Vue aérienne du laboratoire P4 à l'Institut de virologie de Wuhan

Accident de laborator la originea Covid-19: și dacă ar fi adevărat?

775
(reînnoit 16:34 05.05.2021)
Una dintre cele mai nebune teorii despre apariția virusului ar fi, în cele din urmă, probabilă, potrivit mai multor investigații. Astfel, pe 30 aprilie, oamenii de știință din întreaga lume au solicitat OMS eliminarea zonelor gri. Detalii de la virusolog Hervé Fleury.

Versiunea oficială privind apariția virusului cunoaște fluctuații semnificative de la descoperirea acestuia. La mai bine de un an de la apariția sa în piața de fructe de mare din Huanan, misterul despre SARS-CoV-2 rămâne... Pentru Hervé Fleury, profesor de virusologie la CNRS și la la Universitatea din Bordeaux, nu există nicio îndoială că aceasta provine dintr-un laborator chinezesc. O teză pe care a susținut-o de la început și pentru care nu lipsesc probele, spune el. Cu toate acestea, în urmă cu un an, în zadar a încercat să avertizeze cu privire la probabilitatea unui astfel de scenariu.

„A trecut un an de când am trimis un articol la mai multe reviste științifice serioase, inclusiv una la care sunt editor și alta - americană, la care lucrez. De fiecare dată, am fost refuzat”, relatează amarnic cercetătorul, solicitat de Sputnik.

Astăzi, situația s-a schimbat oarecum și acum, mai mulți oameni de știință încă lucrează pentru a dezvălui originile pandemiei.

Un experiment cu deznodământ nefast?

Ipoteza privind un animal intermediar care ar putea transmite în mod natural virusul de la lilieci la oameni nu este credibil pentru toată lumea. Suspectat un timp, pangolinul a fost exclus. Dar Hervé Fleury, precum și aproximativ treizeci de oameni de știință, inclusiv mai mulți francezi, exclud ;i alte posibile animale.

Aceștia din urmă au transmis, încă o dată, pe 30 aprilie, o scrisoare deschisă către OMS și directorul general al acesteia, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Ei solicită accelerarea cercetării, în special pe urmele unei scurgeri dintr-un laborator pentru care organizația a promis răspunsuri.

Și multe elemente sunt mai mult decât deranjante, spune profesorul Fleury, în special în jurul celebrului laborator P4 asupra căruia planează suspiciunea. Finanțată de Franța, în baza unui acord de cooperare științifică între Beijing și Paris, echipa chineză care activează acolo ar fi scăpat rapid de sub control, dedându-se experimentelor periculoase, potrivit membrilor ambasadei americane la Beijing care au mers la fața locului. Potrivit diverselor mass-media chineze și, așa cum a raportat Le Figaro, cercetătorii au aruncat chiar și produsele anumitor experimente în canalizările orașului sau chiar au vândut animalele, folosite pe post de cobai, la piețe.

„Acești cercetători de la laboratorul P4 lucrau la viruși de lilieci despre care știau foarte bine că pot trece la oameni fără un intermediar. Ba chiar o menționează într-o postare din aprilie 2013! În plus, în 2015, directorul laboratorului, o anumită doamnă Shi, a colaborat cu o echipă americană, cea a doctorului Baric, un specialist global în virusurile liliecilor. Și se pare că ar fi primit viruși trimiși din laboratorul P4 pentru a-i face recombinați [viruși recombinați între ei, nota red.]”, spune Hervé Fleury.

Ulterior, ei au semnat un articol care atestă posibilitatea contaminării celulelor umane de către virusuri asemănătoare SARS combinate cu cele ale liliecilor, adaugă el. În cele din urmă, în 2016, aceeași echipă din Carolina de Nord a raportat într-un jurnal american că ar trebui să începem să reglementăm acest tip de experimente „extrem de periculoase”. Dovezi incontestabile, dacă există, că virusul a fost rezultatul unui test greșit, spune cercetătorul.

