Vladimir Putin și Aleksandr Zaldostanov

Andrian Fabian: ”Aleksandr Zaldostanov, om cu o personalitate și energie fantastică”

645
(reînnoit 14:50 01.06.2021)
Coordonatorul Ruskie Motoțiclistî International din România a explicat, în cadrul interviului pentru Agenția de Presă Sputnik, cum a ajuns să conducă această organizație. Ce spune despre Vladimir Putin.

BUCUREȘTI, 1 iun – Sputnik. Ce este ”Ruskie Motoțiclistî International” și care sunt obiectivele acestei organizații? Iată câteva întrebări la care coordonatorul organizației, Andrian Fabian, a vorbit, pe larg, în cadrul primei părți a interviului acordat în exclusivitate Agenției de Presă Sputnik.

Astăzi, vă prezentăm cea de-a doua parte a acestui interviu, din care vei afla amănunte extrem de interesante despre momentul în care Andrian Fabian a luat legătură, prima dată, cu organizația ”Lupii noștri” din Federația Rusă. De asemenea, Andrian Fabian îi face președintelui rus, Vladimir Putin, o extraordinară descriere, subliniind unicitatea liderului de la Kremlin, dar și dragostea pe care o poartă poporului său.

Alți motocicliști v-au privit la început cu suspiciune? Întreb pentru că ați folosit cuvântul ”suspiciune”. După ce v-au înțeles, au luat decizia să se alăture Ruskie Motoțiclistî International din România?

E o întrebare foarte interesantă. În principiu, motocicliștii sunt priviți cu o oarecare reticență. În lumea moto, noi suntem deosebiți, deoarece noi suntem foarte religioși. Noi suntem oameni care credem în religia creștin-ortodoxă. În viziunea noastră, familia și religia sunt cele mai importante lucruri. În general, motocicliștii sunt oameni liberi, cu un spirit liber, oameni puternici, dar, în general, nu sunt foarte aproape de religie. În general vorbind… Noi suntem. Ei, într-adevăr, ne privesc pe noi cu interes și ne întreabă întotdeauna cum de noi, ca și organizație, suntem atât de aproape de religie și de biserică. E un lucru foarte interesant. De aceea, eu m-am alăturat acestei organizații.

Cum a fost?

Prima dată când am luat contact cu frații noștri mai mari din ”Lupii Nopții” a fost la Moscova. Eram într-o călătorie turistică și i-am văzut pe ei acolo. Am văzut că poartă cruci ortodoxe, ceea ce m-a atras foarte foarte mult. Am întrebat de ce le poartă și mi-au spus. Am zis: ”Domle, acesta este clubul, asta este organizația din care fac parte”. După care l-am cunoscut pe Aleksandr Zaldostanov, chirurg, președintele nostru, un om cu o personalitate și o energie absolut fantastice. Cum am mai spus, nu ai cum să nu urmezi un așa om.

Ce reprezintă pentru dumeavoastră Vladimir Putin? 

Pentru mine, Vladimir Putin reprezintă chintesența unui adevărat bărbat de stat, un adevărat lider. Vorbind despre Vladimir Putin, mă simt mai mult decât onorat și, fără falsă modestie, mi se pare că, practic, nu merit această onoare. Sincer vă spun, fiindcă, petnru mine, Vladimir Putin este un om absolut special, absolut deosebit, un om cu foarte mare empatie, dar această empatie este coroborată cu sportivitatea lui, cu faptul că își iubește poporul, își iubește națiunea și este un om foarte-foarte echilibrat.

Lucrul acesta se și vede. Dacă nu ar fi fost echilibrat, probabil că soarta noastră, a lumii, ar fi fost diferită.

Se pot reînnoda relațiile dintre motocicliștii din Federația Rusă și cei din Uniunea Euopeană? Ați avut semnale în acest sens?

Andrian Fabian si Aleksandr Zaldostanov
© Photo : Arhivă personală Aleksandr Zaldostanov
Andrian Fabian si Aleksandr Zaldostanov

Sigur că da! Acesta este și dezideratul nostru. Noi pentru asta milităm. Eu am fost de mai multe ori în Federația Rusă. Am parcurs mii de kilometri prin Federația Rusă. Am văzut că toți oamenii de acolo, indiferent dacă eu le spuneam că sunt din Uniunea Europeană, sunt român – că știți, noi am avut o istorie să spun așa… comună, tumultuoasă – am fost priviți întotdeauna cu bunăvoință. Întotdeauna oamenii ne-au ajutat, au fost deschiși, au vorbit frumos.

