Avocatul Gheorghe Piperea

Piperea: ”Europa se rupe, odată cu extincția UE dispar tehnocrații și vătafii politici”

5377
”Nebunia pandemică” a dus la divergențe majore în UE -  iar odată cu extincția UE, ”or să dispară și tehnocrații, birocrații revolving door și vătafii politici”

BUCUREȘTI, 26 feb – Sputnik. Cunoscutul avocat Gheorghe Piperea pleacă de la o realitate – situația și divergențele create de ”nebunia pandemică”, care a ”anihilat deja rațiunea, spiritul de auto-conservare și simțul etic” al liderilor UE, pe care îi numește ”vătafii europeni ai Big Tech, Pharma și Finance”.

Contextul este cel în care ”pașaportul” de vaccinare sau ”de înțepare”, cum îl numește avocatul, va deveni obligatoriu din vară, ”chit că nu se știe dacă vor fi de acord să se înțepe până atunci cel puțin 70% din populația de 450 de milioane de europeni” – dintre care, în acest moment, ”după 3 luni de la debutul experimentului Pfizer/BionTech-Moderna- AstraZeneca, s-au înțepat doar 10%”.

Și, mai ales, rațiunea liderilor pare anihilată pentru că ”nu se știe dacă înțeparea asigură oprirea transmiterii infecției” și nici dacă ”înțeparea este eficientă contra multiplelor tulpini sau mutații care au apărut” – iar ”pe piață sunt cca 400 de milioane de doze false de ser magic, care era la doi pași de a fi cumpărate de Comisia Europeană”, după cum anunță o mare agenție de presă americană.

”Se pare că “liderii” europeni beau, de mai mult de un an, vin conservat în vase cu plumb și s-au procopsit cu saturnism”, scrie Piperea, punctând „Nero a dat foc Romei tot din saturnism. A dat vina, ulterior, pe creștini, ne-înțepații acelei vremi”.

Piperea constată că, în lipsa unui acord pentru un pașaport european, ”câteva țări care fac bani din turism (Austria, Grecia, Bulgaria, Spania, Ungaria) își vor face propriile pașapoarte, valabile eventual în țările conclavului”.

Asta înseamnă, ”pur și simplu, fracturarea Europei”, atrage atenția profesorul Piperea. ”Acordul Schengen și rule of law, precum și ipocritul MCV sau fantomaticul Parchet European, se duc în bălării”.

”Sunt fan, pe bune, sunt sătul de astfel de ipocrizii!”, mărturisește Piperea. ”Pe de altă parte, mă amuz - cred că trebuie să fii prost sau iresponsabil ca să poți crede că îți poți revigora turismul cu acea fracțiune de europeni care vor fi de acord să se înțepe, restul fiind ținuți legați de glie sau în țarc”.

Dar, cel mai important, avocatul consideră că, dacă se va introduce peste tot ”minunatul pașaport”, atunci ”Europa se va rupe în două și se va înscrie pe panta fatală a extincției ca proiect, căci restricțiile de mișcare și libertate aplicate celor care vor refuza statutul de fachir al seringilor vor crea un fel gheto al populației “altfel”, paria, marginalizați sau excluși din minunata lume nouă a înțepaților, liberi ca pasărea coliviilor”.

”Și, odată cu extincția UE, or să dispară și tehnocrații, birocrații revolving door și vătafii politici”, conchide Piperea, repetând – ”Sunt fan, pe bune!”.
5377
Tagurile:
UE, Europa, Gheorghe Piperea
Арктические комплексы ПВО Тор-М2ДТ на базе вездехода ДТ-30 после торжественной церемонии передачи в общевойсковое соединение Северного флота на территории 726 учебного центра войсковой ПВО в городе Ейске.

"Așteptăm tehnica până în august": Americanii se pregătesc debarce în Arctica

382
(reînnoit 18:21 14.04.2021)
Statele Unite ale Americii încearcă să reducă distanța rămânerii în urmă față de Federația Rusă în Arctica.

MOSCOVA, 14 apr – Sputnik, Andrei Koț. Statele Unite încearcă să reducă distanța rămânerii în urmă față de Rusia în Arctica. Recent, Forțele terestre au încheiat un contract cu concernul Oshkosh Defense în cooperare cu compania singaporeză ST Engineering și BAE Systems pentru dezvoltarea echipamentului militar pentru Arctica. S-a descoperit că americanii pur și simplu nu au mașini moderne de acest tip, iar cele pe care le au sunt deja de mult depășite. Comandamentul se așteaptă că va experimenta noutățile deja în luna august. Despre ceea ce se cunoaște despre acestea din urmă – în materialul Sputnik.

