Soldații americani lângă tancuri M1 Abrams, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

SUA transformă România într-un element destabilizator în regiune - opinie

2338
Ce consecințe va avea apariția în România a unei rețele de baze militare ale SUA și NATO, citiți în materialul observatorului militar al Sputnik, Alexandr Hrolenko.

Opinie semnată de Alexandr Hrolenko

Militarizarea România, înființarea pe teritoriul ei a unei rețele de baze ale SUA și NATO pun țara într-o dependență totală față de interesele și deciziile Pentagonului, amenințând vecinii cu destabilizare și confruntate și utilizarea tuturor armelor concentrate în regiunea Mării Negre.

Bucureștiul a anunțat un plan de alocare a unei sume suplimentare de 2,5 miliarde de euro din bugetul de stat pentru „modernizarea sistemului de securitate”, fapt legat de amplasarea pe teritoriul României a Scutului Antirachetă și eșecul de care a dat dovadă recent sistemul de rachete Patriot în Arabia Saudită. Ministerul Apărării Naționale al României intenționează să-și reconstruiască baza militară Mihail Kogâlniceanu, aflată la 12 kilometri de țărmul Mării Negre și la 130 kilometri de Republica Moldova.

Baza aeriană urmează să corespundă tuturor standardelor NATO, inclusiv primirea și deservirea avioanelor militare americane F-35, capabile să transporte arme nucleare. De asemenea se planifică desfășurarea a 10 mii de militari ai Alianței Nord-Atlantice.

Totodată, România a solicitat Statelor Unite un ajutor pentru modernizarea Forțelor de Operațiuni Special (FOS). În țară este instituit un comandament al FOS, iar recent șeful Statului Major al Forțelor Armate ale României, Nicolae Ciucă, a avut o întrevedere cu comandantul Forțelor Operațiuni Speciale al SUA, Richard A. Clarke. Părțile au discutat despre coordonarea și sporirea compatibilității operative în misiunile forțelor de operațiuni speciale în Afganistan și Irak (în aceste țări, din anul 2002, au dobândit o experiență militară peste 20 mii de militari români). În clasamentul mondial al puterii militare Global Firepower România ocupă un loc modest – 40, fapt care o face nesemnificativă în situația politico-militară din regiune. Pentru SUA și NATO cea mai mare importanță îl are teritoriul României – conceput ca un cap de pod pentru proiectarea forțelor spre Est.

Logistica de război

Americanii utilizează baza aeriană Mihail Kogâlniceanu de la începutul operațiunii în Afganistan și Irak pentru transportarea trupelor și munițiilor, armelor și tehnicii militare. Infrastructura aerodromului și pistele de decolare și aterizare cu o lungime de 3,5 kilometri sunt suficiente pentru logistica și volumul mare de tranzit. Modernizarea de proporții în valoare de miliarde de euro este necesară doar pentru transformarea unui „punct de popas” în ceva mai important – formarea unui baze aeriene strategice care ar permite SUA și NATO să controleze bazinul Mării Negre și regiunile învecinate.

Proiectul prevede construcția unor noi obiective (1,57 miliarde de euro din bugetul României) și reconstrucția spațiului de 300 de hectare. Baza aeriană va avea o centrală electrică proprie, un orășel pentru pregătirea militarilor, spațiu de locuit, spitale, sală de sport, bazin de înot, club pentru ofițeri, magazin și multe altele, într-un perimetru protejat de 76 de kilometri.

Publicația britanică The Times notează: România își consolidează apărarea împotriva Rusiei. Însă Moscova nu amenință cu nimic Bucureștiul (sunt despărțiți de două state). Adevărata amenințare pentru România și vecinii ei (inclusiv Republica Moldova) este reprezentată de eforturile active și expansive ale SUA și NATO. Rusia doar reacționează adecvat la sporirea potențialului militar al alianței în apropierea de frontierele ei. De la baza Kogâlniceanu până la baza navală rusă din Sevastopol sunt doar 400 de kilometri sau 20 minute de zbor.

