Mugur Isărescu

Isărescu, lovit în plin! ”Demisia de urgență sau fie demis, înfunde pușcăria!”

11114
Celebru avocat: ”Conform legii, individul trebuie să demisioneze de urgență sau să fie demis de Parlament! Și să înfunde pușcăria pentru fals în declarații!”

BUCUREȘTI, 16 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. O știre ”nucleară” îl lovește pe cel considerat ”nemuritorul” sau ”omul cel mai puternic” din România - guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Mai exact, Isărescu ar fi vizat de o acuzație oficială de colaborator al Securității. Iată ce spune CNSAS într-un comunicat, după ședința de săptămâna trecută a Colegiului.

”Colegiul a aprobat Nota de Constatare și a dispus introducerea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a acțiunii în constatare pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, pentru următoarea categorie de persoane: - art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naționale a României, președinte, vicepreședinte de banca și membrii consiliului de administrație din sectorul bancar) - 1 persoană”.

Deci, NU se spune în clar că ar fi vorba chiar de Guvernator – ci asta o fac cei de Ziare.com, fiind prima ”lovitură de presă” a noii echipe.

În articolul semnat de jurnaliștii Ramona Ursu și Ovidiu Vanghele se scrie că ”Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu (71 de ani), este considerat de CNSAS colaborator al fostei Securități” iar la bază ar fi interpretarea comunicatului citat, o primă dezvăluire din ”România Liberă” din 2017, o acțiune inițiată anul trecut de avocatul Piperea (pentru verificarea acestei informații) și, evident, ”mai multe surse din instituție”.

Sursa citată a arătat că purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, nu a dorit să comenteze informația.

Pe de altă parte, în 2002 Mugur Isărescu a primit o decizie că NU a fost colaborator al Securității ca poliție politică, iar după articolul din ”RL” din 2017, Guvernatorul a negat acuzațiile.

Care ar fi primele consecințe dacă informația se dovedește a fi reală? Ingrid Mocanu vorbește de „fals în declarații”, iar avocatul Gheorghe Piperea exclamă:

”Conform legii, individul trebuie să demisioneze de urgență sau să fie demis de Parlament! Și să înfunde pușcăria pentru fals în declarații!”.

Deci, un cutremur care poate lovi, în cel mai greu moment pentru economie și finanțe, poate cel mai important om din România.

Deocamdată, să reținem informația OFICIALĂ – CNSAS nu l-a nominalizat pe Isărescu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

11114
Tagurile:
Demis, Mugur Isărescu
Развёртывание оперативно-тактического ракетного комплекса Искандер-М

”Bat în ușa deschisă”: Moscova atenționează SUA asupra unei mari greșeli

191
Rusia pledează pentru păstrarea Tratatului START-III și solicită Statelor Unite să îl prelungească. Negocierile se desfășoară încă din vară. Washingtonul cere revizuirea documentului, Moscova refuză să schimbe ceva.

BUCUREȘTI, 24 sept - Sputnik. În ce constă de fapt problema aflați din materialul scris de Galia Ibraghimova și Sofia Melniciuk pentru RIA Novosti.

"Nu avem nicio reacție"

"Problema prioritară care poate și trebuie rezolvată cu promptitudine este, desigur, prelungirea Tratatului dintre Rusia și Statele Unite privind armele strategice ofensive, care expiră foarte curând, în februarie 2021. Noi purtăm astfel de negocieri cu partenerii noștri americani”, a declarat Vladimir Putin în discursul său la deschidere celei de-a 75-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

Președintele rus a îndemnat Statele Unite să dea dovadă de reținere în privința desfășurării de noi sisteme de rachete. Anul trecut, Statele Unite s-au retras din Tratatul privind eliminarea rachetelor cu rază medie și scurtă de acțiune (Tratatul INF), după care Moscova a declarat un moratoriu pentru desfășurarea lor în Europa. Putin a subliniat: ”Atâta timp cât Statele Unite se abțin de la astfel de măsuri".

”Din păcate, nu avem încă nicio reacție la propunerea noastră, nici de la partenerii noștri americani, nici de la aliații lor", a adăugat el.

Antonio Guterres a recomandat în repetate rânduri prelungirea START-III. Dar secretarul general al ONU a reacționat negativ la cererea SUA de a include China în tratat. Vasili Nebenzia, reprezentantul permanent al Rusiei, ia atenționat și pe americani asupra comiterii unei „mari greșeli”.

Pilonii securității strategi

START-3 este un document fundamental în domeniul controlului asupra tehnologiilor nucleare. Prin semnarea acestuia în 2010, Moscova și Washingtonul s-au angajat să-și reducă arsenalele strategice. Procesul a început încă de la începutul anilor șaptezeci, când adversarii Războiului Rece au semnat primul Tratat de limitare a armelor strategice (SALT-1). De atunci, șapte acorduri bilaterale au fost adoptate în acest domeniu.

