Maia Sandu și Klaus Iohannis

Moldova, lecție de diplomație României! Rușine, epigoni ai lui Titulescu și Ștefan Andrei!

1071
Chișinăul arată că știe mai multă diplomație decât Bucureștiul – respectă și întărește relația cu cel mai investitor din lume, nu își bate joc de una dintre cele mai mari și sincere prietenii față de România din istorie

BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik. Recent, s-a petrecut un fapt trecut sub tăcere de mass media, dar care spune multe despre cum vede diplomația de la Chișinău relația cu cel mai puternic investitor al lumii, China.

Jurnalistul Dan Tomozei Dimian, jurnalistul român care lucrează în Beijing la Radio China Internațional, a transmis că ambasadorul Republicii Moldova în R.P. Chineză, E.S. Dumitru Braghiș, a prezentat, miercuri, Scrisoarea de acreditare președintelui Xi Jinping, în cadrul unei ceremonii la care au participat 29 de diplomați veniți la post în ultima perioadă.

Tomozei relatează că, în cadrul ceremoniei organizate la Marea Sală a Poporului din Beijing, președintele Xi Jinping ”a transmis cele mai calde urări de bine conducătorilor țărilor reprezentate de ambasadori, subliniind că în anul în care este marcat centenarul de la fondarea Partidului Comunist din China, autoritățile de la Beijing vor continua să pună în aplicare, cu fermitate, noua filozofie de dezvoltare și vor crea o nouă paradigmă de dezvoltare, astfel încât de dezvoltarea Chinei să beneficieze cât mai mult toate țările”.

Toate țările care… înțeleg să respecte și să mențină relația cu China! Ceea ce NU este cazul României, dar este cazul Moldovei!

Cine este ambasadorul Dumitru Braghiș? Cartea sa de vizită spune totul, despre cum înțelege să respecte Chișinăul relația cu Beijingul. Născut în 1957, Dumitru Braghiș este o personalitate cu mare experiență politică și diplomatică – specializat în relațiile cu Estul.

Braghiș a deținut funcția de prim-ministru al Republicii Moldova (1999–2001) și a fost Ambasador în Federația Rusă (Noiembrie 2015 – Martie 2017).

Daniel Tomozei Dimian evidențiază însă și un alt aspect important – un atu al ambasadorului Moldovei: ”De la momentul sosirii la post, Ambasadorul Dumitru Braghiș desfășoară o impresionantă activitate de cunoaștere și promovare a relațiilor bilaterale China – Republica Moldova, având deja marcate câteva zeci de acțiuni, vizite și semnări de acorduri bilaterale”.

Deci, DA, așa se reprezintă o țară în capitala unei superputeri - trimițând personalități importante, bine pregătite și cu merite recunoscute bilateral.

Pe când… România?

Relația României cu China este marcată de sabotarea firmelor chineze de stat, de atacuri virulente venite de la demnitari ai partidelor din Coaliția de guvernământ (cazul Pavel Popescu este fie patologic, fie demn de a fi cercetate de Servicii!), de susținere de către președinte și ministrul de Externe a politicilor anti-chineze americane.

În plus (de fapt, în mare minus!), România a menținut în funcție un ambasador, Vasilică Constantinescu, care s-a remarcat prin… accidente auto!

”Avem ambasador care se urcă beat la volan, face accident, distruge o mașină diplomatică și un autobuz, fuge de la locul accidentului, fiind băut, se ascunde în rezidența diplomatică”, îi relata Dan Tomozei lui Ion Cristoiu, anul trecut.

Reacția MAE român, întârziată, a fost că ”situația semnalată face deja obiectul unor cercetări în curs, aspectele în cauză fiind tratate cu maximă seriozitate”.

Sigur că da, cu aceeași seriozitate… de 1 an fără rezultate și măsuri concrete!

Dan Tomozei descrie relația româno-chineză ca fiind ”fracturată”, marcată de ”erorile de calcul pe care le observ în deciziile politice de la București”, dar și de ”gravele derapaje diplomatice ale României în China”.

De altfel, între pagina de socializare a lui Daniel Tomozei și cea a Ambasadei României la Beijing, ai dori ca ziaristul să fie reprezentantul țării noastre în China! Găsești relatări despre activități culturale, încurajarea colaborării bilaterale, demersuri constante pentru menținerea unei dintre cele mai mari și sincere prietenii față de România din istorie!

De aceea spun – mica Moldovă dă o jenantă lecție de diplomație României lui Titulescu, Ștefan Andrei sau Adrian Năstase!

