Ilie Neacșu

Ilie Neacșu: ”Virusul demenței SUA a cuprins și Parlamentul European”

2378
(reînnoit 19:51 19.05.2021)
Veste contra Est: ”În grotele strigoilor americani, ctitori ai mondialismului desfrânat, maeștri în organizarea conflictelor sângeroase pentru acapararea bogățiilor altor popoare, se plămădesc tot felul de scenarii pentru a distruge o țară”.

BUCUREȘTI, 19 mai – Sputnik. Poate cea mai puternică analiză despre ambițiile Occidentului de dominație mondială este cea scrisă de Ilie Neacșu și intitulată ”Loja strigoilor”.

Pentru cei care nu știu, Ilie Neacșu, publicist și scriitor, om de afaceri și fost deputat naționalist, a scris pagini importante din istoria presei anilor 90 prin publicația sa principală, ”Europa”.

Ei bine, analiza de acum a lui Ilie Neacșu este o reacție la documentul publicat de Comitetul pentru Relații Internaționale al Parlamentului European, în care sunt descrise principiile pe care UE ar trebui să le adopte în relațiile cu Rusia, iar ca obiectiv lucrativ ar fi o strategie prin care Bruxellesul să susțină o schimbare a sistemului politic din Rusia. (mai multe detaliii).

În fața acestei inițiative a Vestului, Ilie Neacșu reacționează uluit: ”Demența este atotstăpânitoare în Occident. SUA, UE și NATO sunt conduse de oameni , nu doar iresponsabili, ci de indivizi cu vizibile afecțiuni psihice”.

Citind documentul menționat, ziaristul român consideră că ”virusul demenței a cuprins și Parlamentul european, format din reprezentanți ai statelor membre ale UE” - și nu e de mirare că și ”parlamentarii europeni s-au contaminat sau conectat la nebunia generală care a cuprins structurile de decizie statale și instituțiile ajutătoare vestice, întrucât partidele din țările membre ale UE, care i-au trimis la Bruxelles, toate fără excepție, au același stăpân extern: loja strigoilor americani, ctitori ai satanismului globalist”.

”Să confunzi Rusia de azi, cu cel mai puternic arsenal militar de pe Terra, cu Bulgaria, cu România, cu Lituania, Letonia, Estonia, Cehia, Slovacia, Ucraina și Georgia, nu e naivitate, este nebunie cronică gravă, care trebuie tratată medical în ospiciile alienaților mintal”, scrie tranșant Ilie Neacșu.

Ziaristul naționalist consideră că documentul a fost elaborat în ”cine știe ce laborator american”, și însușit de ”paraziții statelor membre ale UE, e vorba de parlamentarii UE, cu salarii de 15000 de euro/lunar, reprezintă nu un act oficial apărut în spațiul public, ci, mai degrabă, consecința bolii acute de care suferă funcționarii europeni debusolați”.

Iar o primă concluzie este că ”documentul alăturat, te determină  să mergi pe mâna Rusiei, indiferent  de agitația și lătratul, la comandă, al argaților finanțați de generosul Occident”.

O altă concluzie este că ”Nicicând Vestul nu a forțat  atât de vizibil un conflict militar cu Rusia, ca în zilele noastre”.

”Să emiți un document, care poartă antetul Parlamentului UE, în care arăți Lumii că vrei să te amesteci în politica internă și externă a Rusiei, reflectă mai mult decât penibilele gânduri negre la adresa liderilor și structurilor statale ale Kremlinului”, crede Ilie Neacșu, care punctează - ”Obrăznicia americano-europeană vizează mult mai mult”.

Ce anume dorește Occidentul? Nimic mai puțin decât ”întinsul teritoriu al Rusiei, bogat în resurse de tot felul, este dorit de jefuitorii și exploatatorii seculari vestici”.

Cum va face Occidentul asta? Ilie Neacșu vede situația clar: ”Avangarda europeană a satanismului american-UE și numeroasele sale  instituții bugetofage, susținută de prostimea  îndobitocită a continentului, dorește înlocuirea liderilor actuali  din Rusia  cu  faliții lor, gen Navalnîi, și acapararea  bogățiilor  Rusiei, cum s-a întâmplat  în România și în cele mai multe state estice”.

