Alexander Rahr

Expert: Se încheie era Europei, Asia scrie istoria umanității

11
(reînnoit 18:08 21.11.2019)
Centrul de dezvoltare a lumii se mută din Vest în Est, iar Asia va fi cea care scrie acum istoria umanității, consideră expertul german Alexander Rahr.

BUCUREȘTI, 12 nov – Sputnik. Centru de dezvoltare a lumii se mută din Vest la Est, a declarat agenției Sputnik directorul forumului germano-rus, Alexander Rahr, care a participat la cea de-a X-a ediție a conferinței asiatice a Clubului Internațional de Discuții „Valdai” în Uzbekistan. Potrivit expertului, acum lumea este martoră a creării unei Asii Mari.

„Astăzi despre o Asie Mare nu se poate doar visa, dar și vorbi, poate fi vă văzută cum se creează – e vorba noi alianțe, noi forme de cooperare economică, zonele libere care sunt create de diferite state”, a spus Alexander Rahr în cadrul conferinței “Asia Centrală și Eurasia: cooperarea multilaterală în fața provocărilor unui haos global”.

Specialistul a subliniat că în așa-numita Asia Mare a intrat Turcia, plecând din Vest, precum Filipine și Vietnam, care „acum 2-3 ani mizau pe cooperarea cu SUA”.

“În Asia se creează cel mai mare spațiul economic din toate câte au existat în toată istoria a umanității. E vorba 50 la sută din toată economia mondială. La baza tuturor acestor procese economice vor fi create instituțiile politice și alianțe militare care vor construi viitoarea ordine mondială”, consideră directorul Forumului Germano-Rus.

Potrivit lui Asia va căuta punctele comune între cele mai complicate și diverse state pentru a ordona și stabiliza lumea.

“Acum, probabil, într-adevăr se sfârșește era Europei și intrăm în altă eră, unde Asia va scrie istoria umanității. Va fi edificată o nouă ordine mondială, conform altor reguli. Nu va fi așa cum a făcut-o Occidentul, care va încerca să construiască totul în baza sistemului economic și politic liberal. Va fi altceva: fiecare țară prin dialog prin propriile capacități și tradiții se va alătura la ceva mai mare”, reflectează Alexander Rahr.

Membrul clubului de experți „Valdai” a atras atenția că țările ies din izolare și sunt gata de integrare.

“Acum totul se schimbă rapid și eu cred că e o cale spre o cooperare mai extinsă. Nu știu cu ce se va termina totul, însă deocamdată totul se petrece pașnic, civilizat. Aici țările au nevoie unul de altul”, a subliniat expertul.

În Samarkand se desfășoară cea de-a X Conferință Asiatică a Clubului “Valdai” cu genericul “Asia Centrală și Eurasia: cooperarea multilaterală în fața provocărilor unui haos global”. La eveniment participă peste 70 de experți din 11 state – Rusia, Uzbekistan, Germania, India, Kazahstan, Kîrgîzstan, China, Tadjikistan, Filipine, Suedia și Japoniei.

11
Tagurile:
Europa, Asia, Clubul Valdai, Alexander Rahr
Tematic
Putin: Moldova a devenit membru observator al Uniunii Economice Eurasiatice
România ar putea intra pe piața Uniunii Economice Eurasiatice
Summit-ul Uniunii Eurasiatice: Președintele Dodon oferă detalii
Ungaria vreao o zonă eurasiatică de liber schimb
În Kazahstan a demarat Reuniunea Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice
Dodon: Sper că Moldova va adera curând la Banca Eurasiatică de Dezvoltare
Putin a plecat la Erevan. Decizii importante pentru Uniunea Economică Eurasiatică
Verona găzduiește Forumul Economic Eurasiatic
Putin a salutat Forumul Economic Eurasiatic de la Verona
Protestul de la București din 10 august 2018

Nucleara: DENUNȚUL cheie - ”Lovitura de stat din 2018” - e ignorat sau… ASCUNS?

324
(reînnoit 17:32 10.08.2020)
În urmă cu un an a fost denunțat un plan terorist și o tentativă de lovitură de stat, dar procurorii par să ignore complet acel denunț făcut de un cunoscut politician

BUCUREȘTI, 10 aug - Sputnik. Închiderea dosarului 10 august a generat multe reacții din partea celor care au participat la manifestația din 2018 – unii considerându-se victime.

Și, desigur, mulți dintre cei care acum protestează o fac cu bună credință, convinși că au dreptate. Că sunt manipulați, că au luat parte la un act condamnabil, asta face parte din scenariul oricărei manipulări în masă: atragerea oamenilor de bună credință și folosirea lor drept ”paravan” pentru acțiuni… de multe ori grave.

