Antrenament sau spectacol: Exercițiile Forțelor Aeriene și a marinei SUA în Marea Neagră

Antrenament sau spectacol: Exercițiile Forțelor Aeriene și ale marinei SUA în Marea Neagră

222
Pe 2 august, distrugătorul USS Porter, 4 avioane de luptă F-16, drona de atac Reaper MQ-9, aeronava de recunoaștere Poseidon P-8A și avionul KC-135 Stratotanker au participat la exercițiile comune ale Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA în Marea Neagră.

Manevrele active ale Pentagonului în regiunea Mării Negre demonstrează dorința Washingtonului de a întoarce lumea unipolară prin forță și prin forțarea statelor din Marea Neagră la un conflict militar cu Rusia, consideră observatorul militar Alexandr Hrolenko.

Viceamiralul Eugene Black, comandantul Flotei a 6-a a SUA, a menționat că acțiunea comună cu Forțele Aeriene ale SUA în Europa a permis „un exercițiu realist și oportun pentru a spori pregătirea SUA de a opera pe mare în zona Mării Negre”. Pregătirea de a acționa împotriva cui?

Exercițiul s-a desfășurat în apele internaționale și spațiul aerian și, totuși, apropierea de frontierele rusești dau exercițiilor cu implicarea navelor de război și a aeronavelor americane un sens cu adevărat provocator. Vom sublinia că manevrele s-au dovedit a fi comune - atât pentru marina, cât și pentru forțele aeriene ale SUA.

În data de 2 august, Pentagonul s-a făcut că nici nu-i vede pe aliații europeni și „fanii” regionali.

”Poate că, potrivit legendei exercițiului, toți aliații erau deja înfrânți. Totuși, ne putem imagina o provocare militară similară, de exemplu, exercițiile crucișătorului ”Moskva” sau fregata de rachete ”Amiralul Gorșkov” în preajma coastei SUA din Golful Mexic, în mod optim, cu sprijinul transportatorilor de rachete Tu-160.

Apropo, chiar și o demonstrație pașnică a pavilionului naval rus în zona Caraibelor provoacă o reacție extrem de acută în SUA. Mai devreme, cu această ocazie, The Washington Post a scris: ”Toate intrările navelor rusești spre Cuba sunt considerate o demonstrație a puterii militare în apropierea țărmurilor americane”.

Și atunci de ce Washingtonul consideră că toate manevrele marinei americane din apropierea țărmurilor rusești sunt instrumente de consolidare a păcii și a stabilității regionale?

Irealist și nelalocul potrivit

Mai multe zone de conflict armat, care reprezintă un potențial pericol pentru întreaga Europă, se află în regiunea Mării Negre (Moldova - Transnistria, Ucraina - Donbas, Georgia - Abhazia și altele). Fără a intra în analiza fiecăreia dintre direcții, se poate remarca faptul că activarea Forțelor Aeriene și Forțelor Mareinei SUA în regiunea Mării Negre este cel mai distructiv scenariu de soluționare a conflictelor internaționale, ceea ce duce la o creștere a turbulențelor militar-politice.

Prima etapă a provocării a fost recentul exercițiu al SUA și NATO ”Sea Breeze 2020”, cu participarea a 27 de nave și 19 aeronave din nouă țări, inclusiv ale partenerilor de alianță Georgia și Ucraina. Apoi, la Washington au început să vorbească despre creșterea ajutorului militar anual către Kiev cu până la 300 de milioane de dolari, deși cele două miliarde primite anterior nu au contribuit la soluționarea conflictului din Donbas.

Următorul pas spre escaladarea situației este „pregătirea realistă și în timp util” a Marinei SUA și a Forțelor Aeriene din Marea Neagră pe 2 septembrie, care merită a fi privită cu o mai mare atenție.

Distrugătorul USS Porter, un lot de avioane de luptă F-16, o dronă de atac MQ-9 Reaper și un avion de recunoaștere Poseidon P-8A în colaborare ar putea fi utilizate doar la un atac de rachete împotriva inamicului (amintesc atacurile masive ale sutelor de rachete de croazieră asupra Irakului și Libiei), alte funcții acest grup nu poate îndeplini din punct de vedere tehnologic, iar misiunile umanitare sunt imposibile.

Și totuși, dacă comparăm potențialul distrugătorului american Porter și a unității avioanelor de luptă F-16 cu posibilitățile rusești din regiunea Mării Negre, atunci echilibrul de forțe este evident în defavoarea „oaspeților”. Care-i rostul?

