Liviu Pleșoianu

Pleșoianu începe în forță: "Președinții PSD și ALDE au de făcut un singur lucru!"

2313
"Lucrurile ar putea fi tranșate foarte repede. A complica lucrurile, într-un fel sau altul, e a te teme. Iar teama NU inspiră. Niciodată..."

BUCUREȘTI, 4 iun — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Deputatul Liviu Pleșoianu are de gând să impulsioneze rezolvarea concretă și cât mai rapidă a cazului Kovesi, în urma deciziei CCR. "Ai curajul de a-ți asuma decizii politice majore sau nu!" E simplu… spune Pleșoianu, oferind și un algoritm simplu și eficient de a judeca situația.

În primul rând, pune în discuție acțiunea politicienilor care incită la nerespectarea deciziilor instanței constituționale — "Orban și locotenenții lui din PNL spun că nu trebuie respectată Decizia CCR?" Ok, spune Liviu Pleșoianu, atunci "unul dintre președinții Camerelor Parlamentului, conform legii, trebuie să sesizeze CCR privind neconstituționalitatea PNL — Punct".

"Dacă partidul acesta a încăput pe mâna unui iresponsabil ca Orban, iar membrii PNL tac complice și nu îl debarcă, nu e decât vina PNL", consideră deputatul, "iar președinții Parlamentului trebuie să ia act și să acționeze!".

În al doilea caz, în care "Nu respectă Werner Decizia CCR", atunci Liviu Pleșoianu nu stă pe gânduri:

"Președinții PSD și ALDE trebuie să apere Constituția și statul de drept. Ca atare, ei nu au de făcut decât un singur lucru: suspendarea autosuficientului!"

Totuși, mulți analiști consideră că un asemenea demers l-ar ajuta pe președinte "l-ar încărca pe Iohannis". "Pur și simplu NU mă interesează!", exclamă Pleșoianu.

"În primul rând, nu cred asta", spune deputatul. "În al doilea rând, chiar dacă ar fi așa, atunci s-ar chema că poporul român și-l merită pe deplin!".

În argumentarea poziției sale tranșante deputatul atrage atenția asupra tergiversărilor din 2017, care au făcut la lucrurile să nu fie tranșate încă de atunci.

"Cu tot sprijinul pe care îl voi oferi în continuare, nu pot să nu spun că lucrurile ar putea fi tranșate foarte repede și acum, în doar câteva zile!", declară deputatul. "Calci în picioare Constituția? Te duci acasă. Sau te duci "acase", după posibilități… E simplu".

Iar alternativa, o complicare a situației, o tergiversare înseamnă, în opinia lui Liviu Pleșoianu, teamă!

"A complica lucrurile, într-un fel sau altul, e a te teme. Iar teama NU inspiră. Niciodată…"

De notat că mesajul dur cu care Liviu Pleșoianu începe săptămâna e semnificativ pentru atitudinea radicalilor PSD; pe de altă parte, atitudinea lui Pleșoianu este contrastantă cu tăcerea cu care PSD înconjoară anunțata acțiune de la finele acestei săptămâni — marele miting contra "abuzurilor din justiție" și a „Statului Paralel", așa cum a completat Liviu Pleșoianu.

2313
Tematic
Inedit: Unde apare Kovesi după decizia CCR - FOTO
Ultima oră: Declarație surprinzătoare și ciudată a Ambasadei SUA în cazul CCR - Kovesi
"Rușii l-au influențat pe Dorneanu" - insulte jenante, amenințări și atacuri la CCR
Vicol: „Nu mă bucur de decizia CCR, normalitatea nu e motiv de bucurie"
Ultima oră: Surpriza CCR - decizia oficială nu lasă nicio șansă pentru Iohannis și Kovesi!

Загрузка...