În Crimeea, cred că m-au abordat aproape 10 persoane rugându-mă să le găsesc mormintele înaintașilor lor, căzuți pe frontul din România. Oamenii aceia au pierdut membri au familiilor lor în războiul pe care l-am avut ori împreună, ori unii împotriva celorlalți. Independent de acest lucru, oamenii au fost deschiși, m-au rugat dacă aș putea să-i ajut să găsească mormintele rudelor căzute.

Noi asta vrem să arătăm celorlalți, celor suspicioși, cum ziceam anterior, că lucrurile, la nivel de națiune, la nivel de oameni de rând, sunt… se pot reînnoda relațiile, se pot reînnoda chiar prietenii, că oamenii din Federația Rusă sunt oameni deschiși, binevoitori, oameni cu care te poți înțelege în orice fel de situație.

În ultima parte a interviului veți afla cum a perceput coordonatorul Ruskie Motoțiclistî International din România sufletul rus, dar și alte amănunte necunoscute publicului larg și extrem de interesante despre această organizație.

645
Tagurile:
Aleksandr Zaldostanov, Andrian Fabian
Тема:
Relațiile româno-ruse (294)
Bogdan Duca

Bogdan Duca, o lucrare de referință: Biserica Ortodoxă Rusă în război

20
Un referat de excepție, cu date inedite pentru publicul român: ”1941: bisericile în război. Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Rusă în al Doilea Război Mondial”

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. Așa cum am anunțat ieri, începem publicarea lucrărilor prezentate la cea de-a treia Ediție a Conferinței științifice internaționale ”22 IUNIE 1941 în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și 23 August 1944 în istoria relațiilor ruso-române” – eveniment derulat sub înaltul patronaj al Excelenței Sale Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România.

Prima lucrare este cea realizată de dr. Bogdan Alexandru Duca, preşedintele Centrului Issachar. Teolog, politolog și istoric, Bogdan Duca face o incursiune într-una dintre cele mai dramatice perioade a Bisericii Ortodoxe Ruse – poate chiar cei mai dificili ani ai existenței sacrei instituții.

Veți citi date necunoscute publicului român, care ilustrează credința neabătută a slujitorilor Domnului, greu încercați în primele decenii comuniste – și cum exemplul lor de dăruire pentru popor și patrie avea să învingă un sistem propagandistic menit să desființeze credința rușilor în Dumnezeu, pentru a o înlocui ”ateismul revoluționar”.

”Biserica a împărtășit întotdeauna soarta poporului (....) și nici de data aceasta nu-și va lăsa în părăsire poporul”, acesta a fost ”crezul” Bisericii Ortodoxe Ruse în Marele Război pentru Apărarea Patriei, în care Biserica a binecuvântat ”cu binecuvântare cerească, și aceste biruințe ce vor să fie” – după cum veți citi că a spus mitropolitul Serghei, personaj central al fragmentului de istorie și credință relatat de Bogdan Duca.

Menționez că intertitlurile îmi aparțin – fiind introduse pentru ușurarea citirii unui text amplu.

1941: bisericile în război. Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Rusă în al Doilea Război Mondial

În anul 1950,  editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române publica volumul ”Biserica Ortodoxă rusă și războiul pentru apărarea patriei”, o culegere de pastorale, circulare și hotărâri bisericești adoptate de către Biserica Ortodoxă rusă în legătură directă cu cel de-al doilea război mondial. Volumul cuprinde trei tipuri de documente: pastorale către credincioșii Bisericii Ortodoxe Ruse, pastorale către creștinii (ortodocși) din alte țări între care și România, precum și schimburi de telegrame din 1942 și 1943, între conducerea Bisericii Ortodoxe ruse și Stalin.

Acest volum este un bun prilej pentru ochiul istoricului din contemporaneitate pentru a arunca o privire nu doar asupra felului în care Biserica Ortodoxă Rusă s-a raportat încă din prima zi la conflictul mondial ci, la o privire secundă, poate încerca să observe și caracteristicile discursului pastoral ortodox în perioada aceea deosebit de complexă, a comunismului stalinist.

În această prezentare ne vom opri la doar câteva documente din această culegere.

