Eugen Orlando Teodorovici

Teodorovici în vileag cine e omul cheie de lângă Orban dosare multe, caz șocant!

1050
”Aflăm că a fost condamnat de mai multe ori - conducere cu număr fals de înmatriculare, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii publice, violare de domiciliu, implicarea în dosar de evaziune fiscală”

BUCUREȘTI, 17 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Deși afișează mereu masca ”anticorupției” – inclusiv atunci când sare în Piață alături de #REZIST - iar în discursuri nu face decât să acuze PSD de corupție, premierul Orban pare a pune în practică alte principii! Chiar opuse declarațiilor!

Astfel, după o serie de rude ale demnitarilor PNL și pile politice angajate în posturi guvernamentale și în agenții, acum Orban este dat în vileag cu un caz uluitor, care îl vizează pe ”omul cheie” în orice guvern: secretarul general adjunct al Guvernului.

De ce este ”omul cheie”? Pentru că prin el se fac toate „manevrele” – și de aceea trebuie să fie o persoană descurcăreață, care știe să tragă de ”sforile potrivite”. De data asta însă, Orban a mers prea departe, apelând la o persoană… strident de nepotrivită!

O spune chiar fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, într-o postare extrem de dură, intitulată ”Hocus pocus cu #PENALII, #EVAZIONIȘTII și #INCOMPATIBILII din "preacuratul" guvern al lui Iohannis‼️”.

Teodorovici atrage atenția asupra celui cunoscut de presă drept ”Cristi Barbu”, pe care, de fapt, îl cheamă Costel Barbu. ”Pe site-ul Secretariatului General al Guvernului apare acest nume - Costel BARBU, Secretar general adjunct, cu rang de secretar de stat”, scrie Teodorovici, atrăgând atenție că personajul nu are nici poză și nici CV (accesibil)!

Dar, la o căutare pe internet, dăm peste aspecte ciudate legate de acest primar al unei comune din… Teleorman. Și Eugen Teodorovici scoate în evidență mai multe ciudățenii:

”De-a lungul timpului, Costel Barbu a fost subiectul mai multor articole de presă, nicidecum pentru vreo realizare deosebită în calitate de edil șef al comunei Suhaia din județul Teleorman, de city manager, de soț al Polexiei Barbu sau măcar de student al Universității private Alexandru Ghica din Alexandria - instituție de învățământ implicată în mai multe scandaluri legate de eliberarea unor diplome false”, scrie Teodorovici.

Teodorovici arară că folosirea numelui ”Cristi” în loc de cel real ”Costel” – inclusiv prin crearea a două pagini de Facebook (incorect, din punct de vedere al ”Standardelor comunității”) ”este doar o “șmecherie ” ieftină pentru a nu se face legătura între “triplul” condamnat penal Costel Barbu și Cristi Barbu - un personaj inventat pentru rețelele de socializare‼️”.

”Despre fostul primar al comunei Suhaia, un loial al premierului Orban (gurile rele spun că este “pușculița” PNL-ului‼️), aflăm că a fost #condamnat de mai multe ori, inclusiv pentru #incompatibilitate în anul 2015, #conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, #distrugere, #ultraj contra bunelor moravuri, #tulburarea liniștii și ordinii publice și #violare de domiciliu, în anul 2010, precum și pentru implicarea sa într-un dosar de #evaziune fiscală, în anul 2016‼️”, scrie Eugen Teodorovici. 

Sunt aspecte foarte grave, pe care le regăsim și în articole din presa ultimilor ani – și care fac necesară o explicație urgentă a premierului!

”Nu-i așa, toate aceste “calități” îl recomandă pe Costel Barbu (alias Cristi Barbu) pentru funcția de secretar general adjunct al guvernului cu rang de secretar de stat”, scrie ironic Teodorovici – ”este, cu siguranță, o onoare pentru guvernul României să poată beneficia de experiența unui profesionist desăvârșit!”.