De la „conspirație” la realitate

Cu toate acestea, teza sa este acum acreditată de un număr din ce în ce mai mare de colegi, în timp ce acum un an era doar rodul minților „conspirative”. De exemplu, OMS a publicat un raport pe 29 martie cu privire la originea virusului. Și, deși nu mai exclude complet versiunea de experiment, a favorizat ipoteza animalului gazdă, mergând chiar până la a pretinde că accidentul de laborator a fost un scenariu „extrem de puțin probabil”. Deci, negarea persistentă, într-un moment în care răspunsurile par să se acumuleze?

 

Pentru Hervé Fleury, „este vorba de presiuni politice. Cea a Chinei asupra OMS este evidentă. De ani de zile ea a aprobat și destituit directori”.

La originea scrisorii deschise către OMS este colectivul internațional și independent numit Drastic (Decentralized Radical Autonomous Search Team Investigating Covid-19). Aceasta își desfășoară propria anchetă din februarie și a ajuns la aceleași concluzii. Având în vedere că raportul autorității sanitare este trunchiat, aceștia sunt categorici: Covid-19 s-a născut dintr-o scurgere accidentală a unui virus modificat la Institutul de Virusologie Wuhan. Unul dintre membrii săi, virusologul Étienne Decroly, a remarcat recent la microfonul Sputnik paradoxul Chinei care nu ar putea identifica gazda intermediară pe „60.000 de mostre de faună sălbatică și animale de reproducere” pe care le deține.

 

„Eu personal cred că unul dintre virusologi s-a infectat în timpul experimentelor și l-a transmis mai departe în jurul său. Între 2002 și 2003, chinezii au menționat accidente de laborator similare pentru virusul SARS”, adaugă Hervé Fleury.

„Povestea gazdei intermediare este o pistă falsă”, insistă el. Acestea fiind spuse, în ciuda progresului investigației și a reabilitării acestei ipoteze, aceasta nu va fi niciodată atestată oficial, și-a exprimat îngrijorarea emeritul profesor.

„Nu cred că adevărul va apărea vreodată. China nu va permite urmărirea originii infecției. Puteți face presupuneri consistente, aveți dovezi, dar atât”, a spus omul care a condus experimente similare cu virusul Ebola.

În librării din 5 mai, o carte de investigație semnată de jurnalistul științific Brice Perrier și prefațată de profesorul Decroly încearcă să facă lumină asupra diferitelor începuturi de explicație. În special, accidentul, „care a fost total discreditat, a fost respins, prin urmare, sub acest pretext, cu presupusa susținere a întregii comunități științifice”. Poate că această lucrare și cea a cercetătorilor care investighează vor ajuta la aducerea luminii asupra adevărului, cel puțin a acelui adevăr pe care îl împărtășesc aceștia cu profesorul Hervé Fleury, care este din ce în ce mai convingător.

775
Tagurile:
COVID-19, coronavirus, Laborator, Origini, China, Pandemie
Bogdan Duca

Bogdan Duca, o lucrare de referință: Biserica Ortodoxă Rusă în război

300
Un referat de excepție, cu date inedite pentru publicul român: ”1941: bisericile în război. Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Rusă în al Doilea Război Mondial”

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. Așa cum am anunțat ieri, începem publicarea lucrărilor prezentate la cea de-a treia Ediție a Conferinței științifice internaționale ”22 IUNIE 1941 în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și 23 August 1944 în istoria relațiilor ruso-române” – eveniment derulat sub înaltul patronaj al Excelenței Sale Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România.

Prima lucrare este cea realizată de dr. Bogdan Alexandru Duca, preşedintele Centrului Issachar. Teolog, politolog și istoric, Bogdan Duca face o incursiune într-una dintre cele mai dramatice perioade a Bisericii Ortodoxe Ruse – poate chiar cei mai dificili ani ai existenței sacrei instituții.

