Mihai Eminescu

Voi îl omagiați pe Eminescu? Boaite făţarnice!

9
(reînnoit 11:37 09.08.2016)
Pentru unii ca ăştia penibilul, ridicolul, grotescul sunt felul lor de a fi, înverşunarea patriotică împăunându-i până la dimensiunile personajelor lui Caragiale.

Editorial de Iurie Roșca

Iată că din nou, ca în fiece an, de 15 iunie, ziua morţii lui Eminescu, la bustul lui se înghesuie toată protipendada locală. Înţolită ca la teatru, pieptănată şi unsă cu toate alifiile, fauna politică defilează solemn, „cu evlavie de vulpe" în faţa bustului poetului naţional. Ritualul e respectat cu stricteţe de două ori pe ani, aceeaşi cohortă de politicaştri penibili se preumblă cu buchete de flori, procurate din banii de protocol de la Preşedinţie, Parlament şi Guvern, prin faţa camerelor de luat vederi, simulând gravitatea şi mai ales preocuparea pentru valorile naţionale.

Iar presa noastră liberă, dornică să mai vâneze câte o prostie din gura mai marilor zilei, alergă cu microfoanele după nemernicii de oficiali, pe care îi somează să recite ceva din Eminescu, hlizindu-se neghiob că iarăşi i-a prins pe respectivii ipochimeni pe picior greşit. Iar când câte unul mai prostănac se lasă prins în joc şi îngăimă anevoie trei cuvinte din opera poetului, cum să nu-ţi vină în minte ce a zis chiar el despre unii ca ăştia:

„Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,
Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,
Ca râsul la mormânt."
Sau: „Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Că îşi râde de-aste vorbe înghiţindu-le pe ele.
Vezi colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mproşcată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei moneda calpă,
Quintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă".

Ia priviţi-i! Un Timofte pe post de şef de stat, mâncat de molii şi gârbovit de laşitate, mereu speriat şi strâns cu uşa, de parcă l-a prins învăţătorul cu tema nefăcută. Iată personajul perfect pentru rolul de mameluc bun de ţinut locul de nacialnic, atât cât să-şi poată face mendrele coţcarii şi escrocii care la-u aburcat în jilţul de căpetenie. Un Candu şi un Filip, şterşi şi pricăjiţi, au sosit şi ei la braţ, ca să se vadă mai bine cât de nesiguri sunt pe ei înşişi şi cât de izbitoare le este postura de lacheu, de emanaţie timorată şi jalnică a atotputernicului jupân Plahotniuc.

Orice ochi mai atent va observa cu uşurinţă trăsătura comună a celor trei valeţi ai craiului cu rânjet de bestie, ai pocitaniei care i-a şi căzut cu tronc unei Victoria Nuland. Şi asta pentru ca întreaga farsă să-şi capete din plin imaginea sinistră şi hâdă. Pentru că în spatele celor trei cabotini stă, aşa cum bine se ştie, insul, căruia i se potriveşte atât de bine vorba lui Eminescu:

„Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…"

Iar pentru a întregi galeria cu saltimbanci şi panglicari, cu pantalonari şi bonjurişti, cu stârpituri şi smintiţi, în faţa bustului lui Eminescu nu putea să nu apară şi perechea de ghiorlani la cravată şi cu batistă la buzunarul sacoului în semn de şic al golanului înţolit. Moşul Ghimpu şi nepotul Chirtoacă, tandemul căruia i se potriveşte atât de bine versul eminescian „oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii", spre deosebire de cei trei mameluci din fruntea ţării, s-au înfăţoşat cu un aer de fudulie şi înţepenire patriotică.

Altfel nici nu putea fi. Asta pentru că cine altul dacă nu ei, această familie de bărbaţi ai neamului, e mai cu moţ, cine ar îndrăzni să mai spună că luptă nu de ieri-alaltăieri, ci colea, de la 1988 cu balaurul comunist şi imperiul roşul. Chit că au rămas fără obiectul muncii de un sfert de veac, de când au dispărut şi comunismul, şi imperiul. Pentru unii ca ăştia penibilul, ridicolul, grotescul sunt felul lor de a fi, înverşunarea patriotică împăunându-i până la dimensiunile personajelor lui Caragiale.

Privindu-i cum se perindă prin faţa bustului poetului, mi-am amintit dintr-o dată de o replică din „Alexandru Lăpuşneanu" de Constantin Negruzii: „Boaite făţarnice!" Nimic mai mult, dar nici mai puţin.

Ce-aş mai putea adăuga la cele spuse? Doar încă nişte rânduri din opera nemuritoare a lui Eminescu:„Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i"…

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.

9

Загрузка...