Parlamentul României

Victorie uriașă în Parlament! Mai trebuie UN SINGUR amendament pentru a fi o țară normală

424
(reînnoit 09:11 15.07.2020)
Pentru că tot se modifică Art 37, care normează constituțional dreptul de a fi ales, ar trebui profitat și completată propunerea pentru a avea o țară cât de cât normală -  acum, la Senat, ar mai fi de adăugat un amendament

BUCUREȘTI, 15 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Plenul Camerei Deputaților a adoptat ieri, se poate spune cu unanimitate -  295 de voturi ”pentru” și o abținere - propunerea legislativă rezultată din așa zisa iniţiativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei României – ”Fără Penali în funcții publice”.

Spun ”așa zisa”, pentru că populația a fost influențată de o propagandă mincinoasă care afirmă că ar putea fi aleși cei condamnați, care nu au trecut încă de perioada de reabilitare. Complet fals, legea electorală interzice asta, plus decizia judecătorească în baza Codului Penal și a Constituției poate suspenda dreptului  de a fi ales pentru o anumită perioadă.

Cel mai bun exemplu este chiar Adrian Năstase! Oare, dacă ar fi fost permis, dacă s-ar fi putut cumva, renunța PSD la un atu de talia lui Năstase?! Deci, victoria de azi este, de fapt, un nonsens. Și, totuși…

Pentru că avem deja o decizie a CCR privind această prosteală și manipulare populistă – CCR a zis că propunerea nu restrânge cu nimic drepturile cetățenești, ironic, nu? – avizul Curții e ca și luat și se va ajunge la Referendumul constituțional.

Păi, pentru că tot se modifică Art 37, cel care normează constituțional dreptul de a fi ales, ar trebui profitat și completată propunerea legislativă pentru a avea o țară cât de cât normală!

Concret, acum, la Senat, ar trebui adăugat un amendament prin care să se introducă un control psihiatric și de evaluare a capacității intelectuale a celui care va fi ales!

Iată și o expunere de motive perfectă: cu ce este mai periculos un ”penal” (care oricum nu putea accede, vezi mai sus) decât un psihopat, un fixist, un schizofrenic, un maniac, un paranoic, un mitoman etc. – sau decât un imbecil, ori un semi-retard?

Hai să gândim, să apelă, la dialectica istorică: Hitler nu a fost un „penal”, ci un grav bolnav psihic… nedepistat decât prea târziu, după ce aruncase lumea în aer! Și așa au fost majoritatea dictatorilor sau a celor care au creat momente grave în istorie. N-au fost ”penali”, în sensul #REZIST, adică furăcioși sau corupți – dimpotrivă, au fost chiar adepții radicalismului justițiar!

Evident, ”penalul” e pragmatic, mercantil, poate chiar vrea să se îndrepte, să zicem după ce pus mâna pe suficiente case – pe când bolnavul psihic, Doamne ferește! Te păcălește, ajunge în fruntea statului, a serviciilor, a guvernului – și, brusc, apasă butonul roșu!

Deci, pe lângă minunatul alineat complet inutil, hai să adăugăm unul… vital:

”Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii care sunt declarați inapți de o Comisie specială psihiatrică și de evaluare intelectuală”.  

Cum va arăta această Comisie? Simplu – cei mai buni specialiști din România și, părerea mea, din UE. În felul acest am da și un exemplu Europei, să nu mai ajungă vreun Juncker șef al CE, de exemplu!

Așa cum spuneam, Camera Deputaților este prima cameră sesizată, proiectul va ajunge la Senat, for decizional - după care, dacă trece, se va organiza un referendum de modificare a Constituției. Deci, acum e momentul!

Acum, la Senat, un amendament… și gata! Mă rog, definirea Comisiei sigur că poate cere mai mult timp, dar, hei, odată are România șansa să scape de nebuni – metoda Vlad Țepeș nu se pune!

Sincer, sunt tare curios ce motive ar avea cei care refuză propunerea mea!

