Участок магистрального газопровода Северный поток, архивное фото

SUA, Rusia și Europa s-au unit împotriva Ucrainei

558
(reînnoit 17:21 08.06.2021)
Pe 16 iunie, la Geneva va avea loc întâlnirea președinților rus și american. Nu există nicio îndoială că vor fi atinse temele Ucrainei și livrării gazelor în Europa.

Serghei Savciuk

Aseară, Joe Biden s-a milostivit totuși și a vorbit la telefon cu omologul său ucrainean. În ultimele zile, Vladimir Zelenskii a recurs la orice umilință publică în încercarea de a obține un contact personal cu stăpânul Casei Albe – până la întâlnirea acestuia din urmă cu Vladimir Putin, scrie Serghei Savciuk în materialul său de autor pentru RIA Novosti.

Ce-i drept, judecând după comentariile părții americane, conversația s-a limitat la expresii formale de sprijinire a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Se pare că nu a existat niciun progres în ceea ce privește cel mai important și mai dureros subiect pentru Kiev.

Noutatea despre faptul că construcția conductei de gaz ʺNord Stream – 2ʺ a ajuns la linia de finiș nu a putut ocoli Ucraina, care chiar de la începutul proiectului a încercat să-l încetinească pe toate căile posibile. Kievul a îndemnat la nesfârșit – și continuă să facă acest lucru – Occidentul colectiv să impună sancțiuni tot mai dure, afirmând că conducta va face existența Sistemului de Transport Gaze al Ucrainei (în continuare – STGU) lipsită de sens și ar priva țara de venituri anuale de câteva miliarde de dolari, datorate tranzitului de combustibil albastru spre Europa.

Să încercăm să ne dăm seama ce este aici adevărat și ce este manipulare politică.

Trebuie să începem de la faptul că Sistemul de Transport Gaze al Ucrainei și-a pierdut în mod sistematic propria relevanță și valoare, începând de la lovitura de stat din 2014 și de la toate evenimentele ulterioare. Mai mult, noua putere a mers în mod deliberat la uciderea uneia dintre ultimele surse garantate de infuzie de valută în buget. Conform acordului pe care ʺGazprom" și "Naftogaz" l-au încheiat la sfârșitul lunii decembrie 2019, Rusia ar fi trebuit să pompeze până la 65 de miliarde de metri cubi de gaz anul trecut, iar în perioada 2021-2024 – câte 40 de miliarde anual. Ucraina sărbătorea atunci zgomotos victoria, pentru că a reușit să prescrie în contract condiția obligatorie ʺplătește sau pompeazăʺ. Aceasta din urmă implică faptul că compania ʺGazpromʺ se angajează să plătească pentru tranzitul complet, chiar dacă, fizic, va fi pompat mai puțin.

Așa s-a și întâmplat.

În 2020, doar 55,8 miliarde de metri cubi de gaz au fost pompate prin Ucraina. Acesta este un anti-record absolut pentru ultimii 30 de ani. Pentru comparație: în 2009, prin Ucraina spre Uniunea Europeană au trecut 120 de miliarde de metri cubi de combustibil albastru. Adică, Sistemul de Transport Gaze al Ucrainei, a cărui capacitate de proiectare este de 140 de miliarde, astăzi, utilizează o treime din capacitatea sa. Cu toate acestea, un obiect tehnic de o asemenea complexitate și lungime nu poate fi pur și simplu pus pe ”pauză”, el necesită întreținere constantă, întreținere preventivă programată și infuzii de numerar.

Строительство газопровода Северный поток-2 в Германии
© Sputnik / Дмитрий Лельчук

Și aici trecem la a doua parte.

În 2014, șeful companiei ʺNaftogazʺ, Andrei Kobolev, a estimat costul STGU la 25-35 de miliarde de dolari. Atunci, Kievul a încurajat prin toate mijloacele companiile de profil europene să cumpere pachete de acțiuni. În calitate de părți interesate au fost desemnate: compania poloneză PGNiG, compania elvețiană AOT Energy, compania italiană Snam S.p.A. și compania slovacă Eustream a.s. Dar puterea de la Kiev nu ar fi fost ea, dacă nu ar fi încercat să-i amăgească și aici pe toți. Jucătorii europeni, în principiu, erau gata să cumpere Sistemul de Transport Gaze al Ucrainei și să elimine definitiv problema securității tranzitului gazului rusesc, dar Kievul a refuzat să vândă pachetul de control de acțiuni, limitând oferta la 49%. Ca urmare, toate licitațiile au eșuat din cauza lipsei complete a cumpărătorilor.

Timpul a trecut și a acționat în defavoarea STGU. În 2018, același Kobolev a stabilit costul sistemului național de transport al gazelor deja la 14 miliarde de dolari. Iar în 2019, când problema prelungirii tranzitului a devenit presantă, costul companiei ʺUkrtransgazʺ – operatorul care a apărut ca urmare a divizării societății-mamă și responsabil doar de tranzit – a fost de numai 1,45 miliarde. Această cifră nu a venit din pod, Kievul a invitat în mod special compania britanică de consultanță Ernst & Young pentru a efectua auditul și evaluarea.

