Marcel Ciolacu

În spatele atitudinii dubioase a lui Ciolacu: ”DOSAR” cu Dragnea, Servicii și… Iohannis

2909
Numit de Dragnea ”vâslașul ecologist”, Ciolacu are un trecut demn de toată atenția – și face în prezent un joc greu de înțeles ca fiind în interesul PSD, pentru că pare similar cu al lui Iohannis

BUCUREȘTI, 16 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a șocat din nou analiștii și mai ales propriul electorat, ”comițând” o serie de declarații ciudate într-un interviu pentru ”Adevărul” online.

Anterior, interimarul de la conducerea PSD s-a remarcat prin propuneri asemănătoare cu ale USR și PNL, tolerând sau chiar fiind de acord cu obiective politice specifice acestor grupări – nicidecum PSD: desființarea ”Comisiei Iordache”, desființarea Secției Speciale, abrogarea recursului compensatoriu. Mai nou, a cerut convocarea Camerei în sesiune extraordinară pentru… desființarea pensiilor speciale.

Un program asemănător cu al #REZIST, nicidecum cu cel al PSD. Faptul că această politică a lui Ciolacu nu este de succes, se vede și din numărul mic de aprecieri adunate de pagina sa de socializare – mult mai mic decât al celorlalți lideri PSD. De remarcat că numărul celor care îi apreciază pagina nu a crescut deloc din momentul în care a preluat șefia PSD. Ceea ce spune multe.

Marcel Ciolacu este un personaj cu trecut dubios, cu prezent și mai neclar, în care se îmbină… multe aspecte. De aceea am alcătuit un „dosar” de presă al atitudinii sale, în timp, pentru a sistematiza studiul acestui personaj. Nu vom analiza acum studiile sale, activitatea de „revoluționar”, scandaluri pe plan buzoian etc. – ci ne rezumăm la activitatea politică.

”Vâslașul ecologist”… nu a fost în barcă! Dragnea avea iluzii optice!

Ciolacu declară că ar fi fost un ”opozant” al lui Dragnea. Care ar fi fost proiectele pe care le avea Ciolacu și nu-l lăsa Dragnea să le urmeze – asta nu se știe.

În schimb, se știe că Marcel Ciolacu a fost la celebra partidă de pescuit alături de Dragnea și Grindeanu. Ciolacu făcea oficiul… vâslitului.  Acum, culmea, cel pe care Dragnea îl numea ”vâslașul ecologist” spune că… nu au fost în aceeași barcă! La figurat, probabil, că la propriu… sunt chiar imagini.

”N-am fost toți trei în aceeași barcă, dar povestea a fost frumoasă”, a declarat acum la Adevărul online Ciolacu, întrebat de episodul respectiv din 2017 - subliniind că el a fost într-o ”permanentă opoziție” cu Dragnea. Ba chiar și soția l-ar fi certat pentru asta! 

Opoziție permanentă? Totuși, în 2016, Dragnea îl preferase la parlamentare pe ”opozantul” Ciolacu chiar lui Teodorovici, în fruntea listei de la Buzău. Apoi, în ciuda așa zisei ”opoziții”, Dragnea l-a luat în barcă, apoi l-a acceptat ca vicepremier al Guvernului, ba chiar unii spun că ”dictatorul” din Kiseleff l-ar fi plasat ”în coasta” premierului Mihai Tudose.

”Bătaia” cu Dragnea - pentru un loc în sufrageria SIE

La un moment dat s-a răspândit zvonul unei îmbrânceli – la propriu! – între Dragnea și Ciolacu. Acum, ziariștii de la ”Adevărul online” l-au întrebat de asta – și iată ce a răspuns:

”Dați-mi și mie voie să-mi scriu la bătrânețe memoriile, să dau detalii… Nu, nu a existat, cu adevărat a fost o discuție mai aprinsă. Obosisem și eu să fiu opozantul de serviciu împreună cu domnul Stănescu. Și familia, soția îmi spunea, nu știu cum faci, tu ești totdeauna în opoziție”.