Concentrarea forțelor și armelor ofensive (posibil, nucleare) în România provoacă în mod firesc și inevitabil măsuri de răspuns din partea Ministerului Apărării din Rusia. Astfel, mai devreme, în contextul consolidării pozițiilor Scutului Antirachetă la Deveselu, primele rachete hipersonice Kinjal au fost amplasate în Districtul Militar de Sud (care asigură protecția teritoriului rus din apropiere Mării Negre). Aproximativ în același timp Flota Navală Rusă a primit în dotare șase noi submarine a proiectului 636.3 „Varșavyanka”, cu rachete de croazieră „Kalibr”, iar în Crimeea au fost desfășurate patru divizii ale sistemelor de rachetă S-400 „Triumf”. Astfel, sub supraveghere sigură se află practic tot bazinul Mării Negre și spațiul aerian al regiunii.

Dansul pe greble

În februarie, 500 de militari americani au sosit pentru consolidarea bazei aeriene Kogâlniceanu, unde din primăvara anului 2018 staționa escadrila polivalentă britanică a avioanelor Eurofighter Typhoon de generația 4++.

Baza devine un centru al activității sporite a Alianței în regiune. Tot tabloul este completat de Forțele Navale ale României (3 fregate și 4 corvete), care participă la exercițiile militare antirusești ale NATO în Marea Neagră. Punând la dispoziția Pentagonului trupele și teritoriul său national, Bucureștiul, de facto, pune în pericol și vecinii săi apropiați, inclusiv Republica Moldova.

La cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că țara lui intenționează să mențină relații bune și să coopereze cu toți partenerii. Totuși, e destul de greu să-ți respecți neutralitatea și să-ți asiguri securitatea fiind în vecinătate cu bazele NATO. E știut faptul că sistemul american al apărării antirachetă de la Deveselu conține componente și funcții offensive. Din lansatoarele sistemului antirachetă Standard SM-3 este posibil startul rachetelor de croazieră Tomahawk cu o rază de acțiune de 2500 kilometri (a se observa – de la Deveselu până la Moscova sunt 1600 km, iar până la Sevastopol – 700 kilometri). În acest fel, Republica Moldova și alți vecini ai României, de facto, devin niște ostatici ai Pentagonului.

Anul trecut Bucureștiul a negat informațiile despre o mutare la Deveselu a 50 de focoase nucleare, însă dacă va fi necesar, Pentagonul o va face fără nicio coordonare cu partenerii români docili. Ar fi logic să admitem că bazele de rachete și aeriene ale Pentagonului în România vor deveni ținte prioritare pentru un atac de răspuns sau preventiv. Există o mare probabilitate că daunele provocate statelor est-europene vor fi apreciate de Washington cu un calm cinic.

Adevăratele teste ale sistemului antirachetă a SUA, în cadrul exercițiilor militare Maritime Theater Missile Defense cu statele aliate în 2015 au arătat doar capacitatea rachetei interceptoare Standard-3 de a lovi racheta balistică cu rază scurtă de acțiune, care nu este una din cele mai eficiente, pe o direcție de zbor cunoscută prealabil. Un atac masiv cu rachete din direcții diferite nu va putea fi respinsă de interceptor Standard-3. A adus mai multă siguranță extinderea Alianței spre Est? E o întrebare retorică.

