Ovidiu Hurduzeu

Ovidiu Hurduzeu: Disputa AUR - Diana Șoșoacă pune în evidență un conflict serios”

1613
(reînnoit 10:21 23.02.2021)
Scriitorul Ovidiu Hurduzeu, autor al mai multor lucrări valoroase de critică socială, doctor al Universității Stanford din SUA, a acordat Agenției de Presă Sputnik un interviu în care vorbește despre viitorul României, despre globalizare, dar și despre partidul AUR

BUCUREȘTI, 18 feb – Sputnik. Scriitorul Ovidiu Hurduzeu a răspuns întrebărilor Sputnik pe temele fierbinți ale momentului, dar și cu privire la perspectivele de viitor ale României, ale Uniunii Europene și ale lumii în ansamblu

Care mai poate fi viitorul României ca stat și al românilor ca națiune în contextul globalizării și al diminuării accentuate și progresive a suveranității statelor?

Trăim într-o epocă în care majoritatea  populației are  acces  la realitate doar prin intermediul instrumentelor de propagandă globalistă, așa numita "fake media". Elitele globaliste vor să ne convingă că statul națiune nu mai are nici un viitor iar globalismul impus de marile corporații și băncile centrale este un fenomen inevitabil – la fel cum soarele răsare în fiecare dimineață ! Sfârșitul națiunilor și crearea unei guvernări mondiale este o utopie care, de la Kant încoace și-a tot anunțat "inevitabilitatea". Vremelnic  această utopie a reușit  parțial să devină realitate. Uniunea Sovietică, Uniunea Europeană sunt  exemple concludente în acest sens. Cine ar fi crezut în anii  60, 70 ai secolului trecut că nemuritoarea Uniune Sovietică se va împărți în zeci de state națiune  după numai 20 de ani?

Cu un deceniu în urmă, elitele globaliste erau convinse că Uniunea Europeană va deveni un "superstat" iar statele națiune din componența ei vor fi amalgamate  în "euroregiuni" după bunul plac al comisarilor de la Bruxelles. Astăzi, proiectul superstatului european este praf și pulbere, iar EU nu este altceva decât  o corabie care se scufundă și nimeni nu are un plan credibil pentru salvarea ei. Globaliștii nu renunță însă cu una cu două la utopiile lor. Pe fondul așa numitei pandemii, la Davos, au lansat un proiect de-a dreptul fantasmagoric numit "marea resetare", un fel de tehno-comunism  pe model chinezesc unde oamenii nu vor mai poseda nimic dar vor fi fericiți! Sub asaltul "marii resetări" multe națiuni suverane vor capitula dar mai devreme sau mai târziu oamenii, treziți la realitate,  se vor revolta așa cum au făcut-o împotriva "lagărului socialist". România se află într-un pericol de moarte din cauza unei situații specifice. 

Nu-i vorba doar de  "regimul  ticăloșilor" la putere în ultimii 30 de ani; majoritatea  regimurilor politice  din lume au intrat pe mâna ticăloșilor. Cei de la noi au  impus însă o idiocrație  rar întâlnită chiar în regimurile cele mai inepte din lume. Când într-o țară, tâmpenia este programatic întreținută la vârf și la bază, orice se poate întâmpla.

Care vor fi efectele pentru România ale actualei guvernări și ale sistemului de putere care se perpetuează în România de la un mandat al altul?

In actuala criză generalizată a sistemului capitalist, o țară ca România, izolată din cauza trădării clasei politice și a idiocrației  are teoretic toate șansele să se  prăbușească  rapid. Practic însă poporul român se va salva deoarece  are încă rădăcini adânci în pământul strămoșesc  și o credință vie în Dumnezeu. Îi lipsesc doar niște lideri capabili și patrioți la conducere. Să nu uităm că poporul nu este tagma jefuitorilor!

Pe ce s-a bazat succesul electoral al AUR și ce ar putea face AUR pentru a depăși blocajul și disputele actuale și a deveni un partid consistent ideologic și solid din punct de vedere al construcției politice?

