Clotilde Armand

NUCLEARA: Identitatea celor implicați în scandalul voturilor

501
Cel mai important detaliu al scandalului a fost descoperit – și, odată cu asta, neadevăruri spuse de lideri politici, dar și o situație de ilegalitate

BUCUREȘTI, 2 oct – Sputnik. Scandalul pătrunderii în sala în care se aflau voturile de la Sectorul 1 are șanse să ajungă de pomină în toată Europa. Motivul? Neadevăruri pe bandă rulantă spuse de unii dintre cei mai importanți lideri – în cazul de față Dan Barna, Clotilde Armand (europarlamentar!), cărora lșe țin partea Orban și Iohannis.

O mare problemă o reprezintă identitatea celor care au intrat în sală. Aveau ei dreptul să fie acolo și să umble la sacii cu voturi?

Barna și Armand spun că da, pentru că erau ”observatori” de la mai multe partide, ba chiar confundă ideea de ”observatori” cu cea de ”candidați” – care NU pot asista la numărătoare.

Ei bine, Mihai Gâdea a venit însă cu NUCLEARA: cine sunt, de fapt, cei care au intrat în sală – care este adevărata lor identitate.

”Domnul Barna spune așa: în sala respectivă, cine a intrat este, de fapt, șoferul lui Tudorache. Deci șoferul lui Tudorache a intrat în sacii cu voturi. Și mai e o garanție, mai e o garanție că e un om de la PPUSL”, a spus Mihai Gâdea, citându-l pe liderul USR.

Dar, surpriză, de fapt este vorba de oameni care au legătură cu USR! Potrivit datelor lui Mihai Gâdea, în sală au intrat următorii:

  • procurorul Sprîncu Nicolae, președintele Biroului de Circumscripție Electorală al sectorului 1
  • Andrei Nicolaescu, candidat USR-PLUS Consiliul Local sector 1 și consilierul Clotildei Armand
  • Diana Buzoianu, candidat USR-PLUS Consiliul Local sector 1
  • Mircea Matei, reprezentant USR Biroul de Circumscripție Electorală 1, sector 1
  • Un bărbat care face parte din personalul tehnic auxiliar.

Deci, povestea se complică enorm. În plus, așa cum a arătat Răzvan Savaliuc, conform Legii 115/2005, a alegerilor locale, pentru a se umbla la voturi – număra, verifica – este nevoie de majoritatea biroului – deci 6 membri ai biroului. Ori, în cazul de față erau doar 4! Președintele și cei trei de la USR, pentru că al cincilea, un auxiliar de la tehnic, nu e membru al Biroului.

Captură ecran Antena3
© Photo : Captură ecran
Captură ecran Antena3

Video poate fi urmărit aici.

501
Tagurile:
București, scandal, fraudă, alegeri locale
Тема:
Alegeri locale în România 2020 (128)
Dana Gîrbovan

Dana Gîrbovan, dezvăluirea ANULUI în Justiție!

3357
Președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România face o dezvăluire care cutremură pur și simplu sistemul de Justiție – și pune sub un uriaș semn de întrebare aspectul controlului serviciilor

BUCUREȘTI, 28 oct – Sputnik. Un nou interviu de excepție acordat de judecătoarea Dan Gîrbovan lui Marius Tucă – și din nou s-au spus adevăruri de care lumea se ferește – inclusiv lumea… din opoziția parlamentară actuală.

De data asta a fost vorba de așa zisa ”reformă a justiției” și de ”acoperiții” din rândul magistraților. Este, așa cum titram, dezvăluirea anului!

”Suntem într-o permanentă reformă a Justiţiei - un pas înainte, doi înapoi!”, spune direct Dana Gîrbovan.

Aici intervine și dreptul cetățeanului de a beneficia de o justiție independentă, fără influențe oculte! Dar, mai înțelege, de fapt, cetățeanul ce înseamnă independența Justiției?

”Din cauza abuzurilor repetate şi constante, cetăţeanul şi-a pierdut exerciţiul libertăţii şi a început să se sprijine mai mult pe sloganuri, pe concepte deja mestecate de alţii, lucru profund nesănătos”, spune judecătoarea, care subliniază – ”Rolul fundamental al judecătorului e să se asigure că, în faţa sa, statul şi cetăţeanul sunt egali”.