La vremea scandalului, Ciolacu era ceva mai ferm, dând un detaliu interesant – era vorba de ”întâlniri”. DC News, pe 1 noiembrie 2018, titra - ”Fake news”, consemnând declarația lui Ciolacu:

”Ceea ce au declarat astăzi unii politicieni din opoziție despre o presupusă altercație cu domnul Liviu Dragnea este un neadevăr. Am avut o discuție cu președintele Dragnea în care i-am spus foarte clar că îmi mențin libertatea de a mă întâlni cu oricare dintre colegii mei de partid oricând doresc”. 

Da, ”întâlniri”… Observând evoluția în timp și funcții, se pare că orientarea lui Ciolacu s-a schimbat radical după ce Gabriel Vlase a preluat SIE, în iulie 2018. De altfel, ”cearta cu Dragnea” a fost puțin înainte de controversata întâlnire/petrecere din ”sufrageria” lui Vlase, de fapt, o clădire a SIE, unde Ciolacu a fost prezent, alături de Tudose, Ponta, Alina Gorghiu, generalul Pahonțu (SPP) ș.a. La data scandalului cu Dragnea, invitațiile erau cunoscute.

Relația lui Ciolacu cu serviciile este una cunoscută prin ”studii”, dar și ”intuită” prin relațiile cu cel care l-a lansat, regretatul senator și ambasador Ion Vasile, apropiat de SIE încă de la începutul anilor 90. De asemenea, un alt indiciu este relația lui cu controversatul Omar Hayssam. Chiar așa de vânător nevinovat să fi fost junele Ciolacu, de-l însoțea pe cel care mergea în avionul președintelui Iliescu? Ciolacu a fost și doctorand al Academiei SRI, aspect șters cu grijă din CV-ul său.

Ciolacu și Dragnea? Doar două cuvinte: ES - CLUS!

Revenind la electoratul PSD și interviul de azi, Ciolacu a șocat răspunzând la o întrebare ”telefonată” (cum se spune în fotbal) – despre Liviu Dragnea.

Întrebat dacă Liviu Dragnea mai are influență în PSD, Marcel Ciolacu a părut puțin încurcat, răspunzând aparent tulburat ”N-nu… nu știu”… Nu faceți parte dintre cei care l-au vizitat în penitenciar… l-a ajutat jurnalistul de la ”Adevărul”.

”Ar însemna că jignesc votul dumneavoastră, sunt totuși preşedintele Camerei Deputaţilor, nu îmi pot permite să mă duc la penitenciar să vizitez… Dacă era vorba de o rudă sau… Aş fi avut o justificare”.

Dar dacă Dragnea ar ieși din pușcărie și l-ar invita din nou la o partidă de pescuit? ”V-ați mai duce din nou la vâsle?”, cum a întrebat jurnalistul de la ”Adevărul”.

”Nu cred, cât timp sunt în această funcție de președinte al Camerei este exclus ca eu să am vreun contact cu cineva care a fost condamnat, dacă nu este cineva din familia mea”, a repetat Ciolacu clișeul pregătit. ”Ar însemna ca eu să nu vă respect pe dumneavoastră și votul dumneavoastră – și să nu-mi respect poziția socială pe care mi-ați conferit-o  dumneavoastră prin vot. Deci nu are rost discuția”.

În primul rând, Ciolacu nu (mai) recunoaște că a fost ales ca deputat de electoratul PSD, partid condus de Liviu Dragnea – și a fost ales în funcția de la Cameră de parlamentarii PSD, aleși pe baza listei aprobată și semnată de Liviu Dragnea. Nu de jurnaliștii de la ”Adevărul” sau de cei care ”se simt jigniți” de Dragnea. Oare chiar se teme Ciolacu că ar jigni electoratul PSD dacă s-ar întâlni cu Liviu Dragnea?! Sau Ciolacu s-o adresa unui alt electorat?

Apoi, cum vine asta ”exclus ca eu să am vreun contact cu cineva care a fost condamnat”? Păi NU a fost Dragnea condamnat politic?! Că PSD spunea sus și tare asta! Inclusiv Ciolacu!