Deci, repetăm, sunt necesare explicații, pentru că odată scoase la iveală aspecte din trecutul acestui personaj, dezvăluirile nu se vor opri aici. Interesant este de ce Teodorovici face aceste dezvăluiri pe pagina sa – iar PSD nu le-a dat în vileag pe pagina proprie, având, desigur, alte posibilități de investigare și comunicare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1050
Tagurile:
Ludovic Orban, PSD, Eugen Teodorovici
Tematic
Teodorovici, dezvăluire fulminantă despre CE VREA să facă ”Tâlharul de la Finanțe”!
Teodorovici, la DNA – declarații. Situație inedită!
Teodorovici, lovit ”sub centură”: un ex-lider PSD condamnat îl acuză de o șpagă uriașă!
Teodorovici, fulminant – îl face praf pe Ciolacu! ”Să DISPARĂ din mentalitatea PSD️!”
Развёртывание оперативно-тактического ракетного комплекса Искандер-М

”Bat în ușa deschisă”: Moscova atenționează SUA asupra unei mari greșeli

223
Rusia pledează pentru păstrarea Tratatului START-III și solicită Statelor Unite să îl prelungească. Negocierile se desfășoară încă din vară. Washingtonul cere revizuirea documentului, Moscova refuză să schimbe ceva.

BUCUREȘTI, 24 sept - Sputnik. În ce constă de fapt problema aflați din materialul scris de Galia Ibraghimova și Sofia Melniciuk pentru RIA Novosti.

"Nu avem nicio reacție"

"Problema prioritară care poate și trebuie rezolvată cu promptitudine este, desigur, prelungirea Tratatului dintre Rusia și Statele Unite privind armele strategice ofensive, care expiră foarte curând, în februarie 2021. Noi purtăm astfel de negocieri cu partenerii noștri americani”, a declarat Vladimir Putin în discursul său la deschidere celei de-a 75-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

Președintele rus a îndemnat Statele Unite să dea dovadă de reținere în privința desfășurării de noi sisteme de rachete. Anul trecut, Statele Unite s-au retras din Tratatul privind eliminarea rachetelor cu rază medie și scurtă de acțiune (Tratatul INF), după care Moscova a declarat un moratoriu pentru desfășurarea lor în Europa. Putin a subliniat: ”Atâta timp cât Statele Unite se abțin de la astfel de măsuri".

”Din păcate, nu avem încă nicio reacție la propunerea noastră, nici de la partenerii noștri americani, nici de la aliații lor", a adăugat el.

Antonio Guterres a recomandat în repetate rânduri prelungirea START-III. Dar secretarul general al ONU a reacționat negativ la cererea SUA de a include China în tratat. Vasili Nebenzia, reprezentantul permanent al Rusiei, ia atenționat și pe americani asupra comiterii unei „mari greșeli”.

Pilonii securității strategi

START-3 este un document fundamental în domeniul controlului asupra tehnologiilor nucleare. Prin semnarea acestuia în 2010, Moscova și Washingtonul s-au angajat să-și reducă arsenalele strategice. Procesul a început încă de la începutul anilor șaptezeci, când adversarii Războiului Rece au semnat primul Tratat de limitare a armelor strategice (SALT-1). De atunci, șapte acorduri bilaterale au fost adoptate în acest domeniu.

SUA nu le-au pus niciodată la îndoială, dar odată cu venirea lui Donald Trump s-a schimbat totul. Șeful Casei Albe încearcă să adapteze acordurile la realitățile zilei de astăzi, iar perspectiva unei noi curse de înarmare nu îl sperie.

Decizia de a se retrage din Tratatul INF în august 2019 a fost explicată de SUA prin pretențiile față de Rusiei. Principala este că Moscova ar fi testat racheta SSC-8 (în clasificarea rusă - 9M729) interzisă de document. Americanii nu au oferit dovezi clare.

Cu toate acestea, în conversațiile informale, au recunoscut: problema nu se află în acțiunile Moscovei. Pentagonul a suspectat China de a crea rachete cu rază scurtă și medie de acțiune și a cerut autorităților chineze să se alăture negocierilor privind armele strategice. Beijingul a ignorat aceste dorințe.

