Ce NU se spune despre ”Medicamentul minune” primit de România de la Bruxelles

1114
(reînnoit 14:36 04.08.2020)
Agenția Europeană a Medicamentelor precizează clar: rapoartele finale ale studiilor efectuate pe medicament trebuie trimise până în decembrie 2020. Deci până atunci, e de un fel de testare pe români?

BUCUREȘTI, 3 aug – Sputnik. Știrea zilei este că România va primi 25.157 de flacoane de ”Veklury” în trei tranşe, pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 eligibili, în cadrul contractului finanţat şi semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare – după cum a anunțat Ministerul Sănătăţii.

Acest Veklury conține celebrul ”Remdesivir”, un antiviral conceput inițial pentru tratamentul Ebola de către americanii de la gigantul farmaceutic ”Gilead”

Conform datelor oficiale, România va primi săptămâna asta, pe 7 august, 6.026 de flacoane de Remdesivir ”pentru asigurarea tratamentului pentru aproximativ 1.200 pacienţi eligibili (5 flacoane/pacient)”.

În aceste condiții rezultă că România a primit a doua cea mai mare cantitate de medicament după Spania. Pe 11 septembrie România va primi alte 10.336 flacoane pentru aproximativ 2.067 pacienţi eligibili, iar pe 9 octombrie - 8.795 flacoane pentru încă aproximativ 1.759 pacienţi eligibili.

Livrarea acestor flacoane se va face în depozitele controversatei CN Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către ”unităţile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 555/2020, în funcţie de numărul de cazuri medii şi severe eligibile”.

De reținut că.pe 28 iulie, Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19, iar cantitatea cumpărată de Comisia Europeană, în valoare totală de 63 de milioane euro, ”asigură tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienţi din spaţiul european care prezintă simptome severe de COVID-19”, transmite Agerpres

Totul bine și frumos dar… apar câteva întrebări după ce citești informațiile despre produs prezentate pe site-ul Agenției Europene a Medicamentului.

”Mai există dovezi  despre medicament pe care compania trebuie să le furnizeze”

Prima întrebare pusă chiar de Agenție: ”De ce este autorizat Veklury în UE?” Am subliniat afirmații care ridică semne de întrebare. Veți vedea la final de ce.

”Veklury a arătat un efect semnificativ clinic asupra timpului de recuperare la pacienții cu COVID-19 cu pneumonie care necesită oxigen suplimentar, fiind în același timp tolerat cu efecte secundare ușoare. Prin urmare, Agenția Europeană a Medicamentului a decis că beneficiile Veklury sunt mai mari decât riscurile sale și că poate fi autorizată pentru utilizare în UE”.

”În contextul situațiilor de urgență pentru sănătatea publică și nevoia urgentă de tratamente eficiente pentru COVID-19, Veklury a primit o autorizație condiționată de introducere pe piață. Aceasta înseamnă că mai există dovezi/evidențe despre medicament pe care compania trebuie să le furnizeze. Agenția va examina orice informații noi care devin disponibile și această imagine de ansamblu va fi actualizată după caz”.

Atenție acum: ”Ce informații sunt încă așteptate pentru Veklury?”

”Deoarece Veklury a primit autorizație condiționată, compania care comercializează medicamentul va furniza agenției date suplimentare privind calitatea, eficacitatea și siguranța medicamentului până în august 2020 și rapoartele finale ale studiilor efectuate cu Veklury până în decembrie 2020”.

De înseamnă concret toate astea, mai ales ultima precizare, cu ”rapoartele finale în decembrie”? Că e un medicament aflat încă în stadiul de testare în cazul Covid-19!

Ce măsuri se iau pentru a asigura utilizarea sigură și eficientă a Veklury?

(…) ”La fel ca pentru toate tratamentele, ”datele privind utilizarea Veklury sunt monitorizate în mod continuu. Efectele secundare raportate cu Veklury sunt evaluate cu atenție și se iau toate măsurile necesare pentru protejarea pacienților”.

