Cristina Cânepă

Fost student SUA: „Românii de pretutindeni, lupte pentru apărarea bogăţiilor naţionale”

302
Un fost student în Statele Unite, Cristina Cânepă, ne vorbeşte, într-un interviu exclusiv pentru Sputnik, despre comunitatea de români din Pittsburgh, despre cum s-au solidarizat românii în sprijinul unei cauze naţionale, precum şi despre comunitatea de ruşi din SUA.

Ai studiat în Statele Unite, în Pittsburgh, un oraş unde se află mai multe comunităţi etnice, printre care şi o comunitate destul de numeroasă de români. Povesteşte-ne câte ceva despre comunitatea de români şi despre asociaţia de studenţi români din Pittsburgh, din timpul studiilor tale acolo.

Eu am ajuns în Pittsburgh la studii la începutul anilor 2000 și am găsit acolo o comunitate românească destul de numeroasă, formată atât din români care se stabiliseră în Pittsburgh, cât și din studenți și cercetători veniți după anii ‘90 spre a studia temporar în universitățile din oraș.

În SUA, universitățile încurajează implicarea studenților în activități sociale și culturale și chiar acordă fonduri asociațiilor studențești pentru organizarea de astfel de activități. Astfel, în universitățile unde au ajuns mai mulți studenți, masteranzi şi doctoranzi romani, s-au înființat în timp asociații de studenți și cercetători romani (Romanian Student Asociation, RSA).

La Universitatea Carnegie Mellon (CMU) inițiativa înființării acestei asociații i-a aparținut lui Tudor Dumitraș, atunci doctorand în departamentul „Electrical and Computer Engineering” de la CMU, actualmente profesor la Universitatea din Maryland. După înființare, asociația studenților romani de la CMU a organizat diverse activități pentru promovarea culturii și tradițiilor românești, cum ar fi, spre exemplu, pregătirea grupului de dansuri populare condus de Slava Arabagi, atunci doctorand în departamentul de Computer Science de la CMU.

Grupul a avut în componenţă studenți și doctoranzi de la CMU și de la Universitatea din Pittsburgh și a organizat dansuri la diverse festivaluri internaționale din cele două campusuri universitare, participând și la Festivalul de Mâncare Românească organizat de enoriașii bisericii ortodoxe românești „Sf. Andrei” din Pittsburgh. S-a mai organizat, în fiecare an de 1 martie, Ziua Mărțișorului în care această tradiție specifică romanilor era prezentată colegilor americani și internaționali și chiar se manufacturau mărțișoare la faţa locului. Ne-am unit atunci și cu colegi bulgari care ne-au spus că aveau și ei aceeași tradiție sub numele de „martenitsa”.

Ai pomenit de biserica ortodoxă românească „Sf. Andrei” din Pittsburgh, este frumos că românii aveau biserica lor acolo (aşa cum se întâmplă, de fapt, în toate ţările unde sunt comunităţi mari de români). Ne poţi spune câte ceva despre biserica românească şi cum s-a înfiinţat?

Prin eforturile enoriaşilor români, s-a reuşit cumpărarea de la Biserica Catolică a clădirii unei biserici din cartierul Mckees Rocks. Fireşte, a fost ales ca hram al bisericii Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, astfel că hramul era mereu legat de Ziua Națională a României. Slujba era în limba româna. După slujba de duminică, se organiza mereu o agapă frățească. În clădirea bisericii era și o sală de mese destul de încăpătoare și o bucătărie, astfel că puteau sta la masă și 30-40 de persoane. Atmosfera de sărbători, mai ales de sărbătorile mari (cum sunt Naşterea Domnului, Învierea), era foarte caldă şi plină de bucurie, iar între români era un spirit de unitate şi întrajutorare.

Apropo de unitate, cum se raportau românii de acolo la situaţia din ţară, chiar dacă se aflau la mare depărtare? Au fost momente când românii de acolo s-au solidarizat în sprijinul anumitor cauze legate de România?

Aş putea menţiona un exemplu de unitate a românilor de acolo într-o cauză legată de apărarea resurselor noastre naţionale. Îmi amintesc de o activitate organizată în 2010 de RSA la CMU, şi anume, Ziua Roșiei Montane. La o astfel de activitate s-a difuzat filmul „Noul El Dorado – Roșia Montană” şi s-a discutat cu argumente pro și contra despre proiectul propus de RMGC, popularizându-se astfel problema Roșiei Montane în campusul CMU, invitat fiind Theodor Braşoveanu de la Universitatea Princeton.