”Astăzi nu Liviu Dragnea a fost condamnat. Astăzi a fost condamnată singura construcţie politică ce a luptat deschis cu fostul preşedinte Traian Băsescu, respectiv USL. Dacă privim la modul de a face campanie în democraţiile consacrate şi la sentinţa de astăzi realizăm o discrepanţă uriaşă şi o mare nedreptate făcută astăzi. Foşti colegi din USL în loc să se bucure sau să filozofeze ar trebui să se uite în oglindă şi pe urmă să ridice piatră”.

Asta zicea Marcel Ciolacu în 2015, iar Mediafax consemna fidel. Acum el ”ridică piatra”!

Deci, a schimbat direcția ”vâslașul ecologist” din barca lui Dragnea? Cu siguranță! Acum nu mai e ”vâslaș”, e cârmaci – acum ascultă la pescuit ” Yo no soy marinero, soy capitan!”.

Șeful PSD e fan Șora, Chirilă și are ”plăcuță suedeză”

Să mai cităm și ce spunea viitorul ”cârmaci” Ciolacu atunci când cerea demisia lui Dragnea:

”Nu putem tolera să vedem cum fractura din societate se adâncește pe zi ce trece și că ura care ne desparte a ajuns mai puternică decât lucrurile care trebuie să ne unească și să ne ducă înainte ca națiune”.

Deci, în opinia lui ”Ciolacu 2.0”, PSD (Dragnea) era vinovat de ”fractura din societate” - nu Iohannis!  Și tot PSD (Dragnea) era vinovat de ”ura care ne desparte” - nu alde Sistemul, Statul paralel, Soros, #REZIST! Altfel spus, alde cei care au compus ”Muie PSD” aveau dreptate!

În cazul acesta, ori Ciolacu citește pe ascuns Mihai Șora și ascultă Chirilă, ori jocul lui e unul extrem de dubios!

Concluzie: ”Pro-Vest” Chirieac apără PSD de… Marcel Ciolacu!

De fapt, ce vrea acum Ciolacu? Unii spun că vrea să ia jucăriile din fața PNL, Iohannis, USR, #REZIST și să spună că sunt ale PSD. Și că asta e o ”strategie” politică. Ok… dar prima întrebare ”reflex” este - unde și când au demonstrat vreo strategie Ciolacu și Paul Stănescu?

A doua întrebare, cea mai importantă – unde au dispărut argumente faptice ale PSD – pensii, salarii mărite, impozitarea multinaționalelor, suveranitatea deciziei naționale etc. – și de ce au fost ele înlocuite (de Ciolacu) cu temele din zona #MuiePSD?!

A treia întrebare - oare unde a dispărut „Programul de guvernare” PSD și de ce declară acum că ”nu avem program de țară”?

A patra întrebare – oare ce și-ar dori adversarii, mai ales Iohannis: un PSD care să-și vadă de propriul program și să-și satisfacă propriul electorat – sau un PSD care să susțină ideile PNL și să satisfacă electoratul #MuiePSD?

Pe plan extern, Ciolacu susținea că din cauza PSD (Dragnea) România e izolată: ”Nu putem asista la izolarea României pe plan extern și la asocierea ei cu state sancționate și puse la colț pentru nerespectarea valorilor și principiilor europene”. Adică exact teoria adversarilor PSD! ”PSD ne scoate din Europa, PSD ne duce în Rusia” – strigau cei cu ”plăcuța suedeză” – și uite că Ciolacu băga la cap!

”De fapt, ce anume a făcut PSD anti-european?!” întreba exasperat până și cunoscutul analist Bogdan Chirieac, primul promotor media al curentului pro-Vest. În schimb, Marcel Ciolacu nu întreabă așa ceva, ci acuză direct, la fel ca Iohannis! Mai avea puțin și spunea că PSD vrea să scoată România din UE și NATO!

