Președintele Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea și domnul Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului

Iohannis șochează: pune la șefia spionajului pe cel care a aranjat mutarea Ierusalim

2996
(reînnoit 14:13 14.06.2018)
Nominalizatul președintelui Iohannis este implicat în mai multe chestiuni controversate - are toate caracteristicile unui ofițer acoperit.

BUCUREȘTI, 14 iun — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Surpriză pe scena politică — în plin scandal legat de revocarea Laurei Kovesi dar și de posibila sa suspendare, Președintele României, Klaus Iohannis, l-a nominalizat în funcția de director SIE pe deputatul PSD Gabriel Vlase.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie a.c., în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituția României, o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcția de director al Serviciului de Informații Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase", transmite Administrația prezidențială.

Petru-Gabriel Vlase este vicepreședinte al Camerei Deputaților, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale.

Conform datelor biografice, Vlase este absolvent al Colegiului Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Națională, Academia Națională de Informații și doctor în științe militare și informații, Academia Națională de Informații.

Presa l-a nominalizat în două ipostaze — aceea de apropiat al lui Viorel Hrebenciuc și Corneliu Iacubov, apoi de apropiat al lui Liviu Dragnea.

În prima ipostază, Vlase apare în dosarul Paltin Sturdza, celebrul dosar de retrocedări, cu o valoare estimată de procurori la peste 300 milioane euro. Iată relatarea Agerpres, pe baza rechizitoriului.

"La una din întâlniri a participat şi deputatul Gabriel Vlase, care le-a dat garanţii că îi va ajuta cu punerea în posesie. Gabriel Vlase urma să primească o sumă printr-o firmă de topometrie".

În al doilea caz, situația e și mai bizară: Vlase e cel care trecut prin Cameră delegația care s-a deplasat înaintea lui Dragnea în Israel, precedând celebra vizită în care s-a discutat cu Netanyahu mutarea ambasadei la Ierusalim. Cu Netanyahu și cu "niște evrei", cum spunea președintele Iohannis.

Iată Stenograma discuției din 18 aprilie din Biroul Permanent al Camerei Deputaților, cu vizita în Israel plasată în coada listei, în care Vlase îl anunță pe controversatul Mlădinoiu, „fostul șofer al lui Dragnea", cum îl numește presa:

„Memorandum Intern privind participarea domnului deputat Silviu Vexler, reprezentantul în Parlamentul României al Federaţiei comunităţilor Evreieşti din România, la delegaţia care îl va însoţi pe domnul Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, în vizita oficială în Statul Israel (22 — 25 aprilie 2018).

Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnul Vexler participă la delegaţia care îl va însoţi pe domnul Adrian Mlădinoiu, secretar de stat la SG, în vizita oficială în Statul Israel, 22 — 25 aprilie".

Să menționăm și următoarele — Vlase este președintele grupului parlamentar de prietenie cu Israelul, Vlase l-a însoțit pe Grindeanu la întâlnirea din 2017 cu premierul Netanyahu, Vlase s-a întâlnit în anii anteriori cu toate mărimile Țării Sfinte.

Dar, și mai interesant, Vlase este cel care l-a introdus, în ianuarie 2016, pe Liviu Dragnea la Benyamin Netanyahu. Atunci, Dragnea și Netanyahu au avut o conversație de 40 de minute, pusă sub semnul întrebării de guvernul Cioloș din punct de vedere al reprezentativității. Din delegația de atunci au făcut parte, pe lângă Vlase, Georgian Pop, Daniel Florea (actualul preferat al lui Dragnea la București) și senatoarea Gabriela Firea.

Cu alte cuvinte, Vlase este cea mai puternică legătură parlamentară (poate și în alte domenii) cu Israel. Mai mult ca sigur, Vlase se află la originea afacerii murării de la Ierusalim.

Deputatul Gabriel Vlase si fostul presedinte israelian Shimon Peres
Deputatul Gabriel Vlase si fostul presedinte israelian Shimon Peres

Deci, surpriză totală: Iohannis îl nominalizează pe cel care i-a organizat lui Dragnea cel mai important joc politic extern din carieră! Și poate intern, dacă punem la socoteală și Fondul Suveran.

Tot ca fapt divers, deputatul Gabriel Vlase a fost asociat cu controversatul premier Mihai Tudose, în firma 1001 Net Romania SRL, Brașov. Un asociat în afacerea lichidată în 2015 a fost Georgian

Pop, fostul sef al comisiei pentru controlul SRI.

Așa cum menționa presa, Gabriel Vlase are o adevărată pasiune pentru Serviciile secrete. Iar din datele biografice, Vlase are toate caracteristicile unui ofițer acoperit, ceea ce ridică o întrebare — de ce Liviu Dragnea se înconjoară de persoane din această onorabilă categorie?

Spun că "se înconjoară" nu doar din cauza afacerii Ierusalim, ci și pentru că Vlase face parte din noua echipă de vicepreședinți aleși la congresul PSD.

Vom reveni cu alte detalii.

2996
Tematic
Liviu Pleșoianu - mesaj plin de ironie pentru Iohannis, chiar de ziua lui
Procente șocante de ultimă oră: Încrederea în Klaus Iohannis și în Laura Kovesi
Știrea nopții: "Data suspendării lui Iohannis" - oamenii "Sistemului" au anunțat-o!
A descoperit şi Iohannis haosul din învăţământul românesc – „se face după ureche”
Tudorel Toader, avertisment extrem despre Iohannis: "Este cel mai periculos!"
Suspendarea lui Iohannis devine o certitudine! Alt greu PSD e de acord cu Olguța!
Chiar de ziua sa, Iohannis se pretează la un atac urât la adresa Vioricăi Dăncilă
Olguţa Vasilescu despre Iohannis şi deciziei CCR: "Este motiv clar de suspendare"
Prima reacție: PSD îl face praf pe Iohannis - legătură cu dosarul lui de la DNA
Iohannis, atac șocant la Dragnea și la mitingul PSD: "Foarte proastă, un infractor!"
Iohannis dă peste cap totul în cazul Kovesi

Загрузка...