Laura Codruț Kovesi

Avocat celebru: „Decizia CEDO în cazul Kovesi e ilegală, e DICTAT politic și CORUPȚIE!”

5908
(reînnoit 07:38 06.05.2020)
”Este semnul clar că (CEDO) și-a asumat propriul colaps instituțional, pierderea oricărei credibilități și transformarea în instituție nu de drept, ci de retorsiune politică”

BUCUREȘTI, 6 mai – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Mai multe voci marcante din domeniul Dreptului au contestat și criticat atât decizia CEDO, cât și interpretările date actului european. Celebrul avocat și om politic Aurelian Pavelescu argumentează această critică.

”Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un tratat internațional care prevede expres competențele Curții Europene a Drepturilor Omului, procedurile, substanța și întinderea care stau la baza acestor competențe”, explică avocatul, subliniind că Articolul 6 din Convenție ”stipulează clar condițiile de admisibilitate a oricărei acțiuni în fața CEDO, cea mai importantă: dreptul de acțiune se naște numai după existența unui proces în fața instanțelor naționale finalizat, adică după consumarea tuturor căilor de atac, în termen de 6 luni de la hotărârea definitivă”.

Pe scurt, în fața Curții Europene nu se poate ajunge printr-o acțiune directă, ”ci printr-o acțiune de contestare a unei hotărâri rămase în definitive în fața instanțelor naționale”.

Ori, întreabă avocatul, ”există o asemenea hotărâre definitivă pe care Kovesi a contestat-o în fața CEDO? NU!”. Dar existau căi de atac pe teritoriul României – ”putea Kovesi, teoretic, să se adreseze unor instanțe interne, pentru apărarea pretinsului drept? DA!” .

”Putea, teoretic, să atace propunerea ministrului justiției Tudorel Toader sau decretul lui Klaus Iohannis de revocare din funcție în contenciosul administrativ”, explică avocatul, subliniind cp numai dacă instanțele naționale ar fi respins acțiunile, ”și numai atunci, ar fi fost deschisă calea de atac în fața Curții Europene! S-a întâmplat asta? NU!”.

Prin urmare, spune Pavelescu, chiar admiterea acțiunii de către Curtea Europeană pentru a fi judecată pe fond ”este de la bun început lovită de NULITATE!”.

”Curtea s-a pronunțat în afara cadrului tratatului, prin abuz de drept, situație fără precedent în istoria CEDO!”, subliniază Aurelian Pavelescu, completând ”dacă Curtea s-a pronunțat fără drept, depășindu-și flagrant prerogativele, cu se cheamă aceasta? DICTAT POLITIC!”.

Dar, Pavelescu mai atrage atenția asupra unui aspect subsecvent – asta înseamnă CORUPȚIE! ”Haideți, încercați dvs. cu toții să vă adresați CEDO cu o asemenea acțiune directă, sărind peste instanțele naționale, și veți vedea rezultatul imediat: respingerea ca inadmisibilă!”, punctează Pavelescu.

”Ce înseamnă aceasta? Corupție!”, declară celebrul avocat. ”Ce vor face statele membre într-o asemenea situație, din moment ce deciziile CEDO sunt obligatorii pentru ele și această decizie, total ilegală nu doar pe fond, dar și procedural, urmează să fie aplicată tuturor acestor state membre?”.

Întrebarea lui Pavelescu vine ferm: ”Cum a îndrăznit CEDO să facă așa ceva?”. Răspunsul este incendiar: ”Este semnul clar că și-a asumat propriul colaps instituțional, pierderea oricărei credibilități și transformarea în instituție nu de drept, ci de retorsiune politică”.