Finalizate până în iunie

Arctica reprezintă o provocare serioasă pentru orice armată. Temperaturi ultra-scăzute, creste de presiune, banchize plutitoare, lipsa infrastructurii, logistică dificilă, noapte polară îndelungată – toate acestea complică foarte mult desfășurarea unui mare grup militar.

În timpul Războiului Rece, Statele Unite, spre deosebire de URSS, nu au acordat suficientă atenție acestei regiuni, de aceea, astăzi, Pentagonul dispune de un singur spărgător de gheață funcționabil – Polar Star. Rusia are mai mult de 40 de nave de acest tip. În plus, americanii nu au, de fapt, baze militare acolo.

De asemenea, Forțele terestre nu au suficientă tehnică, care ar fi în grad să transporte mărfuri și militari în condițiile polare extrem de grele. Singurele cap tractoare-ATV-uri adecvate pentru acest lucru – suedezele Bandvagn 206 cu două șenile, care au fost adoptate sub denumirea Small Unit Support Vehicle (SUSV). Cu toate acestea, primele mașini de acest tip au fost scoase de pe linie acum 40 de ani și de mult timp nu mai corespund cerințelor moderne.

Armata a decis să actualizeze parcul tehnicii arctice și a anunțat un concurs în cadrul programului Coldweather, All-Terrain Vehicle (CATV). Pentagonul este gata să cheltuiască pentru dezvoltarea, construirea și testarea capului tractor promițător 6,6 milioane în anul fiscal 2021 și 9,25 milioane – pentru achiziționarea a 110 unități CATV.

Parcul va fi apoi extins până la 163 de ATV-uri. Prototipurile ar trebui să fie gata până pe 14 iunie. Din august până la sfârșitul lunii decembrie – testări la poligonul din Alaska. Câștigătorul va fi determinat în anul fiscal 2022.

Patru versiuni

Se așteaptă că vor fi prezentate patru versiuni de CATV-uri. ATV-ul de uz general trebuie să fie în stare să transporte la bord cel puțin nouă soldați, fără șofer, precum și să dispună de echipamente și provizii pentru trei zile de funcționare autonomă.

Versiunea sanitară cu echipament medical este proiectată pentru doi medici, doi pacienți în poziție orizontală și patru pacienți ușor răniți. ATV-ul de comandă va fi echipat cu cele mai moderne mijloace de comunicare și gestionare a trupelor. În cele din urmă, ATV-ul cargo este destinat transportării echipamentelor militare de dimensiuni mari pe distanțe lungi.

"Aceste mașini vor putea rezolva o gamă largă de sarcini la temperaturi extrem de scăzute pe terenuri, unde alte tehnici nu pot trece", a spus jurnaliștilor ofițerul armatei Statelor Unite, Tim Goddette, responsabil pentru programul CATV. "Ele trebuie să se deplaseze cu ușurință pe gheață, să depășească obstacolele de apă, să se urce cu ușurință pe dealuri, să fie ușor de întreținut și să cheltuiască combustibil în mod economic ".

Participanții la concurs se bazează pe dezvoltările anterioare. Oshkosh și ST Engineering au luat drept bază cap tractorul Bronco 3. Această mașină se află în serviciul armatei britanice mai bine de 20 de ani și a participat la ostilitățile din Afghanistan.

Bronco 3 dispune de un blindaj anti-glonț, o turelă cu mitralieră, un fund în formă de V, care reduce daunele în cazul unei explozii miniere. ATV-ul depășește obstacolele de apă la o viteză de cinci kilometri pe oră.

BAE Systems vor propune o noutate pe baza cap tractorului Beowulf, care este în multe privințe similar cu Bronco 3 și SUSV, dar are o capacitate de încărcare mai mare.

Să o ajungă din urmă pe Rusia

În "Strategia Arctică" publicată acum o lună, americanii și-au declarat în mod deschis dorința de a stingheri în regiune pe Moscova și Beijing. Pentagonului îi provoacă o preocupare deosebită Rusia, care dispune de cea mai mare flotă de spărgători de gheață din lume, de o rețea de baze militare la latitudinile nordice și de un arsenal bogat de tehnică, capabilă să funcționeze în condiții de frig extrem fără perfecționări ulterioare.

