Ioan-Aurel Pop

I.A. Pop se revoltă: ”Am ajuns credem vom trăi fără socializare directă, ca roboții”

259
Acad. Ioan Aurel Pop: ”Este o lume nesigură, labilă, fără încredere în valori, în cinste, corectitudine, în cultul muncii, în virtuțile educației”

BUCUREȘTI, 7 sept – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a acordat un interviu pentru postul R3Media – și, ca de obicei, orice ieșire în presă a marelui om de cultură este un eveniment mediatic.

Vom reda doar câteva pasaje din amplul interviu realizat de Mihai Șomănescu, un text care merită citit integral

De exemplu, iată o privire critică a ceea ce s-a petrecut în ultima perioadă: ”În anii 2019-2020, nu am reușit să recâștigăm încrederea românilor în principalele instituții ale statului„.

”În țară lucrurile au mers oarecum de la sine, fără nimic spectacular, în spiritul unei rutine de-acum obișnuite, fără perspective clare de schimbare spre bine”, spune academicianul, subliniind – ”Pandemia a transformat această letargie păguboasă într-o adevărată criză”.

Pe de altă parte, pe plan internațional, ”ne-am ciocnit de o situație-limită, prilejuită de conflictul acut dintre globaliști și naționaliști”, arată Pop, atenționând că – ”aceștia din urmă au alunecat înspre exclusivism național și, câteodată, chiar spre xenofobie și șovinism, iar globaliștii s-au lăsat contaminați și, uneori, dominați de neomarxism, anarhism, „progresism”, agnosticism, cinism, anticreștinism etc”.

Pe de altă parte, ”valorile civilizației europene occidentale – expandate pe mai multe continente – sunt, pentru prima oară, după secole, puse sub semnul întrebării, contestate, abuzate și chiar distruse în efigie, adică prin simbolurile lor”.

Și, la rândul nostru, noi, românii, ”nu am putut rămâne în afara acestor mari provocări”, adică ”ne uităm, în plină stare de alertă sanitară, la o lume care nu mai seamănă cu a noastră, cu societatea umană așezată - este o lume nesigură, labilă, fără încredere în valori, în cinste, corectitudine, în cultul muncii, în virtuțile educației”.

”Am ajuns să credem că vom putea trăi veșnic de-acum încolo în afara socializării directe, naturale și firești, ca niște roboți, ceea ce este foarte grav”, spune I.A. Pop, întrebând, nu numai retoric, ”De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Este foarte greu de spus!”

Atenție la această judecată: ”Ajunseserăm să credem că binele este etern și că noi nu trebuie să mai depunem eforturi pentru perpetuarea acestui bine. Ne-am lăsat amăgiți de iluzii, am pus aparențele înaintea esențelor, formele înaintea fondului, facilitățile înaintea efortului, plăcerea înaintea muncii”.

”Or, de cel puțin două milenii se știe că „natura nu dă nimic omului fără mare stăruință” (nihil homini natura sine magno labore dat). Soluția: să revenim la omenie, adică la esența umană, la acele chestiuni simple care ne fac oameni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

259
Tagurile:
Ioan Aurel Pop
Viktor Orban și Ursula von der Leyen

Blocaj în Comisia Europeană? Răspuns riscant pentru Ungaria

403
În loc să recunoască vina și să aplaneze o situație tensionată, Comisia Europeană îl provoacă pe Orban Viktor, uitând Ungaria nu are comportamentul pasiv și umil al României

BUCUREȘTI, 30 sept – Sputnik. Așa cum am anunțat, premierul maghiar Orban Viktor a cerut expres demiterea vicepreședintelui Comisiei Europene, comisarul Vera Jourova, acuzând-o că a jignit Ungaria într-un interviu acordat publicației germane ”Der Spiegel”. 

”Domnului Orban îi place să spună că construiește o democrație iliberală”, a declarat pentru ”Spiegel” Vera Jourova, completând ”Aș spune: construiește o democrație bolnavă”.