Și, da, am un regret – că nu am făcut această propunere cât am fost în Parlament!  Dar am o circumstanță, de fapt două: în 2004-2008 parcă nu era lumea așa defectă – și nici nu erau suficienți defecți în Parlament ca să voteze modificarea Constituției din cauza unor manipulări penibile. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

424
Antrenament sau spectacol: Exercițiile Forțelor Aeriene și a marinei SUA în Marea Neagră

Antrenament sau spectacol: Exercițiile Forțelor Aeriene și ale marinei SUA în Marea Neagră

130
Pe 2 august, distrugătorul USS Porter, 4 avioane de luptă F-16, drona de atac Reaper MQ-9, aeronava de recunoaștere Poseidon P-8A și avionul KC-135 Stratotanker au participat la exercițiile comune ale Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA în Marea Neagră.

Manevrele active ale Pentagonului în regiunea Mării Negre demonstrează dorința Washingtonului de a întoarce lumea unipolară prin forță și prin forțarea statelor din Marea Neagră la un conflict militar cu Rusia, consideră observatorul militar Alexandr Hrolenko.

Viceamiralul Eugene Black, comandantul Flotei a 6-a a SUA, a menționat că acțiunea comună cu Forțele Aeriene ale SUA în Europa a permis „un exercițiu realist și oportun pentru a spori pregătirea SUA de a opera pe mare în zona Mării Negre”. Pregătirea de a acționa împotriva cui?

Exercițiul s-a desfășurat în apele internaționale și spațiul aerian și, totuși, apropierea de frontierele rusești dau exercițiilor cu implicarea navelor de război și a aeronavelor americane un sens cu adevărat provocator. Vom sublinia că manevrele s-au dovedit a fi comune - atât pentru marina, cât și pentru forțele aeriene ale SUA.

În data de 2 august, Pentagonul s-a făcut că nici nu-i vede pe aliații europeni și „fanii” regionali.

”Poate că, potrivit legendei exercițiului, toți aliații erau deja înfrânți. Totuși, ne putem imagina o provocare militară similară, de exemplu, exercițiile crucișătorului ”Moskva” sau fregata de rachete ”Amiralul Gorșkov” în preajma coastei SUA din Golful Mexic, în mod optim, cu sprijinul transportatorilor de rachete Tu-160.

Apropo, chiar și o demonstrație pașnică a pavilionului naval rus în zona Caraibelor provoacă o reacție extrem de acută în SUA. Mai devreme, cu această ocazie, The Washington Post a scris: ”Toate intrările navelor rusești spre Cuba sunt considerate o demonstrație a puterii militare în apropierea țărmurilor americane”.

Și atunci de ce Washingtonul consideră că toate manevrele marinei americane din apropierea țărmurilor rusești sunt instrumente de consolidare a păcii și a stabilității regionale?

Irealist și nelalocul potrivit

Mai multe zone de conflict armat, care reprezintă un potențial pericol pentru întreaga Europă, se află în regiunea Mării Negre (Moldova - Transnistria, Ucraina - Donbas, Georgia - Abhazia și altele). Fără a intra în analiza fiecăreia dintre direcții, se poate remarca faptul că activarea Forțelor Aeriene și Forțelor Mareinei SUA în regiunea Mării Negre este cel mai distructiv scenariu de soluționare a conflictelor internaționale, ceea ce duce la o creștere a turbulențelor militar-politice.

Prima etapă a provocării a fost recentul exercițiu al SUA și NATO ”Sea Breeze 2020”, cu participarea a 27 de nave și 19 aeronave din nouă țări, inclusiv ale partenerilor de alianță Georgia și Ucraina. Apoi, la Washington au început să vorbească despre creșterea ajutorului militar anual către Kiev cu până la 300 de milioane de dolari, deși cele două miliarde primite anterior nu au contribuit la soluționarea conflictului din Donbas.

Următorul pas spre escaladarea situației este „pregătirea realistă și în timp util” a Marinei SUA și a Forțelor Aeriene din Marea Neagră pe 2 septembrie, care merită a fi privită cu o mai mare atenție.

Distrugătorul USS Porter, un lot de avioane de luptă F-16, o dronă de atac MQ-9 Reaper și un avion de recunoaștere Poseidon P-8A în colaborare ar putea fi utilizate doar la un atac de rachete împotriva inamicului (amintesc atacurile masive ale sutelor de rachete de croazieră asupra Irakului și Libiei), alte funcții acest grup nu poate îndeplini din punct de vedere tehnologic, iar misiunile umanitare sunt imposibile.