În cadrul paradelor organizate de Ziua Victoriei participă în mod constant modificațiile arctice ale sistemelor autohtone de apărare antiaeriană: complexul cu rază mică de acțiune "Tor-M2DT", complexul "Panțir-SA", precum și versiunile speciale ale mașinilor auxiliare.

Aproape toată tehnica terestră pentru regiunea arctică este montată pe baza ATV-urilor cu două șenile DT-30 "Vityaz", care nu se tem nici de cele mai severe înghețuri (până la minus 55). Unele modificații pot traversa obstacolele de apă, fapt care, în condițiile aproape constante de formare a crestelor de presiune, crește semnificativ mobilitatea. Noile complexe "Panțir" și "Tor" protejează regiunile unde sunt bazate sistemele cu rază lungă de acțiune S-400, desfășurate în Arctica începând cu anul 2015.

Dispune de un arsenal unic și prima trupă arctică completă a Forțelor terestre – cea de-a 80-a brigadă separată de pușcă motorizată, dislocată în satul Alakurtti din regiunea Murmansk. Infanteria rezistentă la îngheț învață cum să stăpânească, în special, vehiculele cu accesibilitate ridicată în zonele mlăștinoase și înzăpezite TREKOL, care se deplasează pe roți cu anvelope enorme cu presiune ultra-scăzută. Astfel de mașini traversează inclusiv terenurile accidentate, fără a reduce din viteză.

În plus, luptătorii brigăzii 80 dispun de camioane cu tracțiune integrală "Ural" și KAMAZ, adaptate la temperaturi extrem de scăzute, snowmobilurile TTM-1901 "Berkut" cu cabină încălzită, pernoptere. De asemenea, de sănii trase de câini și reni.

În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, săniile au jucat un rol important în apărarea regiunii polare. Pe câini și reni erau livrate munițiile și personalul militar la locul de muncă. Animalele pot să treacă acolo unde tehnica s-ar bloca. În plus, pentru brigada arctică, se dezvoltă modificații speciale ale tancurilor, ale mașinilor de luptă ale infanteriei și ale elicopterelor – în special Mi-8AMTSh-VA cu un sistem de încălzire a agregatelor instalației de propulsie.

382
Tagurile:
Americani, Arctica
Tematic
Bastion, apărarea de coastă a Rusiei, a lansat primele rachete supersonice în Arctica
Catastrofă climatică: consecințele globale ale emisiilor de metan din Arctica
Putin: Rusia va fi activă în Arctica... „O rachetă ajunge la Moscova în 15 min”

Загрузка...

Patrulă invizibilă: Nava submersibilă BOSS a fost dezvoltată în Rusia

541
(reînnoit 16:58 14.04.2021)
Biroul central de construcție a tehnicii marine "Rubin" a prezentat proiectul navei submersibile de patrulare "Straj", care combină virtuțile submarinului cu cele ale unei navei de suprafață.

Nivelul științific și tehnologic al industriei construcțiilor navale rusești permite abordarea soluțiilor de proiectare într-un mod nestandard. Nava de patrulare "Straj" cu funcțiile unei nave de suprafață și a unui submarin este capabilă să surprindă specialiștii diferitor țări.

Noutatea va fi exportată sub denumirea BOSS (Border and Offshore Submersible Sentry).

Biroul central de construcție a tehnicii marine "Rubin" a prezentat proiectul navei submersibile de patrulare "Straj", care combină virtuțile submarinului cu cele ale unei navei de suprafață. Prețul și dimensiunile relativ mici, caracteristicile tehnice remarcabile, fiabilitatea tradițional ridicată, posibilitatea de a plasa la bord o gamă largă de rachete și torpile (sau echipament științific) face ca BOSS-ul să fie atractiv pentru multe țări cu bugete de apărare mici.

Biroul de construcție "Rubin" – unul dintre liderii mondiali în proiectarea submarinelor – este biroul de frunte în Rusia în ceea ce privește construcția navelor submersibile, cu o experiență de 120 de ani în crearea navelor submersibile și aparatelor de clase diferite (inclusiv tehnică civilă).