Reacția Ungariei a fost imediată, mai întâi prin ministrul Justiției, Varga Judit, care a cerut ferm: ”Jourová trebuie să demisioneze!”

”Nicio instituție democratică nu ar trebui să tolereze un lider care folosește astfel de insulte, așa cum a făcut-o în interviul din Spiegel”, a spus ministrul, adăugând că „definirea Ungariei ca democrație bolnavă umilește poporul maghiar, contrazice valorile europene și aduce rușine Comisiei Europene!”

Mai mult, în scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, premierul Orban Viktor a anunțat un demers unilateral ferm: Ungaria suspendă relațiile politice cu Jourova.

”Vicepreşedintele Comisiei Europene a jignit Ungaria, de aceea Guvernul ungar suspendă relaţiile politice cu Vera Jourova” – a scris premierul Orban Viktor, în scrisoarea adresată preşedintelui Comisiei.

Ori, se pare că se va intra într-un blocaj ”politic” sau chiar instituțional, pentru că răspunsul peședintei CE a fost ferm – și ca o provocare pentru Orban:

”'Preşedinta Ursula von der Leyen lucrează îndeaproape cu vicepreşedinta Jourova privind statul de drept”, a transmis Comisia Europeană. ”Vicepreşedinta se bucură de deplina încredere a preşedintei”.

Mai mult, prin purtătorul de cuvânt Dana Spinanț, președinția Comisiei transmite că ”Îngrijorările noastre atunci când este vorba despre statul de drept în Ungaria sunt binecunoscute”.

”Ele vor fi tratate în raportul nostru privind statul de drept, pe care îl vom prezenta mâine. În acest raport, noi evaluăm situaţia din toate statele membre”, a declarat purtătorul de cuvânt, românca Dana Spinanţ.

Cu siguranță, această reacție dură va avea consecințe, pentru că Orban Viktor nu e liderul care să lase o asemenea provocare fără răspuns. Pe de altă parte, este ciudată atitudinea Comisiei Europene care, în loc să aplaneze o situație tensionată, a amplificat-o prin acest răspuns.

Și, fără dubii, declarația Verei Jourova în presa germană a fost insultătoare, fapt pentru care ar trebui să explice ce a dorit să spună sau să-și ceară scuze.

Dar, probabil că ”guvernul Europei” s-a obișnuit cu atitudini umile și servile, precum cele ale României față de instituțiile europene și euroatlantice.

403
Tagurile:
Ungaria, Blocare, Comisia Europeană

Загрузка...
Codrin Stefanescu

Codrin îl scoate vinovat pe Ciolacu, acuzații dure

595
Fostul secretar general îl acuză pe actualul președinte al PSD de un fenomen periculos care se simte în PSD  - și a cauzat pierderi la actualele alegeri

BUCUREȘTI, 30 sept – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Au fost alegerile din 27 septembrie un dezastru pentru PSD? La nivel național, nu se poate spune asta. Dar semnalele nu sunt bune, din multe zone. Dar, cel mai grav, cu câteva excepții, s-a făcut simțită o demobilizare a electoratului PSD, fapt subliniat de mulți analiști.

În plus, au existat trădări și negocieri eșuate în mod încă neelucidat, cum a fost în cazul Capitalei.

O reacție dură pe tema asta a avut-o Codrin Ștefănescu, care recunoaște că PSD a fost trădat.

”E adevărat! Ne-au trădat primari, prieteni sau aliați! Rând pe rând au îngroșat armata de strânsură a lui Orban”, scrie Codrin, completând – ”că au fost șantajați, amenințați sau pur și simplu cumpărați la bucata, chiar nu mai contează!”.

Efectul a fost clar, iar fostul secretar general spune fără ocolișuri: ”Ne-au lăsat baltă în mijlocul luptei cu un adversar extrem de toxic pentru țară. Au îmbrăcat tricourile galbene și au uitat de PSD și de membrii săi, care i-au sprijinit în trecut. Pa și la revedere!”.

