Vladimir Putin în vizită la un spital cu bolnavi de COVID-19

Vladimir Putin, „model de președinte” în România - ce spune Daniel Ghiță

2465
(reînnoit 19:25 29.03.2020)
Printre multiple comentarii pozitive pe rețelele de socializare, cel puțin două persoane publice, campionul mondial Daniel Ghiță și deputatul PSD Răzvan Rotaru, au apreciat vizita lui Vladimir Putin la un spital cu suspecți de infectare cu noul coronavirus COVID-19.

BUCUREȘTI, 27 mart - Sputnik, Marius Holdean. Campionul mondial la kickboxing Daniel Ghiță critică de zile bune pe pagina sa de Facebook prestația autorităților române în contextul crizei coronavirusului, dar ceea ce l-a deranjat cel mai tare a fost demisia ministrului Sănătății, Victor Costache.

”Aici, aveți dovada de incompetență a acestui GuWerner sau Guvernul Zero! Fugiți lașilor, lăsați poporul în mizerie, dacă nu puteți fura bani publici. Costache a demisionat in plină pandemie! Nici acum nu vă satură Dumnezeu să aveți putere și contracte pe bani publici?”, lansează Ghiță un mesaj dur pe contul său de socializare. 

Ghiță face și o comparație între autoritățile române și președintele Rusiei, Vladimir Putin:

”Pe de altă parte, Liderul Putin vizitează infectații de Covid 19! Mai îți trebuie comentariu? Când ați văzut voi că Iohannis face așa gest? Citește fițuicile alea mediocre, fără emoții. Trimite tancurile și armata, în loc să arate umanitate!”, mai scrie Daniel Ghiță.

Tonul campionului mondial care a devenit foarte popular în mediul online pentru comentariile sale nu se îndulcește deloc:

”Nu sunteți în stare să gestionați o criză și să vă asumați ceva: sunt alții de vină de incompetența voastră! Rușine!”

Postare de Daniel Ghita
Postare de Daniel Ghita

Daniel Ghiță, pentru Sputnik - „Am apreciat stilul hotărât și curajos al președintelui Putin”

Întrebat cum de a avut curajul să îl prezinte pe Putin ca ”model de președinte” știind că în România cineva e imediat taxat dacă face un asemenea demers, Daniel Ghiță a declarat în exclusivitate pentru Sputnik următoarele:

”Eu am dovedit în activitatea mea și în declarațiile mele că nu mi-e frică de nimic atunci când e vorba de interesul României și de națiunea română. Nu mi-e frică nici să critic autoritățile când își bat joc de țară, nici să mă uit la ce fac alte țări mai bine ca noi, ca să luăm exemplu de acolo. Nu au decât să mă critice pentru declarațiile mele, eu aduc argumente pentru ceea ce afirm. Să vedem, ce argumente au cei care sunt împotriva mea?”

De asemenea, Sputnik l-a întrebat pe campionul Daniel Ghiță ce a apreciat în comportamentul președintelui Putin și ce l-a determinat să îl dea pe președintele Rusiei ca exemplu.

”Am apreciat stilul hotărât și curajos al președintelui Putin, care nu s-a ascuns de epidemie, ci s-a dus în spital să îi vadă pe bolnavi și să verifice la fața locului cum decurge lupta cu epidemia. O mișcare de curaj care să însuflețească populația și să miște lucrurile! De asemenea, a luat măsuri economice curajoase pentru a-și sprijini economia țării. În România, Guvernul trage de timp de nu știu când în legătură cu amânarea ratelor la bănci care îi împovărează pe români și în condițiile normale, dar acum în criză... Și când Guvernul român a decis, la presiunea publică, să ia totuși o decizie în acest sens, a pus niște condiții care îi lovesc tot pe cei mai săraci care au întârzieri la plata ratelor”, a precizat Daniel Ghiță răspunzând întrebărilor Sputnik.

Deputatul PSD Răzvan Rotaru - „Model de președinte”

Și deputatul PSD Răzvan Rotaru a fost impresionat de gestul președintelui Putin de a-i vizita pe cei bolnavi de coronavirus și îl dă ca ”model de președinte”.

”În plină pandemie, președintele rus, Vladimir Putin a mers personal în centrul medical din Moscova, unde sunt tratați pacienții de coronavirus, a stat de vorbă cu ei, cu personalul medical de acolo și s-a arătat interesat de condițiile în care se află aceștia. Putin le-a mulțumit cadrelor medicale și i-a asigurat de tot sprijinul său. Deci, se poate!”, scrie Rotaru pe pagina sa de Facebook

El face o comparație și cu situația din România:

”Frumos ar fi fost să vedem și în România, un președinte responsabil și pentru care soarta cetățenilor să fie o prioritate”.