Distrugătorul USS Porter este capabil să transporte până la 90 de rachete de croazieră de înaltă precizie Tomahawk cu o autonomie de peste 2000 de km (cu focoase convenționale și nucleare). Nu este cert faptul că acestea vor avea timp să pornească la drum în cazul unui conflict militar real - Flota Mării Negre a Federației Ruse are grijă constantă de astfel de „purtători de nenorociri”.

Dar distrugătorul de rachete poate servi drept țintă de distragere a atenției, pentru a efectua cercetări privind autosacrificarea în luptă. Totuși, pentru a exersa o lovitură eficientă în Marea Neagră, trebuie să existe mult mai multe nave. Gama de ”Tomahawk-uri” face posibilă atacarea, de exemplu, a Crimeii sau Moscovei din Marea Mediterană - cu ajutorul a mai multe distrugătoare similare ale Flotei a 6-a a SUA.

Patru avioane de luptă multifuncționale F-16 și o dronă de atac Reaper MQ-9 sunt capabile să ridice în comun o cantitate importantă de rachete. O singură dronă poate transporta până la 14 rachete AGM-114 Hellfire (aer la sol) sau 4 rachete AGM-114 Hellfire + 2 bombe ghidate cu laser GBU-12 Paveway II de 250 kg fiecare (Reaper poate fi considerat echivalentul rachetelor cu rază medie).

Cu toate acestea, toate aeronavele menționate sunt urmărite pe ecranele radarelor sistemelor de rachete antiaeriene S-400, precum decorațiunile pomilor de Crăciun, iar în caz de conflict ele pot fi distruse la o distanță mare de linia de utilizare a armelor lor (aproximativ 400 km de poziționare S-400 în Crimeea).

Probabil că ieri, deasupra Mării Negre, aviația forțelor aeriene ale SUA și aviația de recunoaștere exersau descoperirea și evaluarea zonelor poziționale ale sistemelor de apărare, sistemelor antirachetă rusești - pentru a transmite țintele desemnate și pentru orientarea armelor strategice din alte părți ale Oceanului Planetar.

Linie de demarcație subțire

În condițiile întețirii ”antrenamentelor realiste” ale Pentagonului din zona Mărilor Neagră și Baltică, linia de demarcație dintre pace și război devine extrem de subțire. În ceea ce privește exercițiile comune ale Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA din 2 august în Marea Neagră, orice discuție despre „politica de reținere” sau „reacție la o criză” seamănă cu un spectacol de caritate (să ne amintim de Liban, Palestina, Tunisia, Siria, Iugoslavia). În același timp, aliații regionali ai SUA, de bună voie sau fără voie, joacă rolul de fitil într-un butoi de pulbere și ar putea plăti scump pentru acest lucru.

Până în luna august, Rusia a construit 159 de arsenale de rachete noi pe direcția strategică occidentală și a plasat în ele peste 150.000 de tone de muniție. Desigur, există și alte rezerve în cazul ostilităților. Teritoriul vast al Federației Ruse permite diseminarea trupelor și armelor, asigurând un grad înalt de supraviețuire în luptă și eficacitatea utilizării în luptă împotriva unui agresor care dispune de cea mai înaltă tehnologie.

Experții ruși spun deja deschis Washingtonului: nu forțați Moscova ca să-și „demonstreze puterea”.

Anterior, un reprezentant de rang înalt al Statului Major General al Marinei Ruse a declarat: ”Coasta de est a Statelor Unite, la fel ca cea de vest, nu a fost niciodată și niciodată nu va fi un refugiu sigur pentru submarinele americane".

Întorcându-ne mental spre aquatoria Mării Caraibelor, se poate observa că apariția în Cuba a unei noi baze de submarine nucleare ale Marinei Ruse depinde în mare măsură de acțiunile Pentagonului din Marea Neagră. Portul cubanez Cienfuegos a fost declarat recent zonă închisă, este cea mai convenabilă bază a insulei - golful are adâncimi de până la 600 de metri. Aceasta nu se poate compara cu o bază navală din Berdiansk.

