Mugur Ciuvică

Mugur Ciuvică - bășcălie totală de #REZIST și descriere perfectă a stării de fapt!

4051
Președintele Grupului pentru Investigații Politice trece peste momentele dificile și punctează cu umor și cinism o stare de fapt care vizează absolut tot.

BUCUREȘTI, 14 mai — Sputnik, Evan Răutu. Umorul "englezesc" nu îl părăsește pe Mugur Ciuvică, președintele Grupului pentru Investigații Politice, nici în momente cu încărcătură tragică — așa cum a fost emisiunea despre cazul judecătorului constituțional Toni Greblă, dar și a familiei fostului parlamentar și om de drept.

Desfășurată în duplex din platoul Antenei 3 și de acasă de la familia Greblă, emisiunea i-a avut ca invitați în platou pe mai mulți jurnaliști și juriști.

Așa cum spuneam, ediția "Sintezei zilei" a fost încărcată de un dramatism aparte — dar, de dezvăluiri și de declarații de excepție.Cu toate acestea, emisiunea a debutat cu parodia lui Ciuvică; gazda principală a emisiunii, Mihai Gâdea, a menționat că a fost o săptămână a dezvăluirilor, a loviturilor contra DNA.

Mugur Ciuvică a intervenit imediat, spunând că mai curând a fost săptămâna… MICULUI!

Da, a explicat Ciuvică auditoriului uimit de afirmație, "a fost săptămâna micului pentru că a început cu MICUL dat de Dragnea unui #REZIST și s-a încheiat cu MICUL protest oferit de "haștag" lui Liviu Dragnea în Piața Victoriei".

Da, spunem și noi, pare ridicol să începem săptămâna cu un asemenea subiect — dar cred că este cel mai potrivit pentru ceea ce se petrece în România, din toate părțile și la toate capitolele.

Să nu uităm chiar modul în care transmisiunile live de la sediul PSD au blocat ziua de luni a săptămânii trecute, tema nefiind situația din justiție, relația cu Președinția, cu BNR sau unul dintre subiectele ardente de politică externă — ci, așa cum spune Ciuvică, micul lui Dragnea cu personajul dubios cu care făcuse pariu pe autostradă.

Stupid este și că Dragnea și ai lui nu au făcut nici măcar o simplă cercetare "jurnalistică" despre cine este și cu ce se ocupă individul pe care l-au invitat pentru?… Pentru că așa cred unii că se face politică și pentru că Mugur Ciuvică a avut dreptate: în ciuda tuturor marilor dezvăluiri, a fost "săptămâna micului". Și este în continuare… fiindcă nu se știe cât va dura. Cum nu se știe mai nimic sigur — din nou repet — din toate părțile și la toate capitolele. 

4051
Tematic
Mugur Ciuvică, palmă pentru Iohannis - probă (video) a ipocriziei președintelui!
Caz unic: o întreagă familie i-a dat în judecată pe Gâdea, Badea, Ciutacu și Ciuvică!
Mircea Badea și Ciuvică l-au învins pe Mălin Bot - "Javră, ai să ne dai bani"
Lui Ciuvică i s-a furat identitatea! "Prostovanul se folosește de numele meu"

Загрузка...