Desigur că deputatul a fost imediat atacat de presa servilă pentru că îl dă drept exemplu pe președintele Rusiei, dar, după cum se vede, cazul său nu este singular. Tot mai multă lume în România se uită la președintele Rusiei și se întreabă de ce România nu are un președinte la fel de implicat și curajos.

Postare a lui Razvan Rotaru
Postare a lui Razvan Rotaru

Vizita lui Putin la un spital cu suspecți de COVID-19

Pe 24 martie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a efectuat o vizită fulger la spitalul din localitatea Kommunarka, suburbia Moscovei.

În spitalul din localitatea Kommunarka sunt aduși oamenii suspectați de COVID-19. Putin i-a adus mulțumiri medicului șef al spitalului, Denis Proțenko, pentru organizarea tuturor proceselor în spital și a remarcat munca excepțională a întregului personal medical.

„Am urmărit cum muncesc la posturile lor. Nu mi-aș dori să utilizez terminologia militară, însă într-adevăr toți muncesc aici ca niște ceasuri, ca un mecanism bine pus la punct. Se simte că oamenii știu ce trebuie să facă, cum trebuie să facă, au de toate, utilizează eficient tehnica, echipamentul, mijloacele pe care le au la dispoziție”, a spus liderul de la Kremlin.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, a amintit că în ajun Vladimir Putin a participat în Novo-Ogarevo la o ședință dedicată combaterii pandemiei de coronavirus. La reuniune au participat vicepremierului Tatiana Golikova, primarul Moscovei, Serghei Sobeanin, și ministrul Sănătății, Mihail Murașko.

2465
Tagurile:
Vladimir Putin, Daniel Ghiță
Тема:
Relațiile româno-ruse (252)
Icoane făcătoare de minuni

Mare analist ATEU, mesaj incendiar pentru dreptul la credință

538
(reînnoit 07:16 30.11.2020)
Un gânditor ateu se revoltă contra celor care nu respectă dreptul la credință: ”Nu accept lecții de la frustrați, totalitari în gândire, care ar lua gâtul oricui nu gândește ca ei. Nu accept ca orice terchea-berchea ajuns șef să îngrădească drepturile și libertățile”

BUCUREȘTI, 30 nov – Sputnik. Unul dintre cei mai apreciași analiști, jurnalistul și consilierul politic de top Constantin Gheorghe, un veritabil om de stânga, și-a declarat, cu onestitate, în repetate rânduri, atitudinea față de religii: este ateu.

În același timp, fostul consilier politic al fondatorilor noii social democrații din România – Iliescu și Năstase – este un apărător constant și vehement al drepturilor cetățenilor, al respectului față de valorile și reperele naționale – și un pentru care respectul, înțelegerea și onestitatea sunt principiile pe care se bazează relația interumană, inclusiv societatea.

Ier, Constantin Gheorghe s-a revoltat din cauza nedreptăților flagrante la care sunt supuși credincioșii de către ipocriții din structurile statului – altfel mereu grijulii să îi afirme ”credința” și respectul pentru Biserică.

Constantin Gheorghe repetă onest: ”Cum spuneam, sunt ateu. E alegerea mea. Sunt dotat și cu o coadă extrem de sensibilă, drept pentru care nu-mi place să fiu călcat pe ea, pe motiv că iau apărarea pupătorilor de moaște, ca în cazul Teodosie Tomitanul”.

Și, observă revoltat analistul, ”Văd că și altor prieteni le este reproșat acest sprijin”!

”Să ne înțelegem bine: înainte de orice, suntem cetățeni, cu drepturi, libertăți și obligații egale”, subliniază analistul, punctând clar: ”Când iau apărarea credincioșilor, iau apărarea unor cetățeni cărora o mână de netrebnici le încalcă drepturile și libertățile constituționale”.

Altfel spus - ”Îi apăr pe ei, mă apăr pe mine! Apăr Constituția!”, scrie Constantin Gheorghe.

Ori, în acest sens, reputatul consilier politic le atrage atenția conducătorilor asupra Legii legilor: ”Poate ați uitat, de asta pun mai jos prevederi esențiale din Constituție”

”Art. 1:

3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie...

Art. 2:

1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Art. 4:

(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.”

