Carmen Avram

Carmen Avram revine fulminant: ”Chiar nu e ruşine?! Are de gând Iohannis iasă?”

1551
”Are de gând Preşedintele României, ales cu sprijinul diaspora şi mândru de relațiile cu Berlinul, să iasă din confortul propriu şi să pună mâna pe telefon?”

BUCUREȘTI, 20 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Reputatul om de televiziune devenit europarlamentar, Carmen Avram, revine cu un mesaj de excepție de la Bruxelles, axat pe situația prin care trec românii care lucrează în Germania – dar și pe felul în care începem să fim priviți ca țară.

”Cu mare tristețe pentru această țară şi pentru oamenii ei - care nu merită aşa ceva!- constat că sintagma "sclavie modernă" e tot mai des legată de cuvintele "muncitorii români"”, scrie Carmen Avram.

Iar creatoarea celebrei emisiuni ”În premieră” are argumente solide: ”Mințiți cu contracte abuzive, uneori plătiți cu salarii mai mici decât cele promise sau înjosiți în relația cu patronii, expuşi la infecția cu covid şi cazați în condiții inacceptabile, alungați ca nişte instrumente nefolositoare şi trimişi înapoi, acasă, pe banii lor, sezonierii români au ajuns să fie deplânşi inclusiv de presa germană”.

Carmen Avram face referire direct la un reportaj difuzat de Deutsche Welle, în care se prezintă situația românilor angajați în industria cărnii din Germania – secvențe în care apare des folosită sintagma ”sclavie modernă”.

Mai mult, postul german arată cum chiar locuitorii orașului german Coesfeld, din bogatul land Renania de Nord-Vestfalia, ”protestează împotriva condițiilor, în care muncesc zeci de români, la marele abator Westfleisch”.

În reportaj se arată că ”mulți dintre muncitori au fost testați pozitiv cu Covid-19, iar localnicii se tem că virusul se va extinde necontrolat”.

”Are de gând Preşedintele României, ales cu sprijinul diaspora şi mândru de relațiile cu Berlinul, să iasă din confortul propriu şi să pună mâna pe telefon?”, întreabă direct Carmen Avram. ”Dar "guvernul meu", cel care n-a fost în stare să le ofere acestor oameni locuri de muncă, când îşi va face treaba şi se va ocupa de soarta muncitorilor români?”.

Iar europarlamentara, membră chiar a Comisiei AGRI, îi ia de piept pe guvernații de la București și pe președinte: ”Chiar nu vă e ruşine de cum a ajuns Europa să vorbească despre România?”.

Reamintim că, în alte condiții, președintele Iohannis este foarte atent la atribuția sa tutelară asupra politicii externe – implicit asupra imaginii României. Ori, Carmen Avram dă în vileag adevărata imagine a României!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1551
Tagurile:
Germania, Români
Proteste împotriva legii carantinării și izolării, București

Reacție incendiară din China contra dezinformării susținute de Bruxelles: ”O mizerie!”

409
(reînnoit 09:11 06.08.2020)
Este îngrijorător că o publicație de prestigiul lui ”Politico” ajunge să publice minciuni și manipulări de tipul ”protestatarii neagă existența virusului” și să se ia de tineri care au curajul de a-și exprima o opinie.

BUCUREȘTI, 6 aug - Sputnik.”ÎNTREBARE: Când știm că organele de dezinformare sunt în misiune? RĂSPUNS: Atunci când instituții susținute de stat (UE și România, în cazul de față) se promovează reciproc pentru a dezinforma și pentru a arunca lături peste cei care vorbesc liber”.

Așa începe textul transmis de la Beijing de reputatul jurnalist Daniel Tomozei-Dimian de la Radio China International, și el se referă la un articol din ”Politico”, o importantă publicație susținută de Bruxelles.

”Avem o mizerie de text semnată de un anume Matei Roșca în Politico (portavoce pe bani UE), preluată de DIGI24 (portavocea securității de rit nou)”, scrie jurnalistul de la Beijing, care arată că ”În mizeria de text se afirmă că eșecul guvernului Iohannis-PNL în lupta cu epidemia COVID-19 din România este datorat ”campaniei de dezinformare în care este implicată și propaganda rusă“!

