Carmen Avram

CURAJ: Carmen Avram denunță arma Bruxelles contra României!

12189
(reînnoit 07:11 06.11.2020)
O dezvăluire fulminantă despre un mare pericol - dar și o încercare de trezire a românilor. O nouă dovadă că reputatul om de televiziune este singurul europarlamentar capabil să spună coerent lucrurilor pe nume!

 

BUCUREȘTI, 6 nov – Sputnik. Pentru România, cel mai important eveniment al zilei de ieri nu s-a petrecut la Washington, nici la Cotroceni sau la Palatul Victoria – ci la Bruxelles. Din păcate, lumea nu-i dă importanță, dar asta s-ar putea să ne coste.

Este vorba de acordul provizoriu de la nivelul Parlamentului European privind condiţionarea acordării fondurilor europene de ”respectarea statului de drept”.

O decizie care supune statele unui judecați controversate – și mai ales care NU are legătură cu tratatele europene! O condiționare impusă dincolo de prevederile aderării.

În aceste condiții, unele state – mereu aceleași, cele din Grupul de la Visegrád! -  s-au opus, în timp ce România a făcut sluj în fața Bruxelles-ului, fie prin tăcere, ca cei din PSD, fie prin susținere lingușitoare, precum cei din grupul liberal – popular, un exemplu fiind în acest sens declarațiile ridicole ale lui Rareș Bogdan.

O notă aparte o face europarlamentarul PSD/PPU-sl Carmen Avram, care a făcut o demonstrație de atitudine conștientă în Parlamentul European și a explicat, la DC NEWS, care sunt marile probleme ale acestui acord de condiționare și, mai ales, cum poate fi folosit el împotriva României.

Sau, mai concret, cum poate fi folosit el pentru manipularea politicii interne din România.

Iată câteva fragmente din interviul pe care îl puteți citi integral pe DCNews.

În primul rând, Carmen Avram arată că ”s-au dus negocieri crunte, dar s-a ajuns la un acord”, cu toată opoziția Poloniei şi Ungariei care ”sunt total împotriva acestei condiţionalităţi”

Concret, acordul înseamnă că ”dacă un stat din UE nu respectă statul de drept, nu primeşte banii”, spune Carmen Avram, precizând că e vorba ”şi de fondul de salvare după pandemie, acei 750 de miliarde de euro”.

Europarlamentarul român spune însă că acordul are în față trei mari probleme:

Prima problemă: ”Această chestiune ar trebui să existe în tratatele europene, ori ea nu există - să condiţionezi acordarea de bani europeni de orice”.

Prin urmare, spune Carmen Avram, ”ar fi trebuit schimbate tratatele, pentru că nu este prevăzut nicăieri că nu poţi acorda bani europeni unui stat care contribuie la bugetul european în fiecare an”.

”România, de exemplu, urmează să trimită 20 de miliarde de euro pentru următorii 7 ani”, amintește Carmen Avram, iar întrebarea este ”cum îi refuzi unei ţări finanţare europeană, în condiţiile în care ea contribuie la bugetul UE?”.

A doua problemă: ”NU se ştie cine evaluează asta” și nici ”nu prea ai cum să evaluezi un stat, atâta vreme cât din 27 de state membre există peste 20 de sisteme de legi diferite”, spune europarlamentarul.

”Deci Polonia are un sistem de legi şi le aplică ad-literam - dacă Austriei, Germaniei sau Olandei i se pare că Polonia încalcă statul de drept, ar însemna că trebuie să se bazeze pe sistemul legislativ din Polonia, nu din altă ţară”, spune reputata teleastă, subliniind că ”Problema e cine evaluează şi pe baza a ce!”.

A treia problemă e și mai gravă – și o intuim din ceea ce s-a petrecut la noi: posibilitatea de ”folosire a acestei condiţionalităţi pentru a duce o luptă politică internă şi pentru a dărâma un Guvern”.

