Adina Florea

Cazul Kovesi: ”mită genți, blănuri, mașină și bani”. Reacția procurorului Adina Florea

1876
Antena 3: ”Se vorbea inclusiv despre anumite cadouri pe care le-ar fi primit Laura Codruța Kovesi, pe lângă acea mașină”. Florea: ”Există presiuni care se fac cu privire la o nouă anchetă în curs de desfășurare”.

BUCUREȘTI, 14 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cel mai dur titlu din presă aparține Antena 3, care citând ”surse”, a ajuns la ideea că Laura Kovesi ar fi primit ”mită genți, blănuri, mașină și bani”.

Pornind de la imaginile prezentate de Sebastian Ghiță procurorilor, reporterul Berta Popescu spune că ”în respectivele poze Laura Codruța Kovesi și Sebastian Ghiță apar în ipostaze destul de apropiat”.

”Dovezile acestea vin pentru a arăta procurorilor relația apropiată dintre cei doi la vremea respectivă”, spune Popescu, subliniind că până acum fosta șefă a DNA ”a negat toate aceste lucruri”.

Mai mult, reporterul Antena 3, întrebat dacă se confirmă ce spun sursele despre cadouri ”genți, blănuri, mașină și bani”, spune că ar trebui să existe și probe materiale pentru asemenea acuzații, dar deocamdată ”ar fi martori care vorbesc de anumite cadouri de genul acesta pe care le-ar fi primit Laura Codruța Kovesi”.

”Se vorbea inclusiv despre anumite cadouri pe care le-ar fi primit Laura Codruța Kovesi, pe lângă acea mașină”, a declarat Berta Popescu, la Antena 3. ”Mașina ar fi fost dată lui Kovesi prin intermediul lui Florian Coldea”.

În această dimineață, procurorul Adina Florea, șefa Secției de investigare a infracţiunilor din Justiţie , care se ocupă de cazul Kovesi, a declarat foarte clar:

”Este o anchetă în derulare în care s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de una dintre persoanele din dosar - nu este vorba despre nicio legătură între activitatea personală a unora dintre persoanele cercetate şi stadiul anchetei”, a spus Florea.

Stadiul urmăririi penale de la acest moment a impus începerea urmăririi penale, a explicat procuroarea, precizând că  ”Este un dosar ca urmare a unei sesizări a lui Sebastian Ghiţă din decembrie 2018”.

”Este o anchetă în curs unde se vor respecta toate drepturile şi libertăţile tuturor persoanelor, demnitatea persoanelor şi se va respecta legea”, a declarat Adina Florea, care nu a confirmat dacă Laura Kovesi ar fi cerut amânarea audierii din cauza programului de la Parchetul european.

Pe de altă parte Florea a recunoscut că ”există presiuni care se fac cu privire la o nouă anchetă în curs de desfășurare”.

Captură ecran, Antena 3
Captură ecran, Antena 3
1876
Tematic
Pleșoianu, gest pe care nu l-a mai încercat nimeni-decisiv în cazul Kovesi
Dăncilă, mutare inteligentă – lovitură pentru Iohannis și Kovesi!
Știrea anului: Kovesi, pusă sub acuzare! Mulți bani! Celebru avocat: Pușcărie, riscă 8 ani
S-a întors roata: Kovesi, în lacrimi -  Olguța și Pleșoianu o distrug!

Загрузка...