Atenție la ipoteza lui Ilie Neacșu: ”Documentul Parlamentului UE poate fi un capitol sau o sinteză a unui plan, riguros elaborat, al serviciilor secrete americane și vest-europene, asemănător celui care a condus la eliminarea  liderului român, Nicolae Ceaușescu”.

”Deși unora li se va părea comparația nepotrivită, eu avansez ideea că Vladimir Putin, puternicul lider al Rusiei, politician versat, pragmatic și necontestat patriot, se află în vizorul  călăilor occidentali, la fel cum se găsea Nicolae Ceaușescu în anii 1985-1986, când americanii și vest-europenii au ajuns la concluzia că nu se poate negocia nimic cu liderul român, legat de suveranitate, independență și amestec străin în problemele interne ale  României”, scrie jurnalistul român.

Ilie Neacșu are viziunea intenției Occidentului: ”În grotele strigoilor americani, ctitori ai mondialismului desfrânat, maeștri în organizarea conflictelor  sângeroase pentru acapararea bogățiilor altor popoare, se plămădesc tot felul de scenarii  pentru a distruge o țară, cazurile României, Irakului, Libiei, Siriei și Afganistanului sunt cele mai recente,  pentru a ucide lideri demni și patrioți, vezi Nicolae Ceaușescu, Saddam Hussein,  Moamer Gaddafi, dar și tentativa  de a-i  elimina pe  Assad și Erdogan, liderii Siriei și, respectiv, Turciei, salvați de serviciile secrete  ale Rusiei”.

Așa că, spune jurnalistul, ”nu e deloc exclus planul  îndepărtării lui Putin de la Kremlin”.

Desigur, Ilie Neacșu privește obiectiv situația: ”Una a fost  forța României în 1989, când și liderul  rus, Mihail Gorbaciov, a participat la complotul  împotriva lui Ceaușescu, și alta e  vigoarea instituțiilor militare  ale Moscovei, care  răspund de protecția  lui Putin”.

”Demenții autori ai documentului menționează explicit că urmăresc eliminarea lui Putin și aducerea Rusiei  pe calea „cea bună”, a desfrâului, a jafului,  a anarhiei și, fără nici o ezitare o spun, a dezintegrării Rusiei”, traduce sensul ascuns al documentului Ilie Neacșu.

Bun cunoscător al realităților din Rusia, jurnalistul român nu are îndoieli ”în privința  militarilor care îl păzesc pe  magnificul lor lider, Vladimir Putin” - dar, subliniază el, ”trebuie luat în calcul că autorii  planului destabilizării Rusiei nu sunt  oameni sănătoși la cap, ci  psihopați, cu acte în regulă”.

”Pentru „Apărarea ordinii constituționale actuale, cu reguli precise”, cum se exprimă betegii ctitori ai  haosului planetar, nebunii  care vor să întoarcă Lumea cu poponetele în sus, la vedere, au două obiective majore: destabilizarea Rusiei și blocarea ascensiunii economice și militare a Chinei”, punctează Neacșu.

Ei bine, tocmai aceste două obiective consideră jurnalistul că demonstrează faptul că liderii occidentali ”sunt plecați cu sorcova, în mijlocul anului” și că nici un analist ”cu neuronii compleți”, nu vede  o coaliție de state care ”să reziste, militar, celor două superputeri, Rusia și China”. 

Și, totuși… ”țicniții lideri ai SUA și ai fostelor imperii vest-europene  vor să verifice adâncimea Gropii Marianelor din Pacific… cu degetul”, scrie ironic Ilie Neacșu.

Jurnalistul mărturisește: ”Fac parte dintre aceia care doresc victoria binelui în confruntarea cu dezechilibratul Occident, dar în hora aceasta a pierzaniei  dansează și România, țara mea”.