O demonstrație clară a vechii reguli ʺun produs costă exact atât cât cumpărătorul este dispus să plătească pentru elʺ.
Nu trebuie să ne gândim că Kievul nu înțelege situația actuală și perspectivele ulterioare. Chiar în ziua declarației lui Vladimir Putin despre finalizarea instalării primei linii a gazoductului, președintele ucrainean a acordat un interviu portalului Axios, care face parte din gigantul informațional HBO. În acesta, Vladimir Zelenskii s-a plâns că Statele Unite au abandonat presiunea sancțiunilor asupra Moscovei, nu au investit bani în Sistemul de Transport gaze al Ucrainei, ceea ce reprezintă, în ansamblu, o amenințare directă la adresa securității și intereselor Ucrainei.

Mai mult, Pan Zelenskii, dându-și seama de adâncimea gropii în care el și predecesorul său au dus în mod deliberat Ucraina, a cerut practic imediat ca NATO să accepte Ucraina în componența sa. Oricât de frumos ar fi formulat discursul lui Zelenskii corpul său diplomatic, dar de facto aceasta este recunoașterea unui fiasco complet în confruntare principială cu Rusia. Vorbind mai simplu, partenerii occidentali au ʺabandonatʺ Ucraina.

Vladimir Zelenskii trece sub tăcere condițiile premisele actualei situații și, cel mai important, ceea ce se va întâmpla în continuare. Tăcerea garantului ucrainean este clară: el dorește să fie reales pentru cel de-al doilea mandat și nu îi este convenabil să-și recunoască propria neputință și propria trădare a intereselor naționale.

Noi, pe de altă parte, putem vorbi deschis.

Relațiile dintre Moscova și Kiev s-au deteriorat critic după evenimentele ultimului Maidan, care a fost inspirat și finanțat de către Statele Unite. În haosul care a urmat, mass-media americană estimează că democrații atunci la putere au spălat cel puțin 6 miliarde de dolari prin Ucraina. În același timp, acolo apare și fiul viitorului președinte democrat, Hunter Biden, în a cărui grijă este încredințată companiei de gaze Burisma. Împreună cu Biden Jr., un desant impresionantă formată din tot felul de consilieri ajunge în Ucraina, aceștia din urmă penetrând practic toate nivelurile puterii ucrainene. Specialiștii americani acordă o atenție deosebită sectorului energetic și tranzitului de gaze spre Europa.

Pentru a susține afirmația cu dovezi și fapte, vă reamintim că la inaugurarea lui Vladimir Zelenskii, Statele Unite au fost reprezentate de ministrul Energiei de atunci – Rick Perry.

Astăzi, Statele Unite au un nou președinte democrat și scenariul scris pentru Ucraina cu șapte ani în urmă continuă să fie realizat chiar în ochii noștri. Este suficient să aveți o memorie bună și să confruntați faptele.

Americanii sunt încă interesați de Sistemul de Transport gaze al Ucrainei – din simplul motiv că atunci când ʺNord Stream – 2ʺ va funcționa la capacitate maximă, tranzitul ucrainean nu își va pierde importanța și relevanța. Potrivit unui comunicat oficial al Olandei, producția de gaze naturale în bazinul Groningen va fi complet oprită deja din vara anului viitor, adică Europa se va lipsi dintr-o singură lovitură de 25 de miliarde de metri cubi de gaz, care erau asigurate de livrările din nordul Olandei. Din punct de vedere fizic, un volum atât de mare poate fi înlocuit doar cu o singură condiție – menținerea și creșterea livrării de gaz din Rusia, inclusiv tranzitul ucrainean. Kievul, întărâtat de Washington, așa și nu a permis operatorilor europeni să se atingă de conducta sa și și-a dovedit convingător incapacitatea completă de a negocia orice subiect legat de Rusia.

Este începutul lunii iunie 2021 – o vară obișnuită fără temperaturi anormale. Iar prețul gazului natural la hub-urile europene se ține stabil la aproximativ trei sute de dolari pentru o mie de metri cubi. Nu este un record, dar este totuși destul de mult. Nimeni nu se va angaja să prezică care va fi prețul combustibilului albastru până la 15 octombrie, când în Europa începe sezonul de încălzire, dar experții nu au nicio îndoială că, în anul redresării economiei mondiale după pandemie, prețul va fi destul de mare.

Iar acum să reconstruim doar lanțul evenimentelor.

Lovitura de stat de la Kiev, ministrul Energiei la inaugurarea președintelui ucrainean, consilieri americani la toate nivelurile, excluderea jucătorilor europeni în ceea ce privește tranzitul ucrainean, devalorizarea treptată a Sistemului de Transport Gaze al Ucrainei, Joe Biden refuză să impună noi sancțiuni împotriva "Nord Stream – 2", pe care Rusia îl finalizează extrem de rapid, deși, cu puțin timp înainte, proiectul a fost aproape îngropat.

Pe 16 iunie, la Geneva, va avea loc întâlnirea dintre președintele rus și cel american. Nu există nicio îndoială că, în cadrul acesteia, va fi abordată tema Ucrainei și a livrărilor de gaze în Europa. Ne permitem să presupunem că indecizia lui Biden în ceea ce privește sancțiunile este, foarte probabil, o invitație la dialog.

