Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov în timpul unei manifestații dedicate prieteniei româno-svoetice.

Cum a încercat Ceaușescu să-l înlăture pe Gorbaciov de la putere

1716
(reînnoit 15:45 04.01.2019)
Serviciile de Securitate ale Albaniei, României și probabil ale RDG planificau operațiune de înlăturare de la putere a lui Gorbaciov și a susținătorilor acestuia. Planurile au eșuat din cauza aprecierii eronate a situației din URSS și de acasă.

BUCUREȘTI, 4 ian – Sputnik. Pe 27-31 decembrie 1988, la stațiunea balneară albaneză Memëlisht, de lângă lacul Ohrid, se afla un grup de ofițeri ai Securității românești, în frunte cu șeful ei – generalul Iulian Vlad (1931-2017).

Aceștia sosise la invitația lui Simon Stefani (1929-2017), ministrul Sigurimi, Direcția a Securității de Stat din Albania. Ei urmau să convină asupra unui plan de contracarare a eventualelor tentative de răsturnare a regimurilor comuniste în ambele state, potrivit unui material publicat de portalul VPK-News.ru ("Curierul Industrial-Militar").

Astfel, delegația românească a sosit în Albania pe 20 decembrie – inițial la Stalin, unde au avut loc principalele festivități legate de ziua de naștere a lui Iosif Visarionovici Stalin (21 decembrie). Apoi au urmat negocieri la lacul Ohrid, unde ambele delegații au întâlnit anul 1989, ultimul și penultimul pentru România și Albania socialistă.

Așa cum se cunoaște, Nicolae Ceaușescu și autoritățile albaneze au criticat deschis “perestroika”. Iată de ce conducerea Securității considera posibil scenariul unui antentat comun al Moscovei și Washingtonului împotriva lui Ceaușescu. Totodată, aceasta presupunea că persoane influente de la conducerea KGB, aflate în opoziție față de Gorbaciov, ar putea împreună cu Biroului Politic al Comitetului Central al PC din URSS și Ministerului Apărării al URSS să-i demită din funcțiile de conducere pe Gorbaciov și pe simpatizanții lui. Sarcina consta în susținerea acestui proces.

Iulian Vlad a reamintit propunerea lui Ceaușescu (de la sfârșitul anului 1988) de a convoca o conferință internațională a partidelor comuniste, prin care să fie condamnată “colectiv” politica lui Gorbaciov. În acest fel, liderul român spera să accelereze momentul înlăturării liderului sovietic.

Partidul Muncii din Albania, Partidul Comunist din China, comuniștii din Cuba și Coreea de Nord au acceptat propunerea Bucureștiului, reiterată de președintele României la Congresul XIV al PCR de la sfârșitul lui noiembrie 1989. Însă Moscova, pentru a-și camufla acțiunile, a stabilit un dialog cu Comitetul Central al PCR, fapt care s-a finalizat cu o lovitură de stat și executarea soților Ceaușescu. Nicolae și Elena au reușit, înaintea execuții, doar să întoneze o strofă și un refren din “Internaționala”.

Conducerea Sigurimi a intuit o astfel de evoluție a lucrurilor. Aceasta propunea în cadrul negocierilor o cooperare mai strânsă cu cei care se află în opoziție față de gorbacioviști pentru a grăbi scoaterea acestora din funcțiile de conducere. De asemenea, a existat și o propunere de colaborare în această problemă cu Stasi.

Reprezentanții serviciului de securitate al Germaniei de Est au fost invitați la Ohrid, însă aceștia au propus albanezilor o întâlnire “separată” la începutul anului 1989. Întâlnire care așa și nu a mai avut loc. Se pare că liderii Germaniei de Est se temeau de o aliere a Berlinului cu Tirana și București, aflați în opoziție față de Moscova. Un astfel de pas, luând în considerație înrăutățirea situației în țară din 1988, ar fi stimulat acțiuni mult mai active din afară țarii, îndreptate spre o răsturnare a regimului din RDG și lichidarea republicii.