Așa că, în fața acestei situații… ieșite din baierele rațiunii, Ilie Neacșu consideră că ”soluția care poate detensiona situația actuală și a bloca planurile și scenariile demente nu este nici dialogul, nici diplomația - ci intervenția promptă a marilor specialiști în psihiatrie”.

”Toți demenții Vestului, care au responsabilități în luarea deciziilor politice, economice și militare, trebuie supuși unui control medical complex și apoi unui tratament intens și de durată, pentru ca atmosfera Planetei să redevină respirabilă”, conchide Ilie Neacșu, încheind cu un avertisment ferm: ”Altfel, vom asista la prăbușirea SUA și a Europei de Vest, în bloc, aidoma unui ritual satanist sinucigaș”.

2378
Tagurile:
Parlamentul UE, SUA
Река Днестр

Alarmant: Râul Nistru s-ar putea transforma într-un canal mort

288
(reînnoit 08:40 13.06.2021)
Situația râului Nistru se înrăutățește de la an la an. Tot mai multe specii din flora și fauna nistreană dispar, iar calitatea apei devine tot mai proastă. Care sunt cauzele.

CHIȘINĂU, 13 iun – Sputnik. Flora, fauna, inclusiv numărul speciilor din apele râului Nistru au fost grav afectate în ultimii ani. Cauza principală care are un impact semnificativ asupra debitelor, calității apei și diversității biologice ale Nistrului este Complexul Hidroenergetic Nistrean(CHN). Într-un studiu elaborat de o echipă de experți independenți la inițiativa Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, cu sprijinul Suediei și comandat de PNUD Moldova, sunt incluse câteva concluzii privind impactul social și de mediu al CHN asupra râului Nistru. Cum spuneam, construcția Complexului de către Ucraina a afectat în Republica Moldova atât calitatea apei, cât și habitatul natural al florei și faunei, precum și a redus numărul speciilor.

Potrivit studiului, debitele maxime s-au redus cu peste 30%. Acest lucru a dus la apariția efectului pulsatoriu, cunoscut cu numele de hydropeaking. Mai exact, este vorba de acel proces când nivelul apei din râu crește sau scade în funcție de deversările hidroenergetice. Specialiștii spun că, din cauza deversărilor hidrologice, s-au observat răcirea apei râului în perioada caldă și încălzirea în perioada rece a anului. Totodată, s-a redus nivelul de substanțe nutritive, nivelul de oxigen trece prin fluctuații semnificative, iar râul este supraaglomerat cu vegetație.

„Volumul mediu al apei în aval de CHN a scăzut cu peste 10% sau 800 de milioane de metri cubi, s-a modificat repartizarea sezonieră a scurgerii de apă, fiind înregistrate descreșteri de cca 6% în primăvară și creșteri vara și toamna, iar debitele maxime a apelor mari de primăvară au scăzut cu 38% în aval. Ca efect a funcționării barajului Novodnestrovsk, debitele maxime ale viiturilor pluviale s-au redus de două ori. După construcția CHN, debitele minime au crescut de două ori, fiind asigurate cele 100 m3/s stipulate în Regulamentul de exploatare, dar există și excepții. Efectul pulsatoriu este resimțit pe un sector de peste 130 de kilometri în aval, ca și schimbarea de regim termic”, precizează experții în studiu.

Autorii studiului remarcă faptul că temperaturile maxime ale apei sunt mai scăzute decât până la construcția Complexului Hidroenergetic Nistrean și sunt atinse nu în iunie-august, ci în august-septembrie. În sezonul rece, în aval de hidrocentrală temperatura este mai ridicată decât cea normală cu până la 5 grade și mai scăzută cu 7,5 grade în sezonul cald.

Deși apa din aval este mai săracă în nutrienți, experții susțin că scad și valorile maxime ale ionului de amoniu - cea mai toxică formă de azotat din apă. La fel, scade conținutul de metale grele. Datele studiului arată că atunci când descărcarea este în curs, se observă vârfuri cu conținut ridicat de oxigen, care alternează cu o scădere notabilă a conținutului de oxigen.