Veți citi date necunoscute publicului român, care ilustrează credința neabătută a slujitorilor Domnului, greu încercați în primele decenii comuniste – și cum exemplul lor de dăruire pentru popor și patrie avea să învingă un sistem propagandistic menit să desființeze credința rușilor în Dumnezeu, pentru a o înlocui ”ateismul revoluționar”.

”Biserica a împărtășit întotdeauna soarta poporului (....) și nici de data aceasta nu-și va lăsa în părăsire poporul”, acesta a fost ”crezul” Bisericii Ortodoxe Ruse în Marele Război pentru Apărarea Patriei, în care Biserica a binecuvântat ”cu binecuvântare cerească, și aceste biruințe ce vor să fie” – după cum veți citi că a spus mitropolitul Serghei, personaj central al fragmentului de istorie și credință relatat de Bogdan Duca.

Menționez că intertitlurile îmi aparțin – fiind introduse pentru ușurarea citirii unui text amplu.

1941: bisericile în război. Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Rusă în al Doilea Război Mondial

În anul 1950,  editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române publica volumul ”Biserica Ortodoxă rusă și războiul pentru apărarea patriei”, o culegere de pastorale, circulare și hotărâri bisericești adoptate de către Biserica Ortodoxă rusă în legătură directă cu cel de-al doilea război mondial. Volumul cuprinde trei tipuri de documente: pastorale către credincioșii Bisericii Ortodoxe Ruse, pastorale către creștinii (ortodocși) din alte țări între care și România, precum și schimburi de telegrame din 1942 și 1943, între conducerea Bisericii Ortodoxe ruse și Stalin.

Acest volum este un bun prilej pentru ochiul istoricului din contemporaneitate pentru a arunca o privire nu doar asupra felului în care Biserica Ortodoxă Rusă s-a raportat încă din prima zi la conflictul mondial ci, la o privire secundă, poate încerca să observe și caracteristicile discursului pastoral ortodox în perioada aceea deosebit de complexă, a comunismului stalinist.

În această prezentare ne vom opri la doar câteva documente din această culegere.

Pentru Biserica Ortodoxă Rusă statul era un adversar ce dorea exterminarea credinței

Contextul era departe de a fi unul favorabil Bisericii Ortodoxe ruse.  Pe plan intern,  perioada de după revoluția bolșevică a fost o perioadă a persecuțiilor crâncene contra Bisericii Ortodoxe ruse și vieții religioase în general, dublată de un efort de propagare a ideologiei ateiste.

Încă din primele zile ale revoluției comuniste a început închiderea mânăstirilor și bisericilor parohiale - însă efortul de lichidare a Bisericii Ortodoxe ruse a fost mai accentuat în anii 30. Dacă în anul 1917 existau peste 60 de mii de parohii ortodoxe, în anul 1928 lăcașurile de cult fuseseră înjumătățite, funcționând un pic peste 30 de mii de parohii. 11 ani mai târziu, în 1939, în toată Uniunea Sovietică mai rămăseseră doar 100 de parohii.

Prin comparație, în anul 1941, chiar înaintea invaziei fasciste, Liga Militanților Ateiști avea nu mai puțin de 96 de mii de birouri în toată Uniunea Sovietică.

În anul 1937, conform statisticilor NKVD,  au fost arestați 33.382 de ”slujitori ai cultului”, iar în 1938, sub acuza de ”contrarevoluție sectantă-bisericească”, au fost închise 13.438 de persoane. Rata condamnărilor la moarte, numite cu cinism ”măsura extremă a protecției sociale”,  era în 1937 de 44 la sută, iar în 1938, de 59 la sută. La 1 mai 1937, se stabilea ca obiectiv cincinal ”uitarea numelui lui Dumnezeu în tot teritoriul țării”.

Pentru Biserica Ortodoxă Rusă statul era departe de a fi un partener; era un adversar ce dorea, și asuma oficial această dorință, exterminarea credinței religioase. De aceea, era cumva de așteptat ca atitudinea Bisericii Ortodoxe ruse să fie cel puțin rezervată față de un război care, cel puțin la nivel propagandistic, se anunța a fi o ”cruciadă antibolșevică”.