În mai 2020, SUA s-au retras din Tratatul Cerului Deschis (DON) și au acuzat din nou Moscova - spun că rușii împiedică zborurile de inspecție. Ministerul rus al Apărării a negat acest lucru. Departamentul consideră că americanii intenționează să exploreze mai activ spațiul, iar DON le ținea mâinile legate.

Paritate nucleară

"SUA și NATO sunt îngrijorate de faptul că programul nuclear al Chinei se dezvoltă rapid. Se pare că chinezii intenționează să obțină paritate cu Washingtonul și Moscova în această cestiune”, a explicat în această vară reprezentantul special al SUA pentru controlul armelor, Marshall Billingsley.

De asemenea, Washingtonul este nemulțumit de faptul că START-III nu limitează creșterea potențialului nuclear tactic al Rusiei. Totodată, Billingsley a criticat mecanismul actual de verificare a armelor strategice.

Discuțiile au început deja, dar americanii au înaintat noi condiții.

”SUA cer să includă cele mai recente arme rusești în conversație, ceea ce înseamnă să bateți la o ușă deschisă”, a spus ministrul rus.

"O propunere binevenită"

Cea de-a doua rundă de întâlniri s-a încheiat în septembrie, fără vreun progres oarecare. SUA are o nouă condiție - să accepte acorduri-cadru suplimentare.

Americanii propun să introducă acolo nu doar arsenale nucleare strategice, ci și tactice. Singura concesie este că Washingtonul a fost de acord să amâne implicarea Chinei în procesul de negociere.

"Am făcut o propunere bună Rusiei", a spus Billingsley.

Ministerul rus de Externe a raportat că Moscova va prelungi acordul doar în forma actuală. Perioada sa de valabilitate expiră în câteva luni și nu există timp pentru a schimba nimic. Departamentul a menționat că procesul de aprobare a fost întârziat chiar de partea americană.

"Dacă SUA sunt gata să dezvolte ceva nou pe baza unui echilibru de interese, atunci acordul va fi posibil. Dar va dura ceva timp", a comentat situația viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov.

"SUA - în goana după preferințe"

”Există puține alternative: fie să fie prelungit START-3 fără modificări, fie să fie abandonat complet”, consideră Evgheni Miasnikov, specialist în controlul armelor.

El consideră că principala valoare a Tratatului constă în sistemul de verificare a armelor strategice. "Pe vremuri, era dificil să ne controlăm acțiunile reciproce. Părțile reieșeau din cele mai rele scenarii, care tensionau situația. Dacă sistemul se prăbușește, riscul de a repeta trecutul va crește”, avertizează expertul.

Directorul de programe al Centrului PIR pentru tehnologii noi și securitate internațională, Vadim Koziulin, nu are nicio îndoială că Acordul va fi prelungit. El consideră cererile SUA ca un joc de creștere a mizelor.

”Trump își joac ca de obicei rolul său: vrea să negocieze pentru mai multe preferințe înainte de încheierea Acordului. Dar practic nu mai este timp, iar americanii vor merge pentru prelungire. Noile condiții fac obiectul unei discuții suplimentare. Mai mult, Rusia are și propuneri pentru un arsenal nuclear tactic și arme americane în Europa”, spune expertul.

El subliniază că Start-III nu include sisteme fără pilot, deși pot fi considerați ca purtători de arme nucleare.

"Rusia are mai multe întrebări față de UAV-uri. De fapt, aceasta este aceeași rachetă de croazieră - datorită posibilității reutilizării sale reprezintă un pericol important. Dar în cadrul reuniunilor privind Start-III, Moscova nu forțează încă acest subiect”, notează Koziulin.

Potrivit acestuia, conservarea sistemului de control depinde acum în principal de SUA. Dacă Washingtonul este de acord cu un dialog, atunci pe termen lung ar putea fi incluse și China, Franța, Marea Britanie, India, Pakistan - statele care dețin arme nucleare.