Această prezentare tip chestionar o găsiți pe site-ul oficial al  Agenției Europene a Medicamentelor

Există și opinii contrare, bazate pe teste

Acum, mai e o problemă. Există și opinii contrare, bazate pe teste, care spun că medicamentul minune nu are efect.

Astfel, pe 29 aprilie, jurnalul medical ”The Lancet”  afirma că medicamentul Remdesivir nu are ”niciun beneficiu clinic semnificativ” – la baza afirmației fiind un studiu realizat în China. ”Tratamentul cu Remdesivir nu grăbește vindecarea și nici nu reduce mortalitatea în cazurile de COVID -19 în comparație cu placebo”, rezulta din acest studiu.

După contestații, textul a fost corectat, concluzia fiind mai blândă: ”În rezumat, am constatat că acest regim de doză de remdesivir intravenos a fost tolerat în mod adecvat, dar nu a furnizat efecte clinice sau antivirale semnificative la pacienții bolnavi grav cu COVID-19. Cu toate acestea, nu am putut exclude diferențele semnificative din punct de vedere clinic și am văzut reduceri numerice ale unor parametri clinici”.

Precizăm că publicația britanică ”The Lancet” este una dintre cele mai vechi reviste de specialitate din domeniul medicinei, fondată în 1823 de chirurgul englez Thomas Wakley – și a fost, până în 1991, organul de presă al Colegiului Medicilor din Marea Britanie. Adică… nu e vreo revistă de senzațional sau ”negaționistă”.

De menționat că studiul în cauză a fost publicat și de OMS – iar Gilead a reacționat imediat. ”OMS a postat prematur un rezumat al unui studiu chinezesc efectuat pe pacienții cu coronavirus care utilizează medicamentul Remdesivir”.

Din documentul postat de OMS rezulta aceeași concluzie: ”Remdesivir nu a îmbunătățit condițiile pacienților cu coronavirus și nici nu a redus prezența virusului în sânge”.

Aici puteți găsi o interesantă punere față în față a pozițiilor OMS și Gilead, publicată de „Teh Daily Mail”. 

Epilog: Capitalism și testări pe populație

Desigur, și în privința companiei producătoare, Gilead, sunt controverse. De exemplu, „The New York Times”, publicație care face o agresivă campanie contra președintelui Trump, consemna, în noiembrie 2019, că ”Administrația Trump acționează în judecată Gilead, producătorul de medicamente preventive H.I.V.”. Compania farmaceutică era acuzată că ”a profitat miliarde de dolari din cercetarea contribuabililor fără a plăti redevențele”.

Sigur, asta nu e problemă… ci capitalism de nivel înalt! Dar, la fel se poate pune problem – nu cumva se profită de pârghii extra-medicale pentru a impune un medicament și NU altul? Pentru că avem de-a face cu o adevărată cursă între marile puteri medicale pentru medicamente și vaccinuri anti-Covid.

Iar o bătălie la fel de mare se duce pentru testări pe populație. Ori, China are la dispoziție anumite mijloace, Rusia le are pe ale ei… iar marile companii SUA și UE… le au pe ale lor,

Și ne au și pe noi, românii! Pentru că, evident, reacțiile și efectele secundare după tratarea românilor în august, septembrie, octombrie cu ”Veklury”  – vor apărarea în datele pe care Gilead e obligată să le furnizeze până în decembrie Comisiei Europene. Adică românii vor fi și pacienți, dar și un fel de testări.

Vom reveni. Și așteptăm și opiniile Institutului Cantacuzino – dar nemilitarizate și nepolitizate, dacă se poate. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1114
Tagurile:
Bruxelles, coronavirus
Tematic
Avertismentul medicilor: Aveţi grijă cu acest banal medicament! Poate avea efecte fatale
Medicament COVID-19, blocat în vamă! Becali a cumpărat din Rusia și a donat spitalului
Descoperire: medicament eficient împotriva cancerului în stadiu terminal
Alertă: medicament pentru copii, retras de pe piață! Verificați dacă îl aveți
Singurul medicament care ar putea trata coronavirusul: Anunțul OMS
Cristian Diaconescu

Traseistul Diaconescu, propus lui Iohannis pentru șefia OSCE

64
(reînnoit 07:40 24.09.2020)
Un lobby care vizează repunerea în activitatea de prim rang un traseist politic de pe linia Năstase-Gabi Oprea-(Boc-MRU)-Băsescu, remarcat în ultimii ani prin evoluții isterice la emisiunile lui Rareș Bogdan

BUCUREȘTI, 24 sept – Sputnik. Mai multe publicații au anunțat că fostul ministru și consilier prezidențial Cristian Diaconescu va fi susținut de România pentru șefia OSCE.