Ori, acestea fiind amintite, reputatul analist spune clar: ”Nu accept lecții de la tot felul de frustrați, totalitari în gândire, care ar lua gâtul oricui nu gândește ca ei”.

”Și nu voi accepta ca orice terchea-berchea, ajuns șef peste noapte, să-mi îngrădească mie drepturile și libertățile, că așa i s-a sculat lui! Punct! Sictir!” – încheie dur Constantin Gheorghe, revoltat și scârbit de atitudinea autorităților.

 

538

Загрузка...
Dan Chitic

Dan Chitic, mesaj fulminant și UNIC, pentru toți românii!

1471
Cunoscutul avocat și om de mare credință, Dan Chitic dă măsura patriotismului său într-un mesaj cutremurător, excepțional, adresat românilor – și amintește un aspect pe care nimeni nu l-a invocat!

BUCUREȘTI, 30 nov – Sputnik. Personalitate publică remarcabilă prin patriotism și implicarea pentru drepturile românilor, avocatul Dan Chitic este și un creștin practicat, acordând credinței și Bisericii un rol fundamentale, chiar principal în demersurile sale.

Evident, Dan MV Chitic participă la manifestările de la Peștera Sfântului Andrei, din comuna Ion Corvin, din Constanța. De acolo, Dan Chitic a scris aseară un text-mesaj de excepție – că, azi, ”Alba Iulia va fi la Ion Corvin!”.

Dan Chitic a scris că în această zi a Apostolului românilor, de Sf. Andrei, ”are loc adevărata alegere pe care poporul român o are de făcut în ceea ce privește viitorul său”.

”Nu sunt alegeri politice din cele care se fac din 4 în patru ani, ci este o alegere de esență, de direcție pe care o are de făcut acest neam: are de ales între teroare, dictatură, deznaționalizare și uniformizare culturală și identitară pe de o parte, și, pe de altă parte, poate alege Libertatea, Credința, Identitatea națională și apărarea Drepturilor Constituționale”, declară Dan Chitic.

Mai mult, Dan Chitic crede că este ”alegerea veacului, o alegere cât 25 scrutinuri electorale într-unul, pentru că avem posibilitatea de a alege ce și cum vrem să fim: oameni drepți, credincioși și liberi sau sclavi umili într-o colonie dintr-o margine de imperiu”.

Și, atenție la argumentul istoric excepțional adus de cunoscutul avocat:

”Nu întâmplător poate, acum 102 ani, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 a avut loc tot sub semnul pandemiei, și s-a desfășurat chiar sub cel mai sever “val” al acelei pandemii, cel din toamna și iarna anului 1918”.

Și, subliniază avocatul – ”Pandemia aceea de gripă spaniolă din 1918 a fost una adevărată, cu un virus într-adevăr criminal care a răpus 50 milioane de vieți, gripa spaniolă din 1918 ucigând 3,3 % din populația Pământului de atunci!”.  

Dar, atrage atenția Dan Chitic: ”Și oamenii din acea vreme erau adevărați căci, în pofida pandemiei, ignorând riscul de a se îmbolnăvi, românii au ieșit să se bucure de victoria lor, au ieșit să sărbătorească Marea Unire dar și victoria asupra Puterilor Centrale, împotriva Germaniei și Austro Ungariei care au fost la un pas să șteargă de pe hartă România”.

”Pe români nici nu avea de ce să-i sperie cumplita viroză spaniolă, căci tocmai încheiaseră victorioși un război de doar doi ani în care pieriseră 535.706 din conaționalii lor, respectiv aproximativ 10% din populația țării de la acea dată - ce le mai putea face o viroză după ce suferiseră din partea nemților și austriecilor?”, scrie Dan Chitic, punctând superb: ”Bunicii și străbunicii noștri au știut în 1918 să calce cu moartea pe moarte pentru a izbândi!”.

În schimb azi, mai mult de 100 de ani de la 1918, România are ”un președinte neamț, impus și protejat de noile “Puteri Centrale”, un președinte al cărui guvern ne pângărește credința punând lacăte pe biserici, ne șterge identitatea și ne răpește drepturile fundamentale, inclusiv dreptul de a ne închina la cele sfinte, o putere a cărei singur obiectiv este ștergerea granițelor și identității noastre pentru a ne integra deplin în “lumea euroatlantică””, arată acuzator avocatul patriot.  

