilor și câtorva familii de bogătași români. Românul de rând era spoliat și ținut în sărăcie — cu nici 10 ani înainte de evenimente avusese loc sângeroasa reprimare a răscoalei țărănești (1907). Întrebați despre acest tezaur, conducătorii sovietici răspundeau: "Nu vom da aurul oligarhilor români, ci îl vom păstra pentru poporul român". Cel puțin prima parte era perfect adevărată. Deci, prima nedumerire ar fi — cine are dreptul să revendice acel aur, în buzunarele cui ar putea ajunge? Îmi pun întrebarea, bazat pe logica ultimilor ani, oare urmașii foștilor acționari ai BNR au vândut drepturile litigioase, precum în alte situații, iar aurul sau echivalentul bănesc, odată ajuns în România, va fi retrocedat unor "rechini" bancari? Nu cred că e o specie dispărută…

Ca un corolar la prima problemă ridicată — tezaurul de care se face vorbire ar fi de aproape 94 de tone — echivalând azi cu cca 3 miliarde euro. Adică aproximativ 2% din PIB-ul de anul trecut, sau… o nimica toată față de cele peste 2000 de miliarde de euro la cât se estimează pierderile cauzate de distrugerea economiei românești după 1989. Desigur, e o sumă uriașă pentru niște buzunare private, e o sumă importantă și pentru un stat, dar nu e, așa cum se sugerează, comoara lui Decebal.

De ce să trimiteți turma în bârlogul ursului?

A doua nedumerire: trimiterea aurului în Rusia. Justețea trimiterii tranșei a doua, în iulie 1917, nici nu merită discutată — în martie abdicase țarul, vărul reginei Maria, cel mai puternic garant al prieteniei Rusiei; guvernul (Kerenski) era instabil, iar dezordinea în țară era asigurată atât de nemulțumirea armatei, cât și de activarea masivă a revoluționarilor comuniști odată cu revenirea lui Lenin în țară, în aprilie 1917. Problema, dilema se referă la primul transport — în 1916 Imperiul țarist era încă o putere, ba chiar era garantul României în fața aliaților occidentali. Negocierile mutării tezaurului au fost conduse de ministrul de finanțe Titulescu, dar și de premierul Ionel Brătianu; ori, Ionel I.C. Brătianu era printre cei care susțineau teoriile privind atitudinea dușmănoasă, complotistă a Rusiei împotriva României. În lucrările sale, Sabina Cantacuzino, biografa familiei Brătianu, susține chiar că Ionel Brătianu a fost vizat de acțiunile rușilor, inclusiv în timpul răscoalei din 1907 (și poate chiar din 1888) persoana lui fiind o țintă pentru agenții ruși. Mai mult, proaspătul guvernator al BNR de atunci, Ioan G. Bibicescu, cât și cel mai bun specialist bancar al vremii, Mauriciu Blank, întrebați de Brătianu despre transferarea aurului resping total ideea cu Rusia. Dar, repet, banca depindea de acționari, nu era a statului.

De ce s-au refuzat alternative mai sigure? Cum a fost asigurat tezaurul?

Ce alternative existau? Desigur, în 1916, armata română era zdrobită — vom vedea și cauzele, legate contextual de tezaur. Victoriile senzaționale și neașteptate de la Mărăști, Mărășești și Oituz erau greu previzibile. Retrasă în grabă la Iași, conducerea României vrea să fugă la Odesa, hotărârea reginei Maria (jumătate rusoaică, din păcate pentru fobia actuală) va salva situația și în final țara, dar incertitudinea e tot mare în perioada la care mă refer. Tezaurul nu putea fi trimis spre Occident sau spre nord pe uscat din cauza trupelor Puterilor centrale, pe mare erau nave de război germane. În schimb exista varianta ascunderii tezaurului în țară, așa cum avea să se procedeze ulterior la Tismana. O alternativă mult mai simplă, mai sigură — dar care, în opinia mea, avea o singură problemă: în cazul ocupației germane pe termen lung, acționarii, proprietarii aurului, nu-l mai puteau folosi, ascuns fiind în munți, ori pe ei asta putea să îi doară, mai ales că, de fapt, ei nu salvau aurul țării, nu era aurul țării! Așa că acționarii și-au trimis aurul în Rusia, pe cheltuiala statului — riscând și trimiterea unor bunuri patrimoniale, documente naționale valoroase și obiecte de artă — pentru ca, la nevoie, să poată pleca oriunde în lume. De altfel, s-a și pus la cale o traversare a continentului rus către Alaska și trecerea tezaurului în SUA, dar s-a dovedit imposibil de realizat… deși există și aici unele povestiri.

