Klaus Iohannis

Iohannis, președintele Consiliului European? USR-PLUS jubilează pe margine

1723
Financial Times îl pune pe Klaus Iohannis pe lista posibililor candidați la funcția de președinte al Consiliului European după plecarea lui Donald Tusk, ceea ce dă speranțe USR-PLUS la prezidențiale

BRUXELLES, 15 iun - Sputnik, Daniela Porovăț. Preşedintele Klaus Iohannis e unul dintre politicienii din Europa nominalizați de Financial Times ca posibil președinte al Consiliului European care își va schimba liderul din această toamnă ca urmare a alegerilor europarlamentare.

Pe lista posibililor candidați, Financial Times îi menționează, pe lângă Iohannis, pe premierii Belgiei, Luxemburgului şi Portugaliei. Postul de președinte al Consiliului European este negociat însă de marile puteri și de grupurile politice dominante alături de alte funcții de top precum președintele Comisiei Europene și cel al Parlamentului European.

Așa cum Sputnik a arătat, aceste negocieri se duc, în principal, între Franța și Germania care sunt rivalele de serviciu ale Europei, fiind cele mai influente state, dar și între grupurile politice majore, popularii și socialiștii, la care se adaug acum și grupul ”Înnoiește Europa” făcut de Macron cu fostul ALDE exact în scopul de a spori influența lui Macron la nivel european. În această ecuație tensionată în care Franța și Germania își dispută pozițiile de influență din UE, Iohannis ar avea șanse doar cu sprijinul total al Germaniei și în urma unei negocieri punctuale cu Franța, care va dori să primească altceva în schimb. Cum Germania vrea și postul de comisar european în numele grupului PPE, Franța ar trebui să primească ”despăgubiri” majore ca să cedeze.

Pentru USR-PLUS însă, retragerea lui Iohannis din cursă ar reprezenta o șansă ca Barna sau Cioloș – unul dintre cei doi va fi candidatul la prezidențiale – să ocupe funcția de șef al statului român, sub bagheta lui Macron în al cărui grup au intrat. Așa încât mutarea lui Iohannis la Consiliul Europei ar putea lăsa cale liberă unui candidat apropiat Franței să devină președintele României.

Dan Barna a comentat la Digi 24 această posibilitate care ar pune USR-PLUS într-o poziție favorabilă pentru prezidențiale: ”Noi discutăm în Alianță tocmai un astfel de scenariu. Președintele, dacă informația e reală, (...), președintele va fi pus într-o situație, zic eu, dificilă, unde chiar e genul de decizie pe care o iei din ficat. Adică simți că poți să îți ajuți țara, pentru că în scenariul acesta suntem, dintr-o poziție de prestigiu remarcabil”.

Barna recunoaște însă că Iohannis „este într-o poziție bună în calitatea lui de candidat PNL. Președintele Iohannis reprezintă PNL în alegerile prezidențiale. Este o decizie pe care, sunt convins, dacă informația este reală, și și-o va asuma într-un fel, mi-e greu să mă pun în locul dânsului într-o astfel de decizie, pentru că mi se pare o decizie strict personală”.

Dan Barna a mai spus că USR-PLUS se va adapta fiecărei situații apărute, fie că Iohannis pleacă la Consiliul European, fie că rămâne candidatul PNL la președinția României.

1723
Tagurile:
Dan Barna, Dacian Cioloș, USR, Președinte, Klaus Iohannis, Consiliul European
Тема:
Alegerile prezidențiale în România 2019 (40)
Tematic
Se întoarce roata, Iohannis a comis-o grav! Referendumul devine… acuzație împotriva lui!
Iohannis a prins PSD la colț și vrea victorie totală împotriva partidului

Загрузка...