Adrian Severin

Severin a expus rolul negativ al NATO în tensiunile de azi

260
O adevărată revoluție: cu curajul și responsabilitatea diplomatului de elită, Severin a pus problema rolului negativ al NATO în împărțirea lumii printr-o ”linie de front –Cortină de fier”, în tensionarea lumii, dar și ce ar trebui să facă Europa

BUCUREȘTI, 28 ian – Sputnik. În calitatea sa de semnatar al Apelului la acțiune pentru reforma OSCE și de și ex Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE, Adrian Severin  a participat ieri, 27.01.2021, la o primă reuniune a Grupului de lucru pentru Reforma OSCE – ”Call for Action Working Group”.

A fost o masă rotundă online: „Către Helsinki +50: reafirmarea scopului comun” – la care au participat actuali și foști demnitari ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Grupul de lucru este împuternicit ”să caute căi și metode pentru restabilirea eficienței, prestigiului și influenței acestei organizații internaționale, ale cărei origini se găsesc în perioada Războiului Rece”, explică Adrian Severin.

Înspre scopul definit, unul dintre principiile de la care pleacă Severin este că pacea Europei și a lumii ”depind nu doar de forța alianțelor gata de confruntare, ci și de capacitatea de conviețuire a adversarilor” – de fapt, o lecție din perioada ”Războiului rece”.

”Memoria acestui început este esențială pentru a alimenta imaginația cerută azi de o Europă care, cu cât se extinde mai mult sub aspect geopolitic, cu atât este mai bântuită de demonii conflictelor, și de aceea resimte lipsa unui sistem de securitate colectivă deopotrivă just, fezabil și durabil”, consideră Severin.

În cadrul intervenției sale la întâlnire, Severin a insistat în special asupra a patru IDEI, dintre care prima iese în evidență pentru că, tradusă din limbajul diplomatic, scoate în evidență rolul negativ pe care îl are actualmente NATO în împărțirea, tensionarea și cronicizarea stării de conflict internațional.

”Europa și membrii OSCE sunt iarăși împărțiți printr-o linie de front – o altă Cortină de fier – creată de prezența trupelor blocului euro-atlantic (NATO) de-a lungul frontierelor fostei URSS (Rusiei post-sovietice), ceea ce impune soluții specifice organizațiilor în care se întâlnesc forțe rivale” – este prima IDEE-forță expusă de Severin la întâlnire.

A doua IDEE vine în continuare, pentru că e vorba de izolarea Europei, iar aceasta este rezultatul tensionării impusă din afara sistemului – și care va afecta în viitor cooperarea cu cea mai importantă forță emergentă, China.

”Securitatea Europei NU poate fi concepută în izolare și de aceea OSCE trebuie să își articuleze concepția asupra securității și cooperării cu cele ale principalei puteri globale emergente, China, precum și ale organizațiilor active în zona indo-pacifică” – este expunerea lui Severin.

A treia IDEE exprimă un adevăr major – și care, chiar dacă Severin se referă la OSCE, se reflectă din nou și în rolul negativ al NATO (nenominalizată!), bloc cu valențe politice, care vrea să impună tuturora valorile și criteriile sale, indiferent de datele respectivei țări sau regiuni, dar dacă e sau nu membru al organizației.

Iată care sunt cuvintele lui Severin: ”Este necesar să se admită că drepturile omului se definesc în statele membre în mod diferit, în funcție de tradițiile istorice și cultura fiecărei națiuni, tradiții și cultură care le circumscriu și regimul politic”.

”De aceea OSCE nu are rolul de a-și judeca membrii și a-i pedepsi, eventual insistând pentru schimbarea regimului politic, ci de a acționa pentru asigurarea convergenței diferitelor abordări în materie, astfel încât, într-un viitor mai apropiat sau mai depărtat, chiar dacă nu se va ajunge la uniformizare, să se realizeze o deplină compatibilitate între ele”, a spus Severin.  

În fine, în a patra IDEE, Severin propune mobilitate, diversificare și flexibilizare a deciziilor OSCE – cu alte și o independență responsabilă și inteligentă a deciziei. Aici apare și un element riscant: consensul. Mai bine zis renunțarea la impunerea luării tuturor deciziilor prin consens.