Dacă Statele Unite vor exclude Ucraina din schema de tranzit și vor controla direct livrările, atunci Washingtonul va putea în acest fel nu numai să influențeze direct politica Uniunii Europene, ci va câștiga și bani buni.

Aceasta, desigur, este doar o presupunere, dar o astfel de schemă este benefică pentru absolut toată lumea. Rusiei, din fața căreia sunt eliminate obstacolele pentru intrarea agresivă pe piața europeană. Uniunii Europene, care, pe fondul închiderii Groningenului, are nevoie critică de a-și asigura cu combustibil fabricile și cazangeriile. Și Statelor Unite, deși așa și nu au reușit să torpileze proiectul în ansamblu, dar grație echilibristicii diplomatice, americanii ar putea primi dividende financiare și geopolitice destul de bune.

Dacă această strategie va fi realizată, Ucraina va fi singura parte care va avea de pierdut. De altfel, aceasta a fost alegerea ei istorică conștientă.

558
Tagurile:
Nord Stream-2
Bogdan Duca

Bogdan Duca, o lucrare de referință: Biserica Ortodoxă Rusă în război

295
Un referat de excepție, cu date inedite pentru publicul român: ”1941: bisericile în război. Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Rusă în al Doilea Război Mondial”

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. Așa cum am anunțat ieri, începem publicarea lucrărilor prezentate la cea de-a treia Ediție a Conferinței științifice internaționale ”22 IUNIE 1941 în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și 23 August 1944 în istoria relațiilor ruso-române” – eveniment derulat sub înaltul patronaj al Excelenței Sale Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România.

Prima lucrare este cea realizată de dr. Bogdan Alexandru Duca, preşedintele Centrului Issachar. Teolog, politolog și istoric, Bogdan Duca face o incursiune într-una dintre cele mai dramatice perioade a Bisericii Ortodoxe Ruse – poate chiar cei mai dificili ani ai existenței sacrei instituții.

Veți citi date necunoscute publicului român, care ilustrează credința neabătută a slujitorilor Domnului, greu încercați în primele decenii comuniste – și cum exemplul lor de dăruire pentru popor și patrie avea să învingă un sistem propagandistic menit să desființeze credința rușilor în Dumnezeu, pentru a o înlocui ”ateismul revoluționar”.

”Biserica a împărtășit întotdeauna soarta poporului (....) și nici de data aceasta nu-și va lăsa în părăsire poporul”, acesta a fost ”crezul” Bisericii Ortodoxe Ruse în Marele Război pentru Apărarea Patriei, în care Biserica a binecuvântat ”cu binecuvântare cerească, și aceste biruințe ce vor să fie” – după cum veți citi că a spus mitropolitul Serghei, personaj central al fragmentului de istorie și credință relatat de Bogdan Duca.

Menționez că intertitlurile îmi aparțin – fiind introduse pentru ușurarea citirii unui text amplu.

1941: bisericile în război. Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Rusă în al Doilea Război Mondial

În anul 1950,  editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române publica volumul ”Biserica Ortodoxă rusă și războiul pentru apărarea patriei”, o culegere de pastorale, circulare și hotărâri bisericești adoptate de către Biserica Ortodoxă rusă în legătură directă cu cel de-al doilea război mondial. Volumul cuprinde trei tipuri de documente: pastorale către credincioșii Bisericii Ortodoxe Ruse, pastorale către creștinii (ortodocși) din alte țări între care și România, precum și schimburi de telegrame din 1942 și 1943, între conducerea Bisericii Ortodoxe ruse și Stalin.

Acest volum este un bun prilej pentru ochiul istoricului din contemporaneitate pentru a arunca o privire nu doar asupra felului în care Biserica Ortodoxă Rusă s-a raportat încă din prima zi la conflictul mondial ci, la o privire secundă, poate încerca să observe și caracteristicile discursului pastoral ortodox în perioada aceea deosebit de complexă, a comunismului stalinist.

În această prezentare ne vom opri la doar câteva documente din această culegere.

Pentru Biserica Ortodoxă Rusă statul era un adversar ce dorea exterminarea credinței

Contextul era departe de a fi unul favorabil Bisericii Ortodoxe ruse.  Pe plan intern,  perioada de după revoluția bolșevică a fost o perioadă a persecuțiilor crâncene contra Bisericii Ortodoxe ruse și vieții religioase în general, dublată de un efort de propagare a ideologiei ateiste.

Încă din primele zile ale revoluției comuniste a început închiderea mânăstirilor și bisericilor parohiale - însă efortul de lichidare a Bisericii Ortodoxe ruse a fost mai accentuat în anii 30. Dacă în anul 1917 existau peste 60 de mii de parohii ortodoxe, în anul 1928 lăcașurile de cult fuseseră înjumătățite, funcționând un pic peste 30 de mii de parohii. 11 ani mai târziu, în 1939, în toată Uniunea Sovietică mai rămăseseră doar 100 de parohii.

Prin comparație, în anul 1941, chiar înaintea invaziei fasciste, Liga Militanților Ateiști avea nu mai puțin de 96 de mii de birouri în toată Uniunea Sovietică.