Sunt un simplu membru AUR fără nici o influență în partid.  Am fost candidat AUR la senat in județul Ilfov, un județ în care AUR nu a reușit să-și trimită reprezentantul  în Senat. Nu particip în nici un fel la disputele actuale  și analizez lucrurile de pe poziția unui observator din afară.  Mai mult decât un partid, AUR este o mișcare populară suveranistă echivalentul românesc al mișcării ,,naționalist populiste’’ MAGA (Make America Great Again) din SUA. Nu există o influență directă a mișcării MAGA a suporterilor lui Donald Trump asupra AUR-ului românesc. AUR se racordează la un fenomen global de renaștere a conștiințelor naționale ce au fost amorțite de promisiunile mincinoase ale globalismului galopant din ultimii 30 de ani.

Votanții AUR sunt acei "deplorabili" ( cum i-a numit cu dispreț Hillary Clinton pe oamenii muncii americani) din România și diaspora românească, victime ale  politicilor globaliste de dezindustrializare,  deznaționalizare și depopulare promovate de o clasă politică hulpavă și trădătoare.

George Simion
© Inquam Photos / Ruxandra Nitescu

Majoritatea sunt tineri care nu au cunoscut ororile comunismului dar au trăit pe pielea lor capitalismul extractiv care a epuizat resursele naturale ale tării și ultimele rezerve de speranță și încredere într-o lume mai bună. Tineri scârbiți de haznaua politică,   truditori prin străinătățuri sau supraviețuitori în țară,  mici producători, meseriași, țărani și alte categorii sociale  fără un rol pe "piața globală" de a căror existență depinde însă supraviețuirea noastră ca neam și civilizație. (Trebuie s-o afirmăm cu mândrie, suntem mai mult decât un neam, suntem o civilizație!).

În campania electorală a existat o sinergie extraordinară între acțiunile de protest din teren ale liderului  George Simion, și armata de suporteri AUR care au acționat pe internet în chip de "soldați digitali" (o altă asemănare cu strategia suporterilor lui Trump). Presa idiocrată, învățată să bage în seamă doar ce-i ordonă sistemul, a ignorat complet un fenomen politic ce creștea zi de zi sub nasul ei.

La un an de la înființare, AUR reușește performanța de a obține  10% din voturile românilor, zguduind din temelii scena politică românească. Una este mișcarea anti-sistem care a propulsat AUR în parlament și alta este Alianța pentru Unirea Românilor, partid parlamentar. Va reuși AUR să reziste presiunilor exersate asupra sa, atât de propria-i  bază "populistă" cât și de mafia politică? Greu de spus.

Disputa AUR-Diana Șoșoacă  pune în evidență un conflict serios între radicalismul unei  mișcări populare de tip MAGA, care s-a  săturat de compromisurile cu haznaua politică și dorința unor  lideri ai AUR  de a construi un partid "civilizat",  acceptat de sistem.

Din punctul meu de vedere, AUR va deveni o construcție politică solidă doar în condițiile în care continuă să-l susțină pe Călin Georgescu drept  prim ministru  al României, promovând  în mod concret și consecvent proiectul său de țară "Hrană, Apă, Energie" – așa cum a promis liderul partidului, George Simion, în campania electorală.  Călin Georgescu  este o personalitate puternică, echilibrată, situată deasupra disputelor de partid, un om al dialogului dar care nu face compromisuri pentru a ajunge la putere.  Singurul bărbat de stat al României care poate sta la masă  cu mai marii lumii în condiții de egalitate.

George Simion, Alianția pentru Unirea României
George Simion, Alianția pentru Unirea României

Proiectul său se bucură de o largă susținere populară, corect gestionat,  poate fi factorul de coalizare a energiilor naționale în jurul unui mare ideal comun. (Proiectul de țară "Hrană, Apă, Energie" se adresează întregii clase politice. AUR a avut însă înțelepciunea să-l adopte ca program electoral.)

La un moment dat, AUR a lansat atacuri nejustificate și voit exagerate împotriva Rusiei. Care credeți că a fost scopul acelor declarații?

N-as pune mare preț pe astfel de declarații  rostite într-un context electoral în care presa îl acuza  pe  George Simion că  ar fi "omul rușilor". Exagerările au avut, cred eu,  scopul să contracareze astfel de acuzații lipsite de orice temei. Nu am observat nici un fel de rusofobie la membrii AUR.