Ori, observă Dan Chitic – ”ei, cei ce se vor stăpânii noștri, ne spun că toate drepturile și libertățile ne sunt luate acum pentru “binele nostru”, pentru a ne feri de o viroză ale cărei victime, oricum ar fi numărate ele, nu depășesc 0,05% din populația țării…”.

”Pentru cei 535.706 români omorâți de nemți pe fronturile și câmpurile acestei țări în lupta lor pentru libertatea, independența și integritatea acestei țări, pentru noi, pentru credința și identitatea noastră, dar mai ales pentru copiii noștri și pentru dreptul lor de a fi oameni liberi și demni avem datoria să ne învingem frica, pasivitatea, și comoditatea corupătoare și să ieșim din case!”, declară fulminant Dan Chitic.

De aceea, în mesajul de aseară, Dan Chitic făcea un apel la români ”să se organizeze și să meargă cu mic, cu mare la Peștera Sfântului Andrei de la Ion Corvin, să facă zid în jurul unui ierarh care a fost învrednicit de Dumnezeu să devină un conducător și un simbol al rezistenței noastre împotriva urâciunii pustiirii aduse în țară de forțele globaliste strânse în spatele președintelui Iohannis”.

Nu este însă un îndemn la participare cu orice preț, pentru Dan Chitic se adresează  și celor care nu vor veni: ”Chiar și cei care din binecuvântate pricini nu pot ajunge mâine în județul Constanța, și ei trebuie să se strângă în jurul bisericilor lor, indiferent dacă sunt sau nu credincioși, indiferent în ce cred, căci lupta aceasta se dă pentru apărarea dreptului nostru la un viitor demn, pentru apărarea libertății noastre!”

”Mâine toți românii trebuie să iasă demni și sobri să se roage și să se închine în tăcere, frățietate și bunăcuviință, fără scandal și fără dezbinare”, este adevăratul îndemn al avocatului patriot.

Un îndemn la credință, la unitate între români, la respect pentru fundamentele națiunii – ”Dincolo de orice credință, convingere sau culoare politică, azi toți românii trebuie să fie Uniți Pentru România! Cu Orice Preț!”, a scris avocatul Dan Chitic în excepționalul său mesaj.

1471
Tagurile:
Mesaj, Dan Chitic

Загрузка...
Marcel Ciolacu și Ludovic Orban

Știrea nopții: sondaj Sociopol, răstoarnă TOATE calculele!

190
Institutul condus de cunoscutul sociolog Mirel Palada a dat publicității un sondaj de ultimă oră care dă peste cap toate calculele de până acum – ale tuturor partidelor!

BUCUREȘTI, 1 dec – Sputnik. Cunoscutul sociolog Mirel Palada a dat publivității un sondaj de ultimă oră realizat de Sociopol.

”Acesta este cel mai recent sondaj Sociopol pe teme electorale. Proaspăt. Terminat duminică seară”, scrie în prezentarea diatelor Palada, precizând că sondajul ”prefigurează ce se va întâmpla duminica viitoare, la vot”.

Metodic, Palada începe cu ”principalele concluzii”:  

Prima CONCLUZIE – ”o participare scăzută la vot”.

”Deocamdată sînt semne că va fi 30%”, explică Palada, care consideră că ar putea ajunge la  maxim 35%. ”Dar nu mai mult - un nivel semnificativ mai scăzut decât avem parte în general la alegerile parlamentare, în jur de 40%-45% - și clar mai scăzut decât la recentele alegeri locale, când a fost 46%”.

Palada precizează că participarea nu ia în calcul diaspora, de unde consideră că ”vor mai veni probabil două, maxim trei puncte procentuale”.

A doua CONCLUZIE ”este despre partidele mari”, arată Palada, care dă cifrele ce răstoarnă calculele PNL și PSD.

”Cele două partide mari, PNL și PSD, sunt practic la egalitate, ca în cursele de cai, ca în vestita cursă din Ben Hur”, scrie sociologul. ”Ambele partide în jur de 30%, un pic sub. Care se mobilizează mai bine duminica viitoare, acela va câștiga alegerile la mustață”.

Votul în plus – ”votul de aur”, cum spune Palada -  nu ar conta, ”căci Iohannis clar nu are de gând nici să respecte Constituția, nici să dea guvernarea PSD-ului”, dar, consideră sociologul, ”va însemna mult în economia construirii Guvernului de după - cât și în marea vociferare după, când toată lumea va clama victoria. Din nou”.

Cifrele actuale, conform Sociopol sunt: ”PNL 29. PSD 28”. Deci, nici PNL, nici PSD nu trec de pragul de 30%, al legitimității unui partid dominant pe scena politică – și care să merite încredințarea directă a guvernării! Așadar, calculele amândurora par a fi date peste cap!  