În anul 1937, conform statisticilor NKVD,  au fost arestați 33.382 de ”slujitori ai cultului”, iar în 1938, sub acuza de ”contrarevoluție sectantă-bisericească”, au fost închise 13.438 de persoane. Rata condamnărilor la moarte, numite cu cinism ”măsura extremă a protecției sociale”,  era în 1937 de 44 la sută, iar în 1938, de 59 la sută. La 1 mai 1937, se stabilea ca obiectiv cincinal ”uitarea numelui lui Dumnezeu în tot teritoriul țării”.

Pentru Biserica Ortodoxă Rusă statul era departe de a fi un partener; era un adversar ce dorea, și asuma oficial această dorință, exterminarea credinței religioase. De aceea, era cumva de așteptat ca atitudinea Bisericii Ortodoxe ruse să fie cel puțin rezervată față de un război care, cel puțin la nivel propagandistic, se anunța a fi o ”cruciadă antibolșevică”.

De exemplu, pentru dictatorul român Ion Antonescu, intrarea României, țară majoritar ortodoxă, în război era înțeleasă, încă din ordinul său din 22 iunie 1941, ca „lupta drepturilor strămoșești și a Bisericii”, purtată împotriva ”jugului roșu al bolșevismului” și dusă pentru ”cinstirea Bisericii” și ”cu gândul țintă la Dumnezeu”. O retorică cruciată, de război sfânt.

Desigur, această retorică s-a dovedit relativ repede una falsă. Armatele Axei au comis aproape imediat după invazie un val de atrocități în teritoriile ocupate, care au decredibilizat repede orice efort propagandistic în rândurile populației aflate sub ocupație.  Ea însă va păstra o oareșce credibilitate în rândul populațiilor din țările cu regimuri fasciste, chiar și acum, la peste 70 de ani de la eveniment, grupări neofasciste folosind încă argumente care țin de logica războiului sfânt, pentru a justifica invazia din al doilea război mondial.

Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă rusă nu a cedat niciun moment iluziei că invadatorul ar putea fi un eliberator și un restaurator al Rusiei pre-sovietice. 

Atacului fascist să i se răspundă prin respectarea legilor sfinte ale dragostei de țară

Biserica Ortodoxă rusă, martirizată de guvernul sovietic, reacționează contra invadatorului fascist încă din primele ore ale războiului. Întâia pastorală a mitropolitului Moscovei și locțiitorul scaunului patriarhal, Serghei, a fost scrisă chiar pe 22 iunie, cu 12 zile înainte de discursul lui Stalin.

Pastorala mitropolitului, semnată doar de acesta (în acel moment în libertate se găseau doar 4 episcopi ortodocși, toți trecuți prin experiența închisorilor comuniste) condamnă cu fermitate invazia fascistă asupra Rusiei. Niciun moment în pastorală, Serghei nu face referire la Uniunea Sovietică ci folosește ca repere numele Rusiei și conceptele de stat și de patrie.

Atacul fascist este pus în contextul mai larg al istoriei Rusiei.  Atacul fascist este în continuarea ”timpurilor lui Batâi, ale cavalerilor teutoni, ale lui Carol suedezul, ale lui Napoleon”, identificați toți ca ”dușmani ai creștinismului ortodox”.

Atacului fascist trebuie să i se răspundă așa cum s-a răspuns și celorlalte atacuri, prin mobilizarea țării în apărarea patriei, prin reafirmarea respectării ”legilor sfinte ale dragostei de țară”. Numele sfinților Alexandr Nevsky, Dimitrie Donskoi și eroilor legendari ruși Ilya Murometz, Dobrâni Nikitici și Alioșa Popovici, sunt invocate ca exemple demne de urmat.

Biserica, spune mitropolitul, ”a împărtășit întotdeauna soarta poporului (....) și nici de data aceasta nu-și va lăsa în părăsire poporul. De aceea Biserica binecuvântează cu binecuvântare cerească, și aceste biruințe ce vor să fie.”

Cele două intervenții, a mitropolitului Serghei, semnată pe 22 iunie, și cea a lui Stalin, din 2 iulie, pot fi citite și în paralel. Ele ating câteva puncte comune: atacul fascist este cu atât mai odios cu cât este încălcarea unor acorduri de pace (iar Stalin face explicit referire la pactul Ribbentrop - Molotov), trebuie citit în linia istoriei Rusiei, ca încă un atac ce trebuie respins și pentru respingerea lui este nevoie de mobilizarea întregii populații. Aceste idei apar puternic subliniate în ambele discursuri.

Mesajul mitropolitului Serghei este urmat, pe 25 iulie 1941, de o pastorală a mitropolitului Alexei al Leningradului, al doilea ierarh din ierarhia în libertate a Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta urmează, în linii mari, ideile menționate în pastorala mitropolitului Serghei.

***

Însă Biserica Ortodoxă Rusă nu se angajează doar la nivel de discurs mobilizator în efortul de război.  Cel mai  dificil pas este legat de chestiunea complexă a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, unde o schismă își proclamase autocefalia încă din primii ani de după revoluția din octombrie, schismă care a cunoscut o puternică susținere din partea mai întâi a Poloniei, iar apoi, după începerea războiului, din partea ocupantului german.

