Aeronavă Ryanair pe aeroportul din Minsk

Incidentul din Belarus o capcană, dar și o acoperire pentru… sute de morți?

865
Așa zisa deturnare a avionului companiei irlandeze a generat un adevărat șoc în opinia publică, dar mai ales în rândul politicienilor de top din Europa, acoperind chiar la momentul oportun ecourile unui conflict sângeros

BUCUREȘTI, 25 mai – Sputnik. Avalanșa de atacuri la adresa autorităților din Belarus și cererile de sancțiuni nu au la bază nicio probă concretă privind ”deturnarea” avionului.

Ba chiar dovezile indică o intervenție corectă a Minsk-ului, în baza unor informații despre un pericol – și chiar implicarea unei organizații aflate până acum o săptămână pe buzele tuturor: Hamas.

Ei bine, Hamas, Gaza și Israel au ținut capul de afiș în ultimele săptămâni, printr-un conflict dur, soldat cu sute de morți, dintre care aproape 100 de copii – distrugeri și o tensionare a întregii planete.

Apoi, brusc, a dispărut totul! Și a apărut scandalul Belarus! 

Voi introduce aici comentariul unui cunoscut analist, Constantin Gheorghe, la baza inginer de aeronave, pasionat și informat în legătură cu tot ce înseamnă aeronautica.

Iată comentariul:

”Ajuns deasupra Belarusului, se anunță că avionul are o bombă la bord. Conform procedurilor, Belarusul ridică un avion, care asistă cursa de linie până la aterizare. Acolo, la Minsk, se face controlul avionul și al pasagerilor, și marele dizident, cu canal de știri pe Telegram, e săltat.

Nimeni nu spune că avionul a fost forțat de aviația din Belarus să aterizeze. Nimeni nu spune cine a declarat alerta cu bombă. Nimeni nu spune de ce ar fi făcut Lukașenko așa ceva, ce ar fi avut de câștigat”.

Dimpotrivă, Lukașenko are de pierdut – mai ales că presupusul disident arestat nici nu mai aveam legătură cu respectivul canal online – și asta de mai bine de un an.

Tânărul „ziarist” arestat are în schimb legătură cu un alt personaj dubios, aflat în siajul serviciilor americane – Franak Viacorka, tot din Belarus, omul însărcinat cu redeschiderea posturilor ”Europa liberă” și „Libertatea” din Europa de est. Tot același personaj de ocupă și de disidenta Tikhanovskaya.

Deci, Lukașenko avea numai de pierdut dintr-o asemenea operațiune – și probabil și Vladimir Putin la fel, pentru că era clar că atacurile Occidentului se vor răsfrânge și asupra lui.

”Senilul ăla de la Washington crede în continuare că poate pune presiune pe Rusia, în perspectiva summitului de luna viitoare, dacă va avea loc”, scrie analistul citat. ”Actul, extrem de bizar, și fără nicio miză, demonstrează că Lukașenko trebuie belit de virtuoasa Uniune Europeană, pentru că e dictator, iar Putin trebuie și el debarcat, pentru că-l sprijină pe președintele Belarusului”.

De aici întrebarea – a fost ”deturnarea” o regie, o capcană de fapt, pentru a-i băga într-un scandal pe Lukașenko și chiar pe Putin?

În fapt, ce puteau să facă autoritățile de la Minsk după primirea alertei cu bombă? Exact ce au făcut – să-i avertizeze pe cei din avion, să le asigure protecția aeriană (ceea ce au și făcut), pista de aterizare și să intervină cu mijloace tehnice specifice antitero. Ceea ce au și făcut dar… surpriză!

În loc de bombă… l-au găsit pe flăcăul de pe propria lor listă cu teroriști – nu de-ai Hamas! Ca atare, au făcut ce era normal – l-au luat pe sus. Între timp, „bomba umană” și-a făcut reclamă printre pasageri – „pe mine mă vor”, ”mă vor ucide” etc.

Ori, e clar că nu-i vor face nimic, decât reclamă, pentru că probabil va fi eliberat după câteva luni, timp în care va fi supravegheat… să nu pățească ceva!

Deci, o capcană? Așa pare, mai ales că mai apare un aspect: suspecta trecere în plan secund a declarațiilor piloților navei. Există afirmații diverse, cum că ar fi fost și o ceartă cu un pasager… Oare cine să fi fost?

Revin însă la aspectul trecerii atenției mondiale de la drama uriașă din Orient – la Belarus.

Păi, acum nu a murit nimeni și mai nimic nu e clar! Dar toți liderii euro țipă și se dau sancțiuni peste sancțiuni!