SUA nu le-au pus niciodată la îndoială, dar odată cu venirea lui Donald Trump s-a schimbat totul. Șeful Casei Albe încearcă să adapteze acordurile la realitățile zilei de astăzi, iar perspectiva unei noi curse de înarmare nu îl sperie.

Decizia de a se retrage din Tratatul INF în august 2019 a fost explicată de SUA prin pretențiile față de Rusiei. Principala este că Moscova ar fi testat racheta SSC-8 (în clasificarea rusă - 9M729) interzisă de document. Americanii nu au oferit dovezi clare.

Cu toate acestea, în conversațiile informale, au recunoscut: problema nu se află în acțiunile Moscovei. Pentagonul a suspectat China de a crea rachete cu rază scurtă și medie de acțiune și a cerut autorităților chineze să se alăture negocierilor privind armele strategice. Beijingul a ignorat aceste dorințe.

În mai 2020, SUA s-au retras din Tratatul Cerului Deschis (DON) și au acuzat din nou Moscova - spun că rușii împiedică zborurile de inspecție. Ministerul rus al Apărării a negat acest lucru. Departamentul consideră că americanii intenționează să exploreze mai activ spațiul, iar DON le ținea mâinile legate.

Paritate nucleară

"SUA și NATO sunt îngrijorate de faptul că programul nuclear al Chinei se dezvoltă rapid. Se pare că chinezii intenționează să obțină paritate cu Washingtonul și Moscova în această cestiune”, a explicat în această vară reprezentantul special al SUA pentru controlul armelor, Marshall Billingsley.

De asemenea, Washingtonul este nemulțumit de faptul că START-III nu limitează creșterea potențialului nuclear tactic al Rusiei. Totodată, Billingsley a criticat mecanismul actual de verificare a armelor strategice.

Discuțiile au început deja, dar americanii au înaintat noi condiții.

”SUA cer să includă cele mai recente arme rusești în conversație, ceea ce înseamnă să bateți la o ușă deschisă”, a spus ministrul rus.

"O propunere binevenită"

Cea de-a doua rundă de întâlniri s-a încheiat în septembrie, fără vreun progres oarecare. SUA are o nouă condiție - să accepte acorduri-cadru suplimentare.

Americanii propun să introducă acolo nu doar arsenale nucleare strategice, ci și tactice. Singura concesie este că Washingtonul a fost de acord să amâne implicarea Chinei în procesul de negociere.

"Am făcut o propunere bună Rusiei", a spus Billingsley.

Ministerul rus de Externe a raportat că Moscova va prelungi acordul doar în forma actuală. Perioada sa de valabilitate expiră în câteva luni și nu există timp pentru a schimba nimic. Departamentul a menționat că procesul de aprobare a fost întârziat chiar de partea americană.

"Dacă SUA sunt gata să dezvolte ceva nou pe baza unui echilibru de interese, atunci acordul va fi posibil. Dar va dura ceva timp", a comentat situația viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov.

"SUA - în goana după preferințe"

”Există puține alternative: fie să fie prelungit START-3 fără modificări, fie să fie abandonat complet”, consideră Evgheni Miasnikov, specialist în controlul armelor.

El consideră că principala valoare a Tratatului constă în sistemul de verificare a armelor strategice. "Pe vremuri, era dificil să ne controlăm acțiunile reciproce. Părțile reieșeau din cele mai rele scenarii, care tensionau situația. Dacă sistemul se prăbușește, riscul de a repeta trecutul va crește”, avertizează expertul.

Directorul de programe al Centrului PIR pentru tehnologii noi și securitate internațională, Vadim Koziulin, nu are nicio îndoială că Acordul va fi prelungit. El consideră cererile SUA ca un joc de creștere a mizelor.

”Trump își joac ca de obicei rolul său: vrea să negocieze pentru mai multe preferințe înainte de încheierea Acordului. Dar practic nu mai este timp, iar americanii vor merge pentru prelungire. Noile condiții fac obiectul unei discuții suplimentare. Mai mult, Rusia are și propuneri pentru un arsenal nuclear tactic și arme americane în Europa”, spune expertul.

El subliniază că Start-III nu include sisteme fără pilot, deși pot fi considerați ca purtători de arme nucleare.

"Rusia are mai multe întrebări față de UAV-uri. De fapt, aceasta este aceeași rachetă de croazieră - datorită posibilității reutilizării sale reprezintă un pericol important. Dar în cadrul reuniunilor privind Start-III, Moscova nu forțează încă acest subiect”, notează Koziulin.

Potrivit acestuia, conservarea sistemului de control depinde acum în principal de SUA. Dacă Washingtonul este de acord cu un dialog, atunci pe termen lung ar putea fi incluse și China, Franța, Marea Britanie, India, Pakistan - statele care dețin arme nucleare.

