Bogdan Hossu, Confederatia Nationala Sindicala Cartel ALFA

Guvernul pierde sprijinul sindicatelor: ”gest cinic și sinucigaș, condamnă la sărăcie”

3643
Bogdan Hossu: ”Partidul de guvernare a lansat în mass media o campanie prin care se încearcă ne-aplicarea Legii Pensiilor - într-un joc politic cinic, pe seama cetățenilor”

BUCUREȘTI, 25 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cel mai vechi lider de confederație sindicală, Bogdan Hossu – CNS Cartel Alfa – a transmis o scrisoare deschisă  premierului Ludovic Orban, precum și miniştrilor Florin Cîţu şi Violeta Alexandru.

Hossu reacționează după afirmațiile reprezentanților guvernului din spaţiul public despre amânarea creşterii cu 40% a pensiilor de la 1 septembrie – obligație prevăzută în lege. De asemenea, celebrul lider sindical solicită ”o amplă consultare pe această temă şi îndreptarea unor inechităţi” - acuzând guvernul chiar de lipsa dialogului și consultării!

„Constatăm că fără un dialog transparent sau vreo justificare față de partenerii sociali, partidul de guvernare a lansat în mass media o campanie prin care se încearcă ne-aplicarea Legii Pensiilor, lege votată în Parlament și promulgată de Președintele Iohannis, într-un consens politic transpartinic și fără să fie atacată ulterior la CCR”, scrie Hossu.

De asemenea, Hossu îi acuză pe Președinte și pe reprezentanții guvernului de ipocrizie, pentru că ”în luările de cuvânt, subliniază faptul că această criză nu trebuie pusă numai pe umerii pensionarilor și a categoriilor cele mai vulnerabile ale societății” și s-au angajat că ”rezolvă inechitățile din sistemul de pensii”, Guvernul se pregătește pentru cu totul altceva.

”Modificarea cadrului legislativ existent în vederea neaplicării creșterilor prevăzute la valoarea punctului de pensie din cadrul legii pensiilor și lovirea pensionarilor, cea mai mare parte dintre acestora având pensii mizere, la limita subzistenței (pensia medie în România fiind de 1.292 lei)” – asta ar fi intenția reală a autorităților, acuză Hossu.

De asemenea, Hossu amintește că ”guvernul liberal a plafonat creșterea pensiei minime, condamnând la sărăcie cele mai sărace categorii de pensionari, timp în care s-a prefăcut că desființează pensiile speciale, într-un joc politic cinic, pe seama cetățenilor”.

”Legea inițială prevedea că orice persoană care are un venit de minim trei salarii minime pe an era obligată să contribuie la sistemul public de pensii - această regulă nu se mai aplică în prezent”, spune Hossu, care arată că ”întregi categorii de persoane (avocați, notari, lucrători independenți etc), aproximativ un milion de cetățeni, unii dintre aceștia obținând venituri mult mai mari, nu plătesc contribuții în sistemul public de pensii”.

Cartel Alfa cere echitate în sistemul de pensii public, trebuie ”eliminate din sistemul public diversele mecanisme de pensii pentru diverse grupuri, ne-acordate pe bază de contributivitate, care reprezintă în realitate pensii ocupaționale”.

Soluția este direcționarea lor către piloanele III și IV de pensii, ”respectiv pensiile ocupaționale și pensiile facultative” pentru ca la pilonul I si II, ”care este public și universal, trebuie să contribuie toată lumea și să beneficieze toată lumea după aceeași regulă”.

”Trebuie reglementate pensiile de serviciu în așa fel încât să se elimine situația aberantă ca pensia să fie mai mare decât venitul salarial”, spune Hossu, cerând finalizarea și îmbunătățirea legislației care guvernează Pilonul II de pensii administrat privat.

Bogdan Hossu arată că în aceste condiții de criză sanitară, ”transformată în criză economică și socială, a lovi în categoriile cele mai sărace, păstrând și întărind privilegiile privilegiaților este un gest politic cinic și sinucigaș, care va afunda clasa politică, odată cu întreaga societate”.