2338
Tagurile:
Rusia, NATO, SUA, România, baza aeriană
Тема:
Relațiile româno-ruse (250)
Tematic
Cristoiu se revoltă și sfidează CNA: ”Ce e Deveselu, să nu putem vorbi? Fecioara Maria?!”
Rețele pentru americani? Detalii inedite legate de Deveselu, prețuri în Caracal și… Natașa
Ambasada SUA – gaz pe foc în scandalul Caracal și al suspiciunilor legate de baza Deveselu
PLANUL secret pentru ascunderea rețelelor de la Caracal și a legăturii cu Deveselu
Mărturii şocante ale unei victime traficate în Caracal - „Unele fete ajungeau la Deveselu”
O minciună grosolană se promovează în cazul Deveselu – un fost ministru e implicat
Nucleara! Deveselu, bazele militare SUA și rețelele de exploatare sexuală și droguri!
Celebru procuror confirmă: ”La 8 km de Deveselu se călcă pe picioare serviciile”
Expert, la audieri în Parlamentul European: Deveselu poate fi utilizat pentru atac
Șocant! De ce nu are familia Melencu încredere în FBI: are legătură cu Deveselu
Spărgătorul de gheață nuclear Arctica

“Rușii au zeci, noi doar două!”: SUA a rămas în urma Rusiei

107
(reînnoit 19:28 30.10.2020)
Senatorii americani sunt îngrijorați că SUA pierde teren în fața Rusiei în regiunea arctică din cauza lipsei de spărgători de gheață.

MOSCOVA, 30 oct – Sputnik, Andrei Koț. Americanii pierd în ritm rapid controlul asupra Arcticii. La o astfel de concluzie tristă pentru SUA au ajuns membrii misiei pentru forțele armate ale Senatului, Roger Wicker și Dan Sullivan. În opinia senatorilor, țara suferă de o insuficiență de spărgători de gheață, capabili să acționeze la Polul Nord, iar Rusia se află într-o poziție mult mai avantajoasă. Despre spărgătorii de gheață și rolul lor în promovarea intereselor marilor puteri, aflați în materialul RIA Novosti.

Un spărgător de gheață solitar

Wicker și Sullivan constată: Moscova dispune de cea mai mare flotă de spărgători de gheață din lume, care ajunge la 40 de nave. A se compara: paza de coastă a SUA are doar două spărgători de gheață – PolarStar și Healy, cel de-al doilea fiind în reparații după un incendiu la bord. Un singur spărgător de gheață funcțional pentru o superputere economică și militară este vădit insuficient. Controlul asupra Arcticii oferă un acces la resurse naturale bogate și permite asigurarea unei prezențe militare permanente în nordul Eurasiei.

Experții au reamintit că în această vară Flota Navală a Rusiei a desfășurat cele mai ample din perioada războiului rece exerciții militare în apropiere de țărmul Aleaskăi. Totodată, în ultimii ani, Moscova și-a restabilit peste 50 de obiective militare în Arctica, abandonate după destrămarea Uniunii Sovietice. Acolo din nou sunt desfășurate trupe și arme. China, la rândul său, construiește două nave spărgătoare de gheață și nici nu ascunde faptul că examinează această regiune în calitate de o “Cale de Mătasă Polară”. La toată această petrecere arctică americanii arată ca niște rude sărace.

În iunie, președintele Donald Trump a declarat că țara are nevoie de o flotă numeroase de spărgătoare de gheață. Autoritățile americane au lansat un program de construcții a șase vase, inclusiv a navelor grele, care nu au fost produse de 40 de ani. Congresul deja a finanțat principalul spărgător de gheață, aceasta urmează să fie supus unor teste pe mare în 2024. La rândul său, comandamentul pazei de coastă a solicitat mijloace pentru a doua navă.

Până atunci, afirmă senatorii, se va recurge la prelungirea termenului de exploatare a Polar Star, cel puțin, până în anul 2023. Luând în considerație că vasul și-a epuizat rezerva de exploatare la începutul secolului, acesta nu va face față sarcinii asigurării dominației SUA în Arctica.

Armada de gheață

Rusia nu și-a suspendat niciodată construcția navelor spărgătoare de gheață. Așa, pe 21 octombrie a fost dat în exploatare un spărgător de gheață nuclear al proiectului 22220 “Arctica”. Vasul este echipat cu două centrale electrice, cu reactoare RITM-200, și cu o capacitate termică de 175 megawați fiecare, are capacitatea de a străbate un strat de gheață cu o grosime de 2,8 metri, cu o viteză de 1,5-2 noduri. Poate activa atât în ocean, cât și în râuri. “Atomflot” urmează să primească alte patru nave a proiectului – “Sibir”, “Ural”, “Iakutia” și “Ciukutka”. Primele două vor fi date în exploatare în 2021 și, respectiv, 2022.