De exemplu, pentru dictatorul român Ion Antonescu, intrarea României, țară majoritar ortodoxă, în război era înțeleasă, încă din ordinul său din 22 iunie 1941, ca „lupta drepturilor strămoșești și a Bisericii”, purtată împotriva ”jugului roșu al bolșevismului” și dusă pentru ”cinstirea Bisericii” și ”cu gândul țintă la Dumnezeu”. O retorică cruciată, de război sfânt.

Desigur, această retorică s-a dovedit relativ repede una falsă. Armatele Axei au comis aproape imediat după invazie un val de atrocități în teritoriile ocupate, care au decredibilizat repede orice efort propagandistic în rândurile populației aflate sub ocupație.  Ea însă va păstra o oareșce credibilitate în rândul populațiilor din țările cu regimuri fasciste, chiar și acum, la peste 70 de ani de la eveniment, grupări neofasciste folosind încă argumente care țin de logica războiului sfânt, pentru a justifica invazia din al doilea război mondial.

Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă rusă nu a cedat niciun moment iluziei că invadatorul ar putea fi un eliberator și un restaurator al Rusiei pre-sovietice. 

Atacului fascist să i se răspundă prin respectarea legilor sfinte ale dragostei de țară

Biserica Ortodoxă rusă, martirizată de guvernul sovietic, reacționează contra invadatorului fascist încă din primele ore ale războiului. Întâia pastorală a mitropolitului Moscovei și locțiitorul scaunului patriarhal, Serghei, a fost scrisă chiar pe 22 iunie, cu 12 zile înainte de discursul lui Stalin.

Pastorala mitropolitului, semnată doar de acesta (în acel moment în libertate se găseau doar 4 episcopi ortodocși, toți trecuți prin experiența închisorilor comuniste) condamnă cu fermitate invazia fascistă asupra Rusiei. Niciun moment în pastorală, Serghei nu face referire la Uniunea Sovietică ci folosește ca repere numele Rusiei și conceptele de stat și de patrie.

Atacul fascist este pus în contextul mai larg al istoriei Rusiei.  Atacul fascist este în continuarea ”timpurilor lui Batâi, ale cavalerilor teutoni, ale lui Carol suedezul, ale lui Napoleon”, identificați toți ca ”dușmani ai creștinismului ortodox”.

Atacului fascist trebuie să i se răspundă așa cum s-a răspuns și celorlalte atacuri, prin mobilizarea țării în apărarea patriei, prin reafirmarea respectării ”legilor sfinte ale dragostei de țară”. Numele sfinților Alexandr Nevsky, Dimitrie Donskoi și eroilor legendari ruși Ilya Murometz, Dobrâni Nikitici și Alioșa Popovici, sunt invocate ca exemple demne de urmat.

Biserica, spune mitropolitul, ”a împărtășit întotdeauna soarta poporului (....) și nici de data aceasta nu-și va lăsa în părăsire poporul. De aceea Biserica binecuvântează cu binecuvântare cerească, și aceste biruințe ce vor să fie.”

Cele două intervenții, a mitropolitului Serghei, semnată pe 22 iunie, și cea a lui Stalin, din 2 iulie, pot fi citite și în paralel. Ele ating câteva puncte comune: atacul fascist este cu atât mai odios cu cât este încălcarea unor acorduri de pace (iar Stalin face explicit referire la pactul Ribbentrop - Molotov), trebuie citit în linia istoriei Rusiei, ca încă un atac ce trebuie respins și pentru respingerea lui este nevoie de mobilizarea întregii populații. Aceste idei apar puternic subliniate în ambele discursuri.

Mesajul mitropolitului Serghei este urmat, pe 25 iulie 1941, de o pastorală a mitropolitului Alexei al Leningradului, al doilea ierarh din ierarhia în libertate a Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta urmează, în linii mari, ideile menționate în pastorala mitropolitului Serghei.