Atenție la ce dezvăluie Carmen Avram: ”La Bruxelles există foarte mulţi oameni, poate toţi, care fac jocuri pentru a se răzbuna pe liderul din ţara lor, care este dintr-o formaţiune rivală”.

”Am observat asta şi la votul pentru Politica Agricolă Comună - au fost oameni care au votat împotrivă pentru a-i face rău liderului de acasă”, spune Carmen Avram, menționând că ”sunt multe exemple care pot fi date”.

Ei bine, aici apare și ceea ce Carmen Avram vede ca o potențială ”armă” care ar putea fi folosită împotriva României – de fapt, a unui Guvern care nu convine grupului de putere de la Bruxelles.

Atenție: ”Nu ştie nimeni dacă există cineva care să privească cu atenţie la acuzaţiile eventuale care se vor face împotriva unui stat, iar acel cineva să fie suficient de obiectiv pentru a decide dacă statul acuzat este chiar vinovat - în România, cred că această armă va fi folosită”.

Folosită… de cine? ”În general de către cine a mai folosit-o”, spune Carmen Avram.

De exemplu, nu de PSD, despre care Carmen Avram afirmă că ”noi, în PE, am fi putut spune anul ăsta multe lucruri împotriva Guvernului, dar nu am făcut-o niciodată, nici un europarlamentar socialist român nu s-a plâns la Bruxelles de declaraţii făcute la Bucureşti, care încălcau evident Constituţia şi, culmea, statul de drept”.

”Nu cred că PSD va folosi vreodată această armă împotriva liberalilor, pentru că pentru PSD e clară situaţia - dau în liberali, dau în ţara mea!”, spune Carmen Avram.

În schimb, dinspre liberali sau progresiștii lui Cioloș, nu e nici un dubiu! ”Nu se ține minte cine a fost la guvernare când trei ani de zile s-a vorbit despre România cât e de coruptă”, apune Carmen Avram.

În concluzie – ”Arma asta va fi folosită DACĂ la putere va fi altcineva decât cei care au mai folosit-o şi în trecut” – sau, așa cum menționam, dacă vor fi cei pe care Bruxelles nu-i dorește!

Să ne amintim de declarația istorică de la Zagreb, în care liderul PNL, actual premier, Ludovic Orban, își manifesta devotamentul față de gruparea Populară, arătând că a ”dărâmat guvernul României” pentru ca popularii de la Bruxelles să pună mâna pe Comisia Europeană.

”De asta mi se pare laxă decizia - trebuie luate măsuri ca această condiţionalitate să nu fie folosită abuziv şi ca aceste plângeri să fie analizate cu mare atenţie”, a conchis Carmen Avram, poate singurul europarlamentar român capabil să spună coerent lucrurilor pe nume!
12189
Tagurile:
România, Bruxelles, Carmen Avram
M142 High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS), a multiple rocket launcher

De ce sistemul HIMARS e un pericol pentru România, nu Rusia

585
(reînnoit 14:16 26.11.2020)
De ce sistemele HIMARS nu reprezintă un pericol atât pentru Rusia, cât pentru România și statele din regiunea Baltică.

MOSCOVA, 26 nov – Sputnik, Aleksandr Hrolenko. Statele Unite și aliații lor din NATO nu deține arme care cu adevărat și în mod ultimativ ar amenința Rusia în peninsula Crimeea și regiunea Kaliningrad. Numărul aliaților NATO nu poate fi convertită în calitatea operațiunilor militare, chiar și în Afganistan (talibanii nu sunt un adversar dotat cu tehnologii). Americanii nu sunt jenați de rămânerea în urmă față de Rusia la capitolul tehnologiilor militare (rachete hipersonice, sisteme de apărare antiaeriană și luptă radioelectronică, sisteme submarine robotizate). Exersând tactica “desfășurării războiului hi-tech”, trupele terestre ale SUA au transferat, săptămâna trecută, în câteva ore, pe calea aerului din Germania în România două sisteme de lansare multiplă a rachetelor HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), au efectuat câteva lansări de rachete în direcția Mării Negre și operativ au readus lansatoarele pe baza Ramstein.

