Vladimir Putin

Rusia face un ultim avertisment: experții, despre interviul „ucrainean” al lui Putin

782
Ucraina a devenit subiectul principal al interviului președintelui rus Vladimir Putin, realizat în ajunul summit-ului NATO și al discuțiilor cu președintele SUA, Joe Biden.

Sputnik. Nikita Cikunov, Maria Naumenko

Ucraina a devenit subiectul principal al interviului președintelui rus Vladimir Putin, realizat în ajunul summit-ului NATO și al discuțiilor cu președintele SUA, Joe Biden.

Potrivit experților, liderul rus a trasat o linie roșie pentru autoritățile de la Kiev și NATO, depășirea căreia va avea consecințe grave nu numai în sfera politică.

Nu este o amenințare închipuită

Intrarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică va însemna pentru Rusia o amenințare directă la adresa propriei securități, trecerea „liniei roșii”. Această idee a devenit una dintre principalele exprimate de Vladimir Putin într-un interviu acordat postului de televiziune Rusia 1.

Liderul rus a reamintit că aderarea Poloniei și a României la NATO a avut drept urmare dislocarea sistemelor americane de apărare antirachetă (PRO) în aceste țări, care pot fi folosite și ca sisteme de atac. În acest fel, timpul estimat de zbor al rachetelor până la Moscova va fi de 15 minute.

„Să ne imaginăm că Ucraina devine membru NATO, timpul de zbor (a rachetelor - n.n.) de la Harkov, să zicem, sau de la Dnepropetrovsk (în urma campaniei de decomunizare, orașul a fost redenumit Dnepr - n.red.) până în partea centrală a Rusiei, până la Moscova, va scădea la 7-10 minute. Aceasta pentru noi este o "linie roșie" sau nu este?", a întrebat retoric președintele rus.

Astăzi nu există niciun fel de garanții că Ucraina nu se va alătura alianței, a adăugat Vladimir Putin. El a reamintit că procesul de extindere a NATO, care a început în valuri în 1999, nu depinde de răcirea sau încălzirea relațiilor dintre Rusia și Occident.

„Acest lucru s-a întâmplat atunci când nu exista problema Crimeii, nu existau evenimente după lovitura de stat din Ucraina. Relațiile dintre Rusia și Occidentul colectiv, și Statele Unite, au fost bune, acceptabile, dacă nu de parteneriat. Cu toate acestea, toate, așa-numitele, îngrijorările noastre au fost, pur și simplu, ignorate”, a subliniat președintele.

Cu toate acestea, NATO și Ucraina, care aspiră să adere la această organizație, ar trebui să fie conștiente de reacția Moscovei, care, în consecință, își va construi propria securitate, a menționat liderul rus.

Vladimir Putin a comentat, de asemenea, declarația Casei Albe potrivit căreia Kievul a interpretat greșit cuvintele președintelui SUA, Joe Biden, în timpul unei conversații cu liderul ucrainean, despre ideea ca Ucraina să adere la alianță.

„Despre ce au vorbit ei acolo? Ce s-au înțeles? Nu știm. Dar acest strigăt de peste ocean către președintele Ucrainei, în opinia mea, nu înseamnă nimic. Dar trebuie să ținem cont de acest lucru. Și, desigur, ținând cont de acest lucru, ar trebui să ne construim în mod corespunzător relațiile în domeniul securității cu partenerii noștri”, a adăugat șeful Federației Ruse.

Potrivit expertului militar Alexei Leonkov, cuvintele lui Vladimir Putin ar trebui să „dezbete” Occidentul, deoarece acestea demonstrează răbdarea Rusiei care treptat se epuizează.

„Moscova nu va mai urmări în tăcere înaintarea NATO. Acele zile au trecut. Perioada concesiunilor s-a încheiat, pentru că nu mai este unde să ne retragem, altfel totul se va termina odată cu pierderea suveranității noastre. Situația actuală a ajuns la linia roșie. Trebuie să luăm cuvintele lui Putin drept ultimul avertisment rusesc”, a spus interlocutorul Sputnik.