Apare însă o altă nedumerire, a treia — asigurarea tezaurului. Interesant este că, în discuția cu I.I.C. Brătianu, bătrânul Blank îi propune asigurarea tezaurului într-o țară neutră, ba chiar se oferă să obțină sprijinul guvernului britanic în acest scop: "Vom interveni pe lângă Guvernul englez (…), înlesnindu-ne astfel asigurarea tezaurului nostru într-o ţară neutră". Propunerea a rămas fără efect. Deci, tezaurul a plecat într-o asemenea călătorie periculoasă neasigurat?!

Occidentul a împins România contra Rusiei, dar a garantat și pentru tezaur?

A patra problemă — de ce nu răspunde Occidentul pentru pierderile României, așa cum ar fi promis? Iată despre ce e vorba: la începutul lui 1918, îngrijorate de perspectiva ca bolșevicii să încheie pacea cu Puterile Centrale (va fi încheiată la Brest Litovsk în martie 1918), Occidentul începe o campanie militară în estul Rusiei și Ucraina, solicitând și României să participe. Aceasta, evident, însemna un act de război față de aliatul rus, deci automat valorile românești aflate la Moscova erau în pericol. În aceste condiții, BNR, prin Victor Antonescu, ar fi obținut garantarea valorii tezaurului de către guvernul francez (310 milioane lei aur, valoarea de atunci). Afirmația aceasta însă nu poate fi susținută printr-un document de care să am cunoștință, nu apare nici în scrierile lui Clemenceau — deși V. Antonescu susținea că ar fi primit "garanția verbală" a "Tigrului" — porecla marelui om de stat francez — care la rândul său ar fi avut aprobarea aliaților. Imediat după trecerea Prutului de către unitățile militare române, sovieticii reacționează prompt:

"Sovietul Comisarilor Poporului hotărăşte:
1. Toate relaţiile diplomatice cu România încetează. Legaţia română şi în general, toţi reprezentanţii autorităţilor române se expulzează pe cea mai scurtă cale dincolo de frontieră.
2. Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va predea în mâinile poporului român."

Ceea ce era previzibil… E arestat și ambasadorul român pentru scurt timp, apoi se rup relațiile diplomatice, păstrarea "cheii" de la locația tezaurului revine reprezentantului diplomatic al Franței. Și, totuși, garanția lui Clemenceau și a Occidentului dispare… sau nu mai e invocată niciodată. Iar România rămâne fără tezaurul BNR — câștigând în schimb… dușmănia noului vecin — Uniunea Sovietică!

Tezaurul — parte a unei escrocherii generale?

M-am referit la un moment dat la contextul epocii — și la legătura cu povestea tezaurului. Într-o primă discuție aprinsă cu Nicolae Ceaușescu, Leonid Brejnev, înfuriat de vehemența pe atunci tânărului secretar general al PCR, îi răspunde că România ar fi avut de fapt o datorie mult mai mare la Imperiul țarist, echivalentul a circa 240 de tone de aur, rezultată din livrarea de mari cantități de arme și suport militar divers. În plus, Brejnev face aluzie la diverse documente care ar arăta că românii au furat ei înșiși aurul BNR. Voi analiza în următorul episod aceste alegații, dar trebuie expus un adevăr. Între 1914 și 1916, perioada în care România a ales statutul de neutralitate, s-a angajat la realizarea a două obiective — intrarea în luptă de partea Antantei (aspect garantat de Rusia și consfințit prin prezența țarului Nicolae al II-lea la Constanța în 1914, aceasta fiind și ultima sa ieșire oficială în afara granițelor), precum și înzestrarea și modernizarea armatei române. Ei bine, în bătălia dezastruoasă de la Turtucaia, oștenii români s-a trezit cu echipament și arme vechi, uzate, nefuncționale, unele piese chiar din războiul de Independență! Banii necesari înzestrării fuseseră furați și deturnați de guvern, de partide și de grupurile de interese din jurul lor! Constantin Argetoianu descrie expresiv situația: "Turtucaia a pus în plină lumină goliciunea oamenilor cărora țara le încredințase soarta ei, aproape fără nici un control". Și totuși… BNR, banca privată proprietară a tezaurului din poveste, era însărcinată cu scontarea cheltuielilor (ministerelor), deci inclusiv a celor legate de marea înzestrare a armatei, având controlul în bună măsură asupra acestor investiții. Închei acest episod cu întrebarea, sau nedumerirea, că tot v-am obișnuit cu termenul — putem scoate din contextul escrocheriei cronice, generale, restul "nedumeririlor" legate de povestea tezaurului?