Și totuși, dacă comparăm potențialul distrugătorului american Porter și a unității avioanelor de luptă F-16 cu posibilitățile rusești din regiunea Mării Negre, atunci echilibrul de forțe este evident în defavoarea „oaspeților”. Care-i rostul?

Distrugătorul USS Porter este capabil să transporte până la 90 de rachete de croazieră de înaltă precizie Tomahawk cu o autonomie de peste 2000 de km (cu focoase convenționale și nucleare). Nu este cert faptul că acestea vor avea timp să pornească la drum în cazul unui conflict militar real - Flota Mării Negre a Federației Ruse are grijă constantă de astfel de „purtători de nenorociri”.

Dar distrugătorul de rachete poate servi drept țintă de distragere a atenției, pentru a efectua cercetări privind autosacrificarea în luptă. Totuși, pentru a exersa o lovitură eficientă în Marea Neagră, trebuie să existe mult mai multe nave. Gama de ”Tomahawk-uri” face posibilă atacarea, de exemplu, a Crimeii sau Moscovei din Marea Mediterană - cu ajutorul a mai multe distrugătoare similare ale Flotei a 6-a a SUA.

Patru avioane de luptă multifuncționale F-16 și o dronă de atac Reaper MQ-9 sunt capabile să ridice în comun o cantitate importantă de rachete. O singură dronă poate transporta până la 14 rachete AGM-114 Hellfire (aer la sol) sau 4 rachete AGM-114 Hellfire + 2 bombe ghidate cu laser GBU-12 Paveway II de 250 kg fiecare (Reaper poate fi considerat echivalentul rachetelor cu rază medie).

Cu toate acestea, toate aeronavele menționate sunt urmărite pe ecranele radarelor sistemelor de rachete antiaeriene S-400, precum decorațiunile pomilor de Crăciun, iar în caz de conflict ele pot fi distruse la o distanță mare de linia de utilizare a armelor lor (aproximativ 400 km de poziționare S-400 în Crimeea).

Probabil că ieri, deasupra Mării Negre, aviația forțelor aeriene ale SUA și aviația de recunoaștere exersau descoperirea și evaluarea zonelor poziționale ale sistemelor de apărare, sistemelor antirachetă rusești - pentru a transmite țintele desemnate și pentru orientarea armelor strategice din alte părți ale Oceanului Planetar.

Linie de demarcație subțire

În condițiile întețirii ”antrenamentelor realiste” ale Pentagonului din zona Mărilor Neagră și Baltică, linia de demarcație dintre pace și război devine extrem de subțire. În ceea ce privește exercițiile comune ale Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA din 2 august în Marea Neagră, orice discuție despre „politica de reținere” sau „reacție la o criză” seamănă cu un spectacol de caritate (să ne amintim de Liban, Palestina, Tunisia, Siria, Iugoslavia). În același timp, aliații regionali ai SUA, de bună voie sau fără voie, joacă rolul de fitil într-un butoi de pulbere și ar putea plăti scump pentru acest lucru.

Până în luna august, Rusia a construit 159 de arsenale de rachete noi pe direcția strategică occidentală și a plasat în ele peste 150.000 de tone de muniție. Desigur, există și alte rezerve în cazul ostilităților. Teritoriul vast al Federației Ruse permite diseminarea trupelor și armelor, asigurând un grad înalt de supraviețuire în luptă și eficacitatea utilizării în luptă împotriva unui agresor care dispune de cea mai înaltă tehnologie.

Experții ruși spun deja deschis Washingtonului: nu forțați Moscova ca să-și „demonstreze puterea”.

Anterior, un reprezentant de rang înalt al Statului Major General al Marinei Ruse a declarat: ”Coasta de est a Statelor Unite, la fel ca cea de vest, nu a fost niciodată și niciodată nu va fi un refugiu sigur pentru submarinele americane".