Fructificarea tuturor activităților dedicate Roșiei Montane a avut loc printr-o scrisoare deschisă, publicată pe 14 iulie 2010 și semnată de 17 asociații de studenți și cercetători români din străinătate (asociațiile de studenți de la Princeton, CMU, Caltech, MIT, Stanford, Harvard, Chicago, Rutgers, Arizona State, Wisconsin, Illinois, Yale, ADERF, Ad Astra, GRSPS, LSRS), precum și de alte asociații (de mediu și nu numai) din ţară și din străinătate.

Această acțiune este un exemplu de solidarizare a românilor de pretutindeni pentru ca România să rămână a românilor şi ca patrimoniul nostru natural, cultural și istoric să fie respectat și protejat. În scrisoare, care poate fi citită şi astăzi la această adresă, se atrăgea atenţia că „dacă nu luăm atitudine acum, peste 17 ani, când exploatarea de aur va fi luat sfârşit, generaţia noastră se va confrunta cu un dezastru ecologic şi cu problemele unei zone economice defavorizate. Nu putem abandona moştenirea noastră culturală de dragul unor promisiuni de îmbogăţire efemeră! Acum, cât nu este prea târziu, ne stă în putere să ne solidarizăm cu cei care cred într-un viitor mai bun pentru Roşia Montană, bazat pe respectul faţă de natură, tradiţii şi istoria locului”.

O astfel de atitudine, atât din partea românilor din străinătate, cât şi a celor din ţară, în apărarea resurselor noastre naționale trebuie să continue și astăzi, când, sub pretextul pandemiei, se încearcă înstrăinarea bogățiilor naționale, fie că e vorba de gazul din Marea Neagră, de pământurile agricole, de Hidroelectrica, Portul Constanţa, CEC Bank ş.a.m.d. Românii trebuie să fie uniţi și să ia atitudine în legătură cu problemele ce privesc viitorul României!

După ce ai terminat studiile în Pittsburgh, te-ai întors în România. Ce părere ai despre faptul că emigraţia în număr mare a românilor este o problemă principală şi îngrijorătoare cu care România se confruntă de 30 de ani?

Emigrația din ultimii 30 de ani are multiple cauze. Mulți dintre cei care au plecat fără a avea studii sau fără să fie angajați acolo cu carte de muncă pe perioadă nedeterminată s-au întors în ţară acum, în contextul pandemiei. Putem spune că folosește și pandemia la ceva. Sunt și romani cu studii și poziții bune în Occident care au hotărât să se întoarcă în Romania după experimentarea unui an de lockdown.

Putem să ne gândim şi la momentele din istorie când românii au fost nevoiţi să emigreze în număr mai mare, la cauzele şi condiţiile care i-au determinat pe români să facă această alegere de a pleca. De exemplu, ne putem întreba cine au fost emigranții români care au ajuns în Pennsylvania la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX, când zona a cunoscut o creştere economică spectaculoasă (care a şi atras mulţi migranţi)? După cum arată şi statisticile americane, majoritatea emigranţilor români de atunci erau români din Transilvania ocupată de habsburgi, români care plecau în căutarea unui trai mai bun, alungați fiind de discriminarea și lipsa de drepturi cu care se confruntau sub regimul austro-ungar. Este adevărat că erau mulți și victimele unor dezinformări, fiind mințiți că în Pittsburgh vor putea căștiga într-o lună cât ar căștiga în Sibiu sau Făgăraș într-un an, ceea ce, la faţa locului, se dovedea a fi foarte departe de adevăr.

Gabriel Antoniu Lavrincic (stânga)
© Photo : Gabriel Antoniu Lavrincic (arhivă personală)

Aceeași fantasmă o „cumpără” și acum, o sută de ani mai tărziu, mulți din cei plecați din ţară. Atât de mulți din păcate pleacă în Occident lăsându-și familia, copiii în ţară, crezând că în Vest îi așteaptă „oportunitățile” și se trezesc acolo fără asigurare de sănătate, fără carte de muncă, fără o slujbă permanentă, riscându-și chiar viața lucrând în condiții extrem de riscante. Ne amintim cazul românilor care s-au îmbolnăvit de covid la un abator din Germania. De asemenea, cumplit de tristă este situația „badantelor” românce care, întorcându-se în ţară, au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale pe fondul unor depresii majore. Din păcate, nici presa și nici statul nu au prezentat corect românilor riscurile pe care și le asumă atunci când pleacă din ţară.

