Tommy Tomescu

Organizator protest, probleme cu #REZIST: ”Au zis ”Mă p*ș pe revendicările Diasporei!””

6715
Dr. Tommy Tomescu: ”Am spus să se implice toți, au spus toți ”Da, da, da, da!” – dar când a fost vorba tehnic, cum se implică. nimeni nu venea să contribuie!”

BUCUREȘTI, 10 aug - Sputnik, Dragoș Dumitriu. La această oră a început mitingul din Piața Victoriei – manifestație aprobată în urma cererii depuse încă de anul trecut de Tommy Tomescu Joul, un medic stomatolog stabilit la Londra.

Tommy Tomescu a înregistrat cererea pentru organizarea manifestației de sâmbăta aceasta  imediat după protestul din 10 octombrie 2018, el explicând că vrea să facă totul legal.

În acest sens, doctorul Tomescu a încercat să aibă un dialog cu organizațiile de tip #REZIST, să le facă să aibă o exprimare coerentă, în sensul exprimării clare a revendicărilor. Chiar dacă până la urmă a reușit, în mare măsură, la început a avut probleme mari.

Tomescu s-a lovit de orgoliile, pretențiile și, probabil, interesele diverselor organizații. S-a ajuns chiar la acuzații la adresa medicului, la tot felul de teorii ale conspirației – și chiar la o declarație contra sa – un demers comun al mai multor organizații!

Într-un interviu acordat jurnalistului-activist Mălin Bot, Tommy Tomescu a răspuns multor asemenea acuzații ale celor din #REZIST, povestind și un episod în care apare o replică… halucinantă din partea unor reprezentanți ai unor asemenea organizații:

”Unii îmi ziceau ”Mă piș pe revendicările diasporei””, a povestit dr. Tommy Tomescu în interviu acordat lui Mălin Bot.

Iată câteva dintre probleme și acuzațiile de care a avut parte Tommy Tomescu, după ce a depus la primărie cererea de organizate a manifestației de azi.

Tomescu a fost acuzat de organizații că ”vrea să confiște” manifestarea din 10 august. Tomescu răspunde clar:

”A crescut nivelul implicării civice, dar ce nu îmi place că oamenii nu înțeleg că trebuie trecut la nivelul următor, să fie implicați și legal și civic”.

Doctorul stabilit în Marea Britanie răspunde și acuzației că nu a informat organizațiile protestatarilor de inițiativa sa.

”Am creat o pagină, am scris pe grupurile organizațiilor, pe 1 aprilie am trimis către cele mai importante ONG pe care le-am găsit – nu-i știu pe toți, nu e obligație mea să-i știu pe toți”, declară Tomescu.

În privința implicării – reacțiile au fost cât se poate de… românești, reiese din spusele lui Tomescu.

”Pe 4 mai (2019) am fost la Bruxelles, la manifestație, am spus să se implice toți, au spus toți ”DA, da, da, da!” – dar când a fost vorba tehnic, cum se implică. nimeni nu venea să contribuie!”.

În privința revendicărilor, aici Tommy Tomescu s-a lovit de ceea ce s-a constat și în România – de fapt, nu există ceva clar!

”I-am întrebat pe mulți (reprezentanți ai organizațiilor), care sunt revendicările voastre – că uite aste sunt ale noastre (ale Diasporei) - și știi ce-mi ziceau unii din ei? ”Mă pi… pe revendicările Diasporei, pe mine  nu mă interesează!” De ce nu ai cerut aprobare de la noi?”.

În interviul acordat lui Mălin Bo în iulie 2019, Tomescu reproșa organizațiilor #REZIST că au început să fie interesate de problemele organizării manifestației de foarte puțin timp și să intre în dialog cu el.

”Abia de o lună au început… De șase-șapte luni de când e publică asta, de ce nu au răspuns?”, spune Tomescu.

Și, evident, nu putea să lipsească acuzația legată de bani! Tomescu a fost acuzat că a cerut bani pentru manifestație.