***

Însă Biserica Ortodoxă Rusă nu se angajează doar la nivel de discurs mobilizator în efortul de război.  Cel mai  dificil pas este legat de chestiunea complexă a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, unde o schismă își proclamase autocefalia încă din primii ani de după revoluția din octombrie, schismă care a cunoscut o puternică susținere din partea mai întâi a Poloniei, iar apoi, după începerea războiului, din partea ocupantului german.

O chestiune care va preocupa, după cum reiese din pastorale și circulare, ierarhia ortodoxă rusă este cazul episcopului Policarp Sikorski, ucrainian, activ în Polonia și, după anexarea estului Poloniei de către Uniunea Sovietică, integrat în Sinodul Bisericii Ortodoxe ruse.

© Sputnik / Kazimir Lishko

Situații similare s-au întâlnit și cu alți ierarhi ortodocși ce fuseseră afiliați Sinodului Bisericii Ortodoxe ruse, dar care, după începerea războiului, s-au alăturat propagandistic efortului de război al Axei.

Acesta, odată cu invadarea Uniunii Sovietice, a ales susținerea deschisă a Germaniei naziste, devenind un element important pentru propaganda fascistă în rândul credincioșilor ortodocși, tocmai datorită statutului său de membru al Sinodului rus.  Condamnarea și caterisirea sa reprezintă, deducem din documentele emise de ierarhii ruși, o preocupare importantă.

Un soi de armistițiu între Biserica Ortodoxă Rusă și puterea sovietică

Un alt demers al Bisericii Ortodoxe Ruse este reprezentat de efortul financiar pentru susținerea armatei sovietice.  Ierarhii ortodocși vor canaliza acest efort pentru finanțarea unei coloane blindate, ce urma să poarte numele lui Dimitrie Donskoi, cneazul moscovit care, în secolul al XIV-lea, obține primele victorii împotriva tătarilor și pune bazele eliberării Rusiei.

Acest uriaș efort financiar, în bani, aur și argint (obținut din podoabe ale bisericilor) este menționat în oficiosul sovietic Pravda, care notează și schimburile de telegrame dintre ierarhii ortodocși ruși și Iosif Visarionovici Stalin. Telegramele ierarhilor sunt consistente și elogioase. Răspunsurile lui Stalin scurte, politicoase dar reci, probabil pentru a evita interpretări prea favorabile față de lumea ortodoxă. Puterea sovietică rămâne loială comunismului: intrinsec ateist și anti-religios.

Cu toate acestea, este tot mai evident că apare un soi de armistițiu între Biserica Ortodoxă Rusă și puterea sovietică. Activitățile Ligii Militanților Ateiști se reduc, presa și materialele de propagandă ateistă nu se mai publică, invocându-se ca argument oficial lipsa hârtiei și nevoile de război. În același timp, dacă la 22 iunie 1941 doar patru ierarhi ortodocși mai erau în libertate pe cuprinsul Uniunii Sovietice, pe 22 septembrie 1942 Sinodul din Rusia al Bisericii Ortodoxe număra deja 13 ierarhi în libertate, cum vedem după semnăturile unui document de condamnare a unor episcopi colaboraționiști.

Lucrurile vor evolua pozitiv pentru Biserica Ortodoxă Rusă în relația sa cu statul sovietic, ajungându-se la o întâlnire între primii trei ierarhi ortodocși și Iosif Stalin, în 5 septembrie 1943, în care liderul sovietic propune reocuparea scaunului de Patriarh al Moscovei, rămas vacant din 1924, după executarea patriarhului Tihon de către bolșevici, lucru care se va și întâmpla, 3 zile după, prin alegerea mitropolitului Serghei ca Patriarh.

Tot în urma acestei întâlniri, s-a permis redeschiderea seminarului și Academiei teologice din Moscova și s-au retrocedat Patriarhiei mai multe biserici și proprietăți, între care și celebra Lavră a Sfântului Serghei.  

