Proteste la București, 20-21 iunie 2018

"Organizatorul" mitingului diasporei vrea "Flăcări, fum și sânge"

3541
(reînnoit 10:55 07.08.2018)
"Este normal să ardeți ca pleava și să fiți striviți ca căpușele, jeguri transpartinice! Sictir prostănacilor. Hai, să fiți stârpiți, că nici iadul nu vă mai acceptă!".

BUCUREȘTI, 7 aug — Sputnik, Evan Răutu. "Planul dement al celui care se autointitulează adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august: "Flăcări, fum și sânge pe străzi!", titrează Antena3.ro în urma difuzării unui interviu de-a dreptul cutremurător.

Ovidiu Grosu se prezintă drept "adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august", iar reporterii i-au luat un interviu la Videle… în fața casei premierului Viorica Dăncilă unde, menționează sursa citată "a început să incite la violență".

Mai mult, întrebat de reporteră, Grosu a dat detalii despre mitingul din 10 august:

"Eu am organizat mișcarea cu diaspora, am conceput această acțiune pe plan orizontal. Nimeni nu va veni să ne facă bine, binele ni-l facem noi".

Apoi, Ovidiu Grosu a dat foarte calm și alte detalii ale "strategiei" sale, insistând asupra unui aspect — pe 10 nu e un miting, e o "revoluție", iar protestul pașnic… "nu este o variantă"!

"Eu vorbesc de o revoluție, nu de un protest. (…) Flăcări, fum și sânge pe străzi — nu există altă variantă", a spus Ovidiu Grosu.

Dar momentul culminant a fost cel legat de forțele de ordine — iată la ce pericole sunt supuși jandarmii!

"Trag acum un semnal de alarmă, un avertisment către forțele de ordine: oricine va încerca să reprime aceste manifestări, va fi judecat de Tribunalul Penal Internațional, pentru că avem drept inclusiv să ucidem în aceste condiții", declară halucinant Grosu. "Dacă jandarmul îmi pune bastonul în gât sau pistolul în cap eu am dreptul să-i iau viața", afirmă individual, subliniind că "e revoluție"!

Pe pagina de Facebook a individului, care locuiește la Copenhaga, apar postări virulente. Iată un citat apărut după ce "interviul" fusese difuzat la Sinteza zilei.

"Trepadușilor..! Hahaha a sosit ziua judecății…(JUDGEMENT DAY) (…) Mi'ar fi milă de voi dacă ați fi avut un gram de onoare… (…) Ați tăiat coloana vertebrală și brazii societății ca să o înlocuiți cu liane din jungla infracțională: Curve, lesbiene, poponari, șpagari bețivi, hoți, traficanți de carne vie, evazioniști, cămătari etc. Ați adunat în fruntea țării căpușe și toată pleava societății… Pai este normal să ardeți ca pleava și să fiți striviți ca căpușele, Jeguri transpartinice! (…) Sictir prostănacilor. Hai, să fiți stârpiți, că nici iadul nu vă mai acceptă!".

În felul acesta se exprimă individul, îl găsiți pe Facebook dar, contrar obiceiului nostru, nu vom da link, pentru că nu promovăm asemenea personaje.

"Peste toate plutește ticăloșia celor care exploatează astfel de rătăciți, fac din ei instrumente ale unei politici a contestării, a negării, și nu în cele din urmă, a nevoii de totalitarism", a comentat analistul Constantin Gheorghe. "Poate că mi-ar fi milă de astfel de oameni, dar contextul nu-mi permite acest lux".

Poate că în același fel ar trebui să privească și autoritățile problema, „fără milă, în contextul dat", fiindcă, așa cum vom mai prezenta, Ovidiu Grosu nu este singurul care îndeamnă la o manifestare cu violență.

Așa cum se știe, vineri, 10 august, va avea loc un protest "al diasporei" în Piața Victoriei — la care și-au anunțat prezența și reprezentanți ai partidelor politice de opoziție.

3541
Тема:
Acțiunea de protest pe 10 august la București (52)

Загрузка...