De aceea, Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” le cere premierului și miniștrilor  să convoace Consiliul Național Tripartit de Dialog Social ”pentru a iniția un dialog cu partenerii sociali, care să permită o analiză profundă, sub toate aspectele, a sistemului de pensii din România (Pilonii I, II, III și IV), transpusă ulterior în propuneri de modificare, pe baza cărora să poată fi construit un consens politic pentru adoptare”.

Întregul comunicat al CNS Cartel Alfa poate fi citit aici

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

3643
Tagurile:
Sărăcie, Sindicate, sprijin, Guvern

"Pedepsirea Moscovei": Ce se va întâmpla după deconectarea Rusiei de la SWIFT

226
(reînnoit 18:45 13.04.2021)
Federația Rusă este amenințată din 2014 cu deconectarea de la SWIFT, iar pretextele invocate au fost mai multe de-a lungul anilor.

CHIȘINĂU, 13 apr – Sputnik, Natalia Dembinskaya. Nu numai SUA, ci și Europa amenință cu deconectarea Rusiei de la SWIFT – sistemul global de operațiuni interbancare. De data aceasta, Parlamentul European a îndemnat la măsuri dure coordonate. Ce riscuri prezintă acest lucru și este pregătit oare sistemul financiar al țării pentru un astfel de scenariu – detalii în materialul Nataliei Dembinskaya.

S-au apucat iarăși de vechile obiceiuri

Peste 11 mii de organizații din două sute de țări sunt conectate la sistemul interbancar internațional de transfer de informații și de achitare a plăților SWIFT. Rusia se află în top 3 cei mai mari utilizatori SWIFT, iar cu deconectarea de la acesta este amenințată din 2014. Motivele sunt diverse – și Crimeea, și Donbasul, și cazul familiei Skripal, și situația cu blogger-ul Alexei Navalnîi. Abia fiind învestit în funcția de președinte al SUA, Joe Biden a promis deconectarea Rusiei de la SWIFT.

În decembrie, Reuters, citând surse familiare cu planurile echipei președintelui, a informat despre intenția lui Biden de "a pedepsi" Moscova pentru presupusa sa implicare în atacul cibernetic asupra instituțiilor de stat ale SUA. Acest lucru ar trebui să-i aducă Rusiei "pierderi economice, financiare sau tehnologice grave". Una dintre opțiuni este deconectarea de la SWIFT, a declarat James Andrew Lewis, expert în domeniul securității cibernetice în cadrul Centrului pentru cercetări strategice și internaționale de la Washington.

În aprilie, situația din estul Ucrainei s-a acutizat – iată un nou pretext. Subiectul a fost preluat de Europa. După cum s-a exprimat Manfred Weber, șeful principalei fracțiuni din cadrul Parlamentului European – Partidului Popular European, Moscova "continuă cursul provocărilor periculoase".

În opinia lui, "prin consolidarea prezenței militare" la granița cu Ucraina, Moscova testează răbdarea Occidentului. Prin urmare, SUA și UE trebuie să dea un răspuns coordonat. După cum a subliniat parlamentarul, dacă situația va escalada, "timpul sancțiunilor dozate" va rămâne în trecut. În calitate de acțiuni, care "trebuie să devină opțiuni reale", Weber a propus "înghețarea pe scară largă a conturilor oligarhilor" și, iarăși, deconectarea de la SWIFT.

Vor fi probleme

Pe de o parte, Rusia dispune de propriul său Sistem de transfer al mesajelor financiare (SPFS), lansat în 2014. Toate băncile rusești și aproximativ zece bănci din țările Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA) sunt conectate la acesta. După deconectarea de la SWIFT, băncile vor trece la analogul rusesc. Însă pentru plățile internaționale, SPFS nu reprezintă deocamdată un substitut "cu drepturi depline"deplin, de aceea, lovitura va fi una puternică.

Experții atrag atenția asupra faptului că volumul operațiunilor de export și import ale Rusiei în dolari și euro sunt semnificative, iar pentru multe grupuri de produse este imposibil să se găsească o alternativă.

"Deconectarea de la SWIFT va paraliza tranzacțiile băncilor rusești", avertizează Ararat Mkrtcean, principalul strateg al companiei "Beta Financial Technologies". "Cel mai mult vor avea de suferit exportatorii majori. Ei vor fi nevoiți să lucreze exclusiv cu băncile străine pentru deservirea activității lor operaționale. Vor apărea mulți intermediari care vor ocoli restricțiile. În special, vor câștiga în urma acestui lucru instituțiile financiare ale țărilor UEEA".