Întorcându-ne mental spre aquatoria Mării Caraibelor, se poate observa că apariția în Cuba a unei noi baze de submarine nucleare ale Marinei Ruse depinde în mare măsură de acțiunile Pentagonului din Marea Neagră. Portul cubanez Cienfuegos a fost declarat recent zonă închisă, este cea mai convenabilă bază a insulei - golful are adâncimi de până la 600 de metri. Aceasta nu se poate compara cu o bază navală din Berdiansk.

Paradoxul geopoliticii moderne este că Pentagonul, în confruntări cu intensitate diferită, nu a fost în stare să cucerească nici state mai slab dezvoltate din punct de vedere tehnologic, așa ca Afganistanul, Iranul, Siria și alte câteva țări. Cu o astfel de experiență, să creezi în regiunea Mării Negre (în apropierea granițelor rusești), o zonă de experimente îndrăznețe și o rețea de noi baze americane - în România, Georgia, Ucraina - este o imprudență militar-politică și tehnologică extrem de periculoasă pentru Statele Unite și aliații săi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

130
Tagurile:
SUA, Marea Neagră
Tematic
Arma rusească: Aeromobilul blindat Strela dezvoltă o viteză de 155km/oră
Flota rusă a primit Be-200: Avioanele-amfibie vor apărea în mările Azov și Caspică
Exercițiul NATO Sea Breeze 2020 în Marea Neagră - Jocuri cu butoiul de pulbere
Arma rusească: „Laleaua” termonucleară - cel mai puternic mortier din lume
Arma rusească: De ce „Iskander” va fi setat asupra țintelor maritime
De ce Pentagonul vrea să investească $130 de milioane în baza aeriană Câmpia Turzii
De ce Rusia efectuează manevre militare în cinci regiuni din Caucaz
Rusia înregistrează progrese în producția de roboți pentru armată
Modernizarea F-35 ca urmare a unei reputații îndoielnice

Загрузка...

Ce NU se spune despre ”Medicamentul minune” primit de România de la Bruxelles

930
(reînnoit 14:36 04.08.2020)
Agenția Europeană a Medicamentelor precizează clar: rapoartele finale ale studiilor efectuate pe medicament trebuie trimise până în decembrie 2020. Deci până atunci, e de un fel de testare pe români?

BUCUREȘTI, 3 aug – Sputnik. Știrea zilei este că România va primi 25.157 de flacoane de ”Veklury” în trei tranşe, pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 eligibili, în cadrul contractului finanţat şi semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare – după cum a anunțat Ministerul Sănătăţii.

Acest Veklury conține celebrul ”Remdesivir”, un antiviral conceput inițial pentru tratamentul Ebola de către americanii de la gigantul farmaceutic ”Gilead”

Conform datelor oficiale, România va primi săptămâna asta, pe 7 august, 6.026 de flacoane de Remdesivir ”pentru asigurarea tratamentului pentru aproximativ 1.200 pacienţi eligibili (5 flacoane/pacient)”.

În aceste condiții rezultă că România a primit a doua cea mai mare cantitate de medicament după Spania. Pe 11 septembrie România va primi alte 10.336 flacoane pentru aproximativ 2.067 pacienţi eligibili, iar pe 9 octombrie - 8.795 flacoane pentru încă aproximativ 1.759 pacienţi eligibili.

Livrarea acestor flacoane se va face în depozitele controversatei CN Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către ”unităţile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 555/2020, în funcţie de numărul de cazuri medii şi severe eligibile”.

De reținut că.pe 28 iulie, Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19, iar cantitatea cumpărată de Comisia Europeană, în valoare totală de 63 de milioane euro, ”asigură tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienţi din spaţiul european care prezintă simptome severe de COVID-19”, transmite Agerpres

Totul bine și frumos dar… apar câteva întrebări după ce citești informațiile despre produs prezentate pe site-ul Agenției Europene a Medicamentului.

”Mai există dovezi  despre medicament pe care compania trebuie să le furnizeze”

Prima întrebare pusă chiar de Agenție: ”De ce este autorizat Veklury în UE?” Am subliniat afirmații care ridică semne de întrebare. Veți vedea la final de ce.