Informația vine pe surse ”de la Bruxelles”, afirmă publicații din zona Rareș Bogdan. De fapt, din informațiile noastre, este vorba de un lobby în care controversatul fost realizator TV, actual europarlamentar, are un rol important.

Întrebare: are Rareș Bogdan are interesul sau misiunea de a-l susține pe controversatul Cristian Diaconescu?

Iată de ce îl numesc controversat.

Deși diplomat de carieră, cu școala făcută serios, pe vremea lui Ceaușescu, și cu practică pe vremea lui Adrian Năstase, Diaconescu s-a manifestat de la un moment dat extrem de ciudat, părăsind zona diplomatică și intrând în diverse combinații politico-guvernamentale – candidatură la Primăria Capitalei, ministru al Justiției și consilier al lui Traian Băsescu.

Aventura în politică a fost a fost în mare parte un eșec  - a intrat pe care frumoși în PSD (după PCR, evident), apoi a sărit în barca găurită a generalului Oprea, UNPR, apoi a marșat pe linia dubiosului M.R. Ungureanu, pentru a ajunge la creația Elenei Udrea și a Traian Băsescu. Paranteză: câți ”penali” am menționat până acum, vorba lui Iohannis? Dar ce mai contează!

În ultimi ani, Diaconescu s-a remarcat prin evoluții isterice la emisiunea lui Rareș Bogdan, situație penibilă pentru un diplomat cu cartea sa de vizită. Acolo, spectatorii au putut face diferența între prestația elevată, argumentată, a lui Dan Dungaciu sau Octavian Hoandră - și ieșirile bizare, suspecte psihic, ale lui Cristian Diaconescu. Fostul lider PSD este un vehement acuzator al 10 august și al PSD în general.

Așa cum precizam, informația a venit pe surse apropiate lui Rareș Bogdan, dar ulterior a fost confirmată și de G4Media.ro ”pe surse politice”. Deci, o sursă mult mai calificată, ceea ce înseamnă că lobby-ul are ambiții mari.

Informație este susținută și de experiența lui Diaconescu în relația cu OSCE: între 1990 - 1993 diplomat în Delegația/Misiunea Permanentă a României la OSCE, 1993-1995 coordonator al secției de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE, 1995-1996 adjunct al șefului misiunii pentru domeniile politico-militar și de securitate ale OSCE, 1996-1997 diplomat în Direcția OSCE din MAE, 1997-1998 director al Direcției OSCE din MAE.

Deci, o experiență de mai demult, dar vastă. Deocamdată nu există confirmări oficiale.

G4Media arată că, pentru această funcție, contracandidata lui Cristian Diaconescu este Helga Maria Schmid (Germania), actualul secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă din cadrul Comisiei Europene.

64
Tagurile:
OSCE, Cristian Diaconescu

Загрузка...
Victor Ponta

Ponta îi peste nas lui Iohannis: ”Va veni aici, e sigur!”

137
Una dintre cele mai importante probleme ale momentului: Guvernul ar apela la o strategie de tristă amintire - Iohannis neagă, dar Ponta îl contrazice – și există și alte probe

BUCUREȘTI, 24 sept – Sputnik. Una dintre puținele întrebări importante puse lui Klaus Iohannis s-a referit la ipoteza unei guvernări ”împreună cu FMI”, în condițiile în care deficitul bugetar și lipsa unor investiții străine vor urma majorării pensiilor.

Iată întrebarea jurnalistului: ”În situația în care Curtea Constituțională va da dreptate Parlamentului și legea care mărește pensiile va intra în funcțiune - ceea ce, spuneați și dumneavoastră, va trage probleme cu investițiile străine - se poate ajunge cumva la ipoteza unei guvernări împreună cu FMI, și asta să aducă taxări suplimentare sau tăieri de venituri?”