”Majoritatea oamenilor care au trimis acea scrisoare (comunicatul contra lui) au solicitat la un moment dat bani pentru așa ceva”, dezvăluie Tomescu. ”Eu din 2013 sunt activ – am investit banii mei tot timpul”, spune Tomescu, arătând că e prima dată când a deschis cont pe Patreon dar are ”toate cheltuielile evidențiate, justificate” – deplasări Londra – București, avocat etc.

ONG-urile care au semnat contra lui Tomescu au conturi pe Patreon, a subliniat și Mălin Bot, ”Mi se pare o bătaie de joc, e o chestiune de orgoliu”, a punctat Tomescu.

Puteți urmări aici interviul integral.

Reamintim că Tommy Tomescu Joul este reprezentant al Grupului de Acţiune Civică Diaspora și se prezintă ca apolitic, nu a făcut parte din nici un partid din România, dar a creat în Regatul Unit un partid care apără drepturile românilor – Partidul Europenilor UK (Europeans Party UK) cu care l-a combătut pe Nigel Farage.

6715
Tagurile:
miting 10 august, protest, Miting
Iosefina Pascal

Iosefina Pascal de pământ cu cel mai puternic om din sistemul de Informații!

469
(reînnoit 07:28 12.05.2021)
Tânăra activistă și jurnalistă dă dovadă de un curaj ieșit din comun și pune la punct un înalt personaj în fața căruia au tăcut toți!

BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Printr-o recentă declarație șocantă, șeful de facto al Comunității Naționale de Informații, consilierul de stat (de la Președinție) Constantin Dudu Ionescu acuza Colegiul Medicilor de ”atitudine lipsită de responsabilitate” în cazul doctorilor care au alte opinii față de măsurile anti-Covid și tratamente – și exemplifica prin speța Flavia Groșan.

Mai mult, Dudu Ionescu consideră că și libertatea este prost înțeleasă – asociind libertatea opiniilor unor medici cu… această ”proastă înțelegere”!

”În democrație și, mai ales cu libertatea care vine, intervine un concept extraordinar de greu care, în opinia mea, nu a devenit încă parte a înțelegerii noastre a ceea ce înseamnă libertate. Și anume responsabilitate: responsabilitate instituțională, responsabilitate a societății, responsabilitate individuală”, a spus Ionescu săptămâna trecută, la lansarea Barometrului de Securitate al LARICS.

Politicianul consideră relevant cazul Flavia Groșan, când Colegiul Medicilor s-a autosesizat, față de opinia doctoriței pneumolog cu privire la protocoalele COVID-19 din spitale că ”sunt proaste”.  (sursa: RFI.ro)

”Colegiul Medicilor pe bună dreptate s-a adunat atunci, numai că sfârșitul a fost următorul: a fost o discuție colegială”, spune nemulțumit Ionescu. ”Concluzia mea, a unui cetățean, (…)  dacă mă duc într-un spital COVID o să am o problemă cu protocolul. Ce fake-news? Nu mai e nevoie de niciun fake news... Colegiul Medicilor care, printr-o atitudine lipsită de responsabilitate, nu a spus NU acestor aserțiuni pe care un confrate de-al domniilor lor, ci dimpotrivă prin lipsă de responsabilitate nu a acționat...”.

Într-o analiză dură, ”specialitatea casei”, jurnalista independentă și activista pentru democrație Iosefina Pascal îi răspunde lui Dudu Ionescu, fără să pară deloc impresionată de funcția acestuia.

Iosefina Pascal constată de la bun început: ”Consilierul lui Iohannis, Constantin Dudu Ionescu, tătucul serviciilor, vrea eliminarea vocilor care critică restricțiile ilegale și discriminatorii și sancționarea medicilor care contestă protocoalele oficiale”.

Și, atrage atenția jurnalista – ”Tot zilele astea, serviciile germane i-au încadrat pe contestatarii restricțiilor la categoria "teroriști"”.

