Suveraniștii și esticii, scoși din jocul puterii europene

1881
Europenii au votat, birocrații au decis. Suveraniștii și esticii nu au loc la masa puterii în Europa. Progresiștii occidentali au încasat toate dividendele în urma votului la europarlamentare

BRUXELLES, 3 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Democrația europeană funcționează ca și cum suveraniștii și estici, două categorii aparte, una politică, și cealaltă geografică dar cu valențe politice comune, care acoperă o mare parte din voturile acordate la finele lunii mai, nici nu ar exista. Astfel, împărțirea celor cinci funcții de vârf ale Uniunii au mers către Vest, Germania (șefia Comisiei Europene), Franța (șefia Băncii Central Europene), Spania (politica externă), Belgia (șefia Consiliului European) și Italia (șefia Parlamentului European) deținând de acum, prin reprezentanții lor, pozițiile cheie ale Uniunii.

Dacă geografic puterea stă la Vest, ideologic ea a fost dată pe mâinile progresiștilor, fie ei liberali sau de stânga, suveraniștii fiind lăsați fără niciun rol. Mai mult, în Parlamentul European s-a instituit așa numitul ”cordon sanitar”, o denumire anume lansată pentru a-i ponegri pe suveraniști, prin care aceștia să nu aibă acces nici măcar la șefia a două comisii care li s-ar cuveni conform numărului de mandate pe care le dețin prin grupul Identitate și Democrație.

Așadar, suveraniștii și Estul nu au loc la masa puterii, deși în campania electorală și chiar și în timpul negocierilor de după liderii țărilor puternice au promis că nu va mai exista falia Vest-Est și că și țările din valurile ulterioare ale aderării europene vor avea loc la masa decidenților. Promisiune rămasă fără acoperire, ca atâtea altele.

În aceste condiții, este de așteptat ca nemulțumirea esticilor față de UE să crească, iar suveraniștii să primească tot mai multe voturi din această parte a Europei.

Într-o formulă devenită celebră la București, negocierea europeană care trebuia să fie echitabilă măcar geografic, dacă ideologic era inacceptabil pentru progresiști să recunoască faptul că există și suveraniști în Europa, s-a încheiat abrupt: ”Am vorbit, am rezolvat, nu se poate!”

1881
Tagurile:
joc, conducere, Europa, suveranist
Тема:
Alegerile europarlamentare 2019 (189)
PNL

O cunoscută agenție pune problema DIZOLVĂRII PNL: ”Militează împotriva statului de drept”

400
Liberalii au depășit orice limită cu atacurile asupra instituțiilor statului care nu le fac jocurile – și, ignorând prevederile legale și constituționale, au ajuns în situația prevăzută explicit de lege!

BUCUREȘTI, 5 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. După cum se știe, președintele PNL a făcut recent o declarație care a șocat opinia publică, dar mai ales avocați, analiști politici și jurnaliști. Orban a îndemnat populația să nu respecte o decizie a CCR – fapt care este un atac la statul de drept.

Dar, declarației șocante a președintelui PNL i-a urmat una la fel de periculoasă în sensul atacării statului de drept – de data asta autor fiind liderul grupului parlamentar de la Cameră, Florin Roman, vicepreședinte regional al PNL.  

”Judecătorii CCR, care au declarat ca izolarea și carantinarea sunt neconstituționale, au tăcut mâlc, când romanii erau bătuți și gazați in Piața Victoriei! (…) CCR, care nu mai este Curtea Constituțională a României, ci o anexa a PSD! Axa raului PSD-CCR-Avocatul Poporului este principalul adversar al romanilor de bun simt care lupta împotriva COVID!”

Roman atacă Decizia CCR și prin aceea că ”Suntem singura țara din Europa unde CCR intervine peste epidemiologi și guvern, blocând orice efort medical!”

Într-o postare anterioară, liderul deputaților liberali afirmase că ”sub ocrotirea deciziilor CCR-ului, brațul prelungit de ticăloșie al PSD-ului, ajungem carantina Europei!”.

Deci, un șir de atacuri și denigrări la adresa CCR, menite să inducă ideea nerespectării Deciziilor Curții.

Se poate constata că, de mai mult timp, liderii PNL duc o adevărată campanie contra CCR și a Avocatului Poporului, instituții fundamentale ale statului de drept. Ori, în contextul recent, în care președintele PNL și un vicepreședinte, lider de grup parlamentar, comit asemenea instigări contra CCR și a Deciziilor acesteia, reacțiile din spațiu public vizează sunt extrem de dure.

”PNL persistă într-un discurs care ar putea duce la dizolvarea partidului: Un nou derapaj la adresa ordinii de drept”, scrie cunoscuta agenție ”Știri pe surse”.

Jurnalistul Florin Pușcaș pune problema clar, după ce liderii liberalilor au instigat în tandem: ”Liberalii riscă inclusiv dizolvarea partidului, având în vedere că în România sunt interzise partidele care militează împotriva principiilor statului de drept”.

Jurnalistul aduce argumente din Constituție și din Legea partidelor:

-  Art. 40, alin. (2) din Constituţie: ”Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale”;

- Art. 46 din Legea nr. 14/2003 - Legea partidelor politice: ”(1) Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii: a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată, de către Curtea Constituţională, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) din prezenta lege”

Deci, un moment interesant, în care liberalii au depășit orice limită cu atacurile asupra instituțiilor statului care nu le fac jocurile – și, ignorând prevederile legale și constituționale, au ajuns în situația prevăzută explicit de lege!