Totul poate fi soluționat

O catastrofă nu se na întâmpla însă în orice caz.

“Pedepsirea Rusiei”. Ce a spus Lavrov despre relațiile cu UE>>>

"Deconectarea băncilor rusești de la SWIFT în sine înseamnă doar scumpirea și încetinirea tranzacțiilor financiare între contrapărți. Evident, lanțurile tradiționale vor fi perturbate, va fi nevoie de ceva timp pentru a le restabili. Dar acest lucru poate fi făcut într-o săptămână sau două", spune Oleg Bogdanov, analist principal la QBF.

Este altceva, adaugă expertul, dacă va urma o înghețare a mijloacelor în dolari ai rezidenților ruși. Atunci este posibilă o reacție de panică pe piețe. Pentru ca totul să se calmeze, va fi necesar un trimestru sau două, dar, în cele din urmă, conexiunile financiare vor fi restabilite oricum.

Fluctuațiile valutare bruște sunt inevitabile. Însă după o perioadă scurtă de turbulență, cursul rublei va reveni la normal.

Mai multe probleme decât merită

Și totuși, partea opusă a deconectării Rusiei de la SWIFT sugerează că lucrurile nu vor merge mai departe de amenințări. În primul rând, SWIFT este o companie privată, care câștigă de pe urma băncilor rusești. În afară de asta, sistemul nu este utilizat doar pentru tranzacțiile internaționale, ci și pentru transferurile interne interbancare. Pentru ca SWIFT să dezactiveze pe cineva, este necesară decizia UE sau sancțiuni ale SUA împotriva companiei SWIFT însăși. Dar în acest caz vor rămâne fără lucru partenerii comerciali ai Rusiei – business-ul european și american.

"Această circumstanță poate fi considerată drept o forță majoră care nu va permite companiilor rusești și statului să-și plătească obligațiile. Datoria externă a țării este de aproximativ 450 de miliarde de dolari. În consecință, creditorii se vor confrunta cu probleme financiare. În afară de aceasta, se vor complica operațiunile cu partenerii comerciali principali, cel mai mare dintre aceștia fiind Uniunea Europeană. Apelurile Parlamentului European nu sunt nimic altceva decât populism de bazar", crede Andrei Kocetkov, analistul companiei "Open Broker".

Nici Statelor Unite nu le va fi mai ușor. În primul rând, Washingtonul are doar o influență ipotetică asupra companiei SWIFT, al cărei sediu se află în Belgia. În al doilea rând, Rusia poate răspunde cu sancțiuni dure împotriva băncilor și politicienilor americani.

226
Tagurile:
SWIFT, Moscova
Tematic
Ex-consilier al șefului Pentagonului: SUA nu vor ajuta Kievul într-un conflict cu Rusia
Rusia și Statele Unite împart piața europeană: cine va suplini depozitele de gaze
Peskov: Rusia nu a reprezentat niciodată o amenințare

Загрузка...
Exercițiile militare Ucraina- SUA,  Fearless Guardian - 2015

Ex-consilier al șefului Pentagonului: SUA nu vor ajuta Kievul într-un conflict cu Rusia

446
(reînnoit 16:17 13.04.2021)
Promisiunile făcute de președintele SUA Biden de a susține Ucraina în cazul unui conflict cu Rusia sunt deșarte, consideră un fost consilier al șefului Pentagonului în administrația Trump.

BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. Promisiunile SUA de a susține Kievul în situația din Donbas sunt deșarte, susține fostul consilier al ministrului Apărării din administrația Trump, Douglas Macgregor, într-un articol semnat pentru The American Conservative.

În opinia acestuia, refuzul Statelor Unite de a recunoaște importanța părții de Est a Ucrainei pentru securitatea Rusiei, precum și declarațiile dure ale Kievului despre intenția de a utiliza forța armată în această regiune vor duce în mod inevitabil la o declanșare a unui conflict între Moscova și Washington.