Epilog: cumanii erau deștepți

Ca o concluzie -  Marcel Ciolacu face cel mai dubios joc din politică, complet de neînțeles pentru mine, ca analist – și, probabil, la fel de greu de înțeles pentru electoratul PSD. Și, cu siguranță, strategia aceasta ”neînțeleasă” este complet demobilizatoare pentru electoratul PSD. Oare asta se dorește, cu doar câteva luni înainte de alegeri și cu partidul în corzi?...

P.S. La ora la care scriam acest text Paul Stănescu povestea cum a fost el ales de două ori în fruntea CJ Olt. NU, NU, NU - nici Paul Stănescu, nici Marcel Ciolacu nu au fost aleși – ci PSD! Adică acel partid cu viziune și electorat complet diferite de ale lui Iohannis. Problema cu Ciolacu și Stănescu e că nu sunt Ion Iliescu ca să dea un sens PSD – și, până la proba electorală contrarie, nu sunt nici măcar Liviu Dragnea. În stilul acesta, mă tem că nici Viorica Dăncilă…

P.P.S. Mândră-i corabia, ciolac e cârmaciul!

P.P.P.S. Ciolac e un cuvânt de origine cumană (turcă), înseamnă ciung sau schilod, dar e folosit uneori și ca denumire a ”valetului” la jocul de cărți. În cazul de față, merg ambele sensuri ale termenului. Cumanii erau deștepți!

2909
Tagurile:
servicii, Dosar, Liviu Dragnea, Klaus Iohannis, PSD, Marcel Ciolacu

Ce NU se spune despre ”Medicamentul minune” primit de România de la Bruxelles

258
(reînnoit 20:05 03.08.2020)
Agenția Europeană a Medicamentelor precizează clar: rapoartele finale ale studiilor efectuate pe medicament trebuie trimise până în decembrie 2020. Deci până atunci, e de un fel de testare pe români?

BUCUREȘTI, 3 aug – Sputnik. Știrea zilei este că România va primi 25.157 de flacoane de ”Veklury” în trei tranşe, pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 eligibili, în cadrul contractului finanţat şi semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare – după cum a anunțat Ministerul Sănătăţii.

Acest Veklury conține celebrul ”Remdesivir”, un antiviral conceput inițial pentru tratamentul Ebola de către americanii de la gigantul farmaceutic ”Gilead”

Conform datelor oficiale, România va primi săptămâna asta, pe 7 august, 6.026 de flacoane de Remdesivir ”pentru asigurarea tratamentului pentru aproximativ 1.200 pacienţi eligibili (5 flacoane/pacient)”.

În aceste condiții rezultă că România a primit a doua cea mai mare cantitate de medicament după Spania. Pe 11 septembrie România va primi alte 10.336 flacoane pentru aproximativ 2.067 pacienţi eligibili, iar pe 9 octombrie - 8.795 flacoane pentru încă aproximativ 1.759 pacienţi eligibili.

Livrarea acestor flacoane se va face în depozitele controversatei CN Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către ”unităţile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 555/2020, în funcţie de numărul de cazuri medii şi severe eligibile”.

De reținut că.pe 28 iulie, Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19, iar cantitatea cumpărată de Comisia Europeană, în valoare totală de 63 de milioane euro, ”asigură tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienţi din spaţiul european care prezintă simptome severe de COVID-19”, transmite Agerpres

Totul bine și frumos dar… apar câteva întrebări după ce citești informațiile despre produs prezentate pe site-ul Agenției Europene a Medicamentului.

”Mai există dovezi  despre medicament pe care compania trebuie să le furnizeze”

Prima întrebare pusă chiar de Agenție: ”De ce este autorizat Veklury în UE?” Am subliniat afirmații care ridică semne de întrebare. Veți vedea la final de ce.

”Veklury a arătat un efect semnificativ clinic asupra timpului de recuperare la pacienții cu COVID-19 cu pneumonie care necesită oxigen suplimentar, fiind în același timp tolerat cu efecte secundare ușoare. Prin urmare, Agenția Europeană a Medicamentului a decis că beneficiile Veklury sunt mai mari decât riscurile sale și că poate fi autorizată pentru utilizare în UE”.

