Празднование Дня России в Москве

Ambasada Rusiei desființează falsurile și recomandă tratament pentru COVID… la  creier!

1026
”Mai degrabă inoportun pentru „autorii senzației”, am fost capabili să stabilim atât adresa IP, cât și pe furnizorul hostingului pentru antenanews.xyz, care se află în California (SUA)”.

BUCUREȘTI, 18 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Sputnik a relatat și a analizat în câteva articole faptul că Grupul de Comunicare Strategică a transmis o ”avertizare” despre o știre falsă promovată de un site obscur… care ar avea legătură cu Rusia.

Ori, formula folosită de GCS – în cadrul căruia lucrează și specialiști în presă și comunicare – induce ideea că, de fapt, Rusia ar fi în spatele acelor aberații publicate de site-ul… de care nu auzise nimeni. Ca dovadă, mass media a preluat „informația” scoțând în prim plan… Rusia!

Ambasada Rusiei a reacționat aseară, cu umor – pentru că, desigur, e greu de înțeles cum o instituție respectabilă la GCS și instituții de presă de prim rang au putut promova o asemenea bazaconie, fără ce mai mică verificare!

Remarcăm o informație extrem de interesantă: ”am fost capabili să stabilim atât adresa IP, cât și pe furnizorul hostingului pentru antenanews.xyz, care se află în California (SUA)”. Vom reveni asupra acestui detaliu – pe care sperăm să îl verifice/comenteze și autoritățile române.

Reproducem mai jos integral reacția Ambasadei Rusiei la București ”Despre pericolul maladiei COVID a creierului: Rusia este neîntemeiat acuzată de răspândirea de “fake news””.

#Despre pericolul maladiei COVID a creierului: Rusia este neîntemeiat acuzată de răspândirea de “fake news”

”În ultimul timp, atât în spațiul informațional român, cât și în cel euroatlantic, în general, din ce în ce mai des poți să găsești acuzații neprobate la adresa Rusiei de organizare de atacuri cibernetice și răspândire de știri false/“fake news”.

Făcând referire la Grupul de comunicare strategică al Ministerului Afacerilor Interne din România, mai multe mass-media autohtone și resurse de internet, cu promptitudine, au început să răspândească și să reproducă acuzații la adresa Rusiei, în legătură cu apariția pe site-ul antenanews.xyz, anterior necunoscut nimănui, a unei “informații false” despre descoperirea "în capitală a unui camion cu cadavre ale presupuselor victime ale pandemiei COVID-19". De la bunul început atragem atenția asupra faptului că „autorii senzației” nici nu s-au deranjat să indice în acest material numele orașului sau a țării, cu capitala în cauză. Neglijența față de detalii este primul semn al unei informații fake, de provocare!❗️

Pentru a substanția această “informație falsă”, pe site este prezentată o fotografie extrasă din adâncurile internetului dintr-un oarecare oraș mexican, de acum 3 ani. (Câte și mai câte fotografii ale fermierilor americani înfometați din anii Marii depresiuni am văzut drept ilustrare a presupusei „foamete/holodomor” organizate de Rusia în Ucraina, câte fotografii “preparate și pregătite” din țări terțe și pur și simplu videoclipuri regizate pentru a confirma „atrocitățile regimului Assad” din Siria au fost folosite în materialele ONG-ului White Helmets, care, întâmplător, a fost finanțat de guvernele din Țările de Jos, Marea Britanie, SUA, Canada etc.).

Principalul „argument al acuzației” față de Rusia este acela că site-ul antenanews.xyz este „localizat pe platformele din Rusia”. N-am fost leneși, ne-am interesat și, cu ajutorul instrumentelor de rețea disponibile oricărui „user” am constatat că această resursă a fost într-adevăr înregistrată de către SRL-ul din Rusia “Registratorul de nume de domeniu” (www.reg.ru). Înregistrarea de către Kremlin / Moscova / FSB a unei surse de “dezinformare malițioasă” pe propriul teritoriu este o “practică tradițională” a tuturor serviciilor speciale care ar dori să se ascundă de furia cea dreaptă a opiniei publice!