”Sistemul de luare a deciziilor trebuie diversificat și flexibilizat pentru a se putea face față sfidărilor, a se valorifica șansele și a se acționa rapid întru anihilarea amenințărilor referitoare la securitatea colectivă a membrilor, consensul rămânând a fi folosit numai în cazul hotărârilor cu caracter strategic iar nu ca un veto universal exercitat abuziv spre blocarea oricărei acțiuni”, a declarat Adrian Severin. .  

Subliniem că fostul ministru de Externe român a propus la întâlnire înființarea unui „grup de înțelepți” – ”format în comun de Adunarea Parlamentară și Consiliul Permanent al OSCE”.

Atenție, acest Grup are un rol cheie: ”să înceapă un proces de reflecție asupra posibilității de a convoca o nouă Conferință pentru securitate și cooperare în Europa, menită să actualizeze Actul final de la Helsinki, în conformitate cu evoluțiile care au avut loc după sfârșitul Războiului Rece și a ordinii mondiale bipolare”.

260
Tagurile:
Adrian Severin
Tematic
De ce sancțiunile UE nu împiedică NATO să repare avioanele militare în Belarus
Sârbii nu uită și nu iartă: NATO, obligată să plătească!
"Să-i lovim pe ruși într-un loc vulnerabil": ce s-a gândit să facă NATO
Raluca Turcan

Turcan confirmă șarlatania din Parlament au înșelat românii

36
(reînnoit 17:54 27.02.2021)
Ministrul Muncii dă în vileag că toată tevatura cu ”pensiile speciale” a fost doar o înșelăciune – și nu spune un cuvânt de tăierea veniturilor uriașe ale parlamentarilor și a subvențiilor pentru partide

BUCUREȘTI, 27 feb – Sputnik. Cine a crezut că partidele parlamentare au de gând să umble la pensiile speciale adevărate s-a înșelat!

Tot circul cu ”pensiile speciale ale parlamentarilor” fost doar pentru a înșela lumea, sacrificând 1% pentru a păstra… 99% din pensii, plus veniturile mari ale parlamentarilor în funcție – și subvențiile uriașe ale partidelor.

Asta se confirmă și prin declarația de azi a ministrului Muncii, Raluca Turcan, care recunoscut că NU există o formulă clară, discutată în Coaliție, pentru eliminarea acestora, așa cum s-au lăudat anterior, înșelând lumea!

Turcan a spus azi că ar exista ”mai multe variante pentru eliminarea pensiilor speciale”, iar pentru asta se va face un ”grup de lucru”,  deci vor fi îngropate după metoda clasică – grupuri și comisii!

”Avem șase alte legi speciale, cu excepția celor ocupaționale din sectorul de apărare și ordine publică, unde există inechități destul de mari și aici mi-aș dori să văd acțiunea politică parlamentară a tuturor celor care s-au concentrat pe pensiile parlamentarilor, pentru că avem aproximativ 9.600 de beneficiari de pensii speciale care au pensia medie de aproximativ 9.500 de lei”, spune Turcan.

Raluca Turcan spune că în Coaliție ”s-a anunțat” un grup de lucru pe această temă, pentru a se face o propunere legislativă, dar că e nevoie de votul Parlamentului. De parcă nu tot aceleași partide au majoritatea!

”Noi vom avea la dispoziție câteva variante de abordare a pensiilor speciale, însă ține de votul Parlamentului, pentru că lucrul acesta se face prin proiect de lege, dezbatere parlamentară și mi-aș dori să se întâmple cât mai repede”, spune Turcan, arătând că ”La nivelul coaliției s-a anunțat un grup de lucru pe pensii speciale și în acest grup de lucru noi vom trimite variantele făcute de minister”.

Continuând ipocrizia, Raluca Turcan a adus aminte că sunt 4,9 milioane de pensionari din sistemul public de pensie cu o pensie medie de 1.500 de lei, iar dintre aceștia, aproximativ 2,5 milioane trăiesc sub pensia medie.

Ori, aceeași Raluca Turcan este cea care NU pune în aplicare legea de creștere a punctului de pensie, ținând în sărăcie acești pensionari!

Asta în condițiile în care Turcan, Coaliția de guvernământ și PSD NU spun un cuvânt de tăierea subvențiilor partidelor parlamentare, sume uriașe, de sute de milioane de euro pe an – și nici a veniturilor mult mărite ale parlamentarilor în funcție!