Un aspect în cazul ”10 august” uimește însă – ignorarea celei mai grave acuzații, formulată chiar de un fost senator, un personaj care nu numai că s-a bucurat de acces în cele mai înalte sfere ale jocurilor din România, dar a și făcut, în timp, dezvăluiri care s-au dovedit reale – cel puțin în parte!

O ”lovitură de stat” denunțată și ignorată

Este vorba de cunoscutul și controversatul politician și politolog Gelu Vișan, fost senator și om de încredere al Elenei Udrea și al grupării lui Băsescu, cel care a dat în vileag o ”tentativă de lovitură de stat”, dejucată de Carmen Dan în urma unor informații pe care el i le-ar fi transmis!

Informațiile ar fi venit din zona serviciilor – și concordă cu declarații făcute de Liviu Dragnea pe 10 august 2018 și în perioada imediat următoare.

Mai mult, în iulie anul trecut, Vișan a dat publicității o ”Declarație”, despre care afirma că ”poate fi folosită ca probă în orice Proces al unei Instanțe Militare, sau în orice Instanță Națională și Internațională” și pentru care își asumă întreaga responsabilitate, fiind gata să o susțină cu ”probe, amănunte și nume de persoane, altele decât cele pomenite în declarație”.

Concret, Gelu Vișan Gelu denunța un plan terorist și o tentativă de lovitură de stat, care i-ar fi fost aduse expuse de un om din servicii și pe care el, fost senator, i le-ar fi adus la cunoștință ministrului Carmen Dan.

”Peste aproximativ 24 de ore, în București va avea loc un miting de protest în Piața Victoriei, fapt de notorietate publică, iar peste aproximativ opt ore, chiar în seara aceea, într-o locație pe care mi-a prezentat-o într-o fotografie, a aflat că va fi amplasat un dispozitiv, a spus că din informațiile sale se pare că este vorba de un dispozitiv exploziv artizanal, ce urma să fie detonat în seara Manifestației, in jurul orelor 22:00, când piața era plină de manifestanți”, i-ar fi spus lui Vișan „omul din servicii” pe 9 august 2018 – deci cu o zi înainte de evenimentele violente din Piața Victoriei.  

Mai mult, Vișan afirma – de fapt, ”omul” său din servicii afirma – că  ”la nivel de conducere a SRI se știe, inclusiv Directorul General știe, dar că nu s-a luat nici o măsură, motiv pentru care m-a sunat”.

Carmen Dan ar fi fost informată, pe linie… indirectă a serviciilor

Gelu Vișan susține că a sunat-o pe Carmen Dan și ”după ce m-am prezentat și am informat-o că sunt într-o locație la aproximativ două ore de București, i-am solicitat o audiență urgentă într-o “ problemă extrem de gravă”, de interes public care nu solicită amânare”.

”Eram foarte tensionat, chiar speriat de ceea ce auzisem, doamna Ministru m-a întrebat dacă nu putem să ne vedem a doua zi de dimineață la Minister, am insistat să ne vedem în seara aceea în jurul orelor 19:30, iar domnia sa mi-a răspuns că mă așteaptă la minister începând cu orele 19:15”, descrie Vișan momentul.

 În jurul orei 19:15–19:30 Vișan ar fi intrat în Ministerul Afacerilor Interne și ”am fost condus imediat în Biroul Doamnei Ministru Carmen Dan, care mă aștepta”.

”Am informat-o pe Doamna Ministru Carmen Dan despre posibilitatea unui act terorist pe teritoriul României, în Piața Universității, la un Miting cu zeci de mii de oameni, prezentându-i și punându-i la dispoziție fotografiile și planul care cuprindea și amănunte pe care nu le fac publice în această Declarație”, scria Vișan anul trecut pe Facebook, menționând că a ”informat-o asupra identității și calității persoanei care mi-a dat informația”.

Am stat în biroul doamnei Ministru aproximativ 20 - 25 de minute, scrie Vișan, și, ”după ce am asigurat-o că voi fi la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne pentru orice clarificare, am plecat”.

Povestea expusă de Vișan este complexă, include date, fapte care s-au și petrecut – o găsiți în link-ul alăturat, către la articolul scris atunci.

Tot acolo găsiți și posibila motivație a gestului, precum și coincidența cu declarații făcute de Liviu Dragnea, în acea perioadă.

În finalul tumultoasei sale dezvăluiri, Vișan solicita Președintelui României ”analizarea acestei situații în CSAT și demiterea ”Directorului General” SRI.

Carmen Dan tace… sau confimă?

Trec peste alte comentarii și mă opresc la reacția fostului ministru Carmen Dan după aceste dezvăluiri.  