Ecologistul Anatolie Prohnițchi a precizat pentru Sputnik Moldova că râul Nistru este foarte poluat – atât pe teritoriul Ucrainei, cât și pe teritoriul Moldovei. Majoritatea localităților moldovenești de pe malul Nistrului sau afluenților lui nu au nici canalizare, nici stații de purificare. Toate apele uzate, precum și deșeurile de la întreprinderi sunt deversate în Nistru.  

„De exemplu, la Soroca, deja de 30 de ani, nu există stație de purificare. Și tot ce se varsă în canalizare ulterior nimerește în Nistru”, a spus Anatolie Prohnițchi.

Oamenii din multe localități folosesc apa poluată din Nistru și pentru a-și iriga legumele. Evident, acestea nu mai pot fi prezentate drept „legume eco”. Calitatea apei folosită la irigații este foarte importantă pentru calitatea produsului final.

Cum spuneam, în ultimele decenii se atestă o creștere intensivă a vegetației acvatice înalte a Nistrului Mijlociu de la Naslavcea până la Camenca, precum și în zona de apă a rezervorului hidrocentralei de la Dubăsari. Creșterea excesivă a plantelor numite macrofite în această secțiune a Nistrului s-a extins de la aproximativ 1% a suprafeței râului, până la 85%.

În același timp, scade numărul speciilor care trăiesc în cursul râurilor și crește numărul celor care preferă apele în stagnare. S-a redus diversitatea și populația zooplanctonului care, după cum se știe, este compus din protozoare, viermi, crustacee inferioare, moluște, larve ale unor animale de fund etc. Iar zooplanctonul servește mai ales ca hrană pentru pești. Potrivit experților, acest lucru a dus la dispariția a 19 specii de pești în segmentul mijlociu al râului și a 15 specii de pești în cel inferior.

Dumitru Bulat, șeful laboratorului ihtiologie și acvacultură a Institutului de Zoologie, a declarat pentru Sputnik Moldova că situația privind resursele piscicole în țara noastră este una deplorabilă. Un indicator în acest sens este și Cartea Roșie a Republicii Moldova, în care în cea de-a doua ediție, din 2005, erau incluse 12 specii, în cea de-a treia ediție, editată în 2015, au fost incluse 24 de specii. Potrivit biologului, lista se va mări, în special a speciilor cu statut de raritate.

Experții atenționează că fluviul Nistru, un râu transfrontalier, necesită o gestionare durabilă comună de către autoritățile din Ucraina, pe teritoriul căreia izvorăște și se revarsă, și a celor din Moldova, în baza principiului de management integrat al apelor. În acest sens, în 2018 a fost constituită Comisia Nistreană, ca un organ comun consultativ, care vine cu recomandări către autorități în privința gestionării Nistrului.

Trebuie precizat că în Programul de dezvoltare hidroenergetică a Ucrainei este prevăzută construcția a șase hidrocentrale pe cursul superior al râului Nistru. Ucraina și-a anunțat intenția de a construi cele șase hidrocentrale încă în anul 2016. Kievul a anunțat însă în 2019 că lucrările au fost sistate, dar nu definitiv, ci până la efectuarea unui studiu privind impactul acestora asupra mediului.

Ecologistul Anatolie Prohnițchi a declarat pentru Sputnik Moldova că Ucraina trebuie să țină cont și de poziția țării noastre în ceea ce privește soarta râului Nistru și să renunțe la intenția de a construi cele șase hidrocentrale în bazinul acestui fluviu. Aceasta este de fapt poziția organizațiilor de mediu din Republica Moldova. Ecologiștii spun că, odată cu ridicarea celor șase hidrocentrale, nivelul fluviului va scădea drastic, iar apa va fi mult mai poluată.

„Construcția celor șase hidrocentrale ar avea un impact catastrofal asupra fluviului, care și așa se confruntă cu un șir de probleme. Cele șase hidrocentrale vor sugruma acest râu, care se va transforma într-un canal mort. Este vorba de neprofesionalismul negociatorilor din partea Republicii Moldova și lipsa de insistență pentru a respecta prevederile Acordului de Asociere cu UE, dar și a altor convenții care prevăd ca toate problemele ce se referă la râul Nistru să fie coordonate de ambele părți, nu unilateral cum s-a procedat până acum” a declarat pentru Sputnik ecologistul Anatolie Prohnițchi.