Vladimir Putin, președintele Rusiei
© Sputnik / Алексей Дружинин

“Lansarea pe apă a spărgătorului de gheață „Arctica” nu e un eveniment simplu, atunci când e vorba de o navă grandioasă, originală, construită pe șantiere navale rusești, fără tehnologii și componente occidentale”, a declarat la radio Sputnik directorul Centrului de Studii politic-militare, Aleksei Podberiozkin. “Cea mai importantă semnificație este cea politică. O serie de noi spărgători de gheață va fi construită în următorii ani și Rusia va putea controla situația pe Ruta Mării Nordului nu doar în zone cu apă adâncă, dar și pe cele cu o adâncime mică. Acum vom putea să ne asigurăm un coridor de transport din Asia de Sud-Est și Asia regiunii Pacifice, spre Europa, în regim non-stop”.

Anume spărgătoarele de gheață nucleară reprezintă o cheie a succesului oricărei construcții militare și civile în regiune. Pe lângă „Arctica”, Rusia dispune de două nave cu o centrală nucleară cu două reactoare, de 75 mii de cai putere („Iamal”, „50 de ani de Victorie”), două spărgătoare de gheață, dotate cu câte o centrală nucleare cu un reactor de 50 mii cai putere („Taimîr”, „Vaigaci”), navă nucleară port-barje “Sevmorput” cu un reactor de 40 mii de cai putere și cinci nave de deservire tehnică. Spărgătorul de gheață “Sovetski Soiuz” se află în rezervă operațională. E o flotilă arctică destul de impresionantă, chiar și fără a lua în considerație navele diesel-electrice.

Acestor din urmă aparține, spre exemplu, „Ilia Muromeț”, intrat în dotarea Flotei de Nord în 2017. Nava are capacitatea de a activa într-un câmp de gheață continuu cu o grosime de până la un metru. Pe lângă funcțiile de bază – escortarea navelor prin apele arctice, nava transportă încărcături pentru grupurile arctice ale forțelor armate. Proiectul prevede și montarea unor arme de bord, în special, ar instalațiilor de artilerie AK-630, AK-230, AK-306. Teoretic, spărgătorul de gheață poate fi transformat într-un navă militară de asalt. E suficient să fie dotat cu rachete anti-navă.

Întotdeauna în fruntea clasamentului

Rusia întotdeauna a fost mai avansată decât alte state în domeniul construcției navelor spărgătoare de gheață. Primul spărgător de timp modern a devenit remorcatorul de salvare “Pilot”, dat în exploatare în 1864.

Partea specială din față permitea suirea acestuia pe gheață, pentru a o sparge cu propria greutate. Această construcție a primit înalte aprecieri internaționale. În iarna 1871, guvernul german a cumpărat din Rusia planurile spărgătorului de gheață, pentru a curăți gheață bazinul portului Hamburg și a râului Elba, deoarece temperaturile extrem de joase au blocat comerțul din regiune. Apoi, exemplul nemților a fost urmat de antreprenorii din Danemarca, Suedia și SUA.

Primul spărgător de gheață a fost construit în URSS – primind numele de “Lenin”. Nava a fost transmisă Ministerului Flotei Navale în 1959. Acest gigant a prelungit semnificativ navigarea pe latitudinile nordice. Doar în primele șase ani de exploatare, “Lenin” a parcurs peste 82 de mii de mile maritime și a escortat peste 400 de nave. În 1989 spărgătorul de gheață a fost conservat în Murmansk, fiind inclus în registrul unic al monumentelor patrimoniului cultural de importanță federală.