Întrebarea este firească - domnilor, sunteți bine-bine? ”Probabil că cel puțin Matei Roșca are nevoie de un control de echilibrare sau poate că dimpotrivă, așa trebuie să joace: total dezechilibrat în raport cu realitatea!”

Jurnalistul observă că unul dintre principalii „acuzați” de publicația UE este tânăra Iosefina Pascal, pe care el o consideră ”una dintre cele mai echilibrate și lucide voci ale perioadei din urmă, personalitate devenită publică prin pozițiile ferme și clare care îndeamnă la ADEVĂR și RAȚIUNE!”.

”Însă, în niciun caz Iosefina Pascal nu a negat existența noului coronavirus!”, scrie Dan Tomozei, fapt pe care l-am arătat și noi în repetate rânduri.

În acest sens, este îngrijorător că o publicație de prestigiul lui „Politico” ajunge să publice minciuni și manipulări de tipul ”protestatarii neagă existența virusului” și să se ia de tineri care au curajul de a-și exprima o opinie.

De altfel, tentativele ridicole de a induce ideea că orice persoană citată de Sputnik este un ”om al Moscovei”, că lucrează ”la ordin”, într-un fel de sistem de influențare și propagandă sunt nu numai prostești, dar neagă însăși valoarea (ideilor) unor români.

Pentru că asta am făcut, să cităm persoane care au expus idei proprii, originale, nu copiate – și au dovedit că au suficientă valoare pentru a se face ascultați de mulți români. Că e vorba de politicieni, de jurnaliști sau de tineri care se exprimă în spațiul public, pentru noi a contat valoarea exprimării – nu ”orientarea”, așa cum contează în presa agreată, din păcate, de Occident.

”Oricine ai fi Matei Roșca, ești un gunoi cu nume de român!”, transmite în final Daniel Tomozei – o concluzie la care noi NU subscriem, dar credem că e util pentru ”Politico” să o cunoască – și, prin ea, să înțeleagă că realitatea românească este cu totul alta decât a descris-o corespondentul prestigioasei publicații.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

409
Tagurile:
Dan Tomozei, coronavirus, România, proteste, Dezinformare, Bruxelles

Загрузка...
Eugen Orlando Teodorovici

Teodorovici, cel mai important mesaj către PSD și atac devastator la Ciolacu

1223
”Conducerea interimară ilegitimă urmărește transformarea PSD într-un partid de buzunar - vă simțiți cu adevărat reprezentați de un “președinte” interimar pe post de marionetă în mâna unui ventriloc politic?”

BUCUREȘTI, 6 aug – Sputnik. Candidat anunțat la președinția PSD, Eugen Teodorovici nu are mijloacele liderului interimar Marcel Ciolacu de a negocia cu baronii locali funcția din fruntea partidului – de aceea încearcă să trezească partidul, colegii, din starea condamnată de mulți analiști și observatori ai scenei politice: ”Te târăști simulând democrația sau te ridici ca o forță democratică ce poate schimba România în bine”.

”PSD NU este un partid de lași și trădători, iar organizațiile, membrii și susținătorii săi de la nivel local, județean și, sper, chiar și de la centru, NU se pot preda în fața acestei imense FRAUDE pe care unii o pregătesc de la preluarea ilegală a conducerii PSD în urmă cu 9 luni‼️”, spune ferm și acuzator Teodorovici.

De aceea, fostul ministru consideră că dacă PSD acceptă ca primul pas către REFORMĂ ”să înceapă cu un mare FURT”, atunci ”nu mai există nici speranță, nici salvare, căci de onoare și moralitate nu mai poate fi vorba”.

”Mi-am anunțat intenția de a candida la alegerile pentru conducerea partidului și am cerut insistent respectarea (măcar acum!) a statutului PSD”, spune Teodorovici. ”Mi-am anunțat intenția de a candida la alegerile pentru conducerea partidului și am cerut insistent respectarea (măcar acum!) a STATUTULUI PSD în privința drepturilor forului decizional suprem: CONGRESUL PSD!”.