Paradoxul geopoliticii moderne este că Pentagonul, în confruntări cu intensitate diferită, nu a fost în stare să cucerească nici state mai slab dezvoltate din punct de vedere tehnologic, așa ca Afganistanul, Iranul, Siria și alte câteva țări. Cu o astfel de experiență, să creezi în regiunea Mării Negre (în apropierea granițelor rusești), o zonă de experimente îndrăznețe și o rețea de noi baze americane - în România, Georgia, Ucraina - este o imprudență militar-politică și tehnologică extrem de periculoasă pentru Statele Unite și aliații săi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

222
Tagurile:
SUA, Marea Neagră
Tematic
Arma rusească: Aeromobilul blindat Strela dezvoltă o viteză de 155km/oră
Flota rusă a primit Be-200: Avioanele-amfibie vor apărea în mările Azov și Caspică
Exercițiul NATO Sea Breeze 2020 în Marea Neagră - Jocuri cu butoiul de pulbere
Arma rusească: „Laleaua” termonucleară - cel mai puternic mortier din lume
Arma rusească: De ce „Iskander” va fi setat asupra țintelor maritime
De ce Pentagonul vrea să investească $130 de milioane în baza aeriană Câmpia Turzii
De ce Rusia efectuează manevre militare în cinci regiuni din Caucaz
Rusia înregistrează progrese în producția de roboți pentru armată
Modernizarea F-35 ca urmare a unei reputații îndoielnice
Adrian Năstase

Năstase prezintă dovada: Iohannis datorează totul… PSD!

183
(reînnoit 08:19 25.10.2020)
Este una dintre cele mai grele palme pe care le primește Iohannis – pentru că Adrian Năstase îi demonstrează ipocrizia! De fapt, președintele ”anti-PESEDE” a fost ridicat și datorează cariera… pesedeului!

BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Fondatorul PSD îi dă lui Iohannis o nouă lecție – dar și o palmă totodată. Ipocrizia sa „antipesedistă” este dată în vileag chiar de ceea ce a lăsat în urmă – inclusiv acte semnate! Iar unul dintre acestea este protocolul semnat cu Guvernul PSD… Adrian Năstase.

Năstase subliniază însă noua motivație a atacurilor la PSD – mascarea deciziei sale de a derula alegerile acum, pentru un câștig electoral, chiar punând în pericol viețile a mii de români.

”Cred că ne-am dat cu toții seama că Iohannis, pentru a-și atinge scopurile meschine, legate de concentrarea puterii în mâinile sale, este gata să sacrifice sănătatea și viețile românilor, insistând pentru desfășurarea alegerilor în 6 decembrie - chiar dacă, în urma numărului tot mai mare de infectări, singurii care vor mai fi abilitați să intre în secțiile de vot vor fi doar reprezentanții STS!”, scrie Adrian Năstase.

Ori, acuză fostul premier, pentru a-si atinge aceste scopuri, ”Iohannis atacă permanent Partidul Social Democrat, încercând să anuleze, prin criticile sale, contribuțiile politice, economice, instituționale ale PSD la dezvoltarea României din ultimii 30 de ani”.

Printr-o scurtă trecere în revistă, Adrian Năstase îi dă cea mai bună replică lui Iohannis, un președinte care, deocamdată, nu a realizat nimic – decât o tensionare a relațiilor cu Estul și a angajat țara în cheltuieli uriașe pentru „apărare”, deturnând sensul doritei relații cu SUA.

Ori, spre deosebire de cele ale lui Iohannis, guvernările PSD au realizări, pe care, așa cum menționam, din care Adrian Năstase enumeră doar câteva.  

”Nu vreau să menționez eu rezultatele guvernului PSD minoritar Văcăroiu (între altele, cine a finalizat lucrările la prima unitate de la Cernavodă?) - cunosc mai bine rezultatele guvernului PSD pe care l-am condus in perioada 2000-2004”, scrie Năstase:

- cea mai mare rată de creștere din Europa (8,4%)”;

- scăderea inflației de la 43% la 9%;

- adoptarea Codului fiscal;

- scăderea deficitului bugetar la 1,2%;

- (re)înființarea a 400 000 de IMM-uri;

- peste un milion de noi locuri de muncă;

- finanțarea Unității nr. 2 de la Cernavodă;

- scăderea numărului de săraci de la 8 milioane la 4 milioane;

- programe sociale numeroase;

- venitul minim pe economie;

- programul ANL;

- programul ”Cornul și laptele”;

- cele 400 de săli de sport;

- primii 100 de km de autostradă după Revoluție;

- centrele de diagnostic medical,

- obținerea statutului de economie funcțională de piață;

- eliminarea vizelor pentru călătorii în Europa;

- integrarea în NATO;

- finalizarea negocierilor cu Uniunea Europeană;

Desigur, sunt și altele, pentru că Năstase NU a preluat Guvernul din postura de șomer, fost atârnător la stat fără o pregătire clară și fără o echipă! Năstase a venit după o experiență diplomatică vastă, de asemenea una parlamentară de top – și, nota bene, cu o echipă de excepție, care lucrase non stop la pregătirea din timp a celei mai bine plănuite guvernări de după revoluție.

