Mugur Ciuvică

Ciuvică, lovitură de maestru în scandalul de la Sectorul 1

8256
Una dintre cele mai importante dezvăluiri făcută în urma unei investigații a Grupului condus de Mugur Ciuvică

BUCUREȘTI, 2 oct – Sputnik. Opinia publică, jurnaliștii, politicienii și, nu în ultimul rând, juriștii sunt cu ochii țintă pe ceea ce se întâmplă în scandalul de la Sectorul 1 – mai precis pe dezvăluirile și filmările șocante de la Biroul de sector. 

Ei bine, în tot acest scandal apare un personaj cheie – și anume președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, procurorul Nicolae Sprîncu.

Procurorul a fost invocat azi de Dan Barna în apărarea faptului că s-a pătruns la o oră târzie, în noapte, în camera unde erau voturile – în sensul că el a condus grupul de persoane care apar în imagini.

Din dezvăluirile presei, grupul era format, în majoritate din oameni de la… USR, partidul lui Clotilde Armand.

Dar, chestiunea mai interesantă este legată chiar de președintele Biroului Electoral, procurorul Nicolae Sprîncu. Cine este și ce ”background” are acesta a fost dat în vileag de Mugur Ciuvică, prin activul său Grup de Investigații Politice.

Iată datele… care spun multe: ”Procurorul Sprîncu, care conduce grupul de USR-iști filmați în timp ce umblă la sacii sigilați cu voturi, a fost retrogradat în urma modificărilor legilor Justiției din timpul guvernării PSD”.

Și, atenție – ” Sprîncu a fost un foarte vehement contestatar al lui Tudorel Toader  și un foarte activ susținător al lui Augustin Lazăr”. Da, de ”Taica Lazăr”, cel deconspirat ca lucrând într-un caz al unui celebru deținut politic din perioada comunistă. ”Taica Lazăr”, cel susținut de Sprîncu, lucra de parte aparatului represiv, desigur.

Dar să continuăm cu dezvăluirile lui Mugur Ciuvică.

”Nicolae Sprîncu a fost unul dintre procurorii obligați de ministrul Tudorel Toader să revină la parchetele inferioare ierarhic de unde fuseseră delegați. Sprîncu era delegat procuror la Parchetul de pe lângă Tribunaul București, dar a fost obligat să revină la locul său de muncă, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, arată Ciuvică.

În august 2017, procurorul Sprîncu a fost unul dintre ”semnatarii unui Memoriu al magistraților pentru retragerea proiectelor de modificare a legilor justiției”, scoate la iveală GIP.

În octombrie 2018, ”procurorul Sprâncu a fost unul dintre procurorii care au susținut solicitarea adresată ministrului Justiţiei de a renunţa la procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr”, subliniază grupul lui Ciuvică.

Atenție, foarte important: ”în februarie 2019, procurorul Sprîncu s-a delimitat public de organizațiile de magistrați care participaseră la negocierile cu ministrul Tudorel Toader”.

În fine, în 2020, ”tocmai procurorul Sprîncu a fost numit președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1”, încheie Mugur Ciuvică.

Deci, acesta e omul cheie – asupra căruia nu poate plana bănuiala că este de partea PSD. Dimpotrivă. Foarte împotrivă! Iar coroborând dezvăluirile GIP cu identitatea celor prezenți acolo, scoasă la iveală de presă ajungem la multe întrebări – și la o singură certitudine: NU e în regulă ce s-a petrecut acolo.

8256
Tagurile:
alegeri locale, București, Mugur Ciuvică
Тема:
Alegeri locale în România 2020 (128)
Protestele pensionarilor în Minsk

Belarusul îngroapă ideea “revoluției colorate”

27
(reînnoit 17:03 24.10.2020)
Diminuarea avântului protestatar în Belarus indică asupra existența unui scepticism legat de fenomenul „revoluțiilor colorate”.

MOSCOVA, 24 oct – Sputnik, Irina Alksnis. Opoziția belarusă este atât de ghinionistă, încât are toate șansele să piardă chiar și la nominalizarea la titlul de “Ghinionistul anului”. Împotriva ei sunt atât circumstanțele care nu depinde de ea, cât și propriii lideri, care înaintează niște inițiative atât de exotice, încât nu e clar cum de reușesc să-și mai păstreze reputația și imaginea personală.

