Coronavirus

Globalizarea moare nu doar în economie, dar și în mințile oamenilor

941
Pandemia de coronavirus, care determină tot mai multe țări să ia măsuri de precauție, duce la moartea globalizării.

MOSCOVA, 13 mart – Sputnik, Irina Alksnis. Prin decizia lui Donald Trump a fost interzisă intrarea în SUA a persoanelor care au vizitat zona Schengen cu cel puțin 14 zile mai devreme. Restricțiile au fost introduse pentru 30 de zile și este legată, desigur, de anunțarea pandemiei de coronavirus de către Organizația Mondială a Sănătății.

Pentru Europa, pasul președintelui american a devenit o surpriză neplăcută pentru că din partea Washingtonului „nu a existat nici o avertizare și nici o coordonare”.

Totuși, astfel de acțiuni se află în perfectă concordanță cu măsurile luate de multe state.

În Israel, toate persoanele sosite din afara țării sunt trimise în carantină de două săptămâni. Cazarea în hoteluri este interzisă. De ieri pentru două luni, compania aeriană “Pobeda” a suspendat toate zborurile spre această țară, expediind doar câteva avioane goale pentru rușii care se află acolo.

De astăzi a intrat în vigoare decizia cu privire la limitarea zborurilor între Rusia și patru state europene: Italia, Germania, Franța și Spania. Se păstrează curse regulate izolate – în special, spre capitalele țărilor. În afară de aceasta, exclusiv în scopul evacuării cetățenilor ruși vor zbura chartere. Moscova a interzis eliberarea vizelor de intrare cetățenilor Italiei, în afară de cele de serviciu sau alte scopuri.

Printre țările care au înăsprit regimul de viză sunt India, Thaildanda și Sri Lanka. Această listă, cel mai probabil, se va extinde.

Într-o situație dificilă se află Ucraina. Stoparea unei părți semnificative a economiei europene, în special, în sfera turismului și comerțului, a lăsat fără muncă mii de muncitori ucraineni, care se află într-un număr mare în Italia. Mulți revin acasă, creând pericolul de apariție a focarelor în țară – luând în considerație starea sistemului de sănătate ucrainean și capacitatea de acționare a statului în ansamblu, acest lucru ar putea avea niște urmări grave.

Reuniunile și evenimentele internaționale, inclusiv cele cu statul înalt, sunt anulate la pachet. Printre ele se află conferința ministerială a OMC, care urma să aibă loc în Kazahstan.

În Canada au renunțat la desfășurarea campionatului mondial la patinaj artistic, iar în Statele Unite – la etapa Cupei mondiale de schi.

Nu este clară, deocamdată, soarta Olimpiadei de vară în Tokyo. Organizația Internațională Olimpică și autoritățile nipone, deocamdată, sunt decise să păstreze toate planurile și termenii pentru că anularea sau amânarea Jocurilor Olimpice ar putea provoca niște daune colosale.

Majoritatea experților sunt de acord că actualele procese vor afecta grav economiile naționale și cele mondiale globalizatoare.

Însă nu este vorba doar de problemele economice. Nu este mai puțin important cu adevărat aspectul uman al globalizării, care trece printr-o schimbare profundă - moare. De fapt, este ucisă.

Ideea unui lumi deschise, unde fiecare își poate alege locul în care și-ar dori să se afle (temporar sau permanent), reprezintă un fetiș al civilizației contemporane, una din valorile ei, realizată cu succes.

Orice excepție de la această regulă era considerată multe decenii la rând pentru o formă de “barbarie și tinarie” a unor state care adoptă astfel de măsuri. Dacă în trecut URSS era acuzat dur pentru limitarea circulației propriilor cetățeni în afara țării, în ultimii ani chiar Occidentul își închide ușile în fața multor state, așa cum a făcut SUA în raport cu Siria, Iran, Irak în 2017: un regim indezirabil presupune că supușii nu merită să se bucure de beneficiile lumii libere.