Pentru Biserica Ortodoxă Rusă statul era un adversar ce dorea exterminarea credinței

Contextul era departe de a fi unul favorabil Bisericii Ortodoxe ruse.  Pe plan intern,  perioada de după revoluția bolșevică a fost o perioadă a persecuțiilor crâncene contra Bisericii Ortodoxe ruse și vieții religioase în general, dublată de un efort de propagare a ideologiei ateiste.

Încă din primele zile ale revoluției comuniste a început închiderea mânăstirilor și bisericilor parohiale - însă efortul de lichidare a Bisericii Ortodoxe ruse a fost mai accentuat în anii 30. Dacă în anul 1917 existau peste 60 de mii de parohii ortodoxe, în anul 1928 lăcașurile de cult fuseseră înjumătățite, funcționând un pic peste 30 de mii de parohii. 11 ani mai târziu, în 1939, în toată Uniunea Sovietică mai rămăseseră doar 100 de parohii.

Prin comparație, în anul 1941, chiar înaintea invaziei fasciste, Liga Militanților Ateiști avea nu mai puțin de 96 de mii de birouri în toată Uniunea Sovietică.

În anul 1937, conform statisticilor NKVD,  au fost arestați 33.382 de ”slujitori ai cultului”, iar în 1938, sub acuza de ”contrarevoluție sectantă-bisericească”, au fost închise 13.438 de persoane. Rata condamnărilor la moarte, numite cu cinism ”măsura extremă a protecției sociale”,  era în 1937 de 44 la sută, iar în 1938, de 59 la sută. La 1 mai 1937, se stabilea ca obiectiv cincinal ”uitarea numelui lui Dumnezeu în tot teritoriul țării”.

Pentru Biserica Ortodoxă Rusă statul era departe de a fi un partener; era un adversar ce dorea, și asuma oficial această dorință, exterminarea credinței religioase. De aceea, era cumva de așteptat ca atitudinea Bisericii Ortodoxe ruse să fie cel puțin rezervată față de un război care, cel puțin la nivel propagandistic, se anunța a fi o ”cruciadă antibolșevică”.

De exemplu, pentru dictatorul român Ion Antonescu, intrarea României, țară majoritar ortodoxă, în război era înțeleasă, încă din ordinul său din 22 iunie 1941, ca „lupta drepturilor strămoșești și a Bisericii”, purtată împotriva ”jugului roșu al bolșevismului” și dusă pentru ”cinstirea Bisericii” și ”cu gândul țintă la Dumnezeu”. O retorică cruciată, de război sfânt.

Desigur, această retorică s-a dovedit relativ repede una falsă. Armatele Axei au comis aproape imediat după invazie un val de atrocități în teritoriile ocupate, care au decredibilizat repede orice efort propagandistic în rândurile populației aflate sub ocupație.  Ea însă va păstra o oareșce credibilitate în rândul populațiilor din țările cu regimuri fasciste, chiar și acum, la peste 70 de ani de la eveniment, grupări neofasciste folosind încă argumente care țin de logica războiului sfânt, pentru a justifica invazia din al doilea război mondial.

Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă rusă nu a cedat niciun moment iluziei că invadatorul ar putea fi un eliberator și un restaurator al Rusiei pre-sovietice. 

Atacului fascist să i se răspundă prin respectarea legilor sfinte ale dragostei de țară

Biserica Ortodoxă rusă, martirizată de guvernul sovietic, reacționează contra invadatorului fascist încă din primele ore ale războiului. Întâia pastorală a mitropolitului Moscovei și locțiitorul scaunului patriarhal, Serghei, a fost scrisă chiar pe 22 iunie, cu 12 zile înainte de discursul lui Stalin.

Pastorala mitropolitului, semnată doar de acesta (în acel moment în libertate se găseau doar 4 episcopi ortodocși, toți trecuți prin experiența închisorilor comuniste) condamnă cu fermitate invazia fascistă asupra Rusiei. Niciun moment în pastorală, Serghei nu face referire la Uniunea Sovietică ci folosește ca repere numele Rusiei și conceptele de stat și de patrie.

Atacul fascist este pus în contextul mai larg al istoriei Rusiei.  Atacul fascist este în continuarea ”timpurilor lui Batâi, ale cavalerilor teutoni, ale lui Carol suedezul, ale lui Napoleon”, identificați toți ca ”dușmani ai creștinismului ortodox”.