În cazul conflictului Israel contra Hamas, au murit sute de oameni, inclusiv mulți copii, e sesizat Tribunalul Penal Internațional pentru crime de război, este alertă maximă de terorism dar… nimic! Liderii euro… par aproape muți.

De exemplu, președintele Iohannis, iată ce a declarat azi: ”Avem două teme de mare actualitate: evoluția din Orientul Mijlociu, unde se pare că lucrurile încet, încet se liniștesc și avem, din păcate, situația avionului deturnat în Belarus, ceva nemaiîntâlnit, și este clar că trebuie să discutăm - să discutăm despre sancțiuni, despre investigații”.

Deci, sutele de victime, terorismul cu rachete și crimele de război sunt la capitolul ”lucrurile încet, încet se liniștesc” – dar avem ”situația avionului deturnat în Belarus, ceva nemaiîntâlnit, discutăm despre sancțiuni, despre investigații”.

Nebunie… sau ce?! De remarcat că în discursul președintelui României, cele două ”teme de mare actualitate” au fost plasate împreună – de ce?! – și după pandemie și… schimbările climatice!

Nu, personal, nu cred că e nebunie în cazul alăturării temelor Orient și Belarus. Cred că Belarus este o făcătură, o regie, menită să abată atenția de la Orient, de la „pacea” pe care cei implicați acolo vor să o încheie între ei, fără ca alții să bage de seamă cum se șterg cu buretele înțelegerilor pe sub masă… sute de victime.

Presa israeliană și unii analiști de acolo în acuză direct pe premierul Netanyahu că ar fi avut de câștigat politic din conflict. Culmea este că o parte din familia sa este din Belarus. De fapt, de acolo de trage cea mai proeminentă ramură a arborelui său genealogic, Nathan Mileikowsky, rabin, scriitor și activist politic sionist.

Să fie scandalul incidentul din Belarus – o capcană și, în același timp, o acoperire pentru… sute de morți din Israel și Gaza? Nu știu… Știu doar că opiniei publice i se abate ușor atenția – iar în al doilea rând că dubla măsura a liderilor UE este folosită jucând un teatru extrem de prost.

***

Aterizare de urgență a avionului la Minsk și arestarea lui Roman Protașevici, care se afla la bord, nu este prima de acest gen în istoria aviației aeriene.

Un incident similar de rang înalt a avut loc în 2013. Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) a pus la sol avionul președintelui bolivian Evo Morales la Viena, care se îndrepta spre Moscova, în legătură cu informații despre posibila prezență a lui Edward Snowden la bord. În același timp, autoritățile din Franța, Portugalia, Italia și Spania au refuzat zborul avionul prezidențial în spațiul lor aerian.

865
Tagurile:
Belarus
Река Днестр

Alarmant: Râul Nistru s-ar putea transforma într-un canal mort

299
(reînnoit 08:40 13.06.2021)
Situația râului Nistru se înrăutățește de la an la an. Tot mai multe specii din flora și fauna nistreană dispar, iar calitatea apei devine tot mai proastă. Care sunt cauzele.

CHIȘINĂU, 13 iun – Sputnik. Flora, fauna, inclusiv numărul speciilor din apele râului Nistru au fost grav afectate în ultimii ani. Cauza principală care are un impact semnificativ asupra debitelor, calității apei și diversității biologice ale Nistrului este Complexul Hidroenergetic Nistrean(CHN). Într-un studiu elaborat de o echipă de experți independenți la inițiativa Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, cu sprijinul Suediei și comandat de PNUD Moldova, sunt incluse câteva concluzii privind impactul social și de mediu al CHN asupra râului Nistru. Cum spuneam, construcția Complexului de către Ucraina a afectat în Republica Moldova atât calitatea apei, cât și habitatul natural al florei și faunei, precum și a redus numărul speciilor.

Potrivit studiului, debitele maxime s-au redus cu peste 30%. Acest lucru a dus la apariția efectului pulsatoriu, cunoscut cu numele de hydropeaking. Mai exact, este vorba de acel proces când nivelul apei din râu crește sau scade în funcție de deversările hidroenergetice. Specialiștii spun că, din cauza deversărilor hidrologice, s-au observat răcirea apei râului în perioada caldă și încălzirea în perioada rece a anului. Totodată, s-a redus nivelul de substanțe nutritive, nivelul de oxigen trece prin fluctuații semnificative, iar râul este supraaglomerat cu vegetație.

