Karabah

Ar putea oare Turcia alunga Rusia din Caucazul de Sud?

1011
Tentativele Turciei de a se impune în Caucaz, regiune în care este prezentă economic, prin diminuarea rolului Rusiei, ar putea pune în pericol relațiile acesteia cu Rusia.

MOSCOVA, 3 oct – Sputnik, Piotr Akopov. Războiul din Karabah poate reduce influența rusească în Caucazul de Sud, anume despre acest lucru se vorbește tot mai mult în Rusia, unii o spun cu îngrijorare, alții (eternii luptători împotriva imperialismului rus), cu speranță. Dacă Rusia o va pierde, atunci aceasta va ajunge în mâinile Turciei, iată de ce, cică, trebuie să susținem cu fermitate una dintre părți, avertizând turcii despre inadmisibilitatea imixtiunii. Altfel vorbind, Armenia va pierde și se va dezamăgi în Rusia (reorientându-se spre Occident), iar Azerbaidjan se va convinge de eficiența sprijinului rusesc și își va răci atitudinea față de Moscova. Turcia va deveni, în același timp, cea mai influentă putere în Caucazul de Sud și va începe să pună activ bețe în roate Rusiei în alte direcții, iar în primul rând, în Siria și Libia. Cu alte cuvinte, va reveni perioada războaielor ruso-turce.

Această concepție este vicioasă în ansamblu și incorectă – Rusia nu va susține pe nimeni în acest război lipsit de orice sens și va încerca să obțină o încheiere cât mai rapidă a acestuia, fără a-și pierde influența în regiune. Totuși, toate aceste fobii a unei părți a publicului nostru sunt alimentate de declarațiile tari ale conducătorilor turci. Aceștia, spre deosebire de cei ruși, nu doar nu îndeamnă la încetarea focului, dar și susțin în toate Baku, adresând pe alocuri reproșuri Rusiei. Fie Erdogan spune că acum conflictul din Karabahul de Munte trebuie să fie rezolvat odată și pentru totdeauna, iar marile puteri nu trebuie să dea sfaturi în această problemă:

“SUA, Rusia și Franța nu pot rezolva această problemă de 30 de ani. (...) Grupul celor trei de la Minsk nu a soluționat această problemă. Mai mult decât atât, el a făcut tot ce i-a fost în putere pentru a nu rezolva această problemă. Acum acești o fac pe deștepții și amenință din când în când. A venit timpul răzbunării. Azerbaidjan trebuie să-și taie de sine stătător cordonul ombilical”.

Ministrul Afacerilor Externe al Turiciei, Mevlüt Çavuşoğlu, declară că “suntem cu Azerbaidjanului și la masa de negocieri, și pe câmpul de luptă. Nu sunt cuvinte goale. Orice ajutor va avea nevoie Azerbaidjanul, suntem gata să-l oferim”. Totodată, s-a adresat și “întregii comunități internaționale, în special, OSCE” cu un protest față standardele duble:

“Astăzi împreună susținem integritatea teritorială a Ucrainei și Georgiei. E o poziție întemeiată și corectă. Însă, atunci când este vorba de Azerbaidjan, atunci Azerbaidjanul, a cărui teritorii sunt ocupate, este pus pe același cântar cu țara-ocupant Armenia. Această poziție este incorectă și nedreaptă”.

Adică, Turcia îi amintește Rusiei despre nerecunoașterea Crimeei, despre faptul că nu susține Rusia în problema Oseției de Sud și Abhaziei, iar acum ignoră și îndemnurile Moscovei de a înceta să se toarne gaz pe foc. Nu cumva Erdogan a decis să treacă linia roșie în relațiile cu Putin, punând în pericol cooperarea ruso-turcă? Dacă după doborârea avionului rusesc Su-25 în noiembrie 2015 s-a reușit restabilirea relațiilor, înghețate pentru nouă luni, atunci acestea ar putea să nu mai reziste într-un nou conflict.