”În contextul situațiilor de urgență pentru sănătatea publică și nevoia urgentă de tratamente eficiente pentru COVID-19, Veklury a primit o autorizație condiționată de introducere pe piață. Aceasta înseamnă că mai există dovezi/evidențe despre medicament pe care compania trebuie să le furnizeze. Agenția va examina orice informații noi care devin disponibile și această imagine de ansamblu va fi actualizată după caz”.

Atenție acum: ”Ce informații sunt încă așteptate pentru Veklury?”

”Deoarece Veklury a primit autorizație condiționată, compania care comercializează medicamentul va furniza agenției date suplimentare privind calitatea, eficacitatea și siguranța medicamentului până în august 2020 și rapoartele finale ale studiilor efectuate cu Veklury până în decembrie 2020”.

De înseamnă concret toate astea, mai ales ultima precizare, cu ”rapoartele finale în decembrie”? Că e un medicament aflat încă în stadiul de testare în cazul Covid-19!

Ce măsuri se iau pentru a asigura utilizarea sigură și eficientă a Veklury?

(…) ”La fel ca pentru toate tratamentele, ”datele privind utilizarea Veklury sunt monitorizate în mod continuu. Efectele secundare raportate cu Veklury sunt evaluate cu atenție și se iau toate măsurile necesare pentru protejarea pacienților”.

Această prezentare tip chestionar o găsiți pe site-ul oficial al  Agenției Europene a Medicamentelor

Există și opinii contrare, bazate pe teste

Acum, mai e o problemă. Există și opinii contrare, bazate pe teste, care spun că medicamentul minune nu are efect.

Astfel, pe 29 aprilie, jurnalul medical ”The Lancet”  afirma că medicamentul Remdesivir nu are ”niciun beneficiu clinic semnificativ” – la baza afirmației fiind un studiu realizat în China. ”Tratamentul cu Remdesivir nu grăbește vindecarea și nici nu reduce mortalitatea în cazurile de COVID -19 în comparație cu placebo”, rezulta din acest studiu.

După contestații, textul a fost corectat, concluzia fiind mai blândă: ”În rezumat, am constatat că acest regim de doză de remdesivir intravenos a fost tolerat în mod adecvat, dar nu a furnizat efecte clinice sau antivirale semnificative la pacienții bolnavi grav cu COVID-19. Cu toate acestea, nu am putut exclude diferențele semnificative din punct de vedere clinic și am văzut reduceri numerice ale unor parametri clinici”.

Precizăm că publicația britanică ”The Lancet” este una dintre cele mai vechi reviste de specialitate din domeniul medicinei, fondată în 1823 de chirurgul englez Thomas Wakley – și a fost, până în 1991, organul de presă al Colegiului Medicilor din Marea Britanie. Adică… nu e vreo revistă de senzațional sau ”negaționistă”.

De menționat că studiul în cauză a fost publicat și de OMS – iar Gilead a reacționat imediat. ”OMS a postat prematur un rezumat al unui studiu chinezesc efectuat pe pacienții cu coronavirus care utilizează medicamentul Remdesivir”.

Din documentul postat de OMS rezulta aceeași concluzie: ”Remdesivir nu a îmbunătățit condițiile pacienților cu coronavirus și nici nu a redus prezența virusului în sânge”.

Aici puteți găsi o interesantă punere față în față a pozițiilor OMS și Gilead, publicată de „Teh Daily Mail”. 

Epilog: Capitalism și testări pe populație

Desigur, și în privința companiei producătoare, Gilead, sunt controverse. De exemplu, „The New York Times”, publicație care face o agresivă campanie contra președintelui Trump, consemna, în noiembrie 2019, că ”Administrația Trump acționează în judecată Gilead, producătorul de medicamente preventive H.I.V.”. Compania farmaceutică era acuzată că ”a profitat miliarde de dolari din cercetarea contribuabililor fără a plăti redevențele”.

Sigur, asta nu e problemă… ci capitalism de nivel înalt! Dar, la fel se poate pune problem – nu cumva se profită de pârghii extra-medicale pentru a impune un medicament și NU altul? Pentru că avem de-a face cu o adevărată cursă între marile puteri medicale pentru medicamente și vaccinuri anti-Covid.