O chestiune care va preocupa, după cum reiese din pastorale și circulare, ierarhia ortodoxă rusă este cazul episcopului Policarp Sikorski, ucrainian, activ în Polonia și, după anexarea estului Poloniei de către Uniunea Sovietică, integrat în Sinodul Bisericii Ortodoxe ruse.

© Sputnik / Kazimir Lishko

Situații similare s-au întâlnit și cu alți ierarhi ortodocși ce fuseseră afiliați Sinodului Bisericii Ortodoxe ruse, dar care, după începerea războiului, s-au alăturat propagandistic efortului de război al Axei.

Acesta, odată cu invadarea Uniunii Sovietice, a ales susținerea deschisă a Germaniei naziste, devenind un element important pentru propaganda fascistă în rândul credincioșilor ortodocși, tocmai datorită statutului său de membru al Sinodului rus.  Condamnarea și caterisirea sa reprezintă, deducem din documentele emise de ierarhii ruși, o preocupare importantă.

Un soi de armistițiu între Biserica Ortodoxă Rusă și puterea sovietică

Un alt demers al Bisericii Ortodoxe Ruse este reprezentat de efortul financiar pentru susținerea armatei sovietice.  Ierarhii ortodocși vor canaliza acest efort pentru finanțarea unei coloane blindate, ce urma să poarte numele lui Dimitrie Donskoi, cneazul moscovit care, în secolul al XIV-lea, obține primele victorii împotriva tătarilor și pune bazele eliberării Rusiei.

Acest uriaș efort financiar, în bani, aur și argint (obținut din podoabe ale bisericilor) este menționat în oficiosul sovietic Pravda, care notează și schimburile de telegrame dintre ierarhii ortodocși ruși și Iosif Visarionovici Stalin. Telegramele ierarhilor sunt consistente și elogioase. Răspunsurile lui Stalin scurte, politicoase dar reci, probabil pentru a evita interpretări prea favorabile față de lumea ortodoxă. Puterea sovietică rămâne loială comunismului: intrinsec ateist și anti-religios.

Cu toate acestea, este tot mai evident că apare un soi de armistițiu între Biserica Ortodoxă Rusă și puterea sovietică. Activitățile Ligii Militanților Ateiști se reduc, presa și materialele de propagandă ateistă nu se mai publică, invocându-se ca argument oficial lipsa hârtiei și nevoile de război. În același timp, dacă la 22 iunie 1941 doar patru ierarhi ortodocși mai erau în libertate pe cuprinsul Uniunii Sovietice, pe 22 septembrie 1942 Sinodul din Rusia al Bisericii Ortodoxe număra deja 13 ierarhi în libertate, cum vedem după semnăturile unui document de condamnare a unor episcopi colaboraționiști.

Lucrurile vor evolua pozitiv pentru Biserica Ortodoxă Rusă în relația sa cu statul sovietic, ajungându-se la o întâlnire între primii trei ierarhi ortodocși și Iosif Stalin, în 5 septembrie 1943, în care liderul sovietic propune reocuparea scaunului de Patriarh al Moscovei, rămas vacant din 1924, după executarea patriarhului Tihon de către bolșevici, lucru care se va și întâmpla, 3 zile după, prin alegerea mitropolitului Serghei ca Patriarh.

Tot în urma acestei întâlniri, s-a permis redeschiderea seminarului și Academiei teologice din Moscova și s-au retrocedat Patriarhiei mai multe biserici și proprietăți, între care și celebra Lavră a Sfântului Serghei.  

Două mesaje privind România emise de Biserica Ortodoxă Rusă în timpul războiului

Două ultime documente asupra cărora aș vrea să mă opresc în timpul acestei prezentări sunt mesajul adresat de mitropoliții Serghei al Moscovei și Nicolae al Kievului, militarilor armatei române, pe 22 noiembrie 1942, și mesajul adresat de aceiași ierarhi ”păstorilor și păstoriților” din Biserica Ortodoxă Română, de pe data de 9 decembrie 1942.

Acestea sunt singurele mesaje cu privire la România emise de către Biserica Ortodoxă Rusă în timpul celui de-al doilea război mondial. Ele merită o atenție aparte.

De ce? Pentru că România este singura țară majoritar ortodoxă care s-a angajat de partea Axei în războiul contra Uniunii Sovietice. Bulgaria, și ea membră a Axei, nu a declarat război Uniunii Sovietice, contribuția sa de război de partea Germaniei naziste fiind în Balcani, în special contra Iugoslaviei și trupelor de partizani ce acționau în Balcanii ocupați de naziști.

România a fost însă o prezență importantă pe frontul de Est, trupele române mergând până la Stalingrad și Caucaz. Cum spuneam și la început, propaganda românească de război sublinia și dimensiunea religioasă a luptei contra Uniunii Sovietice: o luptă împotriva comunismului și dușmanilor credinței.

De aceea, cele două mesaje ale ierarhiei ortodoxe sunt de un particular interes. Ambele documente se adresează poporului român de confesiune creștin-ortodoxă și lipsește, deși poate era de așteptat, un mesaj transmis Patriarhiei Biserici Ortodoxe române. Aceasta poate și pentru că un dialog oficial ar fi fost considerat o cauză pierdută. Mesajul din decembrie atrage atenția că marile patriarhii ale lumii ortodoxe, alături chiar de  ierarhi bulgari, condamnaseră fascismul german. Lipsea, desigur, din motive evidente, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme.