Credința că fiecare are dreptul să trăiască, să lucreze și să se odihnească în orice punct al planetei, oriunde va dori, a cuprins întreaga omenire. În acest sens nu există o diferență esențială între refugiați, care iau cu asalt frontierele Uniunii Europene și oaspeții permanenți ai forumului de la Davos sau între reprezentantul clasei mijlocii din Rusia, care pleacă în concediu în Italia și muncitorii din Ucraina de Vest, care îl deservesc în hotelurile din Roma.

Totuși, o astfel de viziune asupra lumii și obișnuințele, formate în baza ei, își încetează existența. Sunt date peste cap planurile de muncă, concediile și planurile de viitor, oamenii suportă daune financiare și sunt vizați de măsurile luate de stat (de la carantină, până la evacuare). Toate acestea se întâmplă în state, indiferent de amplasarea lor geografică și clasamentul ocupat în topul nivelului democrației și libertăților.

Mai mult decât atât, faptul că Statele Unite se află în fruntea mișcării “stați acasă, consumați produsele autohtone”, ucide orice speranțe că tot ce se întâmplă are un caracter temporar și că după închierea stării de forță majoră pandemic totul ar revenit la o stare normală.

Cel mai probabil, evoluțiile actuale se prezintă ca o avertizare, că e doar un început – lucrurile care vor urma vor fi mult mai serioase.

941
Tagurile:
coronavirus, Globalizare
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1796)
Tematic
Coronavirus 2020: România închide șapte puncte de trecere a frontierei
Coronavirus România la hipermarket sau ce ia lumea când se sperie. Galerie foto
Vârful epidemiei de coronavirus a trecut în China
Coronavirus: ultimele date oficiale din România, Europa și din toată lumea
Violenţe din cauza coronavirus: român întors din Italia, luat la bătaie de un vecin
Șase noi cazuri de coronavirus în Rusia
Coronavirus în România: Situația din 13 martie, Bucureștiul - campion la cazuri confirmate
Alarmant: numărul infecțiilor cu coronavirus, în creștere în România
Soția premierului canadian, contaminată de coronavirus, premierul a intrat în izolare
Vladimir Putin și Joe Biden

Summitul speranțelor americane înșelate

129
(reînnoit 19:57 17.06.2021)
Întâlnirea de la Geneva s-a încheiat în mod previzibil: Putin și Biden și-au vorbit și s-au ascultat reciproc, numind negocierile constructive și pozitive.

MOSCOVA, 17 iuni - Sputnik, Piotr Akopov. Nu au ajuns la acorduri semnificative – ambasadorii se vor întoarce, este posibil un schimb de prizonieri și au convenit să înceapă negocierile cu privire înarmare: "în viitorul apropiat, vor lansa un dialog bilateral complex privind stabilitatea strategică, care va fi energic și la obiect", constată editorialistul Piotr Akopov într-un material pentru RIA Novosti. Și asta-i tot? Da, dar parcă nimeni nici nu se aștepta la mai multe de la întâlnire. Sau totuși cineva se aștepta?

© AFP 2021 / Mikhail Metzel / SPUTNIK

Există totuși persoane a căror așteptări au rămas neîmplinite – și, judecând după conferințele de presă ale celor doi președinți, este vorba anume de americani. Întrebările presei de peste ocean nu au lăsat nicio îndoială: Statele Unite mizau pe o schimbare a politicii Rusiei. Este clar că administrația de la Washington nu avea astfel de așteptări, dar acestea din urmă erau prezente în cadrul opiniei publice, mai exact în mass-media care o formează pe aceasta. Acest lucru se putea vedea clar din întrebările pe care jurnaliștii americani i le adresau lui Putin: "Dar dumneavoastră v-ați asumat responsabilitatea (pentru atacurile cibernetice, Ucraina și așa mai departe)?" Absurd?

Chiar și lui Biden care părăsea deja conferința de presă, aproape că i-au strigat în spate: "Doar ați spus că Putin își va schimba comportamentul, dar el neagă din nou totul și rămâne ferm pe poziția sa!"

Președintele a fost chiar nevoit să se întoarcă și să răspundă că, iată, voi nu mă ascultați, eu nu am promis așa ceva, eu am spus că acest lucru se poate întâmpla sub presiunea întregii lumi.