Potrivit publicației Forbes, scurta misiune cu lansări în România a devenit o demonstrare de forță a armatei americane, „un mesaj pentru Moscova” și o „surpriză cu rachete” pentru grupul de forțe ale armatei rusești din Crimeea. Altfel nici nu se putea, pentru că Marea Neagră „se transformă rapid într-un lac rusesc”, fapt care amenință interesele Statelor Unite.

Desigur, două lansatoare HIMARS nu schimbă mult lucrurile în regiune, însă în 2018 în Germania a revenit brigada americană 41 de artilerie, în dotarea căreia sunt două baterii ale HIMARS (36 de lansatoare cu suma salvelor de 216 cu rachete de 227 milimetri).

Americanii consideră că vitează mare de desfășurare a HIMARS va complica contraatacul inamicului: “E dificil să lovești un lansator care se află la sol doar câteva ore” și efectuează atacuri asupra câteva puncte.

Exerciții similare Rail Gunner Rush, cu sistemul HIMARS, au avut loc mai devreme în Estonia, la o distanță de 110 de kilometric de frontiera rusă. În acest fel, în septembrie 2020, SUA și-au demonstrate “adeziunea față de securitatea regiunii Baltice”. Moscova, la rândul ei, a calificat Rail Gunner Rush “provocatoare și extrem de periculoasă pentru stabilitatea regională”.

Spectacol pentru Europa

Armata SUA din Europa are tendința de a ignora interesele aliaților și chiar geografia. Publicația Forbes menționează: “De la țărmul românesc, până în Crimeea sunt doar 250 de mile (400 kilometri) prin Marea Neagră. Sistemele HIMARS, transferate în România reprezintă o amenințare serioasă și impredictibilă pentru trupele rusești din regiune”. Comandantul trupelor terestre ale României, generalul maior Iulian Berdilă, confirm: “Fatalitatea, demonstrată astăzi la distanță, utilizată în exercițiile de la Marea Neagră, e de la sine înțeles”. Apropo, România se află în plin proces de achiziționare din SUA a propriilor sisteme HIMARS și planifică să încheie procesul de pregătire a exploatării armei în 2022.

S-ar părea că în România a avut loc o demonstrație reușită a compatibilității operative cu sistemele românești, NATO și-a format un mediu operational și a exersat o variantă eficientă a unei descurajări în teatrul de acțiuni militare. În realitate, personalul american al două M142 High Mobility Artillery Rocket (HIMARS) din cadrul brigăzii 41 de artilerie s-a ambarcat în avioanele MC-130J, au sosit pe baza aeriană românească Kogălniceanu, au interacționat formal cu militarii unității 352 a operațiunilor speciale ale SUA și cu unitățile trupelor terestre ale României. Au tras în gol în Marea Neagră și au revenit în Germania.

Probabil, observăm doar exersarea logisticii, iar într-o luptă reală, brigada de artilerie 41 a armatei SUA va ateriza în Georgia sau Ucraina, mai aproape de inamic. Chiar și în acest caz sistemele HIMARS pot fi distruse în aer sau în aerodromuri, în timpul descărcării, mijloacele rusești de spionaj spatial, sistemele de apărare antiaeriene S-400 și sisteme operativ-tactice de rachetă “Iskander-M” nu vor permite acest lucru. În orice situație, astfel de operațiuni (spectacole) ale armatei SUA în Europa amenință nu atât Rusia, cât România, statele baltice și alte platforme de amplasare temporară sa permanentă a sistemelor HIMARS, ale căror muniții reactive și rachete pot fi dotate cu focare tactice nucleare. Moscova este nevoită să reacționeze, elaborând măsuri de răspuns.