De aceea mesajele se doresc a fi mai degrabă pastorale, subliniind caracterul de orfani ai credincioșilor creștin-ortodocși români, lipsiți de îndrumarea unor păstori vrednici și responsabili. Direcțiile mesajelor sunt următoarele:

1. Poporul român și poporul rus sunt frați de credință. De aceea nu este drept ca frații ortodocși să lupte între ei.

2. Noua ordine pe care fascismul vrea să o impună lumii este una anticreștină și păgână. Deci cu atât mai mare eroarea creștinilor ortodocși care se aliază cu ei.

3. Rusia a ajutat România (și se menționează aici războiul de independență de la 1877) și există un trecut istoric comun care trebuie valorificat tocmai pe linia frăției între popoarele român și rus.

4. România însăși este o victimă. Mai întâi pentru că este trimisă să lupte și să își vadă fiii murind într-un război care nu este al ei, apoi pentru că este spoliată economic de către Germania nazistă.

5. Războiul fiind nedrept, el nu are cum să fie câștigat de către fasciști - și românii, persistând să fie aliați ai acestora, se așează de partea greșită a istoriei.

Stilul este unul personal, cu multe referințe la atrocitățile comise de către trupele de ocupație fasciste, dar și la suferințele românilor în acest război. Autorii chiar sugerează că primele zile ale războiului, când armatele germană și română au intrat în Basarabia, bombardamentele germane au ucis români.

Această sugestie - ”Creștinii ortodocși români nu trebuie și nu pot să uite faptul că în primele zile ale războiului, hitleriștii au bombardat orașe românești, că au distrus biserici ortodoxe...” - este cu atât mai interesantă cu cât Biserica Ortodoxă Rusă își asumă o libertate față de  propaganda oficială sovietică, care vorbea despre o națiune moldovenească, diferită de cea românească, în Basarabia și Bucovina de Nord.

În sfârșit, lectura acestor documente publice, care ar putea apărea de importanță secundară, la o privire superficială, deschide nenumărate ipoteze de cercetare și căi de reflecție asupra unei perioade atât de dificile pentru lumea creștin-ortodoxă rusă, prinsă între ciocanul și secera comunismului ateist și baioneta invadatorului fascist.

Probabil, îndemnul lui Iisus Hristos din Evanghelie – ”Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” - poate sintetiza cel mai bine, eforturile Bisericii ruse în acele vremuri.

295
Tagurile:
România, Rusia, Război, BORu, BOR, Bogdan Duca

Загрузка...
Dolari americani

În timp ce românii privesc la scandaluri, s-a votat combinația imensă și dubioasă cu SUA!

967
Cea mai mare lovitură din ultimele decenii? Una dintre cele mai mari combinații și facilități pentru SUA s-a votat în Parlamentul României – și asta la adăpostul scandalurilor de zi cu zi

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. În timp ce românii sunt ținuți în priză de felurite scandaluri – cu educația sexuală, cu moțiuni fără șanse, cu bătălii în ligheanul PNL sau cu șobolanii ”Madamei Fă”, în parlament s-a votat ”acordul România SUA pentru modernizarea Centralei Nucleare de la Cernavodă”.

”Să vedem cum va fi "investiția" de la Cernavodă - să zicem mersi, dacă americanii vor face măcar un KFC acolo”, comenta jurnalistul de investigații Mirel Curea în octombrie 2020, când România accepta să împrumute o sumă uriașă de la SUA… pentru ca tot o firmă americană să preia, fără licitație, construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

Ei bine, vestea bombă e că, în timp ce românii sunt amețiți cu tot felul de scandaluri, în parlament s-a votat ”parteneriatul” bazat pe uriașul împrumut de 8 miliarde euro!

”Am votat astăzi, la Senat, cameră decizională, acordul istoric încheiat între România și Statele Unite ale Americii pentru modernizarea Centralei Nucleare de la Cernavodă!”, anunță Alina Gorghiu, neuitând nici osanalele pentru lider: ”Personajul-cheie din spatele acestei reușite a fost Președintele Iohannis, cel care a pus bazele acestui acord, în 2017, la întâlnirea cu Donald Trump de la Casa Albă”.

Și, evident, liberala ridică în slăvi și ”parteneriatul strategic”: ”Acordul este expresia concretă a importanței parteneriatului nostru strategic cu SUA și a angajamentului pentru securitate energetică în Europa”.

Continuând în același stil al propagandei, senatoarea spune că ”este un proiect în valoare de 8 miliarde de euro, care va implementa cele mai înalte standarde de securitate energetică, va determina creștere economică și va crea numeroase locuri de muncă!”.

Noi îi spunem ”pușchea pe limbă”… să nu cumva să rămână… doar în fază de proiect, ca multe altele ”realizate” în cei 31 de ani.

Cert este că preluarea lucrărilor de către americani s-a făcut în totală sfidare a regulilor competiției, constructorul chinez, de mare anvergură și experiență în domeniu, fiind eliminat pe criterii ”strategice”.