Iar o bătălie la fel de mare se duce pentru testări pe populație. Ori, China are la dispoziție anumite mijloace, Rusia le are pe ale ei… iar marile companii SUA și UE… le au pe ale lor,

Și ne au și pe noi, românii! Pentru că, evident, reacțiile și efectele secundare după tratarea românilor în august, septembrie, octombrie cu ”Veklury”  – vor apărarea în datele pe care Gilead e obligată să le furnizeze până în decembrie Comisiei Europene. Adică românii vor fi și pacienți, dar și un fel de testări.

Vom reveni. Și așteptăm și opiniile Institutului Cantacuzino – dar nemilitarizate și nepolitizate, dacă se poate. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

258
Tematic
Avertismentul medicilor: Aveţi grijă cu acest banal medicament! Poate avea efecte fatale
Medicament COVID-19, blocat în vamă! Becali a cumpărat din Rusia și a donat spitalului
Descoperire: medicament eficient împotriva cancerului în stadiu terminal
Alertă: medicament pentru copii, retras de pe piață! Verificați dacă îl aveți
Singurul medicament care ar putea trata coronavirusul: Anunțul OMS

Загрузка...
Călin Popescu Tăriceanu

Tăriceanu, fulminant: ce pregătește Iohannis - ”Va fi o rușine, obrăznicia nu are limite!”

219
(reînnoit 11:56 03.08.2020)
”Fiecare zi cu acești caraghioși la Cotroceni sau la Palatul Victoria este o insultă la adresa românilor! Încep să cred că doar plecarea lui Orban nu va fi suficientă!”

BUCUREȘTI, 3 aug – Sputnik. Călin Popescu Tăriceanu publică un text în care face o acuzație șocantă la adresa lui Iohannis – totul sub forma unei „presupuneri”. Sau al unui… ”pariu”.

”Aș putea să pun pariu că la Cotroceni se lucrează din greu la decretele de decorare ale marilor luptători pe frontul COVID-19” - probabil că la Monetărie se topesc lingourile de aur ca să se poată face decorațiile pentru Orban și echipa!”, scrie Tăriceanu.

Liderul ALDE consideră că pentru Iohannis este ”destul de logic” să-i decoreze pentru că ”doar asta nu a făcut”. În rest, spune liderul ALDE, ”îi ține în brațe, îi laudă de câte ori a avut ocazia, le scuză greșelile (oameni sunt și ei, nu?) și le acoperă fărădelegile”.

”Așa că acum, în prag de campanie electorală, nu este normal să le mai dea o mână de ajutor sperând să mai păcălească niște români?”, punctează Tăriceanu. ”Nu e normal să le umple pieptul de medalii unor mediocri ca Orban, Cîțu sau Alexandru? Sau unor valori intelectuale inestimabile ca Alexe, Anisie sau ministrul Grindă?”.

Ironic, Tăriceanu ”speră” că Iohannis nu se va opri ”doar la aceste celebrități și va decora și poneii și struții lui Alexe, laolaltă cu drapelul de luptă din Modrogan!”.

”Va fi o rușine de ceremonie!”, declară Tăriceanu, care atrage atenția că ”vom vedea stând alături victime și călăi deopotrivă, medici care au trudit în spitale 16 ore pe zi, șapte zile din săptămână în echipamente improvizate, braț la braț cu alți medici care au “trudit” doar în fața camerelor de televiziune acceptând să fie uneltele unei acțiuni de manipulare și propagandă cum nu am mai văzut din decembrie 1989!”.

Deci, o acuzație cu adevărat fulminantă, care pune problema, prin asocierea cu manipularea din 1989, a unei acțiuni de anvergură, încadrată de procurorii dosarului Revoluției la fapte deosebit de grave!