Contactată tot în iulie anul trecut de cunoscutul jurnalist Bogdan Tiberiu Iacob (”Inpolitics”) pentru a CONFIRMA sau infirma întrevederea evocată de Gelu Vișan, fostul ministru Carmen Dan a declarat, sec: ”Nu vreau să confirm și să infirm nimic. Vă mulțumesc pentru telefon”.

”O formulare tradițională și aparent neutră, dacă nu am ști că ea e acoperirea, de fapt, la fel de tradițională, a unei confirmări neoficiale care scutește de alte amănunte”, a comentat BT Iacob, făcând o remarcă de bun simț: ”În fond, dacă Vișan minte era cât se poate de firească dezmințirea ei”.

Mai multe detalii în articolul scris atunci – găsiți în link-ul alăturat.

Dar, un aspect trebuie subliniat: ministrul Carmen Dan, în discuția cu parlamentarii Comisiei care a anchetat evenimentele din august 2018 a spus că ”raportul nu poate fi prezentat membrilor comisiei întrucât conține elemente sensibile pentru statul român”.

”Ce elemente puteau fi atât de ”sensibile” într-un raport despre un miting scăpat de sub control încât să nu poată fi prezentate nici măcar membrilor comisiei de Apărare a parlamentului României?”, se întreba atunci Bogdan Tiberiu Iacob – ”și ce știe Carmen Dan despre dedesubturile evenimentelor dramatic din august 2018, dar, din varii motive, încă nu spune?”

O întrebare la care nici actualul Parchet General pare că nu vrea să afle răspunsul. Sau să afle lumea răspunsul.

”Omul din umbră” și tentativa de mușamalizare

Să mai adaug că un personaj controversat, ”omul din umbră” al lui Dragnea în bătălia online, George Harabagiu, confirma spusele lui Vișan în privința întâlnirii cu Carmen Dan și adăuga alte câteva detalii interesante.

”Acest DOSAR - al tentativei de lovitură de stat - reprezintă DOVADA UNEI CONSPIRAȚII cu bătaie lungă“, considera Harabagiu, aruncând Nucleara: ”Eu doar mă întreb - Președintele KWI a fost informat? Știa ? Cât știa? Cât voiau unii să-i spună?”.

Atenție și la următoarea ipoteză de lucru a ”Omului din umbră”: ”Pe această logică, apropo de Nixon - întreaga dezvăluire capătă valențele „Afacerii Watergate”.

”Am peste 25 de ani de experiență în investigații - și CONSTAT existența unui INTERES MAJOR AL MUȘAMALIZĂRII (sau contaminării ) DOSARULUI”, declară Harabagiu. ”️S- a încercat asta. Prin solicitarea expresa a lui KWI de demitere a ministrului Carmen Dan!”

Mai multe detalii în articolul de atunci, referitor la declarațiile ”omului din umbră”.

În loc de concluzie, câteva constatări și întrebări esențiale

Întrebare: imediat după ce ”Dosarul 10 august” a fost închis au apărut semne de întrebare – cum de procurorii nu au luat, ca de obicei, apărarea ”rezistenților”?

S-a speculat că, acum, noua putere are nevoie de susținerea/fidelitatea jandarmilor, deci nu e cazul să-i pedepsească, fie și prin târârea prin instanțe. Posibil.

Dar să nu uităm – 10 august 2018 a fost ceva cu totul special, ca organizare a ”protestului”, cu radicalizarea participanților luni de-a rândul, cu scheme de organizare, cu acele atacuri violente, copiate întrucâtva după ”maidanul” de la Kiev. Pe scurt, sunt multe elemente care ne arată că atunci a fost… altceva!

Iar de partea cealaltă avem dezvăluirea unui fost senator, tăcerea unui ministru, acuzațiile lui Dragnea, dar și o comisie parlamentară fără nici un răspuns. Plus alte mărturii și date colaterale.

Întrebarea se impune: în cazul 10 august, s-a anchetat denunțul lui Gelu Vișan? Sau s-a rezumat la ”modificarea ADN-ului” și alte plângeri ale celor supărați că s-a răspuns cu lacrimogene la violență? O violență la care au asistat, fără să înțeleagă mare lucru, după cum s-a văzut – și în care au fost folosiți ca paravan, dacă e să mergem pe strategia de manual a unor asemenea acțiuni. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

324
Tagurile:
Eduard Hellvig, acuzații, servicii, Carmen Dan, Dosar, diasporă, proteste, 10 august 2018
Тема:
Acțiunea de protest pe 10 august la București

Загрузка...
Monica Pop

Monica Pop, revoltată de medicii-dictatori: ”Mi-e rușine există așa păreri în breaslă!”