Tot pe aceleași criterii a fost ales constructorul american, la fel a primit o parte de proiectare și o întreprindere franceză, ca să fie împăcat atentul Macron – cât despre împrumutul uriaș nimeni nu spune cine a împuternicit pe cine să negocieze cu banca americană și în ce marjă de condiții!

Când e vorba de SUA nu se discută nimic – e ”strategic”.

***

Reamintim că firme și personaje din SUA controlează Fondul proprietatea, care la rândul său are un cuvânt decisiv la Nuclearelectrica. De asemenea, CN Nuclearelectrica e condusă de un personaj controversat, venit tot din SUA, unde prestat studii la fel de controversate… precum premierul Cîțu.

967
Tagurile:
Bani, SUA, centrală nucleară, Cernavodă, NuclearElectrica

Загрузка...
Valeri Kuzmin

Ambasadorul Kuzmin: “Rusia ține minte tot!”

0
(reînnoit 19:32 24.06.2021)
Ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin: ”Din păcate, multe speranțe legate de semnarea Tratatului din 2003 nu au fost împlinite nici până în ziua de astăzi”

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik. Continuăm publicarea alocuțiunilor de la cea de-a treia Ediție a Conferinței științifice internaționale ”22 IUNIE 1941 în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și 23 August 1944 în istoria relațiilor ruso-române” – eveniment derulat sub înaltul patronaj al Excelenței Sale Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România.

Prezentăm azi alocuțiunea amfitrionului manifestării, ambasadorul Federației Ruse, Valery Kuzmin, redând mai multe idei principale, așa cum au fost ele consemnate de publicația ”Vești din Rusia”, condusă ce moderatorul Conferinței, reputatul ziarist rus Vyaceslav Samoșkin, cel mai vechi corespondent străin în România.

Referindu-se la faptul că manifestarea se desfășoară într-o zi cu semnificație aparte, 22 iunie, ambasadorul a adus aminte că, exact cu 80 de ani în urmă, a început Marele Război pentru Apărarea Patriei – ”cea mai importantă etapă a celei mai cumplite, până acum, tragedii din istoria omenirii”.

În Federația Rusă, ea este marcată ca Ziua Memoriei și Durerii, a spus ambasadorul Valery Kuzmin, subliniind că ”practic, în istoria fiecărei familii ruse, războiul a lăsat urme grele, de neșters”.

”În total, pentru Victorie și-au dat viața, în total, 27 de milioane de cetățeni ai URSS, dintre care majoritatea trăiau pe teritoriile Federației Ruse – pe fronturi și în spatele liniilor inamice, în detașamente de partizani”, a spus Kuzmin, arătând că ”Mai mult de jumătate din acest număr uriaș au fost civilii, care au murit de foame în Leningradul asediat, în timpul bombardamentelor și atacurilor asupra localităților, de epuizare în lagărele de muncă și a muncii silnice în teritoriile ocupate”.

Și, ca o supremă tragedie, ”Zeci de milioane de copii nu au văzut lumina zilei”, a punctat Kuzmin.

În total dispreț față de această tragedie, în ultimul timp, în Occident, ”răsună tot mai vocal vocile forțelor revanșarde, al cărui obiectiv este acela de a discredita eroismul nemuritor a milioane de reprezentanți ai popoarelor URSS - de fapt, a tuturor celor care au luptat, pe Pământ, împotriva fascismului și a nazismului”, spune Kuzmin.

”Scopul principal al falsificatorilor istoriei este de a minimaliza și, dacă este posibil, de a nega în totalitate rolul decisiv al Armatei Roșii și al Uniunii Sovietice în obținerea Victoriei asupra răului absolut al nazismului, intrat în istoria omenirii prin crime nemaivăzute: nimicirea a milioane de oameni, inclusiv a unor popoare întregi - ceea ce în dreptul internațional contemporan este calificat drept genocid”, arată ambasadorul rus.

Valery Kuzmin declară ferm: ”Nu poate exista o justificare rațională pentru acest gen de revizuire a hotărârilor Tribunalului de la Nürnberg, din 1946, recunoscute ca norme de drept internațional, deși, în acele vremuri, datorită lipsei unei definiții juridice necesare, ele au fost definite drept ”crime de război și crime împotriva umanității”„.

De aceea, ambasadorul consideră că ”sunt de un cinism suprem afirmațiile referitoare la responsabilitatea egală a URSS și a Germaniei hitleriste pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial”.

”Spre marele nostru regret, printr-o astfel de faptă rușinoasă s-a evidențiat Parlamentul European în rezoluția lui din 2019”, spune Kuzmin, arătând că ”obiectivul evident al acestui gen de eforturi este ca, în condiții de declin al forței cumulate a Occidentului istoric, să fie cât mai mult îndepărtată perspectiva pierderii pozițiilor geopolitice dominante”.

În același timp, uriașul arsenal al mijloacelor occidentale ”de dezinformare în masă” a fost ”mobilizat pentru a demoniza actuala Rusie democratică, pentru a împărți lumea după noi linii de delimitare artificial trasate între așa-numitele democrații și autocrații”, subliniază Kuzmin.

De partea rusă, zilele trecute, Duma de Stat a adoptat, în a treia lectură, un proiect de lege de modificare a legii privind ”Eternizarea Victoriei poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941-1945”, punctează Kuzmin, evidențiind că legii poate fi evaluat chiar după titlul ei: ”Interdicția de a pune public semnul egalității între scopul și acțiunile Uniunii Sovietice cu cele ale Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial”.