În episodul următor voi analiza ipotezele referitoare la furtul tezaurului, la traseul său către Germania, dar și la propunerile venite din ambele părți, rusă și română, de final fericit al poveștii tezaurului zis "al României", dar de fapt al BNR.

Dragoș Dumitriu — analist sistemic

Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

Opiniile exprimate de autor ar nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacției.

656
Tagurile:
1917, 1916, Guvernul sovietic, Returnare, Asigurare, Acționari, Date, Acte, Tezaurul românesc, aur, Moscova, BNR, Dragoș Dumitriu, Rusia, România
Tematic
60 de ani de la restituirea parţială a Tezaurului de la Moscova
Poliția Militară a Rusiei în nord-estul provinciei Aleppo din Siria

Este pentru prima dată când Occidentul recunoaște succesul militar al rușilor în Siria

273
(reînnoit 19:35 07.08.2020)
Serviciul de cercetări al Congresului publică un raport de 49 de pagini - ”Prezentare generală a conflictului armat din Siria și reacția SUA”.

CHIȘINĂU, 7 aug - Sputnik, Andrei Koț. Dacă nu ar fi existat ajutorul rușilor, Bashar al-Assad ar fi pierdut războiul - americanii au recunoscut că anume intervenția Moscovei, precum și a Iranului și Hezbollahului i-a permis armatei siriene să recucerească cea mai mare parte a țării, aflată sub controlul grupurilor armate ilegale. Aceasta este concluzia la care a ajuns Serviciul de Cercetări al Congresului într-un raport de 49 de pagini - „Prezentare generală a conflictului armat din Siria și reacția SUA”. Asupra căror fapte au mai atras atenția analiștii militari și care sunt prognozele lor aflați din materialul RIA Novosti.

Alinierea forțelor

Documentul este ilustrat cu o hartă a Siriei. Zonele centrale, vestice și de sud ale țării sunt controlate de guvernul Bashar al-Assad, cu excepția unei mici enclave aflate la granița cu Iordania, unde se află baza militară americană At-Tanf. Muhafaza Idlib din nord-vest se află sub controlul grupărilor extremiste și al Turciei. Teritoriile de nord și est de Eufrat - aproximativ o treime din Siria - sunt controlate de kurzi.

În acest caz analiștii sunt vicleni, deoarece, de fapt, Washingtonul controlează aceste pământuri. Nu există mulți americani acolo - potrivit raportului, sunt aproximativ 600 de soldați. Cu toate acestea, ei ocupă poziții în jurul principalelor câmpuri petroliere din această regiune bogată în hidrocarburi. În plus, câteva sute de luptători din companii militare private acționează în estul Siriei. Documentul precizează că guvernul legitim consideră prezența militară a SUA în regiune drept una ilegală. Cu toate acestea, Washingtonul subliniază că câmpurile petroliere trebuie protejate de teroriști.

Autorii raportului nu ascund faptul că uneori se iscă conflicte cu armata lui Assad. Așadar, aceștia susțin că în luna februarie a acestui an, la un punct de control din satul Qamishli, militarii sirieni au deschis focul asupra unei patrule a forțelor armate americane. Nimeni nu a avut de suferit. În plus, sunt menționate cazurile mai frecvente de confruntări directe între personalul militar rus și cel american din nord-estul țării.