A treia CONCLUZIE a lui Palada o reprezintă ”erodarea USR”. Adică, în urmă cu câteva săptămâni, ”USR PLUS dădea semne din ce în ce mai clare că trece de 20% și că se așază la masă cu celelalte două partide mari, emițând pretenții de partid mare”.

”Nu mai e cazul. Ultima perioadă ne arată un USR în defensivă, în scădere clar sub 15%”, scrie Palada, arătând că ”toate tunurile propagandei iohanniste s-au pus dintr-o dată cu gurile pe imaculații de la USR, arătând că de fapt nu sunt atât de imaculați, ci la fel de bicisnici și de terfeliți ca și ceilalți”.

Palada aduce în discuție și ipoteza (zvonul) că Dan Barna ”este deja căutat de poteră, să-l mânjească un pic cu proiectele europene, și că acesta ar fi de fapt motivul pentru care a făcut dintr-o dată Covid”.

”Deci USR PLUS 13% - pa, vise de mărire, de primadonă guvernamentală. Un pic de lungul nasului, via dosare penale și campanie de mînjire. Ghinion”, comentează Palada.

În fine, ajungem la ceea ce Palada numește ”surpriza cea mai mare a acestor alegeri parlamentare” – și anume obscura grupare AUR.

”Un partid practic necunoscut pînă relativ recent, care iată deja ia cu asalt porțile Parlamentului, precum pe vremuri PP-DD în 2012”, scrie Palada, subliniind că gruparea ”e în creștere clară, non-liniară. Explozie în campania electorală - cu siguranță va intra în Parlament”.

Și, atrage atenția Palada, în condițiile în care ”lumea încă nu crede asta”.

Conform Sociopol, ”AUR deocamdată 7. Mare surpriză”.

”Celelalte două partide medii spre mici, Pro România și PMP, horcăie la marginea lui 5. Dar fiecare horcăie de părți diferite ale suferinței”, continuă Palada, apreciind că ”Pro România va intra, în buză”, deși e într-o scădere clară față de acum câteva luni, față de ce scor avea înainte de alegerile locale.

O altă veste interesantă, dar previzibilă: ”PMP, în schimb, pa. E de partea proastă a ștremeleagului, a istoriei, a barierei de 5%”.

”Din sondaje reiese din ce în ce mai clar că nu va face 5%, că horcăie în jur de 3%”, scrie Palada, car comentează și că ”gurile rele spun că în PNL s-a luat clar decizia ca PMP să nu fie ajutat cu nici un strop de vot. Să zacă. Să moară. Să dispară. Bun. Foarte bun așa. Ghinion”.

Deci , scrie sociologul – ”Pro România 6. PMP 3. Să fie primit”.

În privința UDMR, Palada consideră că ”oricum intră, că ei au lege separată, ei au privilegii medievale”.

Și, atenție la afirmația următoare: ”Ei (UDMR) nu sunt partid politic, ei sunt lest istoric, trebuie băgați în Parlament cu orice preț, așa a fost înțelegerea din 1990 încoace, de pe vremea când americanii voiau să rupă Transilvania și România a rezistat. Hrebe să trăiască. Prietenii știu de ce”. Nu comentăm acum această afirmație.

Deci, UDRM va avea 6%, conform sondajului lui Palada.

Despre celelalte partide, ”la pitici”, scrie Palada, începând cu speranța multor patrioți – PER.

”PER, oricât s-a strofocat, mai mult de 2 nu reușește să stoarcă de la realitate. Nu va intra”, scrie Palada, dând același verdict negativ pentru ”celelalte mici, PPU-SL, PRM, care or mai fi”.

Deci PER 2, PPU-SL 2, PRM 1, alții 3 (inclusiv independenți și minorități, la Camera Deputaților).

De precizat că toate aceste comentarii ironice nu fac parte din studiul Sociopol – ci din postare de pe pagina de Facebook a lui Mirel Palada.

Recapitulând:

  • PNL – 29%
  • PSD – 28%
  • USR – 13%
  • AUR – 7%
  • Pro România 6%
  • UDMR 6%

_________

  • PMP – 3%
  • PER, PPUSL – 2%
  • PRM – 1%
190
Tagurile:
PNL, PSD, partide, Alegeri parlamentare, România, Sondaj
Тема:
Alegeri parlamentare în România 2020

Загрузка...