Atacului fascist trebuie să i se răspundă așa cum s-a răspuns și celorlalte atacuri, prin mobilizarea țării în apărarea patriei, prin reafirmarea respectării ”legilor sfinte ale dragostei de țară”. Numele sfinților Alexandr Nevsky, Dimitrie Donskoi și eroilor legendari ruși Ilya Murometz, Dobrâni Nikitici și Alioșa Popovici, sunt invocate ca exemple demne de urmat.

Biserica, spune mitropolitul, ”a împărtășit întotdeauna soarta poporului (....) și nici de data aceasta nu-și va lăsa în părăsire poporul. De aceea Biserica binecuvântează cu binecuvântare cerească, și aceste biruințe ce vor să fie.”

Cele două intervenții, a mitropolitului Serghei, semnată pe 22 iunie, și cea a lui Stalin, din 2 iulie, pot fi citite și în paralel. Ele ating câteva puncte comune: atacul fascist este cu atât mai odios cu cât este încălcarea unor acorduri de pace (iar Stalin face explicit referire la pactul Ribbentrop - Molotov), trebuie citit în linia istoriei Rusiei, ca încă un atac ce trebuie respins și pentru respingerea lui este nevoie de mobilizarea întregii populații. Aceste idei apar puternic subliniate în ambele discursuri.

Mesajul mitropolitului Serghei este urmat, pe 25 iulie 1941, de o pastorală a mitropolitului Alexei al Leningradului, al doilea ierarh din ierarhia în libertate a Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta urmează, în linii mari, ideile menționate în pastorala mitropolitului Serghei.

***

Însă Biserica Ortodoxă Rusă nu se angajează doar la nivel de discurs mobilizator în efortul de război.  Cel mai  dificil pas este legat de chestiunea complexă a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, unde o schismă își proclamase autocefalia încă din primii ani de după revoluția din octombrie, schismă care a cunoscut o puternică susținere din partea mai întâi a Poloniei, iar apoi, după începerea războiului, din partea ocupantului german.

O chestiune care va preocupa, după cum reiese din pastorale și circulare, ierarhia ortodoxă rusă este cazul episcopului Policarp Sikorski, ucrainian, activ în Polonia și, după anexarea estului Poloniei de către Uniunea Sovietică, integrat în Sinodul Bisericii Ortodoxe ruse.

© Sputnik / Kazimir Lishko

Situații similare s-au întâlnit și cu alți ierarhi ortodocși ce fuseseră afiliați Sinodului Bisericii Ortodoxe ruse, dar care, după începerea războiului, s-au alăturat propagandistic efortului de război al Axei.

Acesta, odată cu invadarea Uniunii Sovietice, a ales susținerea deschisă a Germaniei naziste, devenind un element important pentru propaganda fascistă în rândul credincioșilor ortodocși, tocmai datorită statutului său de membru al Sinodului rus.  Condamnarea și caterisirea sa reprezintă, deducem din documentele emise de ierarhii ruși, o preocupare importantă.

Un soi de armistițiu între Biserica Ortodoxă Rusă și puterea sovietică

Un alt demers al Bisericii Ortodoxe Ruse este reprezentat de efortul financiar pentru susținerea armatei sovietice.  Ierarhii ortodocși vor canaliza acest efort pentru finanțarea unei coloane blindate, ce urma să poarte numele lui Dimitrie Donskoi, cneazul moscovit care, în secolul al XIV-lea, obține primele victorii împotriva tătarilor și pune bazele eliberării Rusiei.

Acest uriaș efort financiar, în bani, aur și argint (obținut din podoabe ale bisericilor) este menționat în oficiosul sovietic Pravda, care notează și schimburile de telegrame dintre ierarhii ortodocși ruși și Iosif Visarionovici Stalin. Telegramele ierarhilor sunt consistente și elogioase. Răspunsurile lui Stalin scurte, politicoase dar reci, probabil pentru a evita interpretări prea favorabile față de lumea ortodoxă. Puterea sovietică rămâne loială comunismului: intrinsec ateist și anti-religios.

Cu toate acestea, este tot mai evident că apare un soi de armistițiu între Biserica Ortodoxă Rusă și puterea sovietică. Activitățile Ligii Militanților Ateiști se reduc, presa și materialele de propagandă ateistă nu se mai publică, invocându-se ca argument oficial lipsa hârtiei și nevoile de război. În același timp, dacă la 22 iunie 1941 doar patru ierarhi ortodocși mai erau în libertate pe cuprinsul Uniunii Sovietice, pe 22 septembrie 1942 Sinodul din Rusia al Bisericii Ortodoxe număra deja 13 ierarhi în libertate, cum vedem după semnăturile unui document de condamnare a unor episcopi colaboraționiști.