Eugen Teodorovici se referă la dreptul Congresului de a vota ”orice modificare a Statutului partidului și de a decide în privința alegerii sau revocării conducerii PSD” – cu referire la articolele 119 și 121 din Statutul PSD în vigoare la data de 29 iunie 2019 dar care ”nici măcar nu este publicat pe site-ul oficial al partidului”.

Folosind un ton acuzator, Teodorovici atrage atenția că așa-zisa conducere interimară, prin vocea ”unui așa-zis președinte pretins fondator, fără prestanță și lipsit de coloană vertebrală”, a anunțat ”o nouă formulă de organizare a alegerilor pentru conducerea PSD, prin MOȚIUNE, adică o candidatură în echipă”.

Dar conducerea interimară nu s-a grăbit - în 9 luni! - să adopte această modificare a Statutului partidului prin votul majorității, adică al Congresului PSD, ci doar prin decizia CExN ”și aceasta luată pe fugă abia acum câteva zile, în data de 30 iulie”, arată Teodorovici, subliniind că ”tot atunci s-au stabilit și data alegerilor, pe 22 august, dar și Regulamentul privind depunerea candidaturilor” - până mâine, vineri, 7 august, ora 16.00!

Ultimul președinte executiv ales al PSD atrage atenția că, deși aceste detalii nu privesc direct pe mulți dintre membrii PSD, ele ”afectează fundamental esența democrației prin lipsa de transparență în luarea deciziilor în acest partid”.

”Este noua politică a unei “conduceri” interimare ilegitime care, prin acțiunile sale de până acum, nu a demonstrat decât că urmărește transformarea PSD într-un partid care să servească scopului celor ce vor să-l aducă la nivelul de "partid de buzunar" și să poată servi mult mai ușor intereselor politice conjuncturale!”, acuză Teodorovici.

Teodorovici întreabă fără ocolișuri: ”Mai aveți sentimentul că opinia voastră contează și că vă simțiți cu adevărat reprezentați de un “președinte” interimar pe post de marionetă în mâna unui ventriloc politic?”

În același timp, le cere membrilor PSD că își pună măcar o întrebare: ”mai aveți sentimentul că opinia voastră contează și că vă simțiți cu adevărat reprezentați de un “președinte” interimar pe post de marionetă în mâna unui ventriloc politic?”

Tot în acest, le cere social democraților să se gândească la ce ar răspunde ei, ”nu ventrilocul”, la alte următoarele întrebări:

- ”Vreți ca Statutul PSD să fie respectat?”

- ”Vreți ca deciziile legate de modificarea Statutului PSD să fie, în continuare, luate de Congresul PSD?”

- ”Vreți ca votul Congresului să fie în conformitate cu Statutul, adică secret?”

- ”Aveți încredere că votul pentru alegerea conducerii PSD, din 22 august, va fi unul corect?”

Față de aceste întrebări, Teodorovici atrage atenția că, prin hotărârea CExN din 30.07.2020, s-a modificat STATUTUL PSD, ”încălcându-se astfel chiar prevederile Statutului de la art. 119, alin. 1, conform cărora doar CONGRESUL PSD: "adoptă sau modifică, prin hotărâre, Statutul PSD, cu votul a cel puțin 2/3 din numărul delegaților prezenți"?”.

Ori, în acest context, Teodorovici le spune social democraților în față: ”Dacă acceptați ca reforma PSD să înceapă cu un JAF... noapte bună!”.

Eugen Teodorovici spune că prin aceeași hotărâre a CExN (NU a Congresului!) s-au adus modificări ale Statutului partidului aprobat în data de 29 iunie 2019: ”de la, să zicem, minore redenumiri ale structurilor de decizie județene, de sector și centrale, până la modificări ale componenței structurilor de conducere ale partidului de la nivel județean și central”. 

De asemenea, la același CExN, actual Consiliu Politic Național, s-a decis că ”în structura centrală de conducere vor fi 16 membri, față de 19 și a redus numărul vicepreședinților din partea celor 8 regiuni de la doi la unul singur, renunțând și la principiul european al egalității de gen (prevăzut în Statut la alin. 6 de la art. 119)”.