Ați trăit o bună parte a vieții în Statele Unite și cunoașteți politica americană de la ea de acasă. Cum se va schimba SUA după Trump și cum vedeți politica americană sub Joe Biden? Ce formă va lua politica externă a SUA sub noul președinte?

SUA traversează cea mai neagră perioadă din istoria sa. In articolul "The Secret History of the Shadow Campaign That Saved the 2020 Election", apărut in publicația globalistă Times se recunoaște cu subiect și predicat că alegerile din SUA au fost fraudate de către  "o cabală bine finanțată de oameni puternici care au lucrat împreună în culise pentru a influența percepțiile, a schimba regulile și legile, pentru a orienta mediatizarea și controla fluxul de informații".

Faptul că la conducerea SUA a ajuns o persoană controversată  iar 75  milioane de americani, care au votat în mod corect pentru Donald Trump,  consideră, pe bază de dovezi irefutabile, că s-a produs o fraudă electorală de neimaginat până acum într-o democrație occidentală,  aruncă nu numai SUA dar și întreaga omenire într-o perioadă de confuzie  și  derivă geopolitică.

Nimeni nu știe  încotro ne îndreptăm, cum va arăta ziua de mâine. Primele măsuri luate de  Administrația Biden anunță o agendă radical stângistă pe linia "marii resetări" anunțate la Davos și o reluare a politicii externe agresive față de Rusia (deocamdată în Orientul Apropiat).

Dacă  Administratia Trump considera  "problema rusească"  un simplu "side-show", un spectacol minor ce crea o anumită "neplăcere" Statelor Unite, marele inamic strategic fiind China,  Administrația Biden ridică China  la rang  de  partener demn de încredere al SUA, iar Rusia redevine Inamicul cu literă mare. Nu trebuie însă să tragem concluzii pripite în privința situației politice actuale din SUA unde nimic nu este ceea ce pare. Să nu uităm că justiția și armata americană nu și-au spus ultimul cuvânt. Și nici Dumnezeu!

1613
Tagurile:
AUR, Ovidiu Hurduzeu
Tematic
O nouă excludere de prin rang din AUR?!
NUCLEARA: Fondatorul AUR, afirmații șoc despre Moldova: ”Stat-agresor, opriți finanțarea”!
PSD și AUR, ținta unui nou demers ipocrit și ilegal!

Cu noile sancțiuni, Occidentul coboară Cortina de Fier

114
(reînnoit 14:52 04.03.2021)
În ciuda întregii retorice rusofobe "umflate", Occidentul a ales din nou să facă pași spectaculoși și confruntători, dar în esență complet inutili.

Noile sancțiuni pe care Occidentul le-a impus Rusiei sunt ușor de ironizat – există prea multe contradicții și inconsecvențe aparente în deciziile luate din cauza lui Alexei Navalnîi.

Este mult mai dificil să înțelegem logica după care Statele Unite și Europa se conduc și obiectivele pe care le urmăresc. Iar ordonanța și consecvența acțiunilor lor, în ciuda tuturor paradoxurilor și, în unele locuri, chiar a absurdității a ceea ce se întâmplă, nu lasă nici o îndoială că totul se bazează pe considerații raționale.

Pentru început, trebuie remarcat faptul că de ceva timp – de la mijlocul anilor 2010 – europenii și americanii nu au demonstrat un asemenea nivel de solidaritate și entuziasm în ceea ce privește acțiunile comune împotriva Rusiei. Sancțiunile au fost anunțate de ambele părți ale Oceanului Atlantic nu doar într-o singură zi, ci aproape simultan, adică a fost cu siguranță o mișcare regizată. Dar și "pregătirea artileriei" pentru viitoarele măsuri a fost efectuată în conformitate cu toate regulile dramaturgiei: timp de mai multe săptămâni, nivelul de suspans creștea și pentru final se promitea ceva grandios.

De fapt, cazul s-a încheiat din nou cu obișnuitul "planul – o rublă, lovitura – un bănuț". În principal, au căzut sub "pedeapsă" șefii instituțiilor de aplicare a legii din Rusia, cărora interdicția de intrare în țările occidentale și înghețarea bunurilor ipotetice de acolo le este cam indiferentă. Situația este similară și în cazul organizațiilor științifice acuzate de "producția de arme biologice și chimice". Iar decizia Statelor Unite de a nu mai acorda asistență Rusiei poate fi considerată o anecdotă completă – se pare că partenerii americani continuă să trăiască, într-adevăr, în 1999.