”Veklury a arătat un efect semnificativ clinic asupra timpului de recuperare la pacienții cu COVID-19 cu pneumonie care necesită oxigen suplimentar, fiind în același timp tolerat cu efecte secundare ușoare. Prin urmare, Agenția Europeană a Medicamentului a decis că beneficiile Veklury sunt mai mari decât riscurile sale și că poate fi autorizată pentru utilizare în UE”.

”În contextul situațiilor de urgență pentru sănătatea publică și nevoia urgentă de tratamente eficiente pentru COVID-19, Veklury a primit o autorizație condiționată de introducere pe piață. Aceasta înseamnă că mai există dovezi/evidențe despre medicament pe care compania trebuie să le furnizeze. Agenția va examina orice informații noi care devin disponibile și această imagine de ansamblu va fi actualizată după caz”.

Atenție acum: ”Ce informații sunt încă așteptate pentru Veklury?”

”Deoarece Veklury a primit autorizație condiționată, compania care comercializează medicamentul va furniza agenției date suplimentare privind calitatea, eficacitatea și siguranța medicamentului până în august 2020 și rapoartele finale ale studiilor efectuate cu Veklury până în decembrie 2020”.

De înseamnă concret toate astea, mai ales ultima precizare, cu ”rapoartele finale în decembrie”? Că e un medicament aflat încă în stadiul de testare în cazul Covid-19!

Ce măsuri se iau pentru a asigura utilizarea sigură și eficientă a Veklury?

(…) ”La fel ca pentru toate tratamentele, ”datele privind utilizarea Veklury sunt monitorizate în mod continuu. Efectele secundare raportate cu Veklury sunt evaluate cu atenție și se iau toate măsurile necesare pentru protejarea pacienților”.

Această prezentare tip chestionar o găsiți pe site-ul oficial al  Agenției Europene a Medicamentelor

Există și opinii contrare, bazate pe teste

Acum, mai e o problemă. Există și opinii contrare, bazate pe teste, care spun că medicamentul minune nu are efect.

Astfel, pe 29 aprilie, jurnalul medical ”The Lancet”  afirma că medicamentul Remdesivir nu are ”niciun beneficiu clinic semnificativ” – la baza afirmației fiind un studiu realizat în China. ”Tratamentul cu Remdesivir nu grăbește vindecarea și nici nu reduce mortalitatea în cazurile de COVID -19 în comparație cu placebo”, rezulta din acest studiu.

După contestații, textul a fost corectat, concluzia fiind mai blândă: ”În rezumat, am constatat că acest regim de doză de remdesivir intravenos a fost tolerat în mod adecvat, dar nu a furnizat efecte clinice sau antivirale semnificative la pacienții bolnavi grav cu COVID-19. Cu toate acestea, nu am putut exclude diferențele semnificative din punct de vedere clinic și am văzut reduceri numerice ale unor parametri clinici”.

Precizăm că publicația britanică ”The Lancet” este una dintre cele mai vechi reviste de specialitate din domeniul medicinei, fondată în 1823 de chirurgul englez Thomas Wakley – și a fost, până în 1991, organul de presă al Colegiului Medicilor din Marea Britanie. Adică… nu e vreo revistă de senzațional sau ”negaționistă”.

De menționat că studiul în cauză a fost publicat și de OMS – iar Gilead a reacționat imediat. ”OMS a postat prematur un rezumat al unui studiu chinezesc efectuat pe pacienții cu coronavirus care utilizează medicamentul Remdesivir”.

Din documentul postat de OMS rezulta aceeași concluzie: ”Remdesivir nu a îmbunătățit condițiile pacienților cu coronavirus și nici nu a redus prezența virusului în sânge”.

Aici puteți găsi o interesantă punere față în față a pozițiilor OMS și Gilead, publicată de „Teh Daily Mail”. 

Epilog: Capitalism și testări pe populație

Desigur, și în privința companiei producătoare, Gilead, sunt controverse. De exemplu, „The New York Times”, publicație care face o agresivă campanie contra președintelui Trump, consemna, în noiembrie 2019, că ”Administrația Trump acționează în judecată Gilead, producătorul de medicamente preventive H.I.V.”. Compania farmaceutică era acuzată că ”a profitat miliarde de dolari din cercetarea contribuabililor fără a plăti redevențele”.

