Alegeri prezidențiale în România: Viorica Dăncilă, PSD

Calculele ultimelor zile, șansele Vioricăi Dăncilă s-au schimbat mult!

6400
(reînnoit 09:54 18.11.2019)
Bogdan Chirieac: ”Vă dați seama, o săptămână e un interval de timp imens pentru niște alegeri prezidențiale… se pot întâmpla lucruri în ultimele 24 de ore”.

BUCUREȘTI, 18 nov - Sputnik, Evan Răutu. Ultima săptămână dinaintea alegerilor arată un reviriment al candidatului PSD, Viorica Dăncilă, pe fondul prezenței sale în mass media, la interviuri cu ziariști de top.

În plus, se constată și o nemulțumire generate de refuzul lui Iohannis de a participa la dezbateri reale și la confruntarea cu contracandidata sa.

Postul România TV prezintă ultimele cifre venite de la PNL și PSD. Astfel, Iohannis a scăzut spre 60%, ”în timp ce Viorica Dăncilă mizează pe un scor de peste 40%”, relatează sursa citată.

Cunoscutul jurnalist și analist Bogdan Chirieac e acum de părere că ”Se poate întâmpla orice”.

”Vă dați seama, o săptămână e un interval de timp imens pentru niște alegeri prezidențiale… se pot întâmpla lucruri în ultimele 24 de ore”, consideră analistul.

Chirieac atrage atenția ”să nu uităm un lucru: alegerile prezidențiale se câștigă cu 50% + 1, așa se declară victorie - cine este declarat victorios, este declarat de 50% + 1”.

Bogdan Chirieac este nedumerit în privința PNL-ului, ”un partid odinioară profund european, cu valori extraordinare și cel mai vechi partid din Europa”, însă în care ”a intrat acest microb înspăimântător, prin care doresc extincția contra-candidatului politic al PSD-ului”.

”Mi-e greu să înțeleg”, mărturisește Bogdan Chirieac.

Pe de altă parte, Chirieac e de părere că prezența la vot va conta enorm și că ”dacă prezența va fi redusă și șansele domnului Klaus Iohannis se diminuează”.

”Să nu uitați că PSD-ul are un potențial, un bazin electoral imens - problema e dacă reușești să-l scoți la vot, dacă reușești să transmiți emoția acelor oameni care se pot transforma în 24 de ore, din 2 milioane cât au votat pentru doamna Dăncilă la turul întâi, în 4 milioane și atunci sigur că și rezultatul votului poate fi diferit”, a declarat Chirieac, transmite DC News.
6400
Tagurile:
Rezultate, alegeri președinte, Preşedinte, Viorica Dăncilă
Тема:
Alegerile prezidențiale în România 2019 (258)

Загрузка...