Între 1890 și 1920 se estimează că au ajuns pe continentul american peste 100.000 de romani, majoritatea din Transilvania. Dintre ei, după Primul Război Mondial, 43.000 de romani s-au întors acasă, în România întregită.

Majoritatea românilor din State însă și-au continuat viața acolo, aducându-și și soțiile și copiii din Transilvania, fiind ajutați să se adapteze și de numeroase societăți de întrajutorare, cluburi, pensiuni, biserici ortodoxe române și şcoli românești înființate de români. La aceste şcoli preda preotul ortodox atât limba română, cât și cunoștinte de istorie, de cultură și civilizație românească. Emigranților români din America de la începutul secolului XX le-ar fi sunat extrem de ciudat lozinca unor progresiști actuali: „Afară cu religia din şcoli”. Școlile românești din America erau lângă biserică, profesori fiind preotul și dascălul.

Concluzia care poate fi desprinsă din exemplul tău este că, aşa cum românii din Transilvania au fost determinaţi să plece atunci din cauza condiţiilor neprielnice, la fel şi românii de acum au fost determinaţi să plece deoarece in tara au lipsit condiţiile pentru menţinerea şi valorificarea capitalului nostru uman.

Prin urmare, înţeleg că Pittsburgh-ul este un oraş care a atras, de-a lungul istoriei lui, mulţi imigranţi, inclusiv mulţi din Europa de est şi de sud-est. Ne poţi spune ceva şi despre comunitatea de ruşi de acolo?

Ruşii, ca şi românii, au venit în număr mai mare mai ales la începutul secolului XX, când Pittsburgh-ul a început să se dezvolte foarte mult economic, fiindcă s-au descoperit minereurile de fier, de cărbune în munții Pennsylvaniei, iar emigranţii lucrau ori în mine, ori în oțelăriile din Pittsburgh. Au venit atunci ucraineni, greci, sârbi etc. Bineînţeles că aceste comunităţi şi-au înfiinţat şi bisericile lor acolo. În Pittsburgh sunt în total vreo 17 biserici ortodoxe, printre care sunt multe ruseşti şi greceşti. Ruşii au şi o catedrală în Pittsburgh - „Sf. Alexander Nevski”.

Însă cea mai mare comunitate de ruși în America se află în zona New York, unde sunt aproximativ 1.600.000 de ruși.

La festivalurile internaţionale de dansuri tradiţionale veneau și rușii cu o formaţie de dans şi erau îmbrăcaţi în costumele lor naționale impresionante. De asemenea, în catedrala Universității din Pittsburgh se află o sală de clasă amenajată în stil rusesc, în cadrul programului Sălilor Națiunilor (acest program a fost demarat în 1926, când numeroasele comunități etnice, inclusiv cea românească, au primit invitaţia de a amenaja câte o sală de clasă care să le reprezinte cultura).

Un lucru care merită adăugat este că un dar extrem de important oferit de comunitatea rusă și de ortodoxie civilizației americane vă rămâne Sf. Ioan Maximovici, ale cărui sfinte moaște se găsesc la San Francisco. Sf. Ioan Maximovici e considerat acum un mare sfânt al Americii. Mulți americani ortodocși au evlavie la Sf. Ioan, care a făcut multe minuni în America.

302
Tagurile:
Student român, SUA
Vue aérienne du laboratoire P4 à l'Institut de virologie de Wuhan

Accident de laborator la originea Covid-19: și dacă ar fi adevărat?

472
(reînnoit 16:34 05.05.2021)
Una dintre cele mai nebune teorii despre apariția virusului ar fi, în cele din urmă, probabilă, potrivit mai multor investigații. Astfel, pe 30 aprilie, oamenii de știință din întreaga lume au solicitat OMS eliminarea zonelor gri. Detalii de la virusolog Hervé Fleury.