Să împingă Kievul în NATO

În interviul său, președintele rus a recunoscut că nu este înclinat să considere discuțiile despre intrarea Ucrainei în Alianța Atlanticului de Nord ca pe o vorbărie inactivă. Probabilitatea extinderii organizației din contul Kievului se menține cu adevărat, confirmă șeful adjunct al Institutului Țărilor CSI, Vladimir Jarihin.

„Principala problemă nu constă în alianța în sine, ci în faptul că Statele Unite, probabil, vor de unele singure să „împingă” Ucraina în NATO, fără a-i oferi garanții de securitate. În acest caz, Kievul devine un cap de pod american periculos, fapt despre care a vorbit Vladimir Putin”, explică expertul.

Admiterea Ucrainei la NATO va aduce inevitabil o tensiune suplimentară în relațiile alianței cu Rusia. Dar intensificarea confruntării - cu atât mai mult un conflict militar direct - nu corespunde intereselor actuale ale Occidentului, atrage atenția Alexei Leonkov.

„Kievul vorbește despre război cu Rusia (și nu un conflict intern în Donbas - n.red.). În același timp, NATO operează Tratatul de la Washington, al cincilea paragraf care prevede acțiuni de represalii împotriva unui stat care a atacat unul dintre membrii organizației. Se pare că, dacă Ucraina se va alătura, alianța va fi forțată să intre în război. Nimeni nu dorește o astfel de întorsătură a evenimentelor acolo (în Occident - n.n.)”, ne asigură specialistul.

Potrivit analistului politic Rostislav Ișenko, potențialul prejudiciu cauzat de extinderea alianței în detrimentul Ucrainei depășește beneficiile.

„Pentru acceptarea Ucrainei (în NATO), evenimente diferite și practic imposibile trebuie să coincidă. Susținătorii acestei idei, cel puțin, ar trebui să ajungă simultan la putere în Statele Unite, Franța și Germania (aceste două țări în 2008 au blocat furnizarea unui plan de acțiune pentru aderarea la NATO a Ucrainei și Georgiei - ed.). Apoi, există șansa ca aderarea să fie realizată cu forța”, explică expertul.

În același timp, politologul subliniază că, contrar opiniei acceptate de către poți, nu există nicio prevedere în Tratatul de la Washington care să blocheze intrarea în alianță a unei țări cu conflicte teritoriale nerezolvate. Astfel, între Turcia și Grecia apar cu regularitate disputele cu privire la dreptul de a poseda o serie de insule din Marea Egee. Și ambele au aderat la NATO în 1952.

Distrugerea planificată a comunității ruse

Un alt subiect important abordat de președintele Rusiei a fost proiectul de lege de rezonanță „Despre popoarele indigene din Ucraina”, introdus în Rada Supremă de Vladimir Zelenski în luna mai a acestui an.

Conform documentului, comunitățile care nu au formațiuni statale în afara Ucrainei, de exemplu, tătarii din Crimeea, karamii și krimceaki, vor fi clasificate drept popoare indigene. Rușii, care, conform recensământului din 2001, constituiau 17,2% din populația țării, nu vor fi incluși în această listă.

Comentând la inițiativa colegului său ucrainean, Vladimir Putin a numit-o o lovitură puternică pentru întregul popor rus. El a menționat că o astfel de diviziune a cetățenilor unei țări amintește de practica Germaniei naziste.

„Nimeni nu va dori să fie oameni de clasa a doua, nu mai vorbesc de discriminarea pe criterii de limbă și alte componente care presupune viața normală a unei persoane, dar acest lucru va duce la faptul că sute de mii, și poate chiar milioane, vor fi forțați fie să părăsească țara, fie vor începe să se adapteze cumva altfel”, a sugerat el.

Apropo, diferite structuri sociologice din Ucraina au înregistrat într-adevăr schimbarea identificării populației din „rus” în „ucrainean” în anii independenței.