”E bine, măcar să se facă la vedere, Curtea Europeană a denunțat singură propriul tratat de funcționare, nu mai are nevoie de drept, a transformat dreptul în arbitrariu și dictat politic”, conchide Pavelescu, atrăgând atenția CEDO că ”zilele îi sunt numărate, dreptul nu uită și nu iartă!”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

5908
Tagurile:
Corupție, CEDO, Aurelian Pavelescu, Laura Codruța Kovesi
Tematic
Revine Kovesi la DNA? A câștigat la CEDO procesul cu statul român privind revocarea sa
Susținătorii lui Kovesi, în extaz după ce fosta șefă DNA a câștigat procesul la CEDO
Ludovic Orban, atac total la CCR după decizia CEDO favorabilă lui Kovesi
Kovesi, prima reacție după ce a câștigat la CEDO împotriva statului român
Relația Soros – Kovesi – Iohannis dată în vileag! Legătura cu Viktor Orban
Арктические комплексы ПВО Тор-М2ДТ на базе вездехода ДТ-30 после торжественной церемонии передачи в общевойсковое соединение Северного флота на территории 726 учебного центра войсковой ПВО в городе Ейске.

"Așteptăm tehnica până în august": Americanii se pregătesc debarce în Arctica

484
(reînnoit 18:21 14.04.2021)
Statele Unite ale Americii încearcă să reducă distanța rămânerii în urmă față de Federația Rusă în Arctica.

MOSCOVA, 14 apr – Sputnik, Andrei Koț. Statele Unite încearcă să reducă distanța rămânerii în urmă față de Rusia în Arctica. Recent, Forțele terestre au încheiat un contract cu concernul Oshkosh Defense în cooperare cu compania singaporeză ST Engineering și BAE Systems pentru dezvoltarea echipamentului militar pentru Arctica. S-a descoperit că americanii pur și simplu nu au mașini moderne de acest tip, iar cele pe care le au sunt deja de mult depășite. Comandamentul se așteaptă că va experimenta noutățile deja în luna august. Despre ceea ce se cunoaște despre acestea din urmă – în materialul Sputnik.

Finalizate până în iunie

Arctica reprezintă o provocare serioasă pentru orice armată. Temperaturi ultra-scăzute, creste de presiune, banchize plutitoare, lipsa infrastructurii, logistică dificilă, noapte polară îndelungată – toate acestea complică foarte mult desfășurarea unui mare grup militar.

În timpul Războiului Rece, Statele Unite, spre deosebire de URSS, nu au acordat suficientă atenție acestei regiuni, de aceea, astăzi, Pentagonul dispune de un singur spărgător de gheață funcționabil – Polar Star. Rusia are mai mult de 40 de nave de acest tip. În plus, americanii nu au, de fapt, baze militare acolo.

De asemenea, Forțele terestre nu au suficientă tehnică, care ar fi în grad să transporte mărfuri și militari în condițiile polare extrem de grele. Singurele cap tractoare-ATV-uri adecvate pentru acest lucru – suedezele Bandvagn 206 cu două șenile, care au fost adoptate sub denumirea Small Unit Support Vehicle (SUSV). Cu toate acestea, primele mașini de acest tip au fost scoase de pe linie acum 40 de ani și de mult timp nu mai corespund cerințelor moderne.

Armata a decis să actualizeze parcul tehnicii arctice și a anunțat un concurs în cadrul programului Coldweather, All-Terrain Vehicle (CATV). Pentagonul este gata să cheltuiască pentru dezvoltarea, construirea și testarea capului tractor promițător 6,6 milioane în anul fiscal 2021 și 9,25 milioane – pentru achiziționarea a 110 unități CATV.

Parcul va fi apoi extins până la 163 de ATV-uri. Prototipurile ar trebui să fie gata până pe 14 iunie. Din august până la sfârșitul lunii decembrie – testări la poligonul din Alaska. Câștigătorul va fi determinat în anul fiscal 2022.

Patru versiuni

Se așteaptă că vor fi prezentate patru versiuni de CATV-uri. ATV-ul de uz general trebuie să fie în stare să transporte la bord cel puțin nouă soldați, fără șofer, precum și să dispună de echipamente și provizii pentru trei zile de funcționare autonomă.