Două mesaje privind România emise de Biserica Ortodoxă Rusă în timpul războiului

Două ultime documente asupra cărora aș vrea să mă opresc în timpul acestei prezentări sunt mesajul adresat de mitropoliții Serghei al Moscovei și Nicolae al Kievului, militarilor armatei române, pe 22 noiembrie 1942, și mesajul adresat de aceiași ierarhi ”păstorilor și păstoriților” din Biserica Ortodoxă Română, de pe data de 9 decembrie 1942.

Acestea sunt singurele mesaje cu privire la România emise de către Biserica Ortodoxă Rusă în timpul celui de-al doilea război mondial. Ele merită o atenție aparte.

De ce? Pentru că România este singura țară majoritar ortodoxă care s-a angajat de partea Axei în războiul contra Uniunii Sovietice. Bulgaria, și ea membră a Axei, nu a declarat război Uniunii Sovietice, contribuția sa de război de partea Germaniei naziste fiind în Balcani, în special contra Iugoslaviei și trupelor de partizani ce acționau în Balcanii ocupați de naziști.

România a fost însă o prezență importantă pe frontul de Est, trupele române mergând până la Stalingrad și Caucaz. Cum spuneam și la început, propaganda românească de război sublinia și dimensiunea religioasă a luptei contra Uniunii Sovietice: o luptă împotriva comunismului și dușmanilor credinței.

De aceea, cele două mesaje ale ierarhiei ortodoxe sunt de un particular interes. Ambele documente se adresează poporului român de confesiune creștin-ortodoxă și lipsește, deși poate era de așteptat, un mesaj transmis Patriarhiei Biserici Ortodoxe române. Aceasta poate și pentru că un dialog oficial ar fi fost considerat o cauză pierdută. Mesajul din decembrie atrage atenția că marile patriarhii ale lumii ortodoxe, alături chiar de  ierarhi bulgari, condamnaseră fascismul german. Lipsea, desigur, din motive evidente, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme.

De aceea mesajele se doresc a fi mai degrabă pastorale, subliniind caracterul de orfani ai credincioșilor creștin-ortodocși români, lipsiți de îndrumarea unor păstori vrednici și responsabili. Direcțiile mesajelor sunt următoarele:

1. Poporul român și poporul rus sunt frați de credință. De aceea nu este drept ca frații ortodocși să lupte între ei.

2. Noua ordine pe care fascismul vrea să o impună lumii este una anticreștină și păgână. Deci cu atât mai mare eroarea creștinilor ortodocși care se aliază cu ei.

3. Rusia a ajutat România (și se menționează aici războiul de independență de la 1877) și există un trecut istoric comun care trebuie valorificat tocmai pe linia frăției între popoarele român și rus.

4. România însăși este o victimă. Mai întâi pentru că este trimisă să lupte și să își vadă fiii murind într-un război care nu este al ei, apoi pentru că este spoliată economic de către Germania nazistă.

5. Războiul fiind nedrept, el nu are cum să fie câștigat de către fasciști - și românii, persistând să fie aliați ai acestora, se așează de partea greșită a istoriei.

Stilul este unul personal, cu multe referințe la atrocitățile comise de către trupele de ocupație fasciste, dar și la suferințele românilor în acest război. Autorii chiar sugerează că primele zile ale războiului, când armatele germană și română au intrat în Basarabia, bombardamentele germane au ucis români.

Această sugestie - ”Creștinii ortodocși români nu trebuie și nu pot să uite faptul că în primele zile ale războiului, hitleriștii au bombardat orașe românești, că au distrus biserici ortodoxe...” - este cu atât mai interesantă cu cât Biserica Ortodoxă Rusă își asumă o libertate față de  propaganda oficială sovietică, care vorbea despre o națiune moldovenească, diferită de cea românească, în Basarabia și Bucovina de Nord.