În același timp, însuși Alexei Navalnîi, în urmă cu câteva luni, a declarat direct despre lipsa de sens a sancțiunilor împotriva "unor colonei sau generali, care nu călătoresc mult prin lume și care nu au prea multe proprietăți sau conturi bancare în Europa". El a cerut atunci Uniunii Europene "să vizeze banii oligarhilor ruși".

Trebuie de recunoscut faptul că o lovitură asupra marilor oameni de afaceri ar fi cu adevărat mult mai sensibilă – atât pentru ei personal, cât și pentru economia națională. Despre efectul negativ datorat închiderii proiectelor strategice comune, cum ar fi același "Nord Stream – 2", cu atât mai mult nu este nevoie să vorbim. Dar Occidentul, în ciuda întregii retorice rusofobe "umflate", a ales din nou să facă pași spectaculoși și confruntători, dar în esență complet inutili.

Nu există mai puține ciudățenii în poziția americanilor și a europenilor față de cel mai aprig apărat de ei opoziționist rus.

Pe de o parte, Occidentul l-a ridicat pe Navalnîi la rangul de dușman principal și, în același timp, de principală victimă a Kremlinului – cu numeroase onoruri. UE a creat chiar un nou regim global de sancțiuni pentru încălcările drepturilor omului, iar restricțiile anunțate au devenit prima implementare din istorie a acestui regim. Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o decizie uimitoare, cerând eliberarea bloggerului ca măsură provizorie.

Steragul UE
© Sputnik / Алексей Витвицкий

Pe de altă parte, este evident că Statele Unite și Europa nu au nici cea mai mică iluzie cu privire la personalitatea bloggerului. Același CEDO nu a văzut un motiv politic în cazul "Yves Rocher", din cauza căruia Navalnîi a ajuns într-o colonie din regiunea Vladimir.

Organizația Amnesty International nu a fost ajutată de toată flexibilitatea sa morală remarcabilă și de conjunctura politică. Ea a refuzat să-l considere pe opoziționist drept "prizonier de conștiință" – și ea poate fi înțeleasă: el a a făcut comentarii rasiste și xenofobe prea spectaculoase în trecut.

Apropo, inițial, Uniunea Europeană s-a gândit chiar să numească noul său regim de sancțiuni direct după Alexei Navalnîi. Dar se pare că cineva de acolo a ajuns să-și dea seama la timp că acest lucru nu ar fi preferabil de făcut, având în vedere background-ul "eroului" – și această idee a fost abandonată.

Drept rezultat, comportamentul Occidentului, în special al Europei, arată, întra-adevăr, ca o umblătură dintr-o parte în alta, folosind tot ceea ce este la îndemână și motive nu prea potrivite pentru un conflict cu Moscova și, în general, o grămadă de acțiuni aparent inconsistente.

Dar toate acestea sunt perfect explicabile dacă distingeți în ceea ce se întâmplă o retragere de urgență – și chiar ușor panicoasă – într-o poziție defensivă.

Relațiile Rusiei cu Europa și Statele Unite suferă în prezent de o nouă transformare.

Evenimentele tumultuoase de la mijlocul ultimului deceniu au constituit pentru Occident o încercare de a ne sfărâma în cele din urmă țara, forțând-o să capituleze deplin în domeniu economic și geopolitic. Și el nu avea nici cea mai mică îndoială cu privire la succesul întreprinderii sale. Mai mult, era convins că ar fi posibil să realizeze acest lucru "cu puțin sânge" sub formă de măsuri care nu erau prea dureroase pentru el însuși, deoarece, de exemplu, deconectarea Moscovei de la SWIFT ar fi devenit extrem de neplăcută pentru afacerile occidentale.

Cu toate acestea, Rusia a pregătit, încă o dată, o surpriză, rezistând presiunii colective – și, timp de câțiva ani, situația a rămas blocată într-un echilibru instabil. Nominal, confruntarea a continuat, dar sancțiunile s-au transformat într-o profanare și formalitate goală. Pe de altă parte, în mod semnificativ, cooperarea dintre părți, în special cu Europa, a început să se restabilească rapid.