Trecând la ziua de 23 august 1944, Kuzmin spune că ”în urma unei lovituri de stat, la București a fost înlăturat dictatorul Ion Antonescu și, curând după aceea, armata română s-a alăturat Armatei Roșii, pentru ca, umăr la umăr, să continue eliberarea României, după care și a Europei Centrale și de Est”.

”Rusia ține minte acest lucru și îl prețuiește”, declară ambasadorul Kuzmin, subliniind că, drept urmare, ”a fost restabilită integritatea teritorială a României (nordul Transilvaniei), după care Bucureștiul a semnat Tratatul de Pace cu Puterile Aliate”.

Și, un alt fapt istoric – care nu se dorește a fi cunoscut de noile generații din România, ”ulterior, URSS a redus substanțial suma despăgubirilor pentru enormele daune aduse de armata română țării noastre”.

Pe de altă parte, Kuzmin punctează: ”Rusia ține minte și faptul că, la 22 iunie 1941, cei peste o jumătate de milion de soldați ai armatei române au intrat în al Doilea Război Mondial de partea Germaniei hitleriste”.

Ambasador rus consideră că, în fapt, ”poporul român a devenit, în același timp, și victimă și participant involuntar la crimele regimului dictatorial, ale cărui aventuri militare s-au încheiat cu rușinoasa înfrângere de la Stalingrad”.

23 august 1944 a devenit ”un eveniment determinant, ce a permis, apoi, să fie întoarsă pentru totdeauna această pagină neagră din istoria relațiilor ruso-române” iar o bună dovadă în acest sens o constituie „îndeplinirea cu succes a acordului interguvernamental privind statutul mormintelor militare de pe teritoriile țărilor noastre, din 2005”.

În acest sens, ambasadorul a subliniat că ediția din acest an a Conferinței științifice internaționale ”își propune să extragă experiența pozitivă din evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial, pentru edificarea pe viitor a relațiilor ruso-române”.

”O temelie politică solidă a fost pusă, în acest scop, în 2003, prin Tratatul privind relațiile de prietenie și colaborare dintre țările noastre, semnat chiar atunci când a fost luată decizia de aderare a României la NATO și la Uniunea Europeană”, spune Kuzmin, menționând însă că ”din păcate, multe speranțe legate de semnarea Tratatului din 2003 nu au fost realizate nici până în ziua de astăzi”.

În fine, în privința adevăratei istorii și importanțe a celor petrecute după 22 iunie 1941 și până la marea Victorie, ”în țara noastră, la nivel de stat, se depun eforturi consecvente pentru păstrarea adevăratei memorii istorice despre Marele Război pentru Apărarea Patriei, despre eroii și victimele lui”, subliniază Valery Kuzmin.

”Recidivele ideologiei neonaziste sunt suprimate în conformitate cu legislația în vigoare; nu veți întâlni străzi cu numele unor criminali de război și ale complicilor lor, condamnați la Nürnberg sau pe parcursul altor procese ținute în perioada postbelică; și cu atât mai mult, nu veți vedea statuile sau busturile lor”, atrage atenția ambasadorul rus.

De asemenea, el a subliniat că în Rusia ”sunt excluse, practic, manifestările de antisemitism și, în general, de discriminare sau ură interetnică, iar cei care se fac vinovați de un asemenea comportament sunt deferiți justiției”.

”Încercările de reabilitare a naziștilor și a complicilor lor sunt supuse unei ample condamnări publice, iar instanțele de judecată apără onoarea și demnitatea veteranilor”, spune Kuzmin.

În acest sens, mișcarea de masă ”Regimentul Nemuritor” a devenit ”un monument popular unic al comemorării eroilor de război” – și la care participă și personalități din alte state, care au luptat alături de Armata Roșie.

Reamintim că președintele sârb Aleksandar Vucic și fostul premier izraelian Benjamin Netanyahu au participat alături de președintele Vladimir Putin la marșul ”Regimentului Nemuritor”, purtând fotografii ale rudelor lor care au luptat împotriva naziștilor.

În încheierea alocuțiunii sale, ambasadorul Valery Kuzmin și-a exprimat convingerea că, prin comunicările prezentate la Conferință, se vor expune și transmite ”idei și propuneri constructive, care vor permite însănătoșirea semnificativă a relațiilor ruso-române interstatale cu ajutorul eliminării tuturor formelor de fobii și prejudecăți istorice”.

0
Tagurile:
Valeri Kuzmin, Valery Kuzmin
Тема:
Relațiile româno-ruse
Tematic
Valery Kuzmin, lecție de comportament corect dată ambasadorilor occidentali
Iulian Chifu, făcut praf după obrăznicia față de ambasadorul Kuzmin
Dezbatere excepțională despre România și Rusia: Mădălin Ionescu în dialog cu Valery Kuzmin
Valery Kuzmin, despre deosebirile dintre Sputnik V și alte vaccinuri – cifre concrete
VIDEO: Conferință de presă a ambasadorului Rusiei la București, Valery Kuzmin

Загрузка...