 

1071
Tematic
Cîțu trimite în Moldova vaccinurile refuzate de români
Expert: Este oare posibilă producerea vaccinului ”Sputnik V” în Moldova
Împușcături la granița României cu Republica Moldova
NATO

Se confirmă - din 2022, România va fi încălecată total de NATO: ”E teritoriul nostru”

1471
(reînnoit 14:17 07.05.2021)
Va însemna control mai puternic asupra serviciilor speciale, a deciziei politice, economice și energetice – cu tot cu vectorii conecși: justiția, mass media, medii de socializare, administrație locală, comunicații. Plus cheltuieli mai mari din partea României.

BUCUREȘTI, 7 mai – Sputnik. În contextul exercițiului Steadfast Defender 202, care se desfăşoară în zona Mării Negre, inclusiv pe teritoriul României, jurnalistul Radu Tudor a transmis o întrebare – de fapt, o ridicare la plasă – comandanților NATO pe Europa.

”Care este relevanța acestui exerciţiu pentru consolidarea flancului estic al NATO şi când va deveni operaţional Comandamentul Multinaţional din România?”, a întrebat principalul propagandist al Alianței în țara noastră, fiind completat de Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO: ”Presupun că se referă la Comandamentul Multinaţional Sud-Est”. 

Locotenent colonelul James Scott, purtătorul de cuvânt Comandamentul Suprem Aliat de la Norfolk, Virginia, a răspuns – ”Din câte ştiu, acest lucru se va întâmpla în 2022. Dacă greşesc, voi reveni cu informaţia corectă”.

Nesiguranța bizară a răspunsului denotă că, dacă pentru  rezultă că, dacă pentru Comandamentul Suprem Aliat de la Norfolk, Virginia, problema Comandamentul Multinaţional ”din România” nu este prioritară; în schimb, ea este pentru grupările de interese NATO din Europa. O dovedește o nouă completare a Oanei Lungescu:

”Permiteţi-mi să completez. Comandamentul Multinaţional Sud-Est a ajuns la nivelul operaţional iniţial şi acesta va fi vizibil în cursul Exerciţiului Steadfast Defender 2021, care va reprezenta un moment semnificativ pentru ei şi este de aşteptat să devină pe deplin operaţional în anii următori”, a spus Lungescu.

Ce înseamnă asta? Că România va fi încălecată și mai bine de NATO și SUA, asta însemnând control mai puternic asupra serviciilor speciale, a deciziei politice, economice și energetice – cu tot cu vectorii conecși: justiția, administrația locală în multe zone, infrastructura de comunicații.

Și, implicit, asta va însemna cheltuieli mai mari din partea României și reducere libertății de acceptare a unor investitori din state non-NATO, în primul rând din China și Rusia. Deja vedem această situație în cazul Cernavodă și al implementării 5G.

Credeți că exagerez? Citiți ce răspunde general-locotenent Brice Houdet, şeful de stat major al Comandamentului Suprem Aliat din Europa:

”În acest an, ne concentrăm în special asupra Mării Negre. Însă totul funcţionează prin rotaţie, însă în alţi ani vom merge în zona Mării Baltice, putem fi în Europa Centrală, putem fi în Europa Occidentală, putem fi în Oceanul Atlantic. Prin urmare, mergem peste tot unde este teritoriul nostru”.

Cu alte cuvinte, generalul nu folosește termenul teritoriul României, nici măcar aliaților, ci ”al nostru”.

Repet – niciodată poporul român NU a fost întrebat dacă este de acord ca România să intre într-o alianță care declară inamici peste capul voinței românilor, nici dacă vrea să se pună baze militare străine pe teritoriul național, nici ”comandamente”.

Și, sub nicio formă, să se folosească sintagme ca ”spațiul aerian NATO”, ”teritoriul nostru” (al NATO) în loc de spațiul aerian și teritoriul românesc!

Ce înseamnă toate aceste decizii și formulări? Încălecarea României, ”teritoriul nostru”. De altfel, am avertizat în analize anterioare că asta e intenția SUA și NATO – aceea ce a transforma România din țară în ”teritoriu”, pe care să își amplaseze baze și să facă exerciții militare, pentru diverse interese și jocuri strategice – care NU sunt ale României.

Care sunt avantajele României? Exact ca ale celui care plătește taxă de protecție unei găști de ”bombardieri”. Crede bietul fraier că va fi liniștit pentru că a plătit? Aiurea, va fi tot mai încălecat – și i se vor cere tot mai mulți bani! Asta e legea nescrisă, dar universal valabilă.

Iar referitor la opinia românilor despre NATO?... E suficient să citiți comentariile la postprile de gen ale lui Radu Tudor.