223
Tagurile:
SUA, Moscova
Tematic
Facebook are un plan în cazul unui haos după alegerile din SUA
SUA vor să distrugă ONU, Rusia vrea salvarea ei
Video: SUA, coaliție anti Nord Stream 2 - Va fi oprit proiectul?

Загрузка...
Cristian Diaconescu

Traseistul Diaconescu, propus lui Iohannis pentru șefia OSCE

394
(reînnoit 07:40 24.09.2020)
Un lobby care vizează repunerea în activitatea de prim rang un traseist politic de pe linia Năstase-Gabi Oprea-(Boc-MRU)-Băsescu, remarcat în ultimii ani prin evoluții isterice la emisiunile lui Rareș Bogdan

BUCUREȘTI, 24 sept – Sputnik. Mai multe publicații au anunțat că fostul ministru și consilier prezidențial Cristian Diaconescu va fi susținut de România pentru șefia OSCE.

Informația vine pe surse ”de la Bruxelles”, afirmă publicații din zona Rareș Bogdan. De fapt, din informațiile noastre, este vorba de un lobby în care controversatul fost realizator TV, actual europarlamentar, are un rol important.

Întrebare: are Rareș Bogdan are interesul sau misiunea de a-l susține pe controversatul Cristian Diaconescu?

Iată de ce îl numesc controversat.

Deși diplomat de carieră, cu școala făcută serios, pe vremea lui Ceaușescu, și cu practică pe vremea lui Adrian Năstase, Diaconescu s-a manifestat de la un moment dat extrem de ciudat, părăsind zona diplomatică și intrând în diverse combinații politico-guvernamentale – candidatură la Primăria Capitalei, ministru al Justiției și consilier al lui Traian Băsescu.

Aventura în politică a fost a fost în mare parte un eșec  - a intrat pe care frumoși în PSD (după PCR, evident), apoi a sărit în barca găurită a generalului Oprea, UNPR, apoi a marșat pe linia dubiosului M.R. Ungureanu, pentru a ajunge la creația Elenei Udrea și a Traian Băsescu. Paranteză: câți ”penali” am menționat până acum, vorba lui Iohannis? Dar ce mai contează!

În ultimi ani, Diaconescu s-a remarcat prin evoluții isterice la emisiunea lui Rareș Bogdan, situație penibilă pentru un diplomat cu cartea sa de vizită. Acolo, spectatorii au putut face diferența între prestația elevată, argumentată, a lui Dan Dungaciu sau Octavian Hoandră - și ieșirile bizare, suspecte psihic, ale lui Cristian Diaconescu. Fostul lider PSD este un vehement acuzator al 10 august și al PSD în general.

Așa cum precizam, informația a venit pe surse apropiate lui Rareș Bogdan, dar ulterior a fost confirmată și de G4Media.ro ”pe surse politice”. Deci, o sursă mult mai calificată, ceea ce înseamnă că lobby-ul are ambiții mari.

Informație este susținută și de experiența lui Diaconescu în relația cu OSCE: între 1990 - 1993 diplomat în Delegația/Misiunea Permanentă a României la OSCE, 1993-1995 coordonator al secției de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE, 1995-1996 adjunct al șefului misiunii pentru domeniile politico-militar și de securitate ale OSCE, 1996-1997 diplomat în Direcția OSCE din MAE, 1997-1998 director al Direcției OSCE din MAE.

Deci, o experiență de mai demult, dar vastă. Deocamdată nu există confirmări oficiale.

G4Media arată că, pentru această funcție, contracandidata lui Cristian Diaconescu este Helga Maria Schmid (Germania), actualul secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă din cadrul Comisiei Europene.

394
Tagurile:
OSCE, Cristian Diaconescu

Загрузка...
Alegeri europarlamentare 2019

Alegeri locale 2020: numărătoarea voturilor

0
La alegerile locale din 27 septembrie, numărătoarea voturilor după închiderea urnelor se va face în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus.