Practic, partidele au vrut să înșele populația că au tăiat pensiile speciale, lovind în foții parlamentari, beneficiari ai unor indemnizații mult mai mici decât plusul pe care și-l încasează cei în funcție! Adică au tăiat indemnizații în medie de 4000 de lei – atenție, prevăzute în toate parlamentele din statele UE! – dar nu s-au atins de indemnizațiile proprii de 11.000 de lei și de sumele forfetare nesimțite de 22.000 de lei! Și nici de subvențiile uriașe pentru partide, o practică discriminatorie față de partidele neparlamentare. 

Pe scurt, despre asta e vorba – partidele parlamentar înșală românii cu afirmații de tipul ”am făcut ce am promis, am tăiat pensiile speciale!”. O minciună și o șarlatanie!

36
Tagurile:
Raluca Turcan

Загрузка...
Dominic Fritz

NUCLEARA: Fritz de Timișoara, agent al serviciilor germane?

695
O anchetă de ultimă oră scoate la iveală date care pot provoca un scandal internațional - ”Este Dominic Fritz spion al BND? Primarul Timișoarei a lucrat pentru o ”agenție paravan a spionajului german”

BUCUREȘTI, 27 feb – Sputnik. Una dintre cele mai stranii rezultate din campania electorală a fost cea de la Timișoara, unde un cetățean german, cu o situație deloc clară, a fost ales primar, învingând unul dintre cei mai puternici primari liberali!

O anchetă realizată de Matei Alexandru pentru Criticii.ro scoate la iveală detalii mai mult decât interesante despre Dominic Samuel Fritz, aducând în discuție chiar suspiciunea ”rezonabilă” a legăturilor sale cu puternicul serviciu de Intelligence german.

O primă observație interesantă: deși un cvasinecunoscut, Dominic Fritz ”este omniprezent pe rețelele de socializare și în mass-media, fapt ce denotă că i se face lobby pentru desemnarea sa de către USR-PLUS la candidatura pentru funcția de șef al statului”.

Prin comparație, ”Barna și Cioloș sunt praf la capitolul imagine și asta s-a observat de fiecare dată când au candidat”, scris jurnalistul, punctând și că ”Fritz susținut de fostul său șef, președintele Germaniei Horst Kohler”.

Acum însă urmează o serie de întrebări, bazate pe documente și date evidențiate de sursa citată.

1. ”Dl. primar poate dovedi că are o diplomă de master în științe politice și management public de la Fundația Academiei Naționale Germane, la Universitatea din Konstanz (Germania)?”

Paranteză: jurnalistul susține ”a făcut verificări și am descoperit că nu există Fundația Academiei Naționale Germane. Acest curs pentru științe politice și management public există la Universitatea din Konstanz Germania, dar nu și acea fundație”.

2. ”În perioada cât dl. primar Dominic Samuel Fritz a lucrat pentru GIZ Gmbh (German Society for International Cooperation) a avut legături cu Bundeswehr? Dominic Fritz a făcut rapoarte pentru Bundeswehr cât a lucrat în cadrul companiei?”

Este o întrebare cheie, pentru că GIZ GmbH lucrează cu Ministerul Federal al Apărării (BMVg) în domeniul cooperării internaționale germane, vizând ”măsuri de consolidare a păcii și de stabilizare în țările partenere”.

3. ”Ce legături a avut Dominic Fritz cu Bundesnachrichtendienst (BND) în perioada cât a lucrat pentru GIZ Gmbh?”

Jurnalistul lansează nucleara: ”În cv-ul său, Dominic Fritz, figurează ca fost angajat al companiei GIZ GMBH cunoscută ca un paravan pentru spionajul german, conform documentelor oficiale ale Bundestag(Parlamentul German)”.

Și, atenție, nu e o simplă supoziție, ci e bazată pe o intervenție a parlamentarului german Heike Hansel care întreabă Guvernul federal ”dacă avea cunoștință de faptul că BND folosește GIZ GmbH drept paravan pentru a-și desfășura activitățile de spionaj extern și că mai mulți spioni germani, angajați GIZ GMBH, au fost deconspirați în Pakistan, fapt ce a declanșat un scandal diplomatic”.