Aproximativ câteva zeci de videoclipuri au fost deja publicate pe rețelele de socializare, unde vehiculele blindate ale armatei americane încearcă să blocheze trecerea vehiculelor poliției militare ruse. Din fericire, nu s-a ajuns să se tragă focuri de armă.

Rusia nu va pleca

În general, americanii recunosc că atacurile aeriene israeliene asupra țintelor iraniene din țară și sancțiunile antirusești nu au forțat Moscova și Teheranul să renunțe la sprijinul acordat lui Bashar al-Assad sau, cel puțin, într-o oarecare măsură, să îi acorde sprijin.

”SUA au subestimat capacitățile Moscovei și dorința de a folosi Siria ca pe un cap de pod pentru extinderea influenței sale în Orientul Mijlociu”, notează analiștii. - ”Nu poate fi exclusă o confruntare militară directă cu Rusia, Iran sau cu cei din ”proximitatea” lor. În plus, este necesar să înțelegem cât de departe este gata să meargă Moscova pentru a-și sprijini aliatul său sirian”.

Autorii raportului constată cu regret că este din ce în ce mai dificil să faci presiuni asupra Damascului. A fost posibilă îndepărtarea de Capitală Siriei a liniei frontului datorită ajutorului aviației rusești și al forțelor speciale, majoritatea teritoriului țării se află sub controlul „regimului”. Adversarii politici ai lui Bashar al-Assad au rămas practic fără niciun as în mâneci. În același timp, kurzii se apropie treptat de Damasc. Aceasta înseamnă că guvernul central ar putea recăpăta controlul asupra estului și nordului.
ISIS* continuă să reprezinte pericol

În decembrie 2018, Donald Trump a anunțat victoria asupra ISIS*. Cu toate acestea, analiștii consideră că gruparea nu a fost încă învinsă. Aliații americani au capturat ultimele fortărețe ISIS* din Siria în martie 2019. Dar islamiștii au păstrat structura de comandă și control a rebelilor atât în ​​Siria, cât și în Irak. Acest lucru înseamnă că pot continua să aplice lovituri importante.

”Pe termen lung, soarta ISIS* în Siria depinde de capacitatea noastră de a crea structuri de securitate în țară, care vor împiedica grupul să capete din nou forță”, subliniază autorii raportului. - ”Însă amenințarea ISIS - se va menține încă mult timp. Trebuie să sprijinim în continuare kurzii pentru a lupta împotriva teroriștilor”.
© Sputnik / Сергей Гунеев

O altă amenințare reprezintă taberele de prizonieri de război, în care se află aproximativ 10 mii de luptători ai ISIS*. Acestea sunt situate mai ales în nordul țării și sunt păzite de unitățile kurde. În plus, există și tabere ale membrilor familiilor extremiștilor. În cea mai mare dintre acestea - Al-Khol - sunt aproximativ 66 de mii de soții și copii ai teroriștilor. Potrivit analiștilor, militanții își continuă propaganda acolo, păstrând moralul prizonierilor, iar ISIS* pune la cale noi atacuri pentru a-i elibera pe adepții lor.

Conducerea kurdă a vorbit în mod repetat despre lipsa forțelor pentru a-i proteja pe prizonieri. Americanii nu se grăbesc să-i ajute - Washingtonul insistă ca țările de origine ale luptătorilor să-i repatrieze acasă pentru a-și ispăși sentința. Dar nimeni nu este dornic să-și întoarcă „teroriștii” lor și toată lumea vine cu diverse pretexte pentru evita acest lucru.

Provincia problematică

Cel mai fierbinte loc este provincia Idlib. Acum, acolo operează Siria, Rusia, Iranul și Turcia. Nu există trupe americane, dar americanii au atacat în mod repetat unități legate cu al-Qaeda*. Formațiunile nestatale sunt reprezentate de Hayat Tahrir al-Sham*, Khuras al-Din*, Armata Națională Siriană, Hezbollah și alții. Există, de asemenea, luptători ai ISIS*.

”Raioanele din nordul Idlibului sunt singura regiune aflată sub controlul forțelor de opoziție, subliniază analiștii. Grupurile locale sunt ceea ce a mai rămas din cei care au contestat Damascul în 2011. Începând cu 5 martie, a fost încheiat un armistițiu în Idlib, care a fost convenit de președinții Turciei și Rusiei. Trupele lor patrulează în comun autostrada strategică M4".