Evaluarea lui Vladimir Putin este corectă, la fel ca și preocupările exprimate de acesta, crede observatorul politic Alexandr Asafov. Proiectul de lege al lui Zelenski va deveni baza pentru adoptarea documentelor ulterioare care restricționează drepturile rușilor în Ucraina, adaugă el.

„Sunt sigur că aceste acte sunt deja planificate pentru a fi adoptare. Ce vor presupune acestea? În primul rând, angajarea în organele guvernamentale. Rușii nu vor avea acces acolo. Mai mult, vor începe să restricționeze drepturile cele mai de bază. În această privință, Kievul are un „profesor” - Țările Baltice, unde au fost înmânate pașapoarte „străinilor” (sau ne-cetățenilor - ed.). Țările Baltice, în câmpul  juridic, a fost fixat statutul persoanelor de „clasa a doua”. Ucraina se îndreaptă în această direcție”, spune expertul.

În același timp, autoritățile ucrainene nu iau deloc în considerare consecințele adoptării proiectului de lege, afirmă Alexandr Asafov.

„Această ordin al Washingtonului va fi îndeplinit cu mare zel. Și cum va trăi țara - lui Zelenski nu îi pasă. Această întrebare nu preocupă pe nimeni în afară de Moscova. Autoritățile ucrainene îndeplinesc sarcina principală - de a distruge toate legăturile cu Rusia, fie ele de rudenie, de afaceri și istorice".

Adoptarea proiectului de lege va accelera procesul de distrugere a comunității ruse din Ucraina, sugerează Bogdan Bezpalko, membru al Consiliului pentru relații interetnice sub președintele Federației Ruse.

„Acest document clasifică automat cetățenii care se identifică ca ruși ca neindigeni. Aceasta înseamnă mai puține drepturi și mai puține oportunități de a le apăra. Statul, în esență, le arată spatele unor astfel de oameni. Toate acestea vor accelera procesul de distrugere a etnicilor ruși din Ucraina. Nici măcar un grup etnic, ci o comunitate. Nu există nicio diferență etnică între ruși și ucraineni, la fel cum nu există nicio diferență antropologică, culturală sau mentală. Diferența este doar politică, doar în identificarea care a fost impusă oamenilor în vremurile sovietice ”, continuă el.

Potrivit lui, astfel de legi discriminatorii pot obliga cetățenii vorbitori de limbă rusă, care reprezintă mai mult de jumătate din locuitorii Ucrainei, să părăsească țara.

„Elita ucraineană a calculat riscurile? Nu cred. Nu prea îi pasă. Nu ia astfel de decizii de una singură. Lipsa independenței și a suveranității sunt doi factori care fac inevitabilă adoptarea inițiativei lui Zelenski", rezumă Bogdan Bezpalko.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

782
Tematic
Ce spune Putin despre divizarea oamenilor, Ucraina și NATO
"Există un scenariu teribil": De ce Occidentul concentrează trupe în Ucraina
Lavrov a vorbit despre viitorul acordului de tranzit a gazului prin Ucraina
Bogdan Duca

Bogdan Duca, o lucrare de referință: Biserica Ortodoxă Rusă în război

299
Un referat de excepție, cu date inedite pentru publicul român: ”1941: bisericile în război. Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Rusă în al Doilea Război Mondial”

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. Așa cum am anunțat ieri, începem publicarea lucrărilor prezentate la cea de-a treia Ediție a Conferinței științifice internaționale ”22 IUNIE 1941 în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și 23 August 1944 în istoria relațiilor ruso-române” – eveniment derulat sub înaltul patronaj al Excelenței Sale Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România.

Prima lucrare este cea realizată de dr. Bogdan Alexandru Duca, preşedintele Centrului Issachar. Teolog, politolog și istoric, Bogdan Duca face o incursiune într-una dintre cele mai dramatice perioade a Bisericii Ortodoxe Ruse – poate chiar cei mai dificili ani ai existenței sacrei instituții.