Duminică expiră termenul “notei ultimative”, înaintată lui Aleksandr Lukașenko acum două săptămâni de către Svetlana Tihanovskaia. Din momentul în care nu există niciun fel de semne că autoritățile belaruse intenționează să realizeze aceste revendicări, de luni, potrivit promisiunilor “președintelui Sveta”, Belarusul ar trebui să intre în regimul haosului grevelor naționale, blocărilor de șosele și a prăbușirii vânzărilor în magazinele de stat.

Însă, odată cu trecerea timpului, o astfel de evoluție a lucrurilor pare tot mai fantezistă.

Se pare că acest lucru au început să înțeleagă chiar și cei din consiliul coordonator al opoziției, care acum este preocupat cum să iasă din această situație incomodă cu pierderi minime. Unul din membrii lui, Pavel Latușko, a declarat că pe măsura expirării notei ultimative, care prin minune s-a transformat în una “popular”, își vor intensifica acțiunile. E o formulare destul de comodă, care oferă un mare spațiul de interpretări și nu obligă la nimic.

Însă ar fi incorect să afirmă că eșecul protestelor din Belarus se datorează exclusiv factorilor interni, chiar dacă acestea joacă un prim rol.

Opoziția belarusă (și protectorii ei externi) au avut nenorocul să demareze o răsturnare a puterii în perioada unei discreditări totale a fenomenului “revoluției colorate”.

Peste 15 ani acest fenomen reprezenta o adevărată amenințare pentru autorități și totodată o inspirație pentru opoziția dintr-un număr mare de stat. “Revoluțiile colorate” erau considerate o armă perfectă și atotputernică pentru răsturnarea unor conducători și regimuri indezirabile. Acest concept demoraliza pe unii și insufla încredere altor în apropiata victorie.

Însă, cel mai important lucru era credința multor oameni, care nu aveau nicio tangență cu politica, în posibilitatea de a schimba în acest fel viața spre bine.

O “revoluție colorată” nu este doar o lovitură de stat. Aceasta este imposibilă fără mase mari de oameni pe stradă, apolitici în viața de zi cu zi, dar care devin convinși că o schimbare bruscă a puterii, prin ignorarea tuturor regulilor scrise, de dragul unui viitor luminous. Anume acest lucru a determinat zeci și sute de mii de oameni să iasă în piața din Cairo în 2011 și pe Maidanul din Kiev în 2013.

Apropo, protestele belaruse inițial se puteau lăuda cu un număr mare de demonstranți, însă în fiecare săptămână numărul protestatarilor se micșorează.

Problema nu este în oboseala oamenilor de manifestații fără un rezultat și faptul că lozinca “Lukașenko, pleacă!” nu are puterea magică de a izgoni un lider național “incorect”. În paralel cu evenimentele din Belarus, și în alte colțuri ale lumii au loc niște procese importante, care determină cetățenii republicii să judece la rece ceea ce se întâmplă acasă.

Există Kârgâzstanul, care trecere prin a treia mare criză politică din ultimii 15 de ani, în privința căreia se utilizează eticheta de “revoluție colorată”. Anume această țară din Asia Mijlocie a avut cel mai mare aport la discreditarea fenomenului, pentru că principalul rezultat pentru toate loviturile de stat, însoțite de dezordini de stradă și anarhie, a devenit lipsa unor schimbări spre bine pentru societatea kârgâză.

Există Armenia. Pe fundalul unei atitudini sceptice față de orice maidane și eșecurile lor tot mai frecvente, anume evenimentele din Erevan din 2018 au servit drept un exemplu cras al unei revoluții de catifea care și-a atins scopul. Poporul răsculat în numele democrației, viitorului european și combaterea corupției a reușit să răstoarne puterea, a pus în fruntea statului pe cel în care avea încredere, iar noul lider are cu ce să se laude în ultimii ani de activitate. În orice caz, lipsa unor rezultate catastrofale, precum cele din Ucraina sau chiar în Kârgâzstan, ar putea fi considerate adevărate realizări pentru vremurile de azi.