Rusia este singura țară din lume care exploatează spărgătoare de gheață port-barje. “Sevmorput”, cu un tonaj de 61,88 mii de tone, este cel mai mare vas de transport din lume, fiind exploatat din 1988. Acesta este capabil să spargă gheață cu o grosime de până la un metru. În prezent, acesta este singura navă de transport cu un reactor nuclear.

107
Tagurile:
Arctica, Rusia, Spărgătorii de gheață
Тема:
Industria militară rusă
Tematic
Rusia a creat un grup de trupe în zona Arctică
Spectaculos: Parașutişti ruși, aruncare de la 10 km altitudine în Arctica – inedit - VIDEO
Flota de Nord a Rusiei va efectua exerciţii arctice de amploare în această vară
Gazprom Neft a furnizat în China prima partidă de petrol arctic

Загрузка...
Petrol

Corporațiile salvează petrolul de șist, dar au și ele probleme

31
(reînnoit 18:51 30.10.2020)
Profitând de criză, marile corporații preiau companiile americane medii și mici din domeniu petrolului de șist, însă și ele se confruntă cu mari probleme.

MOSCOVA, 30 oct – Sputnik, Aleksandr Sobko. Situația curentă și prognozele legate de producția de petrol în SUA continuă să fie o temă actuală pentru observații. Cea mai mare a acestei producții revine petrolului de șist, care cu mici rezerve (inertia, starea financiară a companiilor), reprezintă un factor flexibil de echilibrare a pieței mondiale a petrolului.

Tabloul general, publicat în rapoartele săptămânale ale Ministerului Energiei din SUA, este clar: o cădere bruscă, în decurs a trei luni, de la indicatorii maximi de 13 milioane de barili pe zi, până la 10,5 milioane (adică, cu 20 la sută). În continuare, se observă niște fluctuații semnificative în jurul acestui indicator (plus/minus o jumătate de milion de barili), determinate inclusiv de sezonul uraganelor – pentru că această statistică generală ia în calcul nu doar producția de șist și restul producției de pe uscat, dar și a extracției maritime, din Golful Mexic. Potrivit ultimelor cifre, producția totală în SUA s-a prăbușit chiar sub 10 milioane de barili pe zi, însă, reiterăm, datele săptămânale sunt actualizate adesea, așa că e vorba mai curând de ilustrarea unei tendințe generale.

Ce e mai departe? Un indicator tradițional principal al producției se consideră numărul de platforme active. Aici, la fel, observăm o scădere bruscă după evenimentele din martie, de la 682 la un punct maxim în martie, până la un punct minim de 172 de unități în august, după care a avut loc o restabilire lentă până la 205 în prezent. Platformele de foraj au scăzut de trei ori, iar producția sa redus cu 20 la sută. Nu există nicio contradicție între aceste cifre: în primul rând, nu toată producția este de șist, iar în al doilea rând, există o inerție.

Un factor important, care influențează producția, sunt așa-numitele sonde nefinalizate, care sunt forate, însă nu a fost efectuată fracturarea hidraulică. E vorba de 7,7 mii de sonde, un număr destul de mare (comparativ cu cele 200 cu foraj), pe care, dacă vor avea loc fracturări hidraulice, ar putea menține nivelul producției chiar în condițiile unui nivel scăzut al forajului. În ultimul an, cantitatea sondelor nefinalizate nu s-a schimbat semnificativ, adică nu putem vorbi despre faptul că activarea unor astfel de sonde a contribuit în trecut la menținerea nivelul producției, în contextul diminuării producției de foraj. Acum numărul sondelor nefinalizare scade lent, și, cel mai important, în ultima sa prognoză Ministerul Energiei din SUA indică direct: acum acestea reprezintă o rezervă pentru menținerea producției în contextul unui număr mic al sondelor de foraj. Apropo, pentru noiembrie această analiză prevede o nouă scădere a producției petrolului de șist în SUA.