În opinia expertului, în administrația SUA “nu există o persoană matură, care s-ar pronunța împotriva pornirilor războinice ale șoimilor, ce nu conștientizează posibilele urmări ale unui astfel de conflict”.

“Promisiunile președintelui Biden de a susține președintele Ucrainei presupune că acesta soarbe din sursa otrăvită a gestionării proaste americane a statului și a armatei”, consideră Macgregor.

Expertul a menționat că datorită unei armate numeroase și bine pregătite, Moscova va obține o victorie în cazul unui război cu Ucraina, chiar și în condițiile intervenției trupelor americane și a aliaților din NATO: forțele terestre ale armatei și ale marinei SUA au șanse reduse la o victorie, miza cea mai mare fiind forțele aeriene.

Totodată, Macgregor consideră că nu trebuie subapreciate sistemele rusești de apărare antiaeriană, dotate cu antenă matricială fazată. În special, unii demnitari din Ministerul Apărării al SUA au temeri că inclusiv astfel de avioane precum F-22, F-35 și B-2 riscă să fie distruse cu ajutorul noilor sisteme rusești de apărare antiaeriană S-500.

În același timp, el nu exclude utilizarea de către Rusia a armelor nucleare, în cazul în care SUA vor apela la armele nucleare tactice.

În ultimul timp, statele occidentale acuză Rusia de intensificarea unor “acțiuni agresive” și cer explicații cu privire la mișcările de trupe în Crimeea și regiunea Rostov, în vecinătate cu frontiera ucraineană. Kremlinul a declarat că trupele se deplasează pe teritoriul rus, iar acest lucru nu reprezintă o amenințare și nu trebuie să deranjeze pe nimeni.

Moscova a subliniat în mai multe rânduri că nu este o parte a conflictului intern din Ucraina, fiind interesată de depășirea crizei politice și economice din această țară.

446
Tagurile:
Ucraina, SUA
Tematic
Putin i-a explicat lui Erdogan poziția Rusiei față de criza din Ucraina
Rusia cere SUA o abordare mai responsabilă privind Ucraina, în locul tensionării situației
National Interest: Cât de probabil este un război între Ucraina și Rusia

Загрузка...

Die Welt: Bananele ar putea dispară din consum

0
(reînnoit 18:45 13.04.2021)
Omenirea ar putea rămâne fără banane din cauza ciupercilor din sol extrem de infecțioase, scrie Die Welt.

CHIȘINĂU, 13 apr – Sputnik. Boala Tropical Race 4 (TR4) a început să se răspândească activ în Asia și Australia pe parcursul secolului XX, dar, în 2019, a fost descoperită pentru prima dată în America de Sud – principalul furnizor de banane din lume.

Potrivit expertului în fructe al companiei de marketing AMI Ursula Schockemöhle, în Columbia și Honduras au fost închise deja primele plantații. Ea a menționat că boala nu este susceptibilă la acțiunea substanțelor chimice, motiv pentru care solurile infectate vor fi scoase din funcțiune cel puțin 30-40 de ani.

Se remarcă faptul că TR4 afectează în principal soiul Cavendish, exportul căruia acoperă 95% din comerțul mondial de banane.

Experții avertizează că chiar și o mică particulă de sol infectat pe talpa fermierului poate duce la răspândirea infecției. În plus, ei au explicat că boala se răspândește rapid deoarece plantele transmit între ele unele și aceleași gene.

"Florile de gen masculin ale plantei sunt sterile, iar florile de gen feminin formează fructe fără polenizare. Cavendish se reproduce asexuat, prin butășire", subliniază experții.

Potrivit oamenilor de știință, în natură nu există un soi atât de bogat în recoltă ca Cavendish. În plus, în multe țări din Asia, Africa și America, aceste fructe sunt la fel de importante ca cartofii și orezul în dieta zilnică.

"Dacă considerăm că populația Pământului este mai mare de șapte miliarde de oameni, atunci o creștere a cererii populației în creștere a țărilor în curs de dezvoltare în ceea ce privește produsele alimentare reprezintă principalul motiv pentru creșterea producției de banane", a declarat Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite.

În acest fel, omenirea poate pierde nu doar un produs alimentar gustos, ci și unul necesar.

0
Tagurile:
Banana

Загрузка...