În privința lui Iohannis, ei bine el nu numai că a fost un beneficiar direct al guvernării PSD, dar îmi permit să spun că Iohannis-Președintele României este creația PSD! Pe scurt, guvernul Năstase, chiar fostul premier, a pregătit și negociat proiectul ”Sibiu – capitală culturală europeană” – cel care l-a scos pe Iohannis din ordinarul unui primar de municipiu (nici măcar unul mare) și l-a ridicat la nivelul atenției naționale și europene!

Tot Guvernul Năstase a băgat bani în proiect, în Sibiu, închizând și ochii la golănii care s-au făcut cu banii acolo – dar despre care presa a relatat. Iar Iohannis nu a pățit nimic – ci, dimpotrivă, datorită renumelui câștigat – datorită demersurilor PSD – Năstase! – a căpătat renume, pentru ca apoi tot PSD, aliat cu PNL, să-i propună funcția de premier, transformându-l în ceea ce nu era: un personaj de anvergură națională.

Pe scurt și concis – Klaus Iohannis datorează marea lui carieră prezidențială… PSD-ului! Și încă PSD-ului ”penalilor” cărora le-a luat decorațiile și/sau vrea să-i bage în pușcărie!

Da, deci asta e pe scurt istoria devenirii lui Iohannis: din profesorul ajuns primar și îmbogățit cu mișmașuri cu retrocedări, a fost catapultat, în timp record, fără vreun merit, fără argumente solide, în fruntea cruciadei anti-Băsescu. Dar, sigur, era și opera unor grupări care lucrau deja, pe la spatele fantascului Crin Antonescu – și a alunecosului „cârlan” Ponta… capabil să alunece și pe propriile combinații sulfuroase. Apropo, propunerea i-a fost transmisă de penalul Dinu Patriciu, autorul celei mai mari țepe dată statului român!

Închid paranteza – zic eu necesară – și revin la textul lui Năstase, care spune ”Iohannis ar trebui să știe lucrurile astea deoarece conducea Federația democrată a germanilor din România, cu care PSD a avut un Acord de colaborare (nerespectat la alegerile prezidențiale din 2004) iar FDGR a sprijinit, cu  parlamentarul său (!!!), proiectele legislative ale PSD”.

”Acordul stabilea și relația cu guvernul PSD iar rezultatul a fost că multe din proiectele Sibiului au fost sprijinite de guvern, inclusiv pregătirea logistică a proiectului „Sibiu – capitală culturală europeană”, proiect pe care l-am decis cu premierul Luxembourgului de atunci, J. Cl. Juncker”, scrie Năstase – adică exact ceea ce explicam eu… mai pe șleau, anterior.

Și, scrie în finalul comentariul Adrian Năstase, ”vă rog să-i reamintiți, din când în când, lui Iohannis textul pe care l-a semnat in 2002 cu Partidul Social Democrat”.

Mai departe, Adrian Năstase reproduce pe blogul personal textul integral întitulat ”PROTOCOL.

PRIVIND COLABORAREA ÎNTRE PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT ŞI FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA în perioada 2002-2004”.

 

Nu îl reproducem și noi – îl puteți citi pe Blogul lui Adrian Năstase. Dar nu încheiem înainte de a preciza data la care a fost semnat: 13 iunie (2002)! Ce alte cuvinte, cel care azi se pune în fața victimelor mineriadelor și impulsionează tot felul de dosare care vizează ”pesediștii” – semna cu PSD colaborarea… chiar pe un 13 iunie! Coincidență… ce să mai zici, nu? Că nu credem că atunci Iohannis nu respecta victimele mineriadelor într-atât încât să semneze cu PSD-ul protocoale de ziua comemorării!

183
Tagurile:
Protocol, Klaus Iohannis, PSD, Adrian Năstase

Загрузка...
Protestele pensionarilor în Minsk

Belarusul îngroapă ideea “revoluției colorate”

478
(reînnoit 17:03 24.10.2020)
Diminuarea avântului protestatar în Belarus indică asupra existența unui scepticism legat de fenomenul „revoluțiilor colorate”.