Versiunea sanitară cu echipament medical este proiectată pentru doi medici, doi pacienți în poziție orizontală și patru pacienți ușor răniți. ATV-ul de comandă va fi echipat cu cele mai moderne mijloace de comunicare și gestionare a trupelor. În cele din urmă, ATV-ul cargo este destinat transportării echipamentelor militare de dimensiuni mari pe distanțe lungi.

"Aceste mașini vor putea rezolva o gamă largă de sarcini la temperaturi extrem de scăzute pe terenuri, unde alte tehnici nu pot trece", a spus jurnaliștilor ofițerul armatei Statelor Unite, Tim Goddette, responsabil pentru programul CATV. "Ele trebuie să se deplaseze cu ușurință pe gheață, să depășească obstacolele de apă, să se urce cu ușurință pe dealuri, să fie ușor de întreținut și să cheltuiască combustibil în mod economic ".

Participanții la concurs se bazează pe dezvoltările anterioare. Oshkosh și ST Engineering au luat drept bază cap tractorul Bronco 3. Această mașină se află în serviciul armatei britanice mai bine de 20 de ani și a participat la ostilitățile din Afghanistan.

Bronco 3 dispune de un blindaj anti-glonț, o turelă cu mitralieră, un fund în formă de V, care reduce daunele în cazul unei explozii miniere. ATV-ul depășește obstacolele de apă la o viteză de cinci kilometri pe oră.

BAE Systems vor propune o noutate pe baza cap tractorului Beowulf, care este în multe privințe similar cu Bronco 3 și SUSV, dar are o capacitate de încărcare mai mare.

Să o ajungă din urmă pe Rusia

În "Strategia Arctică" publicată acum o lună, americanii și-au declarat în mod deschis dorința de a stingheri în regiune pe Moscova și Beijing. Pentagonului îi provoacă o preocupare deosebită Rusia, care dispune de cea mai mare flotă de spărgători de gheață din lume, de o rețea de baze militare la latitudinile nordice și de un arsenal bogat de tehnică, capabilă să funcționeze în condiții de frig extrem fără perfecționări ulterioare.

În cadrul paradelor organizate de Ziua Victoriei participă în mod constant modificațiile arctice ale sistemelor autohtone de apărare antiaeriană: complexul cu rază mică de acțiune "Tor-M2DT", complexul "Panțir-SA", precum și versiunile speciale ale mașinilor auxiliare.

Aproape toată tehnica terestră pentru regiunea arctică este montată pe baza ATV-urilor cu două șenile DT-30 "Vityaz", care nu se tem nici de cele mai severe înghețuri (până la minus 55). Unele modificații pot traversa obstacolele de apă, fapt care, în condițiile aproape constante de formare a crestelor de presiune, crește semnificativ mobilitatea. Noile complexe "Panțir" și "Tor" protejează regiunile unde sunt bazate sistemele cu rază lungă de acțiune S-400, desfășurate în Arctica începând cu anul 2015.

Dispune de un arsenal unic și prima trupă arctică completă a Forțelor terestre – cea de-a 80-a brigadă separată de pușcă motorizată, dislocată în satul Alakurtti din regiunea Murmansk. Infanteria rezistentă la îngheț învață cum să stăpânească, în special, vehiculele cu accesibilitate ridicată în zonele mlăștinoase și înzăpezite TREKOL, care se deplasează pe roți cu anvelope enorme cu presiune ultra-scăzută. Astfel de mașini traversează inclusiv terenurile accidentate, fără a reduce din viteză.

În plus, luptătorii brigăzii 80 dispun de camioane cu tracțiune integrală "Ural" și KAMAZ, adaptate la temperaturi extrem de scăzute, snowmobilurile TTM-1901 "Berkut" cu cabină încălzită, pernoptere. De asemenea, de sănii trase de câini și reni.

În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, săniile au jucat un rol important în apărarea regiunii polare. Pe câini și reni erau livrate munițiile și personalul militar la locul de muncă. Animalele pot să treacă acolo unde tehnica s-ar bloca. În plus, pentru brigada arctică, se dezvoltă modificații speciale ale tancurilor, ale mașinilor de luptă ale infanteriei și ale elicopterelor – în special Mi-8AMTSh-VA cu un sistem de încălzire a agregatelor instalației de propulsie.