Sigur, asta nu e problemă… ci capitalism de nivel înalt! Dar, la fel se poate pune problem – nu cumva se profită de pârghii extra-medicale pentru a impune un medicament și NU altul? Pentru că avem de-a face cu o adevărată cursă între marile puteri medicale pentru medicamente și vaccinuri anti-Covid.

Iar o bătălie la fel de mare se duce pentru testări pe populație. Ori, China are la dispoziție anumite mijloace, Rusia le are pe ale ei… iar marile companii SUA și UE… le au pe ale lor,

Și ne au și pe noi, românii! Pentru că, evident, reacțiile și efectele secundare după tratarea românilor în august, septembrie, octombrie cu ”Veklury”  – vor apărarea în datele pe care Gilead e obligată să le furnizeze până în decembrie Comisiei Europene. Adică românii vor fi și pacienți, dar și un fel de testări.

Vom reveni. Și așteptăm și opiniile Institutului Cantacuzino – dar nemilitarizate și nepolitizate, dacă se poate. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

930
Tagurile:
Bruxelles, coronavirus
Tematic
Avertismentul medicilor: Aveţi grijă cu acest banal medicament! Poate avea efecte fatale
Medicament COVID-19, blocat în vamă! Becali a cumpărat din Rusia și a donat spitalului
Descoperire: medicament eficient împotriva cancerului în stadiu terminal
Alertă: medicament pentru copii, retras de pe piață! Verificați dacă îl aveți
Singurul medicament care ar putea trata coronavirusul: Anunțul OMS

Загрузка...
Explozie la Beirut

Beirut: președintele SUA a atins ce NU trebuia! Oamenii Sistemului au sărit ca arși!

0
Cea mai bună dovadă este că după declarația fulminantă a președintelui, ”oficiali americani de la Pentagon” au sărit ca arși să-l contrazică dar… sub ”protecția anonimatului”

BUCUREȘTI, 5 aug – Sputnik. Cea mai șocantă declarație în cazul tragediei de la Beirut a fost făcută de președintele SUA. Liderul de la Casa Albă a spus că ar fi vorba de un „atac” și că face această afirmație după ce s-a consultat cu ”mari generali”.

Așa cum comentam în articolul anterior – unu: președintele nu putea face această declarație dacă nu s-ar fi consultat cu specialiști în domeniul informativ-operativ pe zona Orient-Liban; doi: din punct de vedere operativ, SUA s-au implicat dezastruos în Orient și Africa de nord în perioada Obama, a guvernării democrate de la Washington.

Dar, cea mai bună dovadă este că după declarația fulminantă a președintelui, ”oficiali americani de la Pentagon” au sărit ca arși să-l contrazică!

Și nu au făcut-o oriunde, ci chiar la CNN, postul prin care s-au derulat operațiuni de manipulare mediatică în ceea ce privește imixtiunea americană din Orient.

Astfel, CNN transmite că ”trei oficiali din Departamentul Apărării ar fi declarat că nu există niciun indiciu că exploziile masive care au zguduit capitala Libanului ar fi fost un atac” – dar, atenție, cei trei ”au refuzat să fie identificați, astfel încât să poată vorbi liber”.

Cei trei ”nu ştiu despre ce vorbeşte preşedintele”, transmite CNN. ”Un oficial a spus că, în cazul în care ar exista indicii că în regiune cineva a pus la cale ceva de acest nivel, asta va declanșa automat o necesitate a creșterii protecției trupelor și bunurile americane din regiune”.

De asemenea, CNN afirmă că, după ce liderul de la Casa Albă a folosit cuvântul ”atac”,  oficiali libanezi at fi ridicat ”îngrijorări” în discuții cu ”diplomați americani” cu privire la ”utilizarea cuvântului „atac” în acest moment”.

Desigur, CNN nu dă nume, ci menționează doar ”doi oficiali ai Departamentului de Stat”.

Deci, sub semnul ”protejării identității”, Sistemul a sărit ca ars după ce președintele SUA a atins, probabil, ceea ce nu trebuia…

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
SUA, Beirut

Загрузка...