Versiunea oficială privind apariția virusului cunoaște fluctuații semnificative de la descoperirea acestuia. La mai bine de un an de la apariția sa în piața de fructe de mare din Huanan, misterul despre SARS-CoV-2 rămâne... Pentru Hervé Fleury, profesor de virusologie la CNRS și la la Universitatea din Bordeaux, nu există nicio îndoială că aceasta provine dintr-un laborator chinezesc. O teză pe care a susținut-o de la început și pentru care nu lipsesc probele, spune el. Cu toate acestea, în urmă cu un an, în zadar a încercat să avertizeze cu privire la probabilitatea unui astfel de scenariu.

„A trecut un an de când am trimis un articol la mai multe reviste științifice serioase, inclusiv una la care sunt editor și alta - americană, la care lucrez. De fiecare dată, am fost refuzat”, relatează amarnic cercetătorul, solicitat de Sputnik.

Astăzi, situația s-a schimbat oarecum și acum, mai mulți oameni de știință încă lucrează pentru a dezvălui originile pandemiei.

Un experiment cu deznodământ nefast?

Ipoteza privind un animal intermediar care ar putea transmite în mod natural virusul de la lilieci la oameni nu este credibil pentru toată lumea. Suspectat un timp, pangolinul a fost exclus. Dar Hervé Fleury, precum și aproximativ treizeci de oameni de știință, inclusiv mai mulți francezi, exclud ;i alte posibile animale.

Aceștia din urmă au transmis, încă o dată, pe 30 aprilie, o scrisoare deschisă către OMS și directorul general al acesteia, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Ei solicită accelerarea cercetării, în special pe urmele unei scurgeri dintr-un laborator pentru care organizația a promis răspunsuri.

Și multe elemente sunt mai mult decât deranjante, spune profesorul Fleury, în special în jurul celebrului laborator P4 asupra căruia planează suspiciunea. Finanțată de Franța, în baza unui acord de cooperare științifică între Beijing și Paris, echipa chineză care activează acolo ar fi scăpat rapid de sub control, dedându-se experimentelor periculoase, potrivit membrilor ambasadei americane la Beijing care au mers la fața locului. Potrivit diverselor mass-media chineze și, așa cum a raportat Le Figaro, cercetătorii au aruncat chiar și produsele anumitor experimente în canalizările orașului sau chiar au vândut animalele, folosite pe post de cobai, la piețe.

„Acești cercetători de la laboratorul P4 lucrau la viruși de lilieci despre care știau foarte bine că pot trece la oameni fără un intermediar. Ba chiar o menționează într-o postare din aprilie 2013! În plus, în 2015, directorul laboratorului, o anumită doamnă Shi, a colaborat cu o echipă americană, cea a doctorului Baric, un specialist global în virusurile liliecilor. Și se pare că ar fi primit viruși trimiși din laboratorul P4 pentru a-i face recombinați [viruși recombinați între ei, nota red.]”, spune Hervé Fleury.

Ulterior, ei au semnat un articol care atestă posibilitatea contaminării celulelor umane de către virusuri asemănătoare SARS combinate cu cele ale liliecilor, adaugă el. În cele din urmă, în 2016, aceeași echipă din Carolina de Nord a raportat într-un jurnal american că ar trebui să începem să reglementăm acest tip de experimente „extrem de periculoase”. Dovezi incontestabile, dacă există, că virusul a fost rezultatul unui test greșit, spune cercetătorul.

De la „conspirație” la realitate

Cu toate acestea, teza sa este acum acreditată de un număr din ce în ce mai mare de colegi, în timp ce acum un an era doar rodul minților „conspirative”. De exemplu, OMS a publicat un raport pe 29 martie cu privire la originea virusului. Și, deși nu mai exclude complet versiunea de experiment, a favorizat ipoteza animalului gazdă, mergând chiar până la a pretinde că accidentul de laborator a fost un scenariu „extrem de puțin probabil”. Deci, negarea persistentă, într-un moment în care răspunsurile par să se acumuleze?

 

Pentru Hervé Fleury, „este vorba de presiuni politice. Cea a Chinei asupra OMS este evidentă. De ani de zile ea a aprobat și destituit directori”.

La originea scrisorii deschise către OMS este colectivul internațional și independent numit Drastic (Decentralized Radical Autonomous Search Team Investigating Covid-19). Aceasta își desfășoară propria anchetă din februarie și a ajuns la aceleași concluzii. Având în vedere că raportul autorității sanitare este trunchiat, aceștia sunt categorici: Covid-19 s-a născut dintr-o scurgere accidentală a unui virus modificat la Institutul de Virusologie Wuhan. Unul dintre membrii săi, virusologul Étienne Decroly, a remarcat recent la microfonul Sputnik paradoxul Chinei care nu ar putea identifica gazda intermediară pe „60.000 de mostre de faună sălbatică și animale de reproducere” pe care le deține.