Însă ce sens are opțiunea europeană a poporului, înfrângerea corupților din guvernarea precedentă și alegerea unui lider democrat progresist dacă Armenia a ajuns din nou în epicentrul unui conflict sângeros? Plus, chiar și un om care este departe de  politică înțelegere că Azerbaidjan a profitat de căutările democratice ale vecinului, iar rezultatele acestui lucru îl observăm în Nagorno-Karabah.

Noțiunea de “revoluție colorată” sugerează ideea că lumea reprezintă un loc minunat, însorit și prietenos, unde oamenii sunt frați și e suficient să fie eliminate forțele găunoase din fruntea statului, pentru ca țara să se transforme într-o grădină înfloritoare, în care toți coexistă în armonie. Kârgâzstanul și Armenia pentru societatea belarusă reprezintă o amintiră că o astfel de reprezentare nu este decât o iluzie, care nu are nicio legătură cu realitatea internă, nici în politica externă.

Nu e de mirare că protestele din Belarus se mișcă spre un eșec inevitabil.

În acest fel, republica își va bate propriul cui în sicriul mitului universal al “revoluției colorate”.

27
Tagurile:
Belarus
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Un nou protest în Belarus: Au răsunat împușcături
Merkel se va întâlni marți cu Tihanovskaia
Aurescu, decizie de VĂCAR supărat - pe un stat
1,5 mil. doze vaccin rusesc Sputnik V, produse în decembrie
Borrell a promis că UE îl va izola pe Lukașenko
Tihanovskaia i-a înaitat lui Lukașenko o notă ultimativă

Загрузка...

Vaccinul și maimuțele: fake-ul britanic despre fake-ul rusesc

144
(reînnoit 22:41 22.10.2020)
Presa britanică a acuzat Rusia de răspândirea unor colaje prin care ar încerca să discrediteze vaccinul dezvoltat în Regatul Unit. Ce „dovezi” au prezentat jurnaliștii.

MOSCOVA, 22 oct - Sputnik, Vladimir Kornilov. Presa britanică au scos la iveală o nouă informație despre diversiunea Rusiei împotriva umanității. Timp de câteva zile, acest eveniment a fost o știre centrală în Albion.

Vaccin, imagine simbol
© Sputnik / Николай Хижняк

Gândiți-vă doar câte probleme există acum în Marea Britanie: în țară e o situație pandemică dezastruoasă, mai multe regiuni se pronunță împotriva măsurile restrictive ale guvernului, negocierile cu Uniunea Europeană pe subiectul Brexit au intrat într-un impas, fapt care amenință cu un colaps economic în viitorul apropiat, nivelul de susținere a ideii secesiunii Scoției a ajuns la un nivel înalt, fapt care poate duce la o destrămare a țării. În aceste condiții, pe primele linii ale ziarelor britanice apare principala știre a zilei: “Nebunii Russkies anunță că vaccinul vă transformă într-un cimpanzeu”.

Practic, toate ziarele au publicat niște colaje nostime, în care poza prim-ministrului britanic, Boris Johnson a fost transformată într-un yeti, fiind însoțită de mesajul: “Îmi place vaccinul meu, al omului zăpezilor”. Făcând trimitere la o sursă oarecare, toate aceste instituții de presă au anunțat că astfel de imagini sunt elaborare și răspândite la indicația statului rus sau de oficialități ruse, în calitate de o campanie de dezinformare, în scopul compromiterii viitorul vaccine britanic împotriva coronavirusului, afirmând că aceasta ar transforma oamenii în maimuțe.

Prima sursă este ziarul The Times, care sub forma unor “investigații” a prezentat câteva materiale senzaționale pe acest subiect. Cică, imaginile au fost oferite de o persoană oarecare “implicată în campanie (de dezinformare n.r.), care este îngrijorată de daunele pe care le-ar putea provoca aceasta pentru sănătate”. Acest “anonin îngrijorat” a declarat că are o anumită tangență cu aceste imagini satirice.