Lucrurile vor evolua pozitiv pentru Biserica Ortodoxă Rusă în relația sa cu statul sovietic, ajungându-se la o întâlnire între primii trei ierarhi ortodocși și Iosif Stalin, în 5 septembrie 1943, în care liderul sovietic propune reocuparea scaunului de Patriarh al Moscovei, rămas vacant din 1924, după executarea patriarhului Tihon de către bolșevici, lucru care se va și întâmpla, 3 zile după, prin alegerea mitropolitului Serghei ca Patriarh.

Tot în urma acestei întâlniri, s-a permis redeschiderea seminarului și Academiei teologice din Moscova și s-au retrocedat Patriarhiei mai multe biserici și proprietăți, între care și celebra Lavră a Sfântului Serghei.  

Două mesaje privind România emise de Biserica Ortodoxă Rusă în timpul războiului

Două ultime documente asupra cărora aș vrea să mă opresc în timpul acestei prezentări sunt mesajul adresat de mitropoliții Serghei al Moscovei și Nicolae al Kievului, militarilor armatei române, pe 22 noiembrie 1942, și mesajul adresat de aceiași ierarhi ”păstorilor și păstoriților” din Biserica Ortodoxă Română, de pe data de 9 decembrie 1942.

Acestea sunt singurele mesaje cu privire la România emise de către Biserica Ortodoxă Rusă în timpul celui de-al doilea război mondial. Ele merită o atenție aparte.

De ce? Pentru că România este singura țară majoritar ortodoxă care s-a angajat de partea Axei în războiul contra Uniunii Sovietice. Bulgaria, și ea membră a Axei, nu a declarat război Uniunii Sovietice, contribuția sa de război de partea Germaniei naziste fiind în Balcani, în special contra Iugoslaviei și trupelor de partizani ce acționau în Balcanii ocupați de naziști.

România a fost însă o prezență importantă pe frontul de Est, trupele române mergând până la Stalingrad și Caucaz. Cum spuneam și la început, propaganda românească de război sublinia și dimensiunea religioasă a luptei contra Uniunii Sovietice: o luptă împotriva comunismului și dușmanilor credinței.

De aceea, cele două mesaje ale ierarhiei ortodoxe sunt de un particular interes. Ambele documente se adresează poporului român de confesiune creștin-ortodoxă și lipsește, deși poate era de așteptat, un mesaj transmis Patriarhiei Biserici Ortodoxe române. Aceasta poate și pentru că un dialog oficial ar fi fost considerat o cauză pierdută. Mesajul din decembrie atrage atenția că marile patriarhii ale lumii ortodoxe, alături chiar de  ierarhi bulgari, condamnaseră fascismul german. Lipsea, desigur, din motive evidente, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme.

De aceea mesajele se doresc a fi mai degrabă pastorale, subliniind caracterul de orfani ai credincioșilor creștin-ortodocși români, lipsiți de îndrumarea unor păstori vrednici și responsabili. Direcțiile mesajelor sunt următoarele:

1. Poporul român și poporul rus sunt frați de credință. De aceea nu este drept ca frații ortodocși să lupte între ei.

2. Noua ordine pe care fascismul vrea să o impună lumii este una anticreștină și păgână. Deci cu atât mai mare eroarea creștinilor ortodocși care se aliază cu ei.

3. Rusia a ajutat România (și se menționează aici războiul de independență de la 1877) și există un trecut istoric comun care trebuie valorificat tocmai pe linia frăției între popoarele român și rus.

4. România însăși este o victimă. Mai întâi pentru că este trimisă să lupte și să își vadă fiii murind într-un război care nu este al ei, apoi pentru că este spoliată economic de către Germania nazistă.

5. Războiul fiind nedrept, el nu are cum să fie câștigat de către fasciști - și românii, persistând să fie aliați ai acestora, se așează de partea greșită a istoriei.

Stilul este unul personal, cu multe referințe la atrocitățile comise de către trupele de ocupație fasciste, dar și la suferințele românilor în acest război. Autorii chiar sugerează că primele zile ale războiului, când armatele germană și română au intrat în Basarabia, bombardamentele germane au ucis români.