În realitate, orice persoană fizică sau juridică, indiferent de cetățenia sa sau apartenența geografică, pentru o sumă foarte modestă (circa 20 de euro pe an) are posibilitatea de a-și înregistra resursa la orice operator de „nume de domeniu”. Pentru a ascunde datele despre proprietarul site-ului de utilizatori mai sunt necesari încă 10 euro. Apropo, sau mai degrabă, inoportun, pentru „autorii senzației”, am fost capabili să stabilim atât adresa IP, cât și pe furnizorul hostingului pentru antenanews.xyz, care se află în California (SUA). Orice „user” imparțial știe că nici locul de înregistrare și nici locația serverelor nu pot fi dovezi incontestabile ale apartenenței naționale (de stat) a creatorilor / proprietarilor. Atunci, singura întrebare care apare este de ce atât Grupul de comunicare strategică, cât și mass-media și resursele de internet românești orientate către acesta, au ales dintre aceste două caracteristici controversate tocmai locul înregistrării. Poate că, în condițiile pandemiei cu adevărat periculoase COVID-19, au dorit ca „userii” români obișnuiți să viseze coșmaruri noaptea? 😮

Pe parcurs de mulți ani, Rusia depune eforturi susținute pentru a dezvolta un cod de conduită consens în domeniul securității informaționale, care ar urma să se bazeze pe normele unanim acceptate ale dreptului internațional.

În decembrie 2019, la inițiativa Rusiei, cu sprijinul unui grup mare de țări care împărtășesc aceleași valori, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția „Contracararea utilizării tehnologiilor informaționale și de comunicare în scopuri criminale” (https://undocs.org/en/A/RES/74/247), în ciuda opoziției din partea Statelor Unite și a aliaților săi.

Încă și mai devreme, comunitatea internațională, cu rolul activ al Rusiei, a convenit asupra principiilor imputării responsabilității în spațiul informațional (consfințite în raportul adoptat prin consens din 2015 al Grupului ONU de experți guvernamentali pentru Securitatea internațională informațională (SII) și reconfirmate în rezoluția a Adunării Generale a ONU Nr. 73/27 2018 inițiată de Rusia):

- SEMNELE INDIRECTE DE ACTIVITATE ILICITĂ ÎN SPAȚIUL INFORMAȚIONAL DE PE TERITORIU SAU OBIECTE ALE INFRASTRUCTURII TIC ALE ORICĂRUI STAT NU SUNT SUFICIENTE PENTRU A-L ACUZA PENTRU ACEASTĂ ACTIVITATE;

- acuzațiile de organizare și săvârșire de fapte penale îndreptate împotriva statelor, trebuie să fie întemeiate.

Autoritățile române, după cum înțelegem, și Grupul de comunicații strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al țării ar trebui să fie informați de faptul că există un format internațional oficial și canale pentru schimbul de informații despre incidentele informatice, ceea ce este consfințit inclusiv în „măsura de consolidare a încrederii” a OSCE nr. 8. Despre aceasta Ambasada a amintit recent, într-o notă diplomatică, colegilor săi de la MAE al României.

Organismul autorizat pentru interacțiunea Federației Ruse cu autoritățile competente ale statelor străine, cu organizațiile internaționale și non-guvernamentale care desfășoară activități în domeniul răspunsului la incidente digitale a fost, din 2018, Centrul Național de Coordonare pentru incidente de securitate cibernetică (CSIRT). În prezent, acest Centru interacționează activ cu echipele de răspuns la incidente securitate cibernetică (CERT) și organizațiile relevante din 146 de țări, inclusiv România. În 2019, CSIRT-ul din Rusia a primit 3 solicitări din partea partenerilor români, la care au fost oferite răspunsuri cuprinzătoare.

P.S. Apropo, adică, din nou, inoportun pentru unii 🙂 😡, despre „vulnerabilitatea spațiului informațional românesc”, față de „trucurile trollilor de la Kremlin”: cu o lună în urmă la Chișinău, la propunerea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), accesul de pe teritoriul Republicii Moldova spre site-ul www.antenanews.xyz a fost blocat. Chiar nu există o asemenea oportunitate la București?

Există o poziție, pe care suntem de acord cu Grupul de comunicare strategică: recomandăm cititorilor noștri români să se ghideze doar după surse de informație de încredere”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1026
Tagurile:
Ambasada Rusiei, COVID-19, fals, Rusia, site
Ion Cristoiu

Cristoiu îl trezește pe Ciolacu: Decizia CCR e testul PSD!

538
Nu este așa cum părea la început – victoria clamată în urma Deciziei CCR este un test, o provocare pentru PSD – Ciolacu de a-și dovedi credibilitatea

BUCUREȘTI, 17 sept – Sputnik. Ion Cristoiu vine cu o interpretare extrem de interesantă, conform căreia decizia prin care  CCR a respins sesizarea de neconstituționalitate formulată de premier în cazul moțiunii de cenzură din sesiunea extraordinară nu e o victorie – ci un adevărat test pentru PSD, pentru credibilitatea partidului condus de Marcel Ciolacu.

În ciuda comentariilor pripite ale presei, celebrul jurnalist consideră că Decizia are un cu totul alt efect politic: ”Obligă PSD să supună la vot Moţiunea din 31 august 2020”.