Veți citi date necunoscute publicului român, care ilustrează credința neabătută a slujitorilor Domnului, greu încercați în primele decenii comuniste – și cum exemplul lor de dăruire pentru popor și patrie avea să învingă un sistem propagandistic menit să desființeze credința rușilor în Dumnezeu, pentru a o înlocui ”ateismul revoluționar”.

”Biserica a împărtășit întotdeauna soarta poporului (....) și nici de data aceasta nu-și va lăsa în părăsire poporul”, acesta a fost ”crezul” Bisericii Ortodoxe Ruse în Marele Război pentru Apărarea Patriei, în care Biserica a binecuvântat ”cu binecuvântare cerească, și aceste biruințe ce vor să fie” – după cum veți citi că a spus mitropolitul Serghei, personaj central al fragmentului de istorie și credință relatat de Bogdan Duca.

Menționez că intertitlurile îmi aparțin – fiind introduse pentru ușurarea citirii unui text amplu.

1941: bisericile în război. Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Rusă în al Doilea Război Mondial

În anul 1950,  editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române publica volumul ”Biserica Ortodoxă rusă și războiul pentru apărarea patriei”, o culegere de pastorale, circulare și hotărâri bisericești adoptate de către Biserica Ortodoxă rusă în legătură directă cu cel de-al doilea război mondial. Volumul cuprinde trei tipuri de documente: pastorale către credincioșii Bisericii Ortodoxe Ruse, pastorale către creștinii (ortodocși) din alte țări între care și România, precum și schimburi de telegrame din 1942 și 1943, între conducerea Bisericii Ortodoxe ruse și Stalin.

Acest volum este un bun prilej pentru ochiul istoricului din contemporaneitate pentru a arunca o privire nu doar asupra felului în care Biserica Ortodoxă Rusă s-a raportat încă din prima zi la conflictul mondial ci, la o privire secundă, poate încerca să observe și caracteristicile discursului pastoral ortodox în perioada aceea deosebit de complexă, a comunismului stalinist.

În această prezentare ne vom opri la doar câteva documente din această culegere.

Pentru Biserica Ortodoxă Rusă statul era un adversar ce dorea exterminarea credinței

Contextul era departe de a fi unul favorabil Bisericii Ortodoxe ruse.  Pe plan intern,  perioada de după revoluția bolșevică a fost o perioadă a persecuțiilor crâncene contra Bisericii Ortodoxe ruse și vieții religioase în general, dublată de un efort de propagare a ideologiei ateiste.

Încă din primele zile ale revoluției comuniste a început închiderea mânăstirilor și bisericilor parohiale - însă efortul de lichidare a Bisericii Ortodoxe ruse a fost mai accentuat în anii 30. Dacă în anul 1917 existau peste 60 de mii de parohii ortodoxe, în anul 1928 lăcașurile de cult fuseseră înjumătățite, funcționând un pic peste 30 de mii de parohii. 11 ani mai târziu, în 1939, în toată Uniunea Sovietică mai rămăseseră doar 100 de parohii.

Prin comparație, în anul 1941, chiar înaintea invaziei fasciste, Liga Militanților Ateiști avea nu mai puțin de 96 de mii de birouri în toată Uniunea Sovietică.

În anul 1937, conform statisticilor NKVD,  au fost arestați 33.382 de ”slujitori ai cultului”, iar în 1938, sub acuza de ”contrarevoluție sectantă-bisericească”, au fost închise 13.438 de persoane. Rata condamnărilor la moarte, numite cu cinism ”măsura extremă a protecției sociale”,  era în 1937 de 44 la sută, iar în 1938, de 59 la sută. La 1 mai 1937, se stabilea ca obiectiv cincinal ”uitarea numelui lui Dumnezeu în tot teritoriul țării”.

Pentru Biserica Ortodoxă Rusă statul era departe de a fi un partener; era un adversar ce dorea, și asuma oficial această dorință, exterminarea credinței religioase. De aceea, era cumva de așteptat ca atitudinea Bisericii Ortodoxe ruse să fie cel puțin rezervată față de un război care, cel puțin la nivel propagandistic, se anunța a fi o ”cruciadă antibolșevică”.