484
Tagurile:
Americani, Arctica
Tematic
Bastion, apărarea de coastă a Rusiei, a lansat primele rachete supersonice în Arctica
Catastrofă climatică: consecințele globale ale emisiilor de metan din Arctica
Putin: Rusia va fi activă în Arctica... „O rachetă ajunge la Moscova în 15 min”

Загрузка...

Patrulă invizibilă: Nava submersibilă BOSS a fost dezvoltată în Rusia

600
(reînnoit 16:58 14.04.2021)
Biroul central de construcție a tehnicii marine "Rubin" a prezentat proiectul navei submersibile de patrulare "Straj", care combină virtuțile submarinului cu cele ale unei navei de suprafață.

Nivelul științific și tehnologic al industriei construcțiilor navale rusești permite abordarea soluțiilor de proiectare într-un mod nestandard. Nava de patrulare "Straj" cu funcțiile unei nave de suprafață și a unui submarin este capabilă să surprindă specialiștii diferitor țări.

Noutatea va fi exportată sub denumirea BOSS (Border and Offshore Submersible Sentry).

Biroul central de construcție a tehnicii marine "Rubin" a prezentat proiectul navei submersibile de patrulare "Straj", care combină virtuțile submarinului cu cele ale unei navei de suprafață. Prețul și dimensiunile relativ mici, caracteristicile tehnice remarcabile, fiabilitatea tradițional ridicată, posibilitatea de a plasa la bord o gamă largă de rachete și torpile (sau echipament științific) face ca BOSS-ul să fie atractiv pentru multe țări cu bugete de apărare mici.

Biroul de construcție "Rubin" – unul dintre liderii mondiali în proiectarea submarinelor – este biroul de frunte în Rusia în ceea ce privește construcția navelor submersibile, cu o experiență de 120 de ani în crearea navelor submersibile și aparatelor de clase diferite (inclusiv tehnică civilă).

La exterior, BOSS-ul seamănă cu submarinul diesel-electric al proiectului 613 – un succes constructiv, unul dintre cele mai larg răspândite și vândute submarine din lume (la fel, dezvoltat de "Rubin"). Nava submersibilă are caracteristici tehnice similare: lungimea de 60-70 de metri, în funcție de dotări, un deplasament de aproximativ 1000 de tone, un echipaj de 42 de persoane. Aceasta poate fi echipată cu rachete ghidate, cu torpile, cu drone, cu instalații de artilerie și cu ambarcațiuni mici de mare viteză pentru grupurile de inspecție. În timpul alegerii sistemelor de arme, dispozitivelor și echipamentelor, specialiștii Biroului de construcție "Rubin" s-au orientat spre modelele contemporane, verificate și seriale ale submarinelor, navelor de suprafață și avioanelor.

Potențialele ținte ale noului "nautil", în apă și la suprafață ei, pot deveni navele de război și obiectele de coastă ale unui inamic high-tech, precum și pirații mai puțin echipați, contrabandiștii, braconierii. BOSS-ul poate fi folosit în mod eficient și în calitate de navă de spionaj sau de cercetări științifice.

Cefaleea NATO

Pentru a înțelege gama de posibilități și de sarcini ale noii nave, este necesar să ne reîntoarcem la proiectul 613 (conform clasificării NATO – Whiskey). Submarinul, cu simplitatea și fiabilitatea puștii sistemului Mosin, avea un deplasament de 1347 de tone, o lungime de 76 de metri, o lățime de 6,6 metri și putea să se deplaseze la o viteză de până la 18,5 noduri, la adâncimi de până la 200 de metri. Raza maximă de acțiune la suprafață – 8500 de mile (mai mult de 15 mii de km). Armele principale: șase torpile de calibru 533 mm (patru în proră și două în pupă), care puteau fi echipate și cu focoase nucleare (muniție – 12 torpile sau 22 de mine). Autonomie – 30 de zile. Echipaj – 52 de persoane.