În cadrul unei mese rotunde internaționale cu genericul „Salvarea Fluviului Nistru - problemă de securitate Națională și Regională”, organizată în luna februarie a acestui an, experții au anunțat că în țara noastră, 63% din teritoriu ar putea fi drastic afectat, iar peste 500 de mii de oameni vor fi nevoiți să-și caute alt loc de trai pentru că nu vor avea apă. Experții trag un semnal de alarmă și spun că Nistrul, considerat cândva unul dintre cele mai frumoase râuri din Europa, riscă să se transforme într-o mlaștină, în cazul construcției celor șase hidrocentrale. Complexul hidroenergetic nistrean a început să fie construit de către Ucraina în 1973 și prima unitate de producere a energiei hidroenergetice a fost lansată în 1983, urmată de cea de-a doua în 2002 și Centrala hidroelectrică prin pompare – în 2013.

288
Tagurile:
Nistru

Загрузка...
Джо Байден

Biden va preciza dacă Rusia este gata se sinucidă

596
(reînnoit 07:35 12.06.2021)
"Statele fac astfel de lucruri înainte de război", a menționat între altele, în timpul unei discuții televizate, Andrei Bezrukov, colonel al Serviciului de Informații Externe, astăzi profesor la universitatea MGIMO.

Este vorba despre o acțiune cu adevărat serioasă a administrației americane, care a comandat, încă în februarie, un studiu al vulnerabilității țării în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare cu bunuri critice, menționează într-un editorial pentru RIA Novosti analistul Dmitrii Kosîrev. Studiul a fost finalizat acum, în ajunul călătoriei președintelui Joe Biden în Europa, unde va avea loc, între altele, și întâlnirea acestuia cu președintele Vladimir Putin.

Despre faptul că această întâlnire de la Geneva va constitui doar o parte a schimbării de curs americane pe scena mondială, demult așteptată și foarte serioasă, vom vorbi mai jos. În ceea ce privește vulnerabilitatea Americii, aceasta, conform datelor studiului, a fost depistată în cel puțin trei sfere – în aprovizionarea cu medicamente, cu semiconductori și cu elemente terestre rare. Și în toate cazurile este vorba despre China, adică despre dependența periculoasă a aprovizionării SUA de o superputere egală cu America pe scena mondială.

Apoi, zilele trecute, a urmat acțiunea numărul doi – dezvoltarea unei legi privind inovațiile și concurența. Ea a fost aprobată de Senatul SUA și va fi pusă în aplicare în curând. Și aici este vorba, în primul rând, despre concurența cu aceeași superputere. Două sute cincizeci de miliarde de dolari au fost alocate în temeiul acestei legi pentru a îmbunătăți competitivitatea economiei americane față de China. Este vorba despre subvenții pentru a accelera inovațiile și alte tipuri de sprijin pentru industriile avansate americane.

Aici există o particularitate amuzantă. Ani de zile, Statele Unite au explicat cât de inacceptabil este sprijinul statului chinez pentru industriile avansate și multe alte industrii. Programul Beijingului "Made in China 2025" a fost apreciat drept un model de concurență greșită și de întruchipare a răului. Adică, nemulțumirea consta în faptul că Beijingul nu respectă regulile, joacă necinstit. Cinstit – este atunci când concurează numai comercianții privați și victoria este determinată de o zeitate numită Piață. Dar acum, când s-a dovedit că jocul Chinei duce la câștig, inclusiv global, Statele Unite au decis destul de liniștit să facă același lucru.