De exemplu, pentru dictatorul român Ion Antonescu, intrarea României, țară majoritar ortodoxă, în război era înțeleasă, încă din ordinul său din 22 iunie 1941, ca „lupta drepturilor strămoșești și a Bisericii”, purtată împotriva ”jugului roșu al bolșevismului” și dusă pentru ”cinstirea Bisericii” și ”cu gândul țintă la Dumnezeu”. O retorică cruciată, de război sfânt.

Desigur, această retorică s-a dovedit relativ repede una falsă. Armatele Axei au comis aproape imediat după invazie un val de atrocități în teritoriile ocupate, care au decredibilizat repede orice efort propagandistic în rândurile populației aflate sub ocupație.  Ea însă va păstra o oareșce credibilitate în rândul populațiilor din țările cu regimuri fasciste, chiar și acum, la peste 70 de ani de la eveniment, grupări neofasciste folosind încă argumente care țin de logica războiului sfânt, pentru a justifica invazia din al doilea război mondial.

Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă rusă nu a cedat niciun moment iluziei că invadatorul ar putea fi un eliberator și un restaurator al Rusiei pre-sovietice. 

Atacului fascist să i se răspundă prin respectarea legilor sfinte ale dragostei de țară

Biserica Ortodoxă rusă, martirizată de guvernul sovietic, reacționează contra invadatorului fascist încă din primele ore ale războiului. Întâia pastorală a mitropolitului Moscovei și locțiitorul scaunului patriarhal, Serghei, a fost scrisă chiar pe 22 iunie, cu 12 zile înainte de discursul lui Stalin.

Pastorala mitropolitului, semnată doar de acesta (în acel moment în libertate se găseau doar 4 episcopi ortodocși, toți trecuți prin experiența închisorilor comuniste) condamnă cu fermitate invazia fascistă asupra Rusiei. Niciun moment în pastorală, Serghei nu face referire la Uniunea Sovietică ci folosește ca repere numele Rusiei și conceptele de stat și de patrie.

Atacul fascist este pus în contextul mai larg al istoriei Rusiei.  Atacul fascist este în continuarea ”timpurilor lui Batâi, ale cavalerilor teutoni, ale lui Carol suedezul, ale lui Napoleon”, identificați toți ca ”dușmani ai creștinismului ortodox”.

Atacului fascist trebuie să i se răspundă așa cum s-a răspuns și celorlalte atacuri, prin mobilizarea țării în apărarea patriei, prin reafirmarea respectării ”legilor sfinte ale dragostei de țară”. Numele sfinților Alexandr Nevsky, Dimitrie Donskoi și eroilor legendari ruși Ilya Murometz, Dobrâni Nikitici și Alioșa Popovici, sunt invocate ca exemple demne de urmat.

Biserica, spune mitropolitul, ”a împărtășit întotdeauna soarta poporului (....) și nici de data aceasta nu-și va lăsa în părăsire poporul. De aceea Biserica binecuvântează cu binecuvântare cerească, și aceste biruințe ce vor să fie.”

Cele două intervenții, a mitropolitului Serghei, semnată pe 22 iunie, și cea a lui Stalin, din 2 iulie, pot fi citite și în paralel. Ele ating câteva puncte comune: atacul fascist este cu atât mai odios cu cât este încălcarea unor acorduri de pace (iar Stalin face explicit referire la pactul Ribbentrop - Molotov), trebuie citit în linia istoriei Rusiei, ca încă un atac ce trebuie respins și pentru respingerea lui este nevoie de mobilizarea întregii populații. Aceste idei apar puternic subliniate în ambele discursuri.

Mesajul mitropolitului Serghei este urmat, pe 25 iulie 1941, de o pastorală a mitropolitului Alexei al Leningradului, al doilea ierarh din ierarhia în libertate a Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta urmează, în linii mari, ideile menționate în pastorala mitropolitului Serghei.