„Volumul mediu al apei în aval de CHN a scăzut cu peste 10% sau 800 de milioane de metri cubi, s-a modificat repartizarea sezonieră a scurgerii de apă, fiind înregistrate descreșteri de cca 6% în primăvară și creșteri vara și toamna, iar debitele maxime a apelor mari de primăvară au scăzut cu 38% în aval. Ca efect a funcționării barajului Novodnestrovsk, debitele maxime ale viiturilor pluviale s-au redus de două ori. După construcția CHN, debitele minime au crescut de două ori, fiind asigurate cele 100 m3/s stipulate în Regulamentul de exploatare, dar există și excepții. Efectul pulsatoriu este resimțit pe un sector de peste 130 de kilometri în aval, ca și schimbarea de regim termic”, precizează experții în studiu.

Autorii studiului remarcă faptul că temperaturile maxime ale apei sunt mai scăzute decât până la construcția Complexului Hidroenergetic Nistrean și sunt atinse nu în iunie-august, ci în august-septembrie. În sezonul rece, în aval de hidrocentrală temperatura este mai ridicată decât cea normală cu până la 5 grade și mai scăzută cu 7,5 grade în sezonul cald.

Deși apa din aval este mai săracă în nutrienți, experții susțin că scad și valorile maxime ale ionului de amoniu - cea mai toxică formă de azotat din apă. La fel, scade conținutul de metale grele. Datele studiului arată că atunci când descărcarea este în curs, se observă vârfuri cu conținut ridicat de oxigen, care alternează cu o scădere notabilă a conținutului de oxigen.

Ecologistul Anatolie Prohnițchi a precizat pentru Sputnik Moldova că râul Nistru este foarte poluat – atât pe teritoriul Ucrainei, cât și pe teritoriul Moldovei. Majoritatea localităților moldovenești de pe malul Nistrului sau afluenților lui nu au nici canalizare, nici stații de purificare. Toate apele uzate, precum și deșeurile de la întreprinderi sunt deversate în Nistru.  

„De exemplu, la Soroca, deja de 30 de ani, nu există stație de purificare. Și tot ce se varsă în canalizare ulterior nimerește în Nistru”, a spus Anatolie Prohnițchi.

Oamenii din multe localități folosesc apa poluată din Nistru și pentru a-și iriga legumele. Evident, acestea nu mai pot fi prezentate drept „legume eco”. Calitatea apei folosită la irigații este foarte importantă pentru calitatea produsului final.

Cum spuneam, în ultimele decenii se atestă o creștere intensivă a vegetației acvatice înalte a Nistrului Mijlociu de la Naslavcea până la Camenca, precum și în zona de apă a rezervorului hidrocentralei de la Dubăsari. Creșterea excesivă a plantelor numite macrofite în această secțiune a Nistrului s-a extins de la aproximativ 1% a suprafeței râului, până la 85%.

În același timp, scade numărul speciilor care trăiesc în cursul râurilor și crește numărul celor care preferă apele în stagnare. S-a redus diversitatea și populația zooplanctonului care, după cum se știe, este compus din protozoare, viermi, crustacee inferioare, moluște, larve ale unor animale de fund etc. Iar zooplanctonul servește mai ales ca hrană pentru pești. Potrivit experților, acest lucru a dus la dispariția a 19 specii de pești în segmentul mijlociu al râului și a 15 specii de pești în cel inferior.

Dumitru Bulat, șeful laboratorului ihtiologie și acvacultură a Institutului de Zoologie, a declarat pentru Sputnik Moldova că situația privind resursele piscicole în țara noastră este una deplorabilă. Un indicator în acest sens este și Cartea Roșie a Republicii Moldova, în care în cea de-a doua ediție, din 2005, erau incluse 12 specii, în cea de-a treia ediție, editată în 2015, au fost incluse 24 de specii. Potrivit biologului, lista se va mări, în special a speciilor cu statut de raritate.

Experții atenționează că fluviul Nistru, un râu transfrontalier, necesită o gestionare durabilă comună de către autoritățile din Ucraina, pe teritoriul căreia izvorăște și se revarsă, și a celor din Moldova, în baza principiului de management integrat al apelor. În acest sens, în 2018 a fost constituită Comisia Nistreană, ca un organ comun consultativ, care vine cu recomandări către autorități în privința gestionării Nistrului.

Trebuie precizat că în Programul de dezvoltare hidroenergetică a Ucrainei este prevăzută construcția a șase hidrocentrale pe cursul superior al râului Nistru. Ucraina și-a anunțat intenția de a construi cele șase hidrocentrale încă în anul 2016. Kievul a anunțat însă în 2019 că lucrările au fost sistate, dar nu definitiv, ci până la efectuarea unui studiu privind impactul acestora asupra mediului.