Dar, cel mai grav este, așa cum spuneam, fenomenul de demobilizare și chiar demoralizare a electoratului social democrat – iar pentru asta Codrin îl consideră vinovat pe Marcel Ciolacu și ”echipa” sa.

”Nimeni și nimic nu a reușit sa-i demoralizeze atât de grav pe votanții noștri, cum a reușit să o facă Ciolacu și mică sa gașcă de prieteni ai Sistemului!”, acuză Codrin, ”Pentru că tot ceea ce nu suportă, admite, acceptă membrii de partid, susținătorii sau votanții noștri tradiționali, se află azi în conducerea PSD!”.

Și, atenție, Codrin spune clar: ”Mulți dintre ei au lipsit de la vot din acest motiv!”. Și încă un aspect – dacă acum un aport major l-a avut dorința primarilor și a șefilor de județ de a-și păstra puterea, la parlamentare există pericolul implicării mai slabe a acestora, cum a fost la europarlamentare.

595
Tagurile:
Rezultate, alegeri locale, PSD, Marcel Ciolacu, Codrin Ștefănescu

Загрузка...
Vaccin

Majoritatea americanilor nu vor facă vaccinul Covid-19

0
(reînnoit 21:40 01.10.2020)
Deși pandemia a luat viața a peste 200.000 de oameni din SUA, mai puțin de 50% dintre americani vor să fie vaccinați împotriva Covid-19 dacă ar fi plătiți cu 100 de dolari.

BUCUREŞTI, 1 oct – Sputnik. În Statele Unite, scepticismul în ceea ce privește vaccinarea împotriva Covid-19 este în creștere, mai puţin de jumătate dintre respondenți spunând că vor să fie vaccinaţi dacă li se oferă 100 de dolari, a dezvăluit un nou sondaj Axios-Ipsos, citat de Sputnik France.

Primul vaccin împotriva coronavirusului
РФПИ и Центр имени Гамалеи

Din peste 1.000 de participanți, doar 44% au spus că vor să fie vaccinați cu condiția să primească în schimb 100 dolari. Doar 26% au spus că sunt pregătiți să plătească 100 de dolari pentru a primi vaccinul.

Totuşi, mai mult de jumătate au declarat că este mai „probabil” să îl primească dacă asigurarea lor de sănătate acoperă costul integral.

Același sondaj arată că oamenii ar fi mai încrezători dacă vaccinul ar fi recomandat de medicul lor personal (62%). De asemenea, aprobarea de către Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) i-ar face pe 54% dintre respondenți să aibă încredere într-un vaccin, în timp ce aprobarea din partea președintelui Donald Trump ar încuraja doar 19% dintre respondenți să aibă încredere în vaccin. De asemenea, majoritatea celor care s-au identificat drept republicani (60%) au spus că aprobarea președintelui nu i-ar determina să decidă dacă să primească sau nu vaccinul.

Situație epidemiologică

Statele Unite sunt cea mai afectată țară atât din punct de vedere al deceselor, cât și al numărului de cazuri, cu 206.959 decese la 7.233.946 de cazuri, potrivit Universității Johns-Hopkins. Cel puțin 2.840.688 de persoane au fost declarate vindecate.

Donald Trump a anunțat luni distribuirea în Statele Unite a 150 de milioane de teste rapide pentru depistarea coronavirusului în 15 minute, o metodă asemănătoare testelor de sarcină, mult mai rapidă decât testele moleculare utilizate de la începutul pandemiei.

0
Tagurile:
SUA, vaccin
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Cât de periculos este vaccinul: SUA solicită un răspuns, Europa numără profiturile
Medicii SUA, interesați de vaccinul rusesc împotriva COVID-19
Rusia: A fost eliberat un patent pentru cel de-al doilea vaccin anti-COVID-19

Загрузка...