Президент РФ Владимир Путин и премьер-министр Армении Никол Пашинян
© Sputnik / Алексей Никольский

În pofida unei retorici militariste, Turcia nu vrea să-și riște relațiile cu Rusia și nu se va implica în războiul azero-armean. Informațiile despre teroriștii aduși din Siria, precum și distrugerea unui Su-25 al Armeniei de către un avion turc F-16 sunt parte a dezinformării. Cu toate acestea, există o imixtiune politică a Turciei și aceasta devine tot mai mare. De ce ar avea nevoie Ankara de acest lucru, ce încearcă să obțină?

Vrea să alunge Rusia din Caucazul de Sud? E nerealist. Caucazul, timp de câteva secole a fost o zonă a rivalității și conflictelor dintre Rusia și Turcia, în urma cărora aceasta a ajuns în componența țării noastre. Destrămarea URSS nu a însemnat retragerea din Transcaucazia din zona de influență rusească. Chiar și cele mai complicate relații, iar apoi războiul cu Georgia (care refuza să accepte faptul că destrămarea ei reprezintă o urmare a destrămării URSS, fapt pe care și-l dorea) nu a lipsit Moscova de un pachet de control în regiune. Da, Turcia a cumpărat de mai mult timp o jumătate din Georgia. Da, împreună cu Azerbaidjan au “două state, un popor”, însă din punct de vedere istoric, economic și uman, toate cele trei republici sunt strâns legate de Rusia. Chiar și Georgia, care nu are relații diplomatice cu Federația Rusă, are nevoie de Rusia: georgienii care locuiesc în Rusia, inclusiv cei care au mari afaceri, turiștii ruși, proprietățile imense rusești în republică. Da, Georgia încearcă să joace cu NATO, însă nu poți ignora geografia, iar Rusia se opune în mod categoric aderării statului eșuat la blocul euro-atlantic. Totodată, Moscova nu este deranjată de turcizarea economiei georgiene.

Turcia poate în continuare să-și consolideze influența în Transcaucaz, însă fără a miza pe alungarea Rusiei din regiune, nu din contul slăbirii pozițiilor rusești. Anume cel din urmă lucru vrea să-l întreprindă Erdogan. El susține războiul din Karabah doar pentru ca Rusia să accepte o activitate comună cu Turcia în reglementarea problemei din Karabah. Despre asta a și vorbit Çavuşoğlu:

“Au existat niște propuneri adresate lui Putin din partea președintelui nostru, au fost niște discuții cu Lavrov, însă nu s-a reușit identificarea unei soluții pentru acest conflict. Așa cum acționăm în Siria, așa încercăm s-o facem și aici, însă nu am reușit. Unii spun: să se oprească războiul. Să fie așa. Trebuie anunțat un armistițiu, însă Armenia trebuie să plece de pe teritoriile ocupate. S-a vorbit despre acest lucru? Nu. Atunci, cum se va rezolva această problemă? (...) De 30 de ani durează aceste negocieri, care nu aduc niciun fel de rezultate. Nici măcar nu propun ceva concret pentru soluționarea problemei. Încercăm să transmitem, într-un limbaj calm, această informație partenerilor noștri. Însă nu e suficient să spunem asta la masa de negocieri. E ca o discuție cu un surd. Iată de ce este important să demarăm astfel de procese și la masa de negocieri, și pe câmpul de luptă. Ceea ce și facem. Am observat în multe cazuri utilitatea unei astfel de abordări”.

Ministrul Afacerilor Externe al Turciei nu vede niciun fel de contradicții: adică, dacă am ajuns la o înțelegere cu Rusia în Siria, de ce n-am putea faci și aici la fel? Nu e posibil, pentru că în Siria, la momentul venirii Rusiei, de patru ani se desfășura un război, iar în Karabah acesta s-a încheiat în 1994. E imposibil pentru că în pofida faptului că Siria aparține zonei intereselor vitale ale Turciei, exact așa cum Armenia și Azerbaidjan aparțin zonei de interese rusești, în Siria Turcia nu avea nicio influență. Nu era în stare să întreprindă ceva de una singură – avea loc un război, creștea numărul luptătorilor ISIS, acționau mai mulți jucători externi, inclusiv Statele Unite. Cooperarea cu Rusia, care a consolidat puterea lui Bashar Assad, a fost, în cele din urmă, convenabilă Turciei, pentru că îi ajuta să-și apere interesele în nordul Siriei. Însă, de ce Moscova ar coopera cu Ankara în Karabah? Pentru a declanșa un război în care Rusia nu este interesată în mod categoric?