MOSCOVA, 24 oct – Sputnik, Irina Alksnis. Opoziția belarusă este atât de ghinionistă, încât are toate șansele să piardă chiar și la nominalizarea la titlul de “Ghinionistul anului”. Împotriva ei sunt atât circumstanțele care nu depinde de ea, cât și propriii lideri, care înaintează niște inițiative atât de exotice, încât nu e clar cum de reușesc să-și mai păstreze reputația și imaginea personală.

Duminică expiră termenul “notei ultimative”, înaintată lui Aleksandr Lukașenko acum două săptămâni de către Svetlana Tihanovskaia. Din momentul în care nu există niciun fel de semne că autoritățile belaruse intenționează să realizeze aceste revendicări, de luni, potrivit promisiunilor “președintelui Sveta”, Belarusul ar trebui să intre în regimul haosului grevelor naționale, blocărilor de șosele și a prăbușirii vânzărilor în magazinele de stat.

Însă, odată cu trecerea timpului, o astfel de evoluție a lucrurilor pare tot mai fantezistă.

Se pare că acest lucru au început să înțeleagă chiar și cei din consiliul coordonator al opoziției, care acum este preocupat cum să iasă din această situație incomodă cu pierderi minime. Unul din membrii lui, Pavel Latușko, a declarat că pe măsura expirării notei ultimative, care prin minune s-a transformat în una “popular”, își vor intensifica acțiunile. E o formulare destul de comodă, care oferă un mare spațiul de interpretări și nu obligă la nimic.

Însă ar fi incorect să afirmă că eșecul protestelor din Belarus se datorează exclusiv factorilor interni, chiar dacă acestea joacă un prim rol.

Opoziția belarusă (și protectorii ei externi) au avut nenorocul să demareze o răsturnare a puterii în perioada unei discreditări totale a fenomenului “revoluției colorate”.

Peste 15 ani acest fenomen reprezenta o adevărată amenințare pentru autorități și totodată o inspirație pentru opoziția dintr-un număr mare de stat. “Revoluțiile colorate” erau considerate o armă perfectă și atotputernică pentru răsturnarea unor conducători și regimuri indezirabile. Acest concept demoraliza pe unii și insufla încredere altor în apropiata victorie.

Însă, cel mai important lucru era credința multor oameni, care nu aveau nicio tangență cu politica, în posibilitatea de a schimba în acest fel viața spre bine.

O “revoluție colorată” nu este doar o lovitură de stat. Aceasta este imposibilă fără mase mari de oameni pe stradă, apolitici în viața de zi cu zi, dar care devin convinși că o schimbare bruscă a puterii, prin ignorarea tuturor regulilor scrise, de dragul unui viitor luminous. Anume acest lucru a determinat zeci și sute de mii de oameni să iasă în piața din Cairo în 2011 și pe Maidanul din Kiev în 2013.

Apropo, protestele belaruse inițial se puteau lăuda cu un număr mare de demonstranți, însă în fiecare săptămână numărul protestatarilor se micșorează.

Problema nu este în oboseala oamenilor de manifestații fără un rezultat și faptul că lozinca “Lukașenko, pleacă!” nu are puterea magică de a izgoni un lider național “incorect”. În paralel cu evenimentele din Belarus, și în alte colțuri ale lumii au loc niște procese importante, care determină cetățenii republicii să judece la rece ceea ce se întâmplă acasă.

Există Kârgâzstanul, care trecere prin a treia mare criză politică din ultimii 15 de ani, în privința căreia se utilizează eticheta de “revoluție colorată”. Anume această țară din Asia Mijlocie a avut cel mai mare aport la discreditarea fenomenului, pentru că principalul rezultat pentru toate loviturile de stat, însoțite de dezordini de stradă și anarhie, a devenit lipsa unor schimbări spre bine pentru societatea kârgâză.

Există Armenia. Pe fundalul unei atitudini sceptice față de orice maidane și eșecurile lor tot mai frecvente, anume evenimentele din Erevan din 2018 au servit drept un exemplu cras al unei revoluții de catifea care și-a atins scopul. Poporul răsculat în numele democrației, viitorului european și combaterea corupției a reușit să răstoarne puterea, a pus în fruntea statului pe cel în care avea încredere, iar noul lider are cu ce să se laude în ultimii ani de activitate. În orice caz, lipsa unor rezultate catastrofale, precum cele din Ucraina sau chiar în Kârgâzstan, ar putea fi considerate adevărate realizări pentru vremurile de azi.