Ecologistul Anatolie Prohnițchi a declarat pentru Sputnik Moldova că Ucraina trebuie să țină cont și de poziția țării noastre în ceea ce privește soarta râului Nistru și să renunțe la intenția de a construi cele șase hidrocentrale în bazinul acestui fluviu. Aceasta este de fapt poziția organizațiilor de mediu din Republica Moldova. Ecologiștii spun că, odată cu ridicarea celor șase hidrocentrale, nivelul fluviului va scădea drastic, iar apa va fi mult mai poluată.

„Construcția celor șase hidrocentrale ar avea un impact catastrofal asupra fluviului, care și așa se confruntă cu un șir de probleme. Cele șase hidrocentrale vor sugruma acest râu, care se va transforma într-un canal mort. Este vorba de neprofesionalismul negociatorilor din partea Republicii Moldova și lipsa de insistență pentru a respecta prevederile Acordului de Asociere cu UE, dar și a altor convenții care prevăd ca toate problemele ce se referă la râul Nistru să fie coordonate de ambele părți, nu unilateral cum s-a procedat până acum” a declarat pentru Sputnik ecologistul Anatolie Prohnițchi.

În cadrul unei mese rotunde internaționale cu genericul „Salvarea Fluviului Nistru - problemă de securitate Națională și Regională”, organizată în luna februarie a acestui an, experții au anunțat că în țara noastră, 63% din teritoriu ar putea fi drastic afectat, iar peste 500 de mii de oameni vor fi nevoiți să-și caute alt loc de trai pentru că nu vor avea apă. Experții trag un semnal de alarmă și spun că Nistrul, considerat cândva unul dintre cele mai frumoase râuri din Europa, riscă să se transforme într-o mlaștină, în cazul construcției celor șase hidrocentrale. Complexul hidroenergetic nistrean a început să fie construit de către Ucraina în 1973 și prima unitate de producere a energiei hidroenergetice a fost lansată în 1983, urmată de cea de-a doua în 2002 și Centrala hidroelectrică prin pompare – în 2013.

299
Tagurile:
Nistru

Загрузка...
Джо Байден

Biden va preciza dacă Rusia este gata se sinucidă

626
(reînnoit 07:35 12.06.2021)
"Statele fac astfel de lucruri înainte de război", a menționat între altele, în timpul unei discuții televizate, Andrei Bezrukov, colonel al Serviciului de Informații Externe, astăzi profesor la universitatea MGIMO.

Este vorba despre o acțiune cu adevărat serioasă a administrației americane, care a comandat, încă în februarie, un studiu al vulnerabilității țării în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare cu bunuri critice, menționează într-un editorial pentru RIA Novosti analistul Dmitrii Kosîrev. Studiul a fost finalizat acum, în ajunul călătoriei președintelui Joe Biden în Europa, unde va avea loc, între altele, și întâlnirea acestuia cu președintele Vladimir Putin.

Despre faptul că această întâlnire de la Geneva va constitui doar o parte a schimbării de curs americane pe scena mondială, demult așteptată și foarte serioasă, vom vorbi mai jos. În ceea ce privește vulnerabilitatea Americii, aceasta, conform datelor studiului, a fost depistată în cel puțin trei sfere – în aprovizionarea cu medicamente, cu semiconductori și cu elemente terestre rare. Și în toate cazurile este vorba despre China, adică despre dependența periculoasă a aprovizionării SUA de o superputere egală cu America pe scena mondială.

Apoi, zilele trecute, a urmat acțiunea numărul doi – dezvoltarea unei legi privind inovațiile și concurența. Ea a fost aprobată de Senatul SUA și va fi pusă în aplicare în curând. Și aici este vorba, în primul rând, despre concurența cu aceeași superputere. Două sute cincizeci de miliarde de dolari au fost alocate în temeiul acestei legi pentru a îmbunătăți competitivitatea economiei americane față de China. Este vorba despre subvenții pentru a accelera inovațiile și alte tipuri de sprijin pentru industriile avansate americane.

Aici există o particularitate amuzantă. Ani de zile, Statele Unite au explicat cât de inacceptabil este sprijinul statului chinez pentru industriile avansate și multe alte industrii. Programul Beijingului "Made in China 2025" a fost apreciat drept un model de concurență greșită și de întruchipare a răului. Adică, nemulțumirea consta în faptul că Beijingul nu respectă regulile, joacă necinstit. Cinstit – este atunci când concurează numai comercianții privați și victoria este determinată de o zeitate numită Piață. Dar acum, când s-a dovedit că jocul Chinei duce la câștig, inclusiv global, Statele Unite au decis destul de liniștit să facă același lucru.