Встреча президентов России и США В. Путина и Дж. Байдена в Женеве
© Sputnik / Сергей Гунеев

De unde au apărut aceste așteptări neclare? Ele sunt o urmare a imaginii distorsionate a lumii, care domnește în capurile elitei americane, chiar dublu distorsionate. În primul rând, establishmentul crede că America continuă să dicteze regulile jocului. Iar, în al doilea rând, în timpul luptei împotriva lui Trump, el a crezut în propriile invenții (folosite ca armă în lupta împotriva președintelui nedorit) cu privire la amestecul rusesc în afacerile americane și așteaptă acum pedepsirea Rusiei și schimbarea politicii acesteia. Ce să facă acum cu asta este absolut neclar, și nu pentru Putin, ci pentru Biden.

El însuși a cerut această întâlnire – în mare parte din motive politice interne, pentru a-și demonstra diferența de Trump, capacitatea de a-i corecta "greșelile", "eșecurile" și "concesiile" acestuia (inventate, pentru că dezacordul lui Trump cu faptul că a fost persecutat ca "marionetă rusească" a fost prezentat în Statele Unite ca o indulgență față de ruși). Și parcă s-a pregătit bine pentru discuția cu "Vladul dur", și-a ascultat consilierii. Chiar și Hillary Clinton l-a lăudat:

"Modul în care totul a fost orchestrat de această dată: o strângere rapidă de mână, fără fotografii, intrarea rapidă în cameră, nicio conferință de presă comună – toate acestea sunt un semnal diplomatic, într-adevăr, puternic despre ceea ce așteptăm. Noi ne așteptăm la o conversație deschisă și directă... "Vladimir, hai să vorbim despre aceea cum vom proceda mai departe. Evident, noi am introdus sancțiuni împotriva ta și, dacă acest lucru nu te oprește, consecințele vor fi și mai grave".

Și iată Biden a spus la conferința de presă că, ca să vezi, "încrederea în Putin scade în întreaga lume", ceea ce nu este surprinzător, "dacă noi am fi făcut acțiunile pe care le face el", și în general, "Rusia nu poate dicta ceea ce se întâmplă în lume, nu poate dicta fără consecințe". Nu numai în lume – Biden i-a spus lui Putin despre ceea ce se întâmplă în Rusia! Iat-o – poziția puternică a unei superputeri puternice? Biden i-a impus lui Putin agenda sa?

Doar el a spus că i-a declarat lui Putin că nu va justifica încrederea poporului său, dacă nu va apăra drepturile omului – și, prin urmare, SUA vor pune astfel de probleme, precum cazului lui Navalnîi. Și, răspunzând la întrebarea jurnaliștilor, el a repetat a câta oară că "moartea lui Navalnîi în închisoare va avea consecințe grave", iar jurnaliștii americani l-au întrebat pe Putin foarte multe despre acest subiect. Stil ofensiv?

Dimpotrivă, ascultându-i pe consilierii săi, Biden a ales o tactică complet lipsită de sens: să vorbească cu Putin despre Navalnîi. Întrucât Rusia consideră acest lucru drept un amestec în treburile noastre interne, mirarea lui Biden arată amuzant: că adică Putin "încă mai crede că vrem să-l înlocuim". Desigur, nu Biden a fost cel care acum zece ani l-a sfătuit aproape deschis pe Putin să nu se mai întoarcă la Kremlin, iar sancțiunile împotriva Rusiei nu sunt impuse cu scopul de a o descuraja, ci ca pedeapsă pentru "comportamentul incorect".

Nu numai pe Putin – pe nimeni dintre rușii sănătoși la cap nu îi poți păcăli cu așa ceva. Iar în ceea ce privește cazul lui Navalnîi, președintele a dat un răspuns exhaustiv și exact:

"Statele Unite au declarat Rusia drept dușmanul și adversarul lor, Congresul a făcut acest lucru în 2017. Legislația Statelor Unite include dispoziții conform cărora Statele Unite trebuie să mențină regulile și ordinea guvernării democratice în țara noastră și să sprijine organizațiile politice. Acest lucru există în legislația voastră americană. Acum să ne punem întrebarea: dacă Rusia este dușman, ce fel de organizații va susține America în Rusia? Eu cred că nu cele care consolidează Federația Rusă, ci cele care o descurajează – iar acesta este scopul Statelor Unite, declarat public. Deci, sunt organizații și oameni care contribuie la punerea în aplicare a politicii Statelor Unite în direcția rusească.