Întrebarea este… se va sesiza sau va fi sesizat Ministerul Public, cel ce veghează asupra  respectării condițiilor legale și statutare de către partidele politice?

400
Tematic
Un celebru ex-ministru al Economiei pune la punct PNL – ce trebuia făcut cu programul
Olguța dă în vileag planul secret PNL – cum se va lua ce a rămas în proprietatea statului
Un nou sondaj dă fiori politicienilor! PNL nu stă pe teren sigur – Băsescu îi dă lovitura

Загрузка...
Monumentul lui Hristofor Columb, decapitat

Cel mai curajos mesaj de Ziua SUA: “Nu are cine bombardeze cu democrație Washingtonul?”

813
(reînnoit 02:16 04.07.2020)
“Acum, când SUA e în suferință, nu are cine să lanseze rachete eliberatoare spre orașele americane oprimate de guvernul rasist al SUA, așa cum americanii au făcut în Siria...”

BUCUREȘTI, 4 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cunoscut pentru ascuțimea spiritului și verbului, politologul și teologul Bogdan Duca a scris unul dintre cele mai curajoase texte dedicate Zilei naționale a SUA, 4 Iulie – Ziua Independenței.

Într-un stil pamfletar, Bogdan Duca spune adevărul despre toate nenorocirile aduse omenirii în ultimii ani de SUA sub acoperirea ipocrită a democrației – și uneori folosind acuzații false, ca în cazul Irakului.

În paralel, Bogdan Duca scoate în evidență acuzațiile care se aduc acum SUA, asemănătoare celor pe care SUA le-au adus statelor pe care le-au atacat sub pretextul democratizării! De unde și întrebarea justă: oare de ce nu face cineva la fel cu SUA – ”nu pot decât să regret că nu mai există o putere similară și curajoasă ca SUA...”!

Iată excelentul text al lui Bogdan Duca, postat pe rețeaua de socializare.

”Mâine e ziua SUA....

Când văd cum cetățenii americani luptă cu forțele guvernamentale împotriva unui regim rasist și injust, nu pot decât să regret că nu mai există o putere similară și curajoasă ca SUA....

Ce frumos ar fi să oferim americanilor ceea ce au oferit ei lumii...

Mai ținem toți minte cum SUA a adus democrația în Serbia, cum a eliberat Irakul, cum a adus valorile libertății în Afganistan și Siria...

Acum, când iată că SUA e în suferință, nu are cine să bombardeze cu democrație Washingtonul, așa cum americanii au bombardat Belgradul, nu are cine să lanseze rachete eliberatoare spre orașele americane oprimate de guvernul rasist al SUA, așa cum americanii au făcut în Siria....

Unde sunt tancurile și bravii militari care să zdrobească Pentagonul, așa cum și SUA a zdrobit Gărzile Revoluționare pentru a elibera poporul irakian....

Unde sunt serviciile secrete care să poată organiza niște lovituri de stat democratice la Washington, pentru a salva America, așa cum CIA a salvat Ucraina, jumătate din America latină și tot încearcă să salveze Venezuela...”.

Și, ca un final aplicabil la România și la ”efortul comun strategic etc.”, Bogdan Duca constată cu regret:

”Nu avem nici măcar ambasadori care să poată impune autorităților corupte și nedemocratice americane, niște ”foi de parcurs” pentru democratizare și justiție eficientă...”.
813
Tagurile:
Bogdan Duca, SUA
Tematic
Mesaj din Germania, de 4 iulie: ”Ambasada SUA, cel mai grotesc spectacol! I love Putin!”
Ciuvică, lovitură totală contra lui Băsescu! Și o întrebare pentru SUA și Occident
„Asta trebuie de făcut imediat”: De ce, de fapt, SUA vor să pedepsească Rusia

Загрузка...
Elevi

Bacalaureat 2020: care este rata de promovare

0
Rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 64.5%, potrivit Ministerului Educației

BUCUREȘTI, 5 iul - Sputnik, Marius Holdean. După soluționarea contestațiilor, a rezultat că pentru promoția curentă, rata de promovare este de 72.9%, iar pentru promoțiile anterioare de 27.7%, arată Ministerul Educației.

Astfel, din totalul celor 147.794 de candidați prezenți, au promovat 95.399 de candidați: 87.887 candidați aparțin promoției 2020 (comparativ cu 84.833 de candidați reușiți în promoția anului trecut), iar 7.512 provin din promoțiile anterioare (în creștere, comparativ cu 4.383 de candidați reușiți în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307.

Dintre cei 155.639 de candidați înscriși, s-au prezentat 147.794 de candidați (120.627 de candidați din promoția curentă, respectiv 27.167 de candidați din promoțiile anterioare).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

© Sputnik / Александр Кряжев

La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenți ai clasei a XII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării. Examenul începe luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 7 iulie, se desfășoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) este programată joi, 9 iulie.

Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, în 9 județe (Alba, Arad, Călărași, Dâmbovița, Ilfov, Neamț, Sălaj, Teleorman și Timiș) nu s-au consemnat situații care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală vor susține această etapă 12 candidați, iar în județele Caraș Severin, Tulcea și Vaslui un singur candidat. Primele rezultate vor fi afișate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

0
Tagurile:
Rezultate, Examen, BAC
Tematic
Rezultate BAC 2020: criterii pentru ca un candidat să fie declarat promovat
Rezultate bac 2020, publicate de edu.ro. Situația pe județe
Dezastru la BAC 2020: cele mai mici rezultate din ultimii 6 ani!

Загрузка...