***

Însă Biserica Ortodoxă Rusă nu se angajează doar la nivel de discurs mobilizator în efortul de război.  Cel mai  dificil pas este legat de chestiunea complexă a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, unde o schismă își proclamase autocefalia încă din primii ani de după revoluția din octombrie, schismă care a cunoscut o puternică susținere din partea mai întâi a Poloniei, iar apoi, după începerea războiului, din partea ocupantului german.

O chestiune care va preocupa, după cum reiese din pastorale și circulare, ierarhia ortodoxă rusă este cazul episcopului Policarp Sikorski, ucrainian, activ în Polonia și, după anexarea estului Poloniei de către Uniunea Sovietică, integrat în Sinodul Bisericii Ortodoxe ruse.

© Sputnik / Kazimir Lishko

Situații similare s-au întâlnit și cu alți ierarhi ortodocși ce fuseseră afiliați Sinodului Bisericii Ortodoxe ruse, dar care, după începerea războiului, s-au alăturat propagandistic efortului de război al Axei.

Acesta, odată cu invadarea Uniunii Sovietice, a ales susținerea deschisă a Germaniei naziste, devenind un element important pentru propaganda fascistă în rândul credincioșilor ortodocși, tocmai datorită statutului său de membru al Sinodului rus.  Condamnarea și caterisirea sa reprezintă, deducem din documentele emise de ierarhii ruși, o preocupare importantă.

Un soi de armistițiu între Biserica Ortodoxă Rusă și puterea sovietică

Un alt demers al Bisericii Ortodoxe Ruse este reprezentat de efortul financiar pentru susținerea armatei sovietice.  Ierarhii ortodocși vor canaliza acest efort pentru finanțarea unei coloane blindate, ce urma să poarte numele lui Dimitrie Donskoi, cneazul moscovit care, în secolul al XIV-lea, obține primele victorii împotriva tătarilor și pune bazele eliberării Rusiei.

Acest uriaș efort financiar, în bani, aur și argint (obținut din podoabe ale bisericilor) este menționat în oficiosul sovietic Pravda, care notează și schimburile de telegrame dintre ierarhii ortodocși ruși și Iosif Visarionovici Stalin. Telegramele ierarhilor sunt consistente și elogioase. Răspunsurile lui Stalin scurte, politicoase dar reci, probabil pentru a evita interpretări prea favorabile față de lumea ortodoxă. Puterea sovietică rămâne loială comunismului: intrinsec ateist și anti-religios.

Cu toate acestea, este tot mai evident că apare un soi de armistițiu între Biserica Ortodoxă Rusă și puterea sovietică. Activitățile Ligii Militanților Ateiști se reduc, presa și materialele de propagandă ateistă nu se mai publică, invocându-se ca argument oficial lipsa hârtiei și nevoile de război. În același timp, dacă la 22 iunie 1941 doar patru ierarhi ortodocși mai erau în libertate pe cuprinsul Uniunii Sovietice, pe 22 septembrie 1942 Sinodul din Rusia al Bisericii Ortodoxe număra deja 13 ierarhi în libertate, cum vedem după semnăturile unui document de condamnare a unor episcopi colaboraționiști.

Lucrurile vor evolua pozitiv pentru Biserica Ortodoxă Rusă în relația sa cu statul sovietic, ajungându-se la o întâlnire între primii trei ierarhi ortodocși și Iosif Stalin, în 5 septembrie 1943, în care liderul sovietic propune reocuparea scaunului de Patriarh al Moscovei, rămas vacant din 1924, după executarea patriarhului Tihon de către bolșevici, lucru care se va și întâmpla, 3 zile după, prin alegerea mitropolitului Serghei ca Patriarh.

Tot în urma acestei întâlniri, s-a permis redeschiderea seminarului și Academiei teologice din Moscova și s-au retrocedat Patriarhiei mai multe biserici și proprietăți, între care și celebra Lavră a Sfântului Serghei.  