Însă evenimentele din ultimii doi ani, în special de anul trecut, au făcut ca Occidentul să arunce în cele din urmă o privire trează asupra țării noastre și să-și regândească ideea despre aceasta. El și-a dat seama că nu se confruntă cu o fluctuație sub forma unui succes accidental al unui "imperiu malefic" pe moarte, ci cu o superputere mare care crește rapid, care are un potențial colosal, ambiții serioase și o grămadă de ași în mânecă (până la capacitatea de a crea rapid un vaccin impresionant de eficient).

Și dacă există ceva cu care se poate de speriat Europa garantat, atunci acest ceva ar fi o Rusie cu adevărat puternică. Și se pare că s-au speriat cu adevărat acolo, văzând peste tot urme ale tranziției Moscovei la ofensivă în multe direcții – economice, politice, ideologice, mass-media.

Dar vecinilor le lipsește, în mod clar, încredere în sine, drept urmare chiar acum coborî rapid o nouă Cortină de Fier și adâncesc ruptura în relații pentru a se autoapăra.

De fapt, Occidentul încearcă să recreeze configurația Războiului Rece, când existau o serie de canale de cooperare strategică reciproc avantajoasă între părți (în special între Uniunea Sovietică și statele vest-europene), dar orice altceva era blocat.

Dar este adevărat că atunci principalele eforturi pentru a preveni "influența periculoasă" din străinătate s-au făcut pe partea noastră de frontieră.

Acum, după câte se vede, lumea occidentală este hotărâtă să reproducă acea experiență profund eșuată a URSS-ului.

Utilizarea lui Alexei Navalnîi pentru a rezolva această problemă poate fi considerată destul de reușită. Deși dorința Europei și a Statelor Unite de a călca pe "grebla" sovietică provoacă o profundă nedumerire.

114
Tagurile:
Sancțiuni, Occident
Tematic
Zaharova: Occidentul susține răspândirea fake news de către giganții IT
Video - Lavrov: Folosind pandemia, Occidentul încearcă să pedepsească guvernele „incomode”
Fostul aliat a lui Gaddafi: Occidentul a organizat lovitura de stat în Libia

Загрузка...
HIMARS на авиабазе Баграм в Афганистане

De ce are nevoie România de HIMARS la graniță cu Moldova?

397
(reînnoit 08:30 04.03.2021)
Sistemul de rachete HIMARS a fost conceput și luat în dotare de Pentagon în 2005, dar este greu de înțeles de ce o astfel de armă puternică este desfășurată în Estul României, la 220 de kilometri de Tiraspol și la 270 de kilometri de depozitul de muniții de la Cobasna.

Sistemul de securitate a statelor de la Marea Neagră este demontat sistematic de Statele Unite și NATO. Desfășurarea armelor grele în Europa de Est are anumite obiective determinate și nu va rămâne fără un răspuns din partea Ministerului Apărării al Rusiei.

În portul Constanța a sosit primul lot al sistemelor de rachetă cu lansare multiplă HIMARS, care vor intra în dotarea armatei naționale. Nou sistem va primi Batalionul 81 Rachete Operativ Tactice, dislocat în Focșani, aproximativ la 70 de kilometri de frontieră cu Moldova. Mai devreme, Departamentul de Stat al SUA aprobase livrarea în România (în cadrul programului “Vânzări militare străine”) 54 de lansatoare HIMARS, 81 de containere cu rachete ghidate M31A1 GMLRS cu un focos unitar exploziv, 81 de containere cu rachete ghidate M30A1 GMLRS cu un focos alternativ, 54 de containere cu rachete operative tactice M57 (ATACMS) cu o focoasă unitară, 54 de mașini de transport-încărcare. Suma totală a contractului este de 1,25 miliarde de dolari.

Sisteme de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată HIMARS (High-Mobility Artillery Rocket System) sunt destinate atacării zonelor cu o concentrație de sisteme de artilerie, mijloace de apărare antiaeriană, noduri de transport și alte ținte majore, pe o rază de acțiune de până la 300 de kilometric. Bucureștiul nu dispune de inamici în raza aplicării HIMARS.