 

„Eu personal cred că unul dintre virusologi s-a infectat în timpul experimentelor și l-a transmis mai departe în jurul său. Între 2002 și 2003, chinezii au menționat accidente de laborator similare pentru virusul SARS”, adaugă Hervé Fleury.

„Povestea gazdei intermediare este o pistă falsă”, insistă el. Acestea fiind spuse, în ciuda progresului investigației și a reabilitării acestei ipoteze, aceasta nu va fi niciodată atestată oficial, și-a exprimat îngrijorarea emeritul profesor.

„Nu cred că adevărul va apărea vreodată. China nu va permite urmărirea originii infecției. Puteți face presupuneri consistente, aveți dovezi, dar atât”, a spus omul care a condus experimente similare cu virusul Ebola.

În librării din 5 mai, o carte de investigație semnată de jurnalistul științific Brice Perrier și prefațată de profesorul Decroly încearcă să facă lumină asupra diferitelor începuturi de explicație. În special, accidentul, „care a fost total discreditat, a fost respins, prin urmare, sub acest pretext, cu presupusa susținere a întregii comunități științifice”. Poate că această lucrare și cea a cercetătorilor care investighează vor ajuta la aducerea luminii asupra adevărului, cel puțin a acelui adevăr pe care îl împărtășesc aceștia cu profesorul Hervé Fleury, care este din ce în ce mai convingător.

472
Tagurile:
COVID-19, coronavirus, Laborator, Origini, China, Pandemie

Загрузка...
Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă, atacată din zona George Soros

1212
Acțiune tipică pentru zona Soros, prin care au fost lovite mișcările naționale! Acum, ”Senatoarea fenomen” a devenit ținta unui ONG finanțat de Soros

BUCUREȘTI, 5 mai – Sputnik. Era de așteptat ca primul parlamentar independent care a ridicat steagul suveranității și al implicării de partea românilor să fie lovit de ONG-urile progresiste!

Astfel, ”comunitatea Declic” a lansat acum câteva luni petiția ”Doamna Șoșoacă nu mă reprezintă”, prin care se încerca blocarea validării locului de senator.  

”Este important să realizăm că această doamnă instigă la nerespectarea măsurilor de protecție, este important să realizăm că ea actualmente nu ne reprezintă drepturile, ci ne aduce mai aproape de o explozie a numărului de cazuri de infectări cu Corona-Virus”, se arată în Petiție.

Printre comentariile lăsate de cei care au votat regăsim idei lansate și în Parlament de controversatele senatoare liberale Alina Gorghiu și Iulia Scântei

„Atitudinea doamnei Șoșoacă duce în derâdere funcția publică de senator și respectarea legilor în România reprezentând totodată și un pericol pentru sănătatea publică” – sau ”Această persoană nu reprezintă senatul din moment ce instiga la nerespectarea deciziilor în acest caz de epidemie”.

Au vreo legătură cele două senatoare cu ”comunitatea Declic”? Aparent nu, dar…”comunitatea” în cauză are legătură cu crearea #REZIST – mișcarea pe care s-au cățărat la putere atât PNL, cât mai ales USR.

”Pentru ca totul să fie limpede, iată cum sună un fragment din e-mailul primit din partea lui Tudor Brădăţan de la Declic.ro: „Comunitatea Declic a creat #Rezist și, prin forța noastră comună, a zecilor de mii de membri, l-a transformat în simbolul protestelor din februarie” – scrie cunoscutul jurnalist Ion Spânu în ”Cotidianul”.

Ce înseamnă #REZIST la nivel mondial? Simplu: George Soros. A spus-o chiar președintel SUA, Donald Trump!

Publicația ”Vocea Clujului” expune însă un aspect care leagă direct atacul la Diana Șoșoacă de controversatul miliardar: ”Soroș, principalul finanțator Declic, ONG-ul care găzduiește petiția împotriva Dianei Șoșoacă”.

În context, publicația pune întrebarea ”Cine are interesul de distrugere rapidă a oricărui curent naționalist, antiglobalist?”.

„Conform procurorilor DIICOT, sumele mari de bani ar proveni de la Fundatia Stefan Batory din Polonia sponsorizată de miliardarul George Soros”, scrie ”Vocea Clujului”.