După ce face o interesantă trecere în revistă a parcursului lui Dudu Ionescu (politic și profesional), pe care merită să o citiți pe blogul jurnalistei, se ajunge la următoarea observație: prin poziția actuală, Ionescu poate solicita (serviciilor secrete) ”declanşarea unor operaţiuni prin care să se obţină orice informaţie  care ar fi necesară la nivelul CSAT”.

Ori, asta este extrem de grav, consideră Iosefina Pascal, ”pentru că în actualul context socio-geo-politic în care drepturile omului sunt încălcate la ordinea zilei, Constituția a devenit un fel de curpapier al politrucilor, libertatea de exprimare este îngrădită, iar dovezile științifice au devenit “fake news” pentru Dudu Ionescu” – și reproduce afirmațiile demnitarului.

Mai mult, trecutul lui Ionescu – subliniat din nou de jurnalistă – arată că în acceptul fostului ministru țărănist (ce-ar fi zis oare Coposu?!) acțiunile dure al jandarmilor sunt numite ”relativ civilizate” (?!), pentru că ”nu este posibil să acționezi preventiv in cadrul unor proteste”.

Ei bine, problema de fond este că Dudu Ionescu ”opinează că libertatea BINE ÎNȚELEASĂ într-o democrație înseamnă sancționarea unui medic care nu se face vinovat de malpraxis, ci de delict de opinie științifică și de o rată a vindecării prea mare în rândul pacienților”, subliniază Iosefina Pascal!  

Mai mult, jurnalista atrage atenția că Ionescu ”nu cere sancționarea și eliminarea doar în cazul doctoriței Flavia Groșan, ci în cazul tuturor medicilor care pun la îndoială protocoalele oficiale și grămăjoarele de grăsimi”.

”O astfel de gândire extremistă este periculoasă atunci când îi aparține omului care are serviciile la dispoziție și ordin”, punctează jurnalista, atrăgând atenția că ”avem deja precedentul creat de premierul Florin Cîțu care i-a numit “teroriști” pe protestatarii și contestatarii măsurilor de restricții ilegale și discriminatorii”.

Punând accentul pe calitatea sa de activist pentru democrație, Iosefina Pascal subliniază că opinia lui Ionescu este importantă ”tocmai pentru că el, împreună cu “Toți Oamenii Președintelui” pot decide mâine că orice opinie ce contrazice narativa diktată de guvern și OMS să fie considerată un act de terorism și de subminare a statului...totalitar”.

Aici, Iosefina Pascal revine la precedentul de mare actualitate creat în Germania,” tot de către serviciile secrete, care au atribuit calitatea de “teroriști” și extremiști tuturor activiștilor și protestatarilor care “pun în pericol statul german” contestând măsurile de restricții”.

Citând, Iosefina Pascal arată că ”Serviciul intern de informații din Germania (BfV) a declarat miercuri că va supraveghea membrii mișcării împotriva restricțiilor deoarece prezintă “riscul de a submina statul.””.

Concluzia jurnalistei este dură - ”Așadar, se confirmă nu doar începuturile apartheidului sanitar, ci și reîntoarcerea cenzurii, prigoanei și înfierării cu mânie proletară a opozanților Seringii&Fricii”.

Citiți întreaga anchetă jurnalistică pe blogul Iosefinei Pascal – merită, pentru că veți găsi multe alte date interesante. Și, de asemenea, poate citesc și cei din Colegiul Medicilor, pentru a-l întreba pe Dudu Ionescu ce a vrut să spună mai exact, ce gen de acțiune împotriva medicilor cu opinii proprii, nu ale sistemului, l-ar satisface?

Oricum, este o reacție unică – pentru că, se vede, nici Colegiul Medicilor, nici presa nu au reacționat după aceste declarații șocante ale lui Dudu Ionescu.

Întrebarea îmi revine fără voie – oare ce-ar zice Corneliu Coposu de modul de gândire al unui care s-a cățărat în politică și în funcții pe suferința lui? Dar Emil Constantinescu, cel în fața căruia a depus jurământul Ionescu, ca ministru?

469
Tagurile:
Dudu Ionescu, Iosefina Pascal

Загрузка...
Gheorghe Piperea

Piperea, revoltă: Cum renunțați în fața autorităților prostești, corupte, a unor escroci?