Rolul judecătorului este să asigure cetățeanul că este ”protejat în faţa oricărui abuz, că toate drepturile lui sunt respectate atât în raport cu ceilalţi cetăţeni, cât şi în raport cu statul”.

Deși pare simplu, până la urmă, ”neavând exerciţiul ăsta al democraţiei şi al statului de drept, cetăţenii, din nefericire, tind să le trateze cu mult prea multă uşurinţă şi să se bazeze mai mult pe slogane.”

Problema separării celor două noţiuni: procuror şi judecător. Președinta UNJR consideră că separarea aceasta este ”e imperioasă într-un sistem de drept, un concept statuat în Legea 303 din 2005, privind Statutul Magistraţilor – iar  fiecare dintre aceste două profesii trebuie să aibă datorii independente”.

Tema infiltrării serviciilor în Justiție, o reminiscență a perioadei comuniste  - care ”nu pare să se anuleze, ci, dimpotrivă, să-şi găsească alte supape în societatea judiciară”.

Judecătoarea recunoaște: ”Nu ne trecea prin cap că serviciile secrete erau amestecate” și că pentru ea amploarea infiltrării serviciilor de informaţii. ”A fost un şoc să văd cât de adânc sunt infiltrate serviciile de informaţii şi, cumva, era un elefant roz în încăpere”.

Și, atenție la următoarea dezvăluire: ”Puţini ştiu despre modul în care au fost verificaţi acoperiţii din Justiţie, după ce, în 2015, un comunicat al CSAT emis către presă asigura lumea că, “în urma verificărilor efectuate, nu există acoperiţi în Justiţie””, spune Gîrbovan.

”Cum s-a efectuat verificarea statului? Foarte simplu: statul i-a întrebat pe magistraţi dacă sunt ofiţeri acoperiţi, iar magistraţii au răspuns, in corpore, că nu”, declară Gîrbovan.

 Iar comentariul ei e singurul posibil: ”Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”. Iar concluzia pare clară – și o numesc dezvăluirea anului: ”Suntem incapabili, la nivel de instituţii, să rezolvăm o problemă spinoasă, aceea a serviciilor de informaţii, indiferent de ce tip de informaţii vorbim”.

”Cine sunt ofiţerii acoperiţi din Justiţie? Cine îi verifică? Cine ne dă garanţia că nu mai există, în prezent, ofiţeri acoperiţi, colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii în Justiţie?”, sunt întrebări la care magistrații nu pot răspunde cu certitudine.

Intrând în culise, Dan Gîrbovan spune că desfiinţându-se SIPA în 2004 – 2006, ”am avut, în 2015, acea hotărâre a CSAT-ului, despre care spunea fostul preşedinte că a transformat corupţia într-o problemă de securitate naţională, s-au dat puteri largi SRI-ului pentru a combate, a forma echipele mixte”.

”Practic, acolo a fost izvorul protocoalelor”, consideră Gîrbovan, subliniind că există o corespondenţă: ”Când se desfiinţează SIPA se mută dincoace, la SRI, problema”.

Iar, în fapt, aceste adevăruri rămân doar subiecte de presă, ”umflate cumva cum a fost şi subiectul protocalelor, după care, la un moment dat, se dezumflă şi rămân în continuare problemele, nu sunt soluţionate”.

”Iar în anul 2020 discutăm din nou despre anularea puţinelor şi minimelor şi absolut necesarelor garanţii pe care cu mare greutate le-am obținut”, spune Dana Gîrbovan.

Dana Gîrbovan amintește de ceea ce a spus Monica Macovei, în 2004-2005, apropo de SIPA, că ”o parte din informaţii sunt adunate cu ajutorul ofiţerilor acoperiţi din Justiţie”.

„Ei, ăia cine sunt? Şi de atunci întrebarea a rămas: cine sunt ofiţerii acoperiţi din Justiţie? Cine îi verifică? Cine ne dă garanţia că nu mai există, în prezent, ofiţeri acoperiţi, colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii în Justiţie?”, întreabă Dana Gîrbovan,

Întregul dialog Marius Tucă = Dana Gîrbovan îl puteți citi pe MEDIAFAX.

3357
Tagurile:
Justiție, Dana Girbovan

Загрузка...
Proteste în Pakistan împotriva publicării caricaturilor cu Profetul Mhamed în Franța

Știrea nopții: Franța, decizie dementă, aruncă lumea în aer!