Înmânarea lui Ceaușescu, pe 27 ianuarie 1988, a ordinului lui Karl Marx, cu ocazia împlinirii a 70 de ani, părea a fi un semnal de crearea a unei alianțe împotriva lui Gorbaciov între RDG și România, însă aceasta nu a ajuns să fie instituționalizată. Stasi, potrivit informațiilor existente, a intesificat contactele cu Securitatea română din 1987, însă nu a riscat să ia măsuri coordonate împotriva conducerii sovietice. Posibil, acest lucru era determinat și de prognoza lui Ceaușescu din septembrie 1988, care ar fi spus: “Nu vor îndrăzni să mă atingă”. La fel credea și Erich Honecker, cel puțin, până la începutul toamnei din 1989.

Delegația Securității a acceptat propunerile colegilor albanezi, însă a menționat că cele mai mari posibilități le are China. Fără participarea Beijungului planurile Bucureștiului și Tiranei pentru schimbarea conducerii URSS nu vor putea fi realizate. Însă albanezii au respins acestă idee, nu doar din cauza divergențelor politice între Tirana și Beijing din 1978.

În a doua jumătate a anilor 80, conducerea Chinei, menținând neînțelegerile ideologice cu URSS, a preferat să nu se amestice în politica lui Gorbaciov.

Liderii chinezi au lansat doar niște mesaje despre criza din URSS și cea din interiorul PC URSS. Presa occidentală nota atunci: Beijingul este concentrat asupra problemelor interne, în special asupra Tibetului, asupra reformării economiei și atragerii investițiilor occidentale. Iată de ce nu-și doreau o confruntare nici cu URSS, nici cu Occidentul.

Apropo, spre începutul anilor '80, conducerea Chinei considera că destrămarea URSS și PC URSS este una inevitabilă.

Conducerea chineză a adus la cunoștința Bucureștiului poziția sa neutră, propunând românilor să părăsească demonstrativ Organizația Tratatului de Varșovia și să încheie o alianță militară cu Albania și Iugoslavia. În perioada lui Mao, spre deosebire de anii 1988-1989, China a promis să acorde un sprijin politico-militar unei astfel de alianțe balcanice.

Cu alte cuvinte, înțelegerile dintre Securitatea românească și Sigurimi albaneză din 1988 au rămas doar pe foaie, în contextul înrăutățirii situației din Albania și în special în România în 1989. Simon Stefani se plângea ulterior: “Părțile au întârziat cel puțin cu un an în realizarea acțiunilor de contracarare a lui Gorbaciov. Ramiz Alia, succesorul lui Enver Hodja, nu avea suficientă voință politică, asemenea predecesorului lui, pentru a a oferi un sprijin real, împreună cu România și Germania de Est oponenților lui Gorbaciov. La rândul lor, în România și Germania de Est au întârziat cu o evaluare realistă a urmărilor politicii sovietice în a doua jumătate a anilor '80”.

1716
Tagurile:
1989, 1988, România, URSS, Mihail Gorbaciov, Nicolae Ceauşescu
Тема:
Relațiile româno-ruse (243)
Tematic
De azi acționează Legea care va enerva multă lume – Ceaușescu ar fi mulțumit!
PCR: Îl înjuram pe Ceaușescu pentru asta, acum multinaționalele o fac la vedere
Bucureștiul, mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu. Pe locul 5 în lume la...
Predicție sumbră pentru Isărescu: "Așa a sfârșit și Ceaușescu"
Ion Cristoiu

Revoltă fulminantă: ”România lui Iohannis - o dublă slugă!” (Ion Cristoiu)

95
”Noi nu putem fi independenţi şi orgolioşi, demni faţă de niciuna dintre cele două părţi pentru că la fiecare trebuie să plătim haraciul, tributul ca nu cumva una dintre ele să se supere”

BUCUREȘTI, 5 aug – Sputnik. Ion Cristoiu nu trece peste nimic cu ușurință și nu lasă la voia întâmplării declarațiile oficialilor, mai ales după întâlniri internaționale. Este și cazul ultimei conferințe de presă a lui Iohannis, în care Cristoiu sesizează câteva aspecte esențiale.

Celebrul jurnalist atrage atenția că preşedintele Iohannis a dat un răspuns evaziv la întrebarea despre poziţia României în cazul solicitării secretarului de stat american Mike Pompeo de constituire a unei ”coaliţii internaţionale împotriva Beijingului”.

