Miting organizat de PSD la București

Sondaj cu cifre relevante după guvernarea Dăncilă - și o surpriză de proporții!

1303
(reînnoit 11:11 26.07.2018)
Efectul de boomerang s-a manifestat - și, în ciuda atacurilor și... gafelor, Coaliția cu guvernul Dăncilă are un scor interesant - dar se înregistrează și un salt din Opoziție.

BUCUREȘTI, 26 iul — Sputnik, Evan Răutu. Aseară, în emisiunea "Punctul de întâlnire", prof. univ. Marius Pieleanu a prezentat rezultatele unui sondaj de opinie al "Avangarde", societatea sa de cercetări sociologice. Sondajul a fost analizat în mai multe emisiuni, pentru că rezultatele sunt surprinzătoare.

De menționat că sondajul a fost realizat în perioada ultimelor cinci luni, deci exact după instalarea completă a Executivului Dăncilă, iar rezultatele prezentate sunt pentru șapte județe mari din "Regat", deci nu din Transilvania și Banat, care se manifestă actualmente anti PSD.

"Marja de abatere este undeva la 3%, am selectat primele șapte județe, unde vom avea ușoare surprize", a spus Marius Pieleanu, care a dezvăluit și că județul Cluj "este o surpriză uriașă".

Sondajele nu au fost făcute simultan, a mai spus reputatul sociolog, "dar au fost făcute în ultimele 4-5 luni, intenția de vot nu poate fi nici mult diferită", a spus Marius Pieleanu, referindu-se la alegerile parlamentare. Iată lista rezultatelor din cele 7 județe, așa cum au fost prezentate la Antena 3.

1. Județul Bacău — PSD — 42%, ALDE — 24%, PNL — 17%, RO 100 — 10%

2. Județul Dâmbovița — PSD — 29%, ALDE — 25%, PNL — 19%, Ro 100 — 7%

3. Județul Dolj — PSD — 57%, ALDE — 14%, PNL — 14%, USR — 5%

4. Județul Iași — PSD — 33%, RO 100 — 18%, ALDE — 16%, PNL — 16%

5. Județul Mehedinți — PSD — 43%, PNL — 21%, ALDE — 17%, RO 100 — 6%

6. Județul Prahova — PSD — 41%, PNL — 25%, ALDE — 22%, USR — 5%

7. Județul Suceava — PSD — 26%, PNL — 26%, ALDE — 24%, RO 100 — 13%

Din cele prezentate, rezultă o medie excelentă pentru PSD+ALDE, care manifestă o stabilitate deosebită. PSD se situează între 35-40%, urmează PNL cu 22-25%, iar ALDE și USR ar fi la egalitate cu 8-10%, dar talonate îndeaproape de România 100, partidul (neînființat oficial!) al lui Dacian Cioloș, cu 7-8 %.

Sunt de așteptat și celelalte județe, unele cu pondere electorală mare — Timișoara, Arad, Cluj, Brașov, Constanța.

Cert este că se profilează ceea ce am prevăzut în ultimele luni — o apariție a lui Dacian Cioloș ca lider politic principal al Opoziției — și o posibilă unire sub conducerea lui, la solicitarea lui Klaus Iohannis. Dar, cifrele lui Cioloș sunt cu adevărat surprinzătoare, mai ales că, repet, partidul său nu există încă oficial, cu toate formele legale.

Da, la fel de cert este că până atunci, în ciuda tuturor atacurilor și… gafelor, guvernarea Dăncilă a adus un câștig procentual PSD — fapt relevat de cifrele prezentate prin studiul Avangarde. Probabil și atacurile virulente, triviale, la adresa PSD și a susținătorilor săi au avut un efect de boomerang, conducând la această ușoară creștere a Coaliției.

1303

Загрузка...