Recep Tayyip Erdogan
© REUTERS / PRESIDENTIAL PRESS OFFICE

Pentru a ajuta la reglementarea problemei Karabah-ului la masa de negocieri? Apariția Turciei în calitate de mediator sau reprezentant al Azerbaidjanului doar îi va speria pe armenii. Cel mai important: de ce Rusia ar trebui să ajute Turcia să-și consolideze pozițiile într-o zonă a unor interese vitale rusești? Doar pentru că turcii și azerii sunt, practic, un popor?

Rușii și ucrainenii tot sunt un popor, însă Turcia susține miza Occidentului pe atlantizarea Ucrainei. Cu toată dinamica pozitivă a creșterii nivelului de independență a Turciei sub Erdogan, care a dus la slăbirea orientării spre Occident și consolidarea relațiilor cu Rusia (cel mai important eveniment fiind achiziționarea S-400), Turcia a rămas membru NATO.

O alianță care este îndreptată nu doar spre descurajarea Rusiei, dar și spre alungarea acestei țări din spațiul ex-sovietic. Turcia vrea să devină o putere influentă în Caucaz în calitate de stat național, nu membru NATO? Acest lucru se întâmplă acum, dar ce se va întâmpla peste zece ani? Sau, dacă Erdogan va fi înlocuit de niște atlantiști fervenți?

Când Turcia va părăsi NATO și va adera, spre exemplu, la Uniunea Eurasiatică, atunci ea va ajunge într-un spațiu comun cu popoarele turcice ale fostului URSS, inclusiv cu Kazahstan, alăturându-se și Azerbaidjanul.

Acum Turcia poate participa la politica din Caucazul de Sud doar printr-o singură modalitate – să înceteze să îndemne Azerbaidjanul să-și taie nodul karabah. Conflictul azero-armean nu are o soluție militară. Rusia și Turcia au reușit să obțină multe lucruri și vor reuși să obțină mai multe dacă își vor coordona eforturile pe arena internațională.

Ar fi fost o adevărată nebunie să pună în pericol întregul complex al relațiilor ruso-turce din cauza unui nod karabah care nu necesită o soluție imediată (pe care nici n-o are), fiind siguri că Recep Erdogan nici nu e capabil de acest lucru. Declarații tari, însă o viziune strategică (în primul rând, asupra intereselor naționale ale Turciei), iată ce a deosebit 17 ani ai relațiilor lor, devenite o perioadă a unei ascensiuni în cooperarea ruso-turcă. Privirea trebuie să fie îndreptată spre viitor, nu spre tentativele de a revizui rezultatele războaielor ruso-turce pentru Caucaz.

1011
Tagurile:
Azerbaidjan, Armenia, Rusia, Turcia, Karabah
Тема:
Conflictul azero-armean în Karabah (38)
Tematic
Parisul și Moscova: în Karabah au fost trimiși teroriști din Siria
Karabah: Frontul informațional al știrilor false și al dezmințirilor
Erdogan speră că azerii își vor continua ofensiva
Putin și Pashinyan au discutat despre situația din Karabahul de Munte
Adrian Năstase

Năstase prezintă dovada: Iohannis datorează totul… PSD!

659
(reînnoit 08:19 25.10.2020)
Este una dintre cele mai grele palme pe care le primește Iohannis – pentru că Adrian Năstase îi demonstrează ipocrizia! De fapt, președintele ”anti-PESEDE” a fost ridicat și datorează cariera… pesedeului!

BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Fondatorul PSD îi dă lui Iohannis o nouă lecție – dar și o palmă totodată. Ipocrizia sa „antipesedistă” este dată în vileag chiar de ceea ce a lăsat în urmă – inclusiv acte semnate! Iar unul dintre acestea este protocolul semnat cu Guvernul PSD… Adrian Năstase.

Năstase subliniază însă noua motivație a atacurilor la PSD – mascarea deciziei sale de a derula alegerile acum, pentru un câștig electoral, chiar punând în pericol viețile a mii de români.

”Cred că ne-am dat cu toții seama că Iohannis, pentru a-și atinge scopurile meschine, legate de concentrarea puterii în mâinile sale, este gata să sacrifice sănătatea și viețile românilor, insistând pentru desfășurarea alegerilor în 6 decembrie - chiar dacă, în urma numărului tot mai mare de infectări, singurii care vor mai fi abilitați să intre în secțiile de vot vor fi doar reprezentanții STS!”, scrie Adrian Năstase.

Ori, acuză fostul premier, pentru a-si atinge aceste scopuri, ”Iohannis atacă permanent Partidul Social Democrat, încercând să anuleze, prin criticile sale, contribuțiile politice, economice, instituționale ale PSD la dezvoltarea României din ultimii 30 de ani”.

Printr-o scurtă trecere în revistă, Adrian Năstase îi dă cea mai bună replică lui Iohannis, un președinte care, deocamdată, nu a realizat nimic – decât o tensionare a relațiilor cu Estul și a angajat țara în cheltuieli uriașe pentru „apărare”, deturnând sensul doritei relații cu SUA.

Ori, spre deosebire de cele ale lui Iohannis, guvernările PSD au realizări, pe care, așa cum menționam, din care Adrian Năstase enumeră doar câteva.  

”Nu vreau să menționez eu rezultatele guvernului PSD minoritar Văcăroiu (între altele, cine a finalizat lucrările la prima unitate de la Cernavodă?) - cunosc mai bine rezultatele guvernului PSD pe care l-am condus in perioada 2000-2004”, scrie Năstase:

- cea mai mare rată de creștere din Europa (8,4%)”;

- scăderea inflației de la 43% la 9%;

- adoptarea Codului fiscal;

- scăderea deficitului bugetar la 1,2%;

- (re)înființarea a 400 000 de IMM-uri;

- peste un milion de noi locuri de muncă;

- finanțarea Unității nr. 2 de la Cernavodă;

- scăderea numărului de săraci de la 8 milioane la 4 milioane;

- programe sociale numeroase;

- venitul minim pe economie;

- programul ANL;

- programul ”Cornul și laptele”;

- cele 400 de săli de sport;

- primii 100 de km de autostradă după Revoluție;

- centrele de diagnostic medical,

- obținerea statutului de economie funcțională de piață;

- eliminarea vizelor pentru călătorii în Europa;

- integrarea în NATO;

- finalizarea negocierilor cu Uniunea Europeană;

Desigur, sunt și altele, pentru că Năstase NU a preluat Guvernul din postura de șomer, fost atârnător la stat fără o pregătire clară și fără o echipă! Năstase a venit după o experiență diplomatică vastă, de asemenea una parlamentară de top – și, nota bene, cu o echipă de excepție, care lucrase non stop la pregătirea din timp a celei mai bine plănuite guvernări de după revoluție.

În privința lui Iohannis, ei bine el nu numai că a fost un beneficiar direct al guvernării PSD, dar îmi permit să spun că Iohannis-Președintele României este creația PSD! Pe scurt, guvernul Năstase, chiar fostul premier, a pregătit și negociat proiectul ”Sibiu – capitală culturală europeană” – cel care l-a scos pe Iohannis din ordinarul unui primar de municipiu (nici măcar unul mare) și l-a ridicat la nivelul atenției naționale și europene!