Ce legătură are cu toate acestea statul rus? Această întrebare The Times a pus-o, intensigicând intriga. Pe prima pagină aceștia declară: “Nu este clar dacă această tentativă de propagandă a fost autorizată nemijlocit de Kremlin, însă există mărturii că anumiți demnitari ruși sunt implicați în organizarea ei”.

În articol astfel de informații nu sunt atât de categorice: “Campania împotriva studiilor Oxford ar putea fi legată de niște demnitari ruși. (...) Implicarea acestor persoane nu presupune neapărat faptul că Kremlinul a ordonat, aprobat sau știa de această tentativă de propagandă”.

O bună parte a cititorilor ziarului nu a primit un răspuns la princiala intrigă, titrată (că toate acestea le face Rusia) de toate ziarele. În schimb, aceștia au fost îndemnați să acceseze site-ul ziarului pentru asculta un podcast de 40 de minute pe acest subiect, care explică și demonstrează totul în detalii.

Se pare că alte instituții de presă (fie ele britanice sau americane) n-au stat prea mult pe gânduri și s-au încrezut în afirmațiile The Times, că în acel podcast există toate probele ale implicării persoanelor oficiale din Rusia la producerea unor colaje pentru rețele de socializare, care ar discredita vaccinul britanic inexistent. Iată de ce a apărut o serie de articole, în care această “campania rusească” de dezinformare este prezentată aproape ca o parte a “doctrinei militare Gherasimov”. Presa occidentală are o obsesie de a face trimiteri cu orice ocazie la strategia șefului Statului Major al Forțelor Armate al Rusiei, Valeri Gherasimov.

Вакцина против новой коронавирусной инфекции
РФПИ и Центр имени Гамалеи

Însă, dacă ascultăm podcastul celor de la The Times, constatăm: pe parcursul întregii transmisiuni sunt oferite promisiuni că “vom oferi dovezi ale implicării statului rus”. Iar când vine vorba de partea legată de organizatori, se menționează numele lui Kirill Dmitriev, directorul general al Fundației Ruse pentru Investiții Directe. Jurnaliștii ziarului discută cu “kremlinologii” de serviciu despre personalitatea lui Dmitriev, despre fundația lui și chiar dacă a fost la curent Vladimir Putin de declanșarea acestei campanii. De aici se poate presupune că The Times a reușit să descopere o urmă – acei demnitari care stau în spatele caricaturilor cu “yeti Johnson”. Apoi urmează o afirmație trăsnet: “Kirill Dmitriev nu este menționat în mărturiile de care dispunem. Nu există niciun indiciu că acesta este implicat în campania de dezinformare”. Atât. Aici urmele unor “demnitari ruși” misterioși, pe care au promis să le prezinte, dispar. Doar expertul Mark Galeotti, cunoscut prin cărțile sale superficiale despre criminalitatea din Rusia, se dă cu părerea că în spatele campaniei s-ar putea afla niște “duci și baroni de la Kremlin”. Oare asta nu e o “dovadă”?

Urmează o altă știre pe surse: cică, la un oarecare post rus de televiziune au pregătit un fake despre decesul a două persoane în timpul testărilor vaccinului britanic, însă moartea acestora ar fi ascunsă. Și, cică, acest lucru ar fi o dovadă că vaccinul este bun doar pentru maimuțe, nu pentru oameni. E adevărat că se menționează: “Deocamdată, campania nu a fost lansată. Probabil, s-a considerat că e ceva exagerat chiar și pentru o televiziune rusă”. Adică, acest lucru nu a fost făcut public nicăieri și noi nu știm de unde au scos-o autorii podcastului. Însă, urmează un “fact-checking” din partea The Times, în care „infirmă” știrea senzațională care nu există. E ceva noi în practica jurnalistică – să prezinți publicului un zvon care nu există, iar apoi să-l combați cu furie.

Cu toate acestea, într-adevăr, unul din voluntari, care a participat le testările clinice ale vaccinului companiei britanice AstraZeneca, a decedat în această săptămână în Brazilia. Acest fapt ar putea fi atribuit cu mare greu “dezinformării rusești”.