Iohannis a declarat că ”este evident că balanţa geopolitică de putere se schimbă, cum se schimbă şi balanţa geopolitică economică” și că ”aceste lucruri ne afectează şi pe noi, poate nu aşa direct ca pe alţii”, dar a preferat să evite diplomatic un răspuns direct și tranșant.

Ion Cristoiu abordează această reacție a președintelui prin prisma alteia, în care Iohannis se declară total deschis la prezența sporită a militarilor americani în România.

Avem de-a face cu schimbări uriaşe la nivelul relaţiilor dintre marile puteri… ”domnul  Iohannis nu ne-a spus în ce sens se schimbă balanţa strategică”, subliniază Cristoiu.

”Noi ştiam până acum, fiind şi parteneri strategici ai Americii, că e o lume dominată de SUA, o lume monopolară”, punctează Cristoiu, atrăgând atenția că ”împotriva acestei viziuni, impuse chiar de SUA, nu de noi, este viziunea multipolară pe care o susţin adversarii Americii – Rusia, China… UE, care spun că nu e numai America”.

Ori, în acest sens, Iohannis nu a spus românilor ”în ce sens s-a schimbat balanţa strategică: a dispărut lumea monopolară - atunci înseamnă că e un ATAC la adresa Americii – sau dacă e lume multipolară, care sunt puterile care concurează America şi ce face România?”.

Aici ajungem și la tema dislocării trupelor americane în România. Aceasta trebuie făcută cu mare atenţie, tocmai din cauza lui… Klaus Iohannis și a situației lui speciale, de etnic german.

”Răspunsul ambiguu al lui Klaus Iohannis vine din faptul că tot mai speră ca România să rămână crăcănată peste Atlantic”, spune Cristoiu, explicând gândirea acestuia: ”conflictul nu a ajuns atât de clar între UE si America”, iar Iohannis ”mai speră că nu va fi obligat să opteze. Dacă ar fi vorba să opteze, ar presupune să fie o bătaie de cap, şi-atunci amână, ca Moromete”.

Altfel spus, dacă ar fi vorba de o dislocare de trupe  ”ea trebuie, cel putin din punct de vedere al lui Klaus Iohannis care este progerman, făcută cu mare atenţie şi sigur cu îngăduinţa Berlinului pentru că, în cazul Poloniei nu a fost cu îngăduinţa Berlinului”, spune Cristoiu, subliniind ”noi va trebui să facem foarte multe jurăminte de iubire Germaniei”.

Și din acest punct de vedere, Ion Cristoiu consideră că România lui Iohannis se află ”într-o situaţie absurdă”.

“Neoptând, încercând să împace doi stăpâni - România a ajuns o dublă slugă”, spune Ion Cristoiu. ”Adică, trebuie să facem uriaşe concesii Germaniei, în speţă UE, sperând că în felul acesta nu se va supăra pe noi pentru că suntem în parteneriat strategic cu America”.

În același timp, trebuie să facem şi concesii uriaşe Americii, ”ca să nu supărăm America, în sensul că suntem în război”, subliniază jurnalistul.

”Deci, această încercare de crăcănare a României, nu ştiu cât va dura, dar sigur ne costă, deoarece noi nu putem fi independenţi şi orgolioşi, demni faţă de niciuna dintre cele două părţi pentru că la fiecare trebuie să plătim haraciul, tributul ca nu cumva una dintre ele să se supere zicând că suntem aliaţi cu ailaltă”, a declarat celebrul jurnalist.

În fine, Ion Cristoiu consideră că declaraţia preşedintelui ”soldaţii americani sunt bineveniţi oricând în România”  și mai ales atitudinea lui Iohannis, ”de temenele absolute”, este o mare greşeală.

”Mi se pare un pic deplasat din partea unui preşedinte să spună că soldaţii americani sunt bineveniţi. Nu, de ce sunt bineveniţi? Soldaţii americani sunt militarii unei alte ţări, ai unei puteri străine şi normal ar fi să negociezi prezenţa lor aici pentru că ei au interesul să fie pe teritoriul nostru”, spune Cristoiu.

Jurnalistul observă o problemă formală, dar și de fond: România este membru NATO, deci ”de ce să fie militari americani, nu NATO pe teritoriul nostru?”.