La exterior, BOSS-ul seamănă cu submarinul diesel-electric al proiectului 613 – un succes constructiv, unul dintre cele mai larg răspândite și vândute submarine din lume (la fel, dezvoltat de "Rubin"). Nava submersibilă are caracteristici tehnice similare: lungimea de 60-70 de metri, în funcție de dotări, un deplasament de aproximativ 1000 de tone, un echipaj de 42 de persoane. Aceasta poate fi echipată cu rachete ghidate, cu torpile, cu drone, cu instalații de artilerie și cu ambarcațiuni mici de mare viteză pentru grupurile de inspecție. În timpul alegerii sistemelor de arme, dispozitivelor și echipamentelor, specialiștii Biroului de construcție "Rubin" s-au orientat spre modelele contemporane, verificate și seriale ale submarinelor, navelor de suprafață și avioanelor.

Potențialele ținte ale noului "nautil", în apă și la suprafață ei, pot deveni navele de război și obiectele de coastă ale unui inamic high-tech, precum și pirații mai puțin echipați, contrabandiștii, braconierii. BOSS-ul poate fi folosit în mod eficient și în calitate de navă de spionaj sau de cercetări științifice.

Cefaleea NATO

Pentru a înțelege gama de posibilități și de sarcini ale noii nave, este necesar să ne reîntoarcem la proiectul 613 (conform clasificării NATO – Whiskey). Submarinul, cu simplitatea și fiabilitatea puștii sistemului Mosin, avea un deplasament de 1347 de tone, o lungime de 76 de metri, o lățime de 6,6 metri și putea să se deplaseze la o viteză de până la 18,5 noduri, la adâncimi de până la 200 de metri. Raza maximă de acțiune la suprafață – 8500 de mile (mai mult de 15 mii de km). Armele principale: șase torpile de calibru 533 mm (patru în proră și două în pupă), care puteau fi echipate și cu focoase nucleare (muniție – 12 torpile sau 22 de mine). Autonomie – 30 de zile. Echipaj – 52 de persoane.

Proiectul 613 a fost dezvoltat pentru a fi armat cu torpile, totuși, au fost construite șase submarine modificate, armate cu rachete – după balustrada care înconjura ruful se aflau, în două containere rezistente, două rachete de croazieră P-5 cu o rază de acțiune de aproximativ 300 km (pentru a trage din poziția de suprafață în țintele de coastă).

În construcția serială a proiectului 613 se folosea pe scară largă metoda secțional-continuă (adică întregul corp al navei era împărțit în secțiuni separate și specialiștii lucrătorii, echipamentele specializate lucrau la aceeași secțiune în continuu, numai că la diferite obiecte, care erau identice), sudarea automată și controlul radiografic al cusăturilor de sudură. Flota sovietică primea câte un nou submarin o dată la cinci zile. Timp de șapte ani (1950-1957), au fost construite 215 de submarine diesel-electrice cu un deplasament mediu, care puteau, la fel de eficient, să efectueze lovituri cu torpile, să spioneze, să rezolve sarcini de aranjare a minelor, să presteze servicii operative și poziționale în regiunile unde inamicul se disloca. Despre supraviețuirea proiectului vorbește faptul că submarinele proiectului 613 au fost în uz până la sfârșitul existenței Uniunii Sovietice, adică aproape 40 de ani (în 1990, în cadrul Flotei Mării Negre, își continuau serviciul 18 submarine apte de muncă).

Submarinele multifuncționale ale proiectului 613 au fost livrate în masă peste hotare (aproximativ 40 de unități) – Forțelor navale ale Bulgariei, Cubei, Indoneziei, Egiptului, Siriei, Republicii Populare Democrate Coreene, Poloniei. Chinei i-a fost transmisă documentația tehnică și mai mult de 20 de submarine au fost construite la uzinele din Shanghai și Hankou.

Desigur, noua navă submersibilă de patrulare a moștenit calitățile principale ale proiectului 613 – durabilitatea, fiabilitatea și eficiența. În rest, BOSS-ul este copilul de înaltă tehnologie al secolului 21, cu arme calitative noi și mai puternice, cu mijloace de comunicare, navigare și hidroacustică.