Autorii raportului precizează faptul că până în prezent se reușește să fie respectat armistițiul, în pofida atacurilor venite din partea militanților. Cu toate acestea, Turcia nu a încetat mutarea trupelor către Idlib și și-a exprimat recent disponibilitatea de a relua ostilitățile, în caz de necesitate. Aceasta înseamnă că războiul din Siria este departe de a se termina.

* Statul Islamic (ISIS) - este o organizație teroristă interzisă în multe țări ale lumii, inclusiv în Rusia și Statele Unite.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

273
Tagurile:
Occident, Siria, Militari ruși, Succes
Tematic
Presa: SUA au adus o coloană de tehnică militară din Irak în Siria
Pentru ce-i trebuie Rusiei extinderea bazelor militare în Siria
SUA profită de coronavirus pentru a-i ajuta pe teroriștii din Siria
De ce este testat tancul rusesc „Armata” în Siria
Putin și Erdogan au discutat despre situația din Siria

Загрузка...
Școală, profesor și elevi

Din toamnă, elevii și profesorii vor fi din nou cobaii sistemului de educație

1246
(reînnoit 07:49 06.08.2020)
Recentele declarații ale ministrului Educației și Cercetării precum și ale vicepremierului Raluca Turcan arată că autoritățile sunt depășite de situație și invocă, la nesfârșit, scenarii.

Elevii, părinții și profesorii din România au aflat, din gura președintelui Klaus Iohannis, că un lucru este cert: și anume că școala va începe în data de 14 septembrie, fapt, de altfel, cunoscut.

Șeful statului a mai vorbit de aplicarea a trei scenarii pentru deschiderea noului an școlar – verde, galben și roșu în funcție de numărul cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus din fiecare localitate.

© Sputnik / Александр Кряжев

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a precizat că un singur lucru e clar la momentul de față: începerea școlii. În rest, se iau în calcul mai multe… scenarii, având în vedere și situația epidemiologică din fiecare localitate.

Iar greul pică pe fiecare unitate de învățământ în parte, care urmează să stabilească scenariul, după care va transmite către inspectoratele școlare care, împreună cu direcția de sănătate publică analizează situația din punct de vedere epidemiologic.

Evident că acest lucru se va întâmpla după 14 septembrie. Și atunci, elevii și profesorii vor fi iar cobaii unui sistem incapabil să gestioneze o situație de criză majoră, așa cum este cea cu care ne confruntăm de câteva luni de zile.

Nici vicepremierul Raluca Turcan nu a venit cu informații mai clare. A subliniat că se va purta masca medicinală – că, de! – asta e important, nu faptul că nu se știe cum se va face efectiv distanțarea fizică sau dacă se vor împărți clasele și cine le va coordona.

”Extinderea crizei și răspândirea epidemiologică se desfășoară diferit. Din fericire, acolo unde există pericol mai mare de îmbolnăvire, din analizele noastre reiese că există deja o infrastructură care să îți permită prezența copiilor la clasă cu regulile de distanțare”, a mai declarat Turcan.

Vicepremierul nu a dat detalii privind locul unde există acea infrastructură, pentru că, măcar în mediul urban, situația școlilor supraaglomerate este una veche și nerezolvată.

Declarațiile oficialilor nu fac decât să arunce și o mai mare confuzie în rândul profesorilor, elevilor și părinților care nu mai știu cum se va derula noul an școlar. Probabil că vom trăi și vom vedea…

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1246
Tagurile:
Școală, Educație, Profesori, elevi

Загрузка...
Control la frontieră în UE

UE a revizuit lista țărilor fără restricții de călătorie

199
Uniunea Europeană a revizuit lista țărilor asupra cărora le impune restricții de călătorie cetățenilor lor, în contextul răspândirii infecției de coronavirus și a evoluției numărului de cazuri înregistrate.

CHIȘINĂU, 8 aug - Sputnik. În urma unei analize în baza recomandării privind ridicarea treptată a restricțiilor temporare privind călătoriile neesențiale în Uniunea Europeană, Consiliul UE a actualizat lista țărilor pentru care ar trebui ridicate restricțiile de călătorie.