E greu de înțeles de ce o astfel de armă puternică este desfășurată în Estul României, la 220 de kilometri de Tiraspol și la 270 de kilometri de depozitul de muniții de la Cobasna (unde din anii 90 au fost depozitate sute de mii de tone de muniții și substanțe explozibile).

Pentru a înțelege ceea ce se întâmplă, să atragem atenția că Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea Poloniei a 20 lansatoare HIMARS în valoare de 655 milioane de dolari. România a primit de două ori mai multe – 54 de lansatoare. În acest fel, Marea Neagră este considerat “principala direcție de atac” a NATO, fiind format un “pumn” în acest sens.

Bâta pentru operațiuni speciale 

Sistemul de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată HIMARS a fost conceput și luat în dotare de Pentagon în 2005, în interesul unităților infanteriei marine, trupelor aeropurtate și forțelor de desfășurare rapidă.

Trupelor speciale nu le sunt caracteristice acțiunile defensive, sarcina lor constă în desantarea pe țărm sau în spatele liniei inamice, capturarea și controlarea platoului până la sosirea întăririlor (pe mare sau din aer), pentru dezvoltarea unor acțiuni ofensive. Artileria grea HIMARS este destinată redislocării operative în orice teatru de acțiuni militare. Lansatorul este amplasat pe un camion ușor blindat Stewart & Stevenson cu roți 6x6 și este capabil să tragă la 10 minute de la descărcare din avionul С-130 Hercules sau navă desant.

În anul 2018, în Germania a revenit brigada 41 de artilerie americană, în componența căreia se află patru baterii HIMARS – doar 36 de lansatoare cu o salvă totală de 216 rachete și rachete operative tactice. De ce ar avea nevoie Bucureștiul de 54 de lansatoare HIMARS, mai multe decât are la dispoziție brigada americană de artilerie, și cât 10% din totalitatea sistemelor de acest tip în arsenalul Pentagonului? E o forță vădit excesivă pentru o armată de 70 de mii, care nu dispune de mijloace de redislocare a armelor grele la o distanță mare și ocupă un loc modest 41 în clasamentul mondial al forței militare Global Firepower.

Putem admite că sistemele americane au fost oferite României pentru o păstrare responsabilă, la momentul oportun, vor apărea avioanele și navele cu steagul american, care se vor ocupa de transportarea HIMARS mai aproape de Rusia, cum ar fi în regiunea Herson. Ipotetic, într-o situație de război, brigada de artilerie 41 a SUA ar putea împrumuta sistemele “românești” HIMARS, în drumul lor spre Georgia sau Ucraina. Nu e nicio conspirologie, pentru că întreținerea manevrelor Pentagonului în regiunea Mării Negre este destul de transparentă.

La sfârșitul anului 2020, forțele terestre ale SUA au exersat în România tactica “războiului hi-tech”: în câteva ore au transportat pe calea aerului din Germania, în baza aeriană Kogâlniceanu, două sisteme HIMARS și au efectuat câteva lansări de rachetă în direcția Mării Negre. Amintesc, distanța de la țărmul românesc, până la cel rusesc este de 400 de kilometri, una de neatins pentru rachetele HIMARS. Cu toate acestea, potrivit aprecierilor publicației Forbes, misiunea românească a Pentagonului a devenit “un mesaj pentru Moscova” și “o surpriză cu rachete” pentru gruparea rusească de forțe din Crimeea.

Exerciții militare similare Rail Gunner Rush, cu tragere din HIMARS au avut loc mai devreme în Estonia, la o distanță de aproximativ 110 kilometri de frontieră cu Rusia. Desigur, nimeni nu poate garanta securitatea populației pașnice în zonele desfășurării sistemelor  cu lansatoare multiple de rachetă.

Merite fără lupte

Situația politico-militară din regiune devine tot mai tensionată. Chișinăul devine ostaticul armelor americane și al prezenței unităților Pentagonului în România. Conform Constituției, Republica Moldova este un stat neutru, însă Chișinăul și Bucureștiul au încheiat în anul 2013 un acord de cooperare militară, care supune trupele moldovenești Statului Major din România și permite jandarmilor români să “restabilească ordinea” pe pământul moldovenesc.