Pe de altă parte, pe site-ul ONG-ului se arată că ”Declic își are originea într-un proiect din 2015, finanțat prin Fondul ONG în România, creat prin contribuția Islandei, Liechtenstein-ului și a Norvegiei. De la înființare, Declic a primit fonduri nerambursabile de la organizații-soră precum 38Degrees (Anglia), Campact (Germania) sau de la rețeaua internațională OPEN”.

Deci, din nou ONG-uri din zona ”Open” a lui George Soros.

Și, atenție la următoarea afirmație: ”La scurtă vreme după ce liderul PSD Liviu Dragnea a acuzat că la protestul din 10 august s-a încercat o adevărată lovitură de stat şi că mişcarea Rezist ar fi finanţată din străinătate, a început prezentarea „unui serial” pe această temă, pistele ar conduce spre un „portofel virtual” de pe platforma online BLOCKCHAIN, alimentat de Fundaţia Ştefan Batory din Polonia, sponsorizată în mod direct de miliardarul George Soros”.

Pe de altă parte, publicația din Cluj arată că „Declic” a preluat o altă legătură externă: ”site-ul efectulfluture.ro a fost transformat în declic.ro”.

Ori, acest site, legat de ”Asociația Efectul Fluture” tot din Cluj-Napoca, la fel ca ”Declic”, are programe finanțate tot din zona Soros. Ancheta in extenso o găsiți în ”Vocea Clujului”.

De asemenea, ”Vocea Clujului”, preluând informații de la cunoscuta publicație LuJu.ro, susține că pista cea mai importantă pistă pe care merg procurorii DIICOT ”priveşte faptul că toate sumele din acest portofel virtual al mişcării #REZIST ar proveni dintr-o singură sursă, respectiv Fundaţia Stefan Batory din Polonia”,  sponsorizată de Soros, ”fiind practic o placă turnantă folosită pentru finanţarea ONG-urilor din Europa Centrală şi de Este, prin acordarea de grant-uri, fapt recunoscut chiar pe site-ul oficial al Fundaţiei”.

Iată deci un lanț al intereselor care conduc la obiectivul atacării și distragerii oricăror curente și manifestări naționale sau suveraniste.

Ori, Diana Șoșoacă, exponentul cel mai remarcabil din ultima perioadă a acestui curent, a devenit țintă a complicatei rețele prin care globalismul progresist încearcă să domine lumea.

”Îmi pare rău, domnul George Soros, dar cu mine ai luptă grea - pentru că nu te suport, nu te înghit!”, declara Diana Șoșoacă în ianuarie 2021. Și se pare că lupta chiar începe.

1212
Tagurile:
George Soros, Diana Șoșoacă

Загрузка...
Cristian Rizea

Procurorii îl vor audia pe Rizea în cazurile deceselor lui Butmalai, Luncașu și Salemi

0
Procuratura Generală a dispus citarea lui Rizea pentru audieri în cazul deceselor lui Butmalai, Luncașu și Salemi, anunță instituția într-un comunicat de presă.

CHIȘINĂU, 6 mai – Sputnik. Procuratura Generală a luat act de declarațiile făcute în cadrul unei emisiuni televizate de către fostul deputat român Cristian Rizea, potrivit căruia, fostul deputat Ion Butmalai, dar și oamenii de afaceri Iurie Luncașu și Saro Salemi ar fi fost asasinați.

Având în vedere faptul că dosarele penale în cazul decesului lui Ion Butmalai și Iurie Luncașu au fost clasate din lipsa faptului vreunei infracțiuni, iar urmărirea penală în cazul Salemi a fost suspendată în temeiul art.2871 CPP, nefiind identificată persoana care poate fi pusă sub învinuire, Procuratura Generală a dispus subdiviziunilor care gestionează aceste lucrări să organizeze reluarea urmăririi penale.

Prin urmare, pentru valorificarea celor declarate de Rizea, procurorii responsabili urmează să-l citeze și să-l audieze în calitate de martor pentru a putea ulterior verifica informațiile prezentate prin acțiuni procesual-penale, menite să confirme sau să infirme faptul asasinatelor.

Procuratura Generală anunță că va informa suplimentar despre măsurile întreprinse în consecință.

0
Tagurile:
Cristian Rizea

Загрузка...