După cum se prevede în recomandarea Consiliului, această listă va continua să fie revizuită în mod regulat și, după caz, actualizată.

Pe baza criteriilor și condițiilor prevăzute în recomandare, începând cu 8 august, statele membre ar trebui să ridice treptat restricțiile de călătorie la frontierele externe pentru rezidenții din următoarele țări terțe:

  • Australia
  • Canada
  • Georgia
  • Japonia
  • Noua Zeelanda
  • Rwanda
  • Coreea de Sud
  • Tailanda
  • Tunisia
  • Uruguay
  • China, sub rezerva confirmării reciprocității

În contextul aceleiași recomandări, rezidenții din Andorra, Monaco, San Marino și Vatican ar trebui considerați rezidenți ai UE.

Restricții pentru Rusia

Potrivit unor surse din UE, aceasta nu va deschide granițele cu Rusia până la jumătatea lunii august.

Rusia a început să-și deschidă granițele la 1 august. Plecarea și intrarea sunt permise în Turcia, Marea Britanie, Tanzania, Elveția și Abhazia.

Criteriile

Criteriile de determinare a țărilor terțe pentru care ar trebui ridicată actuala restricție de călătorie acoperă în special situația epidemiologică și măsurile de prevenție luate de autorități, inclusiv distanțarea fizică, precum și considerentele economice și sociale. Se aplică cumulativ.

Țările terțe care figurează pe listă ar trebui să îndeplinească următoarele criterii legate de situația epidemiologică:

  • număr de cazuri noi de COVID-19 din ultimele 14 zile la 100 000 de locuitori apropiat sau mai mic decât media UE (înregistrată la 15 iunie 2020)
  • tendință stabilă sau în scădere a cazurilor noi în aceeași perioadă în comparație cu cele 14 zile anterioare
  • răspunsul general la pandemia de COVID-19, ținând seama de informațiile disponibile, inclusiv cu privire la aspecte precum testarea, supravegherea, urmărirea contacților, limitarea răspândirii virusului, tratarea și raportarea, precum și fiabilitatea informațiilor și, dacă este necesar, scorul mediu global raportat la Regulamentul sanitar internațional (RSI). Ar trebui să se țină cont și de informațiile furnizate de delegațiile UE cu privire la aceste aspecte.

Reciprocitatea ar trebui, de asemenea, să fie luată în considerare cu regularitate și de la caz la caz.

Excepție de la restricții

În cazul țărilor pentru care continuă să se aplice restricții de călătorie, următoarele categorii de persoane ar trebui să fie exceptate de la restricții:

  • cetățenii UE și membrii familiilor acestora
  • rezidenții UE pe termen lung și membrii familiilor acestora
  • călătorii care au o funcție esențială sau îndeplinesc o necesitate esențială, astfel cum sunt menționate în recomandare.

La această recomandare participă și țările asociate spațiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția).

Țările membre ale UE nu sunt obligate să aplice aceste criterii

Recomandarea Consiliului nu este un instrument cu forță juridică obligatorie. Autoritățile statelor membre rămân responsabile de punerea în aplicare a conținutului recomandării. Acestea pot, în condiții de transparență deplină, să elimine doar treptat restricțiile de călătorie pentru țările care figurează pe listă.

Un stat membru nu ar trebui să decidă eliminarea restricțiilor de călătorie pentru țări terțe care nu figurează pe listă înainte ca acest lucru să fi fost decis într-un mod coordonat.

Intrarea în România

Începând cu data de 17 iulie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării, instituită prin Hotărârea Guvernului României nr. 553 din 16.07.2020.

Potrivit Hotărârii nr. 36 din 21 iulie 2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu data de 21.07.2020 se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat. Criteriul pe baza căruia se face stabilirea țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat, este reprezentat de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori, care trebuie să fie mai mare ca cea înregistrată în România, în perioada similară.

România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, state din care toate persoanele care sosesc în România trebuie să intre într-o perioadă de carantină de 14 zile (Republica Moldova se regăseste printre țările respective).

Lista a intrat în vigoare astăzi, 03.08.2020, ora 0:00. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

199
Tagurile:
listă, Țări, călătorie, Restricții, UE

Загрузка...