1471
Tagurile:
România, NATO
Tematic
Șoigu: Acțiunile SUA și NATO sporesc amenințările militare în Europa
Sondaj sub egida Academiei: NATO, SUA, UE și Iohannis primesc… palme de la români!
Cristoiu: ”Cei care freacă cizmele NATO cu limba sunt un pericol național”

Загрузка...
Sorin Cîmpeanu

Cîmpeanu, profesorii și sindromul ”gazetei imperialiste”

374
Ministrul Educației a anunțat, recent, că speră ca în două săptămâni, elevii să poată merge fizic la ore. Este, însă, o cursă contra timp și este evident că acest lucru nu va fi posibil.

Revenirea copiilor fizic la ore a devenit subiectul principal de discuție al miniștrilor Educației din România. De altfel, pandemia asta pare să le fi venit mănușă. Problemele majore ale sistemului de educație au trecut în plan secund, undeva, în umbră, nu mai vorbește nimeni despre ele și par că nici nu există.

În schimb, în fiecare intervenție pe care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, o are la televiziune, ne tot vorbește despre revenirea copiilor în format fizic la școală.

Recent, Sorin Cîmpeanu, a spus că speră ca în două săptămâni, toți elevii să poată veni fizic la clase.

Anul trecut, cred că tot prin luna mai – sau aprilie, fostul ministru al Educației, Monica Anisie, dădea asigurări că se lucrează la scenarii – care nu au fost niciodată făcute publice, dar, cine știe, or fi clasificate și le vom afla peste 50 de ani – și că se va reveni în bănci. A ieșit public președintele României Klaus Iohannis și a pus capăt acestei sarabande a declarațiilor fără acoperire.

Acum, Sorin Cîmpeanu iese și ne spune că, în scurt timp, se va putea merge la școală. Asta ar venit cam în săptămâna 17-23 mai 2021.

La jumătatea lunii iunie se intră în vacanța de vară.

Însă nu aici este problema. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, spune că elevii au revenit prea devreme în bănci și că ei trebuiau să se întoarcă în clase numai atunci când incidența cazurilor de COVID-19 era una extrem de scăzută.

Deci, practic, aflăm că nu se va întâmpla nimic după aceste două săptămâni.

Ministrul Cîmpeanu nu este la prima declarație fără acoperire. După ce, o vacanță întreagă, ne-a tot vorbit de utilizarea testelor de salivă, a ieșit public și a anunțat renunțarea la ele.

Lipsa de consecvență va avea urmări tragice pentru sistemul de învățământ, și așa ros de probleme ca un organism aflat în plin proces de deteriorare. Atitudinea de tip ”gazetă imperialistă” afișată de Sorin Cîmpeanu nu face decât să arate că, la nivelul ministerului Educației, nu există un plan clar de trecere prin criză.

374
Tagurile:
Sorin Cîmpeanu

Загрузка...
Vaccinul Johnson & Johnson

În SUA vor fi distruse 70 de milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson

0
(reînnoit 18:27 07.05.2021)
La întreprinderile din Baltimore au fost confundate ingridientele a două vaccinuri diferite împotriva COVID-19, fiind compromise milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson.

CHIȘINĂU, 7 mai – Sputnik. SUA ar putea retrage peste 70 de milioane de doze ale vaccinului companiei Johnson & Johnson din cauza riscului de poluare, informează RIA Novosti, cu referință la New York Times.

La o întreprindere din Baltimore, în timpul procesului de producție a vaccinului au fost greșite ingredientele pentru două vaccinuri împotriva COVID-19, iar în consecință au fost compromise peste 15 milioane de doze ale preparatului Johnson & Johnson.

Potrivit unei surse guvernamentale, Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente este îngrijorată în privința compromiterii altor loturi ale preparatului, care au fost produse odată cu dozele greșite. Acum autoritatea americană examinează chestiunea distrugerii a peste 70 de milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson, produse la această fabrică.

Potrivit publicației, numărul total al dozelor “suspecte” ale vaccinului Johnson & Johnson, ajunse în UE, Canada, Africa de Sud, constituie de la șase la nouă milioane.

Mai devreme, autoritățile de reglementare a medicamentelor din SUA, FDA și CDC au eliminat restricțiile pentru utilizarea preparatului împotriva COVID-19 Johnson & Johnson. Cele două instituții consideră că vaccinul trebuie să fie utilizat în continuare, fiind convinse că acesta este sigur și eficient.

0
Tagurile:
Johnson & Johnson, SUA, vaccin
Tematic
Valery Kuzmin, despre deosebirile dintre Sputnik V și alte vaccinuri – cifre concrete
Maia Sandu s-a vaccinat LIVE împotriva COVID-19 - video
Maia Sandu s-a vaccinat… cu un mesaj politic
Maratonul vaccinării: Guvernul nu mai știe cum să convingă românii

Загрузка...