Analiștii centrului RAND Corporation, apropiat de Pentagon, examinează scenariul potrivit căruia trupele SUA ar putea intra în Moldova pentru a participa la exerciții militare și să nu plece sub pretextul “amenințării rusești”.

Manevrele americane și înarmările în Europa de Est amenință nu atât Rusia, cât România, statele din regiunea Baltică și alte “platforme” de desfășurare temporară sau permanentă a sistemelor HIMARS, care, apropo, pot fi dotate și cu focoase nucleare. Moscova este nevoită să reacționeze, să întreprindă măsuri de răspuns.

Federația Rusă nu este Afganistan, nici Irak sau Libia. Trupele și forțele agresorului pot fi distruse cu utilizarea tehnologiilor avansate chiar la trecerea pe mare, pe aerodromuri în timpul încărcării și descărcării sau în aer. Sistemele rusești de rachetă cu bazare pe țărm, navală și aeriană funcționează în regim non-stop și sunt capabile să îndeplinească operativ sarcinile conform destinației – în cazul în care mintea cuiva va ceda în fața trufiei. Totodată, sistemele de rachetă din România ar putea deveni ținte prioritare pentru Iskander.

În SUA au fost fabricate peste 500 de lansatoare HIMARS, care au intrat în dotarea forțelor armate din Emiratele Arabe Unite, Iordania, Singapore. Cu toate acestea, adevăratele merite și nivelul de eficacitate a HIMARS nu sunt cunoscute pentru publicul larg. Sistemul a fost utilizat în premieră în condiții reale de război în cadrul operațiunii “Libertatea irakiană”. Au fost efectuate câteva sute de lansări a rachetelor de diverse tipuri, asupra diverselor obiective, iar date cu privire la eficiența atacurilor nu există.

De asemenea, sistemele HIMARS au fost desfășurate în Afganistan, unde pe 14 februarie 2010 printr-o salvă au fost uciși 12 civili din orașul Marja (nu se cunoaște cât de mare este abaterea rachetelor de la ținta stabilită). Coaliția internațională, condusă de SUA, a utilizat în 2018 rachetele HIMARS în timpul atacurilor asupra orașului sirian Hajin, provincia Deir ez-Zor. În confruntările cu un inamic dotat cu arme avansate sistemele nu au fost utilizate.

397
Tagurile:
Sistemul de rachete HIMARS

Загрузка...
Elon Musk

Space X Starship al lui Elon Musk a explodat VIDEO

0
Primul prototip Starship al SpaceX care a aterizat cu succes, SN10, a explodat la aproximativ opt minute după aterizare. Alte două zboruri de testare s-au încheiat anterior cu o explozie în faza finală a coborârii.

BUCUREŞTI, 4 mart – Sputnik. Al treilea zbor de testare a prototipului Starship al SpaceX, compania fondată de omul de afaceri Elon Musk, părea a fi un succes, dispozitivul reușind să aterizeze în siguranță, pe 3 martie, în centrul orașului Boca Chica din Texas, la punctul de unde decolase. Însă, în cele din urmă, a explodat câteva minute mai târziu. Sistemul său automat de stingere a incendiilor nu a reușit să stingă complet flăcările de la baza rachetei.

Starship este un prototip autoghidat destinat lansării vehiculului de transport greu pe care SpaceX îl dezvoltă pentru a transporta oameni și până la 100 de tone de marfă pe Lună și Marte în misiunile viitoare, potrivit Sputnik France

Această a treia încercare în decurs de trei luni i-a lăsat o impresie amestecată lui Elon Musk, care este și șeful Tesla.

„RIP SN10, onorabilă detonare”, a scris Musk pe Twitter ca răspuns la un mesaj al unui admirator care l-a felicitat pentru munca sa.

0
Tagurile:
video, rachet, Elon Musk
Tematic
Elon Musk l-a depășit pe Bill Gates la avere
O navă a lui Elon Musk a explodat în timpul testării - Video
Musk l-a invitat pe Putin în noua rețea de socializare. Reacția Kremlinului
Elon Musk pierde 15 miliarde de dolari și titlul de cel mai bogat om din lume

Загрузка...