Cum ar trebui să reacționăm la asta? Cred că este clar: noi trebuie să reacționăm precaut".

Adică, pentru Biden a fost inutil să discute despre Navalnîi cu Putin: în calitate de instrument de presiune asupra Rusiei, acest subiect este inutil, chiar contraproductiv, dacă dorești să obții măcar o oarecare înțelegere reciprocă. Cu ajutorul acestui subiect nu vei obține nicio concesie din partea Moscovei – dar poate discuția despre Navalnîi este benefică pentru Biden din considerente politice interne?

La fel, nu – pentru că Putin trimite imediat mingea înapoi, amintind despre protestele și revoltele din Statele Unite și face acest lucru răspunzând la întrebările presei americane. Dar la voi ce s-a întâmplat cu cei care au înaintat cereri politice în timpul "asaltului Congresului" în ianuarie? Mai ales că Trump are mai mulți susținători în Statele Unite decât are Navalnîi în Rusia – ceea ce, de altfel, este o altă confirmare a faptului care dintre ei este în realitate al cui "agent de influență".

Prin urmare, prin abordarea subiectului Navalnîi, Biden nu s-a ajutat în timpul negocierilor cu Putin – dimpotrivă, el doar a înlesnit rezolvarea principalei sarcini a președintelui nostru la summit: să înțeleagă mai bine cine este Biden. Putin a văzut că se confruntă în continuare cu aceeași persoană care, în urmă cu zece ani, îi povestea despre exemplul benefic pentru Rusia pe care-l prezintă tradițiile democrației americane. Adică un om al trecutului – în toate sensurile cuvântului. Acest lucru nu înseamnă că nu are ce discuta cu el – înseamnă că percepțiile sale despre oportunitățile americane a rămas la nivelul pre-Trump.

Nu au apărut niciun fel de iluzii noi cu privire la rezultatele întâlnirii, a spus Putin: "Eu nici înainte nu aveam iluzii. Nu am nicio iluzie și nici nu pot avea". Liniile roșii reciproce nu au fost trasate la această întâlnire – dar la toate lamentările legate de imprevizibilitatea Rusiei Putin a tăiat-o scurt: "Noi ne comportăm absolut adecvat în raport cu amenințările apărute la adresa noastră". Și a adăugat: "Este necesar să convenim asupra regulilor de comportament".

Dar cum să negociezi despre asta cu cel care crede că el este singurul care are dreptul să stabilească astfel de reguli – și să dicteze voința sa altora? Îi poți explica doar politicos că nu are dreptate, continuând să stai ferm pe poziția ta și să-ți aperi interesele în toate modurile posibile. Se apropie momentul când schimbarea epocilor, care are loc chiar ochii noștri (și cu participarea noastră), îi va obliga pe foștii "proprietari de cazinouri" să accepte noul echilibru de forțe și noile reguli ale ordinii mondiale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

129
Тема:
Summit Putin - Biden

Загрузка...
Etnicii maghiari purtând uniforme de epocă ridică steagul secuiesc

Ce va mai spune Iohannis? Proiect pentru autonomia Ținutului Secuiesc cu sprijin UDMR

259
(reînnoit 12:19 16.06.2021)
Proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc va ajunge iar în dezbaterea Parlamentului României, având susținerea unui deputat UDMR, ceea ce riscă să iște un mare scandal în Coaliția de dreapta

BUCUREȘTI, 16 iun – Sputnik. Uniunea Maghiară din Transilvania a anunțat că proiectul de lege al autonomiei Ținutului Secuiesc, care a fost deja respins în mai multe rânduri de Parlamentul României, va fi depus iar sub semnătura  deputatului József Kulcsár-Terza (ajuns în Parlamentul României din Partidul Civic Maghiar dar pe listele UDMR) și a deputatului UDMR Zoltán Zakariás.

