Klaus Iohannis și Hans Klemm

Șoc de Ziua SUA: Trust implicat în scandal gigantic, sponsor al Recepției lui Klemm!

6591
(reînnoit 09:17 04.07.2018)
Pentru afaceri cu firma în cauză, în România s-a produs un adevărat cutremur. În plus, alte firme direct interesate în resursele României sunt sponsori direcți!

BUCUREȘTI, 4 iul — Sputnik, Evan Răutu. "Mulțumesc sponsorilor", a spus Hans Klemm la recepția organizată cu ocazia Zilei Statelor Unite — cuvinte pentru care distinsul ambasador și-a întrerupt excelentul discurs.

Dar, acest mesaj, firesc în capitalismul american, ascunde aspecte mai puțin strălucitoare = și observate imediat de ochiul vigilent al unor gazetari.

"Recepția de ziua SUA, sponsorizată de companiile interesate de gaze", titrează jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob, pe influentul său site "Inpolitics". Iar jurnalistul ia "afacerea" metodic.

"Pe 28 iunie, ambasada SUA făcea lobby, într-un comunicat, pentru demararea cât mai grabnică a exploatării gazelor din Marea Neagră de către companiile americane prezente aici", scrie Iacob, citând mesajul Ambasadei.

În mesaj, se spune că România are "o oportunitate extraordinară de a adopta o legislaţie care să permită exploatarea resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră". Adică exact legea Offshore, subiectul acestei perioade.

"Producţia viitoare de gaze din Marea Neagră va aduce beneficii tuturor românilor, generând venituri masive pentru economia românească, trimiţând un semnal puternic investitorilor din întreaga lume şi transformând România în lider regional în eforturile de sprijinire a securităţii energetice", transmite Ambasada în mesaj.

Dar, continuă Bogdan Tiberiu Iacob, "o zi mai târziu avea loc fastuoasa recepție de la ambasada americană, cu sute de invitați, de ziua națională". Ei bine, ce observă jurnalistul, chiar de pe panourile afișate în ambasadă:

"Între sponsorii evenimentului, Exxon și Black Sea Oil and Gas, companii care vor extrage gazele din Marea Neagră, la care se adaugă și Sand Hill Petroleum, interesată de gazele din sol".

Deci, în contextul în care Hans Klemm, susținut de Klaus Iohannis, fac presiuni pentru ca legislația românească să fie modificată în beneficiul evident al unor firme — tocmai unele dintre aceste firme au sponsorizat "tribuna" de la care s-au făcut respectivele presiuni?!

"Nu că am avea o problemă cu respectivul demers", scrie B.T. Iacob, care continuă, sarcastic — "Doar o întrebare pe adresa Laurei Kovesi: în România s-ar fi lăsat sau nu cu arestări de către DNA într-un caz similar?".

Dar, pe lângă aspectele grave sesizate de Bogdan Tiberiu Iacob, observăm pe panoul sponsorilor ceva ce ne lasă cu gura căscată: sigla trustului Microsoft, adică subiectul celui mai mare scandal de corupție din România!

Sponsorii evenimentului
Sponsorii evenimentului

Microsoft — apare ca sponsor, asta după ce marele scandal a dat peste cap România mai bine de 10 ani! Un număr record de miniștri au fost anchetați — 10! — oameni de afaceri și înalți funcționari publici, în total peste 100 de persoane au fost implicate — și s-a estimat o mită de 20 milioane de euro.

Și evident, s-a lăsat și cu ceva pușcărie — dar mai ales cu cariere afectate, cu ani de chin pentru personalități dovedite, în final, nevinovate.

Dinspre partea americană însă… nimic! Nu se știe nici până azi de vreo măsură luată, deși după cum s-a văzut din multele declarații ale unor oameni de Intelligence, ofițerii CIA erau la curent și chiar interveneau în marile dosare.

Ei bine, acest mare Trust apare ca sponsor al recepției la care însuși Klaus Iohannis a vorbit, din nou, despre "lupta anticorupție" și despre "justiție". Jos pălăria pentru cinismul american, e demn de Cartea recordurilor.

Să mai menționăm apar firme care fac legea în multe domenii din România, cum ar fi Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, una dintre afacerile cu mare cântec în domeniul energiei și nu numai.

Concluzia cea mai potrivită o consider a fi revolta jurnalistei Sorina Matei: "Este absolut revoltător ce fac în aceste zile Departamentul de Stat al SUA, Ambasada SUA şi Exxon în România cu concursul clasei politice româneşti". 

6591
Tematic
Chef de 50.000 lei al primăriei Cluj, la care e invitat și Klemm
Toader l-a făcut MAT pe Hans Klemm! Ambasadorul - învins cu propriile arme!
Adjuncta lui Hans Klemm calcă în picioare valorile creştine româneşti
Ambasadorul SUA, Hans Klemm, își face bagajele? Cine vine în loc
„Am scris negru pe alb: de rechemare de la post a ambasadorului Hans G. Klemm”
Şoc! „Schimbarea lui Klemm devine o certitudine care se va materializa rapid!”

Загрузка...