Proiectul 613 a fost dezvoltat pentru a fi armat cu torpile, totuși, au fost construite șase submarine modificate, armate cu rachete – după balustrada care înconjura ruful se aflau, în două containere rezistente, două rachete de croazieră P-5 cu o rază de acțiune de aproximativ 300 km (pentru a trage din poziția de suprafață în țintele de coastă).

În construcția serială a proiectului 613 se folosea pe scară largă metoda secțional-continuă (adică întregul corp al navei era împărțit în secțiuni separate și specialiștii lucrătorii, echipamentele specializate lucrau la aceeași secțiune în continuu, numai că la diferite obiecte, care erau identice), sudarea automată și controlul radiografic al cusăturilor de sudură. Flota sovietică primea câte un nou submarin o dată la cinci zile. Timp de șapte ani (1950-1957), au fost construite 215 de submarine diesel-electrice cu un deplasament mediu, care puteau, la fel de eficient, să efectueze lovituri cu torpile, să spioneze, să rezolve sarcini de aranjare a minelor, să presteze servicii operative și poziționale în regiunile unde inamicul se disloca. Despre supraviețuirea proiectului vorbește faptul că submarinele proiectului 613 au fost în uz până la sfârșitul existenței Uniunii Sovietice, adică aproape 40 de ani (în 1990, în cadrul Flotei Mării Negre, își continuau serviciul 18 submarine apte de muncă).

Submarinele multifuncționale ale proiectului 613 au fost livrate în masă peste hotare (aproximativ 40 de unități) – Forțelor navale ale Bulgariei, Cubei, Indoneziei, Egiptului, Siriei, Republicii Populare Democrate Coreene, Poloniei. Chinei i-a fost transmisă documentația tehnică și mai mult de 20 de submarine au fost construite la uzinele din Shanghai și Hankou.

Desigur, noua navă submersibilă de patrulare a moștenit calitățile principale ale proiectului 613 – durabilitatea, fiabilitatea și eficiența. În rest, BOSS-ul este copilul de înaltă tehnologie al secolului 21, cu arme calitative noi și mai puternice, cu mijloace de comunicare, navigare și hidroacustică.

Potențial

Patrularea militară clasică pe mare este o manevră îndelungată a navelor de suprafață și a submarinelor într-o anumită zonă, care sunt mereu gata de a-și ocupa poziția de luptă și de a ataca navele sau obiectele terestre ale inamicului. Desigur, prezența navelor Marinei Federației Ruse într-o anumită zonă a Oceanului Planetar, care desfășoară, la ordinul Președintelui (Guvernului), acțiuni de natură non-militară (manevre, execiții, vizite etc.) pentru a exercita presiune asupra unui alt stat (grup de state) în scopul asigurării intereselor naționale în regiunea respectivă este valabil, dar esența a ceea ce se întâmplă nu se schimbă, nava de patrulare, fiind departe de țărmurile native, îndeplinește mereu sarcina de luptă într-o stare de alertă permanentă în fața unui atac de rachete, de artilerie sau de torpile. Anume din acest motiv, Federația Rusă reacționează la apariția distrugătoarelor americane în aproprierea țărmurilor sale în Marea Negră, Bering sau Japoniei.

În Marina Rusă, până de curând, se ocupau de patrularea acvatoriilor navele de patrulare, pe când în forțele navale ale NATO – distrugătoarele de escortă, fregatele, corvetele și navele din zona de coastă. Este dificil să se pună un semn de egalitate între navele tradiționale de suprafață și submersibilul BOSS (pentru el, va fi necesară completarea tacticii de utilizare în luptă). Particularitățile exploatării noii navei ne permite să afirmăm că Biroul de construcție "Rubin" a creat un submarin hibrid.