Posibilitățile reale

În condițiile de război, sistemul american HIMARS a fost testat pentru prima dată în februarie 2010, în Afganistan. Au fost efectuate după lansări a rachetelor, care s-au abătut semnificativ de la traiectoria stabilită și au căzut departe de țintă (fapt care a provocat decese în rândul civililor). Pe perioada de anchetă, exploatarea HIMARS a fost suspendată, însă astăzi armata SUA are în dotare peste 400 de lansatoare. În Irak sistemele HIMARS erau utilizat în luptele cu teroriștii începând cu noiembrie 2015. Au fost efectuate câteva sute de lansări a rachetelor de diverse tipuri asupra diverselor obiecte. Nu există informații cu privire la eficiența acestor acțiuni.

High-Mobility Artillery Rocket System reprezintă un sistem de artilerie cu rachetă de o mobilitate înaltă a armatei SUA, plasat pe șasiurile FMTV, poate transporta șase muniții reactive de 227 milimetri (similare sistemelor rusești „Uragan” și „Smerch”) sau o rachetă operativ-tactică ATACMS (similară rachetei rusești “Tocika-U”). Poate fi transportat cu avionul C-130 Hercules.

Absența propriilor dispozitive de orientare, mașina o compensează cu un spectru de containere cu munitții reactive de diverse tipuri și calibre. Sistemul autopropulsat de lansare poate purta rachete cu diverse caracteristici (neghidate și ghidate). La întreprinderile producătoare, munițiile și rachetele sunt amplasate în containere de transportare și lansare ermetice, fără a fi prevăzute serviciile de mentenanță până la tragere.

Masa de luptă a sistemului autopropulsat de lansare cu setul de muniții este de aproximativ 11 tone. Mașina are capacitatea să atingă o viteză de până la 85 kilometri pe oră, să parcurgă până la un punct de alimentare până la 480 de kilometri. Sistemul este dirijat de un echipaj din trei persoane, care se află în interiorul cabinei. Tragerea este posibilă în orice direcție, din unghiuri până la +60 de grade.

585
Tagurile:
rachetă, SUA
Tematic
Analist de top șochează: ”Miliardele date de România pe arme ne duc spre dezastru”
Lansatoarele de rachete din România, un ”mesaj” pentru Rusia
Crimeea poate răspunde la lansările de rachete ale SUA și României

Загрузка...
Klaus Iohannis

Acuzație fulminantă: ”Iohannis a ordonat atacul la Biserică!”

2438
(reînnoit 07:03 26.11.2020)
Este o acuzație fără precedent: un celebru om de Drept și apărător al Biserici declară că Președintele a dat ordin de atac asupra Arhiepiscopului – implicit și asupra Patriarhului și BOR – e ”primul act de război al ateilor împotriva creștinilor ortodocși”!

BUCUREȘTI, 26 nov – Sputnik. Iohannis, Orban și Marcel Vela sunt acuzați de celebrul avocat Aurelian Pavelescu că au ”ordonat Poliției să-l atace în Biserică pe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului!”

Pavelescu, cel mai puternic apărător al Bisericii în multe situații – inclusiv în cazul Fundației Gojdu – consideră că am asistat la ”primul act de război al ateilor împotriva creștinilor ortodocși”!

Celebrul avocat arată la Constanța a avut loc ”prima acțiune ”manu militari” concretă împotriva Bisericii Ortodoxe Române” ceea ce ”nu s-a mai întâmplat niciodată, nici în perioada comunistă, când metodele au fost diferite”.

Pavelescu traduce simplu și clar: ”Poliția a intrat cu forța în biserica în care Arhiereul săvârșea sfintele taine și i-a scos pe credincioși, îmbrâncindu-i, pentru ca ulterior să-i amendeze și să-i împrăștie”.

”Nu, n-a fost vorba despre o simplă acțiune de ordine publică, cu justificarea pandemiei”, este opinia fermă a avocatului, argumentând că ”Sunt foarte multe biserici în care credincioșii merg și se roagă, se fac slujbe, iar poliția nu a intervenit astfel”.