© Sputnik / Алексей Дружинин

Acum despre amploarea a ceea ce se întâmplă. Experții spun că administrația democraților a moștenit ideea republicanilor de a reindustrializa America și că este vorba despre programe concepute pe zece ani. Și că pentru Statele Unite chestiunea este pusă în felul următor: să câștige această luptă sau să moară.
În ceea ce privește moartea – ar putea fi prea mult. Dar iată estimarea publicației The Guardian: până la sfârșitul deceniului, China va depăși Statele Unite în ceea ce privește volumul economiei, dar nu pur și simplu, ci cu o pondere suplimentară – preluând conducerea tehnologică mondială (fapt ce împiedică Pentagonul să doarmă liniștit noaptea). Însăși ideea unei astfel de pierderi a statutului de lider este teribilă pentru Statele Unite.

Cuvântul cheie în toate aceste subiecte strâns legate este "tehnologii". Volumul total al producției într-un an este, desigur, important, dar mai degrabă în ceea ce privește propaganda. Statutul actual relativ egal al celor două superputeri în ceea ce privește superioritatea tehnologică este un coșmar, pe când preluarea conducerii tehnologice mondiale de către China este un coșmar-coșmar.

Anume cu astfel de sentimente a fost pregătită actuala călătorie a lui Joe Biden în Europa. Același material din ziarul londonez descrie destul de clar întregul concept al acestui periplu diplomatic. Biden se va întâlni cu liderii Occidentului în Cornwall, Marea Britanie, ca parte a summit-ului G7. Apoi va avea loc o discuție cu NATO și cu structurile europene. Iar conversația va atinge în primul rând și aproape exclusiv China. Biden intenționează să invite europenii, destul de sceptici, la un al doilea război rece, de data aceasta cu China.

De ce europenii sunt sceptici? Doar un detaliu despre cum ar trebui să arate un astfel de război: conform studiului menționat anterior despre vulnerabilitatea Americii și potrivit legii concurenței menționate mai sus, în Statele Unite se creează "un grup de atac", condus de un reprezentant comercial sau de o altă persoană de rang ministerial. Această forță de atac va determina care dintre mărfurile chineze se bazează pe tehnologiile furate de la americani. Și nu este vorba doar că aceste mărfuri nu vor putea fi importate în SUA. Despre statutul lor ”furat” vor fi anunțați și europenii, și alți aliați. Ulterior, aceștia din urmă vor fi rugați să-i creadă pe americani pe cuvânt și, la fel, să nu cumpere aceste produse extrem de competitive.

Vor crede oare aliații, toți până la unul? Întrebarea este complexă. Dacă ne întoarcem la articolul din The Guardian, acolo este citat un diplomat anonim, care observă: europenilor s-ar putea să nu le placă ceea ce face China (într-o situație sau alta), dar americanilor nu le place ceea ce este China, și anume, o putere egală cu America în lume, indiferent dacă face ceva în general.

Summitul de la Geneva, conform acestei logici, se dovedește a fi la periferia călătoriei europene a lui Biden. Relațiile bilaterale cu Moscova sunt secundare pentru el. Președintele american se va ocupa, în primul rând, de sondarea poziției Rusiei cu privire la viitorul război rece dintre Statele Unite și China pentru decenii înainte. Bineînțeles, nimeni nu se așteaptă că Moscova se va angaja brusc într-o confruntare cu Beijingul. Dar să afle cum se va comporta Rusia în unele situații, ipotetice deocamdată, este util pentru America. Poate că Rusia va dori brusc să se sinucidă geopolitic și să adopte un fel de poziție neutră în confruntarea iminentă.

Deși, ce poate fi mai simplu: există două superputeri, una – cea care pierde – se pregătește să se confrunte cu cealaltă. Ambele sunt giganți economici și lideri tehnologici, prin urmare parteneri potențial profitabili. Dar, în ultimii ani, o superputere i-a făcut (și i-a spus) Rusiei un număr extrem de mare de ticăloșenii. Cealaltă superputere, cel puțin, nu a făcut sau a spus nimic de genul acesta. În plus, dezvoltă cooperarea cu noi acolo îi iese asta. Și ce poziție a Moscovei am putea să ne imaginăm aici?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>

596
Tagurile:
Rusia, Joe Biden

Загрузка...
Incendiu

Momentul în care o benzinărie sare în aer - Video