Tot Guvernul Năstase a băgat bani în proiect, în Sibiu, închizând și ochii la golănii care s-au făcut cu banii acolo – dar despre care presa a relatat. Iar Iohannis nu a pățit nimic – ci, dimpotrivă, datorită renumelui câștigat – datorită demersurilor PSD – Năstase! – a căpătat renume, pentru ca apoi tot PSD, aliat cu PNL, să-i propună funcția de premier, transformându-l în ceea ce nu era: un personaj de anvergură națională.

Pe scurt și concis – Klaus Iohannis datorează marea lui carieră prezidențială… PSD-ului! Și încă PSD-ului ”penalilor” cărora le-a luat decorațiile și/sau vrea să-i bage în pușcărie!

Da, deci asta e pe scurt istoria devenirii lui Iohannis: din profesorul ajuns primar și îmbogățit cu mișmașuri cu retrocedări, a fost catapultat, în timp record, fără vreun merit, fără argumente solide, în fruntea cruciadei anti-Băsescu. Dar, sigur, era și opera unor grupări care lucrau deja, pe la spatele fantascului Crin Antonescu – și a alunecosului „cârlan” Ponta… capabil să alunece și pe propriile combinații sulfuroase. Apropo, propunerea i-a fost transmisă de penalul Dinu Patriciu, autorul celei mai mari țepe dată statului român!

Închid paranteza – zic eu necesară – și revin la textul lui Năstase, care spune ”Iohannis ar trebui să știe lucrurile astea deoarece conducea Federația democrată a germanilor din România, cu care PSD a avut un Acord de colaborare (nerespectat la alegerile prezidențiale din 2004) iar FDGR a sprijinit, cu  parlamentarul său (!!!), proiectele legislative ale PSD”.

”Acordul stabilea și relația cu guvernul PSD iar rezultatul a fost că multe din proiectele Sibiului au fost sprijinite de guvern, inclusiv pregătirea logistică a proiectului „Sibiu – capitală culturală europeană”, proiect pe care l-am decis cu premierul Luxembourgului de atunci, J. Cl. Juncker”, scrie Năstase – adică exact ceea ce explicam eu… mai pe șleau, anterior.

Și, scrie în finalul comentariul Adrian Năstase, ”vă rog să-i reamintiți, din când în când, lui Iohannis textul pe care l-a semnat in 2002 cu Partidul Social Democrat”.

Mai departe, Adrian Năstase reproduce pe blogul personal textul integral întitulat ”PROTOCOL.

PRIVIND COLABORAREA ÎNTRE PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT ŞI FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA în perioada 2002-2004”.

 

Nu îl reproducem și noi – îl puteți citi pe Blogul lui Adrian Năstase. Dar nu încheiem înainte de a preciza data la care a fost semnat: 13 iunie (2002)! Ce alte cuvinte, cel care azi se pune în fața victimelor mineriadelor și impulsionează tot felul de dosare care vizează ”pesediștii” – semna cu PSD colaborarea… chiar pe un 13 iunie! Coincidență… ce să mai zici, nu? Că nu credem că atunci Iohannis nu respecta victimele mineriadelor într-atât încât să semneze cu PSD-ul protocoale de ziua comemorării!

659
Tagurile:
Protocol, Klaus Iohannis, PSD, Adrian Năstase

Загрузка...
Protestele pensionarilor în Minsk

Belarusul îngroapă ideea “revoluției colorate”

575
(reînnoit 17:03 24.10.2020)
Diminuarea avântului protestatar în Belarus indică asupra existența unui scepticism legat de fenomenul „revoluțiilor colorate”.

MOSCOVA, 24 oct – Sputnik, Irina Alksnis. Opoziția belarusă este atât de ghinionistă, încât are toate șansele să piardă chiar și la nominalizarea la titlul de “Ghinionistul anului”. Împotriva ei sunt atât circumstanțele care nu depinde de ea, cât și propriii lideri, care înaintează niște inițiative atât de exotice, încât nu e clar cum de reușesc să-și mai păstreze reputația și imaginea personală.