Pe când aici situația a fost alta, ”cel care era prezent și săvârșea taina împărtășaniei era chiar ÎPS Teodosie, Arhipăstorul locului, cel care a contestat în instanță restricțiile privind libertatea religioasă și cel care a anunțat că va conduce Pelerinajul la Peștera Sfântului Andrei, întâiul chemat al lui Hristos și protectorul României, la 30 noiembrie, sărbătoarea Apostolului”.

”Prin urmare, a fost lansat UN ATAC ÎN FORȚĂ LA ADRESA ÎPS TEODOSIE PERSONAL, o intimidare directă, chiar în timpul când acesta împărtășea poporul!”, acuză celebrul om de Drept.  

Atenție însă, avocatul, președinte al PNȚCD și fost deputat, spune clar că o asemenea acțiune ”n-ar fi fost cu putință decât dacă a fost autorizată și comandată direct de la nivelul zero al puterii politice: șeful statului, șeful guvernului și ministrul de interne, pe acest lanț ierarhic”.

”Atacul la ierarh fiind un atac direct la adresa BOR, a Sfântului Sinod și a Patriarhului Daniel - ca ripostă la uriașul mesaj dat de Preafericitul Patriarh Daniel în urmă cu o lună împotriva prigonirii creștinilor în România: ”DUMNEZEU NU SE LASĂ BATJOCORIT!””, scrie Pavelescu.

Altfel spus, adevărul este mai complex: ”Ce s-a întâmplat astăzi la Constanța este o primă măsură de represiune din partea puterii globaliste și anti-creștine de la București la adresa BOR!”.

Desigur, Pavelescu vorbește în numele partidului martirilor, PNȚCD, care ”fidel principiilor, istoriei și modelelor sale politice, va sprijini necondiționat lupta Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte Biserici creștine pentru apărarea libertăților religioase în România!”.

”Transmitem acest mesaj de solidaritate tuturor românilor: să fim alături de Păstorii noștri!”, încheie Aurelian Pavelescu fulminantul său mesaj.
2438
Tagurile:
atac, Aurelian Pavelescu, Biserică, Klaus Iohannis

Загрузка...
Vaccinul Sputnik V

În ce condiții Italia va negocia cu Rusia procurarea vaccinului Sputnik V

0
Italia va putea să demareze negocieri cu Rusia pentru procurarea Sputnik V doar după ce preparatul va fi certificat de Agenția Europeană a Medicamentelor, a declarat ambasadorul italian la Moscova.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Italia va putea demara negocieri cu Rusia pentru procurarea vaccinului „Sputnik V” doar după ce acesta va fi certificat de Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA), a declarat agenției RIA Novosti, ambasadorul republicii italiene la Moscova, Pasquale Terracciano, în timpul festivităților de deschidere a patinoarului de pe Piața Roșie.

Vaccin
РФПИ и Центр имени Гамалеи

“Vaccinul trebuie să fie certificat de Agenția Europeană a Medicamentelor. Dacă Insitutul Gamaleia a demarat discuțiile pe acest subiect cu agenția, dacă a expediat informații despre vaccinul rusesc, adunci agenția îl va autoriza, îl va certifica, adică va fi unul din vaccinele accesibile”, a spus ambasadorul.

“Suntem obligați să respectăm această procedură prin intermediul EMA. Nu putem decide “vreau asta, vrea altceva”, doar prin intermediul EMA. Abia apoi vom putea demara negocieri pe acest subiect”, a menționat diplomatul.

0
Tagurile:
Rusia, Italia, vaccin
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Viktor Orban, gata să cumpere vaccin din Rusia
Un nou contract pentru vaccin anti-Covid – al șaselea!
Acuzația zilei: ”Se vinde iluzia unui vaccin care NU EXISTĂ!”

Загрузка...