Urmează o întrebare – conscință:

4. ”Dl. primar Dominic Samuel Fritz este spion activ al Bundesnachrichtendienst(BND)?”

Foarte interesant – cel care l-a lasat, ex-președintele german Horst Köhler, prin România.

5. ”Dl. primar a lucrat pentru dl. Horst Köhler. Dl. Dominic Fritz comunica cu acesta în limba română?”

Atenție la interesantele detalii: ”Fostul președinte german Horst Kohler este vorbitor de limbă română, familia sa provenind din România. Poate așa dl. Dominic Samuel Fritz și-a exersat calitățile lingvistice românești”.

Sau, spune jurnalistul, ”poate chiar familia sa provine din România și noi nu știm din cauza secretomaniei domnului primar pe această temă”, profesorul său de limba română pare ”regățean, din Țara Românească, datorită accentului”.

O întrebare aparent ciudată:

6. ”De ce dl. primar și-a ascuns numele real în timpul campaniei electorale pentru Primăria Timișoara?”, asta în condițiile în care ”dacă nu scria un cunoscut ziar german despre dânsul că îl mai cheamă și Samuel, noi muritorii de rând habar nu aveam”.

În plus celebrul ziar german spune că Dominic Fritz ”are și origini evreiești, un alt lucru pe care acesta nu a dorit să îl comunice”, scrie jurnalistul – fapt care ar putea explica și legătura sa cu România, eventual și accentul său sudic.

7. ”Potrivit datelor publice dl. Dominic Samuel Fritz a investit 111.000 lei. Cine i-a oferit acești bani dl. Fritz, pentru că dumnealui a fost șomer înainte de a ocupa funcția de primar?”

Întrebarea este firească, în condițiile în care Fritz era șomer de câțiva ani ”însă a investit sume impresionante de bani în campania electorală, iar surse locale îl acuzau că ar fi investit aproape 1 milion de euro”.

Banii investiți în campaniile online ”depășesc acest buget derizoriu de 111.000 lei pe care Dominic Fritz la prezentat opiniei publice”, scrie jurnalistul, prezentând și date.

8. ”De ce dl. Dominic Fritz și-a mințit electoratul că nu a avut reclame plătite pe Facebook?„

Jurnalistul aruncă bomba și scoate documentele: ”Din calculele noastre banii plătiți pe reclame depășesc bugetul său de campanie. Avem sume importante de bani plătite prin pagina sa de Facebook, a USR Timiș și prin compania Atelierul de Internet SRL, care s-a ocupat de campania online a Alianței USR-PLUS”.

În fine, ultima întrebare și… nucleară:

9. ”Cine sunt părinții dl. primar al Timișoarei, Dominic Samuel Fritz?”

”Domnul Dominic Fritz ne-a spus că face parte dintr-o familie numeroasă însă nimeni nu știe cine sunt părinții și frații săi. Acest subiect a fost tabu pentru actualul primar al Timișoarei”, scrie Matei Alexandru.

Da, în contextul multor neclarități biografice, ar putea fi o verigă importantă.

Per total, ancheta ridică o chestiune foarte delicată – aveam de-a face cu o lucrare planificată de mult timp, bine pregătită, așa cum se procedează la casele mari, gen Austria, Germania, Ungaria?...

”Ca o metaforă, în România se încearcă prima cucerire din istorie în care, prin forțe proprii invităm inamicul în casă și îl punem rege”, conchide Matei Alexandru.

De precizat că jurnalistul a recurs la formula întrebărilor pentru că, încercând să ia legătura cu primarul Dominic Fritz, ”de fiecare dată ne-am lovit de refuzuri din partea echipei sale de comunicare și a celor de la Primăria Timișoara sub spectrul GDPR”. (Regulamentul general privind protecția datelor, n.n.).

Desigur, chiar dacă ne se poate ajunge la o concluzie, este o anchetă inedită și interesantă, care merită citită integral

De fapt, ancheta întărește o certitudine tristă: că românii nu își aleg conducătorii pe baza datelor și a logicii, ci pe criterii… care îi fac pradă ușoară fie unor șarlatanii, fie unor lucrări mult mai periculoase.

695
Tagurile:
Agent, Timișoara, Dominic Fritz

Загрузка...