”Propaganda prezidenţială spune că pentru ca să ne apere de ruşi… ruşii nu intră în România pentru că suntem membri NATO şi se declanşează articolul 5, nu pentru că sunt soldaţi americani”, subliniază Ion Cristoiu.

În concluzie, jurnalistul consideră că ”undeva e o mare greşeală în această atitudine, mai ales a preşedintelui, de temenele absolute”.

”Parteneriatul strategic, a fi membrul unei alianţe, al unei comunităţi nu înseamnă, pe de o parte nici permanentul război cu partenerul, dar nici permanenta slugărnicie”, punctează Cristoiu, atrăgând atenția că ”în interiorul oricărei alianţe, inclusiv cu America, există mult spaţiu pentru ca şi tu, putere mai mică, să poţi să-i spui gigantului, din când în când, că ai şi tu nişte interese”.

Un comentariu: este una dintre cele mai bune radiografii ale unei situații complicate, a ”parteneriatelor” și combinațiilor în care se afundă România, fără ca populația să mai fie chestionată cu privire la evoluția parcursului.

De la intenția inițială, de parteneriate cu scop economic, de asigurare a investițiilor, s-a ajuns la prezență militară din ce în ce mai sporită și la declararea marii puteri apropiate, Rusia, drept ”amenințare și risc” – și de fracturare a legăturilor cu cea mai mare putere investițională a momentului, China. În schimb, investiția occidentală și mai ales americană nu s-a făcut simțită în sens partenerial – ci fie speculativ, fie de preluare.

Ion Cristoiu dă o adevărată lecție de gândire lucidă într-un domeniu considerat tabu – și pe care românii sunt obligați să-l accepte numai prin prisma manipulărilor semidocte.

Întregul articol și înregistrarea video le puteți găsi pe Madiafax - la ”Gândurile lui Cristoiu”

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

95
Tagurile:
Ion Cristoiu

Загрузка...
Antrenament sau spectacol: Exercițiile Forțelor Aeriene și a marinei SUA în Marea Neagră

Antrenament sau spectacol: Exercițiile Forțelor Aeriene și ale marinei SUA în Marea Neagră

130
Pe 2 august, distrugătorul USS Porter, 4 avioane de luptă F-16, drona de atac Reaper MQ-9, aeronava de recunoaștere Poseidon P-8A și avionul KC-135 Stratotanker au participat la exercițiile comune ale Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA în Marea Neagră.

Manevrele active ale Pentagonului în regiunea Mării Negre demonstrează dorința Washingtonului de a întoarce lumea unipolară prin forță și prin forțarea statelor din Marea Neagră la un conflict militar cu Rusia, consideră observatorul militar Alexandr Hrolenko.

Viceamiralul Eugene Black, comandantul Flotei a 6-a a SUA, a menționat că acțiunea comună cu Forțele Aeriene ale SUA în Europa a permis „un exercițiu realist și oportun pentru a spori pregătirea SUA de a opera pe mare în zona Mării Negre”. Pregătirea de a acționa împotriva cui?

Exercițiul s-a desfășurat în apele internaționale și spațiul aerian și, totuși, apropierea de frontierele rusești dau exercițiilor cu implicarea navelor de război și a aeronavelor americane un sens cu adevărat provocator. Vom sublinia că manevrele s-au dovedit a fi comune - atât pentru marina, cât și pentru forțele aeriene ale SUA.

În data de 2 august, Pentagonul s-a făcut că nici nu-i vede pe aliații europeni și „fanii” regionali.

”Poate că, potrivit legendei exercițiului, toți aliații erau deja înfrânți. Totuși, ne putem imagina o provocare militară similară, de exemplu, exercițiile crucișătorului ”Moskva” sau fregata de rachete ”Amiralul Gorșkov” în preajma coastei SUA din Golful Mexic, în mod optim, cu sprijinul transportatorilor de rachete Tu-160.

Apropo, chiar și o demonstrație pașnică a pavilionului naval rus în zona Caraibelor provoacă o reacție extrem de acută în SUA. Mai devreme, cu această ocazie, The Washington Post a scris: ”Toate intrările navelor rusești spre Cuba sunt considerate o demonstrație a puterii militare în apropierea țărmurilor americane”.