317
(reînnoit 07:19 12.05.2021)
Cunoscutul avocat se revoltă și transmite cel mai puternic mesaj, care va genera multe reacții!  ”Perușii care așteaptă eroic în spatele gratiilor înțepătura izbăvitoare au ajuns să impună stilul lor de viață în captivitate”

BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Profesorul de Drept și avocatul de renume Gheorghe Piperea are o reacție fulminantă în care condamnă segregarea pe criteriul vaccinării – și metodele folosite, în primul rând impunerea pașapoartelor.

Piperea consideră că ”nebunia pașapoartelor de libertate, segregarea pe criterii sanitare, implicită sau afirmată pe șleau, acceptarea de către o minoritate semnificativă (peste 30%...) a mizeriilor totalitare antrenate de restricțiile perene de drepturi și libertăți” pot pune ”oricărui om decent și rezonabil” întrebarea următoare:

”Fraților, cum e posibil să renunțați la libertate atât de ușor, pentru motive atât de minore, la cererea unor autorități atât de prostești și corupte, în favoarea unor asemenea pirați digitali sau escroci sentimental-chimici?”, scrie avocatul.

Desigur, nu e nevoie ca Piperea să dea nume, pentru că se intuiește la cine se face referire!

Dar, avocatul consideră că, dincolo de această ”uluire a omului cu bun simț, care încă mai gândește singur, cu propriul cap și propria inimă”, realitatea faptica e mult mai gravă!

Și anume, faptul că ”libertatea nu mai e un dat funciar, o caracteristică lipită de om, un atribut al condiției umane”.

”Libertatea a devenit o concesiune acordată de autorități sau de stăpânii lor, corporațiile IT și Pharma, pe ochi fricoși ascunși sub inutila mască și pe supușenie voioasă”, scrie Piperea.

Mai mult, reputatul avocat face o comparație care va deranja multă lume - și poate că acesta e și scopul folosirii ei: ”Perușii care așteaptă eroic în spatele gratiilor înțepătura izbăvitoare au ajuns să impună stilul lor de viață în captivitate tuturor celor care încă se mai comportă natural, adică liber”.

317
Tagurile:
Gheorghe Piperea

Загрузка...
Testare în București la COVID-19

Testarea COVID-19 în farmaciile din România, greu de realizat

0
Reprezentanții Farmaciilor Independente din România spun că farmaciștilor le va fi destul de greu să se implice în testarea antigen din farmacii. Care este motivul.

BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Ministerul Sănătății a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că Ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2a fost aprobat de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Astfel, farmaciile pot opta pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obținerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti. Avizul este valabil șase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu șase luni, informează Sputnik.

Realitatea este, însă, alta, susțin farmaciștii, care avertizează că le va fi destul de greu să se implice în testarea antigen.

Reprezentanții farmaciilor independente din România spun că spațiul din farmacie nu le va permite angajaților să facă și testare și să dea, concomitent, pacienților, medicamentele pe care vin să le achiziționeze.

Președintele Asociației Farmaciilor Independente Ethica, farmacista Cristina Pavel, spune că trebuie văzut exact care va fi modalitatea de pregătire a personalului și că inițial era implicată Direcția de Sănătate Publică, însă această structură nu are resurse suficiente în acest moment.

”În ceea ce privește farmaciile independente nu știm exact câte vor putea să se înscrie în acest pilot. Problema e legată de spațiu. În spațiul interior sunt anumite riscuri, în spații exterioare rămâne să vedem care va fi disponibilitatea autorităților locale de a pune la dispoziția farmaciilor spații acolo unde există. Sunt tot felul de limitări chiar și în cazul farmaciilor care și-ar dori să se implice în testare”, a spus Cristina Pavel, potrivit ziare.com.

Aceasta spune că disponibilitatea farmaciștilor de implicare este foarte mare.

0
Tagurile:
Farmacie, Testare, România, coronavirus, COVID-19

Загрузка...