Ion Cristoiu atrage atenția că ”Moţiunea n-a căzut. Moţiunea n-a fost supusă votului, pentru că nu s-a întrunit cvorumul”.

Ori, depunerea moțiunii fiind constituţională, ”din punct de vedere constituţional majoritatea PSD o obligată să supună votului Moţiunea din august” și, atenție la completarea lui Cristoiu – ”cu toate riscurile inerente pentru PSD, între care se numără, evident, eşecul”.

”După eşecul întrunirii cvorumului, PSD a scos-o la vopsea invocînd amînarea şedinţei de supunere la vot pînă după decizia CCR”, spune Cristoiu, subliniind că acum ”Decizia CCR a fost luată”.

Cristoiu îi aduce aminte lui Marcel Ciolacu a declarat de cele două declarații:

- ”Am citit comunicatul CCR, aşteptăm motivarea apoi, împreună cu colegii mei, vom lua o decizie politică privind oportunitatea continuării demersului” – a spus Ciolacu după Decizia CCR

- ”După 31 august 2020, PSD a anunţat că ia o decizie abia după ce se primeşte decizia CCR”, amintește Cristoiu.

Jurnalistul constată că, prin așteptarea motivării, ”PSD a cîştigat timp - sînt tare curios ce va născoci după publicarea Motivării pentru a nu supune votului Moţiunea din 31 august 2020”.

”Asta deoarece PSD nu-şi doreşte cu nici un chip votul la Moţiunea de cenzură din 31 august 2020 - nici una dintre soluţii nu-i convine”, spune Cristoiu, explicând: ”Nici dacă Moţiunea trece (va fi acuzat de criză politică inutilă în plină Pandemie), nici dacă nu trece (va fi acuzat de eşec, ceea ce va duce la demobilizarea activului PSD)”.

Deci, conchide celebrul jurnalist, ”oricum ar da-o, pentru PSD decizia CCR e defavorabilă”.

”Dacă dădea cîştig de cauză Guvernului, se pomenea doar cu o campanie anti prin care a mai trecut”, spune Cristoiu. ”Cum însă CCR i-a dat PSD cîştig de cauză, iată PSD la mare strîmtoare. Trebuie să decidă votul, pentru că Moţiunea de cenzură nu poate să rămână în aer”.

Ironic, Cristoiu scrie, în editorialul postat pe ”Cristoiublog.ro”, că ”Singura speranţă a PSD e ca Motivarea să vină după alegerile parlamentare”.

Ceea ce, evident, este puțin probabil… dar nu imposibil, dacă ne gândim la amânarea în cazul completurilor de 3, care a sosit cu imensă întârziere, după încarcerarea lui Liviu Dragnea, care o aștepta ca pe o salvare. 

Cu alte cuvinte, Decizia CCR este o adevărată provocare pentru PSD-Ciolacu, a cărui credibilitate este în joc în acest moment. Moțiunea a fost depusă – deci are curaj PSD-Ciolacu să o depună, sau se va retrage cu coada jos… e mai sănătos, chiar dacă e rușinos?

Cristoiu e chiar mai dur – ”Decizia CCR e o lovitură pentru PSD și nu pentru Guvern” – anticipând că PSD Ciolacu va reacționa prost, așa cum a făcut-o în ultima vreme.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

538
Tagurile:
PSD, Marcel Ciolacu, CCR, Ion Cristoiu

Загрузка...
Ludovic Orban

Orban plătește gafa, e băgat la mijloc de Ciutacu și Badea!

1268
După gafa penibilă comisă (vezi și video în text), Ludovic Orban a devenit subiect de ironii în presă și mediul online – episodul este cu adevărat uluitor!

BUCUREȘTI, 17 sept – Sputnik. Premierul Ludovic Orban a comis una dintre cele mai stupide gafe, în cursul unei dintre numeroasele și controversatele sale vizite ”de lucru” – de fapt, o deplasare electorală, însoțit de alți demnitari plătiți pentru altceva decât campania politică.

Aflat în judeţul Argeş, Orban s-a apropiat voios de un bărbat în vârstă, aflat într-un scaun cu rotile şi, după ce a dat mâna cu el, încălcând normele de protecție, l-a întrebat… ”Ce viteză prinde?”. Scaunul cu rotile, evident!...

”Asta e de handicap, foarte ușor prinde mai mult, dar o las aşa...”, a răspuns uimit bietul om.

Apoi, ca o fericită completare, Ludovic Orban i-a urat omului un viguros ”Sănătate!”… iar cei care-l însoțeau i-au dat materiale de propagandă - omului din scaunul cu rotile, nu celui din scaunul de premier.

Ce-i drept, scaunul era modificat, avea ghidon pentru a fi manevrat mai ușor, dar de aici e diferență mare până la întrebarea ”ce viteză prinde?” – așa, ca între proprietari de bolizi!