Și atunci de ce Washingtonul consideră că toate manevrele marinei americane din apropierea țărmurilor rusești sunt instrumente de consolidare a păcii și a stabilității regionale?

Irealist și nelalocul potrivit

Mai multe zone de conflict armat, care reprezintă un potențial pericol pentru întreaga Europă, se află în regiunea Mării Negre (Moldova - Transnistria, Ucraina - Donbas, Georgia - Abhazia și altele). Fără a intra în analiza fiecăreia dintre direcții, se poate remarca faptul că activarea Forțelor Aeriene și Forțelor Mareinei SUA în regiunea Mării Negre este cel mai distructiv scenariu de soluționare a conflictelor internaționale, ceea ce duce la o creștere a turbulențelor militar-politice.

Prima etapă a provocării a fost recentul exercițiu al SUA și NATO ”Sea Breeze 2020”, cu participarea a 27 de nave și 19 aeronave din nouă țări, inclusiv ale partenerilor de alianță Georgia și Ucraina. Apoi, la Washington au început să vorbească despre creșterea ajutorului militar anual către Kiev cu până la 300 de milioane de dolari, deși cele două miliarde primite anterior nu au contribuit la soluționarea conflictului din Donbas.

Următorul pas spre escaladarea situației este „pregătirea realistă și în timp util” a Marinei SUA și a Forțelor Aeriene din Marea Neagră pe 2 septembrie, care merită a fi privită cu o mai mare atenție.

Distrugătorul USS Porter, un lot de avioane de luptă F-16, o dronă de atac MQ-9 Reaper și un avion de recunoaștere Poseidon P-8A în colaborare ar putea fi utilizate doar la un atac de rachete împotriva inamicului (amintesc atacurile masive ale sutelor de rachete de croazieră asupra Irakului și Libiei), alte funcții acest grup nu poate îndeplini din punct de vedere tehnologic, iar misiunile umanitare sunt imposibile.

Și totuși, dacă comparăm potențialul distrugătorului american Porter și a unității avioanelor de luptă F-16 cu posibilitățile rusești din regiunea Mării Negre, atunci echilibrul de forțe este evident în defavoarea „oaspeților”. Care-i rostul?

Distrugătorul USS Porter este capabil să transporte până la 90 de rachete de croazieră de înaltă precizie Tomahawk cu o autonomie de peste 2000 de km (cu focoase convenționale și nucleare). Nu este cert faptul că acestea vor avea timp să pornească la drum în cazul unui conflict militar real - Flota Mării Negre a Federației Ruse are grijă constantă de astfel de „purtători de nenorociri”.

Dar distrugătorul de rachete poate servi drept țintă de distragere a atenției, pentru a efectua cercetări privind autosacrificarea în luptă. Totuși, pentru a exersa o lovitură eficientă în Marea Neagră, trebuie să existe mult mai multe nave. Gama de ”Tomahawk-uri” face posibilă atacarea, de exemplu, a Crimeii sau Moscovei din Marea Mediterană - cu ajutorul a mai multe distrugătoare similare ale Flotei a 6-a a SUA.

Patru avioane de luptă multifuncționale F-16 și o dronă de atac Reaper MQ-9 sunt capabile să ridice în comun o cantitate importantă de rachete. O singură dronă poate transporta până la 14 rachete AGM-114 Hellfire (aer la sol) sau 4 rachete AGM-114 Hellfire + 2 bombe ghidate cu laser GBU-12 Paveway II de 250 kg fiecare (Reaper poate fi considerat echivalentul rachetelor cu rază medie).

Cu toate acestea, toate aeronavele menționate sunt urmărite pe ecranele radarelor sistemelor de rachete antiaeriene S-400, precum decorațiunile pomilor de Crăciun, iar în caz de conflict ele pot fi distruse la o distanță mare de linia de utilizare a armelor lor (aproximativ 400 km de poziționare S-400 în Crimeea).

Probabil că ieri, deasupra Mării Negre, aviația forțelor aeriene ale SUA și aviația de recunoaștere exersau descoperirea și evaluarea zonelor poziționale ale sistemelor de apărare, sistemelor antirachetă rusești - pentru a transmite țintele desemnate și pentru orientarea armelor strategice din alte părți ale Oceanului Planetar.