Duminică expiră termenul “notei ultimative”, înaintată lui Aleksandr Lukașenko acum două săptămâni de către Svetlana Tihanovskaia. Din momentul în care nu există niciun fel de semne că autoritățile belaruse intenționează să realizeze aceste revendicări, de luni, potrivit promisiunilor “președintelui Sveta”, Belarusul ar trebui să intre în regimul haosului grevelor naționale, blocărilor de șosele și a prăbușirii vânzărilor în magazinele de stat.

Însă, odată cu trecerea timpului, o astfel de evoluție a lucrurilor pare tot mai fantezistă.

Se pare că acest lucru au început să înțeleagă chiar și cei din consiliul coordonator al opoziției, care acum este preocupat cum să iasă din această situație incomodă cu pierderi minime. Unul din membrii lui, Pavel Latușko, a declarat că pe măsura expirării notei ultimative, care prin minune s-a transformat în una “popular”, își vor intensifica acțiunile. E o formulare destul de comodă, care oferă un mare spațiul de interpretări și nu obligă la nimic.

Însă ar fi incorect să afirmă că eșecul protestelor din Belarus se datorează exclusiv factorilor interni, chiar dacă acestea joacă un prim rol.

Opoziția belarusă (și protectorii ei externi) au avut nenorocul să demareze o răsturnare a puterii în perioada unei discreditări totale a fenomenului “revoluției colorate”.

Peste 15 ani acest fenomen reprezenta o adevărată amenințare pentru autorități și totodată o inspirație pentru opoziția dintr-un număr mare de stat. “Revoluțiile colorate” erau considerate o armă perfectă și atotputernică pentru răsturnarea unor conducători și regimuri indezirabile. Acest concept demoraliza pe unii și insufla încredere altor în apropiata victorie.

Însă, cel mai important lucru era credința multor oameni, care nu aveau nicio tangență cu politica, în posibilitatea de a schimba în acest fel viața spre bine.

O “revoluție colorată” nu este doar o lovitură de stat. Aceasta este imposibilă fără mase mari de oameni pe stradă, apolitici în viața de zi cu zi, dar care devin convinși că o schimbare bruscă a puterii, prin ignorarea tuturor regulilor scrise, de dragul unui viitor luminous. Anume acest lucru a determinat zeci și sute de mii de oameni să iasă în piața din Cairo în 2011 și pe Maidanul din Kiev în 2013.

Apropo, protestele belaruse inițial se puteau lăuda cu un număr mare de demonstranți, însă în fiecare săptămână numărul protestatarilor se micșorează.

Problema nu este în oboseala oamenilor de manifestații fără un rezultat și faptul că lozinca “Lukașenko, pleacă!” nu are puterea magică de a izgoni un lider național “incorect”. În paralel cu evenimentele din Belarus, și în alte colțuri ale lumii au loc niște procese importante, care determină cetățenii republicii să judece la rece ceea ce se întâmplă acasă.

Există Kârgâzstanul, care trecere prin a treia mare criză politică din ultimii 15 de ani, în privința căreia se utilizează eticheta de “revoluție colorată”. Anume această țară din Asia Mijlocie a avut cel mai mare aport la discreditarea fenomenului, pentru că principalul rezultat pentru toate loviturile de stat, însoțite de dezordini de stradă și anarhie, a devenit lipsa unor schimbări spre bine pentru societatea kârgâză.

Există Armenia. Pe fundalul unei atitudini sceptice față de orice maidane și eșecurile lor tot mai frecvente, anume evenimentele din Erevan din 2018 au servit drept un exemplu cras al unei revoluții de catifea care și-a atins scopul. Poporul răsculat în numele democrației, viitorului european și combaterea corupției a reușit să răstoarne puterea, a pus în fruntea statului pe cel în care avea încredere, iar noul lider are cu ce să se laude în ultimii ani de activitate. În orice caz, lipsa unor rezultate catastrofale, precum cele din Ucraina sau chiar în Kârgâzstan, ar putea fi considerate adevărate realizări pentru vremurile de azi.