Cu alte cuvinte, în sectorul extracțiilor de șisti există o mulțime de incertitudini, motiv pentru care organizațiile respectabile prezintă niște prognoze controversate: de la o creștere a producției totale de la 11,5-12 milioane, până la o prăbușire la 10 milioane de barili pe zi spre mijlocul anului 2021 (dacă ar fi să credem statistica săptămânală, aceasta deja a avut loc).

În același timp, deasupra tuturor acest aprecieri se află dificultățile financiare ale companilor din sfera extracțiilor de șist. Da, în scopul economisirii mijloacelor financiare, forajele se reduc, însă acest lucru presupune și o reducere a producției, prin urmare, se reduc fluxurile financiare pentru achitarea împrumuturilor. Lanțul de falimente ale companiilor mici și medii a început și continua.

Până la criză, doi mari giganți din domeniu petrolului și gazelor, ExxonMobil și Chevron, investiseră în extracțiile de șist și chiar au intrat într-o competiție. Drept urmare, s-a creat impresia că în cazul unor probleme, datoriile și companiile falimentate vor fi preluate de marile companii.

Parțial, acest lucru are loc. Recent, ConocoPhillips a anunțat despre preluarea Concho Resources cu 9,7 miliarde de dolari. În acest fel, încă un gigant petrolier american devine în același timp și un mare jucător în sfera extracției de șist. Totuși, e interesant faptul că tranzacția nu a avut loc prin intermediul banilor, ci printr-un schimb de acțiuni.

Un caz similar a avut loc la începutul lui octombrie, când Chevron a preluat Noble Energy (care, apropos, reprezintă nu doar șistul, dar și extracțiile maritime din zona Mediterană de Est).

La rândul său, companiile medii, precum Devon Energy, a procurat WPX Energy, iar Pioneer Natural Resources discută despre procurarea Parsley Energy. Alte câțiva producători de șist sunt priviți în calitate de candidați pentru cumpărarea sau preluarea de către concurenți sau companii mai mari.

Petrol
© Sputnik / Максим Богодвид

Adică, avem pe față o consolidare în acest sector. Companiile se așteaptă la câștiguri din contul economiei pe proporții, alipirea unor terenuri adiacente pentru extrageri și etc. Desigur, astfel de contopiri, în special din partea celor mai mari, permit mutarea pe plan secund a poverii creditare. Inclusiv, pentru că marile companii pot contracta credite mai ieftine pentru refinanțarea datoriei.

Adică, totul se întâmplă aproximativ așa cum s-a prognozat la începutul anului acesta – supraviețuirea sectorului economic prin absorbția de către corporații transnaționale, iar pandemia doar a accelerat acest proces. Totuși, criza în sfera petrolului a provocat și un alt efect: stabilitatea financiară a companiilor, care absorb producătorii de șist, a devenit mult mai scăzută. Prin urmare, “digerarea” unor companii cu probleme va fi o sarcină complicată.

Cel mai relevant exemplu este ExxonMobil. La începutul anului cotațiile acțiunilor companiei erau de două ori mai mari decât acum, chiar dacă, spre deosebire de colegii săi europeni, nu a diminuat dividentele trimestriale. Acum dividentele trimestriale, față de cotațiile actuale (în termen de valori anuale) sunt imense în condițiile actualelor rate de 10 la sută anuale, respectiv, la începutul anului acestea au fost de două ori mai mici. E clar că prăbușirea cotațiilor de două ori în condițiile unor volume neschimbate ale dividentelor presupune un singur lucru – sporirea riscurilor și temerilor că această companie nu va putea susține în continuare același nivel de plăți și a stabilității financiare în ansamblu. O situație similară se observă și la alte mari companii.