Linie de demarcație subțire

În condițiile întețirii ”antrenamentelor realiste” ale Pentagonului din zona Mărilor Neagră și Baltică, linia de demarcație dintre pace și război devine extrem de subțire. În ceea ce privește exercițiile comune ale Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA din 2 august în Marea Neagră, orice discuție despre „politica de reținere” sau „reacție la o criză” seamănă cu un spectacol de caritate (să ne amintim de Liban, Palestina, Tunisia, Siria, Iugoslavia). În același timp, aliații regionali ai SUA, de bună voie sau fără voie, joacă rolul de fitil într-un butoi de pulbere și ar putea plăti scump pentru acest lucru.

Până în luna august, Rusia a construit 159 de arsenale de rachete noi pe direcția strategică occidentală și a plasat în ele peste 150.000 de tone de muniție. Desigur, există și alte rezerve în cazul ostilităților. Teritoriul vast al Federației Ruse permite diseminarea trupelor și armelor, asigurând un grad înalt de supraviețuire în luptă și eficacitatea utilizării în luptă împotriva unui agresor care dispune de cea mai înaltă tehnologie.

Experții ruși spun deja deschis Washingtonului: nu forțați Moscova ca să-și „demonstreze puterea”.

Anterior, un reprezentant de rang înalt al Statului Major General al Marinei Ruse a declarat: ”Coasta de est a Statelor Unite, la fel ca cea de vest, nu a fost niciodată și niciodată nu va fi un refugiu sigur pentru submarinele americane".

Întorcându-ne mental spre aquatoria Mării Caraibelor, se poate observa că apariția în Cuba a unei noi baze de submarine nucleare ale Marinei Ruse depinde în mare măsură de acțiunile Pentagonului din Marea Neagră. Portul cubanez Cienfuegos a fost declarat recent zonă închisă, este cea mai convenabilă bază a insulei - golful are adâncimi de până la 600 de metri. Aceasta nu se poate compara cu o bază navală din Berdiansk.

Paradoxul geopoliticii moderne este că Pentagonul, în confruntări cu intensitate diferită, nu a fost în stare să cucerească nici state mai slab dezvoltate din punct de vedere tehnologic, așa ca Afganistanul, Iranul, Siria și alte câteva țări. Cu o astfel de experiență, să creezi în regiunea Mării Negre (în apropierea granițelor rusești), o zonă de experimente îndrăznețe și o rețea de noi baze americane - în România, Georgia, Ucraina - este o imprudență militar-politică și tehnologică extrem de periculoasă pentru Statele Unite și aliații săi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

130
Tagurile:
SUA, Marea Neagră
Tematic
Arma rusească: Aeromobilul blindat Strela dezvoltă o viteză de 155km/oră
Flota rusă a primit Be-200: Avioanele-amfibie vor apărea în mările Azov și Caspică
Exercițiul NATO Sea Breeze 2020 în Marea Neagră - Jocuri cu butoiul de pulbere
Arma rusească: „Laleaua” termonucleară - cel mai puternic mortier din lume
Arma rusească: De ce „Iskander” va fi setat asupra țintelor maritime
De ce Pentagonul vrea să investească $130 de milioane în baza aeriană Câmpia Turzii
De ce Rusia efectuează manevre militare în cinci regiuni din Caucaz
Rusia înregistrează progrese în producția de roboți pentru armată
Modernizarea F-35 ca urmare a unei reputații îndoielnice

Загрузка...
Explozie la Beirut

VIDEO, live: Urmările exploziei de la Beirut - ar mai putea fi oameni sub dărâmături

0
O explozie uriașă a devastat marți capitala libaneză, rănind mii de oameni și distrugând părți ale orașului.

Cauza exploziei este cercetată, însă, conform rapoartelor preliminare, 2.750 de tone de azotat de amoniu, un material chimic extrem de exploziv, au fost depozitate într-un depozit portuar fără măsuri de siguranță.

Urmăriți imagini video de la portul Beirut, după ce o explozie fatală a curmat viața a circa 100 de persoane și a rănit mii în oraș. Cauza principală a exploziei rămâne necunoscută, însă, autoritățile au declarat că vor anunța rezultatele unei investigații în zilele următoare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
video, explozie, Beirut

Загрузка...