© Sputnik / Алексей Дружинин

Acum despre amploarea a ceea ce se întâmplă. Experții spun că administrația democraților a moștenit ideea republicanilor de a reindustrializa America și că este vorba despre programe concepute pe zece ani. Și că pentru Statele Unite chestiunea este pusă în felul următor: să câștige această luptă sau să moară.
În ceea ce privește moartea – ar putea fi prea mult. Dar iată estimarea publicației The Guardian: până la sfârșitul deceniului, China va depăși Statele Unite în ceea ce privește volumul economiei, dar nu pur și simplu, ci cu o pondere suplimentară – preluând conducerea tehnologică mondială (fapt ce împiedică Pentagonul să doarmă liniștit noaptea). Însăși ideea unei astfel de pierderi a statutului de lider este teribilă pentru Statele Unite.

Cuvântul cheie în toate aceste subiecte strâns legate este "tehnologii". Volumul total al producției într-un an este, desigur, important, dar mai degrabă în ceea ce privește propaganda. Statutul actual relativ egal al celor două superputeri în ceea ce privește superioritatea tehnologică este un coșmar, pe când preluarea conducerii tehnologice mondiale de către China este un coșmar-coșmar.

Anume cu astfel de sentimente a fost pregătită actuala călătorie a lui Joe Biden în Europa. Același material din ziarul londonez descrie destul de clar întregul concept al acestui periplu diplomatic. Biden se va întâlni cu liderii Occidentului în Cornwall, Marea Britanie, ca parte a summit-ului G7. Apoi va avea loc o discuție cu NATO și cu structurile europene. Iar conversația va atinge în primul rând și aproape exclusiv China. Biden intenționează să invite europenii, destul de sceptici, la un al doilea război rece, de data aceasta cu China.

De ce europenii sunt sceptici? Doar un detaliu despre cum ar trebui să arate un astfel de război: conform studiului menționat anterior despre vulnerabilitatea Americii și potrivit legii concurenței menționate mai sus, în Statele Unite se creează "un grup de atac", condus de un reprezentant comercial sau de o altă persoană de rang ministerial. Această forță de atac va determina care dintre mărfurile chineze se bazează pe tehnologiile furate de la americani. Și nu este vorba doar că aceste mărfuri nu vor putea fi importate în SUA. Despre statutul lor ”furat” vor fi anunțați și europenii, și alți aliați. Ulterior, aceștia din urmă vor fi rugați să-i creadă pe americani pe cuvânt și, la fel, să nu cumpere aceste produse extrem de competitive.

Vor crede oare aliații, toți până la unul? Întrebarea este complexă. Dacă ne întoarcem la articolul din The Guardian, acolo este citat un diplomat anonim, care observă: europenilor s-ar putea să nu le placă ceea ce face China (într-o situație sau alta), dar americanilor nu le place ceea ce este China, și anume, o putere egală cu America în lume, indiferent dacă face ceva în general.

Summitul de la Geneva, conform acestei logici, se dovedește a fi la periferia călătoriei europene a lui Biden. Relațiile bilaterale cu Moscova sunt secundare pentru el. Președintele american se va ocupa, în primul rând, de sondarea poziției Rusiei cu privire la viitorul război rece dintre Statele Unite și China pentru decenii înainte. Bineînțeles, nimeni nu se așteaptă că Moscova se va angaja brusc într-o confruntare cu Beijingul. Dar să afle cum se va comporta Rusia în unele situații, ipotetice deocamdată, este util pentru America. Poate că Rusia va dori brusc să se sinucidă geopolitic și să adopte un fel de poziție neutră în confruntarea iminentă.

Deși, ce poate fi mai simplu: există două superputeri, una – cea care pierde – se pregătește să se confrunte cu cealaltă. Ambele sunt giganți economici și lideri tehnologici, prin urmare parteneri potențial profitabili. Dar, în ultimii ani, o superputere i-a făcut (și i-a spus) Rusiei un număr extrem de mare de ticăloșenii. Cealaltă superputere, cel puțin, nu a făcut sau a spus nimic de genul acesta. În plus, dezvoltă cooperarea cu noi acolo îi iese asta. Și ce poziție a Moscovei am putea să ne imaginăm aici?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>

626
Tagurile:
Rusia, Joe Biden

Загрузка...
Geneva, Elveția

Putin se va întâlni la Geneva cu președintele Elveției