Internetul e plin de comentarii ironice după această gafă, iar doi dintre cei mai duri realizatori TV, Mircea Badea și Victor Ciutacu l-au prins între comentarii.

Victor Ciutacu l-a întrebat pe premier ce fumează – și a recunoscut că numai lui Orban putea să-i treacă prin cap o asemenea întrebare.

”Ludovice, doar ție putea să-ți treacă prin cap că omul ăla bătut de soartă o arde pe curse de viteză în căruțul de handicap”, a scris Ciutacu pe Facebook, întrebându-l ”Înainte fumai țigări fără timbru din duty free, ai schimbat furnizorul?”.

La rândul său, Mircea Badea a fost mai dur: ”Dobitocul Orban a văzut un om în scaun cu rotile și l-a întrebat ce viteză prinde”.

În emisiunea ”În gura presei”, Mircea Badea a comentat episodul uluitor – și a concluzionat: „Avem premier deștept!”.

Problema este că un asemenea premier conduce România, luând decizii vitale – și o mai și reprezintă pe plan internațional.

Postare Mircea Badea chiar el
Postare Mircea Badea chiar el

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1268
Tagurile:
Mircea Badea, Victor Ciutacu, Ludovic Orban

Загрузка...
Maria Zaharova

Răspunsul Moscovei la sancțiunile UE dure împotriva Rusiei

0
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comentat cu privire la apelul Parlamentului European, care a cerut înăsprirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei.

BUCUREŞTI, 18 sept – Sputnik. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a vorbit despre un posibil răspuns al Rusiei la sancțiunile Uniunii Europene în contextul evenimentelor din Belarus și al situației legate de Alexei Navalny.

Potrivit Mariei Zaharova, rezoluția adoptată de Parlamentul European nu este altceva decât punerea în aplicare a principalului obiectiv urmărit astăzi: de a da o lovitură relaţiilor dintre Rusia și UE. Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse a subliniat, de asemenea, faptul că Rusia va da un răspuns echivalent.

„Încercăm întotdeauna să nu fim lacomi, ci corecți. Din acest motiv, acțiunile noastre sunt simetrice, punctuale, orientate în aceeași direcție precum cele prin care primim o lovitură. Și, prin urmare, răspundem, pentru că, fără a răspunde, nu se poate face nimic în diplomație”, a spus Maria Zaharova la postul de televiziune Rossiya 1.

„Vom reacționa [la această lovitură], la toate sancțiunile, la toate listele de sancțiuni, precum şi la toate încercările de a elimina presa noastră din spațiul informațional, pentru a nu lăsa jurnaliștii și personalitățile noastre publice să îşi facă auzită vocea. Știți foarte bine că putem şi ştim. Și, din păcate, am şi învățat deja cum să o facem”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, citată de Sputnik.

Solicitarea de sancțiuni mai dure împotriva Rusiei

Pe 17 septembrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care a solicitat UE să sporească presiunea sancțiunilor asupra autorităților ruse și să reconsidere în mod semnificativ relațiile cu Rusia în contextul presupusei otrăviri a adversarului rus Alexei Navalny.

În plus, Parlamentul European a solicitat Bruxellesului și guvernelor statelor membre „să acorde o atenție prioritară aprobării și implementării, în viitorul apropiat, a mecanismului de sancțiuni în domeniul drepturilor omului asemănător legii [americane] Magnitsky, care include persoane fizice și poate prevedea sancțiuni sectoriale”.

Cazul Navalny

Alexei Navalny a fost spitalizat și plasat în comă indusă pe 20 august în Omsk, Siberia, după ce s-a simțit rău într-un avion. Pe 22 august, a fost transferat la un spital din Berlin.

Pe 2 septembrie, guvernul german a declarat că acesta a fost otrăvit cu o substanță aparținând grupului de agenți toxici Novichok. Pe 11 septembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a explicat că se efectuează verificări în cazul lui Alexei Navalny, în cadrul procedurilor juridice tradiționale din Rusia, subliniind că elementele expuse de Berlin ar trebui să facă obiectul verificărilor în Rusia înainte de deschiderea unei anchete.

0
Tagurile:
Aleksei Navalnîi, Maria Zaharova, Moscova, Rusia
Tematic
Parlamentul European cere sancțiuni aspre împotriva Rusiei
Scrisă în grabă: Greșeala comisă în rezoluția PE
Reacția Moscovei la ideea UE de a numi sancțiunile “Navalnîi”
Peskov: Rusia încearcă să obțină date de la OPCW în cazul lui Navalnîi
Berlinul a refuzat să răspundă unde se află sticla din care a băut Navalnîi

Загрузка...