Însă ce sens are opțiunea europeană a poporului, înfrângerea corupților din guvernarea precedentă și alegerea unui lider democrat progresist dacă Armenia a ajuns din nou în epicentrul unui conflict sângeros? Plus, chiar și un om care este departe de  politică înțelegere că Azerbaidjan a profitat de căutările democratice ale vecinului, iar rezultatele acestui lucru îl observăm în Nagorno-Karabah.

Noțiunea de “revoluție colorată” sugerează ideea că lumea reprezintă un loc minunat, însorit și prietenos, unde oamenii sunt frați și e suficient să fie eliminate forțele găunoase din fruntea statului, pentru ca țara să se transforme într-o grădină înfloritoare, în care toți coexistă în armonie. Kârgâzstanul și Armenia pentru societatea belarusă reprezintă o amintiră că o astfel de reprezentare nu este decât o iluzie, care nu are nicio legătură cu realitatea internă, nici în politica externă.

Nu e de mirare că protestele din Belarus se mișcă spre un eșec inevitabil.

În acest fel, republica își va bate propriul cui în sicriul mitului universal al “revoluției colorate”.

575
Tagurile:
Belarus
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Un nou protest în Belarus: Au răsunat împușcături
Merkel se va întâlni marți cu Tihanovskaia
Aurescu, decizie de VĂCAR supărat - pe un stat
1,5 mil. doze vaccin rusesc Sputnik V, produse în decembrie
Borrell a promis că UE îl va izola pe Lukașenko
Tihanovskaia i-a înaitat lui Lukașenko o notă ultimativă

Загрузка...
Ziua Armatei Române, Klaus Iohannis

Iohannis, de Ziua Armatei, a vorbit tot de NATO și de UE

0
(reînnoit 12:41 25.10.2020)
Klaus Iohannis a rostit o alocuțiune în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Armatei României în care a făcut referiri la acțiunile Armatei în cadrul NATO și al UE

BUCUREȘTI, 25 oct - Sputnik. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut astăzi la „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol I din București, o alocuțiune în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Armatei României.

În discursul său, Iohannis și-a exprimat recunoștința față de eroii-ostași căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei și a adus un omagiu supraviețuitorilor, veteranii de război, precizând că dragostea și datoria lor față de țară reprezintă exemple durabile pentru generația tânără.

Vorbind apoi de Armata Română, Iohannis a afirmat că România are astăzi o armată modernă şi bine pregătită, care asigură îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice și implementarea Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene.

Președintele a menționat contribuția semnificativă la consolidarea stabilității regionale în Sud-Estul Europei și a lăudat Armata României că este un furnizor de securitate în Regiunea Mării Negre, o zonă cu provocări multiple şi dinamice.

Cu această ocazie, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identității naționale și pentru dăruirea cu care s-a implicat în organizarea evenimentelor dedicate Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului, Iohannis a conferit Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru întregirea Neamului” Ministerului Apărării Naționale.

Iohannis a vorbit și de implicarea Armatei în lupta cu pandemia, într-un ”altfel de război, cu un inamic nevăzut și foarte dificil de combătut, noul coronavirus”.

El a spus că implicarea Armatei României în acest efort național, încă de la debutul pandemiei de COVID-19, a fost exemplară și a arătat că personalul de specialitate și cele mai adecvate mijloace de care Armata dispune au contribuit semnificativ la protejarea și salvarea vieților cetățenilor și la limitarea, pe cât posibil, a răspândirii acestei boli.

De asemenea, președintele a apreciat implicarea personalului militar și civil din Armata României care a avut misiuni specifice în perioada instituirii stării de urgență și, ulterior, a declarării stării de alertă, o dovadă în plus a sprijinului consistent dat autorităților naționale în confruntarea cu actuala criză sanitară.

Dar Iohannis nu a uitat să pomenească a doua oară de NATO și să arate că Armata Română participă la misiuni și exerciții alături de partenerii din Alianța Nord-Atlantică, lucru din care Iohannis și-a făcut un titlu de glorie.

0
Tagurile:
alocuțiune, Ziua Armatei Române, Klaus Iohannis

Загрузка...