BUCUREȘTI, 25 sept - Sputnik. Numărarea buletinelor de vot şi consemnarea rezultatului votării va începe duminică, la închiderea secţiilor de votare, adică la ora 21.00.

După închiderea secţiei de vot, preşedintele, în prezenţa membrilor biroului electoral, declanşează operaţiunile de numărare a buletinelor de vot şi de consemnare a rezultatului votării.

El verifică starea sigiliilor de pe urnele de votare, sigilează fanta urnelor de votare, introduce ştampilele cu menţiunea ''Votat'' într-un plic care se sigilează prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare.

Totodată, anulează buletinele de vot neîntrebuinţate şi stabileşte numărul alegătorilor înscrişi în lista electorală permanentă şi în copia de pe lista electorală complementară primite din partea primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază îşi are sediul secţia de votare.

Astfel se stabileşte numărul alegătorilor prezenţi la urne, prin numărarea semnăturilor înscrise pe listele electorale existente în secţia de votare.

După desigilarea urnei se numără voturile găsite în aceasta, evidenţiindu-se separat voturile valabil exprimate, respectiv voturile nule pentru consiliul local, consiliul judeţean sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv pentru primar, preşedintele consiliului judeţean sau, după caz, primarul general al municipiului Bucureşti.

Preşedintele citeşte cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin de vot, lista de candidaţi care a fost votată sau, după caz, numele şi prenumele candidatului independent ori numele şi prenumele candidatului pentru funcţia de primar sau numele şi prenumele candidatului pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean care a fost votat şi arată buletinul de vot celor prezenţi; buletinele deschise sunt selectate în funcţie de consiliul local, consiliul judeţean sau, după caz, în funcţie de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi în funcţie de primar, preşedinte al consiliului judeţean ori, după caz, de primar general al municipiului Bucureşti, sunt aşezate în funcţie de partide politice, alianţe politice, alianţe electorale sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi de candidaţi independenţi şi sunt numărate şi legate separat.

Pentru consiliul local, pentru consiliul judeţean, pentru primar, respectiv pentru preşedintele consiliului judeţean, se întocmeşte câte un dosar care cuprinde: procesul-verbal şi contestaţiile formulate, precum şi buletinele de vot nule şi cele contestate. Dosarele se sigilează, se ştampilează, se transportă sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi se predau biroului electoral de circumscripţie de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în cel mult 24 de ore de la încheierea votării. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie însoţit de cel puţin doi membri ai biroului, stabiliţi prin tragere la sorţi de către preşedinte.

Măsuri de protecţie sanitară la numărarea voturilor

Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator şi persoanele acreditate vor purta mască şi mănuşi pe tot parcursul numărării voturilor şi vor menţine o distanţă de minimum un metru faţă de celelalte persoane.

Numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20.

După finalizarea procesului şi sigilarea sacilor cu buletinele de vot, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator şi persoanele acreditate îşi vor scoate mănuşile şi îşi vor dezinfecta mâinile.

Distribuirea mandatelor

Alegerile pentru consilieri, pentru primari şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene sunt valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot.

Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscripţie stabileşte pragul electoral al circumscripţiei, reprezentând 5% din numărul total al voturilor valabil exprimate în circumscripţia respectivă. În cazul alianţelor politice sau alianţelor electorale, la pragul de 5% se adaugă pentru al doilea membru al alianţei 2%. Pentru alianţele cu cel puţin 3 membri, pragul electoral este de 8%.

Este declarat ales primar sau preşedinte al consiliului judeţean candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. În caz de egalitate se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa numai candidaţii care se află în această situaţie.

În cazul în care situaţia de balotaj intervine între doi candidaţi la funcţia de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean, între care urmează să se desfăşoare turul al doilea de scrutin, iar unul dintre aceştia decedează, renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi ales, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripţie declarându-l primar sau, după caz, preşedinte al consiliului judeţean pe celălalt candidat.

0
Tagurile:
alegeri locale

Загрузка...