Patrularea militară în poziție subacvatică permite supravegherea secretă a inamicului, a celor care încalcă frontiera sau a contrabandiștilor, asigură atacuri cu efect surpriză sau răspunsuri la amenințări. La adâncime, este mai ușor să se rupă de forțele inamice superioare și acolo nu există nicio furtună. Caracteristicile de suprafață reprezintă un bonus pentru echipaj, care poate respira aerul proaspăt de mare pe parcursul călătoriei și nu un produs de regenerare (ca pe submarinele clasice). Posibilitățile de studiu științific al platformei continentale ale navei submersibile de patrulare sunt mai mari decât cele a unei nave de suprafață similare. În plus, BOSS-ul poate servi drept o "clasă" de studiu relativ ieftină pentru pregătirea echipajelor și a infrastructurii de coastă – cu vizarea dezvoltării forțelor navale naționale, obținerea experienței și a submarinelor "de mărime naturală" de către țările individuale.

600
Tagurile:
Nave militare, Rusia
Tematic
Submarin american era pregătit să scufunde navele rusești din Siria în 2018
Țirkon a îndepărtat navele occidentale de țărmurile Rusiei
VIDEO: Navele rusești au ieșit în Marea Neagră, unde se îndreaptă navele SUA

Загрузка...
Paris

Un primar din Franţa, nemulţumit de gestionarea crizei, îndeamnă la „nesupunere civică”

0
(reînnoit 18:58 15.04.2021)
Primarul dintr-o regiune importantă din Franţa, nemulţumit de gestionarea crizei, îndeamnă la „nesupunere civică”. „Dacă este necesar să merg în instanță, voi merge”, a asigurat acesta.

BUCUREŞTI, 15 apr – Sputnik. În timp ce situația sanitară din Franța rămâne îngrijorătoare la două săptămâni de la introducerea noului lockdown, gestionarea crizei de către guvern este adesea criticată de medici şi politicieni.

Invitat, pe 13 aprilie, la o emisiune la postul LCI, Xavier Lemoine, primarul municipiului Montfermeil, din Seine-Saint-Denis, regiunea Île-de-France, a afirmat că Franța „a ratat două lucruri esențiale”: „prevenirea și tratamentul timpuriu pentru a evita formele severe” de Covid-19.

„Solicit nesupunere civică, deoarece prejudiciul cauzat populației franceze este cu totul disproporționat față de efectele pe care vrem să le vedem asupra crizei sanitare”, a subliniat primarul.

​Acesta a denunțat faptul că timp de un an, autoritățile publice au menţinut tăcerea „în ceea ce privește prevenirea și tratamentul precoce al bolii”.

„Este păcat pentru că tot ceea ce experimentăm rezultă din această ocultare sistematică. Acum, dacă este necesar să merg în instanță, voi merge, pentru că toate acestea le-am trăit, le-am scris, le-am afirmat”, a adăugat Lemoine, citat de Sputnik France

La întrebarea gazdei emisiunii dacă un primar poate solicita neascultare civică, Lemoine a explicat:

„Articolul II din Declarația Drepturilor Omului prevede că atunci când opresiunea este vădit disproporționată, există necesitate și datorie”, a precizat primarul.

Raportul anual al Curții de Conturi din Franţa, făcut public la 19 martie, denunță lipsa mecanismelor de anticipare în fața epidemiei din partea statului.

Analizând „efectele concrete și managementul operațional”, Curtea de Conturi a indicat că serviciile de îngrijire erau „slab pregătite” în fața Covid-19 și necesitau „reforme structurale”.

Această lipsă de pregătire explică, de asemenea, incapacitatea serviciilor spitalicești de a gestiona afluxul masiv de pacienți din martie 2020.

În prezent, pentru a contracara răspândirea epidemiei, guvernul se bazează pe „măsuri suplimentare de blocare”. De asemenea, un obiectiv al său este campania de vaccinare accelerată.

0
Tagurile:
Franţa
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Franța: Împușcături în fața unui spital din Paris - un mort și un rănit
Milioane de mașini ar putea fi în curând interzise circulației în marile orașe din Franța
O regiune din Franța a făcut o precomandă pentru Sputnik V

Загрузка...