3560
ACUM a fost lansată o nouă și gravă provocare, o decizie dementă care ridică la un nivel mai mult decât periculos scandalul cu lumea islamică

BUCUREȘTI, 28 oct – Sputnik. După ce președintele Franței, Emmanuel Macron, a decis să posteze pe diverse clădiri așa zisele caricaturi în și prin care este insultat Profetul Islamului, exemplul a fost urmat de mai mulți reprezentanți ai administrațiilor locale.

Macron și ceilalți oficiali au comis acest gest ca o formă a apărării „dreptului la libertatea de expresie”, după recenta tragedie soldată cu uciderea profesorului care prezentase unor copii, în clasă, caricaturi din ”Charlie Hebdo”, conținând insulte grave la adresa Profetului și Islamului.

Reacția statelor majoritar musulmane nu a întârziat, mai multe dintre acestea anunțând boicotarea produselor franceze. O reacție dură a venit de la președintele turc Erdogan, care l-a acuzat pe Emmanuel Macron că ”a permis răspândirea islamofobiei” promovând desenele insultătoare, în loc să le interzică.

Ei bine, azi noapte a venit o veste despre o decizie dementă, care poate declanșa un conflict major internațional – revista ”Charlie Hebdo” va avea azi, pe prima pagină, o așa zisă caricatură în care apare chiar Erdogan – care face o referire grav insultătoare la adresa Profetului.

Deci, o provocare de o gravitate uriașă – dar care nu va fi pusă probabil în seama penibilei publicații, ci va fi imputată Franței și lui Macron, personal – ca susținător și promotor al insultelor respective.

Reamintim că întreaga comunitate internațională încearcă să aplaneze tensiunile în care este implicată Turcia, dar și cele cu lumea islamică – aici evidențiindu-se președinții Trump, Putin și premierul Netanyahu. În aceste context apare provocarea franceză, susținută chiar de la vârful statului.

Iată, mai jos, postarea revistei, pe care o publicăm cu toate scuzele de rigoare celor ce se vor simți ofensați. Nu considerăm că aceasta poate fi numită libertate a presei, nici libertate de exprimare – ci pur și simplu o insultă grotescă și o blasfemie.

3560
Tagurile:
Recep Tayyip Erdogan, Charlie Hebdo, caricatură defăimătoare, musulmani, Franța

Загрузка...
Coronavirus în Franța, loc de testare

Covid-19 Franţa: izolare totală - rezistăm până în mai

0
Guvernul din Franţa ia în considerare măsuri din ce în ce mai severe pentru stoparea răspândirii coronavirusului. Un lockdown generalizat este luat în calcul de executiv.

BUCUREŞTI, 28 oct – Sputnik. Un lockdown generalizat timp de cel puțin patru săptămâni este una dintre măsurile luate în calcul de executivul francez în contextul creşterii numărului de cazuri pozitive de Covid-19.

La posturile TV, tonul nu mai este acelaşi ca în vară: „situația se înrăutăţeşte din oră în oră în spitalele din regiunea Parisului”, a declarat, pe 27 octombrie, Aurélien Rousseau, directorul general al Agenției Regionale pentru Sănătate (ARS) din Île-de-France. Luni, 26 octombrie, nu mai puțin de 52.000 de noi contaminări au fost detectate.

„Suntem în proces de întârziere a operaţiilor pentru fractură de col femural timp de trei zile pentru că nu mai avem locuri”, a confirmat pentru Sputnik.

„Nu ne putem permite să așteptăm rezultatele primului blocaj și consecințele vacanțelor școlare. Trebuie să reducem răspândirea acestei epidemii. Sunt obligatorii un lockdown la sfârșit de săptămână și blocarea ieşirilor mai devreme în timpul săptămânii”, a spus Jean-Paul Hamon, adăugând că virusul este prezent și aşteaptă doar o oportunitate pentru a se răspândi.

Guvernul ar putea decide chiar trecerea „liniei roșii a lui Emmanuel Macron”, potrivit Europe 1, aceasta însemnând introducerea unei izolări totale în Franţa.

De asemenea, sunt luate în considerare și măsuri mai specifice, cum ar fi izolări la nivel local sau închiderea locurilor deschise publicului, precum școlile și universitățile.

0
Tagurile:
COVID-19, Franța
Tematic
Erdogan acuză Rusia, SUA și Franța de înarmarea Armeniei
Avertisment: risc de război civil în Franța
Atacul terorist: Franța va expulza 231 străini radicalizați

Загрузка...