Această sugestie - ”Creștinii ortodocși români nu trebuie și nu pot să uite faptul că în primele zile ale războiului, hitleriștii au bombardat orașe românești, că au distrus biserici ortodoxe...” - este cu atât mai interesantă cu cât Biserica Ortodoxă Rusă își asumă o libertate față de  propaganda oficială sovietică, care vorbea despre o națiune moldovenească, diferită de cea românească, în Basarabia și Bucovina de Nord.

În sfârșit, lectura acestor documente publice, care ar putea apărea de importanță secundară, la o privire superficială, deschide nenumărate ipoteze de cercetare și căi de reflecție asupra unei perioade atât de dificile pentru lumea creștin-ortodoxă rusă, prinsă între ciocanul și secera comunismului ateist și baioneta invadatorului fascist.

Probabil, îndemnul lui Iisus Hristos din Evanghelie – ”Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” - poate sintetiza cel mai bine, eforturile Bisericii ruse în acele vremuri.

20
Tagurile:
România, Rusia, Război, BORu, BOR, Bogdan Duca

Загрузка...
Dolari americani

În timp ce românii privesc la scandaluri, s-a votat combinația imensă și dubioasă cu SUA!

525
Cea mai mare lovitură din ultimele decenii? Una dintre cele mai mari combinații și facilități pentru SUA s-a votat în Parlamentul României – și asta la adăpostul scandalurilor de zi cu zi

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. În timp ce românii sunt ținuți în priză de felurite scandaluri – cu educația sexuală, cu moțiuni fără șanse, cu bătălii în ligheanul PNL sau cu șobolanii ”Madamei Fă”, în parlament s-a votat ”acordul România SUA pentru modernizarea Centralei Nucleare de la Cernavodă”.

”Să vedem cum va fi "investiția" de la Cernavodă - să zicem mersi, dacă americanii vor face măcar un KFC acolo”, comenta jurnalistul de investigații Mirel Curea în octombrie 2020, când România accepta să împrumute o sumă uriașă de la SUA… pentru ca tot o firmă americană să preia, fără licitație, construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

Ei bine, vestea bombă e că, în timp ce românii sunt amețiți cu tot felul de scandaluri, în parlament s-a votat ”parteneriatul” bazat pe uriașul împrumut de 8 miliarde euro!

”Am votat astăzi, la Senat, cameră decizională, acordul istoric încheiat între România și Statele Unite ale Americii pentru modernizarea Centralei Nucleare de la Cernavodă!”, anunță Alina Gorghiu, neuitând nici osanalele pentru lider: ”Personajul-cheie din spatele acestei reușite a fost Președintele Iohannis, cel care a pus bazele acestui acord, în 2017, la întâlnirea cu Donald Trump de la Casa Albă”.

Și, evident, liberala ridică în slăvi și ”parteneriatul strategic”: ”Acordul este expresia concretă a importanței parteneriatului nostru strategic cu SUA și a angajamentului pentru securitate energetică în Europa”.

Continuând în același stil al propagandei, senatoarea spune că ”este un proiect în valoare de 8 miliarde de euro, care va implementa cele mai înalte standarde de securitate energetică, va determina creștere economică și va crea numeroase locuri de muncă!”.

Noi îi spunem ”pușchea pe limbă”… să nu cumva să rămână… doar în fază de proiect, ca multe altele ”realizate” în cei 31 de ani.

Cert este că preluarea lucrărilor de către americani s-a făcut în totală sfidare a regulilor competiției, constructorul chinez, de mare anvergură și experiență în domeniu, fiind eliminat pe criterii ”strategice”.

Tot pe aceleași criterii a fost ales constructorul american, la fel a primit o parte de proiectare și o întreprindere franceză, ca să fie împăcat atentul Macron – cât despre împrumutul uriaș nimeni nu spune cine a împuternicit pe cine să negocieze cu banca americană și în ce marjă de condiții!

Când e vorba de SUA nu se discută nimic – e ”strategic”.

***

Reamintim că firme și personaje din SUA controlează Fondul proprietatea, care la rândul său are un cuvânt decisiv la Nuclearelectrica. De asemenea, CN Nuclearelectrica e condusă de un personaj controversat, venit tot din SUA, unde prestat studii la fel de controversate… precum premierul Cîțu.

525
Tagurile:
Bani, SUA, centrală nucleară, Cernavodă, NuclearElectrica

Загрузка...