Două mesaje privind România emise de Biserica Ortodoxă Rusă în timpul războiului

Două ultime documente asupra cărora aș vrea să mă opresc în timpul acestei prezentări sunt mesajul adresat de mitropoliții Serghei al Moscovei și Nicolae al Kievului, militarilor armatei române, pe 22 noiembrie 1942, și mesajul adresat de aceiași ierarhi ”păstorilor și păstoriților” din Biserica Ortodoxă Română, de pe data de 9 decembrie 1942.

Acestea sunt singurele mesaje cu privire la România emise de către Biserica Ortodoxă Rusă în timpul celui de-al doilea război mondial. Ele merită o atenție aparte.

De ce? Pentru că România este singura țară majoritar ortodoxă care s-a angajat de partea Axei în războiul contra Uniunii Sovietice. Bulgaria, și ea membră a Axei, nu a declarat război Uniunii Sovietice, contribuția sa de război de partea Germaniei naziste fiind în Balcani, în special contra Iugoslaviei și trupelor de partizani ce acționau în Balcanii ocupați de naziști.

România a fost însă o prezență importantă pe frontul de Est, trupele române mergând până la Stalingrad și Caucaz. Cum spuneam și la început, propaganda românească de război sublinia și dimensiunea religioasă a luptei contra Uniunii Sovietice: o luptă împotriva comunismului și dușmanilor credinței.

De aceea, cele două mesaje ale ierarhiei ortodoxe sunt de un particular interes. Ambele documente se adresează poporului român de confesiune creștin-ortodoxă și lipsește, deși poate era de așteptat, un mesaj transmis Patriarhiei Biserici Ortodoxe române. Aceasta poate și pentru că un dialog oficial ar fi fost considerat o cauză pierdută. Mesajul din decembrie atrage atenția că marile patriarhii ale lumii ortodoxe, alături chiar de  ierarhi bulgari, condamnaseră fascismul german. Lipsea, desigur, din motive evidente, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme.

De aceea mesajele se doresc a fi mai degrabă pastorale, subliniind caracterul de orfani ai credincioșilor creștin-ortodocși români, lipsiți de îndrumarea unor păstori vrednici și responsabili. Direcțiile mesajelor sunt următoarele:

1. Poporul român și poporul rus sunt frați de credință. De aceea nu este drept ca frații ortodocși să lupte între ei.

2. Noua ordine pe care fascismul vrea să o impună lumii este una anticreștină și păgână. Deci cu atât mai mare eroarea creștinilor ortodocși care se aliază cu ei.

3. Rusia a ajutat România (și se menționează aici războiul de independență de la 1877) și există un trecut istoric comun care trebuie valorificat tocmai pe linia frăției între popoarele român și rus.

4. România însăși este o victimă. Mai întâi pentru că este trimisă să lupte și să își vadă fiii murind într-un război care nu este al ei, apoi pentru că este spoliată economic de către Germania nazistă.

5. Războiul fiind nedrept, el nu are cum să fie câștigat de către fasciști - și românii, persistând să fie aliați ai acestora, se așează de partea greșită a istoriei.

Stilul este unul personal, cu multe referințe la atrocitățile comise de către trupele de ocupație fasciste, dar și la suferințele românilor în acest război. Autorii chiar sugerează că primele zile ale războiului, când armatele germană și română au intrat în Basarabia, bombardamentele germane au ucis români.

Această sugestie - ”Creștinii ortodocși români nu trebuie și nu pot să uite faptul că în primele zile ale războiului, hitleriștii au bombardat orașe românești, că au distrus biserici ortodoxe...” - este cu atât mai interesantă cu cât Biserica Ortodoxă Rusă își asumă o libertate față de  propaganda oficială sovietică, care vorbea despre o națiune moldovenească, diferită de cea românească, în Basarabia și Bucovina de Nord.

În sfârșit, lectura acestor documente publice, care ar putea apărea de importanță secundară, la o privire superficială, deschide nenumărate ipoteze de cercetare și căi de reflecție asupra unei perioade atât de dificile pentru lumea creștin-ortodoxă rusă, prinsă între ciocanul și secera comunismului ateist și baioneta invadatorului fascist.