”E clar că decorațiile nu o să ajungă la medicii și personalul medical care au fost în linia întâi, ci la politrucii și lipitorii de afișe ai PNL promovați directori de spitale sau șefi la DSP”, scrie Tăriceanu, care spune că la fel de clar ”nu o să aibă parte de medalii nici zecile de mii de bolnavi cronici care au fost dați afară din spitale sau miile de antreprenori care își plătesc salariații din buzunar, așteptând în zadar fonduri de la guvern”.

 Pentru ei nu o să se găsească nici un ajutor și nici o vorbă bună pentru că totul se bagă în propagandă și nimic în construcție, scrie liderul ALDE.    

”Oameni buni, obrăznicia nu mai are limite!”, izbucnește Tăriceanu. ”Fiecare zi cu acești caraghioși la Cotroceni sau la Palatul Victoria este o insultă la adresa românilor! Încep să cred că doar plecarea lui Orban nu va fi suficientă! Pentru că este clar ca bună ziua că peștele de la cap se împute!”.

Cu alte cuvinte… Tăriceanu revine la ideea suspendării președintelui – demers cerut mult timp și de electoratul PSD.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

219
Tagurile:
Klaus Iohannis, Călin Popescu-Tăriceanu

Загрузка...

Flăcări până în cer: imagini incredibile ale incendiilor din California

0
(reînnoit 18:50 03.08.2020)
  • Incendiile masive în California
  • Incendiile masive în California
  • Un avion în timpul operațiunii de stingere a incendiului forestier din California
  • Un automobil cuprins de flăcări
  • O femeie salvează caprele în timpul incendiului forestier din California
  • Pompierii privesc flăcările care au cuprins pădurile din California
  • Un coiot fuge de flăcările incendiului forestier din California
  • Incendii forestiere din California
  • Incendii forestiere din California
  • O femeie privește spre incendiul forestier din California
  • Incendiul forestier din California
  • Incendiul forestier din California
Peste opt mii de persoane au fost evacuate în statul California din cauza unor incendii forestiere masive.

California a treia zi la rând este afectată de incendii forestiere masive. Din zonă au fost evacuați peste opt mii de localnici.

Incendiu a cuprins o suprafață împădurită de peste cinci hectare. În operațiunea de lichidare a focului sunt implicați 375 de salvatori, elicoptere și buldozere.

Stingerea incendiului este îngreunată de un vânt puternic și caniculă: ziua temperaturile se ridică până la 41 de grade.

Potrivit autorităților statului, centrele create pentru adăpostirea persoanelor evacuate respectă toate normele epidemiologice.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
  • Incendiile masive în California
    © AFP 2020 / Josh Edelson

    Incendiile masive în California

  • Incendiile masive în California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Incendiile masive în California

  • Un avion în timpul operațiunii de stingere a incendiului forestier din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Un avion în timpul operațiunii de stingere a incendiului forestier din California

  • Un automobil cuprins de flăcări
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Un automobil cuprins de flăcări

  • O femeie salvează caprele în timpul incendiului forestier din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    O femeie salvează caprele în timpul incendiului forestier din California

  • Pompierii privesc flăcările care au cuprins pădurile din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Pompierii privesc flăcările care au cuprins pădurile din California

  • Un coiot fuge de flăcările incendiului forestier din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Un coiot fuge de flăcările incendiului forestier din California

  • Incendii forestiere din California
    © AFP 2020 / David McNew/Getty Images

    Incendii forestiere din California

  • Incendii forestiere din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Incendii forestiere din California

  • O femeie privește spre incendiul forestier din California
    © AP Photo / Christian Monterrosa

    O femeie privește spre incendiul forestier din California

  • Incendiul forestier din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Incendiul forestier din California

  • Incendiul forestier din California
    © AFP 2020 / David McNew/Getty Images

    Incendiul forestier din California

Tagurile:
Incendiu, California, SUA
Tematic
Galerie foto: Incendiu pe nava americană de asalt USS Bonhomme Richard
Incendiu uriaș lângă București – coloană de fum vizibilă de la 5 kilometri! ISU, alertă!
Anchetă penală în cazul incendiului catedralei din Nantes – indicii de ”mână criminală”
Franța: Incendiu la Catedrala din Nantes, intervenția pompierilor în curs - video

Загрузка...