278
(reînnoit 08:48 10.08.2020)
”Un manager de spital vorbește pe șleau de dictatură medicală, de supunere față de ordinele birocraților medicali, un alt manager de spital ne urechează și amenință pe toată lumea cu pușcăria, chit că e subiectul unei condamnări”

BUCUREȘTI, 10 aug – Sputnik. Cunoscutul avocat Gheorghe Piperea a făcut o interesantă trecere în revistă a celor mai ciudate opinii ale unor autorități din domeniul medical – care redau un aspect comun: o dorință de… ”dictatură medicală”.  De unde sunt aceste declarații? ”Nu îmi cereți linkuri; indivizii enunțați mai sus sunt pe toate gardurile”, explică avocatul.

”Un manager de spital vorbește pe șleau de dictatură medicală, de supunere față de ordinele birocraților medicali, oricât de ne-științifice și incoerente ar fi, și de tăcere când perorează și emit bule papale sacerdoții medicali”, notează Piperea.

Cunoscutul avocat consemnează și că un alt manager de spital ”ne urechează moral și amenință pe toată lumea cu pușcăria, chit că e subiectul unei condamnări penale”.

”Un al treilea manager de spital se declară “îndurerat” că cineva și-a exprimat în public dubiile cu privire la eficacitatea măsurilor de prevenție, iar publicul a aplaudat”, scrie Piperea, notând că ”respectivul manager zice că e păcat de munca eroică depusă 24 de ore din 24.

Ironic față de prezența masivă la televiziuni a respectivului manager (probabil, dr. Musta), Piperea consideră că în aceste 24 de ore,  ”tre’ să includem și timpul alocat interviurilor, deselor apariții la tv și lungilor postări pe feisbuc, cu tot cu răspunsurile în timp real la sutele de comentarii ale falouăerilor.

”Și unii “eroi din linia întâi” își fac o țâr’ de timp ca să scrie de feisbuc - văzui acu’ câteva minute o captură de pe pagina unui astfel de “erou”, în care cere, pur și simplu, împușcărierea directă a Avocatului Poporului, pentru că a îndrăznit să atace la CCR legea dictaturii militare”, scrie Piperea.

Ori, reia avocatul o teză pe care a mai enunțat-o – ”dictatura nu vine dintr-o dată, ci pas cu pas, utilizând “competențele” unor inși care se cred specialiști și repere morale dar, de fapt, sunt jalnice instrumente politice”.

Prima reacție a venit de dr. Monica Pop, unul dintre cei mai cunoscuți medici și directori de spital. Iată comentariul dr. Pop:

”Mi-e rușine că există asemenea păreri în breaslă! Nu e normal! Dar... sunt și NE-oameni, răi și urâți la suflet în lumea asta! Din păcate, chiar și unii medici! Acum se văd cu adevărat!”

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

278
Tagurile:
Gheorghe Piperea, Adina Monica Popescu

Загрузка...
Hassan Diab

Orientul, din nou aruncat în aer: premierul Libanului a demisionat, haos și revolte

36
(reînnoit 18:16 10.08.2020)
Premierul Hassan Diab a depus la Palatul Prezidențial demisia colectivă a Guvernului – în contextul misterioasei explozii, al revoltelor interne și a presiunilor internaționale

BUCUREȘTI, 10 aug – Sputnik. Acum puțin timp, premierul Hassan Diab a prezentat la palatul prezidențial demisia Guvernului.

În prealabil, agențiile internaționale anunțaseră intenția iminentă. ”Întregul guvern al Libanului va demisiona în scurt timp, pe fondul creșterii furiei publice și a protestelor în urma exploziei devastatoare din portul Beirut”, declarase ministrul Sănătății, Hamad Hassan, transmitea Russia Today.

Ministrul Sănătății a precizat că premierul Hassan Diab își va da demisia ”în numele tuturor miniștrilor”.

Totodată, ex-premierul Hassan Diab, urmează să susțină o declarație sau o conferință de presă în această seară. E posibil să aflăm mai multe detalii despre deteriorarea bruscă a situației din Liban.

Știre în curs de actualizare

36
Tagurile:
Hassan Diab, Demisie, Guvern, Liban
Tematic
Crește numărul deceselor provocate de explozia din Beirut
La Galați au fost găsite 35 tone de azotat de amoniu, substanța care a explodat în Beirut
Eșecul integrării: în următorii 10-20 de ani, Franța va fi noul Liban
Explozia din Beirut, posibile cauze: interferență externă prin rachetă sau bombă
Activitatea medicilor și salvatorilor ruși în Beirut - Foto
Israelul anunță că a descoperit încă un tunel subteran săpat dinspre Liban. VIDEO

Загрузка...