”Vreau să cred că sunt mult mai mulți cei care vor avea curajul să spună NU organizării unui CONGRES NESTATUTAR de către o “conducere” interimară ilegitimă‼️”, scrie Teodorovici, declarând ferm, ”Eu îmi voi depune candidatura NUMAI în condiții de legalitate, conform prevederilor STATUTULUI PSD‼️”

Un mesaj care poate însemna un nou început, despre care se va discuta mult în zilele ce urmează. Și da, din acest punct de vedere, al unui nou început, este cel mai important mesaj către PSD.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1223
Tagurile:
Marcel Ciolacu, PSD, Eugen Teodorovici

Загрузка...
Situația din Libia

Vărul lui Gaddafi a numit principalii vinovați de haosul din Libia

0
(reînnoit 20:13 06.08.2020)
Vărul lui Muammar al-Gaddafi, Ahmed Gaddaf al-Dam, consideră că NATO și Consiliul de Securitate al ONU se fac responsabili de situația din Libia și le cere să-și prezinte scuze poporului libian.

CHIȘINĂU, 6 aug – Sputnik. Consiliul de Securitate al ONU și NATO trebuie să-și aducă oficial scuze poporului Libiei pentru agresiunea din 2011, a declarat agenției RIA Novosti liderul “Frontului Luptei Naționale în Libia”, vărul fostului lider libian, Muammar al-Gaddafi, Ahmed Gaddaf al-Dam.

“Frontul Luptei Naționale în Libia” reprezintă una din mișcările politice ale susținătorilor lui Gaddafi. O bună parte a membrilor mișcării sunt în exil, după evenimentele din 2011 și se află în opoziție față de Guvernul Concilierii Naționale din Libia, care își are sediul în Tripoli.

O parte a membrilor, foști militari, luptă acum în rândurile Armatei Naționale Libiene a lui Khalifa Haftar.

Potrivit lui Gaddaf al-Dam, “agresiunea din partea NATO a distrus principala supapă de siguranță a întregii Africii de Nord”, pe care, în opinia lui, o reprezenta Libia.

“În 2011 Consiliul de Securitate al ONU și-a asumat responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în Libia. Cum de au putut admite apariția în această țară a extremiștilor și teroriștilor care nu au existat anterior în Libia, nici în Africa de Nord?”, se întreabă Gaddaf al-Dam.

Potrivit politicianului, dacă și-ar dori, „Consiliul de Securitate al ONU ar putea pune capăt tuturor cataclismelor din Libia în câteva ore”. Cu toate acestea, menționează el, “Occidentul nu-și dorește soluționarea problemei libiene, Occidentului îi convine continuarea haosului din Libia”.

„NATO și Consiliul de Securitate al ONU sunt responsabile de tot ce se întâmplă astăzi în Libia. Aceștia ar trebui să-și aducă scuze oficial libienilor și să înceapă să-și corecteze erorile comise, pe care continuă să le comită”, spune Gaddaf al-Dam, care în ultimii ani ai vechiului regim ocupa funcția de responsabil pentru relațiile Libia – Egipt.

În martie 2011, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție care prevedea blocarea spațiului aerian al Libiei. Apoi, coaliția internațională, condusă de NATO, profitând de acest document, a declanșat o operațiune militară în Libia, care s-a încheiat cu debarcarea a lui Muammar al-Gaddafi.

După debarcarea și asasinarea liderului, Libia a încetat să mai funcționeze ca un stat unitar. Astăzi în această țară există o dualitate a puterii. În Est prezidează un parlament ales de popor, iar în Vest, în capitala Tripoli, se află un guvern, format cu susținerea ONU și UE, în frunte cu Fayez al-Sarraj. Autoritățile din partea de Est a țării acționează independent de Tripoli și cooperează cu Armata Națională a Libiei, condusă de mareșalul Khalifa Haftar. Guvernul Concilierii Naționale este susținut de Turcia și Qatar, iar Armata Națională a Libiei – de Egipt și Emiratele Arabe Unite.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Muammar Gaddafi, Libia
Tematic
În zonele petroliere din Libia ar putea izbucni lupte teribile
Lavrov: Libia e departe de restabilirea statalității
Berlinul a definit sarcinile părților în conflictul din Libia
Turcia se opune rolului coordonator al UE în Libia
Putin și Merkel au discutat despre Siria, Libia, Ucraina și COVID-19

Загрузка...