Însă ce sens are opțiunea europeană a poporului, înfrângerea corupților din guvernarea precedentă și alegerea unui lider democrat progresist dacă Armenia a ajuns din nou în epicentrul unui conflict sângeros? Plus, chiar și un om care este departe de  politică înțelegere că Azerbaidjan a profitat de căutările democratice ale vecinului, iar rezultatele acestui lucru îl observăm în Nagorno-Karabah.

Noțiunea de “revoluție colorată” sugerează ideea că lumea reprezintă un loc minunat, însorit și prietenos, unde oamenii sunt frați și e suficient să fie eliminate forțele găunoase din fruntea statului, pentru ca țara să se transforme într-o grădină înfloritoare, în care toți coexistă în armonie. Kârgâzstanul și Armenia pentru societatea belarusă reprezintă o amintiră că o astfel de reprezentare nu este decât o iluzie, care nu are nicio legătură cu realitatea internă, nici în politica externă.

Nu e de mirare că protestele din Belarus se mișcă spre un eșec inevitabil.

În acest fel, republica își va bate propriul cui în sicriul mitului universal al “revoluției colorate”.

478
Tagurile:
Belarus
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Un nou protest în Belarus: Au răsunat împușcături
Merkel se va întâlni marți cu Tihanovskaia
Aurescu, decizie de VĂCAR supărat - pe un stat
1,5 mil. doze vaccin rusesc Sputnik V, produse în decembrie
Borrell a promis că UE îl va izola pe Lukașenko
Tihanovskaia i-a înaitat lui Lukașenko o notă ultimativă

Загрузка...
Seismograf, cutremur

În această noapte a fost CUTREMUR odată cu schimbarea OREI

0
În această noapte atât România, cât și Republica Moldova au trecut la ora de iarnă, astfel că ora 4.00 a devenit ora 3.00. Odată cu schimbarea orei s-a produs și un cutremur în zona seismică Vrancea.

Anul 2020 ar putea fi ultimul în care România mai trece la ora de iarnă, întrucât pentru 2020, reprezentanții Comisiei Europene propuseseră renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa. Propunerea venise din partea Comitetului de Turism și Transporturi al Uniunii Europene, care sublinia că schimbarea sezonieră a orei ar putea înceta, iar fiecare stat membru UE va trebui să aleagă dacă rămâne la ora de vară sau la cea de iarnă. Comisia Europeană urma să analizeze fiecare decizie.

Trecerea la ora de iarnă s-a produs în această noapte de 24 spre 25 octombrie, ora 4.00 a devenit ora 3.00. Pe 22-23 septembrie 2020 a avut loc echinocțiul de toamnă, moment în care am intrat în toamna astronomică.

 

Cutremur în această noapte, la ora 3:26

Potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, în această noapte s-a produs un cutremur, și anume pe 25 octombrie 2020, la ora 03:26:32 (ora locală a României), în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, județul BUZĂU. Este vorba de un cutremur slab, cu magnitudinea de 3,4, la adâncimea de 145 km.

„Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 64km E de Brasov, 78km NE de Ploiesti, 115km S de Bacau, 126km V de Braila, 127km V de Galati, 131km N de Bucuresti, 147km NE de Pitesti, 179km E de Sibiu, 195km N de Ruse, 197km SV de Iasi”, precizează INCDFP.
Cutremur în Vrancea, harta
© Photo : INFP.RO
Cutremur în Vrancea, harta

Trecerea la ora de iarnă – cum ne afectează

Primul avantaj adus de această schimbare îl reprezintă faptul că vom dormi o oră în plus. Din păcate, sunt persoane cărora ora de iarnă le produce stări neplăcute, de anxietate, stres sau chiar depresii. Motivul îl reprezintă faptul că nu se pot adapta la noua oră prea repede.

Persoanele meticuloase devin cele mai stresante întrucât schimbarea orei de iarnă le dă peste cap toată rutina zilnică. Dimineaţa începe mai târziu şi seara vine mai devreme", spune medicul Daniela Stan.

Adaptarea organismului la trecerea de iarnă poate dura chiar câteva săptămâni, iar acest lucru poate însemna o perioadă cu somn mai neliniștit, depresie, risc crescut de accident vascular cerebral din cauza creșterii nivelului de cortizol, notează libertatea.ro.
Ca să nu fiți afectați de trecerea la ora de iarnă este important să respectați orele de somn în fiecare noapte, ba chiar să vă culcați până la ora 22.00 și să renunțați la activitățile suprasolicitante înainte de somn.

0
Tagurile:
cutremur, schimbare

Загрузка...