Și răspunsul președintelui Iohannis: ”Păi noi tocmai asta vrem să evităm! Vrem să evităm creșterea taxelor, a impozitelor. Și vrem în același timp să repornim economia, să avem o creștere economică serioasă, sustenabilă, pentru a putea iarăși veni cu creșteri pe salarii și pensii. Nu s-a vehiculat o colaborare cu FMI”.

Deci, atenție – ”Nu s-a vehiculat o colaborare cu FMI”. Ia să vedem însă ce spunea celebrul jurnalist Cornel Nistorescu despre o întâlnire de la Cotroceni, din mai, când lui Isărescu i s-a cerut să deschidă punga, pentru ca Guvernul Orban Iohannis să bage mâna până la cot.

”Ca niște amatori într-ale guvernării României (și Iohannis și Orban și Cîțu) l-au chemat pe Mugur Isărescu (…) Între ideile stupide pronunțate cu acest prilej a fost ca BNR să rezolve (garanteze, acopere) un necesar de 30 de miliarde de euro”, scrie Nistorescu.

Mugur Isărescu ar fi făcut ochii cât cepele, scrie Nistorescu, afirmând că guvernatorul ”ar fi spus că nu se poate”.

”Guvernatorul le-ar fi spus să mărească impozitele pe marile averi, cele mai multe depozitate prin Elveția, Monte Carlo, Miami și paradisuri fiscale. Liberalii ar fi răspuns că ei nu pot face așa ceva pentru că sunt liberali. Îi seacă la alegeri. O altă soluție ar fi să se adreseze FMI. Dar în schimbul banilor, FMI va cere același lucru. Mărirea taxelor și impozitele pe marile averi”.

Deci, ați reținut  - soluția FMI a fost discutată/menționată la Cotroceni în luna mai! Fabulează Nistorescu? Ar fi ciudat, pentru că nimeni de la Guvern, Președinție sau BNR nu l-a contrazis.  În schimb, imediat a bubuit ca din senin dosarul Isărescu-Manole. Coincidență.

La scurt timp după asta, în iulie, sursele noastre vorbeau de varianta pe care Marcel Ciolacu ar fi dorit să i-o propună lui Iohannis, dacă moțiunea trecea: Liviu Voinea, reprezentantul României la FMI. Iar varianta s-a discutat în presă.

Dar, desigur, noi credem ce a spus răspicat ieri președintele Iohannis: ”Nu s-a vehiculat o colaborare cu FMI”.

Ei, chestia e că noi îl credem, în schimb fostul premier și contracandidat la președinție al lui Iohannis, Victor Ponta, NU îl crede. Ba chiar îi dă peste nas președintelui!

”Faptul ca FMI va veni aici e sigur”, a spus Victor Ponta la Antena 3. ”Experienta mea cu FMI, cam asta e foaia lor – ”Măriți TVA, tăiați cheltuieli cu autoritățile locale, reduceți cheltuielile cu salarii și pensii”.

Deci, rețineți prima și ultima procedură: ”măriți TVA. reduceți cheltuielile cu salarii și pensii”.

Sau, spune Ponta, ca să vorbească ”în termeni medicali” – ”ăsta s-a dovedit un tratament care o dată ne-a făcut foarte rău”.

”În 2010 am aplicat tratamentul și în 2011 ne-a fost și mai rău”, spune Ponta care cred că strategia PNL și Iohannis este de a apela la FMI, dar după alegerile generale: ”Țineți-i cuminți până la anul că pe urmă nu vor mai fi alegeri patru ani”.

Iar Victor Ponta știe ce vorbește, pentru că a preluat țara exact după austeritatea impus de FMI. Și a preluat-o alături de PNL, cu Dragnea coleg de bătălie cu Orban – și Iohannis soluție de premier. Da, corectez - Ponta nu a știut totdeauna ce face…

137
Tagurile:
Klaus Iohannis, Victor Ponta

Загрузка...