191
Tagurile:
SUA, Moscova
Tematic
Facebook are un plan în cazul unui haos după alegerile din SUA
SUA vor să distrugă ONU, Rusia vrea salvarea ei
Video: SUA, coaliție anti Nord Stream 2 - Va fi oprit proiectul?

Загрузка...
Cristian Diaconescu

Traseistul Diaconescu, propus lui Iohannis pentru șefia OSCE

387
(reînnoit 07:40 24.09.2020)
Un lobby care vizează repunerea în activitatea de prim rang un traseist politic de pe linia Năstase-Gabi Oprea-(Boc-MRU)-Băsescu, remarcat în ultimii ani prin evoluții isterice la emisiunile lui Rareș Bogdan

BUCUREȘTI, 24 sept – Sputnik. Mai multe publicații au anunțat că fostul ministru și consilier prezidențial Cristian Diaconescu va fi susținut de România pentru șefia OSCE.

Informația vine pe surse ”de la Bruxelles”, afirmă publicații din zona Rareș Bogdan. De fapt, din informațiile noastre, este vorba de un lobby în care controversatul fost realizator TV, actual europarlamentar, are un rol important.

Întrebare: are Rareș Bogdan are interesul sau misiunea de a-l susține pe controversatul Cristian Diaconescu?

Iată de ce îl numesc controversat.

Deși diplomat de carieră, cu școala făcută serios, pe vremea lui Ceaușescu, și cu practică pe vremea lui Adrian Năstase, Diaconescu s-a manifestat de la un moment dat extrem de ciudat, părăsind zona diplomatică și intrând în diverse combinații politico-guvernamentale – candidatură la Primăria Capitalei, ministru al Justiției și consilier al lui Traian Băsescu.

Aventura în politică a fost a fost în mare parte un eșec  - a intrat pe care frumoși în PSD (după PCR, evident), apoi a sărit în barca găurită a generalului Oprea, UNPR, apoi a marșat pe linia dubiosului M.R. Ungureanu, pentru a ajunge la creația Elenei Udrea și a Traian Băsescu. Paranteză: câți ”penali” am menționat până acum, vorba lui Iohannis? Dar ce mai contează!

În ultimi ani, Diaconescu s-a remarcat prin evoluții isterice la emisiunea lui Rareș Bogdan, situație penibilă pentru un diplomat cu cartea sa de vizită. Acolo, spectatorii au putut face diferența între prestația elevată, argumentată, a lui Dan Dungaciu sau Octavian Hoandră - și ieșirile bizare, suspecte psihic, ale lui Cristian Diaconescu. Fostul lider PSD este un vehement acuzator al 10 august și al PSD în general.

Așa cum precizam, informația a venit pe surse apropiate lui Rareș Bogdan, dar ulterior a fost confirmată și de G4Media.ro ”pe surse politice”. Deci, o sursă mult mai calificată, ceea ce înseamnă că lobby-ul are ambiții mari.

Informație este susținută și de experiența lui Diaconescu în relația cu OSCE: între 1990 - 1993 diplomat în Delegația/Misiunea Permanentă a României la OSCE, 1993-1995 coordonator al secției de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE, 1995-1996 adjunct al șefului misiunii pentru domeniile politico-militar și de securitate ale OSCE, 1996-1997 diplomat în Direcția OSCE din MAE, 1997-1998 director al Direcției OSCE din MAE.

Deci, o experiență de mai demult, dar vastă. Deocamdată nu există confirmări oficiale.

G4Media arată că, pentru această funcție, contracandidata lui Cristian Diaconescu este Helga Maria Schmid (Germania), actualul secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă din cadrul Comisiei Europene.

387
Tagurile:
OSCE, Cristian Diaconescu

Загрузка...
Pictură

București: Cursuri de desen pentru copii și adulți la Centrul Rus

0
Reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București anunță deschiderea noilor cursuri de atelier de pictură pentru adulți și copii, precum și cursuri de desen.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Copiii și adulții care vor să învețe să picteze se pot înscrie la cursurile organizate în acest scop de Centrul Rus pentru Știință și Cultură de la București.

Este vorba despre deschiderea noilor cursuri de atelier de pictură pentru adulți și copii și a cursurilor de desen.

Cursurile se organizează pentru copii începând cu vârsta de 9 ani.

Atelierul de pictură pentru copii – începând cu vârsta de 9 ani și pentru adulți se va desfășura sub îndrumarea artistului plastic Irina Lavrente, profesor de arte plastice.

În program intră desenul academic, tehnica acuarelei, pictura vitraliilor, secretele picturii rusești populare, arta caligrafiei și pictura pe materiale textile.

Cursurile se organizează miercuri, joi și vineri de la 17.30. Durata unei ședințe, cu excepția caligrafiei, este de două ore pe săptămână.

Costul este de 300 de lei/curs pentru adulți și 200 de lei/curs pentru copii.

Ședințele individuale costă 100 lei/oră.

Pentru detalii, reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București vă invită să îi contactați.

0
Tagurile:
Bucuresti

Загрузка...