Astfel, în niciun material nu se prezintă cel puțin o faptă, care ar demonstra o anumită implicare a statului rus, persoanelor oficiale și neoficiale din Rusia în crearea colajelor satirice cu Johnson și COVID. Într-adevăr, internetul e plin cu astfel de imagini. Însă tentativele de a găsi prima sursă duc la primul număr al The Times, unde au fost publicate pentru prima data. Nu știm dacă au fost publicate undeva anterior, însă anume ziarului a lansat distribuirea lor în toată lumea.

Ei ne asigură că aceste colaje au fost publicate în două surse modeste: două britanice și una de la Bruxelles. Însă, putem găsi doar una, legată indirect cu această imagine (cu totul alta), pe site-ul EUReporter. Reiese că principalul distribuitor al astfel de colaje este anume The Times. Chiar dacă am admite că cineva vrea să discrediteze vaccinul britanic, numind-o “de maimuță”, atunci a găsit cel mai eficient și cel mai ieftin mijloc: pur și simplu, a furnizat-o redacției unui ziar britanic, prezentând-o ca “o dovadă a dezinformării rusești”. În continuare, meme au fost redistribuite în tot spațiului virtual. Un efect incredibil. Dacă lucrurile stau așa, atunci anume The Times a devenit un instrument al răspândirii dezinformării (cel mai probabil, deloc rusești).

Chiar în ciuda lipsei oricăror dovezi a implicării în toată această poveste a cuiva din Rusia, observăm o reacție furioasă din partea Londrei. Ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii, Dominic Raab a acuzat Moscova de discreditarea vaccinului celor de la Oxford. Nici nu ne-am mira dacă s-ar ajunge și la sancțiuni. Nici nu mai contează că însuși The Times afirmă că e puțin probabil ca cei de la Kremlin să aibă vreo atribuție la această istorie. Miniștrii britanici nu consideră necesar să citească ceva dincolo de titluri.

Cel mai important este că la întrebarea “de ce Rusia ar avea nevoie de asta?” editorialul ziarului răspunde cu simplitate: este subminată “încrederea globală față de toate vaccinele”. Însă anume Rusiei nu îi convine subminarea încrederii în vaccinare, luând în considerație faptul că este, deocamdată, singura țară din lume care dispune de un vaccin împotriva coronavirusului. Însă, cei din Occident nu sunt interesați de logică în acest caz.

Ambasada Rusiei la Londra a precizat imediat: presupunerile că statul rus ar purta o oarecare propaganda pentru subminarea încrederii în vaccinul britanic, “reprezintă în sine un exemplu de dezinformare”. A se observa, nicio rețea de socializare nu blochează aceste informații senzaționale ale presei britanice, nu declară că acestea “necesită o verificare suplimentară”. Că doar nu este vorba de scrisorile electronice ale lui Hunter Biden, care îl discreditează tatăl lui, candidatul pentru funcția de președinte al SUA. În acest caz, rețelele de socializare au acționat rapid și dur, blocând accesul la New York Post, care a îndrăznit să publice un astfel de material. Linkurile la același ziar, care a preluat “materialul senzațional” despre Rusia, vaccinuri și maimuțe, nimeni nu l-a blocat. Dacă e vorba de ruși, atunci poți publica orice acuzații absurde, fără a le verifica.

Apare o altă întrebare: de ce presa britanică are nevoie de acest scandal? Răspunsul în găsim chiar la începutul articolului. Cel puțin pentru câteva zile, publicului i-a fost distrasă atenția cele mai importante probleme ale țării, fiind direcționată spre maleficii ruși. Atunci când efectul articolului despre “vaccinul de maimuță” va expira, vor putea inventa o nouă “știre senzațională”, pe care o vor scoate pe primele pagini, cum ar fi, despre modul în care rușii au încercat să dea peste cap Olimpiada din 2020, iar serviciile britanice au reușit să dejoace acest complot. Așa își vor asigura câteva zile de scandal. Doar dacă nimeni nu le va cere să prezinte cel puțin un martor sau o probă. Sunt de prisos.

144
Tagurile:
Marea Britanie
Тема:
"Mâna Moscovei", "propaganda rusă"

Загрузка...