În sfârșit, lectura acestor documente publice, care ar putea apărea de importanță secundară, la o privire superficială, deschide nenumărate ipoteze de cercetare și căi de reflecție asupra unei perioade atât de dificile pentru lumea creștin-ortodoxă rusă, prinsă între ciocanul și secera comunismului ateist și baioneta invadatorului fascist.

Probabil, îndemnul lui Iisus Hristos din Evanghelie – ”Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” - poate sintetiza cel mai bine, eforturile Bisericii ruse în acele vremuri.

300
Tagurile:
România, Rusia, Război, BORu, BOR, Bogdan Duca

Загрузка...
Dolari americani

În timp ce românii privesc la scandaluri, s-a votat combinația imensă și dubioasă cu SUA!

976
Cea mai mare lovitură din ultimele decenii? Una dintre cele mai mari combinații și facilități pentru SUA s-a votat în Parlamentul României – și asta la adăpostul scandalurilor de zi cu zi

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. În timp ce românii sunt ținuți în priză de felurite scandaluri – cu educația sexuală, cu moțiuni fără șanse, cu bătălii în ligheanul PNL sau cu șobolanii ”Madamei Fă”, în parlament s-a votat ”acordul România SUA pentru modernizarea Centralei Nucleare de la Cernavodă”.

”Să vedem cum va fi "investiția" de la Cernavodă - să zicem mersi, dacă americanii vor face măcar un KFC acolo”, comenta jurnalistul de investigații Mirel Curea în octombrie 2020, când România accepta să împrumute o sumă uriașă de la SUA… pentru ca tot o firmă americană să preia, fără licitație, construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

Ei bine, vestea bombă e că, în timp ce românii sunt amețiți cu tot felul de scandaluri, în parlament s-a votat ”parteneriatul” bazat pe uriașul împrumut de 8 miliarde euro!

”Am votat astăzi, la Senat, cameră decizională, acordul istoric încheiat între România și Statele Unite ale Americii pentru modernizarea Centralei Nucleare de la Cernavodă!”, anunță Alina Gorghiu, neuitând nici osanalele pentru lider: ”Personajul-cheie din spatele acestei reușite a fost Președintele Iohannis, cel care a pus bazele acestui acord, în 2017, la întâlnirea cu Donald Trump de la Casa Albă”.

Și, evident, liberala ridică în slăvi și ”parteneriatul strategic”: ”Acordul este expresia concretă a importanței parteneriatului nostru strategic cu SUA și a angajamentului pentru securitate energetică în Europa”.

Continuând în același stil al propagandei, senatoarea spune că ”este un proiect în valoare de 8 miliarde de euro, care va implementa cele mai înalte standarde de securitate energetică, va determina creștere economică și va crea numeroase locuri de muncă!”.

Noi îi spunem ”pușchea pe limbă”… să nu cumva să rămână… doar în fază de proiect, ca multe altele ”realizate” în cei 31 de ani.

Cert este că preluarea lucrărilor de către americani s-a făcut în totală sfidare a regulilor competiției, constructorul chinez, de mare anvergură și experiență în domeniu, fiind eliminat pe criterii ”strategice”.

Tot pe aceleași criterii a fost ales constructorul american, la fel a primit o parte de proiectare și o întreprindere franceză, ca să fie împăcat atentul Macron – cât despre împrumutul uriaș nimeni nu spune cine a împuternicit pe cine să negocieze cu banca americană și în ce marjă de condiții!

Când e vorba de SUA nu se discută nimic – e ”strategic”.

***

Reamintim că firme și personaje din SUA controlează Fondul proprietatea, care la rândul său are un cuvânt decisiv la Nuclearelectrica. De asemenea, CN Nuclearelectrica e condusă de un personaj controversat, venit tot din SUA, unde prestat studii la fel de controversate… precum premierul Cîțu.

976
Tagurile:
Bani, SUA, centrală nucleară, Cernavodă, NuclearElectrica

Загрузка...

Fanii suedezi celebrează victoria cu scorul 3:2 în meciul cu Polonia