Probabil, îndemnul lui Iisus Hristos din Evanghelie – ”Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” - poate sintetiza cel mai bine, eforturile Bisericii ruse în acele vremuri.

299
Tagurile:
România, Rusia, Război, BORu, BOR, Bogdan Duca

Загрузка...
Dolari americani

În timp ce românii privesc la scandaluri, s-a votat combinația imensă și dubioasă cu SUA!

976
Cea mai mare lovitură din ultimele decenii? Una dintre cele mai mari combinații și facilități pentru SUA s-a votat în Parlamentul României – și asta la adăpostul scandalurilor de zi cu zi

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. În timp ce românii sunt ținuți în priză de felurite scandaluri – cu educația sexuală, cu moțiuni fără șanse, cu bătălii în ligheanul PNL sau cu șobolanii ”Madamei Fă”, în parlament s-a votat ”acordul România SUA pentru modernizarea Centralei Nucleare de la Cernavodă”.

”Să vedem cum va fi "investiția" de la Cernavodă - să zicem mersi, dacă americanii vor face măcar un KFC acolo”, comenta jurnalistul de investigații Mirel Curea în octombrie 2020, când România accepta să împrumute o sumă uriașă de la SUA… pentru ca tot o firmă americană să preia, fără licitație, construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

Ei bine, vestea bombă e că, în timp ce românii sunt amețiți cu tot felul de scandaluri, în parlament s-a votat ”parteneriatul” bazat pe uriașul împrumut de 8 miliarde euro!

”Am votat astăzi, la Senat, cameră decizională, acordul istoric încheiat între România și Statele Unite ale Americii pentru modernizarea Centralei Nucleare de la Cernavodă!”, anunță Alina Gorghiu, neuitând nici osanalele pentru lider: ”Personajul-cheie din spatele acestei reușite a fost Președintele Iohannis, cel care a pus bazele acestui acord, în 2017, la întâlnirea cu Donald Trump de la Casa Albă”.

Și, evident, liberala ridică în slăvi și ”parteneriatul strategic”: ”Acordul este expresia concretă a importanței parteneriatului nostru strategic cu SUA și a angajamentului pentru securitate energetică în Europa”.

Continuând în același stil al propagandei, senatoarea spune că ”este un proiect în valoare de 8 miliarde de euro, care va implementa cele mai înalte standarde de securitate energetică, va determina creștere economică și va crea numeroase locuri de muncă!”.

Noi îi spunem ”pușchea pe limbă”… să nu cumva să rămână… doar în fază de proiect, ca multe altele ”realizate” în cei 31 de ani.

Cert este că preluarea lucrărilor de către americani s-a făcut în totală sfidare a regulilor competiției, constructorul chinez, de mare anvergură și experiență în domeniu, fiind eliminat pe criterii ”strategice”.

Tot pe aceleași criterii a fost ales constructorul american, la fel a primit o parte de proiectare și o întreprindere franceză, ca să fie împăcat atentul Macron – cât despre împrumutul uriaș nimeni nu spune cine a împuternicit pe cine să negocieze cu banca americană și în ce marjă de condiții!

Când e vorba de SUA nu se discută nimic – e ”strategic”.

***

Reamintim că firme și personaje din SUA controlează Fondul proprietatea, care la rândul său are un cuvânt decisiv la Nuclearelectrica. De asemenea, CN Nuclearelectrica e condusă de un personaj controversat, venit tot din SUA, unde prestat studii la fel de controversate… precum premierul Cîțu.

976
Tagurile:
Bani, SUA, centrală nucleară, Cernavodă, NuclearElectrica

Загрузка...

Fanii suedezi celebrează victoria cu scorul 3:2 în meciul cu Polonia

0
Fanii suedezi celebrează la Stockholm victoria asupra echipei Poloniei cu scorul 3:2, în cadrul Euro 2020

Fanii selecționatei naționale a Suediei au întâmpinat cu mult entuziasm victoria în meciul cu echipa Poloniei, în cadrul Euro 2020.

Urmăriți imaginile video ale momentului.

0

Загрузка...