E curios că anume ExxonMobil la începutul crizei s-a pronunțat împotriva unei reduceri coordonate a producției (atunci se discuta despre SUA), fapt care era tratat de unii observatori ca o dorință de a procura la un preț mai mic a companiilor din sfera extracției de șist. Drept urmare, compania are probleme chiar și fără achiziții suplimentare. Chiar și acestea nu sunt exluse, pentru că cei mai apropiați concurenți și-au consolidat semnificativ pozițiile în segmentul șistului în perioada crizei. Chevron, după absorbirea Noble Energy, a devenit al doilea producător al pretrolului de șist din SUA.

În esență cele mai mari corporații transnaționale și-au propus să salveze producția de șist prin ponderea lor și stabilitatea financiară. Această sarcină rămâne pe agenda, însă devine tot mai dificilă. Prin urmare, problemele disciplinei financiare revin pe prim plan, iar o creștere de dragul creșterii, precum am observat recent în sectorul șistului, e puțin probabilă.

Aici ar trebui să adăugăm că “agenda verde” a creat o presiune asupra tuturor companiilor din sectorul petrolului și gazelor, inclusiv asupra celor mai mari. Deocamdată, ar fi prea devreme să vorbim despre refuzul băncilor de a credita  companiile petroliere (așa cum s-a observat mai devreme comportamentul băncilor față de sectorul cărbunelui), însă nu va fi deloc surprinzător dacă „agenda climatică”, în sumă cu preluarea producătorilor de șist, va spori povara noii datorii și pentru cele mai mari companii din domeniu.

Să rezumăm. Nu ne așteptăm la un colaps în domeniul extracțiilor de șist, însă ne-am putea aștepta ca noi proprietari ai câmpurilor de șist vor promova o disciplină financiară mai strictă, vor avea o atitudine mai responsabilă față de rentabilitatea investițiilor. În ce măsură consolidarea în acest sector va contribui la diminuarea costurilor de producție, reușind în acest fel să păstreze volumul producției la nivelul actual, vom vedea.

31
Tagurile:
SUA, petrol
Tematic
Gazul și Israelul sau cum Europa și-a mai găsit o alternativă pentru a înlocui Rusia
„Se apropie sfârșitul epocii”: Experții promit un mare șoc petrolier
SUA au cumpărat cantități imense de petrol din Rusia
“Au rămas fără bani” – investițiile în petrolul de șist s-au prăbușit

Загрузка...
Security forces guard the area after a reported knife attack at Notre Dame church in Nice, France

Arhiepiscopul de Toulouse: „religia nu poate fi ridiculizată”

0
(reînnoit 19:57 30.10.2020)
Spunând că este împotriva publicării unor caricaturi precum cea a profetului Mahomed, arhiepiscopul de Toulouse şi-a exprimat opinia că faptul de a lua în râs o religie nu este fără urmări.

BUCUREŞTI, 30 oct – Sputnik. La o zi după atacul terorist de la Nisa și la două săptămâni după decapitarea lui Samuel Paty, arhiepiscopul de Toulouse Monsignor Le Gall și-a exprimat opinia, pentru France Inter, despre libertatea de a lua în râs o religie.

„Legat de aceste caricaturi, le consider periculoase, pentru că prin ele punem gaz pe foc. Trebuie calmate apele. Pentru că aceste caricaturi sunt împotriva musulmanilor, dar și împotriva credinței creștine”, a spus episcopul Le Gall, răspunzând la întrebarea de ce au fost vizate bisericile de atacatorii terorişti.

Acesta consideră că francezii trebuie să înceteze să publice acest gen de caricaturi.

„Libertatea de exprimare are limite, aşa cum au toate libertățile umane. Nu râdem de religie fără a suporta urmări, nu ne putem permite să râdem de religii, vedeți care este rezultatul”, a spus arhiepiscopul.

Pentru episcopul Le Gall, noțiunea de fraternitate este esențială.

„Libertatea de a fi împreună, de a vorbi împreună, libertatea de a fi frați, dar de a nu fi furioşi”, a adăugat acesta, citat de Sputnik France
0
Tagurile:
Arhiepiscopul de Toulouse, Religie

Загрузка...