Potențial

Patrularea militară clasică pe mare este o manevră îndelungată a navelor de suprafață și a submarinelor într-o anumită zonă, care sunt mereu gata de a-și ocupa poziția de luptă și de a ataca navele sau obiectele terestre ale inamicului. Desigur, prezența navelor Marinei Federației Ruse într-o anumită zonă a Oceanului Planetar, care desfășoară, la ordinul Președintelui (Guvernului), acțiuni de natură non-militară (manevre, execiții, vizite etc.) pentru a exercita presiune asupra unui alt stat (grup de state) în scopul asigurării intereselor naționale în regiunea respectivă este valabil, dar esența a ceea ce se întâmplă nu se schimbă, nava de patrulare, fiind departe de țărmurile native, îndeplinește mereu sarcina de luptă într-o stare de alertă permanentă în fața unui atac de rachete, de artilerie sau de torpile. Anume din acest motiv, Federația Rusă reacționează la apariția distrugătoarelor americane în aproprierea țărmurilor sale în Marea Negră, Bering sau Japoniei.

În Marina Rusă, până de curând, se ocupau de patrularea acvatoriilor navele de patrulare, pe când în forțele navale ale NATO – distrugătoarele de escortă, fregatele, corvetele și navele din zona de coastă. Este dificil să se pună un semn de egalitate între navele tradiționale de suprafață și submersibilul BOSS (pentru el, va fi necesară completarea tacticii de utilizare în luptă). Particularitățile exploatării noii navei ne permite să afirmăm că Biroul de construcție "Rubin" a creat un submarin hibrid.

Patrularea militară în poziție subacvatică permite supravegherea secretă a inamicului, a celor care încalcă frontiera sau a contrabandiștilor, asigură atacuri cu efect surpriză sau răspunsuri la amenințări. La adâncime, este mai ușor să se rupă de forțele inamice superioare și acolo nu există nicio furtună. Caracteristicile de suprafață reprezintă un bonus pentru echipaj, care poate respira aerul proaspăt de mare pe parcursul călătoriei și nu un produs de regenerare (ca pe submarinele clasice). Posibilitățile de studiu științific al platformei continentale ale navei submersibile de patrulare sunt mai mari decât cele a unei nave de suprafață similare. În plus, BOSS-ul poate servi drept o "clasă" de studiu relativ ieftină pentru pregătirea echipajelor și a infrastructurii de coastă – cu vizarea dezvoltării forțelor navale naționale, obținerea experienței și a submarinelor "de mărime naturală" de către țările individuale.

541
Tagurile:
Nave militare, Rusia
Tematic
Submarin american era pregătit să scufunde navele rusești din Siria în 2018
Țirkon a îndepărtat navele occidentale de țărmurile Rusiei
VIDEO: Navele rusești au ieșit în Marea Neagră, unde se îndreaptă navele SUA

Загрузка...
Офис

Adeverințe de vechime 2021: schimbări importante

0
(reînnoit 11:49 15.04.2021)
Un proiect de lege adoptat de Parlament prin vot final prevede că, dacă un angajator este în insolvență, faliment ori lichidare, administratorul sau lichidatorul judiciar preiau de la el anumite activități de resurse umane.

BUCUREȘTI, 15 apr – Sputnik. Schimbări pentru salariați și pentru angajatori: un proiect de lege pentru modificarea Codului Muncii prevede că, dacă un angajator este în insolvență, faliment sau lichidare, administratorul ori lichidatorul judiciar vor prelua de la el anumite activități de resurse umane.

Șantier de construcție
© Sputnik / Кирилл Каллиников

Senatul adoptase acest proiect în luna septembrie a anului 2019, iar acum merge la promulgare.

Mai exact, specialiștii vor elibera adeverințe de vechime pentru salariați, dar se vor ocupa și de încetarea contractelor individuale de muncă și raportarea încetărilor în REVISAL. Vorbim, astfel, despre documente care să atenste activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.

În expunerea de motive a propunerii legislative, inițiatorii scriu că eliberarea adeverinței de vechime de către administratorul sau lichidatorul judiciar este o măsură necesară în contextul în care dispariția unui angajator poate dă mari bătăi de cap salariaților care vor să obțină documentul, scrie dcbusiness.ro.

Pentru celelalte activități ce țin de resurse umane, pe care ar urma să le îndeplinească administratorul sau lichidatorul judiciar. nu există nici o justificare a parlamentarilor.

Codul Muncii prevede că înființarea unui registru oficial de evidență a salariaților reprezintă o obligație pe care orice angajator o are.

Când activitatea angajatorului încetează, registrul trebuie depus la autoritatea publică competentă în raza căreia se află sediul angajatorului.

0
Tagurile:
Adeverință de muncă, Schimbări

Загрузка...