Proiectul autonomiei Ținutului Secuiesc, care riscă să inflameze iar spiritele, a fost dezbătut de parlamentarii Uniunii Maghiare din Transilvania la o reuniune a Grupului de lucru regional pentru autoguvernare al Forumului reprezentanţilor maghiari din bazinul carpatic în Parlamentul maghiar de la Budapesta. Așadar, proiectul are o rezonanță care depășește granițele României și se înscrie într-o politică mai largă a Ungariei de promovare a maghiarilor de peste hotare.

Un proiect de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost depus în Parlamentul României și în luna aprilie a anului trecut, iniţiativa fiind adoptată tacit de Camera Deputaţilor şi apoi respinsă de Senat, moment în care partidele politice românești s-au acuzat reciproc de pactizare cu autonomiștii maghiari.

Soarta celui prezent va fi probabil aceeași, cu diferența că UDMR este acum la guvernare, ceea ce va îndrepta acuzațiile spre toată Coaliția de dreapta.

Trebuie amintit că anul trecut chiar și președintele Klaus Iohannis s-a amestecat în discuția privind politica maghiară din Transilvania, acuzând PSD că ar vinde Ardealul în complicitate cu UDMR. Acum însă, UDMR face parte din coaliția aflată la guvernare cu binecuvântarea și sprijinul aceluiași Klaus Iohannis, ceea ce face ca noul proiect privind autonomia să fie un cartof fierbinte atât pentru majoritatea parlamentară, cât și pentru Cotroceni.

259
Tagurile:
Klaus Iohannis, UDMR, Ținutul Secuiesc, Autonomie

Загрузка...

Putin: Imaginea lui Joe Biden prezentată în presă „este departe de realitate”

0
Președintele rus Vladimir Putin a făcut referire la întâlnirea sa cu Joe Biden, spunând că este un partener cu experiență și că imaginea despre acesta prezentată în mass-media este alta decât cea din realitate.

BUCUREŞTI, 17 iun – Sputnik. Vladimir Putin a spus că imaginea lui Joe Biden prezentată în mass-media nu are nicio legătură cu realitatea.

© AFP 2021 / Mikhail Metzel / SPUTNIK

„Această imagine, a președintelui Biden, prezentată de presă, a noastră și chiar de presa americană, este departe de realitate”, a spus Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri cu absolvenții Școlii universitare de administrație de la Moscova.

Preşedintele rus a subliniat că omologul său american este vesel și conștient de problemele majore.

„Este plin de viață. Am vorbit timp de două ore sau mai mult. Mergea la esența problemei. Din când în când, arunca o privire peste notiţele sale, cu toții facem asta”, a adăugat Putin, citat de Sputnik.

De asemenea, l-a descris pe președintele american drept un partener cu experiență.

„Joe Biden este un profesionist și trebuie să fii foarte atent să nu ratezi ceva. Nu lasă nimic să-i scape, vă asigur”, a mai spus Putin.

Geneva a găzduit pe 16 iunie primul summit între Vladimir Putin și Joe Biden de când acesta din urmă a fost inaugurat președinte. Ședința a durat 4,5 ore, incluzând pauzele.

În cadrul unui turneu european, Joe Biden l-a întâlnit pe Vladimir Putin. Acest prim interviu a oferit ocazia discutării mai multor chestiuni, de la consultări privind stabilitatea strategică la chestiunea arctică şi Ucraina.

De asemenea, s-a luat decizia revenirii ambasadorilor celor două țări la posturile lor. În plus, cei doi președinți au confirmat aderarea la principiul „toţi pierd în cazul unui război nuclear”.

Chiar dacă întâlnirea nu a dus la vreun acord revoluționar, Vladimir Putin a descris dialogul ca fiind „destul de constructiv” și chiar strângerea de mână între cei doi preşedinţi constituie un eveniment, având în vedere că relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat în ultima perioadă.

0
Tagurile:
Joe Biden, Vladimir Putin
Тема:
Summit Putin - Biden
Tematic
"Un om slab". Americanii, dezamăgiți de prestația lui Biden după summit-ul cu Putin
Ce cadou i-a oferit Putin lui Biden
MAE al Austriei a dat o apreciere summitului Putin - Biden

Загрузка...